„Datul cu fundul de pamant!”

Crizele de „isterie” ale copiilor sunt un teren minat pentru multi parinti. O singura greseala tactica poate „instala” in viata copilului un obicei. Ca mama, mi-a fost groaza de ideea de a trece prin astfel de momente in care copilul „s-ar da cu fundul de pamant”. De foarte multe ori m-am gandit cum as reactiona, ce as face, cum as proceda. Intr-un mod straniu, cand era Cati mica, in carucior, vedeam peste tot copilasi care se tavaleau si urlau din rarunchi si sincer, ma cam lua cu transpiratii. Nu stiu daca aveam o privire fixa, piezisa sau pur si simplu incercam sa nu ma holbez, dar mi-era groaza, trebuie sa recunosc. M-a ferit Dumnezeu si nu am avut parte de un copil care sa faca, nici in public, nici acasa, prea multe astfel de crize. De regula, noua, parintilor ne este oarecum  jena sa discutam despre astfel de subiecte….si daca ele nu se petrec in public sau cu public…nu discutam deloc. Catinca a avut, in cei maine-poimaine patru ani de viata, cateva etape mai „pline de personalitate”, manifestate, zic eu, intr-un mod absolut decent si acceptabil – adicatelea sunt norocoasa :D.

Mi-am adus aminte sa scriu despre acest subiect pentru ca, in mod constant, in jurul meu, cand am vazut copii care „faceau crize” scena se termina prin bataie sau smucituri sau tipete care sa le acopere pe cele ale copilului (asta apropo de postarea anterioara). Deloc uimitor, cu cat parintele era mai violent verbal sau fizic, cu atat copilul tipa si facea mai urat.Am avut de invatat din asta.

Ca atare, dragele mele…momentul adevarului: sa vorbim despre crize.

Singura criza publica, cu dat cu fundul de pamant pe care a facut-o fi-mea a fost pe la varsta de 2 ani si ceva, perioada cand si plangea destul de mult…cam de fiecare data cand nu-i convenea ceva ce credea ea ca va rezolva cu lacrimi. In Belgia fiind, ne-am dus la Bricostore sa cumparam jardiniere si printesei nu i-a convenit defel faptul ca eu am vrut sa intru si in Carrefour. Ca atare, s-a priponit pe picioare, in holul de la Carrefour si a inceput sa urle si sa planga. Nu am bagat-o in seama, am stat langa ea si mi-am facut de lucru cautand ceva in geanta. Vazand indiferenta mea s-a gandit ea ca poate stergerea gresiei cu propriul fundulet ar fi o solutie mai buna si a si pus-o in practica. Am incercat s-o ridic si m-am lovit de un bolovan care se lasa cu toata greutatea tipand si dand din picioare. Am incercat sa-i vorbesc calm, sa-i explic ca nu este frumos sa se comporte asa…ca nu stam mult, doar luam ce aveam nevoie….nimic. Statea in fund pe jos si bocea mai ceva decat bocitoarele de profesie. Oricat imi displacea ideea de a fi privita de cumparatori „in felul acela” stiti voi….nu am cedat…am stat acolo si am continuat sa vorbesc. Intr-un final, dupa ce am pus-o in carut unde se zbatea ca pestele pe uscat…am luat repede ce aveam de luat (un singur lucru aveam de cumparat), insotita de hohote de plans si suspine tragice. Afara, langa masina, am certat-o rau, i-am explicat ca s-a facut de ras (nu ca m-a facut pe mine de ras ci pe ea) ca lumea rade de copiii care fac astfel de scene si ca ar fi bine sa urmareasca si ea sa vada ce urat se vede cand fac alti copii asa. Pana sa fac asta am constatat ca plansul s-a oprit brusc in momentul in care am iesit din magazin si am inteles ca toata scena fusese si un „test al limitelor mele”.  Citisem undeva ca locurile publice sunt favoritele copiilor pentru astfel de crize pentru ca, in cele mai multe cazuri, parintele este vulnerabil si cedeaza „de rusinea celor din jur” si iata, se adeverea. Uimitor, o astfel de scena nu s-a mai repetat, niciodata.

O alta etapa de crize a fost cea in care, atunci cand se enerva pe mine, acasa, pentru ca nu o lasam sa faca ce vroia ea…spre exemplu sa nu se culce sau sa nu se joace cu nu stiu ce chestie…lucruri minore in general….incepea sa planga si sa dea din picioare (in locul in care se afla, in pat, pe canapea). A facut acest lucru de cateva ori intr-o luna dupa care, din nou, a incetat sa mai faca. Metoda aplicata a fost una simpla…indiferent ce vroia nu am cedat. Am stat intotdeauna de vorba cu ea…fara sa ridic tonul, insistand ca o placa stricata asupra faptului ca este necivilizat, ca copiii cuminti nu fac astfel de lucruri, ca este rau sa faci asa indiferent cu cine si ca fiecare gest de acest fel genereaza pedepse care nu-i vor conveni, atata vreme cat va continua sa-l faca (pedepesele se refereau, de cele mai multe ori, la singurul lucru care conteaza cu adevarat, care este un pilon de neanlocuit in viata ei…la Coco, magarul care urma sa plece, urma sa mearga la un alt copil cuminte etc, etc). Eu una cred cu tarie si ca puterea comunicarii conteaza. Am incercat intotdeauna sa-i explic, cat mai pe intelesul ei, ca fiecare gest, fiecare cuvant si fiecare actiune are si un raspuns din partea celorlalti: daca dai din picioare si ma lovesti, ma va durea asa cum te-a durut pe tine cand ai cazut si te-ai lovit acum doua zile, daca te tarasti pe jos sau dai din picioare este posibil sa-ti rupi hainele, sa le murdaresti si atunci eu una voi avea grija sa nu-ti mai cumpar haine frumoase pentru ca nu ai grija de ele….toate astea…spuse asa, rupte de context au aerul unor amenintari…dar in context ele sunau ca exemple, legate concret de anumite momente, mai recente sau mai indepartate din viata ei.

Acum, la aproape 4 ani trecem printr-o usoara perioada a „batutului din picior” insotit de incruntare. Este absolut adorabila si zau daca nu-mi vine sa rad cand o vad ca mai face asa…dar ma abtin si ma prefac foarte suparata. Gestul s-a repetat de cateva ori, cu mine si cu tatal ei, cand i s-a spus imperativ ca nu va face un lucru…de fiecare data a fost generat de expresia „nu mai discutam te rog, nu mai comentam te rog”. Prima data am fost doar amuzata, a doua oara m-am si infuriat ca bate fi-mea din picior la mine! 😀 Nu stiu de unde l-a luat…dar gestul era atat de natural…ca o actrita de filme..iar incruntarea era absolut geniala, imprumutata 100% de la maica-sa! 😀 Prima reactie a fost s-o intreb pe un ton iritat „Ce faci Catinca, bati din picior la mine?” . S-a uitat candid in ochii mei si mi-a spus: „Da, pentru ca eu vreau sa!” Eu vreau este prezent deseori in limbajul ei (si al tuturor copiilor de aceasta varsta), asa ca explicatia la fel de prezenta este „nu tot ce vrem noi in viata se poate, doar pentru ca vrem ci pentru ca meritam, facem, dregem etc…”. Treaba cu batutul din picior a disparut in momentul in care i-am spus ca daca mai face asa, in momentul in care ma voi supara pe ea voi bate si eu tare din picior, ma voi incrunta si nu voi mai vorbi cu ea. I-am explicat foarte clar ca batutul din picior este un gest care nu-i face pe cei din jur sa te placa, din contra, ii supara, este o atitudine de copil razgaiat care nu ii respecta pe cei din jur si ii trateaza ca si cum nu sunt egali….si din nou…a aparut in peisaj Coco, care magar fiind, intr-o zi, cand nu-i va conveni cum se poarta ea cu el, va bate din picior, se va incrunta si nu va mai fi prieten cu ea. A functionat…ceea ce este mai nostim este ca o vad uneori ca are tendinta sa bata din picior si se controleaza instantaneu….opreste miscarea la jumatatea drumului…si pe urma se uita fix in ochii mei sa vada daca am vazut sau nu…ma fac ca nu vad!:D

Ok, v-am spus povestea. Sunt constienta ca pe langa alti parinti sunt o mare norocoasa pentru ca, prin structura ei, Catinca este un copil ascultator, cu foarte multa personalitate, dar totusi extrem de ascultator daca i se dau argumente si se discuta cu el.  Nu am avut parte de scene urate, dese si urate…si totusi crizele exista si ele se manifesta la orice varsta. Acum, intre noi fie vorba….odata ce am trecut cu bine de astea mi-e groaza de alea din adolescenta…:D

In ciuda „retetelor” care se dau pe internet si peste tot in legatura cu  aceste crize, fiecare copil este unic ca reactie, ca structura, ca personalitate. Singura „constanta” cu adevarat reala este aceea a „testarii limitelor parintilor”…ma intreb insa si va intreb si pe voi…pana unde este testare si de unde incepe rasfatul? Cum le delimitezi, cum le depsitezi? Eu una nu am reusit…bine, nici nu am avut prea multe ocazii s-o fac si totusi…conform normelor sociale, de multe ori aberante, un copil care se tavaleste pe jos, unul care da din picioare frenetic, unul care arunca cu tot ce-i iese in cale sau chiar care bate din picior este automat si fara echivoc pus in categoria de copil rasfatat, ragaiat si needucat atragand privirile piezise ale adultilor din jur. Eu una am ales si as alege oricand (chiar daca nu ma simt confortabil) sa ignor privirile si sa nu dau inapoi in fata crizei copilului, doar pentru a-l lua de acolo ca sa nu ma „faca de ras”. Altii aleg sa-i ia pe sus si sa plece cu el. Psihologii spun ca acest lucru este recomandat numai atunci cand copilul devine violent cu cei din jur si risca sa-i loveasca.

 Revenind…exista retete universal valabile pentru „crize” sau nu? Voi cum ati procedat….si la ce tip de crize ar trebui sa ma astept (pentru cele care aveti copii mai marisori decat fi-mea!)?

Un PS si inchei: am vazut, in viata mea, un singur copil care nu a putut fi potolit cu nimic, nici macar cu bataia. Sincer, mama lui a incercat 45 de minute, pe ceas, absolut toate metodele posibile si imposibile sa-l potoleasca. Recunosc, eu una mi-as fi iesit din minti. Copilul, de vreo 3 -4 anisori luase jucaria unui alt copil care pleca din parc. Mama celui de-al doilea a strans toate jucariile si, intr-un mod foarte elegant, oferind o alta jucarie, i-a luat masinuta care apartinea de drept fiului ei. Nazdravanul ala s-a pornit pe un plans isteric, a inceput sa arunce cu pietris in toata lumea, sa dea cu pumnii si picioarele in maica-sa si sa urle…toata scena, repet, a durat 45 de minute, timp in care maica-sa l-a luat in brate, i-a explicat, l-a ignorat, l-a certat, la tinut strans la piept, i-a dat alte jucarii…a facut tot ce se putea face. Intr-un final, dupa ce si-a luat un picior direct in fata, a cedat nervos si i-a dat doua palme la fund….si, surpriza, a tacut! A fost atat de surprins de gest (semn ca nu era un gest cu care era obisnuit) incat a tacut. Credeti ca s-a terminat….nopppp. S-a suit pe bicicleta si s-a aruncat cu toata puterea, cu tot cu bicicleta in picioarele goale ale maica-sii facandu-i acesteia picioarele zob. Dupa ce a vazut ca aceasta este plina de sange s-a dus langa ea si i-a zis „iarta-ma nu am vrut sa iti fac buba” si a plecat la leagane senin ca o zi de primavara….maica-sa a inceput sa planga, fara sa mai tina cont de nimeni si de nimic. Deci?

Reclame

3 răspunsuri so far »

  1. 1

    Beatrice said,

    Pot spune ca sunt destul de norocoasa.Cele mai multe scene s-au petrecut acasa ,doar cele cu trantitul, unde are tehnica de a se arunca pe jos, insa o las in pace si vine singura la mine s-o iau in brate ,se linisteteste,dupa care ma duce sa ma joc cu ea si nici nu mai incearca sa ceara ce nu era voie..In oras am avut parte doar de plansete fiindca nu o luam in brate,dar reuseam sa o pacalesc cu caini si pisici pe care ii adora,fara sa se intample ceea ce dorea.Pur si simplu ma opream in loc,vorbeam cu ea ( imi tinea picioarele in brate) dupa care ii spuneam ca vad o pisica si sa mergem repede la ea.Am avut noroc sa functioneze.La magazin nu sunt probleme deoarece nu cunoaste ciocolata sau alte lucruri,unde sunt jucarii sta si se extaziaza in fata lor:oau,mami, deci sunt foarte norocoasa.Vedem mai tarziu cum o fi.Pup fetele frumoase

  2. 2

    Maria said,

    Buna Oana,
    Noi avem in casa un singur motiv de plans: telefoanele de serviciu ale lui tati. Nimic nu-l face pe Matei sa planga in afara acestor atat de dorite de el accesorii. Bineinteles ca tati incearca sa-i explice ca cei mici nu au voie cu telefoanele, ca acestea sunt importante pentru munca lui etc. etc. si desi promite mereu ca nu i le va mai da pe post de jucarii, cu toate acestea de fiecare data cedeaza in fata plansetelor lui Matei, care culmea inceteaza in jumatatea de secunda urmatoare clipei in care tati ii intinde, resemnat, telefoanele. Scena se petrece ritualic si pana acum tati nu a rezistat niciodata lacrimilor lui Matei.
    Afara e foarte fericit si nimic nu-i poate strica cheful de joaca. La cumparaturi avem o singura problema nascuta din diferentele de actiune ale noastre, ale parintilor. Matei stie ca tati ii desface pachetul cu biscuiti pana sa ajungem la casa de marcat si apoi achitam cu ajutorul ambalajului si din cauza aceasta orice incercare de-a mea de a achita produsul si apoi sa-l desfacem devine un esec accesorizat cu lacramioare. Asadar, unele crize sunt datorate unor actiuni care ies din tiparul obisnuit al copilului, dupa parerea mea. Te imbratisez Oana si multi pupici Catincai!

  3. 3

    vavaly said,

    Buna Oana
    da, ascesta este un subiect dificil in viata de parinte si toti ne temem de momentul cand apare. Dar e important sa ne cunoastem foarte bine copilul, sa intelegem cand face si de ce face crizele, pe cat posibil sa le evitam iar daca nu este posibil, sa le tratam cu maximul de calm si intelegere de care dispunem. Eu ma confrunt cu crizele lui Dante inca de la varsta de un an.
    In timp am observat ca cele mai multe i se declanseaza din felul lui de a fi perfectionist, se supara pe el , incearca sa controleze mediul inconjurator si daca nu ii iese atunci iar se supara, chiar si pentru o linie desenata altfel decat vroia.
    Cand este foarte obosit nu ii pot controla crizele, se declanseaza din cauze minore si pot dura si trei sferturi de ora. La inceput m-am speriat un pic, acum imi pastrez calmult, ii vb bland, incerc sa il iau in brate desi ma respinge sustinut , ii cant incet sa il linistesc. Ca adulti trebuie sa avem noi mai multa minte decat ei , nu sa ne enervam si noi cand ii vedem asa.
    Eu am scris mai demult despre crizele lui Dante intr-un articol pe blog, iti pun linkul, daca nu-i ok, il stergi. http://copiisimamici.blogspot.com/2010/11/crizele-emotionale-ale-copiilor-mici.html
    copiii ne incearca de multe ori, este f important cum reactionam noi in acel moment pentru a nu crea precedente nedorite.
    O zi faina sa aveti in continuare!


Comment RSS · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: