As vrea sa dau timpul inapoi, as vrea sa opresc timpul in loc!

Intotdeauna am fost o persoana extrem de activa. Pentru mine meseria mea era ca aerul pe care-l respiram. Jurnalist fiind, apoi PR, aveam tot timpul ocupat, eram in continua miscare, iar  „acasa” era un fel de hotel in care veneam seara sa ma vad doua-trei ore cu mama si bunica mea (mai tarziu un alt „acasa” cu sotul meu, iar atunci casa era plina de prieteni sau plecam noi la ei acasa) si sa dorm. Cu alte cuvinte…da, atat eu, cat si sotul meu, care avea o meserie la fel de „plimbareata”,  faceam parte din generatia care manaca pe unde apuca (in general pe la mame ca de gatit nu „gatea” nimeni  mai mult de o omleta sau o cafea). Cand am aflat ca voi avea un bebe nici nu mi-am pus problema ce schimbari imense vor avea loc in viata noastra! La munca m-am dus pana aproape inainte de a naste, cu masina am circulat zi de zi cu ditamai burtica (desi toata lumea imi spunea s-o las mai moale!), de gatit nu mi-am pus problema sa gatesc (ca de’, mancam sanatos tot la mama!).

Despre „statul acasa” cu bebelusul, am zis de cand eram gravida ca voi sta 2 ani, dar undeva in fundul sufletului ma gandeam ca timpul va aranja lucrurile in asa fel incat sa ma intorc relativ repede la activitatile mele cotidiene, la alergatura, la stresul (pe care atunci il uram pentru ca era maxim!) de la job etc..

S-a nascut Catinca…din clipa in care am trecut cu ea pragul casei mi-am dat seama ca nimic nu mai este la fel si ca nici NU-MI DORESC sa mai fie ALTFEL. Cine a spus ca „vorbitul, sentimentele si sfaturile date fara sa ai copil sunt apa de ploaie pentru ca habar n-ai despre ce vorbesti” a avut mare dreptate. Ea a devenit intreg Universul meu…si daca ma gandesc acum, la rece, am fost periculos de aproape de obsesia exclusivitatii (stiti voi…pentru mama nu mai conteaza nimic in afara de copil!). Traiam pentru ea, respiram pentru ea, fiecare clipa era pentru ea, totul trecea prin multiple filtre legate de ceea ce-i putea dauna ei, ceea ce o putea influenta pe ea …Azi, parca sunt ceva mai relaxata in aceste privinte, parca sunt mai putin disperata, dar asta si pentru ca am avut noroc de un copil cuminte, sanatos, mancacios…pentru care nu a trebuit sa-mi fac mari probleme.

Am avut o perioada in care incepuse sa-mi fie dor de activitatile mele, de viata mea vanzolita si agitata, in care ma apucau mici depresii legate de cum stau eu acasa de dimineata pana seara cu fata …dar aceste perioade au fost scurte pentru ca erau inlaturate brusc si fara drept de apel de zambetele ei, de progresele ei, de evolutia ei. Am realizat incet, incet ca NU VREAU SA PIERD NIMIC din ceea ce insemna Catinca…nici primele cuvinte, nici primele activitati, nici gesturi noi…si ca vreau sa fiu acolo langa ea cand reuseste sa manance prima data singura cu manuta, apoi cu lingurita, cand bea prima data din canita, cand se rasuceste prima data pe burtica, cand face primii pasi..tot, absolut tot! Instinctiv si privind totul ca pe o normalitate, m-am apucat de gatit..la inceput piureuri, apoi mancarici usoare…apoi mai grele. Dorinta de a-mi hrani copilul cat mai sanatos, cat mai gustos si cat mai variat m-a facut sa trec peste oroarea mea de a gati (uram caldura, mirosurile, vasele de spalat care se aduna cand gatesti) si am ajuns o mare pasionata in ale gatitului. Acum am tone de carti si retete pentru Catinca, caut mereu idei noi si refuz, asa cum am facut-o de la inceput, sa-i dau sa manance de la borcan (doar in situatii extreme!) sau sa-i potolesc foamea cu porcarii de ros. Pentru ea sunt in stare sa stau sa gatesc si la 4o de grade…numai sa o vad fericita si sa-mi spuna „e gutoasa mami!”…si mi-o spune foarte des…ceea ce pentru mine inseamna premiul cel mai mare! Prietena mea Nicoleta imi spune mereu razand nu credea ca o sa apuce ziua in care sa ma vada in bucatarie gatind zilnic sau la doua zile… asta in conditiile in care eu radeam mereu de ea ca isi petrece jumatate de viata in bucatarie gatind.

