Archive for Decembrie, 2011

2011, un altfel de an!

31 decembrie 2011. Ultima zi a unui an cum n-am am avut de ceva anisori incoace! Nu a fost un an bunicel…a fost unul chiar BUN….bun cu noi ca familie, bun cu cei dragi, bun cu fata mea, dar mai ales bun cu mine. 2011 a fost anul regasirii echilibrului meu interior, un an inspirat, darnic, un an care mi-a adus multe satisfactii si bucurii, un an in care am invatat sa fiu din nou eu, un an in care am regasit-o pe Oana de acum multi ani. A trecut repede, extrem de repede si ma uit cu mare drag in urma pentru ca da, 2011 a fost, intr-un fel, din multe puncte de vedere,  anul unor noi inceputuri.

Ca in fiecare an (de 4 ani incoace! :D) am sa incep prin a vorbi de Catinca. Multor persoane le este greu sa inteleaga cum unii parinti au ca si centru al Universului lor copilul. Multe persoane isi inchipuie ca atunci cand se intampla astfel nu mai esti tu si restul nu mai conteaza. Dincolo de faptul ca o iubesc mai mult decat iubesc orice si pe oricine, in acest an, am inteles, mai mult ca oricand, ca a avea un copil (banuiesc ca la mai multi lucrurile se dubleaza si tripleaza) ca existenta ei m-a facut sa „manuiesc” perspectivele pe care ni le oferta viata intr-un mod cu totul diferit…ca existenta ei m-a facut sa inteleg viata si inaintarea in varsta atfel dact o priveam ca femeie fara copil si, mai mult decat orice, ca atunci cand o am pe ea alaturi, pe bune si fara nici o exagerare…simt ca pot sa fac orice, oricat de greu ar parea acest orice. Asa ca da, anul 2011, mi-a oferit o Catinca mai mare…o fetita care se dezvolta rapid, o noua etapa a copilariei in care rolul meu de mama este si mai important! Un copil care pune intrebari, care absoarbe ca un burete, care deja si-a format o personalitate pe care nu se sfieste defel sa si-o manifeste, uneori atat de voluntar si cu atata siguranta incat ma face instantaneu sa ma intreb cine mi-a „furat” bebelusul acela dragalas care facea numai ce spuneam eu? 😀 E frumoasa, e desteapta si sunt extrem de incantata ca in 2011 a avut un salt fantastic din punct de vedere educational si din punct de vedere al socializarii. Din fericire, anul acesta nu a mai fost presarat cu atatea boli, muci si complicatii ca in alti ani (sau incep eu sa ma obisnuiesc?! :D) fapt pentru care mersul la gradinita din Belgia a fost ceva mai „lung” si rezultatele s-au vazut: a inceput deja sa vorbeasca franceza binisor, a invatat o multime de cantece si deschiderea ei catre cunoastere este una mai mult decat buna. Daca stau si ma gandesc la faptul ca unii copii refuza sa mearga la gradinita unde se vorbeste limba lor si inteleg tot….sunt o norocoasa. Catinca nu numai ca nu refuza, sufera daca nu merge….si merge totusi intr-un loc unde cred ca de abia acum intelege 50% din ceea ce se vorbeste. Presarat cu momente nostime, cu intrebari si asocieri care, pe noi ca parinti, ne-au pus in dificultate, 2011 ne-a oferit o Catinca mult mai creativa, mai dornica sa invete, multtttt mai incapatanata (nu ca n-ar avea cu cine sa semene – noi doi catari, ea al treilea cu incapatanare care face cat a mea si a lui ta-su la un loc :D). Puiul meu de om devine incet, incet, un omulet: are preferinte, are tabieturi, are dorinte bine definite, are chef sau nu :D, iubeste si sufera ca un om mare….:D, se bucura asa cum numai un copil stie sa o faca si asa cum noi adultii am uitat s-o facem. Este un copil normal si ma bucur ca este asa…chiar daca sufletul meu de „cioara cu pui”  face comparatii, de o o mie de ori pe zi si isi spune „a mea e mai cu mot”! 😀 Asa ca….in ceea ce o priveste pe ea…bilantul este unul singur: Fantastica!

