„M-au batut in cap cu lucruri din plastic”

Cam asta este ceea ce-mi comunica fata mea ieri cand am luat-o de la gradi. Inutil sa va spun ca am „descusut-o” cat am putut. Tot ce am inteles…ca niste copii ii dadeau cu jucarii de plastic in cap si ca a durut-o, dar nu a plans. De fiecare data incerc sa-i explic sa nu se lase ciomagita. Inainte plangea rau cand o batea cineva sau ii smulgea jucariile. M-am tot straduit s-o invat ca daca un copil nu vrea sa se joace cu ea, intoarce spatele si pleaca.

Eu intotdeauna am fost genul „nu ma vrei…ok, nici eu pe tine” si intotdeauna am reactionat cand era „articulata” de alti copii, articuland la randul meu. Nu incurajez violenta, nu incurajez copilul sa bata, dar nici nu vreau sa devina o „ingramadita” pe care toata lumea o altoieste si ea sta pasiva si plange. Ca atare, am invatat-o ca daca cineva da o data in ea sa se indeparteze si sa anunte un adult. Daca „atacul” se repeta sa dea si ea. I-am explicat ca nu este ok sa bati pe cineva, dar nu este ok nici sa lasi pe cineva sa te bata…nu vreau sa devina nici genul de copil care, ori de cate ori este „batut”, se duce fuga plangand la mami sau la un adult. Cate putin din fiecare, dupa parerea mea, nu strica. Trebuie sa stie sa se apere, trebuie sa stie sa-si pastreze demnitatea si sa nu se milogeasca de nimeni, trebuie sa invete sa se descurce singurica.

Se pare insa ca fata mea are alta structura decat mine si refuza sa-si faca dreptate singura, preferand sa plece de fiecare data. Ca atare, episodul de ieri nu s-a soldat diferit de altele. A plecat pur si simplu din grupul de copii si nici nu s-a dus sa-i zica educatoarei. Aseara, cand vorbeam toti trei (impreuna cu tati) despre intamplarea de la gradi…noi o tineam pe a noastra, iar ea ne explica de zor ca daca un copil este needucat, ea pleaca si nu se mai joaca cu el. Stiu ca este prea devreme sa-i explic ca „plecatul” nu este intotdeauna o solutie, ca „pasivitatea” nu te ajuta intotdeauna in viata si ma intreb uneori cum este mai bine sa procedez: s-o las sa faca asa cum simte ea, riscand sa devina pasiva la agresiuni sau sa insist in a o invata ca pasivitatea nu este intotdeauna o solutie? Traim intr-o lume in care violenta este majora, traim intr-o lume in care bataia de joc fata de semeni este uriasa, traim intr-o lume in care daca „esti bun esti prost”. Nu vreau s-o aliniez pe Catinca la tendinta violenta, dar nici nu vreau s-o las sa fie pasiva, sa nu lupte pentru ea. Ceea ce ma mira este faptul ca, reactioneaza justitiar atunci cand nu este vorba de ea. Tot ieri, din ceea ce mi-a povestit, o fetita i-a luat prietenului ei (un baietel) nu stiu ce ustensila de taiat plastilina si ea a certat-o pentru ca „deja avea una…nu-i trebuia si rotita prietenului meu”.

In fiecare zi ma trezesc cu tot felul de ganduri din astea privind educatia ei…creste si eu ma uit cum paseste zilnic in „lumea reala”. Uneori am impresia ca o vad chiar mult mai mare decat este de fapt si ca incerc s-o invat lucruri pentru care inca nu este momentul…si apoi ma intreb „si care este momentul?”. Niciodata nu stii cand este momentul sa-i formezi anumite deprinderi…niciodata nu stii cand este prea devreme sau prea tarziu…of, ce filosoafa sunt azi!

Voi ce parere aveti?

PS: Apropo de momente si de bombe…azi dimineata, la gradi, mi l-a prezentat pe „prietenul ei”, un baietel frumos foc, brunet, cu ochii mari, caprui, linistit …m-am simtit ciudat cand mi-a zis: „vino sa-l vezi pe prietenul meu!”. E prima data cand face asta…

Anunțuri

8 răspunsuri so far »

  1. 1

    Roxana said,

    Cred ca e bine sa actionam ascultandu-ne propriile instincte, pe de alta parte sunt constienta ca in lumea in care traim azi trebuie sa luam atitudine si sa stim sa ne aparam si vai cata resposanbilitate este privind educatia unui copil, poata vazandu-va pe voi ca exemplu se va schimba in timp.
    Eu, mai mare decat Catinca, prin scoala eram, tin minte ca nu prea ripostam la rautatile colegilor si ma dureau destul de tare, poate important e sa nu o supere pe ea, sa plece pur si simplu pentru ca respectivii colegi chiar nu meritau sa se joace cu ea. Mai tarziu in viata nu stiu daca mai este la fel de usor sa plecam pur si simplu, dar mie mi se pare Catinca foarte sigura pe ea si poate chiar asa micuta stie cand merita sa se apere si cand e cazul sa nu isi „bata capul”…..

    • 2

      oana said,

      Exact ceea ce spui tu…ma framanta si pe mine..daca taci nu e bine, daca reactionezi, vorba Alinei, iar nu este bine! Sper sa se descurce incet, incet!

  2. 3

    D@niel@ said,

    tine si de structura launtrica a fiecaruia modul in care actionam in astfel de situatii. nu cred ca trebuie sa-ti faci prea multe griji; Cati se mai schimba. da-i timp. acum are aceste reactii pacifiste, dar e posibil ca pana anul viitor sa nu mai tolereze orice. stii bine ca un comportament este determinat de cei din familie, dar si de persoanele cu care interactionezi zi de zi. si ea are un instinct..clar..si o va face sa actioneze in consecinta.
    PS prietenul ei are „cornetel”, nu? 🙂

  3. 5

    alina downunder said,

    Oana, parca ai vorbi despre Maria mea … Ca sa te incurajez, Maria s-a mai schimbat. Ea era blocata la episoade mai agresive de ex din partea Annei, pur si simplu intra in stare de soc si dupa aia plangea de rupea pamantul. Acum stie sa se apere. Eu nu am invatat-o niciodata sa riposteze, nu cred in asta, cred ca violenta incurajeaza violenta si daca riposteaza poate s-o pateasca si mai rau. Insa instinctul a ajutat-o singur si cand e furioasa a inceput sa dea replica si ea. Acum intervin ca sa-i explic ca nu e cazul si cred ca este foarte important sa-i invata defensiva calma si auto-controlul, mie mi se pare ca am avut mult de suferit din cauza temperamentului meu coleric. Interventiile noastre oricum sunt adiacente, desi importante, firea lor este cea care va dicta felul lor de reactie viitor.

    • 6

      oana said,

      Alina, tu, temperament coleric? Mie una mi s-a parut intotdeauna ca esti o persoana foarte calma…:D, dar poate nu am reusit eu sa te enervez in facultate…ca sa vad cum „faci” :D. Da, poate ca ai dreptate cu ceea ce spui…nici mie nu-mi place ideea de violenta, de orice gen ar fi ea, dar cum spuneam traiesc si cu frica sa nu fie „ciuca batailor”. Pup

  4. 7

    cojocarii said,

    delicata situatia… eu mi-am setat reactia inca de cand eram insarcinata. O las in pace, dar stau in zona la oblojit de rani. 🙂 In copilarie, am fost invatata sa ripostez… si cred ca am avut mult de tras de pe urma acestui comportament… de fapt, cred ca si acum ma lupt cu latura mea salbatica… si nu doresc sa imi indrum copilul sa o ia pe acest drum.

    hmmm, prieten, zici?? 🙂 off, ce dulci sunt cu pasiunile lor gradinicesti. 🙂


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: