Archive for August, 2012

5! Numarul Magic pentru noi!

Acum 5 ani…pe 23 august ora 14.05 o tineam pentru prima data in brate. O noua viata, un nou drum total necunoscut. She’s mine….si face 5 ani!:D Au trecut repede si totusi greu…imi amintesc detalii pe care altii le uita si uit amanunte pe care altii poate nu le uita nicodata. Acest blog a pornit si s-a nascut pentru ea, ca o poveste despre ea. Povestea iepurasului Bocanila este povestea noastra. O poveste care azi are deja vechime…are 5 ani. Era mica…atat de mica. Uneori ii tin piciorul sau manuta in maiinile mele si incerc sa-mi amintesc cat de mici erau cand s-a nascut. Au ramas pozele in care mi se pare incredibil de mica…parca niciodata nu a fost atat de mica. Au ramas filme in care macanea ca Donald, filme cu primii pasi, filme cu primele cuvinte…iar azi, cand ii tin piciorusul sau manuta in mana mea mi se pare atat de mare….si totusi atat de mica! E a mea si o ador! O ador ca o mama, ca o prietena, o rasfat si o cert, ma revolt si ma supar cand se revolta, o tratez uneori ca pe un adult si apoi imi pare rau, o tratez uneori ca pe un copil prea mic si apoi imi pare rau. Sufar cu ea, ma bucur cu ea…e a MEA!Intr-un mod egoist, total, iremediabil si sunt tare mandra de acest lucru! Stiu, sunt o mama nebuna!

Catinca face azi 5 ani….5 ani frumosi, minunati, 5 ani in care am invatat, am experimentat, am fost uimita, am fost socata, am fost amuzata…5 ani PLINI. Acum 5 ani era un bot dragalas…apoi a devenit un pui de om amuzant si care avea darul sa te ingrijoreze ca parinte. Acum, dupa 5 ani…sunt mama, mai mult ca oricand! Explic, vorbesc, educ, formez, ma implic. Acum Catinca este un omulet, omuletul meu care intelege si filtreaza prin  creierul propriu fara sa execute ca un robotel. Un omult cu o multime, un munte de sentimente, trairi, intrebari, expresii nostime sau extrem de „adulte”. Este prietena mea mai mica, este fetita mea, este rafatata mea…este copilul meu. Este responsabilitate, dar mai mult decat oricand este placere! Placerea mamei care are o fetita la o varsta la care este inca nostima fara sa fie razgaiata, este inca docila si ascultatoare, fara sa fie dependenta, este dulce, mamoasa, fara sa fie exagerata, este un pui de om cu personalitate deja definita, fara sa fie extrem de obraznica. Am trecut prin toate etapele primilor 5 ani si ma simt bine. Simt ca este ok, simt ca rotitele se misca si fetita mea devine un omulet cum trebuie. Simt ca imi da putere cand sunt jos si imi da energie cand sunt obosita. Gesturile mecanice de bebe dispar incet, incet si, in locul lor, apar gesturi constiente, mature, asumate. Ma ia in brate, ma consoleaza, intelege suferinta si bucuria, intelege responsabilitatea, sufera, empatizeaza, se distreaza si umple cu hohote de ras cristalin casa noastra. Frica este asumata, mult mai concret decat inainte (noi nu credem in monstrii stiati?). Bucuria si alegerile sunt si ele asumate. Este partener de joc, de creatie, de shopping, de discutii. Este partener de discutat despre masini si fotbal, dar si despre parfumuri si rujuri, creme si haine. Este partener de povestit, de depanat amintiri, de spus povesti despre bunici si strabunici, partener de bucatarit, de creat cadouri, de orice. Am crescut-o langa noi si cu noi. Am vrut s-o crestem noi. Am vrut s-o am langa mine tot timpul, tot timpul! A mers cu noi peste tot, in calatorii, in vacante, la restaurant, la plimbare, oriunde am fost noi a fost si ea. Ne-a schimbat acest lucru viata? Da, in mod cert, dar am gasit calea optima si, mai mult de atat, ne-am dorit sa gasim calea pentru a ne bucura de fiecare minut cu ea! Pentru unii parinti poate este un sacrificiu sa-si schimbe viata…total, sa fie dependenti de copil si copilul de ei. Pentru noi nu a fost. A fost uneori greu, uneori destul de dificil sa ne adaptam la unele schimbari, dar Niciodata nu am conceput, nici eu, nici tatal ei sa planificam o vacanta fara ea…am facut totul sa o luam cu noi, niciodata nu am vrut sa stam fara ea…e parte din noi si noi asa simtim ! Am facut totul sa optimizam conditiile de timp, loc, moment etc…pentru ca ea sa fie cu noi oriunde. Sa aiba amintiri. Amintiri cu parintii ei. Locuri pe care le-a vazut cu noi. Lucruri pe care le-a invatat cu noi. NU este un sacrificiu si aici imi permit sa vorbesc si in numele tatalui ei pentru ca stiu ca suntem 100% de acord. Catinca este a noastra. Este NOI. Noi fara ea nu suntem noi! Suntem dependenti unii de altii fara sa fim exagerati…suntem pur si simplu noi…noi 3, in normalitate, in viata, in viata in 3. Este ingerul nostru, este universul nostru, un univers inventat de noi doi, dupa aparitia ei, un univers minunat care ne invata, ne intareste, ne formeaza.