2011 ne-a adus ca si familie un an bun. Ii multumesc  lui tati pentru vacantele minunate, pentru ca mi-am indeplinit visul si am inotat asta-vara cu delfinii, pentru ca am descoperit un loc care mi-a placut la nebunie- Malta. Anul acesta, din punct de vedere al sanatatii am stat binisor, chiar daca pe alocuri am mai inghitit si noi medicamente. In familia noastra au fost cateva momente delicate din punct de vedere al sanatatii, dar, din fericire…toata lumea este pe linia de plutire si suntem ok.  Sunt fericita pentru tot ceea ce am realizat in 2011 impreuna sau separat, sunt fericita pentru realizarile sotului meu, sunt fericita pentru ca anul care a trecut, desi nu a fost usor si ne-a pus de multe ori la incercare….intotdeauna ne-a oferit rezultate frumoase. Sunt fericita ca familiile noastre sunt bine, ca-i avem si ca ne bucuram de ei de la distanta sau, in vacante, impreuna.

Pentru mine ca individ, 2011 a fost o cotitura. Acum multi ani, cu mult inainte de a o avea pe Catinca am mai avut un astfel de an in care parca am sters totul cu buretele de pe o tabla si am luat-o de la capat scriind incet, cu creta, o noua poveste. Anul asta am trait din nou acelasi sentiment! Mi-a trebuit ceva curaj sa ma impac eu cu mine, mi-a trebuit ceva curaj sa accept toate schimbarile din ultimii doi ani, mi-a trebuit ceva curaj sa sterg cu buretele si sa iau creta in mana si sa scriu hotarata alta poveste. Nu, nu cred ca as fi reusit singura, dar nu cred nici ca as fi reusit daca nu „stateam putin de vorba cu mine”. 😀 Asa ca am stat putin mai mult de vorba cu mine….:D m-am certat singura, m-am incurajat, mi-am cristalizat una alta in minte!  Avand si sustinerea neconditionata a sotului meu am reusit sa „pornesc motoarele” si am pus mana pe creta si am inceput sa scriu o poveste noua. O poveste pentru care am avut de muncit la propriu si la figurat! Finalul de an ma gaseste zambind si da, ma simt bine! Sunt impacata cu temerile mele, cu nelinistile si inadaptarile pe care le-am trait in ultimii cativa anisori. Le-am invins si acum le privesc ca pe niste lucruri din trecut. Am reusit sa-mi deschid, spre finalul anului,  magazinul, un proiect in care am pus mult suflet, multa munca si multa pasiune. Mi l-am dorit la inceput ca pe  o dovada ca inca nu am „ruginit”, ca pe o indeletnicire care sa aduca un plus in viata mea…dar succesul nescontat pe care l-a avut mi-a dat aripi si mi-a aratat ca a fost o idee buna, atat de buna, incat pe zi ce trece fac noi proiecte legate de mica mea afacere pe care sper sa le pun in practica in 2012.  In rest ….sunt eu, vulcanica, patimasa, perfectionista. La lista am adaugat in acest an ceva care se pierduse undeva pe drum in ultimii ani…de nedaramat! 😀

Asa ca, la cateva ore distanta de noul an….mi-am facut bilantul si da peste tot cu +! Niciunul dintre noi nu stim ce ne rezerva viata…eu una si daca as avea cum sa stiu nu mi-as dori acest lucru! Vreau sa cred, vreau sa sper, ca 2012 imi va aduce si mai multe lucruri frumoase decat 2011…si da, singurul lucru major pentru care ma rog si care nu depinde de noi….este sa fim sanatosi, cu totii. Restul le rezolvam!

Ce-mi doresc in afara de acest lucru? Hmmmm…multe, dar alea depind de mine, de noi, de fiecare in parte…iar eu una chiar le vreau si pentru ca depind de mine am sa fac in asa fel incat sa le am!

Va doresc tuturor un an 2012  pe masura dorintelor voastre si cu multa santate! LA MULTI ANI!

Anunțuri

Comments (17) »

Mosul cel „adevarat”, Storio si papucii!

Da, a venit! Era chiar Mosul adevarat, nu un „ajutor” (asa cum povesteam intr-o postare anterioara! :D). Avea barba mare si stufoasa, parul alb, era tare cocosat saracul, ca-i batran, DARRR…tare modern si trendy Mosul nostru…avea caciula cu luminite..tare au mai distrat-o pe Catinca. Emotionata nevoie mare s-a repezit sa-l ajute pe Mosul sa intre in casa si a fost extrem de vorbareata si de draguta cu el. Emotia mare a inceput cand Mosul a intrebat-o daca i-a pregatit vreo poezie…dar nu a ezitat si a spus poezia Otiliei Cazimir dintr-o rasuflare…aproape perfect (doar la sfarsit a inversat un vers). Va marturisesc ca este prima data in cei 4 anisori ai ei cand isi doreste cu atata ardoare un cadou si cand il apreciaza pe masura dorintei. Da, a primit de la Mosul celebra tableta educativa Storio, tableta pentru care pierdeam cate jumatate de ora in plus prin orice magazin din Belgia care avea raion de jucarii.

Pentru cei interesati de jucarii educative super interesante si care vor sa evite banalele laptopuri cu joculete si cantecele  pentru copii am sa detaliez putin ce stie sa faca acest Storio intr-o postare separata. Dupa parerea mea isi merita fiecare banut, mai ales ca este o investitie clar a la long.

Revenind….primul cadou deschis a fost exact mult dorita tableta. Atat de dorita incat a dormit azi-noapte cu ea in pat, aseara nu s-a dezlipit de ea, iar azi a stat toata ziua cu nasul in ea. Si nu, nu este o tableta, computer cu jocuri…si nu, fata mea nu a mai pus mana pe un computer pana acum si nu stia cum e cu tehnica „moderna” 😀

Cadourile primite ulterior, puse pe lista sau nu, au incantat-o a fost fericita ca le-a primit, dar bucuria de a avea tableta a depasit orice limite pe care ni le puteam inchipui noi sau Mosul. Mos Craciun, extrem de batran si de ametit de cate cadouri a avut de impartit a uitat sa-i dea aseara toate darurile asa ca fata mea a mai primit si azi …le-a gasit la bunica si strabunica sub brad, seara la bunicul sub brad si maiine la ceilalti bunici…ce sa-i faci, asta este, Mosul a batran si putin ramolit! 😀

Singura scena forte a serii a fost cand a razbit-o oboseala, ne-au plecat toti invitatii pe la 12 noaptea si brusc, a realizat ca Mosul nu i-a adus papucii. S-a pus pe plans frate de ziceai ca s-a daramat pamantul….papuciiiiiii ei colorati……exact papucii pe care spusese cu cateva zile inainte ca nu ii mai cere lui Mosu’ „pentru ca deja i-a cerut prea multe lucruri si nu o sa mai aiba ce sa duca la alti copii”. Niste papucei obisnuiti, din kaufland, colorati nevoie mare….dar erau PAPUCII!  Atat eu cat si taica-su am avut tendinta sa o dojenim putin in ideea ca nu apreciaza cadourile primite, dar ne-am dat seama repede ca totul era de la oboseala si ca aceasta era doar o forma clara a manifestarii oboselii extreme. Dimineata nu a mai zis nimic de papuci, darrrrr…i-a gasit la bunica sub brad…asa ca a renuntat rapid la pantofii ei noi cu pisici 😀 si-a bagat piciorusele in papuci si s-a intors concentrata la activitatile ei cu noul Storio.

In concluzie…inca un Craciun frumos acasa, cu cei dragi, cu prietenii de suflet, cu MOS CRACIUN care, an dupa an, devine mai bun si mai bun (actoriceste vorbind si nu numai!) si inca un Craciun…cred ca ultimul in care purtam, in seara in care vine Mosul…aceeasi rochita de Craciunita pe care o avem de 3 ani incoace. Rochita este acum aproape bluzita, dar credeti-ma, pentru mine, este modul ideal de a vedea diferentele uluitoare ….cum era si cat de mica era….si cum este acum. O rochita- traditie pe care la anul nu cred ca ne mai putem permite s-o imbracam, dar pe care o voi pastra intotdeauna. 

Va las in compania pozelor….filmuletul cu poezia inca nu l-am descarcat, dar il voi pune curand pe blog.

PS: Zambetul ei nu se compara cu absolut nimic pe acest pamant, iar inima mea efectiv bubuie cand o privesc in aceste fotografii!

SARBATORI FERICITE TUTUROR!

E batran , dar cara inca binisor pentru varsta lui!

Cum a venit Catinca i-a oferit o bomboana!

Moaaammmaa….da ce multe sunt! Care sunt ale mele?

‘Nu asa repede draguta mea….hai sa stam putin de vorba!

Spunem poezia….si tragem de rochie in toate directiile….deh, emotia!

Ok…facem si poza cu Mosul!

Bine, fac si cu mana…dar da-mi mai repede cadourile ca nu mai pot! 😀

Mami…ajuta-l ca deja incepe sa le incurce!

Da, da…e chiar Mosul adevarat!

Da, ma invart…de bucurie!

Mosul se minuneaza ca carti citeste tati!

Asta-i pentru mami?

Il ajut ca il dor salele!

Da, bluza cu Minnie si Mickey

Si pentru micuta Andreea…cea mai pitica din grup!

Mosul cica e Dinamovist! Mi-a zis ca daca imi pun caciula  imi mai da si cadoul asta! Cam santajist batranelul nu?

Noi, gasca din fiecare an! Lipseste Andreea, dar ea e bebelusa!

Mda…aici incepe partea in care Mosul spune ce am eu de facut ca sa mai vina si la anul!

Cica trebuie sa nu-i mai supar pe mami si pe tati si el vine!

Cica la anul trebuie sa-i spun poezia in franceza…okkkk!

Acum Mosul pleaca…mai are de mers la multi copii…intai se duce alaturi la prietena mea Cristina si la finuta mica Ioana. Il ajut putin cu bagajele…ca dupa ce pleaca de la ele ne strangem toti si facem party da?!

Comments (6) »

Primul Craciun…”pe bune”!

In aceasta seara mi s-a confirmat ca, pentru Catinca, este primul Craciun pe care-l constientizeaza la cote maxime. Pe langa bucuria imensa…de aici sunt gata sa izvorasca si primele „probleme”. Zilele trecute am fost la o serbare corporatista cu Mos Craciun. Totul bine si frumos…copilul si-a spus (de doua ori) poezia, si-a asteptat cadoul…a fost foarte multumita de el pentru ca „era o punga plina, plina de dulciuri si o jucarie” DARRRRR….imi spune in timp ce plecam: „Mami ala nu era Mosul ala adevarat!” Nu m-am lasat daramata de prima fraza….”de ce mami?” „Pai mami, pe sub mustata aia de Mos avea una asa ca lu’ Niculetu’ (unchiul ei, a se citi, usor grizonata!)” Am explicat cu amanunte cat este de ocupat Mosul cu fabricarea cadourilor cerute de copii, am explicat cat are de lucru pana in seara cand trebuie sa dea la copii cadourile si ca, uneori, este nevoit sa-si trimita ajutoarele la astfel de srbari….si s-a declarat multumita. A tinut insa sa spuna la toata lumea pe care a intalnit-o in ziua respectiva ca Mos Craciun era foarte ocupat…. asa ca si-a trimis un ajutor la serbarea unde am fost noi.

Spuneam ca in aceasta seara mi s-a confirmat ca este primul Craciun constientizat….este prima data cand o vad atat de entuziasmata, atat de rabdatoare la impodobit bradul, atat de dornica si de vesela….prima data cand imi spune „Ador Craciunul si da, ai dreptate este foarte amuzant sa impodobim bradul”. S-a implicat la maxim, a agatat glob cu glob, s-a chinuit sa ajunga la crengile de sus, a dansat pe colinde, a cantat, a fost veselie mare…ahhh si sa nu uitam, pastram traditia: in fiecare an, ea si tati pun primul glob in brad, steluta din varf!

Este si primul Craciun in care simt ca timpul zboara prea repede, ca bebelusul meu nu mai este bebelus ci fetita in toata regula, primul Craciun in care nu eu iau deciziile privind felul in care asez globurile, in felul in care pun luminile….e un sentiment tare ciudat…Doamneeee….cat de repede a crescut! Parca mai ieri stateam cu un bot de om in brate in fata bradului luminat, un pui mic….cu niste ochi imensi, mirati de multitudinea de luminite. Da, sunt nostalgica, dar azi o priveam si nu-mi venea sa cred cat de repede au trecut anii…si parca a fost ieri!

Va las sa vedeti pozele, iar la final, voi pune o poza de la primul nostru Craciun…ca sa va dati seama de ce sunt atat de ….

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments (4) »

Mos Nicolae si aripi de zana!

Da, stiu…a trecut de multa vreme…aproape vine Mos Craciun, dar n-am avut cand sa postez! Mos Nicolae a venit si acasa si la gradinita! Acasa a venit seara, in timp ce Cati era plecata cu tati la cumparaturi (de aceea este sia sa ciufulita…si-a smuls pur si simplu caciula din cap cand a vazut cadourile) si a adus tot ceea ce fusese pus pe lista (si in plus :D): set de facut sapunuri si ciocolata (de atunci Catinca face sapunuri pentru toata familia si pentru toti prietenii!), pantofiori cu ochi si cap de pisica, mulaj de facut calut, lanterna (mai nou ii place sa se ascunda in dulap si sa faca castel magic acolo) si mult doritele aripi de zana, cu tot cu bagheta magica!  Las pozele sa vorbeasca!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments (4) »

Gradinita in prag de Mos Nicolae

Gradinita Catincai are multe chestii de care sunt nemultumita (in principal frigul cumplit din clase si mai ales de la wc, faptul ca ii pune sa faca gimnastica in picioarele goale etc), dar are si multe plusuri…comparand cu majoritatea gradinitelor din Bruxelles. Daca as sta sa compar cu o gradinita din Romania…as zice ca , in multe privinte, gradinitele particulare din Romania sunt mai „sus” decat cele din Belgia si nu, nu sunt subiectiva. Sunt insa cateva chestii foarte, foarte frumoase la gradinita asta despre care vreua sa vorbesc…poate dau idei celor care au gradinite in Romania.

In primul rand discutam putin de alimentatie. Este una din putinele gradinite din Belgia (asta am auzit de la mai multi parinti romani care au cautat gradinita multa vreme) in care mancarea se face loco. Adica …exista bucatarie, o bucatarie super curata si imensa, exista bucatar (care are liber miercurea…cand toata lumea isi aduce mancare de acasa). Ca atare, mancarea este tot timpul proaspata si facuta cu grija. Exista nutritionist care stabileste meniurile la inceputul anului si, mai mult de atat, fiecare parinte primeste, la inceput de an (sau la sfarsit…chiar nu mai stiu exact) o cartulie A4 facuta din foi xerox, in care este specificat pas cu pas traseul alimentelor de la achizitie pana la depozitare si pregatire: de unde le iau, cu cat timp inainte de preparare le iau, cum le conserva, cu cat timp este pregatita mancarea, cat este tinuta in cuptoare ca sa fie calda, etc, etc….cam tot ceea ce trebuie sa stii (as spune chiar mai mult decat ai nevoie sa stii) legat de ceea ce mananca si cum mananca copilul tau.  Acum vreo 2 saptamani am primit o brosura in care eram informata ca de la inceputul anului, copilul meu consuma numai fructe si legume bio. Cei de la gradinita au facut un contract cu asociatia producatorilor BIO care aduc, in fiecare saptamana toate cele necesare….fructe, legume, mirodenii, plante aromatice etc. Eu  nu sunt foarte „inscrisa” in curentul BIO…in sensul in care nu cred atat de tare ca altii in el (vorbim de realitatea pura a faptului ca respectivele chestii chiar sunt BIO), dar nu pot spune ca nu m-a bucurat! In pagina 2 a brosurii, parintii sunt informati ca, la cerere, asociatia BIO, poate livra, la scoala,  in zilele de miercuri cosuri cu legume, legume si fructe, legume si plante pentru parintii doritori. Pretul, deloc piperat daca stau sa ma gandesc la preturile din Romania. In jur de 8 euro un cos de 3-4kg de legume, vreo 14 unul de 5-6 kg si tot asa. Mi-am propus sa luam si noi sa vedem cum sunt, dar dupa ce revenim din Romania…ca acum nu mai are rost.  O alta bila alba este aceea ca se dau fructe…multe fructe, crude sau pregatite…belgienii au o traditie in a face mancarurile cu fructe si legume si carne. Spre exemplu fi-mea a mancat vineri ton cu piersica, supa de caprifoi si la desert mandarine. Bila neagra este ca uneori le mai dau iaurturi din comert, respectiv Danone (offff, nici aici nu scap de el!), dar Catinca nu-l mananca. Ultima data cand a mancat a fost joi, cand i s-a dat orez cu lapte (pe care-l uraste de mica) si fiindu-i frica ca o cearta ca nu mananca (desi nu o cearta nimeni, dar inca nu reuseste sa comunice eficient cu cei din jur legat de aceste chestii) l-a mancat in sila si l-a vomitat. Ulterior am aflat de la invatatoare ca ea le da  la inceput cate o lingurita sa guste si daca vor bine, daca nu, nu-i obliga, dar maimuta mea…cred ca s-a jenat sa zica ca nu-i place! 😀

In rest pot sa va spun ca mancarea miroase divin…Catinca are clasa pe acelasi culoare cu sala de mese (in apropiere de bucatarie) si de cate ori ma duc s-o iau imi muta nasul din loc….si-mi vine sa ma duc sa pap si eu ceva. meniul saptamanal este afisat pe geam, la intrare in gradinita, astfel ca stii exact ce mananca in fiecare zi. Mi s-a intamplat de cateva ori sa constat ca au dat altceva de mancare, dar au fost doar cateva cazuri…nu este o obisnuinta.

Cam asta despre mancare.

Acum ajung la partea care m-a facut de fapt sa scriu aceasta postare. Aici, in Belgia, Mos Nicolae este multtt mai important decat Mos Craciun…de altfel, pentru ei Mos Craciun este mos Nicolae. El este cel care aduce jucarii, marile sarbatori se fac de Mos Nicolae….omorul in magazine tot acum este…:D Mos Craciun…e si el pe acolo, considerat de majoritatea ca fiind o sarbatoare americana si nu una universala. Asa ca…la gradinita, de o buna bucata de vreme incoace se petrec tot felul de chestii si chestiute, despre care aflu si eu integral, acum, la spartul targului. Am vazut ca fi-mea canta non-stop tot felul de cantece cu Mos Nicolae…dar am zis ca de’ , e perioada. Vineri, am primit in caietul de corespondenta, urmatoarea scrisoare pe care o traduc.

„Dragi parinti, Marti e o zi foarte importanta pentru voi si pentru noi. Mos Nicolae ne va calca pragul. Chiar daca este o sarbatoare la care nu veti putea lua parte, fiind rezervata in pricipal personalului si copiilor din gradinita, va rugam sa aduceti copiii la maxim 8.30 pentru a nu perturba programul zilei si a nu pierde sirul evenimentelor pregatite. Comitetul de petreceri al scolii a pregatit ceva special asa ca va rugam frumos sa puneti, in punguta marcata cu numele copilului dumneavoastra o pereche de pantofiori. Nu va putem dezvalui nimic, dar va promitem ca va fi o zi de neuitat pentru cei mici. ”

Scrisoarea continua cu date tehnice privind locul unde trebuie sa-i lasam in ziua respectiva, in functie de grupa din care fac parte si alte lucruri de acest gen.

In ultima saptamana, fi-mea a gasit, in fiecare zi, in sertarul ei (are un sertar cu numele si poza sa) cate un banut de ciocolata, bomboane si briose. Mai mult, au invatat sa bifeze pe calendar fiecare zi care trece pana la venirea Mosului.

De abia astept sa-mi povesteasca ce se va intampla marti….sunt la fel de curioasa ca ea! 😀

Un alt lucru pe care l-am primit in caietul de corespondenta vineri este o scrisoare, scrisa de mana si copiata, de unul din copiii de la clasele primare si semnata de toata clasa respectiva. In scrisoare scrie ca ei s-au gandit ca ar fi frumos sa faca cadou o cutie de pantofi. Cui si de ce? Pai, cate o cutie de pantofi, plina cu dulciuri si mancarici neperisabile pentru cate un copil din orfelinat. Cine vrea si cine are placere, poate dona aceste cutii, la clasa respectiva luni. Minunat, nu-i asa? I-am zis Catincai si a fost foarte entuziasmata. Atat de entuziiasmata incat atunci cand tatal ei i-a sugerat ca poate ar fi dragut sa punem in cutie si o jucarie pe care ea nu o mai foloseste….s-a dus si a venit cu un maldar de jucarii alese special pentru copii fara „mamica si tatic’….mi-au dat lacrimile pentru ca fata mea inca nu pricepe exact ce inseamna acest lucru, dar cunoscand-o foarte bine imi dau seama ca ceva simte….ea este un copil care tine mult la jucarii…iar viteza cu care s-a executat mi-a aratat ceva foarte important: ii pasa!

Ca atare, ca sa punem si jucarii, cred ca vom face doua cutii….:D

Revenind la scrisoare pustilor…explicatia legata de cutia de pantofi era ca acei copii nu au nici macar pantofi pe care sa-i puna ca sa le lase Mosul cadouri in ei…si atunci o cutie de pantofi semnifica mult mai mult decat o pereche de pantofi plina cu dulciuri.

Acestea fiind zise….zilele trecute eram chiar furioasa si vroiam sa vb cu directorul despre frigul cumplit din wc…dar m-am imbunat dupa corespondenta de vineri…asa ca o sa astept pana in ianuarie…desi Catinca s-a imbolnavit acolo pentru ca s-a schimbat de hainele ude si transpirate de la gimnastica…fix in wc-ul cu atat de multe grade cate erau si afara…adica vreo 5! Sunt multe minusuri, dar sunt si plusuri…daca stai sa compari cu celelalte gradinite din Belgia….a noastra e chiar TOP!

 

Comments (4) »

Marsul organizat al „termitelor” ….si Mos Nicolae!

 

Rue Neuve, Bruxelles, azi la ora 14.  Aici eram eu…..

 

 

In acest timp…dupa ce a stat la coada o ora, Catinca a ajuns in brate la Mos Nicolae, in casuta acestuia din mall, iar tati a primit si el biscuiti de la Mosul pentru ca a avut rabdare la fel de multa ca si copilul lui! 😀

 

 

 

 

 

Comments (1) »

Romania …ACASA!

Pentru mine este al treilea an cand urez Romaniei „La Multi Ani” de la distanta. Foarte multi, ne vad pe noi, cei plecati  de acasa, peste mari si tari, ca fiind lipsiti de patriotism. Altii ne vad ca pe „baietii destepti”. Altii ne plang de mila ….parerile sunt impartite. Cum suntem de fapt…asta numai fiecare individ stie, in sufletul sau.

Toata viata mea am iubit Romania. Asa am fost crescuta si asa am fost eu structurata. Din punctul meu de vedere nimic nu se compara cu peisajul montan de ACASA, nimic nu inlocuieste sentimentul pe care-l aveam, copil fiind, dar si mai tarziu, adult, atunci cand ajungeam pe malul marii si simteam mirosul sarat si ma suiam pe dig si ma lasam mangaiata de vant si de valurile care se spargeau pe dig. Nimic nu se poate compara cu sentimentul de ACASA, cu locurile cunoscute,  locurile prin care trec si ma intorc in timp, ma vad copila, cu doua cozi lungi, agatata de mana bunicii sau mamei mele. Exista mii de astfel de locuri, imagini vii, amintiri care parca s-au s-au intamplat ieri, nu acum 10, 20, 30 de ani….

Azi, toti se intreaba unii pe altii „de ce iubesti Romania?”…eu iubesc Romania pentru ca este ACASA. Nu o iubesc numai pentru ca e frumoasa, pentru ca are toate formele de relief, peisaje care-ti taie rasuflarea….o iubesc pentru ca inseamna ACASA, pentru ca toate amintirile mele, toti prietenii mei, tot trecutul meu de pana acum, toata familia mea este acolo, in Romania. Nu, nu o urasc pentru ca nu este ceea ce ar trebui si ceea ce ar putea sa fie, dar din acest punct de vedere am fost nevoita sa aleg. Sunt mandra ca sunt romanca si niciodata, nici in tara in care locuiesc, nici in toate tarile pe care le-am colindat nu am ascuns acest lucru. Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa mi se spuna (habar n-am de ce fizionomia mea ii face pe unii sa creada acest lucru) ca sunt rusoaica…si, de fiecare data, le-am spus ca nu, sunt romanca. Noi, cei plecati din tara, nu suntem toti lipsiti de patriotism sau de dragoste de tara..unii dintre noi au ales, atunci cand soarta le-a oferit o sansa pentru mai bine, au ales pentru copiii lor, pentru viata ce urma sa vina. Majoritatea dintre noi isi invata copiii cat mai multe lucruri despre tara lor si ii invata sa spuna cu mandrie ca sunt romani.

Daca cineva mi-ar fi spus acum aproape 4 ani ca voi ajunge sa traiesc aici i-as fi ras in nas si i-as fi spus ca „niciodata”. Iata ca s-au scurs doi ani si ceva si…sunt aici, in Belgia. Au fost ani grei pentru mine din punct de vedere psihologic, au fost ani grei, in care a trebuit sa ma obisnuiesc cu oameni noi, conceptii noi, un mod de viata nou. Ani in care a trebuit sa ma obisnuiesc sa-mi vad prietenii si familia rar (nu atat de rar ca alti romani, dar mult prea rar pentru mine). Ani in care locuri, total nefamiliare, au inceput sa devina parte din viata mea, sa devina rutina. Acum, incep sa ma obisnuiesc. Revin acasa, in Romania, cam o data la 3 luni…si nu mint cand va spun ca ma bucur pana si de gropile cunoscute prin  care trec cu masina, de claxoanele nervoase de la stop…. Stiu, suna aiurea, dar e tare bine cand esti ACASA.

In orice parte a lumii te-ai afla, oricat de bine ti-ar fi acolo, oricat de buna este viata ta acolo, esti roman….si o parte din tine este si reprezinta Romania. Este imposibil sa negi acest lucru, sa nu-l simti, sa nu te apuce dorul de ACASA….este imposibil sa nu visezi, ca poate, intr-o zi le vei putea avea pe toate, acolo, la tine in Romania. Nu este vorba de patriotism, este vorba de ceea ce esti de fapt, de locul unde te-ai nascut, de locul unde iti sunt radacinile.

Copilul meu s-a culcat aseara spunand La Multi Ani Romania si dimineata m-a intrebat din nou daca azi este ziua Romaniei. Copilul meu stie, eu stiu si simt…si daca as avea un steag azi, l-as pune la geam si l-as lasa acolo, asa cum fac belgienii pe tot timpul anului. N-as face-o din patriotism ci din respect pentru tara mea.

Nu sunt patrioata, nu pun cantece patriotice, nu port costum popular, nu sunt ahtiata dupa datini si obiceiuri….eu simt romaneste, sunt romanca si pentru mine Romania este si va ramane mereu ACASA, cu bune, cu rele, cu frumoase cu urate!

Ma voi uita la parada de la distanta, ma voi gandi azi, mai mult decat o fac de obicei, la ACASA, la Romania.

De la distanta…cu drag si cu tine in suflet…..La Multi Ani Romania!

Comments (6) »