Cand am ramas gravida cea mai mare frica a mea era sa nu ma fac „cat casa”! De ce ti-e frica nu scapi! 😀
Desi auzisem toate povestile posibile, ba ca-ti revii la greutatea normala in 9 luni, ba ca nu-ti mai revii la greutatea normala si ca ramai deformata toata viata, ba ca ti se lasa sanii, ba ca te ingrasi „ca porcul” pentru ca mananci ca porcul, ba ca pierzi putin din kilograme la nastere…etc…m-am vazut in final pusa in fata faptului implinit si mi-am zis ca asta este, fie ce-o fi, copilul sa fie sanatos ca dupa aceea vad eu ce si cum fac! Nu m-am privat de nimic, dar nici n-am mancat „ca porcul”. N-am avut pofte, dar, da, daca ma apucam sa mananc ciocolata, mancam una intreaga…noroc ca nu am mancat prea des. La inceputul sarcinii nu am fost frustrata decat de gandul ca „abia ce ajunsesem si eu sa arat aproape cum vroiam’ si ca urma sa ma ingras vazand cu ochii. Pe masura ce inaintam in sarcina descopeream incet, incet ca mi se micsoreaza „universul meu vestimentar” si chestia asta ma frustra rau de tot. Cand am ajuns sa am ditamai burtoiul si sa ma doara spatele si picioarele…zau daca-mi pasa in ce ma imbrac…comod sa fie!
In tot acest timp, tati a fost mincinosul perfect…la fel si rudele si prietenii mei care imi tot spuneau ca arat bine, ca nu m-am ingrasat asa rau, ca din spate nu se vede ca sunt gravida (asta mi-au spus-o pana prin luna a 7-a dupa care nu am mai auzit acest lucru de la nimeni!). Cantarul insa nu m-a mintit…daca pana in luna a 6 kilogramele nu dadusera buzna in viata mea, de prin luna a 7 a inceput sa-mi fie frica sa ma mai sui pe el. Tati continua sa-mi zica incurajator ca nu sunt mare cat o balena….desi eu ma simteam deja un casalot. Catinca a fost mare, greuta la nastere, iar eu am avut doua caldari de lichid acumulat in organism. Primul meu soc a fost la 15-20 de minute dupa nastere cand stateam si-mi priveam picioarele care devenisera brusc foarte subtirele pentru ca nu mai erau umflate (asa mi se parea mie ca erau, subtirele). Acum, cand ma uit la pozele mele de cand eram gravida si imediat dupa nastere…ma sperii, Doamne, am fost cat muntele Everest :D!
Am pornit sarcina de la 54 de kilograme si am luat 25 de kile…mancand atent, fara sa exagerez, dar si fara sa ma privez. Am luat mult…si totul in ultimele luni de sarcina. La nastere am scapat de vreo 10 kilograme, in primele 3 luni de viata ale Catincai de vreo alte 3 si pe urma….PAUZA! Nu dadeam un gram jos. Sa slabesc nu a fost primul meu gand dupa ce am nascut… dar de cantarit ma tot cantaream pentru ca priveam cu jind dulapul plin cu haine la care nu aveam acces. Ma enervam mai ales cand aveam eu chef sa port un anumit lucru (de exemplu blugi!) si nu incapeam exact in blugii aia de care aveam eu chef!
De altfel asta a fost si una din strategiile mele mentale de a ma lupta sa revin la greutatea mea: nu mi-am cumparat decat cateva haine, strict necesare, pe perioada cat am fost „cat muntele”…am umblat mai mult in pantaloni de trening si in cateva rochite elastice pe care acum nu prea mai pot sa le port ca s-au intins cam mult :D. In felul asta mi-am zis ca obsesia mea pentru toale va fi un motiv suficient de bun sa ma lupt sa slabesc ….ca sa pot incapea din nou in ele.
Catinca mi-a captat toata energia si atentia…asa ca o buna bucata de vreme..ideea ca sunt grasa a trecut pe locul 2, 3,4…absolut nimeni din anturajul meu, nici macar cei foarte apropiati, nu m-a presat, nu mi-a zis ca ar fi momentul sa slabesc, sa fac ceva…si bine au facut! M-ar fi frustrat ingrozitor! Eu sunt oricum genul de om care si-a dorit toata viata sa fie slab si nu va ajunge niciodata sa arate slab cum vrea el pentru ca asa este structura mea (si daca am 50 de kilograme arat slaba moarta la fata, dar in rest nu!). Asa ca ai mei stiau foarte clar ca, la un moment dat, voi face ceva in acest sens.
Momentul a venit de la sine, nu dupa 9 luni cum se zice ci dupa un an cand lumea a inceput sa-mi spuna ca am slabit. Nu am facut nimic special…doar alergam toata ziua (si facea mii de genoflexiuni aplecandu-ma dupa Catinca) dupa Catinca care incepuse sa mearga binosor. De „alergat ” alergasem si pana atunci, dar impingand la carut…lucru care se pare ca nu m-a ajutat decat la recapatarea formei fizice si a tonicitatii muschilor nu si a siluetei. Intr-o zi, n-am sa o uit niciodata, mi-am scos cele 4 perechi de blugi din dulap (fiecare era alta masura!) si am constatat cu stupoare ca incapeam in toate, doar ca la 2 din ele nu puteam sa-mi inchid nasturii si una ma strangea ingrozitor. A fost ca un miracol pentru simplul motiv ca pana atunci nu reusisem sa ii ridic mai sus de coapse….
