Acum 20 de ani sau povestea prin ochii unei pustoiace!

M-am tot gandit daca sa scriu pe blog sau nu ce imi amintesc! Se spune ca iti raman vii in minte lucrurile care te impresioneaza….

Acum 20 de ani aveam 13 ani!

Acum 20 de ani, Revolutia m-a prins la coada la ratia de zahar, balind langa singurele borcane, cu singurele bomboane „disponibile” pe piata …alea cubaneze parca…verzulii albicioase si albe.

Acum 20 de ani am dormit sub masa ( in prima noapte!), apoi pe hol, privind cu ochii mari la televizor, unde, pentru prima data se emitea dupa ora 8!

Acum 20 de ani, am vazut pentru prima data in viata mea un morman de arme, aliniate in apartamentul meu!

Acum 20 de ani am aflat ce inseamna parasutisti si cu ce se ocupa ei!

Acum 20 de ani era s-o incasez de la mama pentru ca am vrut sa ma duc la Televiziune!

Acum 20 de ani era sa mor impuscata desi habar nu aveam ce este aia libertate, dar invatam ce inseamna lupta pentru supravietuire!

Asta, eliptic vorbind!

Povestea scurtata!

Acum 20 de ani, ma aflam in zona de „foc maxim” : la doi pasi de Televiziune, la o strada distanta de casa lui Valentin Ceausescu, in incinta unui magazin pe Beller care se numea Venus (azi se numeste Mothercare!)…eram impreuna cu bunicul meu si cu mama …luam ratia de zahar, ulei, etc, etc. Eu stateam la coada la zahar cand au venit vanzatoarele agitate ca au ajuns tancurile in piata. N-am inteles nimic…era panica, era bucurie, era frica..am coborat scarile in fuga cu mama si bunicul  pentru ca bunicul meu a spus ca „trebuie sa ne grabim ca sa mai apucam sa traversam strada sa ajungem acasa”. Strada era Dorobantiul de azi. Nu stiu decat ca eu, cu permisiunea lor am fugit cat m-au tinut picioarele si nu m-am oprit pana nu am ajuns in casa, la bunica mea. Cu coada ochiului, am vazut, foarte aproape, cum veneau dinspre televiziune tancuri si oameni multi.

Ulterior, cateva ore mai tarziu, am iesit cu bunicul meu la coltul strazii sa vad si eu euforia…oamenii pe tancuri…m-am bucurat, desi nu intelegeam exact pentru ce ma bucur!

Mama s-a dus acasa la noi, eu am ramas la bunici. Noaptea a fost un cosmar. Casa bunicilor mei era exact spate in spate cu strada pe care statea un nene numit Valentin Ceausescu…cica baiatul Dictatorului. Toata noaptea s-a tras ingrozitor, atat la Televiziune (care era la o aruncatura de bat cat si pe strada cu pricina!)…atat de mult si de tare incat zanganeau geamurile si a trebuit sa ne bagam sub masa pentru a fi in siguranta.

A doua zi bunicul, bunica si unchiul meu au decis ca nu suntem in siguranta si ca nu putem sa mai ramanem acolo…au decis sa plecam spre apartamentul mamei si al tatalui situat undeva langa patinuarul Floreasca. Am fost preveniti telefonic de multe persoane sa nu o luam pe Beller pentru ca se tragea din toate partile asa ca am decis sa o luam pe langa actualul liceu Caragiale, sa traversam pana la restaurantul Primavara (Mario Plaza de azi) si apoi, pe stradute sa ajungem la destinatie. Imi tremurau picioarele si deja incepeam sa contientizez ca e ” groasa rau”….murisera oameni, multi oameni…oare era posibil sa patesc ceva? Bunicul cu bunica in fata, eu cu unchiul meu in spate. Ei au trecut strada prin parculetul unde era lupoaica printre suieraturi de gloante…unchiul meu a decis sa trecem chiar pe la coltul liceului.

Cea mai puternica amintire…aveam o geaca grena, de fas,lunga pana la genunchi, luata de la celebrul Tineretului, de care eram tare mandra…ei bine, geaca exista si azi, ca marturie a ingerului care a falfait desupra mea in acele momente. In secunda in care am pus piciorul jos de pe trotuar s-a tras de sus, de pe Primavara. Glontul a trecut pe langa mine, razant, arzandu-mi, gaurindu-mi geaca, in dreptul soldului, ricosand, Dumnezeu stie unde, din caldaram. Am fugit, am fugit…imi amintesc niste garduri verzi de care ma lipeam, apoi niste scari de bloc prin care am trecut, apoi parcul Floreasca, reintilnirea cu bunicii mei de care ne pierdusem…si am ajuns acasa la ai mei.

Noaptea care a urmat a fost la fel de rea….se tragea din toate partile…a trebuit sa dormim pe hol.

Vecinul de deasupra era parasutist la Boteni (parca asa se numea nu?)…si primise ordin sa apere Televiziunea…a venit a doua zi  sa-si vada nevasta, impreuna cu alti cativa colegi! Erau obositi, sleiti, murdari, infometati si tristi…in noaptea care trecuse…un coleg de-al lor fusese omorat (i se daduse cu patul pustii in cap!) in incinta televiziunii. Avea 2 copii.  Sotia vecinului si mama i-au impartit in doua grupuri – unii la noi, altii la vecinul ca sa-i hraneasca. Pe hol, in apartamentul meu zacea un morman de arme. Au mancat in 10 minute, au baut cate un ceai cald si au plecat.

Am vrut sa plec cu ei! Vad si acum momentul…eram pe balcon si i-am spus mamei ca ma duc cu ei! Cat eram de mare…era sa o incasez….

Zilele care au urmat…au fost un permanent du-te vino…baietii aia, in momente in care li se permitea, veneau, mancau ceva si plecau. Povestile lor erau triste, ei erau doborati de oboseala, dar, dintr-un motiv sau altul chipul lor era zambitor…erau fericiti si mandri de ceea ce faceau.

Prima mea iesire pe strada a fost un soc…numai case ciuruite….

Primele mele sentimente de libertate, primele mele intrebari de adolescent nestiutor, trait intr-o lume oarba si lipsita de prea multe culori…”De ce?” De ce sa moara oameni, de ce sa fi murit noi, ce-mi ofera libertatea? Intrebari pe care nu le-am pus niciodata cu voce tare pentru ca incordarea din familia mea facea cat 100 de cuvinte….aud ca un ecou si azi…vocea bunicului meu…in prima noapte, acolo, sub masa din sufragerie…”o sa fie bine…”

El nu a mai trait suficient cat sa vada cum a evoluat acest „bine”…

E bine…e mai bine..e doar altfel…a meritat atatea vieti si familii distruse…pentru unii da, pentru unii mai mult, pentru altii mai putin…pentru unii foarte putin…pentru mine, privind cu ochii adultului, copilul care eram atunci…..inca sunt nenumarate intrebari la care nu am raspuns, inca exista „de ce?-uri”, franturi de vorbe, franturi din scenele televizate …vazute cu ochii unei pustoaice de 13 ani si gandite azi cu mintea unui adult.

Un lucru stiu sigur: ma bucur din inima ca nu trebuie sa stau la cozi interminabile pentru a manca ceva, orice, ma bucur ca fetita mea nu poarta pantofi luati dupa o „vanatoare” de la Sofia, ma bucur ca nu merge prin locuri in care singurele culori vii sunt savonierele de plastic verde si canile rosii cu buline facute din plastic nefinisat, ma bucur ca nu va simti niciodata senzatia ca  singurele bomboane de pe pamant sunt unele verzi si unele mici numite „cip”, ma bucur ca poate vorbi ce vrea si cand vrea, ca poate trai intr-o lume altfel decat „gri”…orice ar insemna acest gri!

De ce nu ma bucur? Nu ma bucur pentru ca exista oameni care la Revolutie nici nu erau nascuti sau erau in fasa, dar vorbesc cu patos despre comunism si neo-comunism, despre sacrificiu, despre o gramada de alte filosofii….scuipand pur si simplu ura in jurul lor. Nu ma bucur pentru ca incet, incet, multi dintre noi uitam de la ce am plecat si calcam in picioare cu ignoranta ceea ce totusi avem…cu pretul vietii unor oameni, aducand in prim-plan mereu si mereu acea zicala…”s-a suit scroafa in copac”.

Viata inainte de Revolutie…este povestea noastra…a celor care am trait atunci (pasiv sau nu!)  Revolutia si da, o spunem…dar cui mai foloseste? Sufletele pierdute nu le aducem inapoi, nu mai putem schimba nimic, nu putem remedia greselile, nu putem da timpul inapoi….e TRECUTUL! Un trecut extrem de dureros pentru unii, un trecut care ii ingretoseaza pe altii, un trecut superficial, bazat pe imagini, franturi din viata,  pentru unii care nu intelegeau prea bine ce li se intampla (de fapt cred ca nimeni nu prea intelegea ce i se intampla!)…

Mi se pare bizar….20 de ani si totusi scriind aceste randuri …parca a fost ieri! E momentul sa ma reintorc la „azi”…stau in fata unui laptop, televizorul merge pe unul din zecile de programe disponibile, fetita mea care s-a uitat pana acum la DVD la un desen animat doarme linistita intr-un pat frumos de printesa, frigiderul nu e gol, maiine nu trebuie sa stau la coada…am un brad magic, Craciunul va fi unul cu multe cadouri pentru ea si pentru noi….si totusi…acum 20 de ani nu aveam nimic din toate astea nu? Acum 20 de ani…

„O sa fie bine…..” spunea bunicul meu…

Generic de final….

Reclame

4 răspunsuri so far »

  1. 1

    alina said,

    Mi-au dat lacrimile, sa stii. Pentru voi, care ati fost acolo, printre gloante, amintirile astea sunt si mai grele. Ai mare dreptate, cred ca asta e cea mai importanta intrebare – era nevoie sa moara atatia oameni??

    Doamne … 20 de ani …

    Te pup!

  2. 2

    miki said,

    Am citit fiecare cuvant cu inima stransa…Imi este clar un lucru:suntem mult prea plini de rautate pentru a vedea ceea ce avem acum si pentru a aprecia jertfa LOR.Ne este mult mai usor sa aruncam cu noroi si sa ne dam cu parerea despre lucruri pe care nu le cunoastem.
    M-a impresionat mult povestea ta, desi am trait-o si eu, dar nu la o asemenea intensitate.
    Eu iti doresc sa ai unCraciun fericit, acum , dupa 20 de ani!La multi ani!

  3. 4

    carminaca said,

    acum 20 de ani o tineam pe mama de mana, pe 21 dec chiar, care era gravida in 7 luni si nimeni nu mai vrusese sa-i faca un avort, deci o tineam de mana pt ca avorta acasa… aveam doar 13 ani si 3 luni. in pauze ma duceam sa trag cu ochiul la televizor sa vad ce se intampla cu revolutia, de care aflasem in 16 dec de la vocea americii. tata nu era acasa, ducea soldati la boteni si venise doar sa-si schimbe camasa. spre dimineata chinul mamei se termina, dar aveau sa inceapa ale mele… pt f mult timp. as fi putut avea un frate care implinea 20 de ani…
    acum, dupa 20 ani, pe 22 dec l-am inmormantat pe tata…

    ce de amintiri si cum au trecut 20 de ani…

    la multi ani oana si tot ce va doriti toti 3.


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: