Archive for Octombrie, 2009

Am visat si m-am trezit!

Azi noapte mi-am visat fostii colegi de redactie…in vremurile in care eram „tanara si nelinistita”,  in care petreceam ore „fara numar” la birou scriind si concepand reviste, facand sedinte foto, alergand dupa interviuri, mediind conflicte aparute intre angajati si spargandu-mi capul in lupta cu sefii incapatanati carora nu le pasa de angajatii pe care eu ii aveam in subordine. A fost atat de real…atat de palpabil incat dimineata cand m-am trezit am fost putin dezamagita. Dar m-am trezit si mi-am dat seama de ceva….hei, crizele mele de stomac nu mai sunt atat de rele, am reusit sa scap de pericolul unui ulcer, seful ala barbos care isi permitea sa desconsidere oamenii nu mai exista (nici macar nu mai este sef!), trustul respectiva de presa a decazut rau, pe piata au aparut mult mai multe reviste, mult mai prost si in acelasi timp mult mai bine facute decat ce faceam noi, colegii mei au luat-o care incotro (majoritatea s-au reprofilat ca si mine si au „zburat” din presa cu viteza vantului!)..

Una peste alta sunt fericita…a fost un vis frumos, atunci a fost o realitate frumoasa care m-a invatat multe – cum sa iau suturi, cum sa dau suturi, cum e in varf cand ai plecat de jos, cum e sa cunosti oameni adevarati si cum e sa cunosti personaje. Atunci am invatat ca nu exista prietenie reala la birou, cum e lupta pentru ciolan, cum e sa ajungi sef peste oamenii care pana cu o zi in urma erau colegii si egalii tai. Am invatat cum e sa lupti pentru ei, pentru tine, am invatat sa apreciez „LUCRURI”.  Au trecut de atunci multi ani…dar mi se pare ca a fost ieri…inca aud melodiile de la radioul ticoului meu in timp ce ma luptam, seara,  prin nameti sa ajung de la Casa presei la Dorobanti unde locuiam inca cu mama si bunica mea. A fost magia mea, momentul meu de glorie profesionala si din fericire am totul negru pe alb, in colectia de reviste. Fiecare revista este o istorie, fiecare revista, este o poveste si o amintire. Cu toate astea nu m-am uitat prin ele de un secol pentru ca nu vreau sa ma gandesc la vremurile acelea. Am amintiri ducli- amare.

Am tinut legatura cu unii dintre colegii mei, cu unii o tin si acum, dar noaptea trecuta i-am visat, paradoxal pe doi din colegii cu care nu am mai tinut legatura. Unul din ei  mi-a fost un permanent suport, am colaborat intotdeauna minunat. Celalalt a fost exact opusul. Curiozitatea m-a impins sa ma uit pe internet si sa-i caut. Cel care mi-a fost perment suport a ajuns unul din cei mai „smecheri” oameni din publicitate si este plin internetul cu realizarile lui. Despre celalalt am aflat ca s-a apucat de facut fotografie pentru diverse publicatii.

Una peste alta…privesc in urma si nu regret nimic. A fost frumos, uneori imi este dor sa scriu ca „in vremurile bune” , dar nu cred ca m-as mai putea intoarce vreodata in presa romaneasca…nu in cea de acum care nu are absolut nici o legatura cu ceea ce faceam noi atunci! Nu spun asta pentru ca noi am fi fost perfectiunea sau cei mai smecheri (pentru ca nu eram!) ci pentru ca atunci presa se facea cu suflet, ne bateam capul cum ce, unde, cand, nu dormeam noaptea si ne gandeam ce sa mai inventam ca sa fim in top. Chiar daca stiam ca „traiam” prin publicitate refuzam sa traim „pentru publicitate” si icnercam mereu sa „scriem” nu sa copiem, nu sa traducem, nu sa batem repede cateva randuri la calculator pentru a mai umple o pagina. Fiecare sedinta foto era o noua provocare, o noua metaoda de a ne pune, la comun, capetele la contributie pentru a scoate ceva cu adevarat „occidental”. Azi…lucrurile stau altfel! 

Am visat si m-am trezit…cu un gust dulce-amarui, cu mancarime in degete pentru ca as fi vrut sa ma duc sa mai modific ceva la pagina la care lucram in vis (care apropo, arata spectaculos!). Am visat si m-am trezit cu gandul ca uneori iti face bine sa-ti amintesti de trecut, de oamenii carora le datorezi ceva. Azi noapte mi-am amintit de doi colegi. Cand m-am trezit mi-am amintit de omul caruia ii datorez faptul ca, la momentul respectiv, am ajuns acolo unde am ajuns, la omul care m-a invatat sa fiu o profesionista in meseria mea, la omul care m-a impins de la spate, care a avut incredere in mine si mi-a intins o mana cand nu eram decat o pustoaica in anul I de facultate…de omul care in 2 ani m-a invatat „pe bune” meseria de jurnalist, de omul care m-a invatat „pe bune” ce inseamna sa lucrezi in echipa, m-a invatat ca prietenia nu are ce cauta in relatiile de job si ca seriozitatea trebuie sa primeze indiferent de ce probleme ai in viata personala. Lui ii datorez amintirile astea frumoase. Din pacate n-am apucat niciodata sa-i multumesc pentru ca am preferat sa fiu naiva si sa cred ca voi avea timp s-o fac….”pentru ca oamenilor tineri si in puteri nu li se poate intampla nimic”, pentru ca „oamenii buni nu sunt atinsi de cancer sau orice alta boala de pe Pamant”.

Nu este o intamplare ca am visat, nu este o intamplare ca m-am dus cu gandul la el…Toata ziua m-am gandit daca sa scriu sau nu despre asta, m-am gandit de ce am visat taman acum…si de abia acum, cand am realizat ca maiine este 1 noiembrie am stiut ca trebuie s-o fac! Acum multi ani, pe 1 noiembrie, dupa ce imi facusem ucenicia in televiziune, omul despre care va vorbesc mi-a propus sa conduc, din punct de vedere editorial, proiectul unei reviste. A fost prima mea victorie in jurnalism, prima mea incercare grea si prima mea provocare reala. A fost inceputul…

Asa ca,  spun acum ceea ce as fi vrut sa am ocazia sa-i spun: Multumesc, Constantin Dragomir pentru tot ce ai facut pentru mine si nu te voi uita niciodata!

PS: Stiu ca poate pentru unii suna „lacrimogen”, dar eu sunt fericita …visul meu a avut un sens…sau a capatat un sens!

Comments (10) »

10 motive pentru care i-as da lui Dumnezeu nota 10!

Unul din motivele pentru care nu ma gandesc inca la al doilea copil este frica! Frica majora (si in 99% din cazuri reala!) ca cel de-al doilea copil nu va mai fi  la fel de cuminte, de mancacios, de ascultator etc ca primul. Daca aici detectati o nota de egoism in ceea ce scriu…ei bine, cred ca este reala.

Catinca a fost si este cam tot ceea ce-si poate dori un parinte. Am zece motive pentru care i-as da lui Dumnezeu, in fiecare zi, NOTA 10.

Iata-le:

1. Bebelus fiind s-a trezit o singura data pe noapte pentru alaptare (si mai tarziu, pentru biberon). E drept ca „singura data pe noapte” dura de la 2 noaptea pana pe la 4.30 pentru ca domnisoara era puturoasa la supt si mai adormea, mai sugea, iar adormea….Ulterior, cand a mai crescut putin (uite ca nu mai stiu exact pe la cate luni!) si-a scos si biberonul de noapte….ca atare, cred ca de pe la 7-8 luni am dormit toata noaptea.

2. Fiind primul copil am citit mult si am auzit miliarde de pareri venite din toate directiile, legate de somn. Ei bine, am facut cum a vrut copilul meu…adica l-am lasat sa doarma. Catinca nu a fost leganata pe genunchi, plimbata in brate sa adoarma, tinuta de mana, bibilita…a dormit si punct. Am pus-o in pat si „somn”…INTOTDEAUNA, chiar si cand a fost bolnavioara. Singurele exceptii au fost episodul de Craciun din 2008 cand a avut ceva obsesii si nu vroia sa se culce (obsesiile se numau brad si tata) si singura modalitate de a o culca era sa o las sa adoarma in brate la taica-su pe la 1 noaptea. Peste noapte se mai trezea de doua ori sa verifice daca tata e la locul lui si bradul la locul lui. Bradul trebuia sa fie la locul lui, tata nu trebuia sa fie ca altfel nu se mai culca (asa ca tata se ascundea in baie si eu faceam turul casei cu ea!). Episodul asta a durat 2 saptamani, lungi, in care eu eram disperata ca a luat-o copilul razna. Al doilea episod s-a petrecut acum cateva luni cand s-a speriat ingrozitor de un vagabond pe strada si cand tot vreo 2 saptamani „vroia umpic in brate” . Putinul insemna foarte putin. Un minut la mine in brate era suficient si se culca. Ambele episoade…au trecut aproape de la sine…fara mari smecherii si tertipuri de „rezolvare”. In concluzie, copilul meu a dormit in camera lui din ziua 1, timp de 5 luni am dormit cu randul (ori eu ori taica-su!) cu ea in camera, dupa care, ne-am mutat alaturi in camera noastra. Somnul de dupa-amiaza este sfant: ne punem in pat si adormim. fara scandal, fara plansete, fara tragedii.  A existat o perioada, tot foarte scurta cand nu prea vroia sa doarma (avea vreun an) dupa-amiaza si ma tot „luptam” cu ea…dar nu refuza pusul in pat…pur si simplu statea acolo si vorbea, se juca, lalaia…In ziua de azi, fata mea merge la nani, ne spunem noapte buna, bem laptele, seara o spunem pe „aia cu Doamne- Doamne” (adica Inger, ingerasul meu!), aranjam dupa un ritual bine definit papusile in pat, stingem lumina si gata.

3. Mancarea….a fost o chestie magica de la bun inceput. A mancat bine, a baut mult lapte (mult mai mult decat norma varstei ei!), bea in continuare. Am diversificat-o usor, fara probleme (doar branza de vaci nu a fost acceptata niciodata), mananca orice ii dau in afara de mazare care nu-i mai place. Mananca multe fructe si enorm de multe lactate. Mi-a luat intotdeauna bine in greutate si indiferent daca a fost vorba de febra, eruptie dentara sau viroza…a mancat excelent. A fost tot timpul peste media de greutate a varstei, dar acum nu se mai vede acest lucru pentru ca este inalta (ne apropiem de 97 cm…!).

4. S-a ridicat in picioare la 7 luni si la 11 luni mergea singura prin nisip (ca sa fure sticla de suc a vecinului de prosop!).

5. A vorbit foarte repede iar acum vorbeste perfect (ba chiar incepe sa vorbeasca incet, incet franceza), dar nu vrea sa cante si sa invete culorile. 😀 Pune un miliard de intrebari si inregistreaza tot felul de lucruri pe care ti le tranteste cand nu te astepti. Are o memorie excelenta a locurilor si lucrurilor. Stie exact fiecare bila de la cine a primit-o (are vreo 70 de bile!), retine locurile prin care am mai fost (chiar daca am fost o singura data!) si ce am facut acolo. Retine nume, figuri si stie sa le asocieze.

6. Nu face crize decat foarte rar (si alea se declanseaza din „nimic”), dar se potoleste extrem de repede. Nu se da cu fundul de pamant, asculta cand i se explica si te intelegi cu ea. Retine reguli de baza  (ceea ce este mai important le si respecta) privind siguranta si securitatea ei: nu se suie in lift fara mine, nu se apropie de cuptor, nu umbla la fire si prize, nu umbla la butoanele de la aragaz etc, etc.

7. Este un copil extrem de cuminte (chiar si eu ma minunez!) si rabdator. Sta 2 ore pe scaun la restaurant si se distreaza, merge la cumparaturi cu orele si nu se plange si nu se taraie pe jos…isi manifesta oboseala exact ca un copil mare: „am obosit, vreau acasa!” (si asta foarte rar!).Inca ceva: face curatenie in urma ei. Ajutata, dar face si comenteaza extrem de rar ….

8. Nu este bolnavicioasa. A avut si ea viroze, febra mare de la dinti, dar una peste alta sunt un parinte norocos pentru ca este rezistenta si are un sistem imunitar foarte bun.

9. Este sociabila cu oamenii pe care-i cunoaste si foarte, foarte precauta cu necunoscutii. Nu primeste mancare si nici altceva de mana unui strain. Am fost socata zilele trecute cand in Cora i s-a oferit ceva pentru degustare si ea a a raspuns in romana „nu vrea…am si eu acasa!”

10. Nu se indeparteaza niciodata de mine, indiferent unde suntem (chiar si in parc prefera sa ma aiba in raza ei vizuala!). In magazin intotdeauna o las sa faca ce vrea ea, tocmai pentru ca stiu ca daca me uit este langa mine…si oricum vorbeste continuu si imi alege ea ce sa cumpar…asa ca daca s-ar lasa tacerea as sti ca nu mai e langa mine. Apropo de magazine…nu darama din rafturi, nu strica, nu arunca…nici lucrurile ei, nici ale altora, nu ia sa puna in cos fara sa ma intrebe pe mine.

Toate lucrurile astea vin din „ghidajele” aplicate de mine, de taica-su si din faptul ca per total, familiile noastre ne-au respectat deciziile privind cresterea ei, dar  lucrurile astea vin, in primul rand,  de la Dumnezeu. Mi-a daruit un copil aproape perfect.

Sincera sa fiu…in micile ei momente de „scapari” (mofturi, maraieli…etc) ma intreb daca merita sa ma supar doar pentru atat…avand in vedere cate alte zeci si sute de „+” am.

Da stiu…sunt o norocoasa…si ma bucur ca Dumnezeu a „zambit” asa cand am nascut-o!

La  final…un mic remember!

Catinca Maria 0144

 

Catinca Maria 2132

 

Catinca Maria 2144

 

Catinca Maria 2774

IMG_0273

EforieNord Iulie-August 2008 303

 

IMG_3815

 

IMG_3944

 

IMG_4855

Imagine041

 

IMG_4939

IMG_5050

IMG_5218

Comments (21) »

Cu magaru’ prin Bruxelles!

IMG_6009Da, COCO (celebrul magar cu nume de papagal!) si-a facut iesirea (intrarea??!!) in lumea buna bruxelleza….Daca tot ne-a venit landoul de acasa, azi am fost somata sa merg in parc cu bebe si cu COCO.

Dupa o tura prelungita prin parc, intrerupta din cand in cand de pauzele de baut laptic sau apa, mangaiate de un soare caldut ca de primavara…Coco, a ajuns si la magazin si a admirat putin oferta de shopping a belgienilor. Al naibii magar cum se plimba el prin tari straine! Oricum, COCO, nu este roman …este italian(din Roma), asa ca povestea suna asa: un magar italian, stabilit in Romania cu acte in regula, ajunge sa locuiasca la Bruxelles! Ce spuneti, tare aranjamentul nu? 😀

IMG_6008

IMG_6011

IMG_6017

IMG_6020

IMG_6029

IMG_6033

Comments (11) »

Musafirii de la Bucuresti!

Mai tineti minte filmele alea romanesti unde o tanti (de regula cineva gen Draga Olteanu Matei !) era fibrilata toata ca-i sosesc musafirii de la Bucuresti? Ei bine, eu n-am fost fibrilata ca-mi sosesc musafirii de la Bucuresti ci ca-mi vin prietenii cu masina incarcata cu diverse lucruri de care mai aveam nevoie…eu, dar mai ales Catinca, mica smechera a familiei, care ii astepta cu sufletul la gura sa-i aduca landoul pentru bebe si calculatorul (tare a mai suferit ca ea nu are laptopul ei aici si eu tare fericita am fost fara chestia aia care acum imi canta non stop in cap! :D). Asa ca da….au „vinit” musafirii de la Bucuresti (asta este si motivul absentei mele de pe blog din ultimele zile!), prietenul cel mai bun al sotului (sunt prieteni de cand erau copii!) cu sotia. Parol!

 Am facut putin pe ghidul, am fost la restaurant (ce fericire pe capul Catincai…nici nu plecasem bine de acolo si deja ne intreba cand mai mergem!). Ei mai stau cateva zile….asa ca distractia continua! Maiine avem „programat ” un gratar de pomina cu prietenii nostri si cu nasii…sper sa tina vremea cu noi si sa fie cum este azi, adica neobisnuit de cald, soare si frumos!

PS: Camera Catincai se umple din ce in ce mai mult…in curand nu mi se va mai parea asa mare cum mi se parea pana acum…deja ne-am „imbunatatit” colectia cu un „mormorel adus din Germania!” (de musafiri!) care este de fapt ditamai ursu. Daca mai pun la socoteala si faptul ca Mos Craciun (bunica Ada si strabunica-bunica Mia!) au achizitionat deja celebra bucatarie (care e mare nene, nu gluma!) si faptul ca maimuta deja si-a facut lista cu ce trebuie sa-i cerem lui Mosu’ adica o camera pentru bebe care trebuie sa aiba obligatoriu dulap, pat, olita bradut si flori (nu radeti…asta  vrea fi-mea!)…ma ia deja durerea de cap!

„Musafirii” si nasii (tati e sacrificat, face poza!) in Grand Place, la ora 11 noaptea (nu ma intrebati ce cauta copilul meu acolo la acea ora…nici macar nu ne-am dat seama cat era ceasul, iar ea nu a dat vreun semn de oboseala sau de plictiseala – oricum dormise vreo 3 ore dupa-amiaza – offff, ce parinti denaturati!) :

IMG_6004

Comments (7) »

Mos Craciun al blogosferei…

Abramburika a venit cu o propunere… noi ne-am alaturat! Daca vreti si voi intrati de pe acum in lumea lui Mos Craciun nu trebuie decat sa va dati acordul! Eu una cred ca va fi super distractiv…Cati si cu mine deja ne-am gandit la un cadou! Ramane sa vedem al cui Mos Craciun vom fi! 😀

CAJ.SCR.FR TUBE PSP PERE-NOEL VICT. 11

Leave a comment »

Un numar haios!

Irina…ai postat al 777 comentariu de pe blogul meu! 😀

Comments (4) »

Am fost „la animale”!

Daca pentru Sofia este „la dinozauri” pentru noi a ramas „la animale”. Azi am fost pentru a doua oara la Muzeul de Stiinte Naturale din Bruxelles…ca data trecuta ne-au data afara dupa o ora si ramasesera multe de vazut. Nu ne-am intalnit cu Irina, Sofia si Mihai pentru ca am luat hotararea brusc, cand am vazut ca afara e urat si sta sa ploua. Cat am stat noi in muzeu, vremea s-a indreptat pentru ca apoi sa se strice din nou …asa-i aici vremea!

Despre muzeu…ce sa va zic, daca nu m-ar fi durut stomacul (una din celebrele mele crize !) cred ca mai stateam cateva ore. E frumos rau de tot si atat de mare ca am reusit sa ma pierd si sa vizitez cateva sali de vreo 3 ori! 😀 Oamenii astia au imaginatie si chiar stiu sa faca niste chestii misto…care s-ar putea face si in Romania cu o investitie medie si fara mari batai de cap. cea mai impresionanta pentru mine, ca adult, dar mai ales pentru Catinca a fost sala care arata ca o padure-loc de joaca pentru copii. Va voi pune poze si va voi explica la momentul respectiv. de asemenea mi-a placut stupul imbracat in sticla (pe bune…cu albine vii si toate cele!). Despre felul in care este amenajat in rest, despre mesele computer cu explicatii…nu mai vorbesc, alea deja sunt investitii care la noi nu stiu cand si daca se vor mai face!

La final, va voi pune si doua filmulete cu reactiile Catincai!

IMG_5967

IMG_5969

IMG_5970

Cu dedicatie pentru bunica Ada…stie ea de ce!

IMG_5973

 

IMG_5978

 

Stupul…nu se vede foarte bine, dar alea sunt albine vii !

IMG_5982

 

IMG_5984

 

Padurea magica…un gen de labirint …cu multe usi care se deschis si in spatele carora se ascund diverse pasari si animale. Nu va lasati pacaliti, sertarele nu sunt false…Catinca a deschis toate usile si eu toate sertarele ca sa citesc explicatiile despre fiecare pasare si animal in parte. Floarea din imaginea de mai jos ascunde o vitrina cu insecte pe categorii. Mai era un panou mare, in forma de copac care avea in fata lui un pupitru cu butoane si in dreptul fiecarui buton era scris numele unei pasari. Apasai si o anumita caseta din panou se intoarcea si aparea o vitrina mica cu respectiva pasare. In acelasi timp ti se povestea ce este pasarea, ce face etc…si auzeai sunetele pe care le scoate ea… Casuta din imagine ascundea si ea in interior o poveste despre un animal! Super frumos!

IMG_5989

 

IMG_5988

 

IMG_5990

IMG_5991

 

IMG_5992

 

Comments (21) »