Archive for Calatoriile noastre

Sambata partea 1 – Amsterdam la 26 de grade

Am avut doua zile pline, pline. Actiune din plin, adrenalina la maxim ( o sa vedeti de ce), locuri frumoase, uimitoare, frumusetea naturii si ceva cu totul neobisnuit, temperaturi de peste 25 de grade! 😀

Prima parte, in aceasta seara, va fi ziua de sambata: vizita la Amsterdam si adrenalina de seara! Urmeaza cat de curand, ziua de azi, una mai romantica si mai pasnica, dar la fel de calda. Maiine, avem iar o zi de vizitat…dar despre asta…ceva mai incolo.

Amsterdam, un oras pe care nu-l vazusem, pe care imi doream sa-l vad si despre care auzisem toate minunile. Prima tinta, piata plutitoare de flori…apoi aveam in plan centrul si niste muzee, dar l-am schimbat! 😀

Amsterdamul este cu totul altfel decat in povestile auzite. Va asteptati probabil sa va spun ca este un oras frumos/ urat, dar mie una imi este greu sa-i pun o eticheta. E un oras cu totul diferit fata de ceea ce am vazut pana acum. Nu m-a extaziat prin arhitectura, nu m-a lasat cu gura cascata, n-am vazut stranse la un loc (cum am vazut spre exemplu la Roma) multe lucruri iesite din comun, dar in mod cert ma voi duce din nou si din nou….este un oras aparte. Din punctul meu de vedere, arhitectonic este monoton, as spune chiar usor plictisitor, seamana cu Bruxelles destul de mult, doar ca mie una, cladirile din Bruxelles imi plac mai mult. Este un oras verde si totusi nu este…nu vorbim de o vegetatie bogata, in care „respiri” frunze si copaci, ci despre o vegetatie constanta, aliniata frumos, simetric. Amsterdamul este orasul anti-masini prin definitie! Oamenii aia parca urasc masinile. Bicicletele sunt reginele absolute in trafic…este aproape ametitor. In mod normal ti-e frica sa nu te calce masina…acolo ti-e frica sa nu te calce bicicletele. Oamenii aia traiesc cu „bicicleta in buzunar”. Unul din socuri a fost acela cand am vazut pe bicicleta oameni de la 3 ani la 80, in fuste scurte, fuste lungi, imbracati elegant, sport…chiar nu conteaza: bicicleta este un „must”. Parcarea masinii(in parcari stradale) este cea mai scumpa intalnita pana acum: intre 5-6 euro pe ora.

La cat de „simetric” este totul in acel oras, cladiri, copaci, poduri, totul…ma asteptam ca populatia sa fie pe stilul nemtesc…usor scortoasa, blazata. Nu stiu daca a fost de vina caldura de afara (am ajuns pe 24 de grade, am plecat pe la 17.30 si erau 28 de grade) care le-a dat aripi si veselie, dar olandezii mi s-au parut extrem de veseli, de relaxati, de galagiosi…total diferiti de morocanosii belgieni. Paradoxul insa a aparut cand am cerut indicatii privind piata de flori si am fost ignorati de catre primul localnic….adica veseli, voiosi, dar lipsiti de amabilitate. Al doilea semn privind „aparentele inseala” a fost pe canal, cand ne plimbam cu vaporasul (traseul de o ora ca sa vezi orasul) si nenea care era la carma vaporasului s-a suparat pe un alt nene (persoana privata) care se plimba cu barca si nu s-a dat din calea lui si l-a lovit pur si simplu (lateral) cu vaporul in barca. Poate au fost intamplari, poate cautam eu nod in papura pentru ca la mine conteaza foarte mult prima impresie pe care mi-o face un oras si prima senzatie, in acest caz, a fost ca nu-mi place Amsterdamul. Nu cred ca am mai vizitat pana acum, in toata viata mea, un oras care sa ma intrige atat de mult precum Amsterdamul.

Revenind…prima oprire era planificata: piata plutitoare de flori la care am ajuns intr-un final, dupa ce am mers vreo 15 minute pe jos….socandu-ma la fiecare pas pentru ca ma simteam de parca intram cu picioarele in viata oamenilor. Toate casele, cu geamuri la strada, la nivelul umarului meu, nu aveau perdele, jaluzele…practic vezi tot. Mai mult, de caldura si voie buna…o tanti isi scosese scaunul in fata usii si facea plaja, o familie lua masa pe trotuoar etc….la fiecare pas, intram parca in vietile lor. Fotografia de mai jos este facuta in fata casei unui om…banca era a lui…in strada, pe trotuar. 😀

Piata de flori. Daca nu-ti plac florile, daca urasti florile, daca n-ai plantat si nici nu ai de gand sa plantezi in viata ta flori…ei bine, du-te in Piata plutitoare de flori din Amsterdam…si pleci mai mult ca sigur cu cateva plase. 😀 M-am dus chitita sa-mi iau flori. Visam la niste chestii si m-am intors cu o tona de alte chestii, fara legatura cu ceea ce visam. Este absolut naucitor ce gasesti acolo. Am vazut flori pe care nu le-am vazut in viata mea (si am crescut plantand flori si ingrijind impreuna cu bunica mea gradina plina de flori din toate colturile lumii). Pur si simplu ador locul ala…nu-mi venea sa mai plec de acolo…De altfel, asta a fost si motivul pentru care am schimbat programul…am stat foarte, foarte mult acolo, desi mi s-a parut ca am stat cinci minute. Catinca a fost fascinata, a mirosit, a pipait, a intrebat, a cerut, a vrut, a exclamat de bucurie! Despre piata de flori din Amsterdam am de gand sa scriu o alta postare in care sa va povestesc ce si cum…pana atunci va spun doar atat: daca va doriti vreo floare, oricat de ciudata, de exotica, de neobisnuita ar fi…acolo o gasiti! Dupa piata de flori am poposit jumatate d eora pe strada de shopping din apropiere…o strada pietonala lunga, atat de lunga ca nu poti sa vezi capatul daca stai la mijlocul lungimii ei. Nu mai aveam rabdare si nici putere sa intru si in magazine (va dati seama ce impact a avut piata de flori?), dar mi-am propus sa revin pentru un shopping…pentru ca in mod cert merita! Se facuse cald, mult mai cald decat spuneau previziunile meteo…toti 3 eram imbracati ca pentru un 24 de grade Belgian-Olandez- German…adica un 24 de grade cu un confort termic de 21, vant si tot tacamul. Vant era, dar era cald, iar temperatura a urcat si a urcat ….Ne-am oprit sa mancam, timp in care tati, amabil s-a dus sa mai „alimenteze” cu inca 12 euro parcarea si sa duca tona de pungi cu flori :D. L-am asteptat, am papat toti trei si am decis ca suntem prea obositi sa mergem in centru sa mai vedem si muzee asa ca am ales traseul cu vaporasul pentru a vedea orasul. Din punctul meu de vedere aici m-am lamurit cum e cu Amstedamul…traieste prin oameni, prin biciclete si prin distractia oferita de plimbarea cu barca pe canale. Toti au barci, biciclete, unii chiar locuiesc pe barci  (veti vedea poze). Arhitectonic nu ma declar impresionata, ca oras clar nu-mi place, dar chiar si asa raman la impresia pe care v-am spus-o mai sus- ma intriga, ma fascineaza intr-un fel ciudat. In concluzie, plimbarea cu barca, din punctul meu de vedere a fost nereusita pentru ca in afara de cateva lucrui pe care nu aveam cum sa le aflu…n-am vazut decat casa primarului (absolut banala, dar e a primarului) si niste cladiri cu o istorie minima, lipsita de spectacol. Am vazut, din vaporas turistic, orasele multtt mai mici si mai neansemnate care mi s-au parut mult mai spectaculoase.

Amsterdamul este un oras de vizitat…este o lume aparte, este spectaculos, nu prin istorie, nu prin locatie, nu prin arhitectura….este spectaculos pentru ca exista si vibreaza! Pana pregatesc postarea cu Piata de Flori…va las sa vedeti cateva poze.

Case plutitoare

Leave a comment »

Parcul regal din Bruxelles

Poze facute duminica in Parcul Regal din Bruxelles…le gasiti pe Lentila de cauciuc.

Comments (5) »

Bruxelles vazut de sus

De cand am ajuns in Bruxelles am fost impresionata de Basilica Koekelberg…o vezi de departe si iti dai seama din prima ca are niste dimensiuni impresionante. Duminica, tati a venit cu ideea sa mergem si noi acolo.

Este frumoasa, impunatoare, simpla si totusi „lucrata” cu mare finete. Mi-a placut.

Aceasta Basilica este a cincea in” topul” celor mai mari biserici din lume. Istoria ei a inceput in 1880 cand regele Leopold vrea sa faca pe platoul Koekelberg un cartier regal. Desi intial a vrut sa faca acolo un Pantheon, a renuntat nefiind sustinut de popor. Asa i-a venit ideea sa construiasca „un sanctuar national”. Inspirat de ideea parizienilor de a pune Sacre Coeur in Montmartre…a ales sa faca o constructie imensa, care sa poata fi vazuta din capatul celalat al unuia din cele mai mari bulevarde din Bruxelles. Piatra de temelie a fost pusa in 1905 si s-a pornit la constructie fundatiei pentru o basilica in stil neo-gotic. Primul razboi mondial a secat insa finantele si a schimbat gusturile arhitecturale asa ca s-a optat in final pentru un nou proiect, de aceasta data un proiect art-deco. Arhitectul a realizat, in 3 ani, o macheta a ceea ce avea sa devina Basilica, o macheta la scara 1/40. Basilica a fost terminata multi ani mai tarziu, in 1969.

Mie una mi-a placut foarte mult si faptul ca exista un lift care te duce pana sus pe terasa de unde ai vedere asupra intregului Bruxelles. Un alt plus sunt vitraliile (pe care le-am vazut de foarte aproape) care sunt exceptional lucrate.

Iata cateva imagini. Mai multe veti gasi pe blogul meu de fotografie, Lentila de cauciuc.

Comments (2) »

