Archive for Septembrie, 2013

Legatura intre scoala, metrou, dulceata si Adam si Eva!

Ieri am primit un bilet in caietul de corespondenta in care invatatoarea imi scria sa ma duc urgent sa-i fac fetei abonament pe toate mijloacele de transport ca maiine (adica marti) are nevoie de el ! Hmmmm? !

Stiam de la sedinta cu parintii ca abonamentul se face la metrou, este GRATIS pana la 12 ani (adica il faci acum si il are pana la 12 ani), pe toate mijloacele de transport: metrou tramvai, autobuz si un autobuz special care circula pe aici prin oras (nu stiu ce e cu el si unde duce!)

Am intrebat-o pe Catinca unde merg si mi-a raspuns cu nonsalanta: ” La Piata!”

– La piataaaaa? Ce sa faceti acolo?

– Sa cumparam fructe pentru dulceata!

Din ce in ce mai stupefiata…am continuat.

– Ce dulceata?

– Dulceata de fructe, ne decidem acolo de care.

– Adica voi o sa faceti dulceata sau face bucatarul?

– Nu, noi facem dulceata, la bucatarie, cu bucatarul!

:D…si liniste!

Asadar…azi fata mea a fost cu metroul (cu vesta reflectorizanta ca asa se umbla pe aici cand sunt cu scoala si cu colier cu numele scolii si numarul de telefon in caz ca se pierde vreunul). Fara mine! A fost la piata. Fara mine! A cumparat fructe si a cascat ochii la tarabe (stiu exact ce vindeau aia acolo…si ce paiine si ce ceasuri de mana, mese de par pentru fetite, legume, peste din ala de care fac eu etc :D). Maiine face dulceata! Fara mine! (bine, la faza asta ma bucur…nu-mi place sa fac dulceata!). Cand a ajuns la scoala a trebuit sa se gandeasca la o propozitie legata de plimbarea lor si sa i-o spuna profesoarei. Aceasta i-a scris propozitia in caietul de lucru din clasa si ea a trebuit s-o rescrie de cateva ori.

A venit acasa cu tema pentru ziua de azi: sa duca o reteta de dulceata (de prune sau de mere…) pe care sa stie s-o explice colegilor.

Mama mi-a sugerat dulceata de prune si de mere…asa ca m-am apucat si am scris reteta, ingrediente, cantitati, mod de preparare si am invatat-o impreuna. Sa nu se duca copilul cu lectia nefacuta la scoala! 😀

Pana aici ati inteles legatura intre scoala, metrou si dulceata!

Ce-i cu Adam si Eva? Catinca face 2 ore de religie pe saptamana. O ora de religie ortodoxa (aici iti alegi ce religie vrei sa faca copilul daca nu esti intr-o scoala catolica) si o ora de religie si morala unde se invata lucruri generale, comune tuturor religiilor si percepte morale de baza. Profesorul de religie ortodoxa este grec (belgianizat desigur). Ei bine….Nicholas le-a povestit ieri istoria cu Adam si Eva…si, din spusele Catincai, „au ajuns pana la frunze!” 😀

Stupoare! Doamne, ce-i invata pe astia la scoala?! -Care frunze?

-Pai alea pe care le purta Adam cand a iesit din ascunzatoare. Stii, cred ca eu sunt cam interesanta pentru copiii de la mine din clasa care nu prea stiu multe despre Romania.

– De ce mami?

– Nicholas a zis ca frunzele alea pe care le purta Adam sunt de la un copac care se gaseste la noi in Romania….

Ce credeti ca a facut ma-sa in secunda 2? Evident, s-a repezit la calculator si a googalit sa vada ce naiba de frunza purta nenea Adam ca habar nu avea! 😀 Da, era vorba despre smochin! (in viata mea nu mi-am pus problema ce frunze purta Adam…cred ca saptamana viitoare urmeaza sa aflu si cei soi de mar era ala din aceeasi poveste! :D)

M-am dus victorioasa sa-i spun copilului ca frunzele erau de smochin si m-a privit intelegatoare….

– Stiam ca sunt de figue…dar n-am stiut sa-ti traduc asa ca ti-am zis frunze pur si simplu! 😀

Anunțuri

Comments (2) »

Sistem scolar belgian/sistem scolar romanesc

Am asteptat sa treaca mai mult de 2 saptamani de scoala, de clasa 1, ca sa pot sa-mi formez o opinie cat de cat obiectiva asupra sistemului de invatamant belgian.

Ca persoana care a avut si inca mai are legaturi cu sistemul de invatamant romanesc (prin intermediul clientilor magazinului meu, prin intermediul prietenilor mei care sunt cadre didactice, dar si prin intermediul prietenilor care sunt parinti care au copii la gradinita si la scoala) am multe de comentat si de spus despre nemultumirile mele legate de invatamantul romanesc si, dupa ce veti citi aceasta postare, veti intelege si voi de ce (desi stiu ca multi dintre voi va manifestati aceste nemultumiri). Comparatiile insa fac lucrurile mult mai evidente.

Asadar o mica radiografie a sistemului, a profesorilor, dar si a parintilor……cu promisiunea ca voi mai reveni pe parcusrul anului si cu alte postari de acest gen!

Sistemul de invatamant!

Invatamantul romanesc: orar greoi, incarcat si extrem de incorsetat in programe si tone de hartii… atat pentru profesor cat si pentru copil/parinte. Cel belgian: Nu exista orar. Sistemul de invatamant este un sistem integrat, din clasa 1 pana la final. Singurele ore specificate in asa-zisul orar al copilului sunt cele de: sport, gimnastica, arte, lutarie si inot (inotul este obligatoriu inca din clasa 1)

Invatamantul romanesc: foarte teoritizat, lipsit de aplicatii practice, segmentat, tone de teme lipsite de orice fel de atractivitate pentru copil si bazate pe munca, munca si iar munca, lipsit de imaginatie, invatat pe de rost etc. O tona de culegeri si materiale aditionale pe care se dau sute de lei.

Invatamantul belgian: fiind invatamant integrat, totul se inlantuie, se leaga materiile una de alta. Exemplu: Incepem ziua prin a merge intr-un parc unde desenam un nuc. Ajungem la scoala si scriem o fraza despre nuc si invatam cate ceva despre nuci, anotimpuri etc. Cu nucile culese de copii incepem si facem calcule, adunari, scaderi, impartiri, multimi etc. Apoi stim ca nucile se pot utiliza la mancare si facem o prajitura….sauuuu, pentru ca avem ora de arta in acea zi, profesorul de arta ne invata cum putem face o vopsea eficienta din praful de nuci….Ne intoarcem la clasa si primim pentru acasa o tema super tare: a doua zi, pe langa fraza scrisa la clasa (aici nu se invata intai literele ci se incepe de la fraza catre litere…asta este o alta poveste legata de sistemul de invatamant, dar o sa o spun altadata) trebuie sa aducem imagini cu fructe sau chiar fructele respective…ce fructe vrem noi. Daca vrem putem ruga parintii sa scoata si cate o fraza reprezentativa pentru fiecare fruct…informatie pe care va trbui s-o prezentam singurei, in fata clasei, cand ne vom prezenta fructele aduse. Si uite asa incepe ziua 2…in care vom face dulceata, vom calcula cu fructe si vom transcrie apoi in caiete calculele atat in cifre cat si in desene. Dupa aceea ne vom intrece in a face impreuna o fraza cat mai frumoasa despre fructe, fraza care va fi transcrisa in caietele de scriere si pe care o vom amesteca (ca si cuvinte) formand alte fraze sau propozitii cu fraza de cu o zi inainte…cea despre castane. La atelierul de arta vom face cu profesorul lutarie….si fiecare dintre noi va trebui sa creeze nucul pe care l-a vazut in parc, cu nuci cazute pe langa el si cu frunzelede nuc asa cum ne-au ramas ele in memorie. Sa-mi explice si mie cineva cum poate sa nu-i placa unui copil scoala in astfel de conditii? Cum poate sa nu-i faca placere unui profesor sa predea intr-un astfel de sistem.

Invatamantul romanesc: Nefiind un sistem integrat (si nemanifestandu-se din nicio parte, nici profesor, nici parinte, interes pentru anumite aspecte de dezvoltare creativa) se pune foarte mult accent pe invatare tip papagal, pe munca fizica (scris si iar scris) etc si foarte putin pe imaginatie, creativitate, invatare ludica. Acestea din urma sunt prezente doar la orele dedicate, intr-un mod atat de invechit incat unii dintre noi, fosti elevi, azi parinti, am ramas si acum marcati de cuvinte gen: hartie creponata, hartie glasata, figurine din castane, planse de hartie si caiete de activitati. O spun sincer …bleahhhh!

Invatamantul belgian: Evoluat, activ, dinamic, cu implicare maxima a copilului…atat de evoluat, incat chiar si mie, un parinte care are foarte multa legatura cu activitatile creative, manuale, handmade etc imi este greu uneori sa tin pasul (si nu de acum, din clasa 1, inca din gradinita!). Tone de materiale fizice (si cand spun fizice nu ma refer la plansele alea amarate si la hartia decupata si la chinurile alea la care se auto-supun -de nevoie sau de bunavoie- si pe pe care cu greu le fac profesorii pe la scolile romanesti schimbandu-le si dandu-le de la unii la altii): luturi, paste polimerice, vopseluri create de ei in clasa din diverse lucruri, suporturi de decorare atat de diversificate, reciclare (altele decat peturi si folosirea castanelor si ghindelor), materiale achizitionate etc  etc. Aici NU se lucreaza NICIODATA  cu caiete de actvitati (poate pentru ca aici nu trebuie satisfacute pilele de la inspectorate care recomanda  anumite edituri pentru caiete de activitati nu? poate pentru ca aici profesorii au si baza legala prin care factureaza LEGAL parintii pentru materiale adevarate, dar au si interesul sa faca lucruri? poate pentru ca aici parintii inteleg clar ca invatamant NU inseamna numai gratis si nu inseamna numai culegeri si imbuibarea copilului cu matematica si gramatica facute in cel mai clasic mod?)

Copilul din invatamantul romanesc: Un copil care pleaca zi de zi la scoala (si de la scoala inapoi) carand niste tone de caiete si de carti in carca (inteleg ca aici lucrurile incep sa se mai schimbe in sensul ca au aparut si in Romania dulapioare), un copil care inghite tone de informatie ca atare, intr-un mod aproape mecanic si invatand de multe ori pe dinafara. Un copil care nu descopera placerea calcului, scrisului si cititului, realizarii de proiecte, deocumentarii individuale…ci doar le INVATA. Un copil care are teme pentru acasa, inca din clasa 1…teme care insa nu-i solicita deloc imaginatia, creativitatea si dorinta de a invata lucruri in mod logic….care are 100 de caiete si face liniute, carligute si toate cele in mod mecanic, la numar de pagini si pentru care cele 4 ore de stat la scoala inseamna o mare suprasolicitare si oboseala, urmata de alta suprasolicitare si oboseala, acasa, la teme.

Copilul din invatamantul belgian: Copilul care sta la scoala de la 8.30 pana la 15.30 (si peste la after-school daca nu-l iau parintii) si invata ca la scoala e foarte „TARE”. Se duce cu mainiile in buzunare (in ghiozdan avand doar caietul de corespondenta cu parintii si cutia cu gustarea de la ora 10 pentru ca la ora 12.30 mananca pranzul la bucataria scolii. Toate lucrurile lui sunt in dulapul de la scoala (caiete, echipamente de sport, de gimanstica si de inot). Singura zi in care ghiozdanul este plin este vineri cand aduce acasa toate materialele si caietele folosite in acea saptamana pentru ca parintele sa vada ce a facut in acea saptamana si toate echipamentele de sport pentru a fi spalate). Copilul care are 3 pauze intr-o zi, mari, nu de cate 10 minute, in care se relaxeaza, mananca si se joca la leaganele din curtea scolii, la nisip sau jucandu-se cu mingii, palete si alte cele. Copilul care invata ce inseamna ordine, ce inseamna implicare, ce inseamna responsabilitate: strange masa, cara vase,  este responsabil pentru masa lui (care are alti 6 copii), verifica dulapurile, este responsabil de hranirea animalului din clasa, este responsabil de colectarea obiectelor pierdute intr-o zi etc (fiecare, prin rotatie, face de toate). Copilul care vine acasa si se culca sau se joaca sau face ce vrea el, fara sa stea pana la 8 seara ca disperatul sa rezolve probleme din culegeri sau sa scrie alte teme. Copilul care, atunci cand are teme are teme care cer pe bune implicare si il solicita in mod placut…un fel de joaca-invatat. Copilul care este indemnat sa isi dezvolte si partea oratorica, partea de confruntare cu societatea, interactivitatea: sustine proiectele pe care le face, prezinta planse, prezinte informatii, explica, raspunde la intrebarile colegilor (si daca nu stie este ajutat de profesor), participa, in fiecare saptamana la reuniunea de clasa, unde are dreptul sa-si spuna pasul legat de problemele pe care le-a avut cu colegii, cu temele, lucrurile care nu i-au convenit, care i s-au intamplat etc.

Profesorul roman: Stresat! Nervos, supus la presiuni din toate partile, DAR si delasator si incorsetat (de multe ori de buna voie, din lasitate…sau din lene -cazuri, dar exista si nu putine), intr-un sistem invechit, prost platit,  plicticos, lipsit de imaginatie, bazat pe indopare cu informatie si lipsa de originalitate. Se scuza si se ascunde uneori dupa programa (PROASTA!) care nu-l lasa sa faca, uneori dupa parintii care pun presiuni, alteori dupa lipsa de bani pentru a face lucruri si de riposta parintilor care nu vor sa dea bani decat pentru culegeri si caiete de activitati (decupam si taiem, decupam si lipim…si gata cica am facut ora de abilitati practice….). Un alt  profesor care se lupta cu aceste presiuni si uneori incearca sa gaseasca modalitati colaterale pentru a oferi  un „ceva” in plus, modalitati pe care insa le gaseste pe TIMPUL lui liber (care evident nu mai e liber), pe munca lui suplimentara (neplatita), pe neputinta lui de a trece mai departe de canoanele invatamantului clasic, aproape comunist, neschimbat ca stil si ca abordare de zeci de ani…sistem de care atunci cand VREA, nu-l poate ocoli din cauza mentalitatii parintilor, dar si din cauza sistemului in care „functioneaza” – directori care ii explica sa se „descurce si el cum poate si cum reuseste sa-si convinga parintii din clasa”, directori si inspectori care „recomanda” calduros caiete de activitati si culegeri (sa continui si sa spun si de ce?….nu cred ca este cazul, toata lumea stie!). Exista si profesorul care NU vrea…cel care n-are chef sa stea sa expuna parintilor argumente si sa se „ia cu ei de gat” pentru a demonstra ca abordarea lui este mai buna decat a lor si ca decat sa bage banii in culegeri mai bine ii baga in materiale de calitate, cu adevarat utile. Cel care nu are puterea sau considera ca este mai simplu sa cumperi decat sa apelezi la implicarea parintelui (sa cumparam un aspirator, o imprimanta, banci noi ca astea vechi sunt prea grele si nu le putem muta din loc, perdele noi gata facute- in loc de: cine are un aspirator mai vechi, cine are o imprimanta mai veche sau poate dona una, ce bunica este dispusa sa ne faca niste perdele ca sa cumparam doar materialul ca e mai ieftin, cine se ofera sa ne puna niste roti la mese ca sa miscam mai usor – exemple luate din postarea Laurei Frunza care are mare dreptate!). Profesorul care nu stie sa ceara…sau sa zic nu stie cum sa ceara si sa convinga mentinandu-se in legalitate!

Profesorul belgian: RELAXAT! La dispozitia parintelui, dar conform regulilor nu cand are parintele chef sa dea buzna peste el. Se comunica totul printr-un bilet, se stabileste o intalnire, in functie de programul celor 2. Ferm atat fata de parinti cat si fata de copii. INTERESAT- si aici ma refer la interesat pe bune sa faca altceva decat sa indoape mecanic copilul cu informatii, interesat de fie creativ si sa foloseasca tot felul de lucruri (nu numai hartie galsata, creponata, ghinde si planse printate de pe internet). Independent- fata de orice presiuni (pornind de la director sau inspectorat pana la parinti). Constient si aplecat asupra faptului ca are un sistem de invatamant si pe ala il foloseste nelasandu-se presat de dorintele parintilor (de fapt chiar il doare in cot de asa ceva) de a indopa copilul cu teme din culegeri si nici de presiuni interne sistemului datorate doritntei de a favoriza anumite medii. Profesorul care VREA si POATE (pentru ca vrea) sa lucreze cu materiale performante si cu tehnici pedagogice performante …..in mod cert un profesor care atunci cand ajunge acasa, citeste linistit o carte, se uita la un televizor, isi plimba copilul in parc sau isi face mancare in casa…in loc sa stea sa „manance” planse pe internet, sa faca tone de hartogaraie pentru inspectii, caiete de activitati pentru punctaje, sa-si sparga creierii cum sa mai ofere ceva nou si interesant copilului la scoala adica sa faca din „rahat bici” (scuzati expresia, dar chiar asa fac unii dintre ei!). Mai e un profesor, rusinea breslei (si credeti-ma, exista!): profesorul care se simte jignit daca primeste flori la final de ani si nu un cadou (nu detaliez nici aici ca stie toata lumea la ce ma refer!).

Parintele roman: De cele mai multe ori este parintele care considera scoala gratuita dar are pretentii pana la cer. E de stat, e gratuita…stiti voi, sistemul „asteptam de la stat”…De cele mai multe ori parintele care NU se implica, dar are o tona de pretentii…care insa, din cauza sistemului in care a crescut si a invatat se reduc la „sa-i imbubam cu matematica, cu romana, cu gramatica…sa invete, la scoala nu ne pierdem vremea cu porcarii din astea creativitate…trebuie sa invete!” (in conditiile in care, in toata Europa -mai putin la scolile traditionale, tip scoli catolice etc- sistemul de invatamant este unul integrat, bazat pe dezvoltarea creativitatii, oratoriei, implicarii si din ce in ce mai putin bazat pe acumulare automata, invatare pe de rost. Ca atare, acesta este parintele care la sedinta cu parintii va urla din rarunchi sa nu cumparam nimic altceva decat culegeri ca de alea si doar de alea avem nevoie. Parintele NEIMPLICAT! Desigur, de dimineata pana seara munceste ca un caine ca sa asigure minimul necesar pentru copil, chiar si culegerile alea…omitand insa ca un minim de implicare in viata scolara a copilului sau poate reduce costurile, poate reduce multe costuri (de ce? veti vedea la parintele belgian). Parintele deschis- vrea, dar nu poate! Pentru ca ii sar ceilalti parinti in cap, pentru ca nu vor sa dea bani, pentru ca nu se implica cu nimic, pentru ca profesorul nu cere, pentru ca profesorul nu este interesat din comoditate sau din inertie….exista toate aceste categorii si sunt prezente in fiecare clasa, in fiecare scoala. Ultimul tip de parinte- parintele care da spaga avand impresia ca daca o face este suficient ca fiul sau fiica sa fie tratati mai „atent”, sa invete „mai bine” si sa ia note mari (parinte care se enerveaza ingrozitor daca progenitura incaseaza o nota mica, in ciuda „cadourilor”).

Parintele care considera ca este o tampenie sa socializeze cu ceilalti parinti (o face doar la poarta scolii cand barfeste putin profesorul), sa participe la reuniuni, la sedinte, la intalniri in care mai multe maiini si capete pot pune la punct si pot rezolva, alaturi de cadrul didactic, multe probleme. Timpul sau este pretios, pretentiile sunt mari, implicarea trebuie sa fie 0….este doar o scoala de stat care trebuie sa ofere.

Costurile scolare in Romania : Rechizite si tone de caiete (unele inutile sau scumpe, alese dupa coperta Disney sau preferinta copilului). Materiale auxiliare: hartie creponata, lipici, foarfeci, hartie glasata+ altele (alese de parinte si cumparate la diferite preturi, in functie de chef, posibilitati etc)= o tona de materiale cumparate aiurea! Sa ne amintim ce bataie e pe ele in supermarketuri inainte de a incepe scoala si la cat declara parintii ca se ridica inviestitia initiala? Culegeri, caiete de activitati (total inutile intr-un sistem de invatamant occidental unde performanta de tip olipiada se atinge altfel). Echipamente de sport (din nou alese de parinte in conformitate cu buzunarul, dar mai ales cu imprimeul si sclipiciul de pe ele). Uniforme (unde exista) impuse de scoala sau sugerate ca si tip de vestimentatie (ok, daca esti adeptul uniformei, gresit daca nu esti adeptul uniformei si esti constient ca exista modalitati de ponderare a stilului vestimentar prin reguli clare si de bun simt- nu genul de regula „copiii nu trebuie sa fie imbracati colora! dahhhh…da’ cum doamna profesoara, in alb, negru si gri la 6 ani? ). Banci, dulapuri, imprimante, calculatoare, perdele etc (aici lucrurile sunt extrem de fragile si de impartite: unele sunt responsabilitatea scolii si in conditiile actuale sunt greu sau imposibil de obtinut…altele sunt lucruri care se pot realiza fie in modalitatile expuse mai sus, fie prin strangerea unor fonduri globale de catre scoala, in mod legal, pentru toata scoala, nu pentru o singura clasa).

Costurile scolare in Belgia:  Nimeni nu cumpara rechizite dupa cum are chef. Parintii primesc liste clare cu materialele care trebuie cumparate de catre parinte (tip de penar, tip de creion, guma ,carioci, lipici,  creioane si pixuri etc….totul cat mai uniform, simplu, eficient, la preturi de bun simt, evitand diferentele intre copii si eficientizand si munca copilului si profesorului). Materialele auxiliare pentru orele de activitati practice NU sunt cumparate de catre parinti. Ele sunt facturate si achizitionate (mult mai ieftin decat daca s-ar lua individual pentru ca este vorba de cantitati mari), in fiecare trimestru de catre scoala, fiecarui parinte in parte. LEGAL, cu facturica si de toate! Varianta 2 este aceea ca fiecare profesor poate achizitiona toate aceste materiale si poate prezenta factura parintilor care isi achita partea! (lucru practicat, extrem de rar si in Romania- de regula sunt miliarde de comentarii si se lasa la latitudinea parintelui suma pe care o da pentru asa ceva….ceea ce e gresit pentru ca clar nu vrea nimeni sa dea bani!). Caietele sunt achizitionate de catre scoala (toate la fel si din nou, la preturi mai mici decat le iau parintii in mod individual) si facturate parintilor in fiecare trimestru. Echipamentul de sport este impartit: unele scoli te obliga sa cumperi echipament de sport inscriptionat cu sigla scolii (sau sa-l cumperi partial) , altele iti impun un echipament simplu: spre exemplu sort alb la gimnastica fara buzunare, sort bleumarin la sport,  si trening simplu, fara inscriptii. Cheltuielile de diminueaza pentru ca dispare factorul „vreu cu barbie, vreau cu Bat man”. Cheltuielile se diminueaza pentru ca lucrurile simple sunt in general si mai ieftine. Nu e comunism, nu e puscarie….e organizare, o organizare care nu interzice copilului sa mearga la scoala cu bluza Barbie, dar ii interzice sa fie o varza totala, plina de sclipici, de dantele, funde si pampoane. Banci, dulapuri etc…se fac odata, nu tot timpul, nu in fiecare an, nu la fiecare serie. Da, aici e o problema…profesorul isi pastreaza clasa (sala de clasa) si beneficiaza in timp de ele, refolosind sau reparand atunci cand este nevoie. Lucrarile mari, tip pus geamuri, zugravit, schimbat banci, pus draperii se factureaza catre parinte, o singura data pe an, la inceput, o cheltuiala gramada si gata, s-a terminat cu sume si sume pe timpul anului. Un plus: pe timpul anului se organizeaza o multime de targuri cu obiecte realizate de catre copii, zilele scolii (in care se vand tot felul de prajituri si lucruri facute de parinti voluntari), targuri de carti pe care le doneaza copii, de jucarii etc …banii stransi in urma acestor targuri sunt redirectionati catre scoala si folositi, in mod legal in beneficiul copiilor- imbunatatirea si modernizarea scolii. Habar nu am daca in sistemul romanesc exista parghiile pentru a face astfel de actiuni, iar daca exista banuiesc ca oricum nu s-ar baga prea multa lume sa practice acest sistem pentru ca astfel de lucruri cer un voluntariat foarte mare de la parinti (si de la profesori), voluntariat care aici este uzanta, in Romania este raritate. Intrebare: ati merge intr-o sambata la curatat legume sau la curatat scoala dupa ce acolo va avea loc un weekend al parintilor si copiilor veniti sa manance mancaruri preparate de bucatari, sa socializeze si sa se cunoasca? Aici lumea o face! Nu numai profesorii decoreaza scoala la evenimente, nu numai profesorii aranjeaza scoala, nu numai femeile de serviciu curata dupa astfel de evenimente, nu numai politia se ocupa de trecerile de pietoni e langa scoala, dimineata si la pranz! Voluntarii parinti o fac. Tot voluntarii parinti vin saptamanal la biblioteca sa citeasca copiilor povesti, copiilor ramasi la after school, sa le recomande carti si sa-i indrume. Tot voluntarii parinti (care muncesc pana la 18 majoritatea, dar isi iau juma de zi libera pentru asa ceva!) .

Asadar…cam asta este sistemul scolar belgian…si cel romanesc (pe care stiu ca il cunoasteti) comparate cu minimum de detalii. Sincer…eu una sunt fericita ca am marea sansa ca fiica mea sa invete intr-un astfel de sistem si nu intr-unul romanesc. Sper doar ca, intr-o zi, parintii, profesorii si copiii de azi (care poate vor fi profesori si vor fi si parinti) vor avea curajul sa schimbe, sa ceara, sa-si deschida mintea si mai ales sa VREA!

Comments (22) »

Negrutu- albutu, povestea unui suflet de caine si a unui suflet de copil

De cand ma stiu am avut animale. Am crescut in casa cu un catel, apoi, mai tarziu am avut cainele meu si numai al meu si o pisica. De fapt am avut 2 pisici si doi caini. Am devenit mama si am ajuns sa inteleg (uneori greu pentru ca mila era mare), dincolo de iubirea mea pentru animale ca oricat ai iubi un animal locul lui nu este pe strada. Sunt mama si realizez cat de periculos este un catel pe strada. Povestea pe care v-o spun este insa una reala, ca multe mii de alte povesti poate, dar este una de suflet si sper din inima ca veti face tot ce veti putea pentru protagonistul acestei povesti.

Se numeste Negrutu-albutu si a fost botezat astfel de fiica mea de 6 ani. L-am « cunoscut » iarna trecuta cand, venind acasa,  in Romania, in vacanta de iarna, sotul meu care plecase cu copilul la plimbare ma suna din fata blocului. « Poti te rog frumos sa-mi arunci pe geam ceva de mancare ? Un catel s-a lipit de mine si nu ma lasa sa ma misc ». Am crezut ca glumeste, sotul meu fiind o persoana extrem de precauta si retincenta in ceea ce priveste cainii de pe strada si mai ales nefiind deloc de acord cu hranirea cateilor maidanezi. Am deschis geamul si am vazut : un catel marisor statea cu botul lipit de el, fix in fata lui, cu botul in sus, sprijinit de geaca lui si-l privea in ochi. Daca sotul meu incerca sa faca un pas, catelul facea si el unul in aceeasi directie. Cu delicatete si o privire de milog ingrozitoare. Cu o insistenta incredibila. Am descoperit apoi ca acest catel era deliciul intregii gasti de copii din jurul blocului, copii care-l calareau ca pe un ponei. Era mangaiat, alintat, nimeni nu se ferea de el. Nu latra, nu facea scandal noaptea si nu se alatura niciodata « gastii » de caini agresivi din zona. Un bot de catifea, o privire de milog sentimental, o blana lunga neagra si niste « cizmulite » albe. Era si frumos pe deasupra. Am plecat din tara si am revenit de Paste. L-am gasit tot in fata blocului, cu acelasi caracter lipicios si milog. M-am gandit ca in mod clar acest catel a apartinut vreodata cuiva. Nu avea caracterul si atitudinea unui caiine trait o viata pe strada. In mod ciudat l-am regasit si acum, in august cand am revenit in Romania in vacanta. Recunosc, m-am gandit sa-l iau cu mine acolo unde stam noi. Din nefericire insa nu sunt stapanul care-i trebuie. Calatorim mult si nu am avea cu cine sa-l lasam cand venim in Romania, nu avem nici spatiul necesar in care sa-l tinem. Pe 6 august dimineata am auzit latraturi nervoase ale unui caiine. M-am ridicat si am vazut pe geam un alt caiine, din haita de caini, care fugea mancand pamantul. Mi-am mutat privirea si exact de sub masina mea iesea prostovanul de Negrutu albutu, dand din coada si indreptandu-se catre ….HINGHERI. L-au luat pe sus FARA lat, fara nimic….n-a scheunat, n-a latrat, nu s-a zbatut….el era convins ca va primi fix acelasi tratament cu care era obisnuit. Pret de o zi am fost paralizata, incapabila sa gandesc sau sa iau decizii…suficient de capabila insa sa-mi mint copilul care i-a sesizat imediat lipsa. A doua zi m-am mobilizat si mi-am spus ca acest caiine trebuie salvat, DAR nu trebuie sa mai ajunga in strada. Am fost furioasa si am scris o reclamatie in care l-am intrebat pe domnul director de la hingheri DE CE un caiine bland este ridicat si ne este lasat exact caiinele agresiv (cel care fugise si nu s-a obosit nimeni sa-l ridice este agresiv)…de ce nu-si fac treaba cum ar trebui daca tot o fac ? N-am primit raspuns nici in ziua de azi.  Am aflat intamplator cine a chemat hingherii si m-am lamurit ca fusesera chemati exact pentru cel agresiv (evident, mai greu de prins…de ce atata efort) care, este tot negru cu alb, dar in mod evident nu la fel de prost si de bland. M-am decis sa fac ceea ce cred ca ar trebui sa faca multi dintre cei care pretind ca iubesc cainii….am sunat la adaposturile hingherilor si i-am dat de urma. Stiam ora cand a fost ridicat, stiam ziua, aveam clar semnalementele, cainele era castrat si avea crotal. In mod surprinzator pentru unii dintre voi….nu toti cei care lucreaza in aceste locuri sunt oameni lipsiti de suflet…am dat de o doamna, la Palldy, pe nume Rodica Dumbrava. Amabila si extrem de sufletista a fost de acord sa caute  si l-a gasit. In zona noastra fusese ridicat el si inca un catel (ulterior am aflat ca celalat catel  era din curtea unor oameni, vecini cu noi – amaratul scapase din curte cand au plecat copiii la joaca  si a picat in plasa si el). Am rugat-o pe doamna respectiva cu toate puterile mele sa-l separe intr-o cusca singur promitand ca voi veni cu o fundatie sau un ONG si-l voi lua de acolo. Am fost asigurata ca acest lucru se va intampla si credeti-ma…s-a tinut de cuvant. Pe sistemul « daca vrei poti » am inceput sa sun in toate directiile ca sa am un rezultat. Nu-mi puteam asuma responsabilitatea sa scot acest catel pe numele meu si apoi sa-l las din nou pe strada. NU asta era scopul, oricum. Toate cunostintele mele au deja animale deci nu puteam sa gasesc aici solutia…si mie imi trebuia urgent o solutie. Am apelat la o cunostinta care are legaturi de voluntariat cu diverse asociatii legate de catei abandonati. Toata lumea imi spunea ca va fi foarte greu. E vara, toti sunt in concedii, adaposturile pentru catei sunt mai mult decat pline si fondurile inexistente. De fiecare data cand inchideam telefonul nu vedeam decat privirea fetitei mele cautandu-l pe el….si apoi vedeam ochii lui de milog. Intr-un final am primit vestea cea buna de la cunostinta mea, Gabi Ghimpasanu : gasise o asociatie mica (Asociatia pentru Siguranta Mediului si a Animalelor ), cu puteri reduse si mult suflet, dispusa sa il ia. Mi s-a spus inca de la inceput ca ar fi mai usor sa-i gasesc ceva daca sunt dispusa sa suport o parte din cheltuielile lui…mancare sau ceva si am acceptat fara sa clipesc. V-ati facut vreodata socoteala pe cate tampenii aruncati banii…sau cata mancare aruncati din frigider…eu mi-am facut in acele momente si mi-am dat seama. Desigur…e simplu sa arunci intr-o plasa resturile si sa le duci langa bloc….riscand. Mai complicat e sa le strangi sau sa virezi o suma cat de mica, cat poti tu, unei astfel de asociatii. Da, stiu…exista lucruri mai importante…dar TOATE sunt importante : si sa donezi pentru un copil bolnav 2 euro, si sa donezi pentru niste animale care nu-ti vor musca copilul 2 euro…e o problema spinoasa si de dezbatut, o problema pe care multi nu o vad decat intr-o directie, dar care, cu putina, foarte putina bunavointa ne poate scuti de multe probleme. Asa ca am spus clar ca sunt dispusa sa acopar cheltuielile pentru Negrutu.

Negrutu a fost ridicat de catre cei de la asociatie luni 12 august si dus in adapost. Da, se aflla singur intr-o cusca, asa cum mi s-a promis, dar a ajuns la adapost muscat de bot, cu spume la bot si foarte speriat. Avea insa caracterul complet neschimbat. A fost « cazat » intr-un tarc cu  2 « domnisoare » cateluse si un domn catel unde s-a adaptat imediat. Fiind plecati din Bucuresti am ajuns sa-l vizitam de abia la cateva zile dupa ce a ajuns acolo. In secunda in care ne-a vazut, pe mine, fiica mea si sotul meu….a inceput sa sara pe gard, sa-si bage botul ca sa linga si sa vrea sa iasa afara. Mi-a lins fiecare milimetru de piele gasit, telefonul cu care vroiam sa-i fac poze. Nu l-a interesat nici mancare nici nimic….doar sa stea lipit de noi, de mine si de copil. M-a surprins enorm reactia fata de proprietara asociatiei ASMA …pe care o adora deja, dupa numai cateva zile.

Negrutu are 2 ani, este un « brunet flocos », castrat, are vaccinul antirabic facut si mai presus de orice….are foarte, foarte multa dragoste de oferit. NU este un caine de paza, nu este un caiine de pus pe lant….este un caiine care vrea mangaiere, atentie, copii, vrea sa viseze cu ochii la cer (asa sta el de obicei…cu capul in sus, privind cerul)…este un caiine de companie. Este un suflet care mi-a readus sufletul de copil prin trairile copilului meu care atunci cand a aflat ca era la hingeri si l-am scos de acolo, timp de doua zile mi-a spus de cateva ori pe ora « multumesc mami ca l-ai salvat ! te iubesc mami ca l-ai salvat ! »

MI-AS DORI din toata inima mea sa nu ramana la adapost si sa aiba un stapan. Un stapan pe care cu siguranta il va iubi din toata inimioara lui de animal. Exista undeva un astfel de stapan care sa-l vrea ? Depinde de voi si de mine sa-l gasim….pentru ca merita si pentru ca in mod cert as vrea ca fetita mea sa stie ca am facut ceea ce trebuie, pana la capat. Ma ajutati sa-i gasim un stapan pe masura lui ?

Va multumesc

PS : Nu-l voi scoate de la Fundatie pana cand nu voi gasi stapanul care sa indeplineasca conditiile enumerate mai sus +inca una : Catinca si-ar dori sa i se permita sa-l revada atunci cand venim in Romania, adica o data la cateva luni.

43 6 2

Leave a comment »

Iubesc cainii! Respect oamenii! Poate exista echilibru fara barbarie! Vrea cineva asa ceva?

Iubesc cainii! (da, stiu sunt o tampita inconstienta!)
2. Nu-i vreau pe strada niciodata! (da stiu, sunt din nou tampita)
3. NU vreau sa-mi manjesc constiinta cu sangele acestor caini! (da, stiuuu, sunt tampita!)
4. NOI toti suntem vinovati de existenta lor pe strada! (stiu, IAR sunt tampita)
5. Nu-i vreau casapiti si nici sa se puna recompense de 20 euro pe cap de caiine mort asa cum sugera o minte bolnava (si cate mai sunt asa?)….vreau sa moara de batranete (DA stiu…ma repet cu parantezele de mai sus )
6. Nu vreau nici sa cobor cu frica copilul in strada, nici sa fie oameni muscati sau omoarati (offf Doamne, devine obositor, dar da, sunt tampita nu?)
7. Din anumite motive nu pot tine un caiine in casa….(ohhhh, da, o tampita cu gura mare nu-i asa?)
Cum ai da-o, de orice parte ai fi, chiar si daca incerci sa te mentii in echilibru si cu mintea limpede IN FATA UNORA ESTI TAMPIT !

Si totusi…EU am facut ceva, cu mult inainte sa se intample tragedia cu acel copilas: am luat un caiine de pe strada, din dragoste pentru acel suflet, dar si din dorinta ca intr-o zi, un copil sa nu pateasca ceva! Ii platesc mancarea intr-un adapost al unei Fundatii. E departe de strada si de oamenii carora, la un moment dat, le-ar putea face rau! Il vizitez, ii duc zgarda anti-purici si ii caut un stapan bun si responsabil , pentru ca eu nu-i pot fi stapan (decat unul „adoptiv”) desi mi-as dori. Cainele acela NU va musca pe nimeni, dar NICI NU va muri chimic sau in mod barbar. Are 2 ani si este un caine bland care probabil a avut odata stapan, care iubeste copiii si a fost folosit de miliarde de ori pe post de « ponei » de catre acestia.
VOI, cei care v-ati impartit in tabere “iubitori” si “hateri” sunteti gata sa faceti ceva? Pentru copiii vostri, pentru voi, dar si pentru aceste suflete a caror SINGURA vina este ca traiesc printre noi? Sunteti gata sa faceti altceva decat sa:
– iesiti in strada sa va strigati frustrarile si tristetea (unii sincer, altii doar mascati de acest miting)
-decat sa asteptati sa mai moara copii ?
-decat sa va revarsati ura de o parte si de alta, pe retele de socializare si sa votati tot felul de petitii care nu vor ramane decat niste petitii absurde, injurand pe oricine spune ca trebuie gasita o alta solutie decat eutanasierea in masa
-atceva decat sa doriti sange si moarte (de orice parte pentru ca ma refer la ambele tabere)
– altceva decat sa stati cu mana intinsa la Oprescu, Chiliman, ONG-uri sau sa asteptati la nesfarsit sa va rezolve cineva problemele de care nu va pasa decat din punct de vedere vocal si NUMAI cand se mediatizeaza un caz care va da apa la moara
– altceva decat sa priviti PASIVI cum niste cretini arunca pui de caiine in cutii la margine de bloc sau pe camp
– altceva decat sa va lasati manipulati de televiziuni si sa dati ca niste roboti share si emailuri la tot ce produc mintile (sau sa spun interesele de rating) ale acestor ziare si televiziuni ?
– altceva decat sa va plangeti de mila ca va ataca cainii pe strada ?

Romania e impartita si deja lupta a inceput ! Sigurii invinsi din toata lupta asta sunt deja cainii…niste animale care nu au nici cea mai mica vina ca au ajuns acolo (pe strada !). Aruncati vina pe legi, pe primarii, pe oricine, dar numai pe voi nu ! De cate ori ati privit pasivi cum sunt aruncati caini in strada ? De cate ori ati incercat sa convingeti un vecin sa ia cainele caruia ii arunca oala cu resturi pe geam, sa-l ia in casa- fara sa-i urlati in fata, intr-un mod argumentat ? DE CATE ORI ati fost dispusi sa faceti ceva mai mult decat sa va multumiti cu gandul ca platiti taxe si statul TREBUIE sa faca ? Statul nu a facut !? Dar voi, voi ce ati facut altceva decat sa va plangeti pe la colturi si sa asteptati? Sa asteptati pana cand un copil a murit!
Un sac de 10 kg de macare costa 20 lei. UN pret mic, foarte mic, pentru linistea noastra, a fiecaruia. Un pret mic, foarte mic pentru viata COPIILOR nostri. Daca una din 3 persoane ar face macar o data la doua luni (ca sa nu zic lunar) acest efort, lucrurile ar sta altfel. V-ati gandit la asta ? Nu, desigur…pentru ca nu e treaba voastra, nu-i asa, deja platiti taxe, nu ? Vreti o « tara ca afara », dar nu va dati seama ca « afara » oamenii curata rahatul cainilor lor, « afara » nu latra cainii pentru ca sunt invatati sa nu latre, « afara » NU sunt caini pe strada pentru ca oamenii II adopta pe bune si NIMENI nu arunca caini sau pui in strada, « afara » oamenii sunt pe bune uniti si saritori si nu se impart in haite (ca si cainii, dar suntem « fiinte superioare » ce naiba ! ), « afara » se ajuta si fac toti un lucru « iubitori » sau « hateri » fac CEVA. Altceva decat sa omoare in masa, altceva decat sa ucida cu bate animale, altceva decat sa fure banii de mancare ai cainilor comunitari tinuti in adaposturi, altceva decat sa instige la ura, omor si violenta, altceva decat sa se catere cu bocancii pe nefericirea si amarul unei familii, pozand in « militanti » acerbi de o parte sau de alta, ALCEVA decat sa planga neputinciosi langa sicriul unui copil mutilat si omorat de caini vagabonzi, pentru ca lor NU li se intampla asa ceva. Da, stiu…nu-mi spuneti din nou…sunt o insensibila, fara suflet si da, TAMPITA….in loc sa dau banii copiilor nevoiasi sau cu probleme ii dau pentru un caine. Gresit….o fac alternativ ! Stiti de ce ? Pentru ca imi pasa de copiii altora, de copii cu nevoi speciale, de copii care sufera, dar IMI pasa la naiba,imi pasa si de copilul meu si da, imi pasa si de sufletul acelui animal a carui singura vina este ca s-a nascut intr-o lume in care omul are liberul arbitru ! Un liber arbitru care ii permite sa-l mangaie, dar si sa-l articuleze cu piatra si cu bata, sa-l ucida animalic. Platind mancarea unui caiine comunitar, eu dorm linistita noaptea STIIND ca am facut ceva, eu AM facut ceva pentru copilul meu sau al altuia. Nu m-am manjit cu sangele nimanui. Am luat un caiine de pe strada. TU, ala care tipi, esti vocal peste tot, pe Facebook, pe blog sau oriunde….CE AI FACUT ? Tu, ala care te folosesti de suferinta intens mediatizata a acelei familii, CE AI FACUT ? Ce ai facut pentru tine, pentru copilul tau, pentru copilul altcuiva INAINTE ca Ionut sa moara ?
Dincolo de publicitate, dincolo de magarii financiare, dincolo de orice…..
ESTI iubitor de caini ? Demonstreaz-o : nu semnand petitii ci facand ceva pentru un animal ! Din experienta proprie « te costa » jumatate de zi din viata ta si maxim 60 de lei pe luna. NU esti iubitor de caini sau nu vrei/nu poti sa dai acesti bani ? No problem…se intampla, nu putem iubi toti aceleasi « lucruri »….DAR lasa ura la o parte pentru aceste fiinte si fa un efort pentru tine si pentru copilul tau….da 5 lei, da, 2 lei si hraneste un caiine dintr-o Fundatie, in primul rand pentru linistea ta (2 lei= o sticla cu apa si peste 70% dintre noi isi permit sa renunte la aceasta sticla cu apa pentru siguranta lor si acopiilor lor). Daca se strang bani, in mod real, din donatii acestia vor deveni suficienti pentru a face alte padocuri si pentru mancarea…cainii vor putea ajunge acolo daca nu-i vrea nimeni acasa si vor muri de batranete…iar noi nu ne vom manji mainile cu sangele lor si nici nu ne vom obloji ranile provocate de agresivitatea lor.

Vreti normalitate ! Toti vrem ! Normalitate nu inseamna caiini pe strada. Nu inseamna nici o mare de oameni care ies in piata x si striga moarte cainilor (asta este doar democratie pe care o respect ca atare) ! Nu inseamna copii morti, sute de oameni muscati, mii de oameni muscati ! Nu inseamna nici pasivitate si nici degete intinse acuzator in toate directiile ! Nu inseamna « razboaie » si jigniri pe Facebook si bloguri. Nu inseamna nici siringi folosite pe toboganurile de la locurile de joaca. Nu inseamna nici paznici de parc care se uita gales la tine cand ii anunti ca sunt seringi folosite pe tobogan si iti explica ca ei sunt acolo ca sa pazeasca spatiul verde si bancile noi din parc. Nu inseamna nici canale deschise, nici masini care parcheaza pe trotuar, gata-gata sa te calce pentru ca ai tupeul sa te afli acolo. Nu inseamna nici santiere nepazite, lasate in paragina, unde pot ajunge copii nesupravegheati si pot muri. Nu inseamna nici copii cazuti in haznaua unei scoli. Nu inseamna nici copii ajunsi la spital pentru a cazut pe ei un panou publicitar din interiorul unei banci. Nu inseamna nici copii tinuti in lanturi sau in custi de catre familiile lor.
Normalitate inseamna sa casti ochii in jurul tau, sa traiesti in „jungla” protejandu-ti copilul tau, invatandu-l sa iubeasca si sa faca si el ceva pentru el si pentru altii si mai ales pui mana sa faci TU ceva, sa reactionezi, in primul rand pentru tine si familia ta, chiar daca pe margine sunt unii care stau si se uita indiferenti si prefera sa traiasca pasivi in aceeasi „jungla”. Sa faci ceva constructiv, nu distructiv, nu violent, nu agresiv. Ceva care sa inlature pericolele, fara a genera suferinta sau daune altora (fie ei animale sau oameni). Cei din jur te vor vedea si macar unul din 5 care te privesc vor ajunge sa faca si ei daca se vor gandi ca o fac pentru copiii lor.
Zilele astea am fost injurata si blamata pentru pozitia mea….probabil, dupa aceasta postare voi incasa in continuare diverse lucruri « dragute »…dar stiti ce ? Nu-mi pasa ! Eu respect oamenii si le respect parerile, atata vreme cat nu discutam despre moarte, violenta si agresivitate. Atata timp cat nu discutam agresiv si incercam, in mod real, sa gasim solutii la orice….daca veniti si imi urlati (in scris) in fata ca sunt o TAMPITA….in mod clar este singura voastra forma de exprimare si atata puteti, iar eu nu pot cere mai mult de la voi pentru ca stiu ca atat de departe vreti/puteti sa ganditi.
Nu vreti echilibru, nu-l cautati ! Eu voi continua sa-l caut, fara sa fac rau si incercand sa fac bine ! Ca sa dorm noaptea linistita ! Ca sa stiu ca fac ceea ce e bine pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea si da si pentru voi, cei din jurul meu !
E prea multa isterie la mijloc si prea putini sunt manati de dorinta reala de a gasi solutia, o solutie eficienta, dar si echilibrata. Majoritatea sunt manati acum de revolta, de ura, de suferinta proprie din trecut care a iesit la suprafata…ceilalti sunt manati de dragoste de animale, de inconstienta, de un drum in care vor sa faca bine unor animale, dar ignora ca animalele sunt prietenii omului, nu stapanii nostri si ca isi au locul alaturi de om,impreuna cu el, dar nu pe strada.

EL este cainele salvat de pe strada si dus de mine la Fundatie. Uitati-va in ochii lui…nu va musca pe nimeni pentru ca nu are cum. E acolo, in siguranta, pentru el si mai ales pentru noi ! Daca vreunul dintre voi crede ca poate fi stapanul lui, un stapan care sa-l hraneasca, sa-l plimbe in lesa, sa nu-l puna pe lant, sa nu-l bata si mai ALES sa nu-l arunce din nou in strada, anuntati-ma ! NU voi scoate acest caiine de la Fundatie decat dupa ce ma voi convinge ca acel care il ia este capabil sa aiba grija de el. Altfel, efortul meu a fost inutil.
PS : mana din poza este a copilului meu pe care nu l-am putut baga in cusca unde se afla cainele pentru ca acolo era si o catea care fusese batuta crunt si schilodita de catre copii si care, la vederea copiilor, devenea agresiva. N-a fost insa nevoie ca fetita mea sa intre deoarece cainele s-a lipit de gard cu bucurie cand a vazut-o si se zbatea sa iasa ca sa vina la ea. El este Negrutu! Eu l-am luat de pe strada si am grija de el…ca mine mai sunt o mana de oameni! De ce nu faci un efort sa te numeri printre ei?

4

3

Comments (6) »

Draga mea fetita mare….

Draga mea fetita mare, draga mea scolarita,
Azi ai inceput clasa 1. Ma simt de parca eu incep clasa 1. Ma simt de parca, intr-un fel, mi-am pierdut bebelusa.Imi place sau nu tu cresti si este un pas si un moment importat ceea ce ti se intampla azi. De abia acum, in postura de mama, inteleg emotiile multimii de parinti care se adunau la careu, in prima zi de scoala, atunci cand eram eu copil. Inteleg de ce aveau fetele acelea de parca li se innecasea corabiile, de ce aveau, in acelsi timp zambete mandre, de ce faceu mii de poze si de ce toti aveau ochii in lacrimi. Azi am fost la fel: mandra, fericita, speriata, emotionata, cu ochii in lacrimi (chiar daca obiceiurile pentru inceputul clasei intai sunt complet diferite fata de cele din Romania). Si eu si tatal tau.
Aseara, inainte sa ma culc am stat langa tine, pe marginea patului tau si m-am rugat sa ai un drum lin, sa inveti bine, sa-ti fie bine, sa cresti frumos si sa devii in viitor ceea ce-ti doresti tu, ceea ce-ti place tie. Mi-am luat intr-un fel la revedere de la Catinca cea mica care merge la gradi si i-am spus bun venit unei noi Catinca, Catinca scolarita mea! Esti tot Catinca, printesa mea, iubita mea, dar de azi stiu ca incepi un nou drum, un drum care nu o sa fie usor, dar o sa fie frumos. De anii de scoala, de colegii de scoala, de profesorii tai iti vei aminti mereu si, intr-o zi, vei povesti si tu copiilor tai momentele frumoase din aceasta perioada, asa cum ti le-am povestit eu, de atatea ori pe ale mele.
Nici eu, nici tati nu am prea dormit azi-noapte. Ne-am trezit des si desi niciunul nu a recunoscut fatis dimineata, am avut emotii mari. Sa stii ca si tu ai avut..te-ai trezit si tu o data azi-noapte, iar dimineata, cand au sunat ceasurile noastre erai deja in picioare. Erai fericita si emotionata ca mergi la scoala si m-am bucurat ca am vazut pe chipul tau aceasta fericire. De altfel…tu esti tot timpul un copil vesel si fericit si sper sa ramai asa toata viata ta.
Ti-am privit chipul si am vazut cu cata emotie si sfiala i-ai intins noii tale invatatoare florile si desenul facut pentru ea. Te-am urmarit cum te-ai asezat langa colegii tai (unii noi, altii mai vechi), usor stinghera si foarte atenta la ceea ce era in jurul tau. M-am bucurat ca te-ai reantalnit cu Alicia, colega ta de gradinita din grupa mica si te-am vazut ca te-ai relaxat cand ai vazut-o.
Ai pornit cu dreptul micuta mea si cu dreptul sa mergi si de acum inainte.
Intr-o zi, vei citi aceste randuri (chiar foarte curand pentru ca acum vei invata sa citesti si sa scrii) si mami si tati vor ca tu sa stii, acum si intotdeauna ca te iubim enorm si ca suntem extrem de mandri de tine, in orice zi, in orice clipa.

DSC_9360 DSC_9361 DSC_9364 DSC_9365 DSC_9372 DSC_9377 DSC_9383 DSC_9385 poza2 poza3 poza5 poza7

Leave a comment »