Archive for August, 2010

Acum 3 ani…

Acum 3 ani, la aceasta ora, eram treaza si habar nu aveam ce avea sa urmeze dimineata. Era a 4 sau a 5-a zi in care ma duceam la control dimineata, cu bagajele dupa mine, asteptand sa nasc. Deja, la aceasta ora, decisesem ca dimineata nu-mi mai iau cu mine bagajele ca nu are rost sa le car din nou la spital din moment ce nu am vreun semn ca as naste. Nici macar nu-mi imaginam ca a doua zi dimineata, la 11 urma sa-mi fac formele de internare si la 14.05 o sa-mi tin deja minunea in brate….

Au trecut 3 ani si totusi parca s-a intamplat ieri. Au trecut cei mai frumosi 3 ani din viata mea, mi-am vazut visul cu ochii, mi-am vazut mai mult decat visul cu ochii: am cea mai frumoasa fetita de pe pamant! Da, sunt o norocoasa, Dumnezeu mi-a dat un copil frumos, dar si un copil extrem de cuminte si destept, un copil sanatos. Ma uit la fata mea si de foarte multe ori parca nu-mi vine sa cred ca este a mea…ma uitam la ea asta-seara cand am culcat-o si imi venea s-o mananc. Ultimul an a fost pentru mine o permenenta mirare in ceea ce o priveste. Salturile evolutive au fost uimitoare, atat de mari incat ne lasa muti, de foarte multe ori, pe mine si pe tatal ei. Zambim si ne uitam unul in ochii celuilalt fara sa comentam nimic de fata cu ea, dar uneori face si spune lucruri care depasesc cu foarte mult asteptarile pe care un parinte le poate avea de la un copilas de 3 ani. Mi se pare ca timpul a zburat infricosator de repede, mai ales ultimul an…a crescut foarte mult, vorbeste foarte mult, gandeste si actioneaza dupa vointa proprie, are pasiuni, tabieturi, este cocheta, ii place la cumparaturi, ii place sa „bucatareasca”, este creativa si are o memorie vizuala care pe mine ma uimeste.  Bilantul ultimului an pe scurt? 104 cm, 15 kg, mananca absolut orice in afara de mazare, condimente, foi de vita sau foi de varza, adora crevetii la gratar, cartofii prajiti, mamaliga, cartofii sub orice forma, supa de dovleac de la gradinita, pastele cu branza facute asa cum le face Ada (bunica), strugurii fara samburi, branza baby bel si sucul de portocale stors de mami. Bea cate un pahar de lapte dimineata si seara, dar sa fie cu nesquik. Este ingrozitor de incapatanata si nu cedeaza indiferent ce pedepse sau amenintari planeaza deasupra ei. Isi accepta pedepsele cu stoicism (oricare ar fi ele), atata vreme cat a obtinut ceea ce si-a dorit ea. Are gusturi bune la pantofi si haine (mi-a ales chiar si mie cate ceva), stie deja destul de bine sa asorteze culorile, ii place sa miroasa tot – absolut orice, de la mancare, pana la haine noi sau spalate- ea intai miroase. Este dependenta de creme cu ritual de cremuit pe corp dupa baie, pe picioare, maiini etc. Se spala pe dinti 90% singura si daca cumva ajunge in pat fara sa se fi spalat ne cearta pe noi! Adora fustele si rochiile care se invart, vrea sa fie Corinne (adica Barbie Muschetar). Este santajista si stie exact ce butoane sa apese la fiecare. Asculta cu sfintenie ceea ce o invat legat de persoane straine (mie una asta mi se pare unul din cele mai remarcabile lucruri): nu primeste absolut nimic de mancare de la nimeni, indiferent ca este vorba de copii sau adulti (nici bomboane, nici ciocolata nici nimic!), nu vorbeste cu persoanele straine. Este foarte curioasa si nu se multumeste niciodata cu raspunsuri lapidare- intotdeauna are intrebari suplimentare care necesita detalierea subiectului. Nu se suporta murdara pe haine sau pe corp- a trebuit sa renunt la niste sosete noi care faceau scame, nu pot sa plec din parc pana nu scutur temeinic pantofii si picioarele ei, trebuie sa ne schimbam urgent daca a picat ceva pe ea (motiv pentru care eu umblu mereu cu haine de schimb la mine!). Adora sandalele cu „intre degete” cum are si mami (adica bareta intre degete), dar din pacate cei pe care ii are „nu-i poate purta pentru ca o rodeste si ii fac buba”. Ii plac povestile, dar mai mult decat povestile clasice din carti ii plac povestile inventate de mami…adicatelea, eu, in fiecare zi trebuie sa inventez o poveste noua (ca atare profit si inventez povesti care sa ma ajute sa-mi ating diverse scopuri educative). Ii iubeste nespus pe taticul si mamica ei, fara sa fie o pupacioasa, dar in topul preferintelor ramane totusi magarul Coco. Mie imi spune Oana cand vrea sa obtina ceva anume, mami cand nu are interese ascunse si maman cand vrea sa ma convinga ca ceea ce vrea ea este bine. Tatalui ei ii spune pe nume cand vrea sa-l joace pe degete si tati cand vorbeste despre el. In topul pasiunilor ei ramane bunicul Fane si strabunica Miutica (care, intre timp a devenit Miu-Miu). Pe bunice, pe amandoua…le jongleaza cum numai ea stie….iar pe bunicul Radu il „face” din priviri. Niculetu’ unchiuletu’ este sursa ei de rasete in hohote, iar sora mea Miruna, matusica, este sursa  de chitaieli si maimutareli si gesturi imitate. Apropo de asta….ma uit in jur si vad cum o intreaga familie, mare de altfel, a dat in mintea copiilor rau de tot: mama si bunica-mea croseteaza si croiesc haine pentru papusi ca sa-i faca pe plac printesei, tatal meu se taraste in genunchi pe langa canapele (ole…nu credeam s-o vad pe asta!), socrul meu mestereste la tot felul de minuni pentru bicicletele ei, cauta povesti pe net, soacra mea are program de facut biscuiti cu fi-mea, unchiul meu danseaza si canta pentru ea….iar eu fac ochii cat cepele si ma gandesc ce minune ne-a dat Dumnezeu de ne-a transformat asa pe toti.

Da…ar fi atatea de spus…

Una peste alta, fata mea face azi 3 ani si ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipa langa si impreuna cu ea, copilul meu minune, Barbie, Corinne sau cum vrea ea sa-si spuna. Pentru mine insa azi si intotdeauna va fi iepurasul Bocanila din povestea initiala a venirii ei pe lume.

Azi parca a stiut ca vine ziua ei…parca un „ceva” anume i-a spus ce butoane sa apese ca sa ma faca praf. Toata ziua a fost, ca niciodata, o pupacioasa, m-a luat in brate, m-a mangaiat, mi-a spus ca sunt frumoasa si ca am par de Barbie….ce mi-as mai putea dori? Ultimele elemente ale serii au fost:

„cand o sa fie ziua mea, pe 23 si august, o sa primesc de la tine si de la tati pisica aia frumoasa (adica pisica inteligenta Lulu care urmeaza sa fie impachetata dupa ce termin de scris)?

„offff, offf of ca tot ma mai doare genunchiul…dar parca mai putin ca ieri!” (genunchiul facut praf la finalul petrecerii de ieri).

Acestea fiind spuse, dragii mei prieteni virtuali sau mai putin virtuali, va multumesc pentru inca un an petrecut alaturi de noi si va doresc tot binele din lume.

Tie, puiul nostru mic, Iepurasul Bocanila, iti spun, ca in fiecare zi, ca mami si tati te iubesc mult de tot, iti multumesc ca existi si ca dai un sens vietii noastre, iti multumesc ca ne luminezi fiecare clipa, ca esti soarele nostru si ne dorim pentru tine, in afara de sanatate si bucurii, un dram de noroc care sa le completeze.

Il rog pe Doamne-Doamne si pe Ingeras, asa cum ii rogi tu in fiecare seara, sa te apere si sa-ti lumineze drumul. LA MULTI ANI IUBITA NOASTRA!

Comments (40) »

Party partea 2- Cati se distreaza cu familia!

Din fericire, Cati are o familie mare! Are noroc de strabunice, de bunici, de unchi, straunchi, multi veri…asa ca intotdeauna reuniunile de familie sunt mari. Ieri, pe langa prietenii ei au fost prezenti, evident toti cei dragi din familie. A lipsit doar bunicul Radu, Lili si Miruna….dar au fost abesenti motivati :D!

Cateva poze cu cei dragi noua!

