Archive for Catinca mea, printesa mea, iubita mea

Sportul la copii…ce le place lor sau ce vor cei din jur sa le placa?

Mai are putin si face 7 ani. In acesti 7 ani am visat diverse chestiute….si am invatat sa nu mai visez atata si sa ma uit in ochii ei si sa inteleg din gesturi si mai ales din vorbe! Activitatile sportive au fost una din “chestiute”. Fi-mea nu este o mare sportiva. E inalta,slaba, alearga cam aiurea si nu se da in vant dupa nici o activitate fizica, preferand activitati ceva mai statice sau oricum mai…artistice. Am visat sa danseze super tare (dansul a fost marea mea iubire in copilarie si adolescenta). Nu tutu si nu balet… sa simta ritmul si sa il aiba in sange, sa fie capabila sa danseze pe orice muzica….ei bine, desi ii place sa danseze, imi este clar ca nu este una din chestiile favorite si nici nu are vreo aplecare speciala catre acest lucru desi ar vrea sa mai mearga la dansuri.
Cand eram copii…si eu si taica-su am rupt bicicletele in doua…Catinca merge pe bicicleta si merge bine, dar nu are entuziasmul ala pe care il aveam noi, copii fiind. Daca ii spui “hai cu bicicleta” merge…dar nu are ea initiativa aceea…sau o are foarte rar. Cand se suie pe bicicleta pedaleaza si cate 3 km odata….dar nu este acea sclipire si acea pasiune. La fel si cu patinele pe gheata si rolele. Alte mari pasiuni ale vietii mele (taica-su a fost doar cu cele de gheata, dar a fost maestru). Pe gheata merge, sa zicem…chiar cere sa mearga pe patinoar iarna (avem la coltul strazii unul). Rolele, mai deloc…o mare mirare pentru mine care in vacantele de vara aveam parca patinele lipite de picioare si bicicleta lipita de fund (simultan sau pe rand :) )! Trotineta….un obiect pe care eu nu l-am agreat deloc in copilarie sau adolescenta, un soi de struto-camila cu roti care insa a facut furori printe copiii ultimelor generatii. A primit si ea una mai demult, chiar si-a dorit una inainte sa primeasca, dar acum o foloseste doar pentru ca bunicul ei o tot indeamna sa o foloseasca….adica aproape acelasi sistem cu cele enumerate mai sus. Daca nu I-ar mai propune nimeni sa le foloseasca, PROBABIL si-ar aminti o data pe an, in cel mai bun caz, de ele. Exceptie sa zicem ca face bicicleta si dansul…dar restul….garantat nu i-ar pasa daca nu le-ar mai vedea vreodata!
Si iata ca ajungi, parinte fiind, sa te intrebi….”ce naiba fac? Sa nu faca copilul deloc sport, miscare?” Ba, daaaaaaa…va raspund eu! Culmea este ca al vostru, al meu…sau orice alt copil vor sa faca sport…DAR nu ala pe care vrem noi, bunicii, unchii sau mai stiu eu cine vine cu vreo idee! Copilul va face exact sportul la care va asteptati mai putin..sportul la care v-ati gandit mai putin. Cum…pai simplu! Exemplul nostru:
Eu si sotul meu am invatat sa schiem cand aveam peste 30 de ani. EU declar sus si tare ca urasc schiul si singurul motiv pentru care am invatat sa schiez era acela ca nu vroiam sa stau singura in timp ce restul grupului nostru schia. NU imi place nici azi schiul. Nu ma incita senzatia, nu simt nici cea mai mica placere….dar o fac! De ce????? Pai simplu: In ziua in care am pus pentru prima data copilul pe schiuri am stiut: va adora schiul! Asa a fost! Catinca iubeste schiul mai mult decat iubeste orice activitate fizica pe lumea asta….anul asta in primavara a coborat cu scoala partie rosie si a coborat pe schiuri ore intregi. Ii tremurau genunchii de oboseala cand cobora cu mine si cu taica-su o partie si nu vroia sa recunoasca ca a oboist, doar ca sa nu ne oprim! Asta inseamna pasiune! Sa nu vrei sa te opresti desi iti tremura genunchii. Ca atare…nici cea mai mica legatura cu ce am sperat eu …mai degraba partial (un partial foarte mic) din ceea ce spera tatal ei ( in mod clar la anul nu voi mai tine pasul cu ei doi…e prea mult pentru una careia nu-I place acest sport)! A urmat surpiza 2…..m-am gandit, in trecut,ca mi-ar placea sa faca tenis. Cand am vazut insa ca nu este o fire foarte sportiva am renuntat la idee. Pana la meciul lui Halep din finala. L-a privit cu atentie, a pus intrebari etc. Dupa meci tatal ei imi spune: “Cand va duceti in vacanta in Romania intreab-o daca nu vrea la tenis”. Am intrebat-o (o mai intrebasem odata demult si spusese ca nu)si a vrut. Cu mult interes chiar!Eu IUBESC tenisul. Am stat zeci de ore pe arenele BNR, am dat si eu cu racheta in minge in mod amatoricesc, doar cu cateva cunostinte capatate de la un tenismen….fara insa sa fac cursuri sau sa joc in mod correct. Ca atare, imediat ce am ajuns la Bucuresti, m-am “armat” si am luat ore de tenis. Pentru Catinca…dar si pentru mine. Oricum se spune ca este total aiurea sa stea parintele pe margine si sa priveasca (copilul nu se mai concentreaza in veci). Timpul este scurt (stam doar putin in RO), diferenta de pret intre tenis cu profesor individual si curs de tenis in grup…este mica. Am ales variant individuala. Luni si vineri jucam tenis in strandul Studentesc. Eu pe un teren, ea pe un altul….ne vedem la final. Fiecare cu profu ei (uneori ii mai schimbam intre noi pentru variatie :))…fiecare cu sticla ei de apa si cu trairile ei! Ma credeti sau nu….copila mea s-a indragostit de tenis! Atat de tare incat azi a jucat 10 minute pe ploaie (bine, picura, dar a mea fuge si cand picura ca e obisnuita cu Bruxelles und picuratul inseamna
ca urmeaza obligatoriu rapaiala!). In seara aceasta m-a facut sa inteleg esenta acestei povesti cu sporturile. Esenta este asta: “Mami…imi place tenisul aproape la fel de mult ca skiul…de fapt la fel de mult!” Intrebarea mea a fost: “Si restul mami? Nu-ti plac?” Raspunsul ei incheie aceasta postare si va lasa pe voi sa va ganditi ce veti face cu copiii vostri…eu deja stiu!:)
“Restul sunt simpatice…cand nu ai mare lucru de facut sau cand vrei sa faci ceva pentru a-i face fericiti pe cei din jur. Mai putin dansul la care mi-ar place sa merg totusi dupa ce incep scoala! Restul imi plac, dar nu ca skiul si tenisul!”

PS: In categoria favorite intra si inotul pe care insa, din cauza unor probleme cu urechile nu l-am putut onora constant nici macar ca si materie obligatorie la scoala! Sper sa rezolvam rapid problema si sa il includem
si pe acesta pe lista,langa tenis si ski. In mod clar….tenisul va deveni un must in viata noastra (bine ca iau lectii si eu!!!)

Comments (3) »

Doctorita Plusica in scoala belgiana! O alta zi de scoala!

Cand am venit in Belgia nu credeam ca voi ajunge vreodata sa spun ca iubesc ceva in tara asta. Ei bine….IUBESC modul in care inteleg ei sa invete copiii anumite lucruri. Sistemul lor de invatamant nu este perfect, este complet diferit de cel romanesc (in sensul bun, dar si in sensul rau), dar are niste calitati care LIPSESC complet sistemului de invatamant romanesc : diversitate, ACTRACTIVITATE pentru copil, inovatie, invatarea ca o joaca.

De doua zile Catinca ma bate la cap ca trebuie sa duca la scoala una din papusile ei din plus pentru ca va merge la        «  Clinica de nounours »…adica la clinica da papusi de plus. Mi-am inchipuit intai ca este vreun aranjament al scolii sa faca toti pe doctorita Plusica. Am intrebat-o daca fac asta la scoala si mi-a zis ca din ceea ce stie nu, ca merg la clinica de doudou. Nu stia nici ea detalii. Apoi, m-am gandit ca exista acum firme specializate care repara papusi si ca poate ii duc intr-un astfel de atelier. Putin probabil totusi sa mearga atatea clase odata.

Azi am aflat ! Sunt uimita, impresionata pe bune si foarte, foarte fericita. Nu la fel de fericita a fi-mea, dar pe aproape. Nu sunt de acord cu multe chestiute din sistemul lor de invatamant (ca de exemplu ca au carat 3 clase de copii, peste 2 kilometri pe jos dus si intors, prin ploaie….) dar uneori ajung sa cred ca unele sacrificii micute merita !

La 2 km de scoala Catincai este cel mai mare spital universitar din Bruxelles si facultatea de medicina aferenta- spitalul Saint Luc. E o chestia imensa, cu multe cladiri, pe care din nefericire am vizitat-o toti trei cam des atat ziua cat si noaptea din motive de probleme de sanatate. In interiorul acestui complex urias, undeva, langa facultate se afla Clinica papusilor : locul magic unde copii merg sa-si trateze jucariile de plus. O clinica pentru papusi in toata regula, cu medici adevarati (studenti la medicina). 

De cand a venit acasa copilul meu povesteste si tot povesteste si nu mai termina….iar eu voi incerca sa sintetizez (sunt atat de multe amanunte incat as putea povesti si eu pe multe pagini…..)

Scopul acestei clinici :

-         educatie medicala- cunoasterea unui spital si a tuturor etapelor de consult, tratament, operatii, intrebuintare de ustensile, aparate, diagnostic, operatii, medicatie etc

-         Copiii isi duc papusa la un doctor care o consulta,masoara, cantareste, ii face fisa, ii pune diagnostic.

-         In functie de diagnostic, papusa merge catre zona unde va fi tratata : sala de operatii, sala de radiologie etc. In acest fel copiii trec prin salile respective, invata ce se intampla acolo, cum se intampla acolo. Li se arata instrumentar, proceduri etc. Papusii i se face radiografie (falsa evident) si apoi copiilor li se arata radiografii adevarate si li se explica diverse lucruri.

-         Se trece la anatomie. Pe schelet adevarat.  Li se explica despre cutia toracica, oase, despre organe etc…pe schelet si pe diverse planse existente intr-o sala de operatii.

-         Copiii, echipati complet in chirurgi sunt pusi “la practica” si trebuie sa-si opereze singuri papusa. Apoi, un medic ii asista sa o bandajeze, ii invata si le spune de cate ori trebuie schimbat bandajul etc. Totul cu material real.

-         Urmatoarea etapa- invatarea despre igiena ! Fiecare copil se dezinfecteaza cu solutie dezinfectanta speciala, de spital. Sunt pusi sa-si puna maiinile sub lampi speciale si vad singurei cat de bine s-au curatat. Ce este bleu e microb …ce e mov e curatenie.

-         Etapa urmatoare…amprenta vizitei. Primesc manusi chirurgicale, baga mana in solutii de colorare si isi pun amprenta pe hartii uriase, panouri anuale care sunt afisate pe peretii clinicii.

-         Etapa urmatoare : alimentatie ! Piramida alimentara in culori (deseneaza, vizualizeaza, discuta despre fructe, legume, mancare sanatoasa, boli etc. )

-         Urmeaza vizita la farmacie unde primesc medicamentele pentru papusi din cutii goale de paracetamol.

-         Ultima etapa, dintii. Intra intr-un cabinet de dentist si discuta despre dinti. In cabinet se afla zeci de gurite si dinti facute din plastilina. Dintii au carii iar ei, copiii, dupa ce li se explica cum sa faca, trebuie sa fie stomatologi. Sa curete caria de pe dinti si sa repare dintele. Discuta apoi despre dinti, sunt intrebati despre cum isi ingrijesc dintii, de cate ori merg pe an la stomatolog siiiii…primesc o periuta magica. Periuta chiar e magica ! O perie de dinti normala, pentru copii, care are insa o chestie tare…are deja pasta de dinti impregnata in perii ei. E sigilata si banuiesc eu, desi nu scrie nicaieri, este de unica folosinta.

-         Inainte de plecare li se face o poza cu doudoul tratat..ei fiind in costum de chirurgi.

-         Li se da o punga mare plina cu pliante despre spalat pe dinti, alimentatie, carticele despre consultul medical…toate facute special pentru copii de varsta lor, cu texte putine, clare, usor de lecturat de catre un copil de clasa 1. In punga este pusa periuta, ustensilele pe care le-au primit (fi-mea a primit o oglinda de verificat dintii) halatul, boneta, masca si manusile de chirurg.

O zi de scoala…altfel care pentru belgieni NU este nici « saptamana altfel », nici “ziua altfel”, ci normalitate, o zi de scoala obisnuita in care se invata insa in afara scolii.

Ajunsi la scoala lipesc in « caietul de viata » (un caiet in care sunt lipite si mentionate detaliat toate activitatile care implica viata lor de zi cu zi) toate materialele de la clinica : reteta, fisa papusii, poza…adica tot e vedeti mai jos.

Acum pe bune….cum sa nu-ti placa scoala ?

La final…Catinca este foarte preocupata sa-i dea paracetamolul papusii si sa-i schimbe pansamentul ! Cred ca va dati seama ca maiine trebuie sa cumpar de la farmacie pansamente adevarate…pentru ca in casa nu am asa ceva ! 

1 4 5 3 fourmi02

Leave a comment »

Ultima zi de scoala…Carnaval!

Azi e o zi speciala pentru toti copiii din Belgia!De fapt toata saptamana este speciala pentru ca este saptamana Carnavalului. Toate magazinele gem de costume, de accesorii pentru deghizare. In mod normal, maiine este ultima zi de scoala, dar la Catinca maiine va fi consiliu pedagogic asa ca nu se mai face scoala decat azi…de maiine intra in vacanta, vacanta de carnaval. Ne tot pregatim de acest moment de o saptamanba incoace. Am cumparat spray de par fucsia, am cumparat bentita cu aripi si antene, un set nou de creioane metalizate (nu ca nu aveam vreo 3 setur complete de machiaj pentru carnaval!!!) si am decis ca va fi zana fluturilor. Desi la inceput ma asteptam sa-mi ceara sa-i cumpar un costum …nu s-a intamplat.Din start fi-mea si-a dorit sa poarte o rochie care a fost a mea cand aveam varsta ei…o rochie lunga, bleu, facut de bunica mea. Cu alte cuvinte avem un carnaval si o zana vintage. Am facut mici modificari pe rochie pentru a o aduce complet in tematica aleasa: am cusut niste flori confectionate de mine din hartie gumata si pampoane, o esarfa lunga de matase pe post de trena/aripi secundare, incheiate in fata cu un fluture. Am imbunatatit aspectul aripilor de fluture (pe care le avea deja) cu niste stelute argintii si putin sclipici si i-am infasurat la gat o ghirlanda de flori hawaiana.  

In dimineata asta mormaia ca mai vrea sa doarma putin pana i-am spus cuvantul magic: carnaval. A sarit din pat cu viteza vantului si a inceput echiparea. Ne-am vopsit cu grija parul (apropo, cu ce scot de pe maiini vopseaua de par spray roz???:) – mi-e frica sa ma gandesc cu ce o voi scoate din parul ei ). Am facut traditionalele poze si fuga la scoala.

Este absolut incredibil ce sunt in stare sa faca adultii pentru copii…si aici ma refer in primul rand la profesori, pentru ca parintii clar se pun toti la mintea lor. Intr-o mare de cosmonauti, vrajitoare, clowni, printese, broscute, dinozauri micuti care marsaluiau fericiti pe poarta scolii m-am izbit in primul rand de Caroline. Caroline este supraveghetoarea lor, cea care sta la poarta dimineata si care ii supravegheaza in pauze. Era imbracata in politist. Cu tot harnasamentul aferent: catuse, baston, sapca…..super tare cucoana…..si nu are DECAT vreo 50 de ani! Inutil sa va spun ca fi-mea a disparut pe usa cu viteza vantului si nici macar “pa” nu mi-a mai zis! Cand m-am intors sa plec, m-am intalnit cu profesoara de la clasa a doua, imbracata in cantareata de cabaret, cu palarie cu strasuri, boa din fulgi roz fluo, rochie lunga eleganta si alte cele. Cu coada ochiului am vazut-o si pe una din educatoarele de la grupa mare, imbracata in albina. Atmosfera este intr-un mare fel si, in scoala Catincai cel putin, am sesizat ca, in FIECARE an profesorii chiar se tin de chestia asta. Aici nimeni nu se simte ridicol, niciun profesor nu se multumeste sa-si puna o masca sau o palarie si sa zica gata, m-am deghizat. Imi amintesc ca anul trecut am avut un soc cand m-am dus la scoala si m-am intalnit cu directorul lor care defila pe acolo imbracat in fotbalist, cu pantaloni scurti, tricou cu numar, adidasi cu crampoane si minge in brate. Cred ca daca as vedea un director de scoala imbracat asa in Romania mi-as face cruce. :) Cu alte cuvinte….profesorii NU sunt blazati si chiar fac totul ca acesti copii sa se simta ca la carnaval. Investesc in ei ca si personaje, investesc in eveniment si se straduiesc sa faca parte din peisaj asa cum trebuie.  De abia astept la pranz cand o iau sa-i vad si pe ceilalti profesori.

Azi vor face sarbatoarea omului de zapada. E traditional. Cam cum e la noi martisorul. Se face un om din scanduri de lemn. Acela este omul de zapada. Se pune omul pe o mare de paie si lemnisoare, in curtea  scolii. Apoi, directorul, de fata cu toata scoala, ii da foc. Acest lucru inseamna ca ei alunga iarna. Danseaza si canta si se distreaza pentru a atrage primavara sa vina.

Ieri au votat….vot in toata regula, cu cabine de vot si formulare. Au chiar si carti de identitate pe care le folosesc la aceste voturi (carti de identitate facute de ei!). Votul de ieri a fost destinat alegerii copiilor care se vor ocupa de activitatile pe care le vor face azi. In fiecare an de acest lucru se ocupa copii de clasa a 6-a care sunt alesi, prin vot democratic, de toti ceilalti copii- dupa poza daca nu-i cunosc, dupa prietenii…dupa ce au ei chef. Important este ca votul este o chestie solemna pe care toti copiii o percep ca pe ceva esential (de mici ii invata sa mearga la vot! :) ). Azi se vor afla castigatorii si acum, dimineata se va face o sedinta de cateva minute cu elevii alesi care se vor ocupa de activitati.

Nu ma intrebati ce activitati au ca habar nu am! Voi afla si voi scrie tot in aceasta postare mai tarziu, cand vine Catinca acasa.

In momente din astea as vrea sa ma intorc in timp si sa fiu iar copil…tare mi-ar placea sa fac scoala intr-un astfel de loc! Cum nu se poate insa….ma “incarc” cu frumusetea, energia si placerea Catincai de a merge la scoala si cu minunile care i se intampla ei zi de zi.

Acum va pun poze si revin cu detalii!

UPDATE: Cum spuneam…revin cu detalii. Directorul nu se dezice: si-a vopsit parul roz si s-a imbracat in hawaian! Alte costume ale profesorilor: invatatoarea Catincai a venit imbracata in turcoaica (de inteles pentru ca e maritata cu un turc). profesoara de arta a fost imbracata in “pensula”. Alti profesori: chitarist rock, vrajitoare, strumf etc. Toata ziua s-au jucat! Sala de sport, sala de mese si sala de sport a copiilor de gradinita au fost amenajate ca locuri de joaca si activitati: pune coada la magar, popice, prinde merele cu gura…multe, multe, nici eu nu le mai tin minte (daca vreti va explic ce e cu fiecare joc in parte!:) ) Piesa de rezistenta: masa de machiaj si manichiura. Fetitele de clasa a 6-a de care va vorbeam dimineata picteaza pe fata pe cine doreste saaaaauuu le fac unghiile domnisoarelor! Inca de aseara Catinca m-a intrebat (stia din anii trecuti) daca are si ea voie sa-si faca unghiile si i-am dat voie (pana acum nu i-am dat voie! :) ). Copilul mi-a spus aseara ca nu va alege o culoare stridenta si am constatat cu uimire ca a fost extrem de cuminte in acest sens. A putut alege albastru, verde, roz fluo etc….dar a ales un roz cuminte…ce fataaaa am! :). Concluzie: distractie mare si un copil care topaie  prin casa de fericire! Suntem in vacanta si nu veti auzi de noi saptamana asta! Plecam la ski!

DSC_0531 DSC_0532 DSC_0535 DSC_0536

Leave a comment »

De ce sa mergi la biblioteca daca nu stii sa citesti!?

Da, chiar, de ce ar merge un copil de clasa intai la biblioteca sa imprumute carti daca nu stie sa citeasca? Asta a fost una din intrebarile pe care mi le-am pus acum 3 saptamani, prima data cand Catinca a venit fericita acasa cu o carte imprumutata de la biblioteca: “Je suis le plus beau!”. Povestea de cateva pagini a unui lup care se crede cel mai puternic si mai ales cel mai frumos. Frumos ilustrata, cu coperta lacuita si cateva randuri scrise pe fiecare pagina. Ea si-a ales-o! Azi a dus-o inapoi si a venit cu alta! Le fel de fericita…asta este despre girafe “Comment les girafes disent-elles maman?” (Cum spun girafele mama?)

Eu mi-am raspuns la intrebarea din titlu acum 3 saptamani cand, stand de vorba cu ea. Le place sa mearga la biblioteca si scoala incurajeaza (ca sa fiu cinstita, nu numai ca incurajeaza, participarea este obligatorie) din plin acest lucru pentru ca isi aleg carti interesante din care citesc acasa, impreuna cu parintii sau pur si simplu (daca parintii nu au timp de ei) identifica imagini si creeaza o poveste. Le place mai ales pentru ca, de regula, cand duc o carte inapoi isi spun unii altora cum a fost cartea lor si practic doar fac schimb de carti intre ei. Isi povestesc cartea, isi impartasesc impresii despre ea…se lauda si, mai nou, vad ca fi-mea incepe sa identifice cuvinte (v-am mai spus eu ca aici e alt sistem de invatare a scrierii si lecturii)…ca atare incepe sa descifreze, putin cate putin cuvinte care o duc catre tema cartii. Le place pentru ca au consilieri in biblioteca, care ii pot ajuta sa gaseasca o carte pe o tema anume (ce-si doresc ei) si pentru ca de 3 ori pe luna, parinti volutari vin sa le citeasca povesti in biblioteca. Le place pentru ca la clasa toata lumea a imprumutat carti si se discuta saptamanal despre cate una din aceste carti .

Azi mi-a spus ca a luat aceasta carte pentru ca prietena ei  Clemence a avut-o si i-a spus ca este “minunata!!!”.

Asadar, azi o voi lasa sa o rasfoiasca singura, asa cum am facut cu prima carte si apoi o vom citi impreuna…timp de 3 saptamani. Cu alte cuvinte, i-o voi citi de mai multe ori, pana o va invata si va incepe sa urmareasca singura, pagina cu pagina, ceea ce citesc…Cam asa este sistemul pe aici.

Ca mama, ca om care a iubit cartile toata viata lui si care, copil fiind, “manca” carti dimineata, pranz si mai ales seara (pe sub patura cand trebuia sa doarma)…sunt fericita pentru ca ii vad atractia pentru carte. Oricat de moderni am fi, oricat de “tehnologici”, nimic, dar nimic nu se compara cu o carte tiparita. Eu una asa simt!

 

Comments (2) »

Legatura intre scoala, metrou, dulceata si Adam si Eva!

Ieri am primit un bilet in caietul de corespondenta in care invatatoarea imi scria sa ma duc urgent sa-i fac fetei abonament pe toate mijloacele de transport ca maiine (adica marti) are nevoie de el ! Hmmmm? !

Stiam de la sedinta cu parintii ca abonamentul se face la metrou, este GRATIS pana la 12 ani (adica il faci acum si il are pana la 12 ani), pe toate mijloacele de transport: metrou tramvai, autobuz si un autobuz special care circula pe aici prin oras (nu stiu ce e cu el si unde duce!)

Am intrebat-o pe Catinca unde merg si mi-a raspuns cu nonsalanta: ” La Piata!”

- La piataaaaa? Ce sa faceti acolo?

- Sa cumparam fructe pentru dulceata!

Din ce in ce mai stupefiata…am continuat.

- Ce dulceata?

- Dulceata de fructe, ne decidem acolo de care.

- Adica voi o sa faceti dulceata sau face bucatarul?

- Nu, noi facem dulceata, la bucatarie, cu bucatarul!

:D…si liniste!

Asadar…azi fata mea a fost cu metroul (cu vesta reflectorizanta ca asa se umbla pe aici cand sunt cu scoala si cu colier cu numele scolii si numarul de telefon in caz ca se pierde vreunul). Fara mine! A fost la piata. Fara mine! A cumparat fructe si a cascat ochii la tarabe (stiu exact ce vindeau aia acolo…si ce paiine si ce ceasuri de mana, mese de par pentru fetite, legume, peste din ala de care fac eu etc :D). Maiine face dulceata! Fara mine! (bine, la faza asta ma bucur…nu-mi place sa fac dulceata!). Cand a ajuns la scoala a trebuit sa se gandeasca la o propozitie legata de plimbarea lor si sa i-o spuna profesoarei. Aceasta i-a scris propozitia in caietul de lucru din clasa si ea a trebuit s-o rescrie de cateva ori.

A venit acasa cu tema pentru ziua de azi: sa duca o reteta de dulceata (de prune sau de mere…) pe care sa stie s-o explice colegilor.

Mama mi-a sugerat dulceata de prune si de mere…asa ca m-am apucat si am scris reteta, ingrediente, cantitati, mod de preparare si am invatat-o impreuna. Sa nu se duca copilul cu lectia nefacuta la scoala! :D

Pana aici ati inteles legatura intre scoala, metrou si dulceata!

Ce-i cu Adam si Eva? Catinca face 2 ore de religie pe saptamana. O ora de religie ortodoxa (aici iti alegi ce religie vrei sa faca copilul daca nu esti intr-o scoala catolica) si o ora de religie si morala unde se invata lucruri generale, comune tuturor religiilor si percepte morale de baza. Profesorul de religie ortodoxa este grec (belgianizat desigur). Ei bine….Nicholas le-a povestit ieri istoria cu Adam si Eva…si, din spusele Catincai, “au ajuns pana la frunze!” :D

Stupoare! Doamne, ce-i invata pe astia la scoala?! -Care frunze?

-Pai alea pe care le purta Adam cand a iesit din ascunzatoare. Stii, cred ca eu sunt cam interesanta pentru copiii de la mine din clasa care nu prea stiu multe despre Romania.

- De ce mami?

- Nicholas a zis ca frunzele alea pe care le purta Adam sunt de la un copac care se gaseste la noi in Romania….

Ce credeti ca a facut ma-sa in secunda 2? Evident, s-a repezit la calculator si a googalit sa vada ce naiba de frunza purta nenea Adam ca habar nu avea! :D Da, era vorba despre smochin! (in viata mea nu mi-am pus problema ce frunze purta Adam…cred ca saptamana viitoare urmeaza sa aflu si cei soi de mar era ala din aceeasi poveste! :D)

M-am dus victorioasa sa-i spun copilului ca frunzele erau de smochin si m-a privit intelegatoare….

- Stiam ca sunt de figue…dar n-am stiut sa-ti traduc asa ca ti-am zis frunze pur si simplu! :D

Comments (2) »

6, o cifra magica si o schimbare!

I-am spus Catincai in aceasta seara, in timp ce o tineam strans in brate:

- Mami stii ca in aceasta seara este ultima ta seara de fetita de 5 ani?

Zambind strengareste mi-a raspuns:

-         De ceee?

-         Pentru ca de maiine o sa fii o fetita mai mare, de 6 ani !

-         …dar nu o sa fiu mai inalta decat acum, doar mai mare ca varsta ! :D

 Fotografiile de mai jos sunt facute in aceasta seara, intr-unul din momentele noastre din fiecare seara cand, ca un ritual,  ne tinem in brate si ne povestim diverse intamplari. Nu povesti….de mai mult de jumatate de an, aceste momente s-au transformat in momente de o complicitate aparte intre mama si fiica, cateva minute pe seara in care ii povestesc ce pozne faceam eu cand eram mica, ce pozne facea ea cand era mica, despre bunici, despre strabunici, despre copilarie, despre iubire, despre prieteni…despre orice. Ne tinem in brate, imi spune a mia oara pe ziua respectiva ca ma iubeste si o strang in brate cat sa-mi ajunga toata noaptea, pana a doua zi !.

In aceasta seara, tatal ei i-a spus povestea…eu doar am tinut-o in brate…asa cum am tinut-o acum aproape 6 ani, cand tatal ei, plecat la cumparaturi a sesizat ca nu ii dau telefoane ca de obicei ca sa-i spun ca am uitat sa trec pe lista de cumparaturi una alta. Venit acasa, m-a gasit pe aceeasi canapea din poza, dormind cu fata strans in brate. Era un ghemotoc de nici o saptamana…iar azi…e aproape la fel de lunga ca mine.

 DSC_8990

DSC_8995

Mai sunt 10 minute pana la ora 12 cand intram in ziua urmatoare si Catinca nu doarme. Nu vrea, ne tot intreaba cat este ceasul, daca « s-a facut deja maiine » si ne-am petrecut ultimele 10 minute intinsi toti 3 la ea in pat, pe latul patului, pupandu-ne si magaindu-ne. Am fugit de acolo dupa ce am pupat-o si magaiat-o putin, dupa ce am mirosit pielicica ei, dupa ce i-am privit prifilul de printesa….dar peste cateva minute vom fi iar acolo ca s-o pupam si s-o strangem in brate…..asa ca fiti siguri, aceasta postare e scrisa pe bucati, dar exprima sentimentele in timp real…ce poate fi mai frumos ?

 Later edit…..12.00…am intrat tiptil in camera ei si am auzit din  intuneric :

-         E deja maiine mami?

Mi-am luat puiul in brate si i-am spus ca ea este magia mea, cea mai puternica si cea mai rezistenta magie dintre toate. Impreuna cu tati ne-am unit maiinile, palmuta ei mica intre maiinile noastre si ne-am inbratisat.. Desi initial a zis ca nu vrea cadourile in aceasta seara…s-a razgandit repede si a zis ca vrea doua cadouri in seara asta si ce mai ramane maiine.

 Iepurasul Bocanila face azi 6 ani….o cifra magica, o noua etapa din viata ei asa cum i-am spus. O noua etapa din viata noastra ca si parinti. Credeti sau nu anul acesta chiar mi-e greu sa scriu aceasta postare….s-au schimbat atat de multe in ultimul an cu fetita mea ….si se vor schimba atat de multe….cu ea, cu mine, cu noi. Poate suna egoist…dar ma simt usor furioasa ca incepe scoala. Incepe o noua viata, intra intr-o noua viata, complet diferita de tot ceea ce a cunoscut pana acum….iar pentru mine va fi la fel de greu ca si pentru ea. M-am obisnuit sa o am langa mine, avem programele noastre, ritualurile noastre…de la 1  septembrie cand va incepe scoala (da, noi nu avem grupa pregatitoare, intram direct in « paine »), clasa 1, va fi altfel. Totul va fi altfel…pentru ea, pentru mine…am senzatia ca lumea vrea sa-mi “fure” ce am avut pana acum.

Daca anul care a trecut am simtit si am experimentat schimbari majore in evolutia si in comportamentul ei…anul ce vine….se vor schimba si mai multe. Am fetita mare !

Anul care a trecut a fost unul al schimbarilor din toate punctele de vedere. Catinca a avut o evolutie absolut uimitoare…o spune un om care sta zi de zi cu ea si totusi nu se poate abtine sa nu le contorizeze. Schimbarile fizice au fost poate cele mai evidente pentru ceilalti….pentru mine insa au fost altele, mult mai puternice, cu un impact mult mai mare si as putea spune cu un grad sporit de dificultate pentru mine ca si parinte.

Catinca este o fetita foarte, foarte inalta pentru varsta ei. In acest moment, iubita mea are 135 cm si  24 kg. Conform medicului ei din Belgia are inaltimea unui copil de 8 ani (confirm pentru ca aceasta masura ii cumpar la haine) si greutatea unui copil de 8 ani….

Dincolo de aceste schimbari insa, asa cum spuneam, ca mama, am simtit mult mai pregnant schimbarile de comportament. Incapatanarea s-a accentuat, intrebarile si curiozitatile normale s-au inmultit. Am fost pusa la incercare de nenumarate ori…intrebari despre ecologie, reciclare, viata, iubire, prieteni, probleme existentiale, religie si cate si mai cate…..plus intrarea brusca si destul de accentuata in societate, societate in care se regasesc si rautati, si mici frecusuri si gastile de fetite si inceputurile de sentimente aparte fata de baietei. Le-am descoperit pe toate, rand pe rand, impreuna, mama si fiica, cu intrebari, lacrimi, consolari, invataminte, minute si ore petrecute pentru a invata « drumul »…acel drum unic, specific fiecaruia dintre noi, acel drum in care avem nevoie de « mama » de « mama prietena », apoi de “tata”, de “tata baiat”,  de consolare, de cineva care sa ne faca sa intelegem « de ce ? » urile varstei de 5 ani cand nu intelegi de ce fetita x a spus ca ea e cea mai frumoasa, cand fetita y te-a trimis la plimbare pentru ca nu vroia sa se joace cu tine, cand baietelul z, prieten pana atunci cu tine, te-a dat la o parte ca sa se joace cu masinutele cu alti baieti, cand doua fetite rele iti fac viata amara la gradinita etc.

Eu ca adult am redescoperit rabdarea si am invatat ca numai sentimentele de parinte te ghideaza si te invata sa-ti consolezi copilul invatandu-l totodata sa isi aleaga calea, sa se comporte, sa faca fata unei societati care da, incepand de azi, de la 6 ani, va deveni din ce in ce mai prezenta in viata copilului tau. Din punctul meu de vedere anul acesta, intre 5 si 6 ani a fost poate cel mai greu an ca si parinte, pana acum. Este greu sa incerci sa-i explici copilului tau de ce exista diferente, de ce unii sunt saraci si unii bogati, de ce unii fac lucruri care nu sunt normale si tu trebuie sa treci prin ele, de ce unii sunt rai desi tu nu le faci nimic, de ce in fiecare moment de bucurie trebuie apreciat si fiecare moment de tristete este un moment din care trebuie sa inveti….e greu pentru mine ca adult sa inghit unele lucruri si a fost greu sa le explic copilului meu astfel incat sa nu-l frustrez, sa nu-l indoctrinez…sa creez calea cea buna, sa creez acel echilibru la care ravnim toti, sa-i pastrez copilaria. Anul acest  a auzit pentru prima data teoria ca nu exista Mos Craciun si iepurasul si a fost atat de vehementa incat a redus la tacere pe toata lumea…fara ajutor din partea mea. Intrebarile ulterioare au existat…asa cum incep sa existe intrebari despre iubire, despre casatorie, despre copii, despre moarte, despre Dumnezeu,  despre orice este uman….evoluam ! Anul acesta am inteles ca nu voi putea niciodata sa fiu prietena ei si sa am o relatie deschisa, fiind in acelasi timp mama, daca o mint…ca atare, absolut orice promisiune am facut …am stat si in cap sa mi-o tin….pentru ca copilul meu sa stie ca eu NU o mint niciodata si ca daca promit ceva asa fac. Sunt pasi mici, sunt pasi grei uneori, sunt pasi care pentru unii adulti pot parea banalitati si prostii copilaresti…dar sunt pasi care, desi noi, adultii nu vrem sa recunoastem, conteaza. Daca eu adult imi pun/las copilul sa minta…intr-o zi ma va minti si pe mine pentru ca va sti ca minciuna exista si este acceptata intr-o forma sau alta….si atunci tot acest castel fragil se va darama. Daca eu adult promit si nu ma tin de cuvant…copilul meu va veni si va spune ca i-am promis si nu m-am tinut de cuvant. Am invatat sa fiu si eu altfel…nu promit, nu fac si in general incerc sa nu ma comport fata de ea asa cum o invat sa nu faca ea. Cu alte cuvinte….EU am devenit un om mai bun de dragul si datorita existentei ei. Catinca este un copil destul de complex as spune…nu se exteriorizeaza si uneori te ia prin surprindere atat de tare incat te blocheaza. Unul din cele mai socante momente ale anului acesta a fost acela cand am decis legat de scoala ei. Aveam doua optiuni pe care eu si tata lei le-am cantarit luni intregi…sa ramana la scoala unde a facut gradinita sau sa mearga la o scoala, considerata mult superioara, unde a fost acceptata si unde se patrunde foarte greu (chiar si catre bruxellezi nativi) . Am cantarit indelung avantaje si dezavantaje si ea si-a exprimat o singura data pararea, fara prea mult patos- vroia sa ramana la scoala unde a facut gradinita. Din anumite considerente am decis si noi acest lucru. Cand i-am comunicat acest lucru reactia ei ne-a blocat pe amandoi…luminandu-ne definitiv asupra unui lucru : trebuie sa avem mare grija si sa privim cu atentie la copilul nostru pentru ca aparentele lui insala ! In momentul in care am chemat-o si i-am spus decizia noastra a inceput sa planga de bucurie, sa ne imbratiseze si sa ne multumeasca. A fost un moment care pe noi, ca parinti,  ne-a marcat profund pentur simplul motiv ca nici eu, nici tata lei nu am putut sesiza niciun moment cat de important era pentru ea acest lucru….a asteptat in tacere decizia noastra, fara multe comentarii….

Asadar, dragii mei…sunt o norocoasa ! Chiar sunt! Am un copil fantastic de curios, de mandru, de ambitios…si mai ales de iubitor! Momentele mele si numai ale mele de dragoste, de iubire, de imbratisari, de complicitate cu fata mea nu se compara cu nimic pe lumea asta. Privesc si momentele de complicitate cu tata lei si imi dau seama cat de intense sunt si cat de diferite, dar la fel de importante. Fiecare dintre noi doi are un loc aparte….este o piesa de puzzle perfecta in mintea si in viata ei. Fiecare din noi are rolul lui si in mod clar minunea aceasta de copil si-a creat o scara de valori, un sistem de viata pe care noi nu-l putem intelege. Tatal ei este zeul ei….care face el si numai el minuni si lucruri pe care NIMENI nu le poate face. Mama ei este cealalta parte a puzzle-ului care face ceva ce NIMENI altcineva nu poate face….suntem acolo, fiecare cu locul lui…fiecare prezent in desenele ei, in picturile ei, in modul ei de a se manifesta si de a ne face parte la trairile ei. Cu mine, complicitate, povesti, activitati, probleme…cu tati, distractie, parc, miscare, sport, intrebari, muzica….sincer…in seara asta imi vad familia ca pe un aluat care nu se leaga defel decat daca suntem toti trei….

In ultimul an de zile, minunea mea a trecut prin multe transformari si a trait multe…poate mult mai multe schimbari si presiuni fata de alti copii. In ultimul an de zile fata mea trait presiunea faptului ca este un copil strain intr-o tara straina. Daca era in Romania ar fi interactionat altfel fata in fata cu rautatile copiilor….in mod cert, handicapul limbii a facut-o uneori sa rectioneze altfel, neavand puterea limbajului pentru a se apara, puterea totala pe care ar fi avut-o in gradinita, in Romania. A marcat-o si sper ca am fost suficient de aproape, amandoi, ca sa o sustinem. S-a luptat sa-si faca prieteni, intr-o societate din care nu prea facea parte dat fiind faptul ca nu a frecventat pana in acest an, in mod constant gradinita si cand a inceput sa se intareasca din punct de vedere al sanatatii a fost nevoita sa intre in grupuri deja formate de multa vreme.

Si-a pierdut bunica…brusc si cu explicatii minime din partea noastra pentru a nu o introduce prea devreme intr-o zona a vietii care sa o intristeze. O bunica pe care a iubit-o foarte mult, care i-a fost aproape intodeauna si despre care are amintiri frumoase si cu care a avut o relatie speciala. Bunica care in mod cert azi ar fi extrem de mandra de ea,  bunica care de fiecare data cand statea de vorba cu mine ma facea si pe mine sa fiu mandra de mine pentru felul in care ma ocup eu de fata mea . Bunica cu care facea biscuiti si care era intotdeauna acolo pentru ea. Se gandeste la ea mereu si sunt convinsa ca se gandeste mai mult decat imi spune chiar si mie….

A invatat ca acasa este in doua locuri : acasa in Romania unde ii sunt bunicii, unchii, prietena ei dintotdeauna si acasa in Belgia, unde suntem noi trei…noi trei care facem numai lucruri minunate, unde este viata ei de acum, unde va invata, unde isi va face prieteni.

 In timpul unui proiect la gradinita a fost pusa sa deseneze steagul tarii ei si ceva despre locul care inseamna acasa….a desenat steagul Romaniei si pe mama si tata. Cand mi-a spus in masina, in drum spre casa, despre acest proiect am inceput sa plang….nu i-am indus eu acest lucru…asta simte ea si pentru mine a fost suficient ca sa INTELEG, a fost suficient ca sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru darul meu, pentru fetita mea.

As putea sa scriu sute de pagini despre acest an….despre talentul ei la desen care a fost sesizat deja de foarte multa lume (avizata sau mai putin avizata), despre momentele in care ne jucam amandoua cu papusile, « ca fetele, pentru ca baietii ca tati si bunicu nu stiu sa se joace cu papusile », despre cum a catigat anul acesta primul concurs de schi dupa ce a facut scoala de schi o saptamana,  despre victoria de saptamana aceasta cand in urma unui efort sustinut al lui tati si bunicu’ a inceput sa mearga in sfarsit pe bicicleta pe doua roti, despre cum « prefera » sa invete sa mearga pe role daca se suie si mami pe rolele ei, despre constructiile complexe din lego, cand facem castele pentru ponei sau despre momentele in care ne punem amandoua la masa de lucru si decoram cu tehnica servetelului, facem felicitari cu Big Shot, decoram rame si tot felul de minuni, despre plimbarile ei cu tati in parc mancand cartofi prajiti si ducandu-se sa faca echilibristica pe barna…..despre toate momentele unice pe care acest copil ni le ofera noua ca si parinti…despre profilul ei smecher de printesa cu nasucul in vant, despre picioarele lungi pe care i le admir cu o usoara invidie de pe acum…despre cum imi alege ea haine din magazin, despre cum isi alege singura haine din magazin si apoi selectam impreuna ce se potriveste….stiu…ma bucur acum de ele. Peste cativa ani probabil voi fi « depasita » si nu voi mai avea aceleasi gusturi la haine cu ea…peste cativa ani muzica si educatia muzicala pe care i-o da taica-su cu care sta si canta toate hit-urile la moda…nu va mai fi pe gustul ei…dar e magic, e minunat, e fenomenal ! Nici eu, nici taica-su nu am putea trai un moment fara ea. Asa am fost tot timpul, impreuna…asa suntem si acum. Nu exista vacanta fara ea, nu exista proiect fara ea…ea a fost tot timpul cu noi si asa ne-am construit viata de cand exista Catinca. Ne place, nu putem vedea lucrurile altfel…asa este normalitatea pentru noi. Asa este magic….ea este magica !

Azi are 6 ani….si peste putin timp incepe scoala ! Incepe o noua etapa, o noua viata, intr-un sistem care ii este la fel de strain cum imi este si mie sau tatalui ei. Vom invata impreuna, vom face pasi mici, vom evolua…dar eu simt ca putin cate putin… « creste prea mare ». Mi-e dor de talpitele ei mici care incapeau amandoua in palma mea…deja mi-e dor de orele acelea pe care nu le voi mai petrece cu ea, de momentele in care, fara griji legate de scoala, lectii si alte nebunii, plecam noi doua la cumparaturi sau ne apucam de un proiect sau pur si simplu stateam impreuna. Acum am fetita de scoala…si trebuie sa ma obisnuiesc incet cu acest nou statut de « mama de scolarita »

La Multi Ani magia mea…La Multi Ani sufletul meu !

Asa cum ti-am zis amandoi in seara cand asteptai « sa se faca maiine »…te iubim amandoi si te vom iubi mereu.

Mami si tati

 

Comments (5) »

Mosul cel “adevarat”, Storio si papucii!

Da, a venit! Era chiar Mosul adevarat, nu un “ajutor” (asa cum povesteam intr-o postare anterioara! :D). Avea barba mare si stufoasa, parul alb, era tare cocosat saracul, ca-i batran, DARRR…tare modern si trendy Mosul nostru…avea caciula cu luminite..tare au mai distrat-o pe Catinca. Emotionata nevoie mare s-a repezit sa-l ajute pe Mosul sa intre in casa si a fost extrem de vorbareata si de draguta cu el. Emotia mare a inceput cand Mosul a intrebat-o daca i-a pregatit vreo poezie…dar nu a ezitat si a spus poezia Otiliei Cazimir dintr-o rasuflare…aproape perfect (doar la sfarsit a inversat un vers). Va marturisesc ca este prima data in cei 4 anisori ai ei cand isi doreste cu atata ardoare un cadou si cand il apreciaza pe masura dorintei. Da, a primit de la Mosul celebra tableta educativa Storio, tableta pentru care pierdeam cate jumatate de ora in plus prin orice magazin din Belgia care avea raion de jucarii.

Pentru cei interesati de jucarii educative super interesante si care vor sa evite banalele laptopuri cu joculete si cantecele  pentru copii am sa detaliez putin ce stie sa faca acest Storio intr-o postare separata. Dupa parerea mea isi merita fiecare banut, mai ales ca este o investitie clar a la long.

Revenind….primul cadou deschis a fost exact mult dorita tableta. Atat de dorita incat a dormit azi-noapte cu ea in pat, aseara nu s-a dezlipit de ea, iar azi a stat toata ziua cu nasul in ea. Si nu, nu este o tableta, computer cu jocuri…si nu, fata mea nu a mai pus mana pe un computer pana acum si nu stia cum e cu tehnica “moderna” :D

Cadourile primite ulterior, puse pe lista sau nu, au incantat-o a fost fericita ca le-a primit, dar bucuria de a avea tableta a depasit orice limite pe care ni le puteam inchipui noi sau Mosul. Mos Craciun, extrem de batran si de ametit de cate cadouri a avut de impartit a uitat sa-i dea aseara toate darurile asa ca fata mea a mai primit si azi …le-a gasit la bunica si strabunica sub brad, seara la bunicul sub brad si maiine la ceilalti bunici…ce sa-i faci, asta este, Mosul a batran si putin ramolit! :D

Singura scena forte a serii a fost cand a razbit-o oboseala, ne-au plecat toti invitatii pe la 12 noaptea si brusc, a realizat ca Mosul nu i-a adus papucii. S-a pus pe plans frate de ziceai ca s-a daramat pamantul….papuciiiiiii ei colorati……exact papucii pe care spusese cu cateva zile inainte ca nu ii mai cere lui Mosu’ “pentru ca deja i-a cerut prea multe lucruri si nu o sa mai aiba ce sa duca la alti copii”. Niste papucei obisnuiti, din kaufland, colorati nevoie mare….dar erau PAPUCII!  Atat eu cat si taica-su am avut tendinta sa o dojenim putin in ideea ca nu apreciaza cadourile primite, dar ne-am dat seama repede ca totul era de la oboseala si ca aceasta era doar o forma clara a manifestarii oboselii extreme. Dimineata nu a mai zis nimic de papuci, darrrrr…i-a gasit la bunica sub brad…asa ca a renuntat rapid la pantofii ei noi cu pisici :D si-a bagat piciorusele in papuci si s-a intors concentrata la activitatile ei cu noul Storio.

In concluzie…inca un Craciun frumos acasa, cu cei dragi, cu prietenii de suflet, cu MOS CRACIUN care, an dupa an, devine mai bun si mai bun (actoriceste vorbind si nu numai!) si inca un Craciun…cred ca ultimul in care purtam, in seara in care vine Mosul…aceeasi rochita de Craciunita pe care o avem de 3 ani incoace. Rochita este acum aproape bluzita, dar credeti-ma, pentru mine, este modul ideal de a vedea diferentele uluitoare ….cum era si cat de mica era….si cum este acum. O rochita- traditie pe care la anul nu cred ca ne mai putem permite s-o imbracam, dar pe care o voi pastra intotdeauna. 

Va las in compania pozelor….filmuletul cu poezia inca nu l-am descarcat, dar il voi pune curand pe blog.

PS: Zambetul ei nu se compara cu absolut nimic pe acest pamant, iar inima mea efectiv bubuie cand o privesc in aceste fotografii!

SARBATORI FERICITE TUTUROR!

E batran , dar cara inca binisor pentru varsta lui!

Cum a venit Catinca i-a oferit o bomboana!

Moaaammmaa….da ce multe sunt! Care sunt ale mele?

‘Nu asa repede draguta mea….hai sa stam putin de vorba!

Spunem poezia….si tragem de rochie in toate directiile….deh, emotia!

Ok…facem si poza cu Mosul!

Bine, fac si cu mana…dar da-mi mai repede cadourile ca nu mai pot! :D

Mami…ajuta-l ca deja incepe sa le incurce!

Da, da…e chiar Mosul adevarat!

Da, ma invart…de bucurie!

Mosul se minuneaza ca carti citeste tati!

Asta-i pentru mami?

Il ajut ca il dor salele!

Da, bluza cu Minnie si Mickey

Si pentru micuta Andreea…cea mai pitica din grup!

Mosul cica e Dinamovist! Mi-a zis ca daca imi pun caciula  imi mai da si cadoul asta! Cam santajist batranelul nu?

Noi, gasca din fiecare an! Lipseste Andreea, dar ea e bebelusa!

Mda…aici incepe partea in care Mosul spune ce am eu de facut ca sa mai vina si la anul!

Cica trebuie sa nu-i mai supar pe mami si pe tati si el vine!

Cica la anul trebuie sa-i spun poezia in franceza…okkkk!

Acum Mosul pleaca…mai are de mers la multi copii…intai se duce alaturi la prietena mea Cristina si la finuta mica Ioana. Il ajut putin cu bagajele…ca dupa ce pleaca de la ele ne strangem toti si facem party da?!

Comments (6) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,489 other followers