De ce 5 este numar magic? Este un numar magic pentru mine in primul rand. Cine a citit povestea noastra de inceput stie deja ca 5 este varsta la care am visat ca eram de mana cu fiica mea nenascuta pe atunci, in piata San Marco si mancam inghetata. Avea cozi lungi, asa cum le poarta acum si …visul a devenit realitate atunci cand unele lucru spuneau ca realitatea s-ar putea sa nu fie tocmai ceea ce speram. Anul care vine…vom manca toti trei o ingehtata in San Marco. Catinca!

Am crescut cu bunicii mei si au fost cele mai frumoase momente ale vietii mele…si totusi ca mama total dedicata copilului ei…nu pot sa spun ca as schimba vreo secunda ceea ce am…o vreau langa mine, o tin langa mine…nu vreau sa ratez nimic…vreau sa fiu acolo. Acolo cand face prostii, acolo cand invata, acolo cand vine si imi spune minunatii profunde de adult, acolo cand imi spune ca prietenul ei imaginar, un catel, s-a „indragostit” de cainele real al bunicului ei, acolo cand il „oferteaza” pe taica-su, acolo cand „face o intelegere cu mine”, acolo cand imi spune ca „este constienta ca a gresit, dar nu s-a putut abtine…pur si simplu”, acolo cand ma ia in brate si ma strange, acolo cand striga dupa mine pe strada „mami, stii ca te iubesc da?’, acolo cand imi spune ca nu mai poate de dorul lui taica-su de care s-a despartit de doua zile, acolo cand da din gene gales si incearca sa „ne faca din vorbe”…acolo cand, in disperare de cauza, de frica ca nu ma v-a convinge sa fac ceva ce vrea ea…face efortul sa vorbeasca fluent in franceza doar ca sa ma impresioneze si sa ma convinga…ACOLO!

Catinca are acum 5 ani. E extrem de inalta…ne imbracam deja cu haine pentru 7 ani (121cm). Nu e slaba, dar …e slaba…adica unii se lamenteaza ca e slaba, eu stiu cat mananca :D. Are 20kg. E cocheta. Ii plac hainele si, pentru ca am invatat-o de mica sa-si aleaga si sa-si asorteze hainele merg cu ea fara griji la cumparaturi…ea isi umple bratele si eu fac selectia finala. E un copil bun…atat de bun…nu se da cu fundul de pamant, nu urla, nu face scene decat cand este extrem de obosita si nici atunci. Se imbraca singura, mananca singura, isi taie singura mancarea. Adora sa fie coheta, dar intelege restrictiile. Stie ca urasc oja pe unghii la copii si se multumeste cu lac transparent, vara. Stie ca urasc rujurile la copii si isi da cu strugurel. Mananca ce i se da…si foarte rar refuza mancarea -are doar cateva chestii pe care nu pune gura. Nu mananca cremvursti, sunca si alte porcarii pe care le mancam noi 9cere sa guste, dar doar ata, nu mai cere a doua oara). Este un copil care a fost obisnuit cu explicatii…as ca nu accepta un NU simplu. Nu trebuie sa o conving de nimic…trebuie doar sa-i explic, ca unui om mare, de ce este NU.Este totusi un copil (lucru pe care il uit uneori :D), cu dorintele si manifestarile inevitabile varstei ei. Vrea jucarii…nu-si doreste multe, dar acelea pe care le vrea le vrea cu ardoare. Este constienta ca le primeste asa ca de cele mai multe ori nu exagereaza…iar eu nu sunt stresata pentru ca nu-si doreste luna de pe cer, nu vrea chiar fiecare rahatel pe care-l vede…ceea ce ma face o mama fericita nu? 😀 Nu are cine stie ce notiune de autoritate…pentru ca nu este nevoie cu ea de foarte multa autoritate. Desi eu sunt bau-bau-ul familiei (cu mine isi petrece cel mai mult timp si eu o cert cel mai rau, impun reguli, restrictii etc) totusi, tatal ei este cel care are un impact mai mare in materie de autoritate. Ca sa fiu sincera, stand mai mult cu ea…parerea mea si ceea ce spun eu conteaza mai mult, aparent, pentru ea decat ceea ce zice tatal ei. Adevarul este insa ca tatal ei e un soi de zeu…si nu exista teama mai mare pentru ea decat sa-l supere pe tati. Cu alte cuvinte…pe sleau…fereasca al de sus sa o supere pe mami ca „o dezamageste” (nici macar o palma la fund nu echivaleaza cu acest cuvant), dar daca il supara pe tati e jale- sufera mai mult din cauza celor 5 minute de suparare a lui tati (aveati impresia ca dureaza mai mult?:D) decat pentru 30 a lui mami (din nou normal…mami e cotidian, tati e magic…day by day). Tati e magic…cu tati face ceea ce nu face cu mami si cu mami ceea ce nu face cu tati…iar cu amandoi…eheee. …aici e cu scantei ca ne rafatam din plin.

O vreme am fost contrariata…Catinca nu este o iubareata de felul ei…nu te pupa, nu te dragaleste…asa a fost de mica. Anul acesta insa a demonstrat calitati magice…magic 5. Empatia a luat aripi, notiunea de imbratisare, pupic, dragoste…au conotatii aparte. Ne spune ca ne iubeste din senin, fara legatura  cu nimic, pur si simplu, isi incolaceste manutele in jurul gatului nostru, notiunea de dor capata sens din ce in ce mai mare cand e vorba de mine si de taica-su, se catara in bratele noastre (pe rand) doar din dorinta de a sta acolo, fara sa faca sau sa zica nimic (asta cu zisu’ nimic e cam utopie….realitatea e ca vorbeste non-stop, inclusiv in somn! :D). De mica a dormit in patul ei…in ultimul an are perioade in care ne roaga sa doarma ori cu mami, ori cu tati, cu cine are ea chef. Nu este o dependenta, nu este celebrul si acel sablon despre care se tot bate toba de co-sleeping…este pur si simplu dorinta de a dormi cu mami sau cu tati o noapte. Dorinta indeplinita, cu limite si reguli. Este o dovada de dragoste, de dragalasenie…felul ei de a fi. La fel cum se duce si se ghemuieste langa taica-su sa se uite cu el la un film sau cum vine si se catara la mine in brate sa ‘lucram” impreuna…cere atentie si o primeste, fara sa exagereze, fara sa mearga la extreme.

Stiu…lunga postare….si as mai scrie inca o data pe atat. 😀

Catinca face azi 5 ani….si as vrea sa scriu romane…chiar as avea ce sa scriu. Stand cu ea zi de zi, minut de minut chiar am ce sa scriu. Ma rezum in a spune insa atat: pentru NOI ea este Magia noastra! Este totul in sensul cel mai pur al cuvantului. Noi suntem noi cei de altadata si totusi altii…pentru ca exista EA! Suntem mai buni, mai toleranti, mai atenti, mai interesati, mai fericiti…mai NOI decat am fost vreodata! Au zburat 5 ani si mi-as dori sa mai fie mica, mica…..o broscuta in bratele tatalui ei, un iepuras Bocanila in burta mea….dar n-as vrea sa schimb cu nimic ultimul an…un an in care evolutia ei a fost fantastica…

Azi, fetita mea MICA-MARE face 5 anisori…atat de putini si totusi multi pentru mine. E omuletul meu, printesa mea. Cu personalitate, copilarie, etape de dezvoltare…si tot ceea ce implica 5 ani de viata. Un copil pe care-l iubim amandoi mai presus de orice pe acest pamant.

E visul implinit! Suntem norocosi si constienti de norocul nostru! Ii multumim lui Dumnezeu pentru acest dar!

Iti multumim puitul nostru, printesa noastra, ca existi, ca ne faci viata frumoasa, unica, minunata! Te iubim „pana la luna si la stele si inapoi”!

La Multi Ani sufletul nostru drag, printesa mica, gargarita mea!

mami si tati

Comments (8) »

Soferul roman, dar mai ales bucurestean!

Inca din primavara ma tot gandesc sa scriu aceasta postare. Cand am fost de Paste in vacanta, in tara, am crezut ca mi se pare. Ma intorc acum, in vara…si imi dau seama ca sigur nu mi se pare.

Daca m-ar intreba cineva din tara in care locuiesc acum, Belgia, cum este soferul roman….as spune: o combinatie intre luxemburghez, combinat cu turc si cu italian. In traducere: luxemburghezii sunt isterici si nervosi la volan, turcii respecta numai si numai regulile de circulatie pe care si le fac ei (niciodata pe cele pe care le face statul), italienii sunt nerabdatori, vocifereaza si sar la bataie imediat. Desigur, Mircea Badea de-ar citi vreodata aceasta postare (ceea ce in mod clar nu este cazul), mi-ar spune imediat ca da, dar aia au macar drumuri. Corect, dar cu nuante. Imi place Badea si ii dau dreptate in 90% din cazuri (ba chiar si fi-mea e fan)…nu si aici. 😀

Sunt sofer de prea multi ani ca sa va spun de cati, da, sunt si femeie, dar nu mi-au auzit urechile prea des chestia aia cu „cratita la volan”!:D Am avut din fericire profesori buni (inclusiv sotul meu) si am condus prea mult ( a se citi zilnic) prin Bucurestiul cotidian ca sa nu invat sa ma adaptez „junglei”. Cand am ajuns in Belgia ma plictiseam tare, tare la volan….frate, sa nu te injure nimeni, sa nu vrea nimeni sa dea cu masina peste tine, sa-ti taie fata, sa se bage, sa claxoneze, sa-ti iei „kilograme de carne” si altele asemenea….oamenii aia erau prea ZEN pentru una ca mine venita dintr-o lume in care nici nu se pune verde la semafor si ala din spate se propteste cu ambele maiini in claxonul din dotare. Apropo…dupa mintea mea ar trebui introduse amenzi de 100 de euo pentru claxonat aiurea…si aplicate cu strictete, dar asta este alta poveste. Am fost socata. Cu timpul am inteles. Belgienii sunt niste soferi mizerabili (o alta poveste pe care o voi detalia cu prima ocazie), dar macar sunt constienti de acest lucru si merg incet, in plimbare, lucru care-ti da timp sa reactionezi cand ii vezi ca fac tampenii. Ei se plimba. Nu se grabesc NICIODATA. Nu, nu pentru ca nu se grabesc ci pentru ca in cultura lor, in educatia lor, grabitul, ii arde la buzunar grav. Pentru ca in cultura lor legile de circulatie conteaza. 100 de euro te costa un mar mancat la volan. Tot atat o roata suita din greseala pe trotuar si la jumatate parcatul 10 minute peste timpul admis. Deciiiiii…constrangeri ( si stati linistiti…parcari cu plata sunt multe, dar scumpe de te doare ficatul). Dincolo de aceste constrangeri insa apare fenomenul asta cu nu ma grabesc si nu ma sui pe bara din spate a aluia din fata. Poti sta la stop 10  minute sa-ti potrivesti radioul…NU se porneste de la premisa ca esti un dobitoc…ci ca ai o problema. Te depasesc frumos (in general fara semnal ca nici astia nu prea semnalizeaza) si isi vad de drum….iar tu zaci acolo pana iti amintesti ca ar trebui sa pleci de pe loc. Ok si nu….revin iar la Badea care spunea ca atunci cand prinde liber pe drum o „arde” la podea….ii dau dreptate in contextul circulatiei cotidiene…ce se intampla insa cand mergi linistit, pe o strada libera, libera, plina de treceri de pietoni si pietoni pe treceri, cu 50 km/h si in spatele tau se suie, la propriu, un  bolid nervos nevoie mare care nu poate sa o arda cu 100? E sambata, nu se grabeste lumea nicaieri, tu esti cu copilul in masina si chiar nu ai de ce sa o calci la 80/h. Drum bun, cale libera, doua benzi si tu primesti claxoane, carne si toate cele pentru ca nu mergi, IN ORAS, cu 100/h. Da, stiu, lumea e plina de tampiti…dar cum naiba sunt atat de multi in Bucuresti? De ce naiba sunt toti atat de agitati, de nervosi, de isterici? De cand am venit acasa, in vacanta, ma amuz….si ma amuz atat de tare….da, am capatat relaxarea si placerea de a conduce a belgianului…ghinionul aluia de merge in spatele meu. Merg cu viteza legala, nu ma dau neam la o parte, ma doare in cot de claxoane si injuraturi, DAR nu ma doare in cot cand imi vad copilul pus in pericol. Pentru asta sunt in stare sa ma iau cu ei de gat. A doua zi dupa ce am venit acasa, in intersectie la Doamna Ghica, ora 13, nu prea aglomerat, doi smecherasi se sicanau de mama focului. Nu stiu cum mama niabii m-am nimerit eu in spatele lor, dar a fost absolut luxemburghez ca sa ma exprim asa….dupa ce s-au sicanata, franat, injurat la stop…de-mi era teama ca acum scot si pistoalele pe geam….ajung in final, dupa ce trec intersectia in spatele unuia din ei (celalalt a disparut). Credeam ca nenea ori era cu ceva la bord (la pranz????), ori nu avea toate tiglele pe casa….a inceput sa-mi franeze brusc in fata. Ma bag pe banda cealalta si incetinesc…sa se potoleasca nebunul. Ajung la stop…unde evident ajunge si el…cum naiba se intampla mereu sa te grabesti, sai injuri pe toti, sa-i depasesti sa le faci toate cele si ajungi tot acolo…ehhh ghinionul prostului nu? Cand ajung la stop constat cu stupoare ca nenea de la volan avea o „treaba suplimentara” cu o domnisoara….de aici franele in mers, de aici nevii alui de fusese in spatele lui si de aici mersul in zig zag….ce papucii mei? 

Mi s-a parut ca traficul s-a mai civilizat…de fapt cu asta incepusem…cu ceva ce sesizasem in primavara. Da, traficul este mai civilizat decat era inainte…cu toate astea insa…ramanem combinatia perfecta intre luxemburghezii isterici, turcii care nu respecta nici cea mai mica regula de circulatie si italienii nervosi. SI nu, Mircea Badea, NU are legatura cu drumurile ci cu lipsa dee civilizitatie GENERALIZATA : de la tinutul bebelusilor in brate, pe locul din fata (pentru ce se fac toate reclamele alea ingrozitoare care te indeamna totusi sa folosesti un scaun de masina pentru bebelusi), pana la cautatul in pantalonii soferului, in timp ce acesta merge cu masina si pune in pericol viata altora din jur, pana la calcatul acceleratiei doar pentru adrenalina si nimic mai mult.

Nu ma intelegti gresit, nu sunt nici firoscoasa, nici cratita. In Belgia conduc propriul bolid 4×4 si il conduc si cu 120/h, 13/h sau chiar mai mult, unde am voie, adica pe autostrada. In Romania imi conduc opelul astra. In Belgia calc acceleratia pe autostrada si merg cu 70 km/h in oras, unde am voie. Unde nu,  merg cu 30 sau cu cat scrie. Diferenta este ca aici sunt stresata si infricosata nu de gropi, nu de drumuri proaste ci de DOBITOCI, de oameni fara creier, de tampiti care isi inchipuie ca si-au cumparat strada si ca pot sa omoare pe oricine pentru CA (oricare are fi acel pentru CA). Prefer soferul belgian, un sofer prost, dar care are bun simt si recunoaste ca e prost asa ca merge linistit pe banda 1, decat soferul roman isteric, needucat si fitos. Da, unii…imi vor spune sa ma duc naibii si sa nu ma mai intorc….cu ani in  urma cred ca si eu as fi gandit la fel. Cand ajungi sa traiesti ambele lucruri iti dai seama, cu tristete, ca ti-ai dori sa te simti peste tot intr-o oarecare siguranta…o siguranta care nu tine de drumuri ci de lege, de bun simt, de un minim de bun simt. Soferi prosti exista peste tot in lume…cine stie, poate si eu sunt unul dintre ei, in ochii altor soferi…cu toate astea…cand prostia se contopeste cu lipsa de bun simt si cu fitele….e gravvvv de tot. Nu imi este frica sa circul prin Bucuresti. Am crescut aici, am invatat sa conduc aici, aici mi-am format stilul de condus….dar mi l-am schimbat…cu unul mai relaxat, mai zeflemitor, mai nesimitit. Ma doare in cot ca ma claxoneaza, nu o mai iau la fuga cand se suie autobuzul pe mine, nu-mi mai este frica sa ma bag cu tupeu atunci cand stiu ca e dreptul meu si nu ezit sa ma injur ca la usa cortului cu ailalti daca este cazul- pana la urma sunt romanca si imi aduc imediat aminte de unde am plecat! 😀  Cu toate astea…am invatat un lucru: respect in trafic, respectul regulilor de circulatie! Un lucru pe care incepusem si eu sa-l uit, traind intr-o lume in care mama mea era sa fie calcata pe trecerea de pietoni de autobuz, doar pentru ca mergea incet, in care eu eram sa fiu calcata de o pipita pe trecerea de pietoni, doar pentru ca ea se grabea. Atunci eram tanara si am reactionat spargandu-i cu bocancii (era iarna) farurile. Azi…as face altceva, mult mai belgian…m-as pune pe capota ei in fund si as chema politia si nu m-as misca de acolo pana cand nu as vedea-o arsa si fripta ca la gratar. Oare as sfarsi impusacata de „gusterul” ei smecher? 😀

Traiesc in doua lumi diferite. La fiecare 3 luni vin acasa, in Romania mea, pe care o iubesc, unde imi am familia, prietenii. In rest traiesc intr-o tara care imi face viata mai buna, mai frumoasa, mie si familiei mele. O tara pe care nu o iubesc decat ca pe o tara adoptiva care imi ofera o viata mult mai buna poentru noi, nu o admir, de foarte multe ori nu sunt de acord cu felul in care se fac lucrurile, dar careia nu-i pot reprosa cel putin un lucru: respectul fata de legi si fata de oameni. Copilul meu avea 2 ani si putin si s-a trantit in mijlocul trecerii de pietoni belgiene sa-si puna la loc ariciul de la sandale…..un intreg card de masini a stat acolo asteptand, minute bune, cuminte. Fara claxoane, fara nervi, fara isterii, fara nimic. Rabdatori, calmi…in timp ce eu eram disperata si isterica, ca o romanca ce sunt, incercand sa ridic copilul pe sus (aveam vreo 3 plase in maiini din care cadeau tot felul de lucruri in timp ce incercam sa ridic copilul de jos) ca sa nu ma ia nimeni la bataie. In Romania as fi luat cu siguranta bataie…sau macar urari de bine pentru toata familia si neamul meu.

De ce am scris aceasta postare….pentru ca as vrea sa simt ca se schimba ceva. Stiu, nu se va schimba si sunt naiva.

Poate totusi mai sunt si altii care isi doresc sa nu puna piciorul pe trecerea de pietoni cu teama. Poate sunt si altii care nu-si doresc sa se suie la volan si sa se intrebe cu ce Gigi vitezomanul se mai intalnesc azi. Poate sunt si altii care vor sa se suie in masina, soferi buni sau slabi si sa gaseasca putina intelegere…sau daca nu, macar putin respect fata de notiunea de prioritate, viteza legala, depasire si tot ceea ce inseamna cod rutier. Poate sunt si altii care ar vrea, intr-o zi, sa fim considerati soferi prosti (asa cum sunt considerati belgienii), dar cinstiti si de treaba. Sau poate NU…eu am zis…pentru ca asta simt. S-a schimbat cate ceva, dar dementa, bolile nevoase si teribilismul nu au ce cauta pe strazile orasului si ele sunt prezente din plin. Atat de prezente ca uneori ma intreb daca nu toti soferii romani sufera de boli nevoase. Chiar nu vede nimeni?  Tineri sau batrani, oameni simpli sau intelctuali…te uiti la ei si te crucesti cata ura, cati nervi, cata isterie, cata nerabdare, cata furie revarsa…la volan. E un mod de refulare? Alegeti-va fratilor alte supape de refulare (spargeti niste pereti, niste sticle, de preferat intre cei 4 pereti ai casei voastre!)…nu asa ceva….puneti in pericol viata altor oameni.

Drum bun …ca linistit…nu in Romania!

Comments (1) »

Mariile mele!

Ca in fiecare an, fac orice ca sa reusesc sa fiu acasa, in Romania ca sa le serbez pe amandoua: bunica mea si Catinca Maria!

Asadar…Mariile mele va iubesc!

La Multi Ani tuturorcelor care s-au sarbatorit azi!

Leave a comment »