Foarte multe persoane din generatia mea si-au spus cu „inocenta omului care nu are copil” ca atunci cand vor face un bebe isi vor chema ajutoarele, bunici, parinti, bone si ca viata lor nu se va schimba radical, ca nu vor renunta la nimic din ceea ce faceau inainte. Cred ca intr-o masura mai mica sau mai mare toti gandim asa la inceput, dar odata ce se naste copilul NU-TI mai doresti sa-l lasi pe mana altcuiva, nu obligatoriu din dorinta de a controla permanent siguranta lui, nu din neancredere ci de DRAG..iti este asa de drag sa stai cu el incat il vrei langa tine cat mai mult.

Mi-e dor de munca, mi-e dor de activitatile mele, dar azi, datorita fetei mele sunt un alt om! Am descoperit ca merita sa renunti la tot pentru a nu pierde nimic din viata copilului tau si ca cea mai frumoasa perioada de formare a copilului este inceputul, primii doi ani…bine, poate peste alti doi ani voi spune ca aceea este cea mai frumoasa perioada, dar cred totusi ca nimic nu se compara cu „primul orice” pe care-l face copilul tau. Sunt lucruri pe care nu le uiti niciodata!

De ce am pus titlul „As vrea sa dau timpul inapoi, as vrea sa opresc timpul in loc?”

As vrea sa dau timpul inapoi….

*Pentru ca sunt atat de multe lucruri pentru care am impresia ca nu m-am bucurat asa cum m-as bucura acum…primele zambete, primele sunete, primele „ma”, „mam”, „mama”

* Pentru ca am convingerea ca la primul copil esti atat de stresata sa mearga totul bine, sa nu regurgiteze, sa nu pateasca sa nu dreaga…incat treci cu destul de multa usurinta peste momente unice…cred ca de abia la al doilea te bucuri cum trebuie pentru ca intervine relaxarea parintelui care a mai trecut odata prin toate astea.

* Pentru ca nu am reusit sa filmez si sa fotografiez toate clipele minunate, toate acele „primul orice” despre care vorbeam mai sus.

* Pentru ca mi-e dor de perioada in care puiul meu mirosea a laptic si a cozonacel proaspat scos din cuptor, pentru ca mi-e dor de privirea ei mirata care vedea si cauta obiecte noi, mi-e dor de acea bucatica de om de 4 kg ale carei talpi de la picioare nu erau mai mari decat jumatate din palma mea..pentru ca mi-e dor de multe prea multe lucruri..

De ce as vrea sa opresc timpul in loc….

* Pentru ca in mai putin de o luna face 2 ani. Transformarile ei in ultimul an au fost absolut fantastice, rapide, uluitoare, bogate si mi-au umplut sufletul si fiecare clipa din zi de zambete si bucurie.

* Pentru ca ma uit la ea si o ascult si imi dau seama ca puiul de om neajutorat devine pe zi ce trece constient, ganditor, inteligent, rapid…si tare mi-as dori sa mai parcurgem inca o data drumul parcurs in ultmul an.

* Pentru ca este la varsta la care spune tot felul de nastrusnicii, invata sa vorbeasca, stocheaza informatii si ti le „tranteste” cand te astepti mai putin in cel mai haios mod posibil.

* Pentru ca trece prin criza aceea de doi ani cand la fiecare lucrusor care o raneste fizic sau psihic vine si se cuibareste in bratele mele strigand „mami” si se lipeste atat de tare de mine si ma strange atat de tare in brate…incat nu i-as mai da drumul niciodata.

* Pentru ca acele clipe de tandrete si de „hai sa ne iubim” se raresc, ea creste si nu mai sta s-o pup, s-o mangai si s-o jughinesc cat as vrea eu (oricum ea nu este extrem de pupacioasa si de iubareata!)..pentru ca a crescut si stie sa spuna „nu beau” (nu vreau), „da-mi dumu”…

* Pentru ca ador „conversatiile” noastre fluente si din ce in ce mai bogate in continut, pentru ca ma face sa rad si sa plang de fericire ca o am, pentru ca ador s-o ajut sa descopere, sa invete…sa se dezvolte.

* Pentru ca se apropie momentul cand nu voi mai fi non-stop cu ea, nu vom mai fi noi doua „ca petele, mami” (ca fetele)

Anunțuri

10 răspunsuri so far »

  1. 1

    Dana said,

    Ce frumos ai scris tu, asa simt si eu. Mi-au dat lacrimile citind. Si eu as vrea sa dau timpul inapoi sa ma bucur din plin de progresele Mirunei. Am impresia ca a trecut prea repede timpul (1 an si aproape 7 luni) si ca nu m-am bucurat suficient, asa ca acum in fiecare zi incerc sa savurez fiecare cuvant pe care il invata, fiecare expresie a ei, cum descopera ea cate un lucru nou. Noi mai avem cam 5 luni de stat impreuna, de fapt cam 4, ca apoi va merge la gradinita cand ma intorc eu la serviciu. Imi vine sa plang cand ma gandesc. Nici eu nu credeam ca voi sta 2 ani acasa, dar acum mi se pare chiar putin, as mai fi stat un an cu ea, dar nu se poate din pacate. Pupici si gandeste pozitiv ca probabil tu vei mai sta un timp cu ea cand plecati in Belgia.

  2. 2

    sabina said,

    intotdeauna o sa fiti ”ca fetele”… va creste si veti iesi impreuna, veti imparti cosmetice si idei, ganduri si sentimente.

  3. 3

    oanamada said,

    @Dana…cand ma gandesc ca parca mai ieri dadeam impreuna ture de parc cu ele in carut …mda..trece repede timpul. Da, probabil ca voi mai sta o vreme cu ea in Belgia, dar destul de putin…pana invata putin limba, atat cat sa se inteleaga cu educatoarele. Dupa aceea o voi da la gradinita pentru ca ma gandesc si la faptul ca pentru ea este o sansa sa invete franceza (si/sau flamanda) ca pe o a doua limba natala, dar si pentru faptul ca am de gand sa ma apuc sa fac si eu ceva pe acolo. Asa ca una peste alta..cred ca si noi tot cam 4-5 luni mai avem de stat impreuna non-stop.
    @Sabina..da, ai dreptate vom fi mereu „ca fetele” sau eu una sper ca voi avea abilitatea si intelepciunea sa-i fiu si mama si prietena fara sa se bata cap in cap cele doua notiuni! Totusi, nimic nu se va mai putea compara cu „ritualurile” noastre de zi cu zi, de dimineata pana seara impreuna….

  4. 4

    Doamne, cata dreptate ai Oana! Noi am trecut de pragul de 2 ani si cand ma uit la ea si vad cum creste parca incep sa inteleg ca in cativa ani nu va mai fi ” a mea”, „pititza mea maie”; ci va fi EA – independenta si cu personalitate puternica. Tocmai de aceea ma gandesc cu drag la planul de bebe 2…si poate si bebe 3. :))

  5. 5

    Bogdana said,

    citind ce ai scris tu, rememorez primii doi ani cu Chiti 🙂 dar sa stii, ca urmatorii sunt si mai dementiali! cel putin cu noi asta s-a intamplat! iar momentele de tandreturi abia acum apar! si acum le constientizeaza, si cand iti va turna: „mai te iubesc! mami ce frumoasa esti!” vei fi topita complet si iremediabil!

  6. 6

    oanamada said,

    @Andra, ma bucur sa te revad online…ceva poze noi cu printesa ta nu mai pui pe blog? Te admir, esti curajoasa ca te gandesti si la bebe 2si la bebe 3….eu inca incerc sa-mi fac curaj! 😀
    @ Bogdana, sunt convinsa…ca fiecare an este demential din anumite puncte de vedere…da uite tu…ai periadele in paralel acum ca ai doi….si uite asa ajungem iar la bb 2…In alta ordine de idei…de abia astept sa-mi spuna „mami te iubesc, mami esti frumoasa” 😀 . Pup familia frumoasa!

  7. 7

    Crina said,

    Mi-a placut foarte mult ce ai scris. tocmai pentru ca m-am regasit. Noi mai avem un an de stat impreuna si deja mi-e greu sa ma gandesc la despartire. Asa cum vad lucrurile acum, cariera sa se duca pe apa sambetei, eu vreau cu copilul meu. Dar stiu ca nu se poate intampla asta si poate nici nu e indicat sa se intample. ma consolez ca mereu vom fi trei ca sa facem un sandwich (imbratisarea preferata a familiei noastre).
    O sa o ai mereu pe Catinca, ba chiar o sa profitati si mai mult de momentele impreuna.

  8. 8

    oanamada said,

    @ Crina, multumesc pentru mesaj…ce draguta „imbratisarea” vostra! Momente unice!

  9. 9

    Sorin said,

    Mai degraba, prefer sa raman eu pe loc, iar timpul sa mearga inainte. Si sa se intample un miracol, sa fim numai tineri. Sa incremenim cu totii undeva intre 30-35 ani (la alegere), sa facem copii care, printr-un alt miracol, sa se opreasca si ei la 30-35 ani, iar apoi, cand Pamantul va deveni neincapator, sa colonizam alte planete. Sa nu imbatranim niciodata si nici celelalte fiinte dragi din jurul nostru sa nu mai dispara.
    Apoi m-am trezit.

    • 10

      oana said,

      Sorin, bine ai venit….ce sa zic…cred ca visul tau este si al meu si al multor alti oameni…dar da, din pacate, la final ne trezim si vedem ca e doar un vis.


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: