Soarele de pe strada mea!

V-am povestit deja de prietenul Catincai…capatat si „agatat” cu multa gratie in piscinele  turcesti!:D Ei bine…”pasiunea” dintre cei doi, Andreas si Catinca nu numai ca a fost fulgeratoare ci si extrem de argumentata. Ce-i in caspsosul unui baietel de 4 ani si jumatate…si cum raspunde o fetita de 4 ani la asa complimente…mai jos.

Lui Andreas ii place Catinca pentru ca: Miroase bine, este frumoasa, vorbeste frumos cu el si nu tipa (baietii astia stiu de mici, instinctiv ce sa aleaga, nu-i asa?). Frumuselul Andreas, cu ochi mari si fire de artist (ii place sa picteze si face niste combinatii de culori care pe mine m-au uimit) i-a marturisit mamei sale  aceste amanunte de culise. Ca sa nu se opreasca aici si-a facut coafura cu tepi (cu gel), special pentru fi-mea, iar ea s-a infoiat toata in jurul lui, intr-o rochie creata special pentru ea de designerul ei personal, strabunica Mia. Cand credeam ca seria complimentelor si dovezilor de simpatie s-a incheiat (asta se intampla aseara), la o partida de biliard (stilul smuls!) a parintilor si a copiilor…Catinca a facut un gest pe care nu l-a facut niciodata pentru nimeni, nimeni, nimeni. Il stiti pe Coco, magarul cu nume de papagal, fara de care fi-mea nu pleaca nicaieri, pe care nu-l abandoneaza nicaieri si nu permite nimanui sa-l atinga? Ei bine….Coco i-a fost prezentat lui Andreas. Daca ne opream aici, mai ca nu ma minunam. Coco a a juns, de bunavoie in bratele lui Andreas si a stat acolo vreo 15 minute…oferit de Catinca cu multe zambete. Mai sa-mi dau singura cu tacul in cap si alta nu! Evident ca parintii baietelului si chiar si sotul propriu nu intelegeau amploarea acestei chestii…dar o mama stie! Azi Andreas a plecat la Bucuresti, dar i-a dat adresa sa Catincai…blocul cu peretii galbeni, da? (iar ea i-a spus ca sta in Belgia, dar in Romania sta la blocul cu pereti albi si scara verde!) Ea nu stie inca…pentru ca mami o iubeste si vrea sa-i faca surpriza….dar reantilnirea cu Andreas va fi foarte curand…de ziua ei…aranjat si parafat! Poze…va pun dupa ce am acordul parintilor lui…avem multe si dragastoase! Pupici

N-am raspuns la mesaje pentru ca internetul turcesc merge ca naiba…sper ca macar postarea asta sa o ia…ca ma chinui de cateva ore sa o pun pe blog. Suntem ok…cu bube, umbra, inghetata si multa baie. Revin cu amanunte si raspunsuri punctuale la mesaje. Va multumim pentru gandurile bune si va pupam!

Pe masura ce copilul creste cred ca ajungi sa te resemnezi asteptand sa se intample, dar stesul nu dispare neam. Ieri faceam eforturi sa-i explic unui copil de nici 4 ani ce se va intampla daca face varicela…cum trebuie sa ne intoarcem acasa etc. Azi dimineata, dupa ce am dormit iepureste, trezindu-ma de o suta de ori sa o verific daca nu face febra, in asteptarea inevitabilului verdict de „varicela”…m-am trezit cu un copil care a vomitat dupa ce i-am dat antialergicul. Initial nu mi-am dat seama ca este de la antialergic si deja faceam in gand scenarii gandidu-ma cum o sa tratez eu intoxicatia alimentara cumplita ce parea evidenta. Am numarat sarguincioasa bubitele: 9 pe corp, 4 pe o mana, 3 pe alta, 2 pe un picior si 3 pe altul, 3 pe spate….au iesit la numar…nu au mai aparut altele peste noapte. Am constatat ca una din bubite de pa mana si una de pe picior tindeau sa faca un soi de cap, foarte asemanator cu cele ale unui precendent „atac peienjenistic” din Belgia. Am numarat minute si secunde pana la 12 cand aveam programare la medicul hotelului…un medic care, intre noi fie vorba, are mai mult pacienti copii decat adulti (din ceea ce am vazut). Ora 12 a venit, omul negru n-a sosit….:D adicatelea verdictul de care-mi era cel mai frica si care implica intorcerea acasa – varicela- nu a fost confirmat. Verdict final, chiar si dupa ce i-am spus de vomitat si dupa ce aconsultat-o atent, a fost „alergie la ceva (nu la soare), cu extensie virala….” ce o fi insemnand si asta ca cu turcii e destul de greu sa te intelegi desi vorbea totusi engleza. Am insistat si mi-a zis ca nu e nimic grav, cel mai probabil o extensie alergica la intepaturi de insecte. Singura restrictie „no sun, no sunscreen” pentru 3-4 zile. In rest…ice cream, chocolate and bath….ok…

Plecat cu copil la piscina umbrita ca la ora aceea unde sa te duci pe plaja la 35 de grade turcesti ….Mama vultur stat cu ochii pe copil sa nu care cumva sa o vada pe pisica razele soarelui….dar oricum, complexul este mare, mare, mare…asa ca soarele tot a vazut-o si a placut-o pe drum! 😀  N-am rezistat tentatiei mele mamicesti asa ca de dat cu crema protectie 50+ tot am dat-o pe umeri si pe maini unde nu avea bube…suntem totusi intr-un loc unde soarele e grav rau de tot!:D La piscina, totul a mers soft pentru ca a cunoscut un baietel adorabil, cu un comportament super, pe gustul meu, roman, de care nu s-a mai dezlipit. Asa ca piscina, piscina, piscina …..copilul care dimineata refuzase sa manance mai mult de putin lapte cu cereale si cateva bucatele de branza a suferit o trasformare uimitoare spre orele pranzului…banane la greu, pepene rosu (pe care altfel il refuza cu desavarsire pentru ca „are prea multa apa”) si o portie „grande” de pulpe la gratar cu orez si rosii. Pana sa mancam noi, eu si taica-su…ea terminase!:D Am considerat ca merita saraca dupa atatea plimbari la doctor, dat cu solutii pe corp si restrictii…si am sarit somnul de dupa-amiza…cel putin asa credeam noi ca facem. Am stat la piscina bine umbrita, la mini-club (unde am desenat)…a fost super…pana pe la 4.30 cand am decis ca este timpul pentru un dus si niste solutie calmanta in plus. Am pus apoi copilul in pat sa stea 10 minute sa se odihneasca si sa mergem apoi la niste bai in mare…a adormit dusa, lemn…vreo ora si ceva. Cand s-a trezit cateva dintre bubite se modificasera remarcabil…facand un cate o „frumoasa” basica. In acel moment mi-a fost extrem de clar: basica tare, transparenta, spatiul din jur extins si rosu….paiajen. A mai avut asa ceva, doar ca la scara infima (maxim 4 intepaturi) in Belgia si au fost paianjen….deci verdictul este clar, clar. Baile in mare, au fost magie, mai ales ca s-a intalnit din nou cu prietenul ei…mai greu a fost cu taraiala prin nisip…pentru ca da, ca orice diva de catifea si-a rupt vreo doua basici!:D Simturile mele sunt in alerta maxima…noroc ca astia au cocktailuri bune…am ras o margarita si un mojito si m-am relaxat pe parcursul zilei. Seara a venit cu o noua foame de lup…a ras pur si simplu tot ce i-am pus in farfurie…mi-am permis chiar si niste bucatele baclava si niste cataif…plus portocala, pepene rosu, struguri…mi-e si frica sa ma gandesc ce este in burta ei la ora asta! 😀 Am fost la disco pentru copii, apoi ne-am intalnit cu prietenul nostru micut si am stat pana la 23….cand, cu greu i-am despartit. Maine este o noua zi…una mai ok din punct de vedere psihic pentru mine, dar pentru ea mititica…mancarimile nu trec usor si sunt cumplite- va spun eu ca si eu sunt alergica la insecte (pfuiiii…altceva nu putea lua de la mine?). Daca treaba cu basicile continua cu rapiditatea de azi…in maxim 2 zile eu zic ca dispar…apa de mare chiar si-a facut treaba…parca a strans veninul ala intr-un singur punct! Mi-e ciuda insa ca nu o vede si pe ea putin soarele…are atat de rar parte de el …si macar acum visam sa-si faca o cura de vitamina D….dar, eu zic multumesc Doamne ca e doar atat si merg mai departe….

Oricum, constat ca stresul asta de parinte nu trece frate niciodata, indiferent de varsta sau de problema (chiar si usoara) ….si uite asa ajung sa inteleg eu de ce sunt  mama si bunica mea, chiar si acum, cand sunt ditamai omul, stresate cand am o problema cat de mica.

Revenim cu noi amanunte….nu vreau sa zic peripetii…ca de peripetii mi s-a luat deja!

Inainte de fiecare vacanta avem cate o patanie. De regula e legata de mine, de sot, de masina…de orice…dar nu de fi-mea! Anul asta insa….dimineata ne-am trezit cu mic cu mare, incantati foc ca plecam in vacanta. Catinca n-a avut somn, la 7.30 era in picioare, fara sa o trezeasca nimeni desi aveam avion spre Turcia la 12.30. Toate bune si frumoase pana la 9.30 cand i-am scos bluza sa o schimb si am constatat cu stupoare ca e plina de bubite. Pe corp vreo 9, pe picioare vreo 5, pe maiini vreo 4. Primul gand a fost la paianjen sau purice…apoi m-am panicat! Am sunat toti pediatrii cunsocuti, am sunat la Puls si la Medsana sa ma duc cu ea in drum spre aeroport. E Sfanta Maria, nimeni nu lucreaza, dar toti mi-au zis ca e putin probabil sa fie varicela deoarece nu exista semnele varicelei si sunt multe bubite, dar niciuna cu pustule, cu lichid. Am plecat la fel d ein ceata….si am ajuns aici in Turcia. Hotelul are medic asa ca inainte de absolut orice (inclusiv de cazare) ne-am dus s-o vada. Teoretic nu pare varicela, practic vedem pana maiine in ce se transforma bubitele. Cunostintele mele despre varicela sunt destul de aprofundate – eu am facut la 17 ani, sotul la 29 de ani, fetita prietenei mele acum vreo 2 ani…le-am cam vazut, le cam stiu. Mie una nu-mi arata a varicela, dar nu sunt doctor!Asa ca nu-mi ramane decat sa ma rog sa fie purice, paianjen sau, in cel mai rau caz, o intoxicatie aliementara sau o alergie. Ciudat, bizar, nu exista semne…niciunul, de nimic. Copilul mananca de rupe, e vesel, danseaza, bubitele nu au lichid (arata mai degraba ca niste muscaturi urate de tantar/paianjen), sunt grupate- cate doua, cate 3 pe diverse portiuni ale corpului si de azi de dimineata nu s-au inmultit. Nu are febra, nu are mucisori, nu are ganglionii umflati…..Pe de alta parte nici partea cu intoxicatia alimentara nu prea sta in picioare…nu vomita, nu are greturi, nu o doare burta, nu nimic. Asa ca, din respect pentru altii…am facut doua bai in mare dupa-amiaza (ca la piscina nu se pune problema pana la confirmarea unui diagnostic), nu am stat deloc la soare si am mancat, in masura poisibilitatilor, fructe, legume si pui la gratar. Maiine la 12 mergem din nou la medic sa ne spuna verdictul. Pana la aceasta ora totul era ok, dar avem o noapte la mijloc….noapte in care eu una cred ca nu se va schimba nimic…sau ma rog, vreau sa cred asta! Daca avem ghinion de varicela…trebuie sa gasim o metoda sa ne intoarcem fuguta acasa ca doar nu o sa stau aici s-o ingrijesc inchisa intr-o camera de hotel din balconul careia vede toate minunile pamantului. Sa ne tineti pumnii….mi s-ar rupe sufletul pentru ea sa nu se bucure de vacanta mai ales ca azi a fost in al noualea cer cand a fost la nisip si la baie in mare!

Sarmanul nostru blog a ramas parasit si abandonat…mi-am cerut scuze de mai multe ori ca l-am neglijat si am promis putinilor cititori pe care (cred) ca-i mai avem ca voi dezvalui la un moment dat motivul.  Iata ca a venit momentul sa va spun o mica poveste ca sa intelegeti finalul! 😀

Intotdeauna mi-au placut provocarile, mi-a placut sa migalesc si sa fac tot felul de chestiute chiar daca nu aveam habar cum. Stateam cumintica pe net si buchiseam pana reuseam. Cand eram gravida cu fi-mea a trebuit sa stau cumintica vreo cateva saptamani (si apoi eram prea burtoasa ca sa mai bat drumurile ca un cal de curse cum eram eu obisnuita). M-a apucat o pasiune nebuna sa fac bijuterii. Dupa ce am stat pe net vreo cateva saptamani am inceput, putin cate putin sa adun cele necesare si s-a conturat….apoi am creat o obsesie si cream bijuterii pe banda….bijuterii care ajungeau pe la prieteni, rude si cui ii mai placeau. Am ajuns atat de departe incat l-am rugat pe socrul meu, care facea o calatorie in China, sa-mi aduca materiale. Lucram ore intregi cu fimo…ziceai ca sunt un copil mic care a descoperit jucaria favorita. Au iesit chestii frumoase, pe care le mai port si azi, eu sau cei apropiati. Pasiunea nu mi-a trecut brusc, dar a trebuit sa renunt o vreme la „fimo la cuptor” pentru ca mai si mirosea si dupa nastere nu vroiam sa-i bag copilului in nas chimicalele emanate de fimo. Cand am ajuns la Bruxelles pasiunea s-a reaprins brusc…dar nu pentru fimo ci pentru tot ceea ce insemna handmade. Catinca crestea si eu, stand cu ea, cautam mereu si mereu noi metode sa o ajut sa se dezvolte, sa-si dezvolte creativitatea, sa-i ocup timpul cu activitati cat mai interesante si mai placute. Desi am citit o multime de carti am ales metoda „my way”. Am introdus copilul inca de foarte devreme in lumea activitatilor creative….si eu, ca o pupaza pe langa ea. La inceput faceam mai mult eu, dar fata a crescut si de la „ajutor de bagator de seama” care mai punea un ochi, mai rula o plastilina…a devenit experta si face proiecte independente (asa cum le-ati mai vazut in postarile mele).

A venit momentul in care ne-am mutat in Belgia, un loc unde craftingul si handmade-ul sunt deja „cultura” , nu doar un simplu hobby. Cand am intrat prima data intr-un magazin de crafting din Belgia am fost ca un copil mic pe care il pui in fata unui raft mare cu inghetate si ii spui ca-si poate lua de acolo orice, oricat….:D. Desi habar nu aveam la ce folosesc cele mai multe materiale de acolo le-as fi luat pe toate sa le incerc. Din acea zi am devenit dependenta…si eu si fi-mea care a descoperit, odata cu mine, cate lucruri magice putem face cu „chestiile” din magazinul ala si mai mult de atat…lucrurile alea magice raman, le folosim cu drag. Am invatat pas cu pas, tehnica cu tehnica….cu mult curaj, cu tutoriale de pe net, cu rateuri si cu victorii. Am fost extrem de mandra de Catinca pentru ca a invatat cot la cot cu mine, chiar si tehnici greute (cum este mozaicul), s-a straduit, s-a chinuit, dar a facut-o cu placere. De fiecare data cand terminam cate o creatie al carei destinatar il stabilisem de la inceput (in general bunicii sau sotul meu), Catinca decidea ca este prea frumoasa si vrea sa o pastreze. Fara sa facem din crafting o obsesie, ci lasand-o la nivelul de joaca, am ajuns intr-un an sa trecem prin foarte multe tehnici, ultima testata fiind „plsticul nebun” o inventie „super cool”  pe care fi-mea o adora….

Ei bine, in tot acest rastimp am auzit in jurul meu o multime de voci care imi spuneau ca le-ar placea sa faca asa ceva, dar n-au talent, nu stiu sau nu au rabdare. Daca partea cu rabdarea o inteleg, partea cu talentul si cu nu stiu nu o aprob defel. Nu cred ca am un talent special in handmade, habar nu am avut sa fac nimic din cele pe care le-am realizat impreuna cu fi-mea ….iti trebuie doar dorinta si da, rabdare sau macar perseverenta. Multi dintre cei care fac handmade o fac pentru sufletul lor, iar cei care o fac pentru revanzare deja sunt la categoria „profesionisti” in domeniul respectiv.  In afara de rabdare sau perseverenta este insa nevoie de un ingredient extrem de important: dorinta…pentru ca placerea „vine mancand” (in cazul de fata – facand) si credeti-ma placerea lucrului finit, facut de manuta ta, este mare. Am auzit si argumentul numit „timp”…da, e real, nu toata lumea  are timp sa stea sa buchiseasca singur sau cu copilul la „creatii”, dar as vrea sa va dezvalui un secret: inainte s-o nasc pe Catinca am fost un om care a practicat jurnalism si PR, doua meserii in care agitatia, kilometri parcursi la picior, lucrul cu oamenii de tot felul si mai presus de toate stresul…toate erau la cote maxime. Am fost un om mai mult decat activ si da, acum, cand am cate o zi stresanta sau alerg mult sau sunt nervoasa…nimic, dar nimic nu ma relaxeaza mai mult decat sa „ma descarc”  „facand creatii” (asta este vorba Catincai) impreuna cu ea – lucrand la acelasi proiect sau fiecare la proiectul ei.

Daca ati citit pana aici si nu v-ati plictisit, va multumesc. Intr-o zi, m-am trezit de dimineata chitita sa fac ceva…un ceva indraznet! Un ceva care nu am crezut ca ma va face mai bogata (sau cine stie cum e destinul?), mai celebra sau mai inalta :D, dar cu siguranta era o provocare si un tel. O noua provocare. M-am scuturat de gandul respectiv si am mers mai departe spunandu-mi ca nu pot duce la capat ideea pentru ca eu sunt in Belgia si ideea mea trebuia sa se materializeze in Romania. Gandul insa nu mi-a dat pace desi nu l-am rostit cu voce tare. Dupa o vreme in care mi s-a tot invartit in cap…mi-a iesit pur si simplupe gura si a capatat contur, in vorbe adresate sotului meu…care mi-a zis…”pai ce astepti, go!” Si „go” a fost!  Asa s-a nascut ideea unui magazin serios de materiale de crafting, lucru manual sau handmade…sau cum vreti sa-i spuneti voi. Cei care imi citesc blogul de multa vreme isi amintesc probabil ca, la un moment dat, am organizat un concurs de handmade….ei bine, ideea s-a nascut dupa acel concurs, mai precis la vreo luna dupa concurs, cand mi-am dat seama cat de frumos ar fi ca oamenii creativi, oamenii care vor sa-si creasca copii creativi, sa aiba acces macar la o particica din magia unui magazin adevarat de crafting (asa cum il vad eu aproape zilnic…ca de’ ne facem si noi drum pe acolo :D) pe cel din Belgia. Asa ca acesta era marele secret si marele motiv al disparitiei mele de pe blog….m-am dedicat trup si suflet acestui proiect….cum, in ce fel si cu ce peripetii va voi dezvalui intr-o postare ulterioara. Pana atunci va spun doar atat AMR FOARTEEEE PUTIN PANA LA LANSAREA OFICIALA A MAGAZINULUI.

PS: Motivul disparitiei noastre se numeste CREASHOP! 😀