Vacanta in Turcia partea 1- sau cum sa-ti alegi vacanta

Despre calatoriile noastre v-am mai povestit si in trecut cate ceva…diferenta, de aceasta data…a fost prima calatorie, prima vacanta in adevaratul sens al cuvantului (ca asa am mai avut cate 3-4 zile furate), in trei. Eu una, recunosc, sunt o persoana foarte, foarte exigenta….iar cand vine vorba de vacante si calatorii ma tot gandesc la amanunte…nu stiu daca este tocmai de bine pentru ca, de cele mai multe ori, sfarsesc prin a ma enerva pe lipsa de profesionalism a agentiilor de turism, pe prostia agentilor de turism, pe servicii proaste in general si in particular…de aceasta data cred ca am fost mai rau ca niciodata. In primul rand nu am putut sa-mi planific vacanta din timp pentru ca am depins putin de niste lucruri care nu stiam cand si cum se vor intampla. In al doilea rand am facut „imprudenta” de a nu-mi planifica vacanta din tara ci din Belgia (ideea era sa plecam in vacanta din Romania si nu din Belgia pentru ca tot veneam in Romania) lucru absolut imposibil in contextul unui puhoi de agentii de turism romanesti, unele mai mari, altele mai mici, toate insa pline de incompetenti incapabili sa raspunda la un email sau sa raspunda civilizat la un email. Cautarile mele au debutat prin consultarea site-urilor gen Trip Adviser. Mi-am fixat zona, mi-am fixat in cap cerintele si am ales o lista de hoteluri care indeplineau macar partial conditiile cerute de  mine si care aveau cronici bune si foarte bune pe trip advisor. Intotdeauna am considerat ca este greu sa te iei dupa altii pentru ca suntem diferiti si, in mod logic, ceea ce-mi place mie nu-i place altuia si ceea ce-i place altuia poate nu-mi convine mie, dar, in mod logic, atunci cand vezi o tona de cronici scrise de oameni, poti trage concluzii destul de bune legate de locul unde mergi si-ti poti forma o opinie. Mentionez ca noi mergeam pentru prima data la all inclusive, deoarece pana acum, neavand copil, am preferat sa ne facem vacantele astfel incat sa nu stam inchisi intr-un resort pentru a manca, bea, dormi, sta la piscina- am preferat sa vizitam, sa vedem sa ne plimbam. Bunnnn…dupa ce mi-am fixat hotelurile, am ales vreo 10 (repet, 10) agentii de turism romanesti carora le-am luat emaiulurile de pe site-urile lor frumos impopotonate si le-am trimis cate un email la fiecare in care le solicitam oferte concrete pentru hotelurile alese de mine si pentru alte hoteluri care sa indeplinesca conditiile. Conditiile au fost scrise pe puncte, ca la scoala, cu specificatii foarte clare privind motivul pentru care cer acele lucruri- in general lucruri care ma interesau legat/raportat etc la copil. Nu am cerut chestii aberante ci doar niste treburi punctuale, pe care nu le regasesti pe site-urile de prezentare ale unui hotel (sau le gasesti mai rar). Cateva exemple: plaja cu nisip – ca vorbim de turcia, intrare in apa lina si fara pietre (ca ma duceam cu un copil de 3 ani la mare), aer conditionat cu sistem de control in camera -ca luasem teapa in alte hoteluri, iar acum eram cu copchiulu dupa mine, internet in camera…ma rog, lucruri de acest gen. Cum stim cum totii…in Romania este o criza cumplita si toata lumea ar trebui sa stea in fund si-n cap sa-ti vanda ceva….ei bine….nu mi-au raspuns decat doua agentii. Probabil aveau atat de multi clienti la concedii de 5 stele, ultra all inclusive, incat nu mai aveau timp de pierdut si pentru emailuri. Cele doua agentii care mi-au raspuns mi-au oferit politicos niste sejururi de 3000 de euro la niste hoteluri (cu niste cronici ingrozitoare), in cu totul si cu totul alte statiuni decat cerusem eu, nu mi-au dat oferta pentru hotelurile cerute de mine, iar in ceea ce priveste amanuntele solicitate de mine…nimic, zero. S-au „ostenit” suficient cat sa-mi faca un copy/paste la oferta standard si, pentru amanunte suplimentare, consultati site-ul hotelului….Am avut impertinenta sa solicit insistent niste amanunte si ghici…nu am mai primit raspuns de la una din agentii, iar a doua mi-a raspuns ca alte amanunte si oferte nu are. Ok….mi-am zis, aplicam metoda 2, tipic romaneasca, pilele. Am vorbit cu un amic, o persoana care merge an de an la all inclusive si m-a indrumat catre o alta agentie (la care apropo, trimisesem email), dandu-mi adresa de email a patronului, turc. I-am scris, tralalaa…toata tarasenia si am asteptat. Raspunsul a venit prompt, intr-o romana destul de buna…”colega mea va lua legatura cu dumneavoastra si va va ajuta sa alegeti”. Imi este extrem de greu sa va reproduc cele 10 emaiuluri schimbate cu domnisoara in cauza, pe care mai lipsea s-o implor sa-mi vanda dracului ceva….pana la urma m-am fixat pe un hotel…sub presiunea ca trebuie sa ma decid foarte, foarte repede ca nu mai sunt locuri la avion. Doamna in cauza m-a luat de cateva ori peste picior explicandu-mi ceva de genul ca ea nu are timp sa stea sa caute pentru fiecare client in parte sa vada daca plaja e cu pietre sau cu nisip si nici sa verifice daca internetul este disponibil in camere sau nu, cat despre hoteluri zgomotoase/nezgomotoase mi-a explicat ca nu exista hotel antifonat (asta in conditiile in care eu o rugasem sa-mi specifice daca este un hotel orientat catre familii sau catre tineret- cu discoteci multe, etc.). Ajunsesem la un moment dat sa cred ca m-am tacnit eu si ca ma duc sa dau cateva mii de euro intr-un hotel care-si spune all inclusive sau ultra all inclusive si de fapt nimic nu este free ci pe bani. Am renuntat in final la hotelul ales si la presiunile doamnei din cauza presiunilor facute de sotul meu care intrase intre timp pe fir si care imi flutura pe la nas o multime de cronici negative legate de hotelul ales. In plus, lui ii casunase pe un alt hotel, foarte mult laudat de terte persoane care fusesera acolo si cu niste cronici foarte bune pe Trip Advisor, mai putin vreo doua care vorbeau de salmonella sau enteroviroze- lucru care m-a facut sau dau 10 pasi inapoi, mai ales ca ma gandeam la Catinca. Mie, nu-mi placea defel acel hotel…nici cum arata, nici ce promitea sa ofere. In disperare de cauza, cu nervii facuti prastie si fara vacanta rezervata, pe picior de plecare in Romania, cu bagaje nefacute, cu o Catinca agitata, cu perspectiva botezului la care urma sa fim nasi si pentru care trebuiau pregatite si cumparate diverse…m-am dat batuta si pentru prima data am zis…fie ce-o fi, ia-l pe ala. Si ala a fost. Hotelul se numeste Papillon Zeugma si este in Belek. In mod normal…aici ar trebui sa se incheie povestea si sa urmeze pozele. In mod logic…povestea continua pentru ca trebuie sa va spun daca a fost teapa sau nu, daca a fost semi-teapa sau miracol….

PS: Hotelul a fost rezervat tot prin prieteni binevoitori care s-au zbatut pentru noi, dar una peste alta se pune ca am plecat cu Ali Baba (care nu au binevoit sa-mi raspunda la emailul meu nici pana in ziua de azi). Nu pot sa trag decat o singura concluzie….trebuie sa-mi fac agentie de turism pentru ca in mod clar sta lumea la coada la vacante in strainatate de oamenii astia nu au timp sa faca oferte.

Comments (2) »

A Paris, mon cher!

Weekendul asta am decis sa mergem la Paris. Cum tati avea liber joi si vineri…am plecat de joi pana sambata. Am fi stat noi pana duminica, dar am zis sa aiba Catinca o zi la dispozitie sa se odihneasca din moment ce maiine este ziua cea mare, ziua in care incepe gradinita. Asa cum v-am mai povestit, de Paris ma leaga multe amintiri, ma leaga momente din copilaria mea…Eram putin mai mare decat Catinca si da, acolo am mers prima data la gradinita. Au trecut 30 de ani…si nu ma asteptam ca mintea mea de copil sa fi stocat atat de multe informatii in imagini care sa-mi foloseasca 30 de ani mai tarziu. Am recunoscut fara mare greutate strada unde am stat, am recunoscut imediat cartierul, magazinul de fructe de la coltul strazii etc…am recunoscut locurile pe unde ma plimbau mama si cu tata…mi s-a parut totul familiar, intr-un mod ciudat, usor umbrit de vreme si modificat de modernism… Am simtit o stragere de inima cand am intrat in Paris…franturi de imagini din mintea mea se suprapuneau acum cu realitatea….Parisul este altul decat il stiau ochii mei de copil si totusi acelasi cand l-am privit prin ochii Catincai: cladiri imense, vitrine pline cu minunatii, lumini multe, aglomeratie, Tour Effeil.

In mod cert Catincai ii vor ramane in minte asa cum mi-au ramas si mie anumite locuri pentru ca le va lega de ceva. Unul dintre ele va fi cu siguranta Tour Eiffel din cauza luminitelor de pe toata suprafata lui, din cauza caluseilor de care s-a indragostit si din cauza ca „l-a tinut” ca sa nu cada. Al doilea va fi Catedrala Sacre Coeur unde a „castigat” prima ei medalie (a se citi a scos singura de la un aparat o medalie inscriptionata cu Sacre Coeur)…in rest, numai ea stie ce va tine minte. Experienta proprie imi spune ca un copil tine minte exact lucrurile la care nu se asteapta adultii.

Am privit Parisul cu ochii adultului care a invatat tot liceul (liceu de franceza) despre istoria Frantei, despre monumentele de acolo, cu ochii adultului „indopat turistic” de magia Parisului, de romantism, de Sena, de cafenelele pariziene, de pictori si buchinisti, de pietele de flori, de Champ Elysee si magazinele de lux, de magia gradinilor Tullerie unde azi se sta la plaja pe scaune de lemn sau in iarba, de Bateau Mouche care aluneca incet pe Sena….am ajuns la concluzia ca daca as fi trait la Roma probabil nu as fi fost atat de impresionata cum am fost cand am vizitat-o…..Parisul mi s-a parut maret, luxos, frumos,cosmopolit, dar  nu mi-a atins coarda sensibila asa cum ma asteptam…. In mod cert a fost vorba  si de vreme care ne-a dat rau de furca…am dardait de nu mai puteam! (prognoza spunea 17 grade – au fost maxim 8 grade, vant taios, ploaie-  asa ca si eu si sotul am plecat ca niste flori…doar Catinca a avut haine groase adecvate vremii- urmare logica…eu m-am „captusit” putin !). Daca veti vedea in unele poze mutra mea ceva mai posomorata e din cauza ca eram super ofticata ca nu prea puteam face mare lucru pe frigul ala…

Am apucat sa facem un tur complet al Parisului cu autobuzul turistic, din care ne-am dat jos in cateva puncte importante. Desi imi doream foarte mult n-am reusit sa ajung sa vad George Pompidou …una din imaginile care mi-au ramas in minte din copilarie si nu am reusit s-o conving pe Catinca sa se lase pictata de unul din pictorii din Montmartre (era deja foarte obosita cand am ajuns acolo!). Data viitoare…pentru ca in mod cert va exista o data viitoare…sper cat mai curand! N-am apucat sa fac nici shopping pentru ca am fost pe fuga, dar nu am ratat unul din magazinele unde mergeam cu mama…din pacate, ochii de adult l-au gasit acum complet neinteresant. I-am luat totusi Catincai de acolo o fusta si o pereche de pantaloni de marinar…

In mod cert Parisul este un loc in care este extrem de greu sa mergi, ca turist, cu un copil mic, fie el si foarte cuminte cum a fost Catinca. Ai atat de multe de vazut, este atat de  multa aglomeratie….Totusi, trebuie sa spun, Catinca a fost extrem de cuminte si as putea spune chiar mai rezistenta la „alergatura” decat noi adultii.  I-a placut foarte mult Parisul, i-a placut sa se plimbe peste tot pe unde am fost si a dormit lemn dupa plimbarile noastre lungi. A mers cu toate mijloacele de transport posibile – pentru prima data: metrou, tren, funicular, vapor, autobuz turistic….:D.

Vreau sa ne intoarcem acolo…mai am multe locuri prin care vreau sa pasesc….weekendul asta a fost experimental…urmatorul il vom planifica mai bine! Suntem la doar 3 ore si jumatate distanta (cu masina!) si ar fi pacat sa nu mergem din nou!

Joi – Ziua 1

Vineri – Ziua 2

Sacre Coeur favorita Catincai!

Montmartre

Cu vaporul

Sambata, ultima zi!

Jardin de Tullerie+Louvre

Am plecat spre casa…ora 18 si ceva…Cati deja doarme!

Asta e pentru bunica mea…ca sa ma creada ca e lumina si la 9 seara…am ajuns acasa!

Comments (12) »

1 mai cu miros….de peste si apa de mare!

Daca tot nu puteam sa „executam” niste mici adevarati…ne-am zis noi aseara ca poate facem un drum la mare, la Oostende ca sa mancam niste fructe de mare „de la mama lor”! Previziunile meteo nu erau deloc bune…ploaie din cand in cand pana la pranz! Am plecat din Bruxelles pe soare, 17 grade si vant destul de puternic. Echipament complet, variat, pentru toate tipurile de vreme…asa cum sta bine unor oameni care s-au obisnuit cu vremea capricioasa din Belgia. A fost soare pana aproape de destinatie cand am intrat intr-un nor si ne-a plouat de credeam ca nu se mai opreste. Am ajuns la Oostende si pofticioasa din mine simtea deja in nari mirosul de fructe de mare.

Ii promisesem fetei ca o ducem sa vada balena, dar am zis sa megem intai sa mancam….si bine am facut! Ne-am dus in port, acolo unde sunt celebrele rulote/chiosc…sau ce or mai fi ele cu fructe de mare. La numai 100 de metri se afla si piata de peste (din care recunosc, spre rusinea mea, nu am luat nimic pentru ca nefiind mancatoare de peste, nu cunosc denumirile pestilor respectivi…mai ales ca majoritatea erau trecute in flamanda!). Am ajuns in port, in „raiul” fructelor de  mare si am dat iama…printre picaturi am reusit sa fac poze (e greu tare sa tii in mana aparatul, cartofii prajiti ai copilului si mancarea ta, mai ales cand ploua marunt si rar…exact cat sa te scoata din minti!). Ce am mancat…numai burta mea stie sa va mai spuna ca eu am pierdut numarul…imi pare rau de mancarea de melci calda…n-am mai avut loc si pentru ea (dar data viitoare sigur!). Sa nu credeti ca sunt vreo gurmanda, din contra, nu prea mananc de felul meu, dar cand ma „scapi” pe langa fructe de mare….e grav de tot! Cand mai arata si ca in imaginile de mai jos…spuneti voi daca le poti „rezista”! Marea mea fericire a fost aceea ca am regasit singurul peste la care am visat vreodata, pestele al carui miros mi-a ramas in nari, din copilarie….l-am cautat peste tot pe unde am fost, inclusiv in Franta, unde il mancasem prima si singura data in viata mea…si l-am gasit de abia azi…asa ca mi-am luat acasa! E un peste lataret si rotunjor, uscat, afumat si cu multa sare pe el…habar nu am cum „il cheama”, dar ii recunosc mirosul din sute de pesti.

Catinca nu a poftit la creveti pentru ca am avut grija sa-i iau intai ei cartofi prajiti ca sa fiu asigurata….

Am admirat portul si ne-am minunat de obraznicii de pescarusi pe care aproape ii calcai in picioare daca nu-i ocoleai…erau atat de „domesticiti” incat erau in stare sa ti se suie, cu tupeu, in brate ca sa le dai mancare. In pozele de mai jos…sotul meu…incerca sa se fereasca de un obraznic din asta care tot „ravnea” la fructele lui de mare….asa ca, „obraznicul” a primit de la mine si de la Catinca….cartofi prajiti! Credeti ca nu i-au placut? Gresiti! I-au placut atat de mult incat mai avea putin si se catara pe Catinca…ca sa mai primeasca!

Cand am terminat cu mancatul am facut o plimbare, ne-am suit in fantana (la propriu!) special amenajata ca sa te poti baga in ea si am pornit-o catre plaja sa vedem balena esuata! Balena  am vazut-o prima data, in vara anului trecut cand m-a dus sotul meu la Oostende…este o balena, pefect conservata, pe care ai voie sa te sui, sa faci poze etc, etc, exact in mijlocul plajei. Am zis s-o vada si Cati, dar am fost putin dezamagiti pentru ca, din considerente legate de conservare…balena era acoperita complet cu nisip…Mai avem insa timp s-o vedem….

In momentul cand am ajuns pe plaja a iesit soarele, un soare orbitor…tocmai bun pentru o joaca si o plimbare pe plaja. „Plaja asta are nisip frumos si mult…” a concluzionat Catinca care mai avea putin si incepea sa se taraie prin el….am admirat marea si am facut si o prostioara….:D…i-am dat Catincai, pentru prima data, inghetata….nu m-a lasat sufletul, taica-su manca, eu mancam, inghetata era minunata (ditamai cornetul). Un moment prost ales, iar eu o mama absolut nebuna (m-a luat valul!) sa-i dau pe vantul ala si in conditiile in care ii curg  mucii continuu de cand am venit din Romania. I-am dat 3 lingurite, am invatat-o cum sa o tina in gura…si i-am zis „gata, ajunge”. Maimuta smechera…a tot incercat sa ma convinga sa-i mai dau si vazand ca „nu merge” mi-a zis pe un ton gales….”imi dai mie sa mananc coaja de la inghetata?” (in traducere libera inseamna cornetul!)….i l-am dat, dar nu va spun cum arata copilul meu manjit pana si la ochi cu ciocolata de la inghetata, pe geaca, pe maiini (in amestec cu nisip!).

A fost frumos…era plin de lume…fiecare cu fericirea lui…iar eu iubesc marea la nebunie…Poate suna ciudat, dar azi, alaturi de fetita mea, am reinavatat sa ma bucur de lucrurile marunte pe care mi le ofera marea! Stateam cu ea, pe malul marii si ii priveam ochisorii mariti de surpriza si de mirare atunci cand valurile se spargeau cu putere de mal si m-am bucurat parca mai mult ca niciodata de mare. Am pasit pe nisip cu emotia unui copil…tot din cauza ei..era asa fericita si brusc…totul mi s-a parut din nou atat de mare…atat de infinit…asa cum i se parea ei. Am privit cu drag „vaporasele” din larg si am tras cu nesat pe nari aerul sarat.Cand am plecat de pe plaja si Catinca mi-a zis sa-i curat pantofii de nisip am avut un „deja vu” …eu, mica, stand in fund pe iarba, la marginea plajei…si buncii mei scuturandu-mi nisipul cald de pe picioare…

Intr-un final, undeva pe la ora 17.00 ne-am luat albinuta (o morisca de lemn micuta pentru gradina pe care si-a dorit-o Catinca) si marele set de „ustensile pentru nisip” pe care i le-am cumparat Catincai si am pornit spre masina…

Pentru ca maiine facem un gratar, la noi acasa, cu nasii nostri, ne-am oprit si am cumparat niste creveti giganti (scampi) proaspeti (minunati la gratar!), niste somon afumat (a poftit tati la el!), niste sprot afumat (am poftit eu!), un mango (l-a cerut Catinca) si am pornit-o spre casa.

Catinca a adormit bustean inainte de a iesi din Oostende. Tati m-a intrebat daca vreau sa conduc eu pana acasa si i-am zis ca da, am chef…urma sa opreasca la prima benzinarie pe autostrada si sa facem schimb…..dar, ca un copil care s-a bucurat de placerile marete ale marii…am adormit bustean. 😀

A fost o zi minunata si am de gand sa ma duc cu fata, in vara, la Oostende cat mai des posibil (in fond este doar la o ora distanta si se merge excelent pana acolo!). „Atipeala” mea mi-a dat putere sa tund iarba cand am ajuns acasa, sa fac o pizza cu sparanghel si curcan si sa fac si curatenie (evident nu singurica…cu ajutoare!).

Va las sa „gustati” putin din farmecul marii, al fructelor de mare si mai ales…din farmecul Catincai.

Mancarea mea de melci…aia pe care n-am mancat-o!

„Obraznicul!”

Iese soarele …si noi intram in fantana!

Cumparam pentru acasa scampi si mergem pe plaja!

Inainte insa…navigam si admiram flori!

Unde e balena!? (in stanga imaginii se observa un morman de nisip…acolo e balena!!!!)

Inghetata, barcute, vant…si mult nisip! Stiu…eram singura „nebuna” care isi imbraca copilul asa…erau copii care au facut si baie! (16 grade, vant destul de mare…dar ce conteaza!!!?)

Mami, Cati si marea!

Da, Catinca…aici ai mancat prima ta inghetata!

Nisippppp….observati „tematica” jucariilor..este Ariel pe care a luat-o ca sa inoate in mare (bine ca nu i-a venit ideea sa-i faca baie in mod real!)

Comments (11) »

Aachen si ursul din Germania

 Am fost sambata in Germania, mai precis la Aachen…130 de kilometrii de Bruxelles. In capul meu, ma asteptam la un orasel micut, de granita. Am gasit un oras absolut superb, cu arhitectura baroca absolut fabuloasa. Un oras mare, nu-ti ajung cateva ore de vizitat. Stradute inguste, sculpturi, biserici si catedrale imense pline de ornamente si sculpturi…piatete micute pline de cafenele cu masutele in strada, oameni veseli. Magazinase micute, multe outleturi cu haine de marca si multe magazine de bijuterii, in care aurul costa la jumatate fata de Bruxelles. Eram indragostita iremediabil de Burges…acum m-am indragostit si de acest oras, total diferit de Bruges. Singura bila neagra : germana ! Toata viata mea am avut impresia ca germana este o limba « latrata »…sincer, nu cred ca as putea s-o invat vreodata! Desi este oras turistic, in Aachen am intalnit foarte multi vanzatori care vorbeau foarte putin engleza…sau deloc! Putin ciudat! Ce are aparte, din punct de vedere istoric, acest oras? Aachen, este orasul in care au fost incoronati peste 30 de suverani  ai Germaniei.  Este un oras cu o incarcatura istorica foarte mare si chiar ai ce vedea. Aici este inmormantat si Carol Cel Mare cel care a decis ca Aachen sa fie resedinta imperiului franc.

 Cu o zi inainte de a merge, mai précis vineri seara, i-am zis Catincai: “Maiine mergem intr-o tara numita Germania. » Raspunsul a venit spontan…. « ce bine…mai luam un urs din Germania ca ala pe care l-am primit de la Andrei si Adriana » (cand au fost aici, prietenii nostri au venit direct din Germania si i-au adus de acolo un urs pe care ea la botezat « Ursul din Germania « 

Locul in care erau incoronate capetele nobile!!!

Scarile care duc catre sala de incoronare

Sala de incoronare!

Straduta pietonala cu magazine!

O alta straduta!

Vitrinele magazinelor cu turta dulce!

fantana spiritelor!?

Brutarie…pacat ca nu pot sa pun si mirosul pe blog!

Comments (6) »

Venetia, orasul celui mai frumos vis din viata mea!

Piata San Marco, pe malul apei, langa gondole. Cu spatele stau eu, iar de mana mea, tot cu spatele, se agata o fetita slabuta, inalta, de vreo 5 anisori, cu doua cozi lungi saten deschis si o fustita scurta, rosie. „Mami, mami, imi iei o inghetata?”

Deschid ochii si ma aflu in patul meu, acasa, cu un puiut crescand in burtica mea…un puiut care, desi atunci  nu aveam habar, avea sa devina fetita mea de azi, cu parul lung, saten deschis…am zambit cu drag si l-am rugat pe Dumnezeu ca peste ani, de mana mea, in Piata San Marco, sa se agate o fetita. Cand am aflat ca bebe va fi fetita, mi-am jurat ca in anul in care va implini 5 ani o voi duce la Venetia.

Venetia nu a fost si nu este numai orasul celui mai frumos vis din viata mea…imi place sa cred ca visul nu a fost intamplator. Venetia este pentru mine ORASUL! Ea reprezinta un cumul al celor mai complexe lucruri de pe pamant: romantism, dragoste, opulenta si decadere, rezistenta, bogatie si saracie, frumusete si tristete, lumina si si bezna , promisiune si dezamagire…Venetia este pentru mine orasul contradictiilor, promisiunilor si iubirilor absolute. Absolut niciun oras pe care l-am vazut nu m-a fascinat atat cat a facut-o Venetia. Absolut niciunul nu mi-a creat acel sentiment „de am obosit, dar pur si simplu nu ma pot opri”. Niciodata nu am simtit ceea ce am simtit acolo: o uimire incredibila . Pentru multi Venetia este orasul iubirii, pentru multi orasul urat mirositor, scorojit si darapanat. Pentru altii este istorie, pentru altii este dovada  bataliei supreme dusa intre pamant si apa, pentru altii, doar un port.

Pentru mineVenetia este locul unde ma regasesc, locul unde nu obosesc niciodata, locul unde ma simt linistita, calma, fericita….este locul unde cred ca am trait intr-o alta viata. Nu stiu daca am trait intr-unul din palatele somptuoase ale Venetiei sau intr-una din casele scorojite de ape si umeda pe interior…stiu doar ca acolo m-am simtit, intr-un fel ciudat…implinita. Acolo am simtit cu adevarat ca mi-au fost satisfacute toate necesitatile mele legate de romantism, de arta, de maretie versus decadere, de liniste.

Prima data fost in Venetia singura, in acea excursie despre care v-am povestit ca m-a trimis mama mea. Aveam 17 ani visam la cai verzi pe pereti si am ales, contrar tututor regulilor excursiei, sa ma plimb singura prin Venetia. Pod, dupa pod, alee dupa alee, miros de umed, gondole alunecand alene pe canale, cantecul gondolierilor, piatete aglomerate de turisti si piatete mici, uitate de lume, luminate palid de cate o raza de soare. Cladiri scorojite de apa, geamuri luminate de candelabre somptuoase sau de lumini palide ce razbateau prin draperiile groase de catifea. Venetia mi-a oferit in cele trei zile cat am stat atunci toata maretia ei: o ceata groasa la orele diminetii… canale ciudate, aproape macabre, cladiri intunecate…un soare stralucitor, in mijlocul zilei, care lumina si se reflecta in toate decoratiunile metalice ale cladirilor din San Marco, seri amuzante privind celebrii cuceritori italieni plecati la ‘agatat” nu cu mercedesul ci cu salupe care aluncau alene pe canale…luxul neanchipuit al insulei Lido, singura insula cu masini luxoase din care coborau cucoane bogate cu pudeli in brate, pudeli care aveau la gat bijuterii autentice de mare valoare (asta in timp ce eu alergam desculta, plina de sarea marii Adriatice, sa prind ultimul vapor de seara catre San Marco). Venetia mi-a oferit istoria ei miraculoasa, mi-a oferit pizza si tortelini la carciumioare „de familie” ascunse printre cladiri, deasupra carora atarnau rufe puse la uscat de vecina de la etaj…carciumioare cu fete de masa in patratele, la care venea o italianca vorbareata ca o vrabiuta care incerca sa te indemne sa iei si una si alta. Venetia m-a facut sa ma simt acasa cand, in San Marco fiind am auzit cantand, la una din cele mai celebre cafenele de acolo, cantecele lui Gheorghe Zamfir. Venetia mi-a oferit miracolul unei seri ploioase, luminate de feeria de lampioane…magazine miraculoase, micute, clopotei la usa, care imi aminteau de cartile cu povesti din trecut. Cand am plecat m-am uitat in urma cu speranta…si mi-am spus ca poate, intr-o zi, ma voi intoarce!

La aproape un an de la nunta noastra, sotul meu mi-a propus sa facem un tur al Europei. Am stabilit unde vom merge, iar el m-a lasat sa organizez eu traseul si rezervarile cu o singura conditie: sa fim, pe 18 iunie, ziua nuntii noastre, intr-un anume loc, locul la care visam eu sa ma intorc – Venetia.

Asa am descoperit o alta fateta a Venetiei- este scumpa, ingrozitor de scumpa, dar merita fiecare banut…cel putin asta simt eu si acum dupa ce am vazut-o de doua ori…nu m-as satura sa o mai vad si a treia oara si a patra oara si …tot asa.  In acelasi timp este orasul unde poti fi tras extrem de usor pe sfoara in ceea ce priveste cazarea…te poti trezi ca dai sute de euro pe noapte pe o camera care nu merita nici macar 10 euro. M-am pus pe cautat si cu ajutorul Trip Adviser am reusit, citind mii de pareri despre diverse hoteluri/pensiuni sa aleg ceva…decent ca bani si cu o pozitie buna. De la geamul nostru se vedea Rialto, celebrul pod, eram la o aruncatura de bat de San Marco si aveam vedere catre Grand Canal. Cand am lasat masina in parcare, la marginea Venetiei si ne-am suit in vaporetto…m-au luat emotiile. Ii vorbisme atat de mult sotului meu despre orasul asta, ii facusem capul calendar…si ma temeam sa nu se rupa „vraja” mea daca lui nu-i va placea acolo. Imi amintesc si acum ca, in drum spre hotel, in vaporetto, am avut acelasi sentiment de „acasa”…

Am ajuns la hotel….o curte mica la care ajungeai prin niste stradute inguste si un podulet care dadea intr-o piata cu o pizzerie la care sincer nu va recomand sa mancati vreodata (noi am mancat si burtile noastre au regretat!). Un Stefano, proprietarul care ne-a dat camera …Camera????Evident, nu era cea promisa…pe aceea am primit-o a doua zi dimineata, dar era ok si aceea. Camera de a doua zi…o veti vedea…absolut romantica si ciudata si rustica si distractiva….o camera in panta…de fapt totul in Venetia este putin sui, nimic nu pare drept (din cauza apei). Revenind…camera, mare, in panta, cu un pat pictat si un dulap ca alea din povesti, din lemn. In fata geamului-bolconetto o masuta si doua scaune. O baie luxoasa…a zilelor noastre, in care daca intrai parca intrai in alta lume. Pe geam Rialto, canalul…si gondole care pluteau alene…

Am ratacit apoi pe strazi, ore intregi, fara tel, fara un scop anume, doar am ratacit.

A doua zi dimineata…cineva a batut usor in usa si ne-a strecurat pe usa o tava mare cu micul dejun…spuneti-mi si mie ce poate fi mai romantic, mai frumos decat sa iei micul dejun, privind, din varful patului, gondolele venetiene? Si am ratacit din nou..am revazut locuri, am vazut locuri noi prin care nu mai calcasem…am fost din nou si am vazut minunatiile de la Murano si Burano, am intrat in tot felul de muzee, cladiri…am pozat tot ce am prins…

Venetia nu spune o poveste…ea este o poveste! Fiecare coltisor, fiecare piatra, fiecare cladire este o poveste. Ziua noastra de casatorie ne-am petrecut-o avizi de Venetia…plimbandu-ne in nestire. Am fost atat de fericita ca sotul meu a fost la fel de „vrajit”  de Venetia…

Dupa-amiaza, cand el dormea, rapus de oboseala drumului lung pe care-l parcursese la volan…mi-am luat geanta si am plecat. Ma ardeau talpile de oboseala…si totusi, mai vroiam putina magie venetiana. Cele cateva zile petrecute acolo mi s-au parut scurte, insuficiente…am plecat cu senzatia ca mai sunt nenumarate comori ascunse in orasul ala…comori care ma asteapta sa ma intorc. Asa ca, in vaporetto, in drum spre parcarea unde lasasem masina, m-am uitat, pentru a doua oara in urma si „i-am spus” Venetiei ca voi reveni. Atunci nu stiam cand si cu cine…acum stiu exact…mai sunt fix 2 ani si jumatate si ma voi intoarce acolo cu sotul meu si cu o fetita cu niste cozi lungi, saten deschis, pe care o voi imbraca intr-o fustita rosie si o voi duce in San Marco sa-i cumpar o inghetata- cu fetita din visul meu, Catinca mea!

PS: Cred ca nu mi-a fost niciodata mai greu ca acum sa aleg pozele!

Exact asta este locul in care m-am visat cu fetita mea…doar ca eram cu fata spre San Marco si Palat…In spatele persoanei care ne-a facut poza se afla gondolele.

Prima dimineata…in camera – nu cea care ne era promisa!

Intrarea in „hotel”

Camera in panta si ce se vedea de pe geam

Venetia

Un an de la nunta noastra!

Comments (11) »

Calatorii- Franta prin ochii unui copil, unei adolescente, unui adult!

A fost odata ca niciodata o fetita de 5 ani, un urs numit Tetu (care mai exista si azi, intr-o forma de dezintegrare avansata!) , mamica, taticul si bunicii ei Mia si Nele, doi bunici pe care nu vroia deloc sa-i lase acasa, in Romania. Aceasta fetita a trebuit intr-o zi sa plece in prima ei calatorie, catre o tara numita Franta, un oras numit Paris…un oras despre care toata lumea spunea ca este minunat…dar ea vroia la Mia ei nu in orasul acela cu mami si cu tati. Dar a plecat…pentru cativa ani! Mintea si sufletul ei de copil a „stocat” informatiile si peste ani, fetita si-a amintit, fara sa fie ajutata, urmatoarele:

Parisul este un loc unde ploua tot timpul, unde rareori ajungi sa porti sandale, unde tu, copil „cocolosit” de Romania, privesti cu ochii mari cum ceilalti copii umbla in sosete si sandale pe 18 grade. Parisul este un loc unde exista un muzeu mare, Louvre, pe care ea, fetita de 5 ani l-a vizitat de atat de multe ori incat invatase prezentarile ghizilor pe dinafara. Ce a retinut un copil de 5 ani din celebrul muzeu? Tabloul Giocondei, niste scaune mari (asa pareau!) aurite si un perete care mirose ingrozitor a pipi…lumea vorbea ca era un rege, cam nerusinat – dupa parerea ei de fetita, care nu facea pipi la wc ci pe perete.

Fetita a retinut si o cladire mare, numita George Pompidou…i-au placut mult scarile rulante imbracate in niste tuburi de sticla. De asmenea a retinut un bulevard mare careia mami si tati ii spunea Champs Elysees, cel mai frumos bulevard pe care-l vazuse ea pana atunci, plin de luminite in apropiere de Craciun. Cele mai ‘magice’ amintiri le-a avut legate de Craciun cand a fost la niste magazine mari (imense zicea ea!) care aveau vitrine cu tot felul de animale, din plus, miscatoare…mirosea a castane coapte, amestecate cu mirosul ploii si sus, pe o cladire era o reclama luminoasa frumoasa cu „pisicile aristocrate”…atunci a mancat  mere trase in zahar ars rosu!

Fetita isi mai aminteste curtea mare unde se juca cu copii, gradinita unde nu vroia sa mearga, dar unde exista un profesor pe care il adora, il chema Bernard. De altfel, Bernard si orele de lutarie (o camera mare plina cu lut, cuptoare unde copiii erau liberi sa faca tot felul de minuni!) erau singurele ei bucurii la gradinita! In clasa ei era o fetita…ei i se parea o printesa, era fata de conte. Fetita asta despre care toti spuneau ca este foarte bogata, venea in fiecare zi la scoala cu un animal. Odata a venit cu un sarpe (inofensiv, dar mare!) pe care l-a pierdut …din cauza asta s-au oprit toate orele de curs. Amintiri neplacute …are si din alea…a luat paduchi de le un copil murdar de la scoala, a facut pipi pe ea la gradinita pentru ca nu a stiut sa spuna in franceza ca vrea pipi (dar asta a facut-o sa invete repede franceza!).

La coltul strazii unde locuiau era un magazin cu fructe, in piata era o rotiserie care mirosea divin…si tot acolo era un magazin de reviste de unde mami o trimitea (ca sa vorbeasca franceaza!) sa ceara si sa cumpere singura figurine panini cu strumfi (niste cartonase autocolante pe care le lipeai in niste cataloage si faceai o poveste!)

Aromele, culorile, stralucirile…Paris…o lume pentru o fetita de 5 ani, „aterizata” dintr-o tara care nu avea aceste lucruri.

Franta…au vizitat mult si s-au plimbat…

Castele vechi, reci, intunecate ca vremea de afara, care nu-i placeau deloc…zone frumoase cu multe vii, colorate, un oras Lyon absolut superb (asa i s-a parut ei!), un peste sarat (imbracat in sare) care ei i-a placut la nebunie (simte si acum mirosul lui in nari!), un loc „la tara”: unde mergeau deseori cu prietenii…care avea o curte imensa si un deal in curte (o movila, spune adultul de azi!) care de fiecare data era cazemata copiilor. Tuturor le placea sa stea pana tarziu in noapte, vara…in acea curte…ei, fetitei, ii placea acolo pentru ca de acolo, de la un magazin, ii lua mami bomboana ruj si guma de mestecat care pocnea in gura.

Cea mai puternica amintire…Mont Saint Michelle…o insula si  peninsula (in timpul fluxului este insula, in timpul refluxului este peninsula!)  in acelasi timp, un spectacol marcant, inpaimantator si totusi magic pentru un copil de 5 ani…un loc pe care viseaza sa-l revada! Bratara lucrata manual pe care a cumparat-o mama ei de acolo si pe care ea o poarta azi cu mandrie.

Multe jucarii, magazine imense, colorate, pline de minunatii…Auchan, locul unde isi faceau cumparaturile si unde fetita se simtea ca intr-un rai…

Anii au trecut…fetita s-a intors acasa cu parintii ei, a inceput scoala…Franta a ramas in sufletul ei ca fiind acel oras intunecat si totusi extrem de luminos, cu arome de castane coapte, culori de mere trase in zahar rosu si lumini de neinchipuit.

Ajunsa adolescenta, fetita vorbea ca o frantuzoiaca, dar gandea ca o romanca…Franta era o amintire, un loc format din franturi de imagini, mirosuri, culori, lumini….iar ea vroia sa se intoarca acolo ca sa le completeze. La Paris nu a ajuns, in Franta da! Avea 17 ani…si mama ei, dupa o perioada foarte grea prin care trecusera amandoua, a facut un efort urias pentru a-si putea trimite fata, impreuna cu colegii ei intr-o excursie care avea ca destinatie finala…Franta!

Destinatia finala a fost Gorges du Tarn…un loc extrem de rustic, un satuc format din casute de piatra (absolut toate), in care se pescuieste direct cu mana, din rau…un loc unde se bea lapte proaspat de vaca si se mananca extraodinar. Un loc…la numai cateva zeci de kilometri de Marsilia. Ochii adolescentei au privit uimiti o alta Franta…o tara mult mai verde, mai colorata si mai vie decat Parisul pe care-l cunoscuse ea…mai vie, mai salbatica. A regasit pestele acela cu sare dupa miros, pe unul din cheiurile pline de pescari care-si vindeau marfa, din Marsilia. A mancat fructe de mare, salata de alge. S-a sprijinit de palmieri giganti si a stat si a privit apusurile de soare de sus, dintr-o casuta de piatra. Cand spunea Franta dupa aceasta calatorie nu se putea gandi decat la un singur oras: Avignon…celebrul oras-cetate langa care se afla podul atat de „cantat”….un oras care a marcat spiritul ei romantic de adolescenta. Stradute mici, atat de inguste incat daca intindeai maiinile in lateal atingeai peretii, muscate si flori atarnand de la geamuri si mici piatete pietruite…un orasel magic, cu mici magazine de artizanat local…un oras care face o adolescenta sa viseze la printul pe cal alb si printesele din povestile copilariei. Pe langa vegetatia vazuta…Marsilia a palit…a ramas vie amintirea celebrului Chateau D’ if, despre care Dumas povestea in „Contele de Monte Cristo”…o insula inconjurata cu apa de un albastru socant de stralucitor si transparent…o insula fara prea mari pretentii…dar cu mari povesti!

Si au mai trecut anii…multi ani. Adolescenta a devenit adult si a venit vremea sa completeze puzzle -ul…cel putin asa credea ea!  Impreuna cu sotul ei, la numai un an de la casatoria lor…au decis sa faca, cu masina, un mic tur al Europei, o mica extravaganta, avand ca destinatie finala…ce altceva decat Franta…de aceasta data Nisa.

Ochii si simturile adultului pierdut intr-o lume materialista, ratacit de visele copilariei si adolescentei au regasit totusi cateva elemente comune cu vremurile trecute: mirosul de castane coapte, merele si o Franta cu totul noua. O Franta a luxului…o Riviera franceza care rimeaza cu povestile din filme, Jandarmeria din Saint Tropez, Monte Carlo cu petreceri la care particpa Angelina Jolie, un Cannes luxos.. Adultul a fost fermecat de vilele cu piscine imense care parca se prabusesc in Marea Mediterana, de viata de noapte si petrecerile Nisei, de micul dejun (cafe au lait si croissant) luat la o cafenea minuscula de langa celebra piata de flori din Nisa. Adultul a fost fermecat de luxul din Monte Carlo, de mirosul de parfum scump care pluteste pe toata strazile Saint Tropezului, de inghetata de menta savurata pe cheiul la care stau acostate iahturi de lux, lucitoare…aroma bogatiei, aroma vietii fara griji in care te cufunzi cu mare usurinta si uiti de tot. S-au trezit dimineata si priveau pe geam marea…au ramas nemancati la pranz pentru ca habar nu aveau ca restaurantele se inchid in timpul pranzului…Adolescenta de altadata s-a intors in Marsilia…un oras care i s-a parut tern si neimpresionant pe langa ceea ce vazuse pe toata coasta…dar s-a dus din nou la Chateau d’If…si a descoperit istorie…alta decat in cartile lui Dumas…iar apa era la fel de transparenta si de uimitoare ca data trecuta. Adultul a descoperit locuri atat de frumoase…incat se va intoarce acolo mereu, mereu…o liniste combinata cu viata traita la maxim…lumina, soare, cald, oameni zambitori si relaxati…flori, cafenele micute cu una- doua mese..unde sa-ti pierzi vremea…. Riviera Franceza este de departe locul unde „vedeta” nu este vedeta ci doar un alt turist care se plimba alene pe strazile Cannes sau Monte Carlo, cu papucii in mana, palaria si ochelarii de soare. Riviera Franceaza este de departe un loc unde muritorul de rand (adica cel ce nu-i vedeta!) isi poate face o minunata vacanta la preturi decente, apropiate de Romania…este un mit ca este scump…nu cazarea este scumpa, mancarea, autostrazile…alea te omoara.

Daca ar fi vreodata sa ma mut si sa traiesc in alta parte (pentru tot restul vietii mele!) as alege unul din orasele mici de pe langa Cannes, Nisa sau Saint Tropez.  Nu in cele celebre..exista cateva orasele in jurul acestora care sunt un rai…

Aceasta a fost prima poveste a calatoriilor mele…Franta, locul de care ma leaga cele mai multe amintiri legate de calatorii, bune, rele…amintirile copilariei, adolescentei si maturitatii…locul in care ma voi intoarce mereu pentru un motiv sau altul….locul pe care vreau sa-l descopere incet, incet fetita mea – poate peste ani veti citi, pe acest blog, viziunea ei despre Franta.

Later update: Pozele adultului :D… Riviera Franceza !

Nisa

Buna dimineata…din camera noastra!

Promenade des anglais

Piata de flori!

Parcul de langa hotel…Albert I

Nisa seara

Cannes

Marsilia

Piata de peste

Chateau D’if

Monte Carlo

Petrecere Angelina Jolie

Circuitul de la Monte Carlo

Casino de Monte Carlo

Saint Tropez

Celebra jandarmerie!

Petele albastru deschis sunt piscinele luminate ale vilelor!

Comments (24) »