Comments (8) »

Barbie balerina, pirati, printese, clovni si albinute! Partyyyyy!PARTEA 1

M-am tot gandit cum sa-i serbez ziua fetei mele! Prima ideea,de altfel si ideea la care am ramas a fost un bal mascat! Desi am primit o multime de sugestii interesante de la voi, atunci cand v-am cerut ajutorul, am ramas totusi „la prima iubire” adica Ferma Animalelor. Era un loc „verificat”, anul trecut ii serbasem ziua tot acolo si ne placuse foarte mult. Asa ca da, ne-am serbat! Putin inainte de ziua noastra, dar de’ nu aveau cum sa vina parintii luni la petrecere asa ca am zis sa ne serbam de azi.

Primul pas au fost invitatiile personalizate…in care lansam si „provocarea” pentru bal mascat. Pentru cei care ne citesc de mai multe vreme, este inutil sa va spun ca fata mea a fost altceva decat Barbie…Barbie balerina de aceasta data. Costumul l-am luat din Belgia, la fel si paleta de culori speciale pentru vopsit pe fata. Desi sotul imi spunea ca este cam devreme pentru ea sa facem bal mascat…a fost distractie mare si entuziasm pe masura…atat la ea, cat si la mine. Bineinteles ca de cand am ajuns acasa suntem mereu pe fuga asa ca azi-noapte la ora 2 ce credeti ca faceam eu? Cautam tutoriale pe net ca sa invat s-o pictez pe fi-mea printesa si pe prietena ei Cristina albinuta! Facusem deja un test cu vopselurile in cauza (test pentru potentiale alergii). Azi-dimineata, chiauna si sub presiunea timpului, cu o maimutica, care, evident, bataia din cap in toate directiile am reusit sa pictez. In poze, pictura arata mult mai bine decat mi se pare ca arata in realitate. Cam asta despre dimineata!

Despre locatie:in mod cert imi mentin parerea, Ferma Animalelor merita! Merita locatia, merita distractia si merita atitudinea celor de acolo. Pretul ramane putin cam piperat pentru inchiriere- cu mancare adusa, cu bauturile aduse, cu tort, cu tot, tot…iesi lejer undeva aproape de 10 milioane vechi (in jur de 6 milioane costandu-te partea de inchiriere si plimbarea cu poneii). Una peste alta insa, jos palaria …oamenii aia de acolo sunt cu adevarat draguti, se straduiesc sa te ajute cu tot ce ai nevoie si sunt dotati chiar si pentru situatii de urgenta. Noi am avut trei patanii: finutul si facut ditamai buba in genunchi, nasica mica a fost „executata” de o viespe, iar Catinca, la spartul targului, si-a facut varza un genunchi…intinzandu-se cat e de mare pe ciment. Exista acolo o domnisoara care parca era mereu prezenta cand auzea cate un plans de copil si care era dotata cu tot ce trebuie: apa oxigenata, pansamente, plasturi, fenistil gel si chiar si claritine (pentru intepatura de viespe). Foarte draguti si foarte serviabili…eu una ma declar multumita. Fata de anul trecut au amenajat mult, au aparut chioscuri mult mai bine facute, locul de joaca s-a extins si are tot felul de minuni, animalele au toate puiuti si sunt un deliciu. Singurul minus, dar de’ asa e in natura….multe muste si mai ales multe viespi si albine.

Revenind la sarbatorita mea…a fost destul de dificil sa o fac sa inteleaga ca nu azi este ziua ei ci luni si ca trebuie sa ne serbam putin mai devreme ca sa poata veni copiii. A meritat insa toate eforturile noastre pentru ca, odata ajunsa acasa, uitandu-ma pe poze, am constatat ca fata mea daca are doua poze seriosa (din aproape 800 de poze). In restul este numai cu gura pana la urechi…a fost atat de fericita incat nu-mi venea s-o mai iau de acolo. Coronita de printesa a rezistat pe capul ei cateva minute, bagheta a ramas uitata pe un scaun, coafura s-a dus pe apa sambetei pana am ajuns la locatie…dar rochia…adica ROCHIA pe care si-a ales-o singura a fost cea mai cea….inainte sa plecam  de acasa se uita in oglinda si spunea tot timpul: „sunt frumoasa, sunt frumoasa…sunt ca o Barbie!”. Intre noi fie vorba cred ca si daca ii desenam pe fata o masca de superman….ea tot Barbie se credea!

Despre invitati!

Invitatul cel mai mic a implinit ieri o luna…este viitoarea mea finuta (o botezam in septembrie) si a fost costumata in marinar. Cealalta finuta a lipsit motivat…desi tare mi-ar fi placut sa am o poza cu toti finii mei la un loc. I-a tinut insa locul, un pirat fioros cu ochi albastri, finutul meu. Am mai avut cativa absenti motivati, dar tare mi-ar fi placut sa-i vad costumati pe „gemeneii nostri prieteni” (citat din Catinca)…La petrecerea noastra a venit Regina Albinelor (Cristina, prietena Catincai), doua printese, una latino (nasa mare) si una mica si clasica (nasa mica), un Superman (Tudorel, un alt prieten al Catincai) si nu in ultimul rand un Mickey sub masca caruia se ascundea un clovn ..iar sub nasul de clovn era Raducu, un alt prieten al Catincai. Mastile au disparut destul de repede, doar face paintingurile au ramas (as spune chiar…au ramas absolut intacte).

Gata cu povestile….las pozele sa va spuna toata povestea! Maiine, o noua serie de poze….cum a petrecut azi Catinca alaturi de strabunici, bunici, unchi si matusi!

Ca sa fac si eu precum cioara cu puiul: Asta este fata mea si Doamne…tare mandra sunt de ea!

Dimineata a inceput asa!

Gata de petrecere!

Acum pictam albinuta…mai am 10 minute pana la plecare si eu nu sunt nici macar imbracata!

Sa inceapa distractia!

Printesele Ana si Lorena

Superman!

Finutul meu…un pirat fioros!

Mickey-clovn….Raducu

Regina albinelor, Cristinica

Piticul marinar…cea mai mica invitata, viitoarea mea finuta, care ieri a implinit o luna de viata!

Din seria….”cum s-a distrat Barbie balerina”

Aici nu era Barbie balerina ci Corinne…adica Barbie Muschetar…grea treaba domne’ cu Barbie asta!

Corinne, balerina?!

Hip, hip uraaa!

Upsss…tu cine esti?

Tortul!

Nici n-am aprins bine lumanarea si a si stins-o…cu viteza vantului!

Da, da..am stins imediat lumanarea cu cifra 3!

in tot acest timp…eu dorm si dorm…si ma verifica din cand in cand sora mea Cristina si nasa mica, Barbie Balerina!

S-a soldat cu accidentari: piratul si-a zdrelit genunchiul, Printesa mica a fost intepata de o albina din regatul albinelor (cred ca era viespe), iar Catinca nu se lasa mai prejos…la final trage o busitura soldata cu un genunchi de Barbie karatista…nu balerina!

Lui tati ii sta bine cu 3 in brate…dar eu nu m-as incumeta!

Poze frumoase…”pe furate”!

Mami, tati si Cati!

Comments (8) »

Cronica unor vieti neancepute

Peste cateva zile fetita mea implineste 3 ani…acum aproape trei ani traiam emotia aceea incredibila: „mai sunt cateva zile si imi voi tine puiul in brate”. Apoi, am trait emotia nasterii, iar apoi, dupa ce am nascut-o, am trait acea bucurie incredibila pe care o are orice parinte cand tine in brate acea „bucatica” de om, sange din sangele sau.

De ieri incoace am stomacul facut ghem si ma apuca tremuratul de cate ori privesc imaginile de la televizor. Pentru multi sunt stiri tragice, sunt noi motive de a acuza sistemul, medicii, lipsa banilor etc, etc….si da, sunt o multime de cauze si o multime de vinovati….dincolo de toate acestea sunt SUFLETE. Sufletele unor parinti care nu vor putea sa aniverseze un an, doi ani, 3 ani, 5 ani, 20 de ani de la nasterea copilului lor. Suflete zdobite, sufletele unor parinti care nu au apucat sa fie parinti. Dincolo de toate speculatiile, cercetarile si anchetele s-a scris o cronica trista…cronica unor vieti neancepute, cronica unor sufletele care au apucat sa respire pentru putin timp, dar nu au apucat sa-si scrie  nici macar prima pagina din viata. Sufletul si mintea imi este plina de tot felul de ganduri si cu toate astea reusesc foarte greu sa le traspun in cuvinte. Ma gandesc la acei parinti care au apucat sa-si tina copii in brate o data, de doua ori, au apucat poate sa le faca o fotografie pentru a arata la toata lumea ce copil frumos au, iar acum s-au trezit brusc intr-un iad….singuri. Oare vor avea puterea s-o ia de la capat? Oare vor rezista psihic, fizic?

Mi se face pielea de gaina si nici macar nu am puterea mentala de a cauta vinoati pentru ceea ce s-a intamplat. Nici pe Dumnezeu nu-l pot invoca, nici nu pot spune „Dumnezeu sa-i ierte” pe acei copilasi pentru ca Dumnezeu nu avea ce sa ierte…erau niste suflete absolut pure. Traim intr-o lume in care, in fiecare zi, vedem tot felul de nenorociri, dar ceea ce s-a intamplat ieri mi se pare cea mai mare nenorocire de pe acest pamant. Ceea ce s-a intamplat ieri a fost soarta, a fost un lant vicios, au fost multi factori…ce mai conteaza??? Maine, poimaine…oamenii vor uita, anchetele vor lua sfarsit, unii vor fi pedepsiti pe drept sau pe nedrept, altii vor scapa…viata va merge inainte. Noi vom merge inainte pentru ca asa este viata, asa suntem construiti noi, oamenii. Viata parintilor celor 4 copilasi morti nu va mai fi niciodata aceeasi. Viata celorlalti parinti ai caror copii se zbat intre viata si moarte nu va mai fi niciodata aceeasi…pentru noi va ramane o amintire zguduitoare, pentru autoritati, o alta intamplare nefericita datorata unor „x” motive. Pentru acel pompier care a intrat primul in camera aceea va fi o lunga perioada de cosmaruri…pentru parintii afectati insa va fi mereu o cronica neagra a unor vieti neancepute…o furie, o neputinta, o durere de neegalat….vor fi doar niste suflete zdrobite. Nimic din ceea ce se va afla, ce se va face, ce se va descoperi nu va schimba realitatea crunta.

Sotul meu imi spune mereu ca sunt o negativista…ca pun raul inainte, ca imi aduc aminte multe momente urate, ca nu pot uita….de ieri incoace, singurul mod in care-mi pot inlatura gandurile privind acest iad care s-a declansat la Giulesti , gandurile la sulfetele acelea micute si neajutorate, la parintii lor distrusi, este sa-mi privesc fetita si sa-mi amintesc primele ei 3 zile de viata, zilele din spital, cele mai frumoase zile din viata mea. Intr-un mod absolut stupid, dar perfect constientizat in stupizenia lui…ma trezesc dorindu-mi sa fie real superman, sa fie reali eroii salvatori, sa existe puteri magice… care sa faca in asa fel incat tragedia de la Giulesti sa nu se fi intamplat. Fug de realitate pentru ca nici macar nu am avut curajul sa ma gandesc cum as fi reactionat eu daca as fi fost internata acolo (nu mai vorbesc de faptul ca refuz sa ma gandesc la cum as fi reactionat sa fiu mama vreunui copilas aflat in acea camera). Cred ca nu sunt singura mama care simte asa…

Ce poti spune unui parinte care trece prin ceea ce trec parintii de la Giulesti? Cum il poti incuraja, cum il poti sustine…ce ii poti spune? Absolut nimic pentru ca nu exista un cuvant care sa exprime suficient, nu exista o fraza care sa poata reconstrui un univers prabusit, nu exista nimic care sa redeschida acei ochisori micuti care nu au apucat sa vada lumea, mama, tatal…asa cum sunt ei.

Fie ca sufletele acelea sa aiba odihna acolo unde au ajuns si imi doresc din suflet ca medicii de la Grigore Alexandrescu sa aiba puterile magice ale eroilor mei mentali  si sa reuseasca sa salveze celelalte sufletele. Cat despre parintii lor….nu le pot spune decat ceea ce imi zice inima mea de mama: „imi pare rau”.

Comments (1) »

La Multi Ani Mariuca noastra!

Mariuca noastra se serbeaza azi, spre fericirea noastra acasa, in Romania, impreuna cu strabunica Maria. Da, am ajuns in sfarsit acasa si eu una sunt tare fericita ca „murim de cald” pe meleagurile astea….imi era tare dor de caldura de acasa (stiu, multa lume imi zice ca sunt nebuna, dar m-am saturat de temperaturile imposibile din Belgia!).

Mariuca noastra, mami si tati te iubesc mult, atat de mult incat peste ani, cand vei citi aceste randuri vei intelege de ce o spun in atat de putine cuvinte: tu esti ciocolata noastra!

La Multi Ani Miutica, bunica mea draga…stiu ca faptul ca Mariuca mica si cu mine suntem acasa sunt cele mai frumoase cadouri pe care ti le putea face cineva. Te pupam mult si te iubim mult!

La Multi ani tuturor celor care isi serbeaza ziua de nume azi!

Mariuca si Miutica ieri, la prima intalnire dupa cateva luni bune!

Comments (13) »