Archive for Ianuarie, 2010

Tarambus, neturi si monstrul de praf!

Noutatile zilei!

1. Tarambus = tamburus…si discutam despre tamburusul de la inchizatoarea gentii de doctor primita de la Mos Nicolae (bunica Ada!)

2. Neturi= sireturi (avem pantofi din aceia de lemn si sireturi…si invatam sa punem sireturile!)

3. Monstrul de praf – unul din desenele educative cu Hello Kitty unde cele doua pisici surori refuza sa faca curat in camera si seara vine Monstrul de praf la ele si le face sa stranute…in aceasta seara am vazut primul impact al acestui desen animat! „Mami am bagat hainutele lui bebe in dulap ca sa nu le vada Monstrul de praf!”

In rest am dat in boala capsunilor…(adica ea, nu eu!), am fost azi la Anvers (doar vreo 2 ore ca era frig rau!)…e un oras dragut..voi povesti mai multe si va voi pune cateva poze.

 Aici ninge de rupe de vreo ora.. asa ca pana maiine vom avea un covor remarcabil de zapada – numai bun pentru un nou om de zapada!

Anunțuri

Comments (2) »

Calatorii- Franta prin ochii unui copil, unei adolescente, unui adult!

A fost odata ca niciodata o fetita de 5 ani, un urs numit Tetu (care mai exista si azi, intr-o forma de dezintegrare avansata!) , mamica, taticul si bunicii ei Mia si Nele, doi bunici pe care nu vroia deloc sa-i lase acasa, in Romania. Aceasta fetita a trebuit intr-o zi sa plece in prima ei calatorie, catre o tara numita Franta, un oras numit Paris…un oras despre care toata lumea spunea ca este minunat…dar ea vroia la Mia ei nu in orasul acela cu mami si cu tati. Dar a plecat…pentru cativa ani! Mintea si sufletul ei de copil a „stocat” informatiile si peste ani, fetita si-a amintit, fara sa fie ajutata, urmatoarele:

Parisul este un loc unde ploua tot timpul, unde rareori ajungi sa porti sandale, unde tu, copil „cocolosit” de Romania, privesti cu ochii mari cum ceilalti copii umbla in sosete si sandale pe 18 grade. Parisul este un loc unde exista un muzeu mare, Louvre, pe care ea, fetita de 5 ani l-a vizitat de atat de multe ori incat invatase prezentarile ghizilor pe dinafara. Ce a retinut un copil de 5 ani din celebrul muzeu? Tabloul Giocondei, niste scaune mari (asa pareau!) aurite si un perete care mirose ingrozitor a pipi…lumea vorbea ca era un rege, cam nerusinat – dupa parerea ei de fetita, care nu facea pipi la wc ci pe perete.

Fetita a retinut si o cladire mare, numita George Pompidou…i-au placut mult scarile rulante imbracate in niste tuburi de sticla. De asmenea a retinut un bulevard mare careia mami si tati ii spunea Champs Elysees, cel mai frumos bulevard pe care-l vazuse ea pana atunci, plin de luminite in apropiere de Craciun. Cele mai ‘magice’ amintiri le-a avut legate de Craciun cand a fost la niste magazine mari (imense zicea ea!) care aveau vitrine cu tot felul de animale, din plus, miscatoare…mirosea a castane coapte, amestecate cu mirosul ploii si sus, pe o cladire era o reclama luminoasa frumoasa cu „pisicile aristocrate”…atunci a mancat  mere trase in zahar ars rosu!

Fetita isi mai aminteste curtea mare unde se juca cu copii, gradinita unde nu vroia sa mearga, dar unde exista un profesor pe care il adora, il chema Bernard. De altfel, Bernard si orele de lutarie (o camera mare plina cu lut, cuptoare unde copiii erau liberi sa faca tot felul de minuni!) erau singurele ei bucurii la gradinita! In clasa ei era o fetita…ei i se parea o printesa, era fata de conte. Fetita asta despre care toti spuneau ca este foarte bogata, venea in fiecare zi la scoala cu un animal. Odata a venit cu un sarpe (inofensiv, dar mare!) pe care l-a pierdut …din cauza asta s-au oprit toate orele de curs. Amintiri neplacute …are si din alea…a luat paduchi de le un copil murdar de la scoala, a facut pipi pe ea la gradinita pentru ca nu a stiut sa spuna in franceza ca vrea pipi (dar asta a facut-o sa invete repede franceza!).

La coltul strazii unde locuiau era un magazin cu fructe, in piata era o rotiserie care mirosea divin…si tot acolo era un magazin de reviste de unde mami o trimitea (ca sa vorbeasca franceaza!) sa ceara si sa cumpere singura figurine panini cu strumfi (niste cartonase autocolante pe care le lipeai in niste cataloage si faceai o poveste!)

Aromele, culorile, stralucirile…Paris…o lume pentru o fetita de 5 ani, „aterizata” dintr-o tara care nu avea aceste lucruri.

Franta…au vizitat mult si s-au plimbat…

Castele vechi, reci, intunecate ca vremea de afara, care nu-i placeau deloc…zone frumoase cu multe vii, colorate, un oras Lyon absolut superb (asa i s-a parut ei!), un peste sarat (imbracat in sare) care ei i-a placut la nebunie (simte si acum mirosul lui in nari!), un loc „la tara”: unde mergeau deseori cu prietenii…care avea o curte imensa si un deal in curte (o movila, spune adultul de azi!) care de fiecare data era cazemata copiilor. Tuturor le placea sa stea pana tarziu in noapte, vara…in acea curte…ei, fetitei, ii placea acolo pentru ca de acolo, de la un magazin, ii lua mami bomboana ruj si guma de mestecat care pocnea in gura.

Cea mai puternica amintire…Mont Saint Michelle…o insula si  peninsula (in timpul fluxului este insula, in timpul refluxului este peninsula!)  in acelasi timp, un spectacol marcant, inpaimantator si totusi magic pentru un copil de 5 ani…un loc pe care viseaza sa-l revada! Bratara lucrata manual pe care a cumparat-o mama ei de acolo si pe care ea o poarta azi cu mandrie.

Multe jucarii, magazine imense, colorate, pline de minunatii…Auchan, locul unde isi faceau cumparaturile si unde fetita se simtea ca intr-un rai…

Anii au trecut…fetita s-a intors acasa cu parintii ei, a inceput scoala…Franta a ramas in sufletul ei ca fiind acel oras intunecat si totusi extrem de luminos, cu arome de castane coapte, culori de mere trase in zahar rosu si lumini de neinchipuit.

Ajunsa adolescenta, fetita vorbea ca o frantuzoiaca, dar gandea ca o romanca…Franta era o amintire, un loc format din franturi de imagini, mirosuri, culori, lumini….iar ea vroia sa se intoarca acolo ca sa le completeze. La Paris nu a ajuns, in Franta da! Avea 17 ani…si mama ei, dupa o perioada foarte grea prin care trecusera amandoua, a facut un efort urias pentru a-si putea trimite fata, impreuna cu colegii ei intr-o excursie care avea ca destinatie finala…Franta!

Destinatia finala a fost Gorges du Tarn…un loc extrem de rustic, un satuc format din casute de piatra (absolut toate), in care se pescuieste direct cu mana, din rau…un loc unde se bea lapte proaspat de vaca si se mananca extraodinar. Un loc…la numai cateva zeci de kilometri de Marsilia. Ochii adolescentei au privit uimiti o alta Franta…o tara mult mai verde, mai colorata si mai vie decat Parisul pe care-l cunoscuse ea…mai vie, mai salbatica. A regasit pestele acela cu sare dupa miros, pe unul din cheiurile pline de pescari care-si vindeau marfa, din Marsilia. A mancat fructe de mare, salata de alge. S-a sprijinit de palmieri giganti si a stat si a privit apusurile de soare de sus, dintr-o casuta de piatra. Cand spunea Franta dupa aceasta calatorie nu se putea gandi decat la un singur oras: Avignon…celebrul oras-cetate langa care se afla podul atat de „cantat”….un oras care a marcat spiritul ei romantic de adolescenta. Stradute mici, atat de inguste incat daca intindeai maiinile in lateal atingeai peretii, muscate si flori atarnand de la geamuri si mici piatete pietruite…un orasel magic, cu mici magazine de artizanat local…un oras care face o adolescenta sa viseze la printul pe cal alb si printesele din povestile copilariei. Pe langa vegetatia vazuta…Marsilia a palit…a ramas vie amintirea celebrului Chateau D’ if, despre care Dumas povestea in „Contele de Monte Cristo”…o insula inconjurata cu apa de un albastru socant de stralucitor si transparent…o insula fara prea mari pretentii…dar cu mari povesti!

