Posts tagged gradinita

Teoria “muciosilor” si responsabilitatea parintilor

Citeam intr-o zi pe blogul unei mamici o relatare despre o alta mamica care se plangea ca al sau copil se jucase cu un copil blonav in parc…mamica care spunea ca nu intelege de ce-si aduc parintii copiii blonavi in parc. Mamica care scria pe blog…finaliza postarea spunand ca nu intelege de ce se dadea mamica cealalta de ceasul mortii privind multimea de virusi care proveneau din stranuturile copiilor blonavi pentru ca ea nu si-a pus niciodata problmea. Intr-adevar, nu si-a pus-o pentru ca are inca un copilas micut care nu a intrat in colectivitate “ca la carte”….cand va intra, va intelege din plin. Am vrut sa scriu demult despre acest subiect…iata ca o fac acum.

Teoria “muciosilor” si responsabilitatea parintilor in viziunea mea este mult mai ramificata si consider ca sunt multe, multeeeee de tot de spus.

Pana sa o am pe Catinca nu ma interesa defel la ce virusi ma expun. Lucram intr-un mediu extrem “de contaminat” pentru ca aveam contact cu zeci si chiar sute de suflete pe zi. Dupa ce am nascut-o am avut insa parte de un instructaj specializat foarte amanuntit legat de riscurile la care expun copilul, un instructaj facut de multi medici pediatri care mi-au explicat, cu amanunte, ce si pana unde se poate intampla. Am ferit copilul in prima luna de viata, ca la carte. Din a doua luna…copilul meu a intrat intr-un mediu social foarte aglomerat. Casa noastra a reanceput sa fie mereu plina    de prieteni, ca inainte de a o naste, dar toti erau expusi la vesnica intrebare: “esti bolnav, iti curge nasul, stranuti?” si era invitat sa vina altadata daca avea ceva. Multi dintre ei (majoritatea celor care nu aveau copii) nu prea intelegeau si li se parea usor exagerata grija mea legata de acest subiect. Cei mai multi dintre ei au ajuns intre timp sa fie parinti si azi imi recunosc, cu zambetul pe buze ca sunt la fel de preocupati de acest lucru si ca de abia acum, cand sufera si ei alaturi de sufletelele lor, realizeaza ca nu eram deloc exagerata.  Aceasta insa a fost o categorie de oameni. Cea de-a doua este categoria parintilor carora NU le pasa! La ei ma voi opri astazi.

in aceasta categorie am intalnit cateva tipologii:

1. Parintele inconstient care se ascunde  sub masca “calesc copilul”. Caleste-l frate cat vrei tu, tine-l si dezbracat pe cuburi de gheata daca asta consideri tu…cine sunt eu sa te judec? – DAR nu mi-l expune si pe al meu! Faptul ca pe un astfel de parinte nu-l deranjeaza ca al lui copil behaie ca o oita chinuita, ca e cu mucii permanent pana in barba si ca il duce la petreceri cu febra 38-39…este fix problema lui. Devine insa problema mea cand acest lucru ma afecteaza pe mine si mai ales pe copilul meu. Mi se pare o jignire si chiar o lipsa de respect  sa iti aduci copilul bolnav (cu sau fara febra) la mine in casa sub pretextul…”lasa draga, n-are nimic…e doar racit ca a mancat inghetata!” In primul rand nu exista doar racit…toate sunt viroze..cine nu ma crede sa caute pe net…raceala este sinonimul virozei…evident, virozele sunt si ele de toate felurile: foarte usoare, extrem de usoare, grele etc. Rosul in gat nu se face de la inghetata ci de la faptul ca inghetata rece a ajuns pe un teren “minat” (imunitate usor scazuta) si a activat unul din miile de virusi sau bacterii existente latent in corpul nostru. Intrebarea este: cam de cate mii de ori poti sa explici un astfel de lucru? Eu una niciodata nu mi-am dus copilul bolnav intr-o casa sau intr-un mediu unde sunt si alti copii. Din respect pentru copii si parintii lor, pentru ca stiu cat se chinuie un micut si parintele pe langa el, cand nu dorm nopti, fac febra, tusesc pana vomita etc. Am aceeasi pretentie si de la cei care imi calca pragul sau care urmeaza sa aiba intalniri sociale cu mine. Evident, de cele mai multe ori, raman cu pretentiile si de cele mai multe ori…cu o viroza capatata! Cand a facut doi ani, Catinca s-a trezit, chiar in dimineata in care ii serbam ziua de nastere, bolnava cobza…ii curgeau ochii, nasul era praf, dar nu avea febra. Cu numai doua ore inainte de petrecere am sunat absolut toti invitatii si i-am anuntat ca fata este bolnava, ca noi, familia vom fi la locul unde am decis s-o serbam si ca nu ma voi supara deloc daca vor alege sa nu vina. Au venit absolut toti, dar toti parintii au avut dreptul sa aleaga si daca au ales astfel au fost cu ochii pe copii sa-i tina mai departe. Desigur, petrecerea era in aer liber ceea ce a micsorat sansele ca acei copii sa se imbolnaveasca, dar am considerat normal, de la sine inteles, sa-i dau dreptul parintelui sa aleaga daca vine sau nu. Pe de alta parte, mie mi s-a intamplat sa merg la petreceri unde nu numai ca sarbatoritul era bolnav ci toata gasca tusea…fara sa-mi fi spus cineva vreun cuvat.

2. Tipologia 2 este parintele care nu da doi bani pe ceilalti copii. Se aseamana mult cu primul, doar ca argumentele sunt altele: “nu am cu cine sa-l las, trebuie sa-l duc la gradinita” sau “trebuie sa-l scot si pe el putin in parc cu copiii ca altfel innebuneste” etc, etc. Pai mai omule, lucrurile sunt simple: esti parinte, el este copil. Daca esti parinte ar trebui sa te gandesti ca poate va veni ziua (de regula foarte curand) in care vei intalni unul ca tine care-ti va pune copilul lui nas in nas cu copilul tau- ii va tusi de doua ori si tu vei face vreo 5-10 zile de nopti albe…sau nu, ca poate nu-ti pasa deloc si are cine sa ingrijeasca copilul in timp ce tu dormi. Nu ai cu cine sa-l lasi…iti iei concediu! Nu, nu trebuie sa-l scoti in parc sa se joace cu ceilalti copii, tusind si stranutand in nasul lor. Nu, nu innebuneste si daca nu esti destul de abil sau de capabil sa-l distrezi cat sta amaratul in casa…macar ai bunul simt si tine-l in parc, izolat, ca sa nu-i imbolnaveasca pe altii. Problema este universala…nu se intampla doar in Romania, ba chiar, in alte parti e  mai rau. In Belgia spre exemplu exista asa numitul concediu pentru copil bolnav si cu toate astea ii vezi cu lamunarile pana in barba, tusind si cu febra la gradinita. Pediatra (stricta si destul de tipic belgiana a Catincai) numeste aceasta atitudine nesimtire. Poate in Belgia este chiar nesimtire. In Romania sa zicem ca exista anumite contexte sociale actuale care ar justifica unul din acele argumente (cel cu gradinita) desi…eu una chiar as face pe “ala” in patru ca sa nu-mi duc copilul bolnav la gradinita – riscand (in afara de potentiala agravare a bolii) sa se mai captuseasca si cu altceva pe deasupra- asta ca sa nu mai zic de imbolnavitul celorlalti.

3. Tipologia 3 este parintele care declara sus si tare, ridicand din umeri a neputinta “n-am ce face…ar insemna sa nu-l scot niciodata din casa pentru ca al meu este tot timpul bolnav”. Pai si atunci, vin eu si intreb…trebuie sa fie si al meu tot timpul bolnav pentru ca exista din ce in ce mai multi parinti care declara asta? Daca nu as fi trecut prin perioada mizerabile in care copilul meu scapa de o viroza, il duceam la gradinita doua zile si venea cu alta…si o tineam lant asa…as fi zis ca nu stiu ce inseamna sa ai copilul tot timpul bolnav. Totusi, am sesizat ca aceasta tipologie de parinti s-au obisnuit cu ideea ca al loc copil este tot timpul bolnav (cum oare ca eu una nu as putea sa o aud pe fi-mea tusind non-stop si sa fiu senina ca o zi de primavara!) si ajung sa perceapa acest lucru ca pe o normalitate, fara sa mai incerce in vreun fel sa diminueze aceste episoade…ci mai degraba incercand sa gaseasca argumente de genul inghetatei, sucului rece, vantului etc…si cam atat. Se ignora complet faptul ca un lant virotic poate fi complet evitat (mai ales in colectivitati) prin izolarea completa, de la primele semne, a copiilor bolnavi…si se ajunge la un cerc vicios: a mea se imbolnaveste, hai s-o duc la gradi. Il imbolnaveste pe un altul pe care parintele il aduce la gradi si ala da mai departe si tot asa…cand de fapt lucrurile se pot evita cu mare gratie. Daca tu ca adult nu poti evita astfel de situatii pentru ca muncesti, ai un job, un coleg bolnav etc…pentru copil o poti face extrem de usor, totul este sa VREI si sa-ti PESE de al tau in primul rand si de al altora in al doilea rand.

Multi ajung sa-si dea seama de aceste lucruri de abia cand incep copiii sa faca viroze dupa viroze, boli dupa boli, multi nu-si dau seama niciodata! Povestea cu imunizarea naturala chiar nu functioneaza oameni buni decat dupa multi, multi ani, cand ai toate sansele ca al tau copil sa fi capatat deja o sensibilitate (la urechi, la gat, la nas) dupa multiple boli si complicatii facute datorita dorintei tale de parinte de a-l imuniza. Nu o spun eu, o spun medicii…si am vazut-o demonstrata pe cazuri concrete. Orice copil capata o anumita sensibilitate si nu, nu-l poti ajuta defel sa se imunizeze daca-ti face mereu complicatii la care este necesara adminstrare repetata de antibiotic. Fetita prietenei mele a inceput sa faca, de mica, otite. Otite peste otite, mers la gradi, iar otita, iar mers la gradi iar otita. Otita aparea mereu ca o complicatie la viroze pentru ca avea canalul de comunicatie intre nas si urechi scurt (asa cum este la toti copiii pana in 7 ani). Dupa prima otita facuta, au urmat altele si altele…mereu tratate cu antibiotice. Mama ei continua sa o trimita la gradi sperand ca la un moment dat lucrurile vor inceta. Nu au incetat…s-au agravat! S-a ajuns la otite seroase, la operatii de polipi repetate, la chinuri, nu a mai raspuns decat la antibiotic intravenos. Toate astea…din cauza unor viroze asa-zise banale care la unii se manifestau doar cu muci si tuse. Fetita este la scoala acum si a fost operata, de curand, din nou de polipi pentru ca acestia s-au refacut, otitele au reaparut si i s-a dimiunat extrem de tare auzul.

 As putea sa ma mai povestesc si alte cazuri similare pentru ca stiu destule…asta pentru a demonstra ca simplii muci la copilul meu pot sa nu fie deloc simpli la copilul vostru

Dupa cate am tras cu fi-mea, un copil extrem de sanatos, caruia pana la doi ani i-a curs nasul o singura data…am ajuns sa filtrez extrem de diferit lucrurile. Cand am ajuns in Blegia si a inceput sa se imbolnaveasca in lant, cand imbolnavirile au fost din ce in ce mai dese pentru ca a intrat in colectivitate…si eu si sotul meu ne-am lasat “pacaliti” de chestia cu “lasa ca asa isi formeaza imunitatea”, de chestia cu “nu exista copil sensibil, doar parinte exagerat”. Am suportat cu stoicism ironii, filosofii si povesti spuse de altii cum ca ai lor copii au trecut prin asta si ca se va termina in 3-6-9 luni. A venit insa momentul in care toate aceste “mituri” au fost daramate ca un castel de cuburi …dupa o serie interminabila de antibiotice administrate (sa tinem cont de faptul ca medicii belgieni nu sunt ca cei romani sa dea antibiotic la orice!) ca urmare a unor complicatii facute de la viroze (vezi faringite virale), dupa drumuri noaptea la spital si chinuri cu copilul care statea cu masca pe gurita pentru ca se sufoca de tuse, dupa ce a dormit nopti intregi in fundulet pentru altfel tusea pana voma, dupa o pneumonie virala venita capac pe un organism slabit de atatea boli…am inteles si noi in sfarsit (si am primit  aceeasi recomandare de la medic) ca nu asa se face imunitatea si ca nu asa trebuie sa mearga lucrurile. Ca multi alti parinti care fac asta (zic eu sanatosi la cap!) am urmat recomandarea medicului si am retras copila de la gradinita pana la toamna, cand vom incerca din nou. Discutam , ma repet, despre un copil care nu a fost bolnav pana la doi ani, care nu a luat nici macar varicela (imunitate buna) desi a fost expusa in mod direct (o data mai mult decat direct) de doua ori, care mananca tone de fructe si legume fara sa fie nevoie sa ma rog de ea. Am inteles ca are o sensibilitate si ne-am asumat acest lucru…asa cum ne asumam sa nu expunem nici macar un suflet de copil atunci cand ea este bolnava, macar pentru simplul fapt ca un copil nu merita sa sufere, nici macar de o banala raceala (care poate pentru fi-mea e banala, dar pentru el aduce complicatii).

Asa ca nu, dragi mamici, tatici, bunici, unchi si matusi, nici mie nu mi se pare absolut deloc normal ca nepotul, copilul dumneavoastra sa-i stranute, tuseasca sau sa-mi tina copilul de mana dupa ce si-a sters mucisorii cu acea mana! El, copilul, nu are vina (desi poate fi educat si invatat reguli de igiena si protectie in astfel de cazuri – ca banalul pus al maiinii la gura atunci cand tuseste – “banal” pe care eu nu-l prea vad la copii). Voi, ca adulti insa aveti si vina si responsabilitate si daca pe voi nu va deranjeaza sa-l scoateti afara bolnav (vorba lui Badea - “atunci bine”) este treaba voastra, dar faceti in asa fel incat sa nu sufere altii.

Comments (45) »

Am inviat!

:D Stiam de ieri ca asa va fi pentru ca la mine virozele sunt intotdeauna dupa un anumit tipar. Recunosc, asa “varza” nu am fost de vreun an de zile. Racesc relativ usor,  nu fac forme grave…dar asta a fost “hard”.

Asaaaa…gata cu mine ca nu eu sunt importanta in peisaj! oricum, multumesc tuturor pentru urari.

Catinca Barbie este, nu asa?

1. Nu s-a schimbat absolut nimic…este innebunita sa mearga la gradi. Mai nou principala amenintare cand nu face ceva este ca nu o mai primeste la gradi…:D Si functioneaza!!!!! Se trezeste din somnul de dupa-amiaza si ma intreaba daca e timpul sa mergem la gradi!

2. Cred ca deja s-a captusit cu ceva de pe acolo sau am captusit-o eu…ca behaie ca o oita…si se grabeste sa-mi spuna “m-am inecat!” ca nu cumva sa imi vina vreo idee sa nu o duc la gradi! Sper sa ramanem la stadiul asta ca vad ca nu este rosie in gat.

3. A facut niste crizute cand i-am lipit etichete speciale cu numele ei pe haine. Nu i-a placut deloc ideea, nu stiu de ce! Cert este ca in dupa-amiaza respectiva s-a trezit din somn plangand ca sa nu-i pun lui bebe eticheta cu numele pe sacul lui de dormit! :D Evident, visase!

4. E paracioasa! Primul lucru pe care-l  face cand ma vede este sa-mi spuna cine ce i-a facut! Baietelul a tras-o de geaca ca sa nu se suie pe plasa, fetita a vrut sa-i ia jucaria, iar azi, colac peste pupaza, un baietel a impins-o cu mana in piept si s-a lovit la cap. Nu prea inteleg eu cum e cu lovitura la cap ca daca te impinge cineva in piept nu prea ai cum sa te lovesti la cap, in fata, spre frunte. Ma rog…cert este ca a plans si s-a dus si i-a explicat educatoarei, dar evident ca aia nu a inteles o iota…asa ca in secunda in care m-a vazut, la multa vreme dupa incident, a inceput sa bazaie din nou, dar s-a potolit dupa ce madame i-a explicat cum sa-i spuna de acum cand o loveste cineva…eu am facut pe traducatorul! Probleme grave mon cher!

5. Nu face pipi! Aici chiar am nevoie de ajutorul vostru, al celor care v-ati confruntat cu chestia asta. Catinca are o problema: chiar daca ii vine sa faca pipi, cere la pipi, o duci, dar nu face pe wc strain decat in momentul in care nu se mai poate tine. Altfel, e in stare sa stea ore intregi asa. Am rugat-o pe educatoare sa incerce s-o puna de mai multe ori. A pus-o, dar tot nu face. A zis ca-i da si recompensa (biscuiti) daca face. Ea nu a inteles ce e cu biscuitii decat dupa ce am venit eu…s-a dus la madame si ii tot spunea ‘biscuiti”. Aia a inteles ca na, suna cam la fel, dar ii tot explica ca nu a facut pipi si nu primeste…i-am explicat si eu in romana si a inteles…Chiar ma ingrijoareaza chestia asta cu pipiul. E drept, acasa facea de o suta de ori si pentru ca bea foarte multe lichide. Acolo, chiar daca le da sa bea apa, nu le da asa tot timpul cum bea ea acasa.

6. Mananca foarte bine. Pentru moment nu apuca sa manance decat supa pe care le-o da la ora 10 ( eu o iau la 12, inainte de felul 2), dar de saptamana viitoare o sa o las si la masa. La ei se da supa la 10, dupa care la 12 felul 2 si desert si dupa somn o gustare.  In prima zi m-a facut curioasa rau ca mi-a zis ca a mancat supa cu frunzulite. A doua zi m-am dus sa vad meniul (exista afisat, pe toata saptamana) sa vad si eu ce a mancat: supa de pui cu patrunjel…Nu le da supa cu bucati (legume, carne)..este mai mult supa crema. Ieri a mancat supa “galbena” (in traducere, supa de porumb) si azi a mancat supa “portocalie” (adica supa englezeasca din dovleac si mar). Inteleg de la ea ca asta de azi a fost mai buna decat aia de ieri. :D La cat de mancacioasa este ea…cred ca mananca si pietre daca ii dau aia…in fond, ea cam sare o masa pentru ca dupa laptele de dimineata ea manca si mic dejun in locul caruia primeste acum aceasta supa.

7. Isi doreste sa si doarma acolo  (l-a intrebat pe taica-su ieri cand a dus-o la gradi, ca eu nu puteam sa conduc de tare ce-mi lacrimau ochii, daca poate sa doarma acolo). N-as vrea s-o las inca…mai aman momentul din doua considerente: unu pentru ca nu ma incanta ideea sa doarma pe “targile” alea pe care ei le numesc paturi si pentru ca ma gandesc ca nu doarme ci mai mult se joaca, doi pentru ca am zis sa se odihneasca in adevaratul sens al cuvantului, acasa, la ea in pat…atat cat se mai poate, adica pana ma apuc eu de job.

8. Vrea sa se imbrace numai in rochii. :D N-ar fi o problema daca nu as vedea ce “program” de joaca a avut in curte! Genunchii negri inseamna ca s-a tarat prin toate alea, nisip in pantofi ca a stat la lazile cu nisip etc. Mai mult de atat, acolo sunt niste chestii pe care se poate catara si ma gandesc ca este mai sigur s-o faca in pantaloni decat in fusta ca sa nu se agate de ceva!) Din fericire, halatelul (bluzita) echipament al scolii este lunguta si ii ajunge pana la genunchi…asa ca hainele scapa in general nemurdarite.

9. Azi mi-a reprodus prima data ceva ce i-a spus madame, dovada a faptului ca a inteles perfect…”madam mi-a zis ca am o codita foarte frumoasa!” Si cum ti-a zis mami? “Mi-a zis tres jolie si mi-a magaiat codita”…Okkk, suntem pe drumul cel bun.

10. Incepe sa vorbeasca de una singura..amesteca franturi de cuvinte sau cuvinte intregi din franceza cu unele romanesti…o las in pace si incerc sa inteleg ce zice . Face chesti asta in general cand se joaca cu papusile.

Cam astea ar fi noutatile…va tin la curent!

Comments (2) »

Gradinita!!!

Am fost plecati…asta este motivul pentru care am lipsit in ultimele zile! Unde?Intr-o postare viitoare veti vedea poze! Pana atunci insa vreau sa va spun ca am niste emotii de imi bubuie inima in piept! Maine, incepem gradinita! Ca sa spun mai plastic de atat, maiine taiem “cordonul” de mami! Catinca este foarte incantata! Am fost miercuri si si-a cunoscut educatoarea si colegii…si a vrut sa ramana acolo. Ramane de vazut maiine…va povestesc dupa ora 12 ce s-a intamplat! Am mari emotii si mi-e tare frica de reactia ei cand va descoperi ca nu o intelege nimeni atunci cand vorbeste in romana….offff, am inima cat un purice si mi-e tare greu! Dupa aproape 3 ani de cocolosit si ingrijit si precautii “ii dau drumul” puiului meu de sub ochii vigilenti de vultur :D. Incerc sa nu ma gandesc prea mult la ziua de maiine…dar fac ce fac si tot acolo ajung.

Comments (10) »

Gradinita si gradina!

Da, in sfarsit ne-am hotarat! Mai bine zis…in sfarsit ne-am dus si am fost acceptate! Dupa indelungi miscari de trupe (ca si aici iti trebuie “una alta” ca sa bagi copilul la gradi fara programari prealabile!) am reusit sa rezolvam cu gradinita! Ieri, pentru Catinca, dar si pentru mine, a fost o zi foarte importanta! Am fost sa vizitam gradinita si sa purtam toate discutiile! Cum toate miscarile le face secretara (ca sa nu credeti ca este prea mare diferenta fata de Romania!)…am purtat discutiile cu cine trebuia…adica cu doamna secretara sefa! Fiind zi pedagogica…gradinita era aproape goala…doar copii care erau la program de ingrijire (adica cei ai caror parinti nu aveau cu cine sa-i lase!). Mie mi-a convenit situatia pentru ca in felul asta am evitat contactul cu multi copii (v-am zis ca este epidemie de varicela!). Gradinita pe care am ales-o este una independenta (adica nu este o gradinita care tine decat partial comuna- sector!- ceva de genul semi-privat) si pentru care se plateste, anual o taxa (calculand am ajuns la concluzia ca platim exact cat am plati in Romania pentru o gradinita particulara (fara mancare!) sau pentru una de stat (cu mancare si atentii). Conditiile sunt foarte bune, ma declar multumita…mai ales ca fiind o gradinita cu o taxa anuala nu are acces toata lumea (ma refer la categorii de persoane…ca sa ma exprim elegant “mai putin curate”). Am vizitat toata salile pentru maternelle (pentru ca pe noi asta ne priveste!), bucataria (foarte mare si curata- vazuta doar din tocul usii pentru ca acolo se intre doar cu boneta si halat!), wc-urile (singura mea problema legata de gradinita!).

Mi-a fost dat meniul pentru o luna (luna martie) spre vizionare…ca sa-mi fac si eu o idee ce mananca copiii astia. In mare sunt extrem de impresionata de felul in care aleg sa le faca meniul…dar am si ceva probleme pe care nu stiu cum le voi rezolva.

In primul rand, fiind o gradinita independenta, respecta toate religiile existente (inclusiv in ceea ce priveste alimentatia). Ca atare, pentru musulmani, in zilele in care li se da carne de porc (da, da….le dau carne de porc la copii sub 3 ani) se face un meniu diferit. Meniul este format obligatoriu din felul 1 (am constatat ca sunt supe de tot felul, in principal de legume, cat mai diversificate!), felul doi (aici am eu probleme – o zi pe saptamana este miel, una porc, una pasare – pui, gaina, una este de legume si o zi pe saptamana este meniu international (mexican, unguresc, tailandez etc) si desert (in general fructe, dar si creme de fructe, de vanilie sau prajiturele). Problema mea este mielul si porcul. Lasand la o parte o multime de lucruri pe care ea nu le-a mancat pana acum gen fasole, varza, sparanghel, rechin, creveti etc, etc….sau a mancat foarte rar gen ciuperci, chiestia cu porcul si cu mielul m-a cam incurcat ….mi se pare extrem de devreme sa-i dau asa ceva…daca la creveti, rechin si alte “animale” inotatoare ma impac mai repede cu ideea la porc si mai ales la miel mmmm, nu-mi convine deloc. Am exprimat aceasta nemultumire si doamna secretara mi-a explicat ca pana in septembrie cand va intra intr-un an scolar nou (acum va intra doar ca sa se acomodeze, cu program partial), daca ma inteleg cu educatoarea poate putem face cumva ca in zilele in care nu-mi convine meniul sa-i dau eu mancare de acasa. De fapt lucrurile stau cam asa…mancarea se plateste separat (ceva de genul 3 euro pe zi), dar daca alegi optiunea mancariii date de la ei..pe asta trebuie sa mergi. Daca nu, poti trimite copilul cu pranzul de acasa. Nu se prea pot amesteca pentru ca este greu sa le tina cineva evidenta…vom vedea ce facem! Micul dejun, din ceea ce am inteles este o chestie foarte misto! O grupa de copii are in jur de 25 de copii. Prin rotatie, conform unor norme alimentare impuse de gradinita, fiecare parinte aduce micul dejun pentru copii…asta inseamna 25 de iaurturi, sau 25 de fructe, sau 25 de branzici cu biscuiti etc.

Oricum, in marele dosar pe care-l am de completat (ditamai teancul de hartii) exista un exemplar de doua foi care se duce la medicul si la bucatarul gradinitei, exemplar in care sunt scrise toate doleantele tale privind alimentatia copilului, toate alergiile de care sufera, probleme de sanatate care necesita un alt tip de alimentatie, interdictii pe care le pun parintii ( de genul : nu are voie ciocolata sau zahar sau tort etc).

Apropo de dosar – exista o foaie in care completezi doleantele tale medicale: de exemplu daca doresti sa-i fie luata temperatura zilnic, sa fie verificat medical cu o anumita ritmicitate, sa fie urmarite anumite aspecte – motorii sau de alta natura etc.

Mai am o foaie in care trebuie trecute toate persoanele de contact…adica noi doi, plus inca o persoana care sa poata fi contactata in anumite cazuri, care sunt persoanele care au voie sa ia copilul de la scoala (adica daca nu-l trec pe taica-su nu o poate lua sub nici o forma!).

Una peste alta sunt multe formulare de completat si imi place atentia acordata detaliilor, chiar daca am de muncitila hartoagele alea.

Revin la problema wc-urilor. Wc-urile sunt asa: 4 wc-uri cu usi inchise pentru copii mari si 4 wc-uri deschise, fara usi (ca sa nu-si prinda degetele!), de dimensiune foarte mica (speciale pentru copii mici). Copiii sunt incolonati, la numite ore si adusi gramada la wc. Daca au nevoie la alte ore vine cineva cu ei! Problema mea: wc-urile alea nu au colace, nu au nimic si sunt folosite ca atare. Sincer, ma asteptam la colace cu punga din aceea de unica folosinta pe ele…dar nu! Nu-mi surade deloc ideea ca ar putea lua diverse chestii de pe wc (oricat de curate ar fi si chiar sunt pentru ca acolo este o tanti care numai asta face!). Voi incerca sa “negociez” cu educatoarea sa-i dau un colacel din ala de copii pe care sa-l puna pe wc cand se duce…sa vedem daca vrea!

Pe scurt, reactia Catincai! I-a placut! I-a placut foarte tare! S-a repezit la corturi, la jucarii, la casute (este plin de jucarii de toate felurile si toate marimile!). A povestit cu mult entuziasm despre patuturile mici (care sunt ca niste targi cu picioare- adica niste chestii dintr-o panza foarte groasa cu picioare de vreo 10 cm pe care se pune pernuta si paturica si se face nani), despre jucarii, despre ce a vazut acolo…

Sa vedem ce se va intampla cand s-o trezi singura! Ma ia groaza cand ma gandesc! Ma ia groaza si cand ma gandesc ce s-o intampla cu mine cand m-oi trezi singura si fara copchilu’ meu ….offff! Nici nu vreau sa ma gandesc!

A socializat foarte bine cu doamna secretara…ba chiar a plecat fara mine cu aceasta…in alta camera, sa faca niste copii la buletinele noastre…

Pentru inceput cam asta este. Catinca va incepe gradinita pe 17 mai. As fi vrut putin mai devreme pentru ca asa nu apuca decat o luna si jumatate de gradi ca la 1 iulie incepe vacanta, dar nu se poate pentru ca pe 8 mai este nu stiu ce sarbatoare si copiii pregatesc deja scenete si alte chestii si mi s-a spus ca nu s-ar integra, nu si-ar gasi locul exact in mijlocul acestui proces! Pentru inceput va merge cu program partial..pana la 12 sau daca sta la masa, pana la 13, urmand ca de la 1 septembrie sa mergem cu program plin! Acum trebuie sa ma apuc sa fac dosarul ala si chiar am de munca zdravan la el!

Asta a fost ieri….azi, a fost gradina! Am gradinarit amandoua ca niste “gospodine” ce suntem (ca asa spune Catinca!). Am taiat toate crengile aiurea din gardul verde, am smuls buruieni, am greblat, am sapat, am pus gazon nou si ingrasamant de regenerare peste cel vechi…Catinca mi-a umplut toata bucataria de apa…carand apa cu un faras de copil “ca sa creasca iarba mare”! A desenat cu creta niste chestii suprarealiste pentru bunici si acum doarme dusa.

Mai jos aveti poze de ieri…dupa ce ne-am intors de la gradinita!

Comments (14) »

As vrea sa dau timpul inapoi, as vrea sa opresc timpul in loc!

Intotdeauna am fost o persoana extrem de activa. Pentru mine meseria mea era ca aerul pe care-l respiram. Jurnalist fiind, apoi PR, aveam tot timpul ocupat, eram in continua miscare, iar  “acasa” era un fel de hotel in care veneam seara sa ma vad doua-trei ore cu mama si bunica mea (mai tarziu un alt “acasa” cu sotul meu, iar atunci casa era plina de prieteni sau plecam noi la ei acasa) si sa dorm. Cu alte cuvinte…da, atat eu, cat si sotul meu, care avea o meserie la fel de “plimbareata”,  faceam parte din generatia care manaca pe unde apuca (in general pe la mame ca de gatit nu “gatea” nimeni  mai mult de o omleta sau o cafea). Cand am aflat ca voi avea un bebe nici nu mi-am pus problema ce schimbari imense vor avea loc in viata noastra! La munca m-am dus pana aproape inainte de a naste, cu masina am circulat zi de zi cu ditamai burtica (desi toata lumea imi spunea s-o las mai moale!), de gatit nu mi-am pus problema sa gatesc (ca de’, mancam sanatos tot la mama!).

Despre “statul acasa” cu bebelusul, am zis de cand eram gravida ca voi sta 2 ani, dar undeva in fundul sufletului ma gandeam ca timpul va aranja lucrurile in asa fel incat sa ma intorc relativ repede la activitatile mele cotidiene, la alergatura, la stresul (pe care atunci il uram pentru ca era maxim!) de la job etc..

S-a nascut Catinca…din clipa in care am trecut cu ea pragul casei mi-am dat seama ca nimic nu mai este la fel si ca nici NU-MI DORESC sa mai fie ALTFEL. Cine a spus ca “vorbitul, sentimentele si sfaturile date fara sa ai copil sunt apa de ploaie pentru ca habar n-ai despre ce vorbesti” a avut mare dreptate. Ea a devenit intreg Universul meu…si daca ma gandesc acum, la rece, am fost periculos de aproape de obsesia exclusivitatii (stiti voi…pentru mama nu mai conteaza nimic in afara de copil!). Traiam pentru ea, respiram pentru ea, fiecare clipa era pentru ea, totul trecea prin multiple filtre legate de ceea ce-i putea dauna ei, ceea ce o putea influenta pe ea …Azi, parca sunt ceva mai relaxata in aceste privinte, parca sunt mai putin disperata, dar asta si pentru ca am avut noroc de un copil cuminte, sanatos, mancacios…pentru care nu a trebuit sa-mi fac mari probleme.

Am avut o perioada in care incepuse sa-mi fie dor de activitatile mele, de viata mea vanzolita si agitata, in care ma apucau mici depresii legate de cum stau eu acasa de dimineata pana seara cu fata …dar aceste perioade au fost scurte pentru ca erau inlaturate brusc si fara drept de apel de zambetele ei, de progresele ei, de evolutia ei. Am realizat incet, incet ca NU VREAU SA PIERD NIMIC din ceea ce insemna Catinca…nici primele cuvinte, nici primele activitati, nici gesturi noi…si ca vreau sa fiu acolo langa ea cand reuseste sa manance prima data singura cu manuta, apoi cu lingurita, cand bea prima data din canita, cand se rasuceste prima data pe burtica, cand face primii pasi..tot, absolut tot! Instinctiv si privind totul ca pe o normalitate, m-am apucat de gatit..la inceput piureuri, apoi mancarici usoare…apoi mai grele. Dorinta de a-mi hrani copilul cat mai sanatos, cat mai gustos si cat mai variat m-a facut sa trec peste oroarea mea de a gati (uram caldura, mirosurile, vasele de spalat care se aduna cand gatesti) si am ajuns o mare pasionata in ale gatitului. Acum am tone de carti si retete pentru Catinca, caut mereu idei noi si refuz, asa cum am facut-o de la inceput, sa-i dau sa manance de la borcan (doar in situatii extreme!) sau sa-i potolesc foamea cu porcarii de ros. Pentru ea sunt in stare sa stau sa gatesc si la 4o de grade…numai sa o vad fericita si sa-mi spuna “e gutoasa mami!”…si mi-o spune foarte des…ceea ce pentru mine inseamna premiul cel mai mare! Prietena mea Nicoleta imi spune mereu razand nu credea ca o sa apuce ziua in care sa ma vada in bucatarie gatind zilnic sau la doua zile… asta in conditiile in care eu radeam mereu de ea ca isi petrece jumatate de viata in bucatarie gatind.

Foarte multe persoane din generatia mea si-au spus cu “inocenta omului care nu are copil” ca atunci cand vor face un bebe isi vor chema ajutoarele, bunici, parinti, bone si ca viata lor nu se va schimba radical, ca nu vor renunta la nimic din ceea ce faceau inainte. Cred ca intr-o masura mai mica sau mai mare toti gandim asa la inceput, dar odata ce se naste copilul NU-TI mai doresti sa-l lasi pe mana altcuiva, nu obligatoriu din dorinta de a controla permanent siguranta lui, nu din neancredere ci de DRAG..iti este asa de drag sa stai cu el incat il vrei langa tine cat mai mult.

Mi-e dor de munca, mi-e dor de activitatile mele, dar azi, datorita fetei mele sunt un alt om! Am descoperit ca merita sa renunti la tot pentru a nu pierde nimic din viata copilului tau si ca cea mai frumoasa perioada de formare a copilului este inceputul, primii doi ani…bine, poate peste alti doi ani voi spune ca aceea este cea mai frumoasa perioada, dar cred totusi ca nimic nu se compara cu “primul orice” pe care-l face copilul tau. Sunt lucruri pe care nu le uiti niciodata!

De ce am pus titlul “As vrea sa dau timpul inapoi, as vrea sa opresc timpul in loc?”

As vrea sa dau timpul inapoi….

*Pentru ca sunt atat de multe lucruri pentru care am impresia ca nu m-am bucurat asa cum m-as bucura acum…primele zambete, primele sunete, primele “ma”, “mam”, “mama”

* Pentru ca am convingerea ca la primul copil esti atat de stresata sa mearga totul bine, sa nu regurgiteze, sa nu pateasca sa nu dreaga…incat treci cu destul de multa usurinta peste momente unice…cred ca de abia la al doilea te bucuri cum trebuie pentru ca intervine relaxarea parintelui care a mai trecut odata prin toate astea.

* Pentru ca nu am reusit sa filmez si sa fotografiez toate clipele minunate, toate acele “primul orice” despre care vorbeam mai sus.

* Pentru ca mi-e dor de perioada in care puiul meu mirosea a laptic si a cozonacel proaspat scos din cuptor, pentru ca mi-e dor de privirea ei mirata care vedea si cauta obiecte noi, mi-e dor de acea bucatica de om de 4 kg ale carei talpi de la picioare nu erau mai mari decat jumatate din palma mea..pentru ca mi-e dor de multe prea multe lucruri..

De ce as vrea sa opresc timpul in loc….

* Pentru ca in mai putin de o luna face 2 ani. Transformarile ei in ultimul an au fost absolut fantastice, rapide, uluitoare, bogate si mi-au umplut sufletul si fiecare clipa din zi de zambete si bucurie.

* Pentru ca ma uit la ea si o ascult si imi dau seama ca puiul de om neajutorat devine pe zi ce trece constient, ganditor, inteligent, rapid…si tare mi-as dori sa mai parcurgem inca o data drumul parcurs in ultmul an.

* Pentru ca este la varsta la care spune tot felul de nastrusnicii, invata sa vorbeasca, stocheaza informatii si ti le “tranteste” cand te astepti mai putin in cel mai haios mod posibil.

* Pentru ca trece prin criza aceea de doi ani cand la fiecare lucrusor care o raneste fizic sau psihic vine si se cuibareste in bratele mele strigand “mami” si se lipeste atat de tare de mine si ma strange atat de tare in brate…incat nu i-as mai da drumul niciodata.

* Pentru ca acele clipe de tandrete si de “hai sa ne iubim” se raresc, ea creste si nu mai sta s-o pup, s-o mangai si s-o jughinesc cat as vrea eu (oricum ea nu este extrem de pupacioasa si de iubareata!)..pentru ca a crescut si stie sa spuna “nu beau” (nu vreau), “da-mi dumu”…

* Pentru ca ador “conversatiile” noastre fluente si din ce in ce mai bogate in continut, pentru ca ma face sa rad si sa plang de fericire ca o am, pentru ca ador s-o ajut sa descopere, sa invete…sa se dezvolte.

* Pentru ca se apropie momentul cand nu voi mai fi non-stop cu ea, nu vom mai fi noi doua “ca petele, mami” (ca fetele)

Comments (10) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,491 other followers