Soarele de pe strada mea!

Imi pare rau ca sunt nevoita sa postez asa ceva, dar o fac ca un avertisment. Acest blog este un blog lipsit de violenta, limbaj suburban, mitocanie si lipsa de bun simt. Cine are frustrari, lipsa celor 7 ani de acasa si probleme cu capul este invitat respectuos sa isi posteze „nebuneala” in alte bloguri concepute de oameni asemeni lui.

In urma unui cometariu suburban primit pe blogul nostru, comentariu pe care, evident, nu ma cobor sa-l aprob pentru ca persoana respectiva in mod clar are probleme am cautat si am identificat IP-ul.

Ip-ul este localizat in  Reghin, Strada Pinului (daca fac un efort aflu si numarul locuintei), este adsl 92.86.235.46 si apartine Romtelecomului. Semnatara mesajului era o anumita Claudia (evident nume fals), iar mailul  claudia@yahoo.com ( probabil mail fals). O atentionez pe semnatara ca daca mai posteaza vreodata pe blogul meu, altceva decat scuze pentru mesajul respectiv, voi actiona pe caile legale – reclamatie la romtelecom si apoi plangere la politie.

Am intrat si noi intr-un concurs, cu bradutul nostru „Piticul”! Daca va face placere sa ne votati…ne gasiti pe blogul Briza Gandurilor. Bradutul nostru este inscris…evident, sub numele de Piticul. Multumim in avans si multumim prietenei noastre despresufletulmeu pentru idee.

3, 2, 1….mai e putin si vine Mosul!Sunt sigura ca va pregatiti asa cum se cuvine si il asteptati cu nerabdare. Noi am facut bradul ieri, cu multa voie buna, chiote si dans pe colinde (va vom pune poze) si il asteptam cu nerabdare sa poposeasca diseara, impreuna cu renii lui si pe la noi pe acasa!

Dragii nostri prieteni, va dorim un Craciun Luminat, cald si fericit. Sa va bucurati impreuna cu cei dragi voua, sa primiti cadouri frumoase. Sarbatori Fericite!

Ho, ho, ho….auziti? Deja se aud clopoteii de la sania Mosului!

Va pupam

Dimineata cand m-am trezit, m-am speriat ca era liniste in casa. Nimeni nu misuna pe hol, nimeni nu ma striga …mi-am adus aminte ca sunt singura. M-am ridicat si, din reflex, cand am iesit din baie m-am dus direct sa incalzesc laptele, gandindu-ma sa o strig pe fata sa vina sa se spele pe dinti. Din nou mi-am dat seama ca sunt singura. Nu sunt obisnuita sa stau fara ea si zau daca imi mai place sa fiu singura. Uneori, simt nevoia sa fiu singura si sa-mi vad de ale mele, dar uite, cand nu este acasa imi lipseste ingrozitor.

Avand in vedere ca starea mea nu s-a imbunatatit am decis, cu mare greutate, sa o las si azi si noaptea care vine sa stea la bunici…asa ca acum ma invart prin casa incercand sa nu o sun pe soacra mea de o mie de ori. Am vorbit cu piticul meu la telefon, dar era ocupat pentru ca „facea mancare la copiii ei…si este foarte obositor sa faci mancare”:D. Tot vreau sa ma apuc sa fac cate ceva si parca n-am chef de nimic…in mod clar nu este din cauza starii de cacao pe care mi-o da viroza asta nenorocita, nici din cauza ca nu am ce face…este din cauza ca nu are cine sa „ma baraie la cap” in fundal. Ieri am impachetat toate cadourile, am strans putin prin casa, am postat pe blog, m-am uitat la doua filme de la cap la coada…azi ce fac? Mai strang putin prin casa, ma mai uit la doua filme….si imi fac o mie de ganduri- doarme, mananca, ce face? Daca as putea iesi din casa ar fi altceva ca mi-as face de lucru…dar asa e tare rau.

Cred ca ma duc pe celalat blog sa mai postez niste poze si pe urma ma apuc de sortat globurile.

Da, am ajuns…

Pana acum am reusit sa cumpar brad (asta o sa fie o poveste aparte pe care o spun spre finalul postarii!), sa impodobesc, impreuna cu fata mea, casa, sa stau putin cu mama si cu bunica mea, sa nu ma vad cu prietenii si cu tatal meu si sa racesc rau! Yep…sunt tare nu-i asa?

Sa va povestesc:

Am plecat de la Bruxelles pe soare (frig, dar soare), avand o intarziere de vreo ora pentru ca nu erau culoare de zbor. Drumul a fost super ok…cred ca mai ok de atat nici nu se putea. Eu am dormit putin (adica atipeam cate 5 minute – Cati ma zgaltia si ma intreba „mami, dormi?”, eu raspundeam „da”, ea zicea „bine” si dupa 5 minute ma zgaltaia si ma intreba acelasi lucru :D). Catinca a colorat si a mancat tot drumul….nu stiu de ce, dar are o pofta de mancare in avion, ceva de groaza! Am reusit sa ajungem acasa, printr-un trafic infernal, pe la ora 5….ca paranteza –  da, mi-am adus aminte ce inseamna sa mergi cu masina prin Bucuresti :D.

Ne-am dus, ne-am vazut bunica, strabunica si unchiuletul (respectiva mama si bunica si unchiul), am facut om de zapada in curte la bunica, Catinca a invatat ce inseamna „sapuneala” si a facut o mutra nedumerita, nestiind daca sa planga sau sa rada pentru ca i-am pus zapada pe fata. In final a ras, dar mi-a atras atentia foarte serioasa „sa nu mai fac asa ceva”.

Am facut niste cumparaturi „de baza” in Kaufland si am constatat ca s-au scumpit toate, destul de multicel, dar inca suntem sub Bruxelles (nu ca s-ar compara nivelul de trai si veniturile!).

A venit momentul sa plec dupa brad….eu una sunt socata si nu prea inteleg cum stau lucrurile cu foamea si cu preturile si cu romanii cu salarii taiate. De ce? Pai sa va povestesc.

M-am dus la Baneasa, unde este si Ikea si Carrefour si Brico. Anul trecut ne-am luat brad de acolo…un brad frumos. Inainte de asta, cu o seara inainte ne-am oprit in piata la Floreasca, cand plecam de la mama si am intrebat cat costa un brad. Mi s-a raspuns 5 milioane…mi-am pierdut suflul instantaneu.

V-am povestit de multe ori ca la mine alesul bradului este o adevarata tevatura si iata, anul asta platesc pentru chestia asta, pentru ca de atata stat in frig, m-am pricopsit cu o raceala de toata frumusetea si cu un copil exilat la bunici. Am ajuns acolo, ningea si era un frig de-ti intepenea fata instant.

Am luat la rand toate „punctele de vanzare de brazi” si m-am uitat. Cand m-am decis la unul m-am dus si am intrebat. 2 milioane. Am inceput negocierea si nu am reusit sa scad sub 180 lei. In jurul meu erau o multime de oameni care veneau, alegeau, plateau si plecau. 2oo de lei bradul si luau fara sa clipeasca. Nu-mi venea sa cred. Mai rau a fost in momentul in care, tot negociind cu nenea si spunandu-i ca nu-i dau 180 lei…a venit un tip care m-a intrebat: „luati bradul sau nu?”. Eu nervoasa i-am raspuns ca la banii aia nu-l iau. Mi l-a luat din mana i-a dat vanzatorului 180 lei si a plecat cu el. Cred ca aveam ochii mari ca ai broastelor…..M-am infuriat si mai tare si am fost si mai uimita cand am vazut ca in fata, la Brico, unde erau brazi romanesti (din aia cu doua crengi si un par- adica rari rau) la 700 de mii nu era nimeni, NIMENI. Nici macar un ratacit care sa se uite sa vada ce marfa e acolo. M-am suit in masina si am inceput sa vorbesc singura ca nebunii  neintelegand cum „nu au romanii bani sa cumpere nimic” cand ei dau 200 de lei pe un brad si nici nu se uita la aia romanesti. E drept, nu am vazut picior de pensionar pe acolo, dar lume care sa cumpere era gramada.

Am plecat catre piata Domenii, inghetata bocna si plina de nervi. Cand am ajuns acolo, brazii danezi, la fel ca cei de 2 milioane din Baneasa, porneau de la 170 lei si se negocia zdravan la ei. In banii astia era inclusa si punerea lor in plasa, care, dincolo se platea separat. Am ales, am negociat si da, acolo am vazut si oameni care se cruceau cand auzeau pretul brazilor si care plecau mai departe. Ceea ce pot sa va spun este ca am luat un brad, la fel de frumos ca cel de anul trecut, dar mai mititel (in jur de 1,60m fara picior), la aceeasi bani cu care il luasem pe cel de anul trecut. Scump, dar ok. A si inca o smecherie….mie mi-au cerut pe brad initial 170 lei, iar unui domn…i-au cerut, pe aceeasi brazi 190….asa ca sa mearga doamnele la cumparat brazii.

Concluziile mele:

-in zona Baneasa, Ikea vin numai oameni cu bani (care se pare ca inca mai exista!)

– brazii s-au scumpit fata de anul trecut – ca doar e criza!

– iar vor ramane cu brazi si iar ii vor arde pe toti pe 24 seara pentru ca nu vor sa lase deloc la pret.

– Mi-am platit alegerea cu multi nervi si o raceala zdravana.

– Catinca este foarte fericita ca are brad….si de fapt asta conteaza!

Voi reveni

Avion cu motor du-ma….ACASA! Maiine, venim! Mama, ai intins covorul rosu de la Otopeni pana acasa? Iti vine printesa mica si are nevoie de chiote si urale! ( eu nu ma mai bag in calcule ca nu am loc de maimutica!)

Ca sa incep intr-un mod cu totul si cu totul agramat: Deci…..

1. Bagajele sunt facute 99%…inca ma mai sui cu picioarele (la propriu!) pe ele ca sa pot sa le inchid! 😀

2. Sunt varza de oboseala avand in vedere unele evenimente petrecute de ieri incoace. Explicatie: ieri, pe la 3 am incercat sa bag cadoul de la Mosu, Tabla de desenat in valiza…si am constatat ca nu intra decat multiplele picioare si accesorii…tabla e prea mare. Am tot invartit problema pe toate partile  sotul propriu si personal mi-a explicat ca suntem nebuni sa caram tabla aia Bruxelles-Bucuresti si retur….ca atare, ne-am decis ca printesa va primi de la Mos Craciun o poza cu tabla ei montata la ea in camera si o va gasi aici cand ne intoarcem…Problema: ce mai primeste, in conditiile astea, copilul de la Mosu, in afara unei poze. M-am decis sa ma duc sa i-o iau pe urata aia de Moxie (uitati aici) de care s-a indragostit iremediabil. Moxie pe care o vroia ea era o oferta speciala, Moxie Snow, cu sanie si tot felul de accesorii pentru iarna+ zapada. „Fericita” nevoie mare ca las bagajele in mijlocul casei, mormane, mormane…am pornit catre Mall unde vazuse Catinca papusa. Din fericire, duminica asta si duminica viitoare sunt deschise toate magazinele…asa ca macar nu a trebuit sa alerg cu o zi inainte de plecare. Ajung la magazin, unde „termitele” se bateau pe jucarii si constat cu stupoare ca rafturile cu „frumoasele” (zau daca imi plac!) papusi Moxie sunt goale. O rog pe tanti sa sune la celalalt magazin sa intrebe daca mai au Moxie Snow ca sa nu bat drumul degeaba. Mi se raspunde, in tipicul stil belgian ca nu poate sa sune ca ei nu fac asa ceva, dar ca daca vreau sa vb cu sefa de magazin. Vorbesc cu sefa de magazin care-mi dicteaza numarul de telefon de la celalalt magazin, spunandu-mi sa sun eu ca ea nu are voie….ok. Sun si aflu ca mai au. Tup in masina si fugi in centru la celalalt magazin. Ajung acolo, imi face loc printre „termite” si ma duc la raftul cu Moxie…stupoare: toate felurile de Moxie numai aia cu zapada nu!  ma strecor pana la casa si vorbesc cu o tanti careia ii explic faptul ca am sunat la telefon si ca mi s-a spus ca mai sunt, dar ca eu una nu le vad! Tanti merge cu mine, spuandu-mi ca acum o ora mai erau….incepe, scotoceste prin raft si …ultima cutie din spate, ultima bucata de Moxie Snow! Uraaaaaaa! O strang la piept devenind imediat parte din multimea de „termite” ahtiate dupa jucariile magazinului. Cand ma indreptam victorioasa spre casa imi amintesc de LPS…animalutele alea cu cap mare si corp mic, dupa care sunt innebuniti copiii. Stiti din povestile mele ca fata mea are 3 pisici- una imaginara, „pisica lesinata” si doua reale, pe Lulu si pe Gabriel. Ei bine, a vazut la un moment dat o pisica din asta LPS mica si mi-a zis ca i-ar placea ca Mosul sa-i aduca lui Gabriel un pui din ala mic….asa ca m-am dus si am luat si pisicuta cea ciudata (aici). Plec spre parcare. Ajung si vad o coada ca la carne pe vremuri…what????? Aparatele de plata la parcare…BLOCATE!!!!! Auuuuu…ceasul 4.30….la 5.30 trebuia sa plecam de acasa ca sa vedem parada anuala de Craciun…Stau cuminte la coada injurand in gand. La 5 si putin ieseam din parcare victorioasa. Ajung, imbrac copilul proaspat trezit si fugim cat ne tin picoarele spre locul paradei. Parada a fost minunata, dar noi am inghetat ca naiba (adica eu si ta-su ca ea a fost blindata bine!). Lume mult prea  multa pentru gustul meu (ne rugam sa nu se fi captusit cu vreun nou virus de pe acolo!)…dar a meritat pentru ca intr-adevar parada a fost frumoasa, iar venirea Mosului intr-o trasura cu reni zburatori a fost senzationala….Catinca striga cat o tineau puterile si dadea din maiini: „Mosuleeeeee!”. Poze de la parada voi pune probabil dupa ce ajung acasa, in Romania…ca acum chiar nu mai am vreme.

Inghetati si sleiti de puteri am asteptat sa se culce maimutica ca sa pot cobori la masina, sa iau cadourile, sa le aduc sus sa le var in bagaje …..’

Ca atare, casa este un haos, bagajele sunt spre final, eu sunt varza de oboseala ca m-am culcat pe la 2 noaptea….acum trebuie sa incep sa strang putin prin casa ca nu pot pleca asa si sa las totul vraiste.

Pana imi adun capul de pe unde l-am pierdut….va las si voi scrie maiine, de pe plaiuri mioritice.

Pupici la toti!

Da, le numar! 3 zile si putin…si ajung acasa. Ma bucur? Voi ce credeti?! 😀

Ma iau insa si cu maiinile de cap cand ma gandesc ce am de facut:

1. Bagaje – deja am ajuns sa urasc sa fac bagaje…fac asta atat de des in ultimul an incat nici macar nu mai pot spune ca este un automatism- este un cosmar. De ce urasc sa fac bagaje? Pentru ca niciodata nu le pot face in liniste, pentru ca intotdeauna am mai multe decat incap in genti, pentru ca intotdeauna exista o zgatie mica care scoate din bagaj ce pun eu si baga ce-i trece ei prin cap…..si pentru ca, in general trebuie sa fac un balet extrem de mare in a ascunde cadourile ei prin genti (si mai trebuie sa si incapa) fara ca ea sa ma vada. Concluzia: contrar obiceiului (adica eu incep sa fac bagajele cu o saptamana inainte de a pleca), nu am scos nici macar valizele din debara…sa vezi ce cursa de 100m garduri o sa fac eu!

2. Ajung acasa si in afara de o multime de oameni dragi pe care voi dori sa-i vad si trebuie sa fac un lucru tare greu: sa iau brad! Este primul an de cand ne-am casatorit cand nu voi avea cum sa-l „terorizez” pe tati cu bradul si cand va trebui sa ma descurc singurica (el vine ceva mai tarziu). Eu sunt o mare pacoste cand trebuie sa aleg bradul. Intr-un an ne-am plimbat o zi intreaga prin toate pietele si locurile unde se vindeau brazi pana am reusit sa aleg un brad. La mine bradul trebuie sa fie des si bine proportionat. Nu stiu ce inteleg altii prin des, dar in capul meu, des inseamna ca trebuie sa bagi cu mare greutate mana printre crengi….asa ca e tare dificil sa gasesc „alesul”, in special la un pret care sa nu ma darame (nu stiu cum fac, dar ii aleg pe cei mai scumpi!). M-am tot gandit sa renunt la bradul natural si sa aleg unul des si frumos din plastic, dar pe cuvant ca nimic nu se compara cu mirosul cetina . Apropo, imi zice si mie cineva cam ce preturi se „vehiculeaza” anul asta? (asta ca sa nu ma sochez prea rau cand ajunga acasa!)

3. Trebuie sa decorez casa….si tare greu o sa-mi fie pentru ca toate sunt bagate in boxa si eu o sa am atat de putin timp la dispozitie…

4. Trebuie sa „vorbesc” cu Mosul sa nu cumva sa uite sa vina la noi!

Si uite asa…iar mi se pare ca stau prea putin acasa, ca nu o sa am timp de nimic, ca o sa fiu „fugarita” , ca nu voi putea sa ma vad cu toata lumea si ca nu o sa am suficient timp sa stau cu cei dragi.

DAR MERG ACASA! Asta este cel mai important….