„DECI SE POATE” mi-am spus si acela a fost punctul de pornire care mi-a readus aminte de faptul ca mie imi plac la nebunie hainele si am multe si vreau si mai multe, cat mai multe! 😀 Acela a fost momentul in care fusta mea etalon de slabire a reaparut in peisaj..momentul in care a inceput sa-mi pese cu adevarat daca mi se vede burta, daca am sunculite, etc.
De ce scriu postarea asta? De ce acum? Pentru ca ieri seara ne-am vazut cu niste cunoscuti (au venit cu treaba aici la Bruxelles)..pe care nu-i vazusem de cand am fost insarcinata si ultima data, la nunta lor, cand fi-mea avea pana intr-un an. Reactia lor a fost ceva de genul „Oauuuuu, mama da’ cat de slaba esti!!!! Ultima data erai dolofana bine!” (va dati seama ce a crescut pipota in mine de mandrie!). Am stat si mi-am amintit cat de slaba ma simteam la nunta lor in comparatie cu putin timp in urma cand fusesem gravida. Azi i-au trimis sotului meu poze de la nunta (iar el mi le-a trimis mie insotite de acest mesaj – „Mama, cat erai!!!!”).
Asta este una din poze. dupa cum veti vedea aceasta rochie a fost „favorita mea”, singura, dupa parerea mea care ma facea sa arat cat de cat decent….si am purtat-o pana la „epuizarea ei fizica”. (Pitica din poza este fi-mea, iar cei doi sunt nasii ei si ai nostri!)
Sinceritatea lui de acum (na’, ii convine sa spuna acum!) m-a amuzat, dar m-am socat…eram grasa rau…plina de sunculite …cum Doamne iarta-ma m-am simtit eu slaba la nunta oamenilor alora?
Asa ca m-am gandit sa le spun mamelor in devenire sau celor care sunt deja proaspete mamici…ca se poate, ca toate prostiile alea cu deformatul, cu slabitul in 9 luni …toate sunt mituri…cazuri particulare…si da, se poate daca nu transformi toata viata ta intr-o permanenta obsesie. Azi, am din nou 54 de kilograme. Copilul meu are 2 ani si eu umblu in pantaloni scurti si mulati de stofa (e drept, cu ciorap opac ca celulita e in floare- dar asta nu are legatura cu sarcina!). Incap in hainele mele dragi si nu mai sunt un casalot. As putea spune ca am muschii mult mai tonici decat inainte de sarcina pentru ca datorita Catincai am facut mult mai multa miscare- si asta zilnic. Ma uit cu drag la pozele mele de „femeia munte” pentru ca stiu ca a meritat fiecare kilogram- o am pe Catinca! A meritat si pentru ca cei din jur au stiut cum sa procedeze cu mine, mi-au lasat timp sa-mi revin eu mental si sa decid eu cand si cum si ce…fara sa-mi reproseze, sugereze etc.
Pana la multumirea deplina mai am un pas de facut….in primavara lui 2006 (inainte sa raman gravida) imi cumparasem o rochie de seara absolut bestiala …marimea 36 ( cred ca este de fapt marimea 38 – ca atat purtam eu la 52 de kilograme). Nu am mai apucat s-o port. E noua, cu eticheta pe ea, si imi face cu ochiul tot timpul. Vreau s-o port! (daca s-ar putea s-o port de Craciun ar fi si mai bine! :D)
Exista poze mult mai concludente, dar din pacate nu le am aici, sunt in Romania…dar merg si astea!
Pe vremea cand EL (adica Ike, catelul meu) era „copilul” meu….acum, multi ani! Azi are o varsta matusalemica, e surd si bolnavior, dar still alive!
Apogeul siluetei mele… 51 kg in 2005 +10 kg rochia! 😀
Gravida in 4 luni sau cam pe acolo….
Burtica ceva mai mare…cu finutul si Mada, prietena mea!
Concert George Michael cu unchiuletu’ si matusica si cineva care dansa in burtica!
Ne apropiem de 7 luni!
Ultimul eveniment organizat de mine la job, inainte de a intra in prenatal…am trecut de 7 luni de ceva vreme!
Catgoria „casalot”!
Am nascut de 2 ore! August 2007!
4 zile de la nastere…plecam de la spital unde a avut mami treaba!
Catinca face o luna!
La 2 luni si jumatate…botezul!
Catinca la 3 luni si putin
La 5 luni de la nastere!
Martie 2008
Vara lui 2008..Catinca se apropie de 1 an…eu de incep sa scad sub 60 kg!
Catinca face un an!
Intre 1 an si 2…ai Catincai. 
In iulie anul acesta!
Acum!
Soarele de pe strada mea! 
