Venetia, orasul celui mai frumos vis din viata mea!

Piata San Marco, pe malul apei, langa gondole. Cu spatele stau eu, iar de mana mea, tot cu spatele, se agata o fetita slabuta, inalta, de vreo 5 anisori, cu doua cozi lungi saten deschis si o fustita scurta, rosie. „Mami, mami, imi iei o inghetata?”

Deschid ochii si ma aflu in patul meu, acasa, cu un puiut crescand in burtica mea…un puiut care, desi atunci  nu aveam habar, avea sa devina fetita mea de azi, cu parul lung, saten deschis…am zambit cu drag si l-am rugat pe Dumnezeu ca peste ani, de mana mea, in Piata San Marco, sa se agate o fetita. Cand am aflat ca bebe va fi fetita, mi-am jurat ca in anul in care va implini 5 ani o voi duce la Venetia.

Venetia nu a fost si nu este numai orasul celui mai frumos vis din viata mea…imi place sa cred ca visul nu a fost intamplator. Venetia este pentru mine ORASUL! Ea reprezinta un cumul al celor mai complexe lucruri de pe pamant: romantism, dragoste, opulenta si decadere, rezistenta, bogatie si saracie, frumusete si tristete, lumina si si bezna , promisiune si dezamagire…Venetia este pentru mine orasul contradictiilor, promisiunilor si iubirilor absolute. Absolut niciun oras pe care l-am vazut nu m-a fascinat atat cat a facut-o Venetia. Absolut niciunul nu mi-a creat acel sentiment „de am obosit, dar pur si simplu nu ma pot opri”. Niciodata nu am simtit ceea ce am simtit acolo: o uimire incredibila . Pentru multi Venetia este orasul iubirii, pentru multi orasul urat mirositor, scorojit si darapanat. Pentru altii este istorie, pentru altii este dovada  bataliei supreme dusa intre pamant si apa, pentru altii, doar un port.

Pentru mineVenetia este locul unde ma regasesc, locul unde nu obosesc niciodata, locul unde ma simt linistita, calma, fericita….este locul unde cred ca am trait intr-o alta viata. Nu stiu daca am trait intr-unul din palatele somptuoase ale Venetiei sau intr-una din casele scorojite de ape si umeda pe interior…stiu doar ca acolo m-am simtit, intr-un fel ciudat…implinita. Acolo am simtit cu adevarat ca mi-au fost satisfacute toate necesitatile mele legate de romantism, de arta, de maretie versus decadere, de liniste.

Prima data fost in Venetia singura, in acea excursie despre care v-am povestit ca m-a trimis mama mea. Aveam 17 ani visam la cai verzi pe pereti si am ales, contrar tututor regulilor excursiei, sa ma plimb singura prin Venetia. Pod, dupa pod, alee dupa alee, miros de umed, gondole alunecand alene pe canale, cantecul gondolierilor, piatete aglomerate de turisti si piatete mici, uitate de lume, luminate palid de cate o raza de soare. Cladiri scorojite de apa, geamuri luminate de candelabre somptuoase sau de lumini palide ce razbateau prin draperiile groase de catifea. Venetia mi-a oferit in cele trei zile cat am stat atunci toata maretia ei: o ceata groasa la orele diminetii… canale ciudate, aproape macabre, cladiri intunecate…un soare stralucitor, in mijlocul zilei, care lumina si se reflecta in toate decoratiunile metalice ale cladirilor din San Marco, seri amuzante privind celebrii cuceritori italieni plecati la ‘agatat” nu cu mercedesul ci cu salupe care aluncau alene pe canale…luxul neanchipuit al insulei Lido, singura insula cu masini luxoase din care coborau cucoane bogate cu pudeli in brate, pudeli care aveau la gat bijuterii autentice de mare valoare (asta in timp ce eu alergam desculta, plina de sarea marii Adriatice, sa prind ultimul vapor de seara catre San Marco). Venetia mi-a oferit istoria ei miraculoasa, mi-a oferit pizza si tortelini la carciumioare „de familie” ascunse printre cladiri, deasupra carora atarnau rufe puse la uscat de vecina de la etaj…carciumioare cu fete de masa in patratele, la care venea o italianca vorbareata ca o vrabiuta care incerca sa te indemne sa iei si una si alta. Venetia m-a facut sa ma simt acasa cand, in San Marco fiind am auzit cantand, la una din cele mai celebre cafenele de acolo, cantecele lui Gheorghe Zamfir. Venetia mi-a oferit miracolul unei seri ploioase, luminate de feeria de lampioane…magazine miraculoase, micute, clopotei la usa, care imi aminteau de cartile cu povesti din trecut. Cand am plecat m-am uitat in urma cu speranta…si mi-am spus ca poate, intr-o zi, ma voi intoarce!

La aproape un an de la nunta noastra, sotul meu mi-a propus sa facem un tur al Europei. Am stabilit unde vom merge, iar el m-a lasat sa organizez eu traseul si rezervarile cu o singura conditie: sa fim, pe 18 iunie, ziua nuntii noastre, intr-un anume loc, locul la care visam eu sa ma intorc – Venetia.

Asa am descoperit o alta fateta a Venetiei- este scumpa, ingrozitor de scumpa, dar merita fiecare banut…cel putin asta simt eu si acum dupa ce am vazut-o de doua ori…nu m-as satura sa o mai vad si a treia oara si a patra oara si …tot asa.  In acelasi timp este orasul unde poti fi tras extrem de usor pe sfoara in ceea ce priveste cazarea…te poti trezi ca dai sute de euro pe noapte pe o camera care nu merita nici macar 10 euro. M-am pus pe cautat si cu ajutorul Trip Adviser am reusit, citind mii de pareri despre diverse hoteluri/pensiuni sa aleg ceva…decent ca bani si cu o pozitie buna. De la geamul nostru se vedea Rialto, celebrul pod, eram la o aruncatura de bat de San Marco si aveam vedere catre Grand Canal. Cand am lasat masina in parcare, la marginea Venetiei si ne-am suit in vaporetto…m-au luat emotiile. Ii vorbisme atat de mult sotului meu despre orasul asta, ii facusem capul calendar…si ma temeam sa nu se rupa „vraja” mea daca lui nu-i va placea acolo. Imi amintesc si acum ca, in drum spre hotel, in vaporetto, am avut acelasi sentiment de „acasa”…

Am ajuns la hotel….o curte mica la care ajungeai prin niste stradute inguste si un podulet care dadea intr-o piata cu o pizzerie la care sincer nu va recomand sa mancati vreodata (noi am mancat si burtile noastre au regretat!). Un Stefano, proprietarul care ne-a dat camera …Camera????Evident, nu era cea promisa…pe aceea am primit-o a doua zi dimineata, dar era ok si aceea. Camera de a doua zi…o veti vedea…absolut romantica si ciudata si rustica si distractiva….o camera in panta…de fapt totul in Venetia este putin sui, nimic nu pare drept (din cauza apei). Revenind…camera, mare, in panta, cu un pat pictat si un dulap ca alea din povesti, din lemn. In fata geamului-bolconetto o masuta si doua scaune. O baie luxoasa…a zilelor noastre, in care daca intrai parca intrai in alta lume. Pe geam Rialto, canalul…si gondole care pluteau alene…

Am ratacit apoi pe strazi, ore intregi, fara tel, fara un scop anume, doar am ratacit.

A doua zi dimineata…cineva a batut usor in usa si ne-a strecurat pe usa o tava mare cu micul dejun…spuneti-mi si mie ce poate fi mai romantic, mai frumos decat sa iei micul dejun, privind, din varful patului, gondolele venetiene? Si am ratacit din nou..am revazut locuri, am vazut locuri noi prin care nu mai calcasem…am fost din nou si am vazut minunatiile de la Murano si Burano, am intrat in tot felul de muzee, cladiri…am pozat tot ce am prins…

Venetia nu spune o poveste…ea este o poveste! Fiecare coltisor, fiecare piatra, fiecare cladire este o poveste. Ziua noastra de casatorie ne-am petrecut-o avizi de Venetia…plimbandu-ne in nestire. Am fost atat de fericita ca sotul meu a fost la fel de „vrajit”  de Venetia…

Dupa-amiaza, cand el dormea, rapus de oboseala drumului lung pe care-l parcursese la volan…mi-am luat geanta si am plecat. Ma ardeau talpile de oboseala…si totusi, mai vroiam putina magie venetiana. Cele cateva zile petrecute acolo mi s-au parut scurte, insuficiente…am plecat cu senzatia ca mai sunt nenumarate comori ascunse in orasul ala…comori care ma asteapta sa ma intorc. Asa ca, in vaporetto, in drum spre parcarea unde lasasem masina, m-am uitat, pentru a doua oara in urma si „i-am spus” Venetiei ca voi reveni. Atunci nu stiam cand si cu cine…acum stiu exact…mai sunt fix 2 ani si jumatate si ma voi intoarce acolo cu sotul meu si cu o fetita cu niste cozi lungi, saten deschis, pe care o voi imbraca intr-o fustita rosie si o voi duce in San Marco sa-i cumpar o inghetata- cu fetita din visul meu, Catinca mea!

PS: Cred ca nu mi-a fost niciodata mai greu ca acum sa aleg pozele!

Exact asta este locul in care m-am visat cu fetita mea…doar ca eram cu fata spre San Marco si Palat…In spatele persoanei care ne-a facut poza se afla gondolele.

Prima dimineata…in camera – nu cea care ne era promisa!

Intrarea in „hotel”

Camera in panta si ce se vedea de pe geam

Venetia

Un an de la nunta noastra!

Anunțuri

11 răspunsuri so far »

  1. 1

    ayandari said,

    Dupa felul in care ai scris despre oras aici,aproape ca ma indragosteam de Venetia daca nu mersesem deja de trei ori in viata mea in orasul respectiv.Eu sunt una dintre persoanele care nu suporta orasul ala si asta nu pentru ca nu mi-ar placea ( este o nebunie sa cutreieri prin el, liber si fara fraie, la orice ora ) ci pentru ca ultima oara in Venetia, acum 3 ani am simtit ca ma sufoc de la umezeala din oras.Cutreierasem 3 zile non-stop prin ceata si pacla, noaptea pe strazi pline de lume din toate colturile lumii asteia, lume venita la Carnaval, lume cu care vorbeam si incingeam dansuri pe strazi ,ca si cum ne-am fi cunoscut de-o viata, umblasem pe cele 3 insule ca o bezmetica in cautare de nou si iarasi nou ( cel mai mult mi-a ramas la suflet-din multe locuri vizitate de mine in lumea asta- insulita aia mica, mititica numita Burano) si in ultima seara de stat in Venetia, cand am ajuns tarziu in noapte in camera era sa ma sufoc.La propriu.Nu mai puteam respira, simteam ca ma gatuie cineva cu forta, a fost oribil.Clar ca mie vremea aceea nu-mi prieste deloc.Nici vara nu este mai bine, nu ma simt ok si nu suport umezeala.Deloc.In rest…este superb orasul.

    • 2

      oanamada said,

      Senzatia asta de sufocare despre care povestesti tu eu am avut-o in Turcia…imediat dupa ce am aterizat si am coborat din avion. Intr-adevar, umezeala este mare in lunile ploioase…sa vezi cum este aici la Bruxelles! 😀

  2. 3

    salmi said,

    Eu nu am povestit atat de amanuntit de Venetia in postul meu despre turul Europei, dar a fost singurul loc in care am prelungit cu o zi si o noapte sederea noastra. Pe de o parte pentru ca era punctul terminus inainte de intoarcerea in Ro si voiam sa prelungim acel „dolce far niente” si pe de alta parte pentru ca ne-a cucerit pe amandoi, deopotriva. Poate reconsider concediul din vara si oprim in Venetia in loc de Roma…sunt cele doua locuri pe care vreau cu tarie sa le revad din tot turul facut acum 6 ani. Din pacate amandoua nu se poate, trebuie sa alegem…

    Foarte frumos ai scris, sper ca cei care citesc si inca nu au ajuns sa vada orasul, sa isi doreasca asta in urma citirii postului tau.

  3. 5

    oana said,

    cred ca Venetia are putera asta incredibila de a se mula pe personalitatea celor care o viziteaza: romanticii gasesc aici paradisul iubirii iar calatorii prin definitie,gasesc atatea locuri de vizitat ca nu le ajunge timpul!.
    si daca reusesti sa faci abstractie de mirosuri,aglomeratie,cozi imense peste tot si preturi umfalte peste masura poate fi o vacanta perfecta.Acum a vorbit pragmatica din mine…Eu si sotul meu am fost tot la un an de la casatorie,dar fiind in aprilie am prins ploi si vant si n-am reusit sa descoperim vraja orasului.asta nu inseamna ca nu exista!!…Povestea ta e dovada!!!scrii tare frumos si sunt sigura ca experientele astea iti umlpu viata.E suficient sa ti le amintesti,ca sa-ti fie mai bine in momente mai triste!
    Astept cu nerabdare urmatoarea povestire!

    • 6

      oanamada said,

      Oana asa este. … se spune ca Venetia este bine sa o vezi in perioadele uscate, undeva intre iunie si septembrie. Cum spuneam, prima oara am prins si eu ceva vreme urata…in orice oras ai fi…vremea urata iti taie cheful si strica farmecul.

  4. 7

    Diana said,

    Emotionant!
    Ai reusit sa arati un oras superb.
    Este un loc plin de romantism, ploaia si soarele nu ne-a oprit sa descoperim stradutele minunatei Venetii.
    Felicitari

    Frumos vis ai avut,
    dulce-i fetite cu parul saten ii doresc multa sanatate!

  5. 9

    Mihaela said,

    Frumos vis, frumoase intamplari! Sanatate sa aveti sa puteti vedea Venetia de cate ori vreti. Pe mine nu ma atrage, cum nu ma atrage sa ma duc in State … dar daca se va intampla sa mergem in aceste locuri nu voi zice Nu 🙂

  6. 11

    ghiocel07 said,

    In 2009 a fost prima data cand am calcat in Venetia. Aveam o idee preconceputa ca miroase, ca este murdarie, ca nu o sa-mi placa. Ei bine nu a fost asa. Am nimerit o zi frumoasa, am umblat mult pe jos, poate prea mult pentru mine, am vazut lucruri minunate, am fost impresionata de tot ceea ce am vazut. Imi doresc sa revin in Venetia si sa stau doua-trei zile. Este o locatie interesanta din toate punctele de vedere. Dupa parerea mea atunci cand ajungi intr-un oras pentru prima data prima impresie conteaza foarte mult. Draga mea, acum cativa ani am trecut prin Bruxelles, am cautat cazare si nu am gasit la un pret rezonabil, am facut un tur al orasului cu autocarul, mi-a venit rau de la caldura, am nimerit intr-o zona putin curata….si am rama cu o impresie deloc placuta. Cu toate astea imi doresc sa vizitez orasul, dar nu inainte de a ma documenta mult mai bine asupra a ceea ce vreau sa vad. Si asa sunt multe orase ale lumii care nu mi-au placut la inceput si pe urma le-am redescoperit.


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: