Ziarist

Recunosc, am scris cu emotie titlul. De ce? Pentru ca nu am mai scris cuvantul asta, referindu-ma la mine, de multa vreme. Ce m-a apucat? Pai sa va explic: ma simt onorata, ma simt multumita si da sunt fericita. De ieri pana azi am fost nominalizata de doua ori la categoria „cel mai bun blog de ziarist”….hihiiii, un  blog de mama la o astfel de categorie, chiar e simpatic nu? Stiu, nu am sanse sa obtin vreun loc onorabil (nici nu consider ca l-as merita) in topul respectiv pentru simplu motiv ca nu mai sunt un ziarist „activ” de ceva anisori, pentru ca exista multi jurnalisti extrem de „prezenti”, talentati si activi care au blog. Dincolo de toate acestea  ma simt minunat si vreau sa le multumesc celor doua doamne super dragute care m-au nominalizat la aceasta categorie si sa le marturisesc ca, pentru mine, nominalizarea lor, inseamna mai mult decat topul in sine.

Am iubit meseria asta, am facut-o din pasiune si cu pasiune, intr-o vreme cand Scoala de Jurnalism era „scoala” in adevaratul sens, intr-o vreme cand am avut ca indrumatori (ulterior unii mi-au devenit colegi, iar altii, adevarate talente, au disparut prea devreme de pe acest pamant) profesori deosebiti( Jana Gheorghiu, Mircea Toma, George Pruteanu etc), oameni care intelegeau si respectau deontologia profesionala, oameni care faceau aceasta meserie din pasiune si nu pentru ca „era la moda” sau pentru ca „se castiga bine” sau pentru ca „se putea ajunge vedeta la TV”. Am facut aceasta meserie pe vremea cand erai norocos sa ajungi sa faci practica la un ziar mare, iar daca erai bun, extrem de bun, erai invitat sa ramai. Da, am facut aceasta meseria cand inca Romania nu descoperise tabloidul in intreaga lui splendoare, dar facea pasi rapizi spre asta (va amintiti celebra gaina cu x capete din Evenimentul Zilei?), cand inca nu existau reviste de scandal, dar si cand acestea incepusera sa apara ca ciupercile dupa ploaie, cand miscarile culturale ale tinerilor post-decembristi insemnau ceva, cand  lansarile de carte, expozitiile sau premierele aveau pagini dedicate in ziare (si nu cate o caseta amarata pe penultima pagina ca acum!)…

Ca atare, pot spune ca am intrat in lumea jurnalismului la putina vreme dupa Revolutie si am trait acolo toate schimbarile din media romaneasca, cu bune si cu rele…pana la un punct. Da, am pus punct, la un moment dat, cand mi-am dat seama ca nu mai vreau. Nu, nu era nevoie sa „resuscitez” pasiunea de a scrie, nu-mi lipseau subiectele,  nu este vorba despre faptul ca nu imi gaseam „locul” (pe care l-am muncit pas cu pas si l-am avut!). Pur si simplu mi-am dat seama ca existau prea multe componente ale „ecuatiei” care ma nemultumeau.

Unul din profesorii mei din facultate ne spunea ca dupa Revolutie toata lumea s-a trezit ziarist si ca da, de scris putem scrie toti, dar ziaristi (in adevaratul sens al cuvantului) vom ajunge foarte putini dintre noi.

Stiu ca probabil foarte multi ziaristi (mai ales doamnele si domnisoarele ziariste) se vor simti atinse si suparate de ceea ce spun…dar, la un moment dat, in presa romaneasca a fost un boom de „pasiune” brusca pentru aceasta meserie….pasiune care continua (din ceea ce-mi spun fostii mei colegi) si azi, pasiune care a crescut, fetita cu fetita si fustita cu fustita, dupa lansarea Pro TV-ului, dupa lansarea MTV-ului, dupa ce au aparut emisiuni unde sunt cautate in general domnisoare. Prin 2002-2004 a fost o perioada de varf cand fiecare pustoaica nu facea altceva decat sa se viseze prezentatoare la TV sau oricum ziarista. Am trait perioada aia cu enervare – conduceam o publicatie si veneau tot felul de fete (stoluri, stoluri, vorba unui fost coleg al meu) in practica. In mintea lor (uneori la fel de scurta ca si fusta), jurnalismul se „practica” in fata unui birou, cu tocuri de 10 si zambet rujat la maxim. Sa le trimiti „pe teren”…pai iti faceai pacat ca isi rupeau frumusete de picioare…sa le tii la calculator, obositor frate, ca doar „practica” aia nu era decat o amarata de adeverinta de care aveau nevoie la facultatea pe care oricum o frecventau rar sau deloc. Daca aveai nenorocul sau ai un superior cu ochi alunecosi (pe mine m-a ferit Dumnezeu- nu de sef cu ochi alunecosi ci de studente din astea in, dar cunosc multe cazuri) care sa cedeze nurilor unei astfel de „studente” eminente si sa ti-o puna in brate /redactie…pai te umpleai de nervi. Ce te faceai insa daca nu aveai una ci mai multe din astea in redactie? Publicatia trebuia facuta/scrisa/editata/corectata etc….Acesta a fost unul din motive, ma saturasem de pile si pilosi care nu erau in stare nici sa copieze trei fraze, daramite sa le scrie. Ma saturasem sa vad cum toti cei care aveau intr-adevar valoare, incepeau sa primeasca lectii de jurnalism de la scribi

Al doilea motiv a fost acela ca odata ajunsa  intr-o functie de conducere, mi-am dat seama ca se naruie tot ceea ce visasem eu in inocenta mea (prostia mea?!) despre meseria asta. Mizeria si compromisul erau prezente permanent, intr-un loc in care deontologia profesionala are pe prima pagina,pe primul rand cuvintele : sa nu dezinformezi, sa nu minti, sa nu manipulezi! Hahaha….Cititi ziare? Va uitati la TV? Cititi reviste pentru femei? Dezinformeaza, minte, manipuleaza erau si sunt si azi ( mai mult decat atunci) primele pe lista unui ziarist. Vrei sa supravietuiesti pe piata, iti trebuie bani, iti trebuie publicitate…le vrei? Pai bine, atunci ia de aici: manipuleaza, minte ca ala este cel mai bun produs din lume, pune-l la loc de cinste, ridica-l in slavi. Ca sa capeti publicitate iti trebuie audienta…pai da, iti trebuie, dar cum s-o capeti daca nu stii sa manipulezi, sa minti si sa dezinformezi fara sa te „miroasa” cititorul (telespectatorul). Aici intra in joc abilitatile tale de ziarist cu sau fara scoala de profil. La final, condimentam cu putina rautate, cu  jocuri de culise, jocuri financiare (care arunca omul la gunoi fara sa clipeasca)…..Un cerc vicios, mereu si mereu…un cerc vicios in care la un moment dat eu una, dupa multe ture (ani), am ametit ca intr-un carusel si m-am dat jos.

In inocenta mea (sau sa-i spun iar prostie?) am continuat sa iubesc meseria de ziarist, sa pretuiesc ceea ce am invatat de la cei de la care am avut de invatat si sa sper, de pe margine, ca intr-o zi, voi gasi un „ceva” care sa ma faca sa ma intorc la „prima dragoste”.  M-am reprofilat alegand un domeniu apropiat jurnalismului, un domeniu care ma tinea „conectata” la virusul meu preferat „scrisul” si la contactul cu fostii mei colegi ziaristi, acei colegi pe care ii pretuiam. Am ales PR-ul si, de pe partea cealalta a baricadei, noile generatii de ziaristi, aparuti ca ciupercile dupa ploaie, pareau si mai inspaimantatori decat „specimenele” de care ma lovisem eu. Cand primeam cate un telefon de la cate un „ziarist” care fara sa spuna macar „buna ziua” imi explica cu superioritate aproape insultatoare ce favor imi face el mie ca vine sa filmeze sau sa scrie despre locul unde „activam” ca PR…ii inchideam la fel de elegant telefonul in nas. Mi-au calcat „pragul” toate tipurile de media: ziare de scandal, ziare serioase, publicatii economice, publicatii de nisa, televiziuni…toate. Am ramas mereu si mereu (cu cateva exceptii!) cu acelasi gust amar…al omului care stie „cu ce si cum se mananca chestia respectiva” si tot continua sa isi raneasca gingiile in „oase”. Au trecut anii si cred eu, m-am maturizat…inocenta mi-a cam „trecut”, sperantele, la fel. Am ajuns insa sa vad ca da, jurnalismul este o adevarata „industrie”, atat de puternica, incat cine nu a fost in interior nu-si poate da seama de adevarata dimensiune si ca noi ziaristii suntem niste piulite mici, mici care ne insurubam care pe unde apucam si strangem, strangem….pana nu mai putem.

Hmmm…ati inteles ceva? Cred ca am innebunit sa scriu atata si cred ca deja v-am ametit…am pornit de la faptul ca sunt emotionata si ca sunt fericita ca am fost nominalizata si am scris toata postarea despre cat de „urata” e lumea jurnalistilor. Sunt sigura ca nu mai intelegeti nimic….

Da, presa este o particica de lume „murdara”. Am scris de rau, am scris lucruri urate…prezente insa, cu mici variatiuni, in toate meseriile. Noi, ziaristii suntem mai „cu mot” pentru ca noi avem o putere pe care alte meserii nu o au…aceea de a va face sa credeti, sa va uitati si sa faceti. Noi avem puterea sa va facem  sa va speriati ca iar mor oameni in Romania de A1H1 si sa dati fuga sa va vaccinati – asta in timp ce in alte tari este deja epidemie de gripa A1H1 in toata regula si toata lumea o trateaza ca pe o gipa banala, iar raportul de morti nu se da la televizor ci intr-un buletin medical, disponibil pe internet. Da, ziaristii au puterea sa faca din nimic catastrofa si din catastrofa nimic, din inger, demon si invers. E corect? Nuuu, dar e normal. Asa se intampla peste tot in lume..la fel cum peste tot in lume sunt prezente problemele expuse de mine mai sus, in toata postarea mea. Ideea este: putem sa le acceptam si sa „traim” cu ele profesand mai departe in acel domeniu….sau putem sa coboram din carusel asa cum am facut eu….

Intrebare la final….si daca am ales sa cobor din carusel de ce naiba mi-e atat de dor sa scriu, sa simt mirosul ala de revista sau de ziar proaspat iesit din tipografie, sa simt trepidatia dead-line-ului, sa imi bag nasul in Mac cand se face machetarea, sa caut subiecte noi, sa pregatesc si sa documentez un reportaj, sa iau un interviu, sa scriu un editorial? De ce imi e atat de dor sa stau de vorba, ca pe vremuri, cu fostii mei colegi care au ramas in presa si nu au coborat din carusel, colegi pe care ii privesc azi le Tv sau ii citesc? De ce degetele mele au tacanit in tastatura toate randurile alea de  mai sus si inima si creierul meu imi spun ca totusi iubesc meseria asta?

De ce ma simt onorata si fericita ca am fost nominalizata la aceasta sectiune?

Na ca am terminat…am batut campii cu sau fara gratie….dar chiar simteam nevoia sa fac asta…simteam nevoia de multa vreme sa „descarc” putin din gandurile mele legate de acest subiect. Va multumesc din nou pentru nominalizari, pentru toate, nu numai pentru acestea doua.

Later edit: mai jos, o poza de pe vremea cand scriam editoriale! 😀 (apropo de tocuri si rujuri – eram imbracata in blugi si adidasi, blana era doar pentru „poza” si dupa aceea am plecat pe teren!)

13 răspunsuri so far »

  1. 1

    Beatrice said,

    Degeaba este poza din aceea vreme,pentru ca eu nu cred ca te-ai schimbat si sunt convinsa ca esti la fel de frumoasa.Cat despre meseria care ti-a placut si ai practicat-o,imi pare rau totusi ca nu ai continuat,dar te inteleg mai bine decat crezi.Ai avut niste profesori, jos palaria.In privinta gripei,urata treaba,dar niciodata in viata mea nu am facut si nici nu voi face vaccin de asa ceva.Inca ceva si gata:nu am inteles ce e cu pesimismul din primele randuri?!Asa ca te rog „sa bati campii” mai des cu aceeasi gratie.Te felicit si te pup cu drag.

    • 2

      oana said,

      Beatrice, multumesc din inima… o sa mai bat campii si de acum inainte…cine are placere sa ma citeasca o va face cine nu, nu…:D
      Da, am avut profesori unul si unul si din pacate am nominalizat numai 3…dar au fost multi altii la fel de „renumiti” ca ei.
      Eu am facut de doua ori vaccin antigripal – prima data cand lucram la ziarul Ziua si ne-au vaccinat pe toti, in „gasca” ca sa zic asa…si n-am avut nimic toata iarna, a doua oara de bunavoie si am bolit toata iarna si toata primavara. De la a doua vaccinare nu m-am mai apropiat de asa ceva. Oricum, iti spun sincer, toata treaba este sustinuta artificial pentru a vinde vaccinul. Anul trecut, cand urlau televiziunile din Romania si erau 200 de infestati pe saptamna, in Belgia erau peste 2000 pe saptamna si nimeni nu facea tamtam…toti o tratau ca pe o gripa „normala”.

  2. 3

    Roxana said,

    Doare efectiv cand tu faci ceva cu pasiune, cu interes, cu constinciozitate si devotatie si vezi ca pentru cei din jur este doar un joc de culise, joci cu ei foarte bine, daca nu toate efortuile tale sunt in zadar. Toata dorinta si stradania ta de a face ceva asa cum trebuie sunt degeaba…din pacate in aproape toate domeniile cred ca este asa, e pacat ca se pierd oameni de valoare pentru ca nu au cum sa danseze la fel, si lumea asta e plina de interese meschine astfel incat nu mai stii nici ce e corect sau nu..si doare pentru ca nu avem nicio putere.

    • 4

      oana said,

      Roxana, da cred ca in orice meserie este la fel…atata doar ca eu una nu am mai avut chef sa mint si sa manipulez oameni care ma citeau si care aveau incredere in mine

  3. 5

    ayandari said,

    Si eu sunt jurnalist cu patalama la mana inainte de 2002 :-D, nu am profesat decat…2 luni.Nu-mi placea cum eram tratati si nu mi-a placut mediul din redactia cu pricina.Poate nimerisem eu prost.Si totusi…mi-a placut mult de tot facultatea, nu-mi pare rau ca am facut-o si faptul ca azi media romaneasca e plina de mizerii nu-mi taie speranta ca intr-o zi se va face treaba de calitate si pe aici.pupez fata frumoasa cu blana, cercei lungi si adidasi 😀

  4. 7

    eumiealmeu said,

    chiar dacă lucrez cu reportofon şi microfon, nu mă consider jurnalist. o fac de 18 ani şi tot nu cred că sunt jurnalist. eu sunt un fel de scriitor în presă.
    dacă-ţi place să fii jurnalist şi ai veleităţi pentru aşa ceva, te-aş încuraja să faci ceva acolo – măcar de plăcere. (eu vorbesc? am stat la constanţa, dar nu am vrut să-mi găsesc nimic acolo, ci am păstrat vechiul lor de muncă…)
    oricum, îţi înţeleg trăirile foarte bine. cu atât mai mult cu cât ai în sânge toate astea. dar dacă e aşa… eşti datoare să mai faci ceva în domeniu.

    • 8

      oana said,

      Puteam sa jur ca esti jurnalist!!! De prima data de cand ti-am citit blogul mi-am dat seama pentru ca ai un stil aparte, specific celor care lucreaza in presa. 😀
      Nu stiu daca o sa ajung vreodata sa mai lucrez in presa…poate, intr-o zi…:D

  5. 9

    Oana, ai mare dreptate despre presa de azi – ţi-o zice un om care a trecut prin aproape toate formele de presă scrisă. Din păcate, vezi şi tu, acum circul e la mare căutare, iar asta presupune să faci orice pentru a produce circ, chiar şi să renunţi la principiile tale de jurnalist. Cât despre fătucile de azi, hmm, am avut şi eu parte de nişte studente la jurnalism în practică pe care numai meseria asta nu le interesa. Chiar una m-a întrebat din start pe ce domeniu să se axeze ca să aibă cât mai multe beneficii. Răspunsul meu: pe centură. Mă rog, sunt multe treburi murdare în breasla asta… Iar despre PR, mi se pare mai interesant, mai ales că şi eu fac asta ca free lancer. Din păcate, am ajuns să dau lecţii de cum se face PR unor aşa zişi PRi plătiţi la greu de mega companii. În ambele tabere sunt uscături, că, din păcate, altfel nu se poate… Mă bucur că am intrat pe blogul tău şi că am găsit o (fostă) surată de breaslă.

    • 10

      oana said,

      Asta cu beneficiile chiar ca am mai auzit-o si eu de la o fata care vroia sa intre in presa si in PR (daca se putea sa le faca pe amandoua din prima, cu salariu de redactor sef/ coordonator PR) si care ma intreba „care-i smecheria” ca sa faci bani buni din chestia asta. Si eu ma bucur ca „ne-am regasit”. Nu-ti ascund ca numele tau imi suna extrem de familiar….este foarte posibil sa ne fi intersectat vreodata pentru ca eu am „profesat” tot timpul sub numele de fata! 😀


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: