Soarele de pe strada mea!

Ei da….o sa fiu nasa din nou! Intai am nasit un baietel frumos cu ochii albastri precum cerul si parul blond ca de print (seamana cu maica-sa cand era mica!)….acum…am alata ca voi fi nasa de fetita..care sper sa aiba tot ochi albastri (daca a mea nu a iesit cu ochi verzi…macar finuta sa fie cu ochi deschisi!). Sunt tare mandra…este exact ce mi-am dorit…sa nasesc cel putin o fetita si cel putin un baietel…acum…cine stie…poate este cu “va urma” (sper ca fina sa nu ma alerge sa ma calce cu masina pentru chestia asta …desi cred ca finului nu i-ar displacea deloc ideea unui trio!)

Povestea mea de nasa este este frumoasa pentru ca eu una…nu am intalnit un astfel de caz….mi-ar placea sa fim unicat! Eu si fina mea….careia ii voi spune mai departe Georgi..pentru ca sincer…ma apuca rasul cand ii spun “fina ” (veti vedea ma incolo de ce!) ne stim de cand eram copii…sa tot fi avut  vreo 6 ani! Mi-e si frica sa calculez cati ani au trecut de atunci. Ea era blonda, tunsa scurt, cu parul ondulat, purta ochelari, era un copil cuminte si destul de timid..sau hai sa nu spun timid…era cuminte, nu era zvapaiata si dua cu sorcova ca mine. Eu, “capul rautatilor” cu tot felul de idei nastrusnice si pusa pe prostii tot timpul.

Am crescut impreuna..pe aceeasi strada, la distanta de numai cateva case una de alta…

Cum pot sa-i spun fina…unei persoane cu care faceam mancare la papusi din pamant si frunze, ascunse in cortul facut din cearsaf – sprijinit pe vita de vie si pe batatorul de covoare – de bunicul meu….bagam prune pe geamul vecinei de la subsol si spuneam altor copii povesti de groaza cu mate ingropate la radacina prunului respectiv..???Eh? Cum pot sa-i spuna fina…unei persoane cu care faceam cazemate iarna, mergeam la furat de cirese, corcoduse si caise verzi cu gasca noastra de prieteni (ramasa intacta in proportie de 90% si in zilele noastre), cu care ma prindea noaptea jucand leapsa, fatea sau “pac-pac” in curte la prietenii noastri Mada si Mihnea…? As putea umple pagini intregi cu pataniile noastre din coplarie si poate, intr-o zi o voi face, asteptand contributia gastii de mai sus . Am avut o copilarie tare frumoasa…eu si Georgi mai mergeam la inot la Dinamo …in fiecare zi, la patinuarul Floreasca, in fiecare zi (in sezon!), inclusiv de Craciun cand am stat vreo 2 ore la coada (ca de’ toata lumea credea ca nu va vani nimeni sa patineze in seara de ajun!)…Hei gasca, sa nu va simtiti tradati ca vorbesc doar de Georgi, dar azi, ea este subiectul principal- voi vorbi si despre voi…la momentul potrivit!

Timpul a trecut…la un moment dat drumurile noastre s-au despartit…eu m-am mutat o vreme, apoi am revenit in casa bunicilor…apoi am crescut si am inceput sa umblam cu baieti…si iar nu prea aveam timp unii de altii…ne regaseam invariabil la Mada si la Mihnea acasa (casa lor, un loc care, in minte mea, va ramane vesnic plin de copii sau de adolescenti…super distractie, super petrecer, un loc in care de fiecare data cand ma intorc mi-amintesc nenumarate secvente din copilaria si adolescenta mea!)…yeppp…si timpul a mai trecut…si eu nu m-am mai vazut cu Georgi o vreme…ea s-a mutat de pe strada aceea…pana cand, intr-o zi, Mada mi-a povestit ce mai face, ca e “combinata” cu un tip super, ca se inteleg bine, ca toate merg ok pentru ea. Uite asa ne-am regasit! L-am cunoscut pe “tip” , un om cu o inima  mare cat muntele Everest, bun, calm, exact ce-i trebuia ei! Mi-a placut super tare de el din ziua 1!

Povestea mea pare simplista si este simplificata…pentru ca mi-ar trebui multe ore ca sa scriu ce simt…

A trecut ceva vreme…(oare cat? ca asta chiar nu-mi amintesc!) si copiii au decis sa se casatoreasca…mai ales ca asteptau si un bebe. Ne-am intalnit la un restaurant si ne-au cerut sa le fim nasi….superrr! Am fost extrem de fericiti pentru ca noi chiar ne doream sa nasim…dar nu asa doar ca sa nasim ci vroiam sa facem pasul pentru cineva drag si apropiat…ei erau cei mai potriviti. Sotul meu ii placea mult  pe Niki si pe Georgi, eu…ce sa zic…il placeam mult pe finul…iar pe fina…asta e, o luam la pachet -GLUMESCCCC!

Cand l-am botezat pe printul mic cu ochi albastri eram si eu gravida…cred ca in 5-6 luni…si ma gandeam cu drag, dar si cu frica….ca o sa am si eu un bebe…oare cum o sa ma descurc…ehh, iaca m-am descurcat! Acum voi fi nasa din nou…si va fi fetita! Uraaaaa…am zis eu ca asta o sa fie!

Si uite asa…au ajuns doua prietene sa devina nasa si fina!

 Nu sunt genul acela clasic de nasa (sfatuitoare, inteleapta, etc, etc), mai degraba sotul meu este…da zau daca pot sa fiu parinteasca cu Georgi….zau asa! De iubit ii iubesc pe toti 3 (si pe al 4-lea la fel de mult) si da, uneori as vrea sa le fiu mai aproape, sa ne vedem mai des, sa stam mai mult impreuna….dar nu stiu cum se face…ca tot ratam diverse programari si intalniri. Asta nu ma impiedica insa sa tin la ei si sa fiu mandra de ei, nu ma impiedica deloc sa-mi iubesc prietena din copilarie, ca pe o prietena intai de toate, dar si ca pe o fina, nu ma impiedica sa-l iubesc si sa-l aprecize pe Niki pentru ceea ce este si pentru cat se lupta, pentru ceea ce a realizat…si pe micul print cu ochii albastri…pe care as vrea sa-l strang mai des in brate!

Asta este povestea unei nase!