Si au mai trecut anii…multi ani. Adolescenta a devenit adult si a venit vremea sa completeze puzzle -ul…cel putin asa credea ea!  Impreuna cu sotul ei, la numai un an de la casatoria lor…au decis sa faca, cu masina, un mic tur al Europei, o mica extravaganta, avand ca destinatie finala…ce altceva decat Franta…de aceasta data Nisa.

Ochii si simturile adultului pierdut intr-o lume materialista, ratacit de visele copilariei si adolescentei au regasit totusi cateva elemente comune cu vremurile trecute: mirosul de castane coapte, merele si o Franta cu totul noua. O Franta a luxului…o Riviera franceza care rimeaza cu povestile din filme, Jandarmeria din Saint Tropez, Monte Carlo cu petreceri la care particpa Angelina Jolie, un Cannes luxos.. Adultul a fost fermecat de vilele cu piscine imense care parca se prabusesc in Marea Mediterana, de viata de noapte si petrecerile Nisei, de micul dejun (cafe au lait si croissant) luat la o cafenea minuscula de langa celebra piata de flori din Nisa. Adultul a fost fermecat de luxul din Monte Carlo, de mirosul de parfum scump care pluteste pe toata strazile Saint Tropezului, de inghetata de menta savurata pe cheiul la care stau acostate iahturi de lux, lucitoare…aroma bogatiei, aroma vietii fara griji in care te cufunzi cu mare usurinta si uiti de tot. S-au trezit dimineata si priveau pe geam marea…au ramas nemancati la pranz pentru ca habar nu aveau ca restaurantele se inchid in timpul pranzului…Adolescenta de altadata s-a intors in Marsilia…un oras care i s-a parut tern si neimpresionant pe langa ceea ce vazuse pe toata coasta…dar s-a dus din nou la Chateau d’If…si a descoperit istorie…alta decat in cartile lui Dumas…iar apa era la fel de transparenta si de uimitoare ca data trecuta. Adultul a descoperit locuri atat de frumoase…incat se va intoarce acolo mereu, mereu…o liniste combinata cu viata traita la maxim…lumina, soare, cald, oameni zambitori si relaxati…flori, cafenele micute cu una- doua mese..unde sa-ti pierzi vremea…. Riviera Franceza este de departe locul unde „vedeta” nu este vedeta ci doar un alt turist care se plimba alene pe strazile Cannes sau Monte Carlo, cu papucii in mana, palaria si ochelarii de soare. Riviera Franceaza este de departe un loc unde muritorul de rand (adica cel ce nu-i vedeta!) isi poate face o minunata vacanta la preturi decente, apropiate de Romania…este un mit ca este scump…nu cazarea este scumpa, mancarea, autostrazile…alea te omoara.

Daca ar fi vreodata sa ma mut si sa traiesc in alta parte (pentru tot restul vietii mele!) as alege unul din orasele mici de pe langa Cannes, Nisa sau Saint Tropez.  Nu in cele celebre..exista cateva orasele in jurul acestora care sunt un rai…

Aceasta a fost prima poveste a calatoriilor mele…Franta, locul de care ma leaga cele mai multe amintiri legate de calatorii, bune, rele…amintirile copilariei, adolescentei si maturitatii…locul in care ma voi intoarce mereu pentru un motiv sau altul….locul pe care vreau sa-l descopere incet, incet fetita mea – poate peste ani veti citi, pe acest blog, viziunea ei despre Franta.

Later update: Pozele adultului :D… Riviera Franceza !

Nisa

Buna dimineata…din camera noastra!

Promenade des anglais

Piata de flori!

Parcul de langa hotel…Albert I

Nisa seara

Cannes

Marsilia

Piata de peste

Chateau D’if

Monte Carlo

Petrecere Angelina Jolie

Circuitul de la Monte Carlo

Casino de Monte Carlo

Saint Tropez

Celebra jandarmerie!

Petele albastru deschis sunt piscinele luminate ale vilelor!

Comments (24) »

Diverse!

1. Am dat premii..verificati lista, am dat leapsa mai departe, verificati lista!

2. Am fost la doctor: e cum am banuit! Reactie alergica la intepatura de paianjen..arata horror, dar va trece …m-am tratat binisor de una singura…mi s-a dat in plus o crema ceva mai buna, iar Catinca a primit de la nenea doctor (pe care l-a placut foarte mult -vad ca fata asta a mea are o inclinatie speciala spre doctori…sa dea Domnul sa nu aiba parte de ei decat ca prieteni si ca rude!) un inel de plastic cu bilute in interior pe care mi le zangane mie in cap! Ca paranteza…nu vreti sa stiti ca aveam programare la aceasta clinica dermatologica (dermatologie generala si estetica – adica scos alunite si alte alea!) la 18.15 si la 18.16 eram deja in cabinetul medicului in mijlocul consultatiei…). Doctorul, un italian in varsta, foarte bun cunoscator al Romaniei (vorba sotului, poate i-au placur romancele, nu Brasovul si Timisoara!) a fost extrem de amabil, atent si m-a mai si intrebat daca mai am si alte intrebari de natura dermatologica la care imi poate raspunde!

3. Ieri am citit (prin bunavointa cuiva…stie ea cine!) un articol nu tocmai laudativ la adresa Bruxellului- cum ca ar fi un oras urat, murdar, mizer, cu o circulatie aiurea rau…ma rog…numai de rau! Nu sunt eu mama aparatoare a belgienilor si nici ei nu sunt „parintii mei adoptivi”, dar m-a intrigat, intr-un fel, cat de superficial putem privi si cataloga un oras pe care-l vedem in treacat, de multe ori fara sa fim indrumati catre zonele care merita vizitate…cred ca este natura noastra a oamenilor de a cauta raul si uratul, inainte de bine si frumos. Ca atare, am luat o decizie: incepand de azi…voi lucra la o postare, extinsa pe mai multe episoade…in care va voi impartasi impresiile mele privind orasele si tarile pe care le-am vazut in toata vietisoara mea, o data sau de mai multe ori…si voi face si topuri proprii, la fel de subiective ca si articolul de care va vorbeam,  privind anumite lucruri pe care le-am sesizat, care m-au impresionat pozitiv sau negativ, care m-au marcat …ce a ramas in capul meu legat de acele orase. Nu cred sa foloseasca foarte mult cuiva, dar mi-ar placea interactivitate la acest articol, mi-ar placea sa-mi spuneti ce parere aveti voi si cum vedeti voi lucrurile. Am avut chiar, la un moment dat, o discutie cu Ghiocela legata de Austria pe care ea o lauda, iar eu sunt de alta parere…cred ca, in afara de amintirile placute ale acestor calatorii, mi-ar prinde bine si sfaturile unor alte persoane care le-au vazut si prin sfaturile lor ma pot convinge sa ma reintorc acolo.

Sectiunea unde voi posta aceasta serie de articole o voi numi simplu si banal…”calatoriile noastre!”

4. Ultimul punct, dar cel mai important….Catinca mi-a zis azi „je t’aime” si seara mi-a zis „belle”….mi s-au inmuiat picioarele! In aceasta seara i-a spus si lui taica-su je t’aime…nu vreti sa stiti cum arata fata lui…

Faptul ca incepe sa vorbeasca franceza ma bucura enorm, cu atat mai mult cu cat (o spun cu sufletul strans de frica si panica!) as vrea sa o dau la gradinita incepand cu finele lunii februarie!

Acestea fiind spuse…ma apuc de treaba cu articolul!

Comments (4) »

Premii

Mi-era dor de niste premii si iata ca am primit unul foarte frumos de la Salmi. Multumesc mult draga mea!

Premiul merge mai departe la Alina&Ema,  Alina Downuder, Laura, Ellis, Forfecutsa, mami de Ayan, Andra si Mara, Stefania, Paula si Roxi, Petro, Zicolorata, Zu, Flory (primul tau premiu cred!), Ghiocela!

Comments (10) »

Leapsa cu posete!

O leapsa „zdrobitoare” primita de la Monica Forfecutsa…spun zdobitoare pentru ca la mine poseta este un fel de geanta de postas…asa  a fost intotdeauna. Azi mi-am varsat (la propriu geanta!) si iata ce am gasit! (oricum, fiecare zi este o surpriza!) 😀

Compartimentul principal:

– portofelul, fularul Catincai, o pereche de manusi ale ei, niste bonuri de la Cora, niste bonuri de la H&M (daca am nevoie sa schimb ceva), stickul (de cand il cautam!!!!), baterii de rezerva pentru aparatul foto, servetele umede si servetele uscate (cand ai copil mic nu se stie niciodata!), ruj, rimel, crema protectoare pentru fata (nu ca ne-ar arde soarele pe aici!), niste bani romanesti (oare de cand stau acolo?), 2 bile de cauciuc (astea stiu de cand sunt aici!), caciula lui bebe.

Compartimentul  secundar

– medicamentele mele pentru stomac, niste algocalmin, niste bani pusi special acolo de rezerva, actele de la masina, inca un ruj, un ob ( pe principiul niciodata sa nu pleci nepregatit!)

Compartiment exterior

– o cartela de la parcare, marunt pentru parcare, 2 bonuri de la GB (eu tot pastrez bonuri pentru ca astia dau bonusuri la cumparare – adica la finalul fiecarui bon ai reducere la ceva la urmatoarele cumparaturi!), 3 hartiute cu adrese…si o lista de cumparaturi (expirata!)

Ca atare…multumesc Monica, am facut curat in geanta! 😀

Leapsa merge mai departe la  Salmi, Mami de Ayan, Abramburika, Zicolorata, ZU

Comments (8) »

Legatura intre tortelini si creveti

Asta mancam eu ieri cand printesa mea a venit la mine si mi-a zis ca vrea si ea! N-am avut curaj sa-i dau ca erau „din pachet” si ii facusem cu tot felul de sosuri condimentate cu diverse chestii, dar i-am promis ca azi ii fac si ei!

Primul lucru dimineata: „Mami azi imi faci crevetei???” Imi tot storceam creierii ce vrea ea sa zica…” hai mami, crvetei din aia de care ai mancat tu ieri…. „Ahaaaa…” „Tortelini mami, nu creveti…!” „Da, da…din aia, tortelini!”

M-am pus pe treaba si am migalit o gramada de tortelini umpluti cu carnita de pui tocata de mine si amestecata cu usturoi, patrunjel, rosii etc, i-am fiert si i-am pus la cuptor cu sos de rosii cu busuioc si cu cascaval ras…au iesit mai buni decat aia pe care-i mancasem eu ieri…iar catinca a fost extrem de fericita cand s-a trezit in fata unei farfurii pline pe care a devorat-o..spunand din cand in cand …”e delicioasa mami!” Va intrebati care este legatura intre creveti si tortelini…ei bine, Catinca imi tot da tarcoale de multa vreme, cand ma vede mancand creveti, iar eu tot incerc sa-i explic …ca nu sunt pentru copii. i-am dat o singura data sa guste o faramita si nu a parut sa nu-i placa, dar nici sa se dea in vant, dar cred ca undeva acolo in capsorul ei se tot gandeste la crevetei.

Cam astea ar fi noutatile…maiine incerc sa ajung la un medic dermatolog pentru ca de o saptamana am o eruptie pe mana care nu-mi mai trece – am stat linistita pentru ca arata ca celebrele mele reactii la intepaturile de insecte (a se citi paienjeni!), dar vad ca in loc sa se atenueze, parca se intinde si se umfla. Mancarimea s-a mai diminuat, dar deja arata destul de urat…

Comments (6) »

Pupici si multumiri!

De foarte multe ori v-am spus ca fata mea nu este o iubareata si o pupacioasa…pana acum o vreme. A invatat incet,  incet sa multumeasca atunci cand primeste ceva si sa zica „te rog” cand vrea ceva. De o perioada buna a inceput sa laude gustul diverselor lucruri pe care le mananca cu aprecieri gen „e delicioasa”, „e foooarte buna”, etc.

Ieri am facut un meniu nou pentru ea: friptura de curcan la cuptor cu portocala si cartofi si supa-crema de cartofi batuta cu smantana. Am avut un succes atat de mare cu amandoua incat am fost recompensata, la final, in cel mai frumos mod posibil: „Multumesc mami ca mi-ai facut mancarica asa buna”…si am fost luata de gat si pupata!

M-am topit definitiv…a fost atat de draguta si de dulce incat imi venea sa o mananc!

Comments (7) »