Doctorita Plusica in scoala belgiana! O alta zi de scoala!

Cand am venit in Belgia nu credeam ca voi ajunge vreodata sa spun ca iubesc ceva in tara asta. Ei bine….IUBESC modul in care inteleg ei sa invete copiii anumite lucruri. Sistemul lor de invatamant nu este perfect, este complet diferit de cel romanesc (in sensul bun, dar si in sensul rau), dar are niste calitati care LIPSESC complet sistemului de invatamant romanesc : diversitate, ACTRACTIVITATE pentru copil, inovatie, invatarea ca o joaca.

De doua zile Catinca ma bate la cap ca trebuie sa duca la scoala una din papusile ei din plus pentru ca va merge la        «  Clinica de nounours »…adica la clinica da papusi de plus. Mi-am inchipuit intai ca este vreun aranjament al scolii sa faca toti pe doctorita Plusica. Am intrebat-o daca fac asta la scoala si mi-a zis ca din ceea ce stie nu, ca merg la clinica de doudou. Nu stia nici ea detalii. Apoi, m-am gandit ca exista acum firme specializate care repara papusi si ca poate ii duc intr-un astfel de atelier. Putin probabil totusi sa mearga atatea clase odata.

Azi am aflat ! Sunt uimita, impresionata pe bune si foarte, foarte fericita. Nu la fel de fericita a fi-mea, dar pe aproape. Nu sunt de acord cu multe chestiute din sistemul lor de invatamant (ca de exemplu ca au carat 3 clase de copii, peste 2 kilometri pe jos dus si intors, prin ploaie….) dar uneori ajung sa cred ca unele sacrificii micute merita !

La 2 km de scoala Catincai este cel mai mare spital universitar din Bruxelles si facultatea de medicina aferenta- spitalul Saint Luc. E o chestia imensa, cu multe cladiri, pe care din nefericire am vizitat-o toti trei cam des atat ziua cat si noaptea din motive de probleme de sanatate. In interiorul acestui complex urias, undeva, langa facultate se afla Clinica papusilor : locul magic unde copii merg sa-si trateze jucariile de plus. O clinica pentru papusi in toata regula, cu medici adevarati (studenti la medicina). 

De cand a venit acasa copilul meu povesteste si tot povesteste si nu mai termina….iar eu voi incerca sa sintetizez (sunt atat de multe amanunte incat as putea povesti si eu pe multe pagini…..)

Scopul acestei clinici :

–         educatie medicala- cunoasterea unui spital si a tuturor etapelor de consult, tratament, operatii, intrebuintare de ustensile, aparate, diagnostic, operatii, medicatie etc

–         Copiii isi duc papusa la un doctor care o consulta,masoara, cantareste, ii face fisa, ii pune diagnostic.

–         In functie de diagnostic, papusa merge catre zona unde va fi tratata : sala de operatii, sala de radiologie etc. In acest fel copiii trec prin salile respective, invata ce se intampla acolo, cum se intampla acolo. Li se arata instrumentar, proceduri etc. Papusii i se face radiografie (falsa evident) si apoi copiilor li se arata radiografii adevarate si li se explica diverse lucruri.

–         Se trece la anatomie. Pe schelet adevarat.  Li se explica despre cutia toracica, oase, despre organe etc…pe schelet si pe diverse planse existente intr-o sala de operatii.

–         Copiii, echipati complet in chirurgi sunt pusi „la practica” si trebuie sa-si opereze singuri papusa. Apoi, un medic ii asista sa o bandajeze, ii invata si le spune de cate ori trebuie schimbat bandajul etc. Totul cu material real.

–         Urmatoarea etapa- invatarea despre igiena ! Fiecare copil se dezinfecteaza cu solutie dezinfectanta speciala, de spital. Sunt pusi sa-si puna maiinile sub lampi speciale si vad singurei cat de bine s-au curatat. Ce este bleu e microb …ce e mov e curatenie.

–         Etapa urmatoare…amprenta vizitei. Primesc manusi chirurgicale, baga mana in solutii de colorare si isi pun amprenta pe hartii uriase, panouri anuale care sunt afisate pe peretii clinicii.

–         Etapa urmatoare : alimentatie ! Piramida alimentara in culori (deseneaza, vizualizeaza, discuta despre fructe, legume, mancare sanatoasa, boli etc. )

–         Urmeaza vizita la farmacie unde primesc medicamentele pentru papusi din cutii goale de paracetamol.

–         Ultima etapa, dintii. Intra intr-un cabinet de dentist si discuta despre dinti. In cabinet se afla zeci de gurite si dinti facute din plastilina. Dintii au carii iar ei, copiii, dupa ce li se explica cum sa faca, trebuie sa fie stomatologi. Sa curete caria de pe dinti si sa repare dintele. Discuta apoi despre dinti, sunt intrebati despre cum isi ingrijesc dintii, de cate ori merg pe an la stomatolog siiiii…primesc o periuta magica. Periuta chiar e magica ! O perie de dinti normala, pentru copii, care are insa o chestie tare…are deja pasta de dinti impregnata in perii ei. E sigilata si banuiesc eu, desi nu scrie nicaieri, este de unica folosinta.

–         Inainte de plecare li se face o poza cu doudoul tratat..ei fiind in costum de chirurgi.

–         Li se da o punga mare plina cu pliante despre spalat pe dinti, alimentatie, carticele despre consultul medical…toate facute special pentru copii de varsta lor, cu texte putine, clare, usor de lecturat de catre un copil de clasa 1. In punga este pusa periuta, ustensilele pe care le-au primit (fi-mea a primit o oglinda de verificat dintii) halatul, boneta, masca si manusile de chirurg.

O zi de scoala…altfel care pentru belgieni NU este nici « saptamana altfel », nici „ziua altfel”, ci normalitate, o zi de scoala obisnuita in care se invata insa in afara scolii.

Ajunsi la scoala lipesc in « caietul de viata » (un caiet in care sunt lipite si mentionate detaliat toate activitatile care implica viata lor de zi cu zi) toate materialele de la clinica : reteta, fisa papusii, poza…adica tot e vedeti mai jos.

Acum pe bune….cum sa nu-ti placa scoala ?

La final…Catinca este foarte preocupata sa-i dea paracetamolul papusii si sa-i schimbe pansamentul ! Cred ca va dati seama ca maiine trebuie sa cumpar de la farmacie pansamente adevarate…pentru ca in casa nu am asa ceva ! 

1 4 5 3 fourmi02

Leave a comment »

Ultima zi de scoala…Carnaval!

Azi e o zi speciala pentru toti copiii din Belgia!De fapt toata saptamana este speciala pentru ca este saptamana Carnavalului. Toate magazinele gem de costume, de accesorii pentru deghizare. In mod normal, maiine este ultima zi de scoala, dar la Catinca maiine va fi consiliu pedagogic asa ca nu se mai face scoala decat azi…de maiine intra in vacanta, vacanta de carnaval. Ne tot pregatim de acest moment de o saptamanba incoace. Am cumparat spray de par fucsia, am cumparat bentita cu aripi si antene, un set nou de creioane metalizate (nu ca nu aveam vreo 3 setur complete de machiaj pentru carnaval!!!) si am decis ca va fi zana fluturilor. Desi la inceput ma asteptam sa-mi ceara sa-i cumpar un costum …nu s-a intamplat.Din start fi-mea si-a dorit sa poarte o rochie care a fost a mea cand aveam varsta ei…o rochie lunga, bleu, facut de bunica mea. Cu alte cuvinte avem un carnaval si o zana vintage. Am facut mici modificari pe rochie pentru a o aduce complet in tematica aleasa: am cusut niste flori confectionate de mine din hartie gumata si pampoane, o esarfa lunga de matase pe post de trena/aripi secundare, incheiate in fata cu un fluture. Am imbunatatit aspectul aripilor de fluture (pe care le avea deja) cu niste stelute argintii si putin sclipici si i-am infasurat la gat o ghirlanda de flori hawaiana.  

In dimineata asta mormaia ca mai vrea sa doarma putin pana i-am spus cuvantul magic: carnaval. A sarit din pat cu viteza vantului si a inceput echiparea. Ne-am vopsit cu grija parul (apropo, cu ce scot de pe maiini vopseaua de par spray roz???:) – mi-e frica sa ma gandesc cu ce o voi scoate din parul ei ). Am facut traditionalele poze si fuga la scoala.

Este absolut incredibil ce sunt in stare sa faca adultii pentru copii…si aici ma refer in primul rand la profesori, pentru ca parintii clar se pun toti la mintea lor. Intr-o mare de cosmonauti, vrajitoare, clowni, printese, broscute, dinozauri micuti care marsaluiau fericiti pe poarta scolii m-am izbit in primul rand de Caroline. Caroline este supraveghetoarea lor, cea care sta la poarta dimineata si care ii supravegheaza in pauze. Era imbracata in politist. Cu tot harnasamentul aferent: catuse, baston, sapca…..super tare cucoana…..si nu are DECAT vreo 50 de ani! Inutil sa va spun ca fi-mea a disparut pe usa cu viteza vantului si nici macar „pa” nu mi-a mai zis! Cand m-am intors sa plec, m-am intalnit cu profesoara de la clasa a doua, imbracata in cantareata de cabaret, cu palarie cu strasuri, boa din fulgi roz fluo, rochie lunga eleganta si alte cele. Cu coada ochiului am vazut-o si pe una din educatoarele de la grupa mare, imbracata in albina. Atmosfera este intr-un mare fel si, in scoala Catincai cel putin, am sesizat ca, in FIECARE an profesorii chiar se tin de chestia asta. Aici nimeni nu se simte ridicol, niciun profesor nu se multumeste sa-si puna o masca sau o palarie si sa zica gata, m-am deghizat. Imi amintesc ca anul trecut am avut un soc cand m-am dus la scoala si m-am intalnit cu directorul lor care defila pe acolo imbracat in fotbalist, cu pantaloni scurti, tricou cu numar, adidasi cu crampoane si minge in brate. Cred ca daca as vedea un director de scoala imbracat asa in Romania mi-as face cruce. 🙂 Cu alte cuvinte….profesorii NU sunt blazati si chiar fac totul ca acesti copii sa se simta ca la carnaval. Investesc in ei ca si personaje, investesc in eveniment si se straduiesc sa faca parte din peisaj asa cum trebuie.  De abia astept la pranz cand o iau sa-i vad si pe ceilalti profesori.

Azi vor face sarbatoarea omului de zapada. E traditional. Cam cum e la noi martisorul. Se face un om din scanduri de lemn. Acela este omul de zapada. Se pune omul pe o mare de paie si lemnisoare, in curtea  scolii. Apoi, directorul, de fata cu toata scoala, ii da foc. Acest lucru inseamna ca ei alunga iarna. Danseaza si canta si se distreaza pentru a atrage primavara sa vina.

Ieri au votat….vot in toata regula, cu cabine de vot si formulare. Au chiar si carti de identitate pe care le folosesc la aceste voturi (carti de identitate facute de ei!). Votul de ieri a fost destinat alegerii copiilor care se vor ocupa de activitatile pe care le vor face azi. In fiecare an de acest lucru se ocupa copii de clasa a 6-a care sunt alesi, prin vot democratic, de toti ceilalti copii- dupa poza daca nu-i cunosc, dupa prietenii…dupa ce au ei chef. Important este ca votul este o chestie solemna pe care toti copiii o percep ca pe ceva esential (de mici ii invata sa mearga la vot! 🙂 ). Azi se vor afla castigatorii si acum, dimineata se va face o sedinta de cateva minute cu elevii alesi care se vor ocupa de activitati.

Nu ma intrebati ce activitati au ca habar nu am! Voi afla si voi scrie tot in aceasta postare mai tarziu, cand vine Catinca acasa.

In momente din astea as vrea sa ma intorc in timp si sa fiu iar copil…tare mi-ar placea sa fac scoala intr-un astfel de loc! Cum nu se poate insa….ma „incarc” cu frumusetea, energia si placerea Catincai de a merge la scoala si cu minunile care i se intampla ei zi de zi.

Acum va pun poze si revin cu detalii!

UPDATE: Cum spuneam…revin cu detalii. Directorul nu se dezice: si-a vopsit parul roz si s-a imbracat in hawaian! Alte costume ale profesorilor: invatatoarea Catincai a venit imbracata in turcoaica (de inteles pentru ca e maritata cu un turc). profesoara de arta a fost imbracata in „pensula”. Alti profesori: chitarist rock, vrajitoare, strumf etc. Toata ziua s-au jucat! Sala de sport, sala de mese si sala de sport a copiilor de gradinita au fost amenajate ca locuri de joaca si activitati: pune coada la magar, popice, prinde merele cu gura…multe, multe, nici eu nu le mai tin minte (daca vreti va explic ce e cu fiecare joc in parte!:) ) Piesa de rezistenta: masa de machiaj si manichiura. Fetitele de clasa a 6-a de care va vorbeam dimineata picteaza pe fata pe cine doreste saaaaauuu le fac unghiile domnisoarelor! Inca de aseara Catinca m-a intrebat (stia din anii trecuti) daca are si ea voie sa-si faca unghiile si i-am dat voie (pana acum nu i-am dat voie! 🙂 ). Copilul mi-a spus aseara ca nu va alege o culoare stridenta si am constatat cu uimire ca a fost extrem de cuminte in acest sens. A putut alege albastru, verde, roz fluo etc….dar a ales un roz cuminte…ce fataaaa am! :). Concluzie: distractie mare si un copil care topaie  prin casa de fericire! Suntem in vacanta si nu veti auzi de noi saptamana asta! Plecam la ski!

DSC_0531 DSC_0532 DSC_0535 DSC_0536

Leave a comment »

Targuri si cine familiale….cum fac bani LEGAL scolile din Belgia!

M-am tot gandit in ultima vreme sa trimit o scrisoare Ministerului Invatamantului din Romania cu o propunere concreta si fezabila, practicata in toate tarile civilizate. Ma tem insa ca imi pierd vremea degeaba….

Citesc si eu postari ale parintilor din Romania, nemultumiti de felul in care sunt administrate (sau mai bine zis NU sunt administrate scolile), de felul in care arata clasele copiilor lor (sau mai bine zis de costurile imense pe care le scot tot ei din buzunare pentru ca aceste clase sa arate decent). Sunt nemultumiti de cerintele profesorilor, uneori absurde si lipsite de bun simt, iar profesorii, pe cealalta parte sunt nemultumiti de lipsa de implicare a parintilor si de faptul ca scoala nu le asigura nici macar minimul pentru functionare. Am vazut si episodul cu scolile neancalzite in plina iarna care a determinat copiii sa iasa in strada. Tot ce se intampla in sistemul de invatamant romanesc mi se pare josnic, lipsit de sens, de bun simt, de organizare….si cred cu tarie ca vina este din toate partile: de la minister, de la legi, de la inspectorat, de la directorul de scoala, de la profesor sau invatator pana la parinte si chiar pana la copil. Ministerul nu face nimic, legile nu-l lasa pentru ca sunt stupide si strambe, iar el nu face pentru ca habar nu are sa faca si isi prinde urechile la cele mai mici lucruri. Inspectoratele au treburi importante…sa puna profesorii sa completeze tomuri intregi de hartogaraie inutila ca sa le dea niste sporuri si puncte care nu le folosesc profesorilor aproape la nimic. Se mai ocupa cu favorizarea diferitilor comercianti (edituri si alte din alea) pentru a raspandi in scoli diverse materiale, alese numai pentru alesi ( da cunosc sistemul ,nu va mirati am prieteni in tot acest sistem).  Directorii sunt neputinciosi pentru ca nu-i lasa legile, Ministerul si Inspectoratul si ajung sa faca „pact cu diavolul” ca sa functioneze cat de cat…asta daca nu ajung sa nu le mai pese si sa-si vada de ale lor. Profesorii si invatatorii sunt prost platiti si asteapta diverse de la parinte devenind  din ce in ce mai lipsiti de motivatie si asteptand, din ce in ce mai mult „motivatie” din partea parintelui. Parintii s-au saturat sa tot pompeze in clase, aparate electronice, banci, perdele si alte chestii, pe langa manuale, culegeri bagate pe gat etc si ajung sa nu se mai implice si sa se certe pe la sendinte intre ei si cu profesorii pentru ca s-au saturat sa para un sac fara fund. Tot ei, parintii, au impresia uneori ca profesorul este sclavul lor….asa cum si profesorul are din ce in ce mai mult impresia ca parintele trebuie sa fie sponsorul lui nconditionat…In final, dar nu in ultimul rand apare copilul care, din lipsa de timp a parintelui, nu invata respectul fata de lucrurile din jur, fata de obiectele din jur si distruge cum poate, cand poate si cum nimereste diverse obiecte fixe sau consumabile din scoala…fara sa-i pese ca in anul urmator, in clasa in care invata el…vor veni alti copii care vor trebui s-o ia de la capat, impreuna cu tot sirul de oameni si institutii enumerate mai sus….un cerc al naibii de vicios care insa se poate stopa! Se poate stopa cu educatie si un statut clar al fiecaruia. Se poate stopa cu un sistem de invatamant mai bine pus la punct, cu salarii decente pentru profesori, cu profesori care sa invete sa nu „mai astepte de la parinti” dar si cu parinti care sa invete si sa-si invete si copiii sa se implice activ in viata scolara. In privinta banilor investiti in scoli…vedeti bine ca NU sunt si ca nimeni nu se grabeste sa-i dea sau sa-i faca rost…DARRRRR si am ajuns la subiectul acestei postari, exista si aici solutii! Cele care se practica in toate scolile din strainatate! Se numesc” fonduri proprii”, sunt reglementate si controlate de catre stat, nu sunt impozitate, dar ofera un plus EXTREM de important in „viata” unei cladiri numita scoala. Cu alte cuvinte, aceste fonduri proprii nu sunt nici milogeala, nici furt, nici sponsorizare, nici spaga….sunt ceva mult mai complex si mai ales, sunt legale.

De ce sunt complexe? Pentru ca in afara faptului ca ofera scolii fonduri pentru a investi in ceea ce are nevoie, creeaza o un sistem de responsabilizare si de implicare sociala a copiilor, a parintilor. In afara de acest lucru creaza momente distractive, momente de socializare intre parinti si copii, ocazii de a face lucruri cu placere impreuna, implicand intr-un mod activ toate partile: cadre didactice, parinti, copii. Nu-i face pe parinti sa se simta jecmaniti in fiecare zi de noi si noi sume, nu-i face pe profesori sa se simta cersetori si ii invata pe copii ca banii se castiga si ca munca poate fi distractiva, ca se pot implica si pot face lucruri placute impreuna pentru a castiga BANI.

Da, desigur, acest sistem insa implica deschidere si disponibilitate….si este un sistem pe care in Romania ar cam trebui sa-l invete cu totii…parinti, profesori, inspectorat si Minister. Un sistem in care toti cei implicati ar trebui sa gestioneze sume independente de stat…deci sa nu le fie gandul nici la furat, nici la pacalit, nici la fraierit….ci chiar la scopul pentru care pretind ca fac lucrurile respective. Parintii ar trebui sa invete sa aiba deschiderea si sa vrea sa se implice…nu la modul „lasa ca face altul” ci la modul „pot sa fac si eu…chiar nu e atat de greu” (ca paranteza….sa stiti ca si cei din strainatate lucreaza de dimineata pana seara si unii au salariul minim pe economie care este la limita de trai fie ca va place sau nu sa acceptati si totusi se IMPLICA)

Am sa va povestesc cateva din lucrurile care se practica la scoala unde invata fi-mea…dar ele nu sunt exceptii. Sunt normalitate. Toate scolile fac asa ceva!

Primul mod de strangere a fondurilor este „weekend-ul familial”. Acesta se intinde pe 3 zile, de vineri pana duminica. Amenajarile incep vineri dimineata, in paralel cu orele si se fac atat de catre profesori cat si de catre parinti care sunt invitati sa se alature prin intermediul unor scrisori (si se alatura!). Pe hartia aceea poti sa scrii in ce zi, intre ce ore si ce doresti sa faci: sa amenajezi, sa cari banci, sa tai cartofi si legume etc. Daca scoala are bucatarie proprie parintii se alatura si la gatit, daca nu se angajeaza o firma de catering la un pret cat mai mic sau se fac niste salate de catre parinti si, in curtea scolii se fac gratare. La fi-mea exista bucatarie, dar s-au facut si gratare in curte. Fiecare parinte primeste un plic in care-si confirma participarea la  acest weekend si daca merge specifica cu cate persoane, in ce zi din cele 3 si pune in plicul sigilat suma ceruta pentru participare per persoana. In cazul nostru a fost 12 euro de persoana si va rog sa ma credeti ca in fiecare zi din cele 3 scoala a fost PLINA de parinti cu copii care au venit, au mancat, au baut un suc sau un pahar cu vin, au stat de vorba, in timp ce copiii se jucau in curtea scolii. Toti banii stransi se duc la un cumpararea de cadouri pentru Mos Nicolae (care aici este fapt Mos Craciun) pentru copiii din scoala si pentru un proiect al scolii…acela de a construi o pasarela costisitoare peste rau pentru ca copiii de la clasa 1 in sus sa nu mai fie nevoiti sa iasa din scoala si sa mearga pe trotuar pentru a ajunge in curtea scolii (cea mare, destinata lor). Anul trecut toti banii stransi la aceste evenimente au fost folositi pentru schimbarea tuturor geamurilor termopane din scoala.

Al doilea mod de strangere de fonduri il reprezinta targurile de sarbatori. Ce inseamna un targ de Craciun? E al naibii de distractiv! Pe cuvant ca este! Toti copiii fac la orele de arta diverse creatii, iar intr-o zi anume toti fac, impreuna cu profesorii prajituri, biscuiti etc. Materia prima pentru aceste prajituri este asigurata de scoala…copilul duce doar vasele necesare pe care apoi le recupereaza. Toate aceste creatii si prajituri se vand intr-o anumita zi de catre elevi de la clase mai mari (de la clasa a treia in sus), supravegheati de profesori, in curtea scolii, la un targ de Craciun. O multitudine de masute, fiecare cu pancarta clasei, pe care sunt asezate frumos toate creatiile lor si toate bunatatile gatite de ei. Pe langa acestea, fiecare parinte este invitat sa duca, daca vrea, daca are chef sau daca ii face placere, diverse bunatati gatite de el care SE OFERA vizitatorilor. Si stiti ce…da uimitor, parintii ofera si duc astfel de bunatati! Atomosfera este super tare…toti copii striga, te cheama la taraba lor, te indeamna, iti explica ce frumoase sunt creatiile…se zbat sa vanda etc. Din nou stiti ce? FIECARE  parinte trece pe la scoala ca sa cumpere o punguta de biscuiti facuti de copilul lui sau de al altuia…sau un globulet sau un copacel de lemn pictat stangaci de manute mici…..si la naiba…chiar functioneaza! Chiar se strang bani! Se strang bani, lumea se distreaza, copiii socilalizeaza, sunt fericiti cand li se cumpara creatiile si munca si te privesc cu ochi lucitori si mandri cand scoti bani din buzunar ca sa cumperi. Chiar e placut si pentru tine ca parinte si pentru ei ….si da, si pentru scoala care are de castigat din chestia asta.

Un alt mod de a strange bani este sarbatoarea scolii, ziua scolilor cum o numesc ei. Este o zi fixa in care toate scolile din Belgia sarbatoresc in cele mai felurite moduri. Unii fac piese de teatru si vand bilete, altii fac spectacole costumate, altii fac un spectacol in aer liber si apoi, toti ofera distractie pentru adulti si copii. Fancy Fair cum se numeste aceasta sarbatoare este din nou o ocazie ca parintii si profesorii sa se intalneasca, sa socializeze, copiii sa se joace. La Catinca, in fiecare an, spectacolul se face in curtea mare a scolii si este un spectacol care implica intreaga scoala adica toate clasele de la gradinita pana la clasa 6. Nu se spun poeziii  (bleahhh!), nu se canta din melodii traditionale….se face un spectacol ca o poveste, pe o anumita tema,cu muica moderna, cu dans si regie, cu toate cele. Ceva distractiv, nu educativ (adica este educativ pentru ca ii invata sa gandeasca nu sa memoreze ca papagalii) Spectacolul este urmat de distractie. Curtea mica a scolii, clasele de la parter, trotuarul din fata scolii si parcarea din fata scolii sunt amenajate. In parcare si pe strada se aduc  tobogane gonflabile, ponei, panouri de escalada, bile pe apa.In curtea scolii sunt standuri cu vanzare de mancare (de la gratare pana la mancaruri traditionale din diverse tari), gherete unde profesorii picteaza copiii pe fata si gherete unde copiii se pot intrece, contra-cost la diverse jocuri (de genul popicelor, mini-golf etc). Strada este blocata de politie si nu se circula pe ea in acea zi. Toate lucrurile nu se achita cu bani ci cu niste cartoane cu patratele pe care le cumperi de la intrare, de la o ghereta special amenjata,  cu bani gheata. Fiecare minune din cele drescrise mai sus „costa” un numar de casute si credeti-ma….e o coada la cartoanelele alea. Daca esti parinte destept…ca sa nu faci coada de o mie de ori achizitionezi de la secretariat, din vreme, cate cartoane consideri tu.

Acum….partea tehnica. NU ma intrebati care este sistemul legal in care functioneaa pentru ca nu stiu sa va spun. Stiu insa, asa cum am spus, ca acesti bani nu sunt impozabili si atat veniturile cat si cheltuielile pentru astfel de evenimente sunt verificate cumva de stat. Verificarea cheltuielilor…banuiesc ca se face prin prezentarea facturilor de la produsele achizitionate de scoala pentru revanzare, diferenta, adica profitul revenind scolii. Profitul asta nu stiu cum si daca este controlat de stat, dar stiu ca cel putin in ceea ce priveste scoala Catincai totul a fost transparent…adica dupa fiecare dintre aceste evenimente ni s-a spus in  scris ce suma s-a adunat, cat reprezinta ea din investitia planificata pentru proiectul careia ii este destinata….deci este teoretic ok. Da, stiu, romanul este inventiv si destul de „spagar” si daca s-ar face asa ceva in Romania precis o parte din bani ar pleca spre buzunarele cui nu trebuie sau cui nu-i sunt destinate….dar chiar si asa sunt convinsa ca s-ar strange ceva bani, suficienti pentru a face lucruri de tot felul.

Sunt la fel de convinsa ca daca s-ar face asa ceva in Romania…intr-un mod deloc uimitor, banii s-ar duce la inspectorat sau la minister si apoi, intr-un fel sau altul ar trebui sa se intoarca ciuntiti la scoala respectiva, undeva la Sfantul asteapta…ceea ce, evident, nu este ok, dar este in stil pur romanesc. Mi-ar placea sa vad ca cineva, UN CINEVA, nu conteaza cum il cheama, sa aiba curajul sa porneasca un astfel de demers in cadrul institutiilor de invatamant din Romania. Daca la altii functioneaza atat de bine, nu am nici cea mai mica indoiala ca ar putea functiona si la noi cu SINGURA conditie ca sistemul sa fie conceput ca in strainatate si sa li se permita scolilor sa-si administreze SINGURE, fara implicatii exterioare (in afara unui control de bun simt al veniturilor si cheltuielilor) astfel de evenimente care da, ma repet, sunt extrem de bine primite atat de parinti cat si de copii si atat de apreciate, dincolo de banii castigati. O modalitate nu numai legala si eficienta ci si distractiva pentru toata lumea. Desigur, implica eforturi din toate directiile…si aici am ceva indoieli ca lumea va raspunde ca aici in strainatate….ma refer atat la parintii cat si la profesorii care trebuie sa se implice activ in asa ceva si mai ales trebuie sa se coordoneze. La noi in Romania e greu sa coordonezi o clasa intreaga…ce sa mai vorbim de o scoala intreaga.

Inchei aceasta postare spunandu-va ca eu ma pregatesc sa le fac copiilor, pentru joi, sarmale. Este zi de schimburi interculturale si nu numai. Fiecare clasa nu va manca la restaurantul scolii in acea zi…ci in clasa, mancare facuta de parinti…fiecare ce vrea si cum vrea. Daca in Romania e usor pentru ca diferentele de religii sunt rare si doar pe alocuri…aici tinem cont de toate religiile pentru ca sunt si musulmani si catolici si ortodoxi etc, etc. Asa ca da, voi gati sarmale cu curcan…dar nu cu curcan din magazin ci curcan halal (adica sacrificat in mod adecvat pentru ca si un musulman sa-l manance, luat de la carmangerie araba (cea mai tare carmangerie din Bruxelles) pentru ca toti copiii din clasa Catincai sa poata manca! Este un efort desigur, dar merita! Da, va lipsi afumatura (un mare minus din punctul de vedere al sarmalelor) dar sunt sigura ca imi voi atinge scopul de a oferi colegilor fetei  mele ceva inedit. Apropo, nu ma obliga NIMENI sa fac asta (este absolut optional). Din 24 de parinti fiecare aduce ce vrea: unii mancare, altii farfurii si tacamuri de unica folosinta, altii bautura, altii dulciurile, altii fructe…fiecare ce vrea si DACA vrea. Recunosc ca daca eram in Romania, in stadiul actual al invatamantului probabil reactionam asa cum fac majoritatea parintilor pe care ii cunosc (adica asteptam putin sa vad daca se baga totusi cineva ca sa nu fiu singura proasta!)….pentru ca este prea multa nepasare din ambele parti. Aici insa nu pot face asta…pentru ca vad ca tuturor le pasa si sincer simt o mare placere sa arat ca si mie imi pasa. E molipsitor….chiar este! 🙂

PS: Catinca a primit azi la scoala o cutiuta putin mai mare de marimea unui ruj de buze. Toti copiii au primit cutiute identice. JOI, la masa festiva de final de an, fiecare va duce in acea cutiuta un mini-cadou (chiar e mini -ne tot chinuim sa ne gandim ce punem in ea). Cadourile se vor amesteca si fiecare va primi cutiuta adusa de un alt coleg….ca sa-si faca cadouri unii altora. Din suflet, nimicuri…dar cadouri. E atat de frumos ca m-as reapuca maiine de scoala daca as putea trai ceea ce traieste copilul meu….si da, mi-as dori sa citesc postarile parintilor din Romania povestind multumiti viata copiilor lor la scoala.

Comments (3) »

Ma lasati cu prostiile voastre? !

Azi sunt rea si sincer, chiar m-am saturat sa fiu cerebrala si sa incerc sa gasesc calea de mijloc, intelegerea si echilibrul intr-un razboi al mamelor pe care eu le numesc „madam stie tot”. Si stiti de ce? Pentru ca ele, propagandistele „modelor” de tot genul, au devenit cam prea agresive pentru gustul meu. Daca pana acum am actionat pe principiul „fiecare cu alegerea lui, si-o asuma atata vreme cat nu judeca sau jigneste pe altii”…deja m-am saturat sa fiu facuta, direct sau indirect mama rea, neinformata, neinteresata de binele copilului si de siguranta lui de niste dame- mame care propovaduiesc precum cine stie ce entitate superioara mie neumaratele mode gen attachment parenting, purtat in wrap elastic, manduca ( sau cum era…wrapul elastic e mai sanatos decat manduca daca vrei bine copilului nu? 🙂 ), eco, bio, hranit cu seminte de tot felul, alaptat pana la 2-3 ani si nevaccinat pentru ca da, vaccinul ca orice pe pamantul asta, inclusiv aerul, dauneaza grav sanatatii! Ati ajuns la paroxism…si pe bune, e chiar treaba voastra daca ati ajuns acolo sau nu…dar deja ati trecut unele limite ale bunului simt (unele dintre voi, nu toate!). Atata vreme cat ma acuzati pe mine sau pe alta mama ca suntem inconstiente, proaste, neinformate sau tampite pentru ca nu „vibram” la studiul X sau studiul Y facut de cine stie ce institut obscur cu nume pompos…ati ajuns la paroxism si la extremism. Intotdeauna am spus ca echilibrul este cheia…echilibrul parintelui si al copilului.

Ce a generat articolul asta? Un comentariu de pe Facebook al unei extremiste (scuze, dar chiar nu o pot numi altfel) cu pretentie de mama care ii explica unei doamne care-si „purta” copilul in nu stiu ce naiba de dispozitiv modern (pentru ca avea motivele ei, nu pentru a face parada de moda!) ca este o mare inteligenta fata de toate „tampitele” din restul lumii pentru ca alege sa-l poate in dispozitivul respectiv si nu in alt dispoitiv (tot unul modern) care face nu stiu ce si nu stiu cum si mai ales in carut, acea nenorocire cumplita si traumatizanta. Helllo? Voi ati crescut in manduca, wrap si alt prostii? Sunteti cumva frustrate, handicapate, bolnave sau schiloade psihic  pentru ca parintii vostri v-au tinut intr-un carut ceausist tip landou sau sport… daca ati avut noroc? Banuiesc ca nu! Sunteti cumva bolnave psihic, aveti autism sau cine stie ce oroare pentru ca ati fost vaccinate contra poliomelitei sau pojarului? Sunteti subdezvoltate pentru ca nu v-au alaptat mamele atat cat si-ar fi dorit sau cat ar fi putut…sau deloc? Banuiesc ca nu…Poate ca sunteti mai sensibile, poate ca sunteti mai bolnave decat unii sau altii…dar deschideti ochii….traim intr-o lume in care batranii nostri au ajuns si la 90 de ani de viata (fara toate smecheriile pe care le propovaduiti voi), iar noi avem sansele sa nu ajungem la aceasta varsta si asta nu are legatura deloc nici cu purtatul nici cu alaptatul nici cu vaccinatul. Asta nu este din cauza wrap-ului, nici a carutului, nici a mancarii bio! \Este din cauza ca suntem niste fiinte superioare care, desi se dau mari ca sunt asa…nu au limita! La nimic! Mancam ca niste verze ce suntem…ori ne hranim ciudat invocand vegetarianism, raw vegan sau altceva, ori mancam ca niste capacauni, alegand mancare junk. Ne”purtam” copiii in tot felul de prostii cu nume pompoase acuzand clasicul carut si invocand nu stiu ce deformari corporale si potentiale probleme psihice datorate „lipsei apropierii corporale” si prima data cand ne pierdem cumpatul tipam la copil, il lasam pe mana bonelor si pe mana bunicilor…dar ne interesam de sanatatea lui psihica si fizica…suntem parinti informati si responsabili, nu? Il hranim cu graunte si numai lucruri bio, il tratam homeopat….si cand ajunge la gradinita….ghinion…mananca aceleasi rahaturi ca si ceilalti nu si ia aceleasi medicamente pentru ca minunile voastre homeopate nu fac fata nu, nu reusesc sa faca fata la bacterii si virusi? Ba mai mult….il hranim, il diversificam cum spune OMS si ne batem cu pumnii in piept ce bio-eco suntem noi….si ii punem o punga mare de pufuleti in brate sa rontaie (sau un cremvurst sanatos la micul dejun) in timp ce ne conversam cu alte mame pe tema asta…ce conteaza rinichii lui afectati de la sarea din pufuleti….il hranim eco-bio si se vindeca! Suntem parinti „atasati” si strigam in gura mare asta…ne laudam cu apropierea noastra de copil, de dormitul impreuna cu el….si ajungem sa divortam, sa traim relatii conjugale pe apucate (ba unii se lauda ca au prins un moment de intimitate in bucatarie sau mai rau, in pat, cu copilul dormind langa ei) si ajungem la consiliere familiala….daca nu ajungem direct la divort. Alaptam de ne sar ochii din cap pentru binele copilului, suferim depresii majore pentru ca nu am putut alapta si suntem paria societatii moderne pentru ca am ales sau am fost nevoite sa dam copilului lapte praf….in timp ce mamele moderne si „extrem de informate” isi expun cu mandrie pe internet si pe fb pozele alaptand de parca ce fac ele ar fi o minune nemaivazuta, iar celelalte care aleg altfel sau sunt realmente nevoite sa faca altfel sunt niste cretine! Ne indemnam copilul sa planga in bratele noastre ca sa se descarce pe motiv ca nu stiu cercetare si nu stiu ce savant a spus ca e bine sa incurajezi copilul sa planga (dar numai si numai sprijinindu-se de tine ca atlfel nu e bine).. Nu ne vaccinam copiii punandu-i pe ei, pe noi si pe ceilalti in pericol pentru ca vaccinul face rau…ignorand, la naiba, faptul ca poliomelita a distrus milioane de oameni lasandu-i schilozi pe viata, ca pojarul a ucis in masa, ca alte boli pentru care se fac vaccinuri azi au distrus mii si mii de oameni (in paranteza fie spus….nu mai luati fratilor nici paracetamol…i-ati citit efectele adverse????). In egoismul nostru (adica al vostru)….nu ne gandim decat ca x sau y vaccin poate face rau copilului nostru…..dar ca boala il poate nenoroci pe viata va ganditi? Nop…pentru ca studiul x va spune invers si pentru ca e „modern” si de „bon ton” sa faci ca restul….doar ca sa fii acceptat de o comunitate de mame bloggerite populare sau de o comunitate de mame din parc care „propovaduiesc” acerb aceste concepte?

Sunt mama si ma mandresc cu asta! Am incercat, in timp, sa fiu ponderata si sa tolerez toate parerile, am incercat sa cred cu tarie in faptul ca suntem diferiti si ca fiecare are dreptul la o parere, am citit tone, chiar si lucrurile in care nu cred …ca sa fiu sigura ca instinctul meu e bun. Copilul meu a ajuns la varsta de 6 ani, iar eu ajung la exasperare citind injurii si tot felul de tampenii. Credeti-ma, fiica mea NU a fost „purtata” , a dormit in patul ei de bebelus de la inceput (uneori cu mine in camera daca a avut nevoie, de cele mai multe ori fara mine in camera). Am diversificat-o devreme si am alaptat-o cat am putut din pricina unor probleme de sanatate. In niciun caz nu as fi alaptat-o mai mult de un an. Pentru ca asa cred eu ca este bine si pentru ca mai mult de atat mie una mi s-ar parea ciudat. NU acuz pe nimeni pentru ca face altfel, dar m-am saturat sa fiu eu acuzata! Am diversificat-o devreme, in ciuda OMS, batraneste, combinat cu modernism, la indicatiile unuia din cei mai renumiti medici din Romania…nu unul modern….ci ala care i-a invatat pediatrie pe AIA de va invata pe voi modernisme acum…un medic care a salvat mii de vieti de bebelusi. Un medic care pana in ultimele lui zile de viata (adica acum un an) a stat pe sectie la bebelusi la Grigore Alexandrescu si caruia, unii dintre voi poate ati avut oportunitatea sa-i multumiti pentru copilul vostru, pentru viata copilului vostru, pentru sanatatea copilului vostru, fara sa va pese daca este pro alaptare sau nu, fara sa va pese daca este pentru diversificare timpurie, la 6 luni sau adecvata nivelului de dezvoltare fizic al copilului. In memoria lui, a omului care se ducea in baston, doborat de o boala sinistra, incurabila, care se ducea la congrese in intreaga lume pentru a fi la zi pentru a putea discerne ca un MEDIC, nu ca un papagal,  intre bine si rau, intre medicina moderna si DOAR moda….scriu azi aceste randuri. Nu imi indemn copilul sa planga…il invat sa rada si sa fie fericit mereu. Nu imi indemn copilul sa doarma cu mine, dar o face ori de cate ori simte nevoia…si isi iubeste patul lui, camera lui, univesul lui. Nu mananca nici bio nici eco (decat la scoala lui unde se iau legume bio). Nu-i dau cremvursti si nici mezeluri….si mananca fructe si legume cu placere si cu drag…tot timpul! De fapt mananca orice i se da si, cand deschide frigiderul alege branza si iaurtul in locul suncii. L-am vaccinat si nu s-a intamplat nimic. Este mereu bolnava din cauza colectivitatii….ca orice copil de varsta ei! Face faringite, viroze, febra…so what???? Nu este frustrata psihic si nici nu are probleme de atasament pentru ca am plimbat-o in carut si nu in smecheriile alea moderne. Se lipeste de mine ca timbru de scrisoare, ne iubim, ne imbratisam, este vesela, sociabila si nu are nici cea mai mica problema de atasament sau de socializare. Este centrul univesului meu si eu centrul universului ei chiar daca nu a fost alaptata decat 2 luni si jumatate si scuze…analizele ei sunt pefecte…chiar nu are carente de nimic copilul pentru ca a fost alaptat mixt si apoi integral cu lapte praf.  Catinca are 6 ani si a mancat primul hamburgher la varsta de 5 ani. Cremvursti nu mananca pentru ca nu-i plac..nu a fost obisnuita. Coca Cola nu bea decat daca este fortata de boala (da, stupizii de noi acuzam totul din jur si medicii din occident dau Coca-cola in spital copiilor bolnavi cu diaree!- mai mult, medicii romani stiu acest lucru, dar le este frica sa recomande pentru ca ar putea fi reclamati de un parinte „modern”). Catinca are inaltimea unui copil de 8 ani si greutatea unuia de 7, mananca cum putini copii am vazut ca pot manca, nu stramba din nas la nimic din ceea ce i se da. Nu are afectiuni de niciun fel…are sensibilitati de sanatate ca orice copil de varsta ei pus in colectivitate, este inteligenta si a ajuns la aceasta varsta sa discearna : daca ii pui o portie de cartofi prajiti mananca cat are nevoie, niciodata tot- pentru ca STIE ca nu sunt sanatosi, dar stie ca, din cand in cand, este permis sa iti faci o placere. Ciocolata sta la noi in casa pe raftul de jos, unde ea ajunge! Pentru ca stiu si ea stie ca avem o intelegere privind  normalitatea in alimentatie. Nu interzicem, dar unele lucruri se mananca cumpatat, rar sau foarte rar. I s-a explicat de ce, cum si ce se intampla in cazul in care exageram. Copilul meu este un OM….un om caruia i s-a explicat, cu care s-a vorbit….nu „o chestie mica” care face ce zice mama si tata pentru ca „asa e bine si modern”! Daca taica-su mananca cremvursti sau eu mananc mezeluri si ea cere…i se da o bucatica, nu o felie intreaga…dar stie ca nu este sanatos si isi face pofta, apoi nu mai cere. In supermarket mi se cere Kinder, dat intotdeauna mi se cer mere, banane, broccoli. Niciodata mezeluri. Traim de 4 ani intr-un mediu alimentar total diferit de cel din Romania. Legume si feluri de mancare complet diferit preparate de felul in care se prepara acasa….copilul meu nu a venit niciodata flamand acasa, ba chiar a fost laudata ca fiind singurul copil din clasa care mananca si cere si supliment (cu toate astea am fost acuzata de multe ori, chiar de propria familie ca copilul este prea slab…nu pentru ca nu mananca ci pentru ca mananca cat trebuie si nu mananca genul de alimente care sa o faca pernuta pufoasa). Singura data cand a vomitat de la mancare la scoala a fost atunci cand educatoarea a pus-o sa guste din orezul cu lapte…si stunci a fost vina mea pentru ca omisesem sa-i spun acesteia ca este SINGURUL lucru pe care copilul meu nu-l suporta si il vomita instantaneu.

Asa ca mame „stie tot”…da, sunt o tampita inconstienta si neinformata (tare as vrea sa fi fost macar jumatate dintre voi ca mine!!!) care NU si-a „purtat” copilul altfel decat in carut pana la varsta de 11 luni cand acest nu a mai vrut in carut ci pe jos, alergand cu copiii si care, intotdeauna, a vrut sa fie independent sa exploreze si sa invete sa mearga nu sa stea lipit de ma-sa. Da, sunt o tampita inconstienta…n-am alaptat-o decat pana la 2 luni si jumatate pentru ca (nu va repeziti sa-mi explicati ca nu am incercat!!!) nu am putut si i-am dat lapte praf din ziua 1 pentru ca de dragul modernismului nu-mi lasam copilul sa moara de foame pentru ca eu nu aveam lapte suficient, indiferent cat m-am chinuit sa am. Nu, nu-mi place sa va vad cu sanii pe afara in poze si nici pe aleile parcului. Nu mi se pare indecent si nici scarbos…sunt si eu mama si anatimic mi se pare absolut normal! Mi se pare insa o fronda nejustificata si jignitoare la adresa celorlalte care nu pot sau chiar aleg sa NU vrea sa faca acest lucru! Vreti respect, dar nu-l oferiti! Vreti echilibru (sau cel putin asa sustineti), dar aratati cu degetul pe oricine care NU face sau nu zice ca voi! Mi-am vaccinat copilul cu vaccin ROR si celelalte vaccinuri. Mi-a facut febra mare de fiecare data, reactii locale urate, nu am dormit nopti, m-am framantat si am citit si eu….si am decis. Aveti bunul simt sa nu ma faceti tampita pentru ca am ales pentru copilul meu…mi-am asumat aceasta alegere! Vedeti-va de drumul vostru si de alegerile voastre fara sa incercati sa obligati si sa indoctrinati pe restul mamelor, doar pentru ca VOI ati ales altfel sau credeti altfel. Incercati sa discerneti si sa intelegeti ca a arunca cu noroi in orice lucru in care voi nu credeti nu are ca rezultat, in timp, decat reactii ca cea pe care o am eu azi. Extremismul si lipsa de respect pentru ceea ce fac sau cred altii…duce la astfel de reactii si va veni vremea in care ceilalti vor fi din nou o majoritate, iar voi veti fi aratate cu degetul ca fiind proaste, neinformate, credule,  tampite si  ciudate…asa cum ne numiti voi pe noi azi. Nu vreau oameni buni ca fi-mea sa se hraneasca cu seminte de foaie verde fas, nici sa manance paiine din faina bio si terci de nu stiu ce seminte….nu vreau sa stea lipita de mine cu fata in wrap sau manduca…eu chinuindu-ma sa pun chestia aia pe mine. Vreau sa vada lumea in jurul ei…sa vada cerul, sa mearga pe jos. Nu vreau sa ajunga la un an sa manance pasat asa cum am vazut zeci de copii hraniti exclusiv la san carora parintii nu le-au pus o lingura in mana pana atunci. Nu vreau sa se diversifice mancand cu mana si manjindu-se pe fata si aruncand cu mancarea pentru ca asa e modern (se numeste auto-diversificare nu?). Vreau sa foloseasca lingurita de silicon, sa invete sa mestece rontaind morcovi si nu pufuleti. Vreau sa manance la micul dejun o branza buna, un iaurt si un pahar de lapte, sa prefere la gustare un fruct si nu o prajitura. Vreau sa ajunga la 6 ani sa isi bea cu sfintenie paharul de peste 300 ml de lapte cald dimineata si seara. Vreau sa ne imbratisam, sa citim povesti, sa glumim si sa ne afundam intr-o lume cu zane frumoase, fiecare in patul si in camera lui, fericiti de alegerea facuta. Vreau sa ia medicamente performante si nu cine stie ce extracte de musetele sau chestii homeopate recomandate de doctori fara diploma. Cred cu tarie in evolutie si nu in involutie, in intoarcerea la origini tribale. Treaba voastra daca credeti in altceva decat pe mine, dar nu indrazniti sa ma aratati cu degetul sa sa ma faceti paria societatii pentru ca mananc paiine din magazin si nu facuta din smacolina si ca iau medicamente de sinteza si nu extracte de coada nu stiu cui. Daca ar fi sa fac al doilea copil…as face la fel! Fiica mea este perfect normala, este fericita, este un copil peste medie atat fizic, intelectual si psihic nu are niciun fel de probleme. Ne iubim, ne jucam, cream, glumim. Lasati-ma in pace cu prostiile voastre si nu imi mai agresati zi de zi privirea si psihicul cu acuzele si judecatile voastre de valoare. Vedeti-va de drum fara sa judecati. NU am nimic cu voi si pana azi nu am indraznit nici macar sa sugerez unei prietene sau cunoscute care a facut altfel decat mine sa faca ca mine…din respect pentru alegerea ei….dar deja e prea mult! La 6 ani dupa ce am nascut citesc si privesc la ce sunt supuse mame ca mine care nu „se incadreaza in valul modern”. Unele nu au puterea mea de a spune nu, unele nu au nici rabdarea si nici stiinta de a cauta, unele sunt speriate si gata sa incerce orice pentru ca sunt la primul copil….iar voi profitati sa la umpleti mintea de tot felul de lucruri. Asta nu ar fi nimic…fiecare e liber sa ia ce vrea de la restul…mai rau este cand aceste chestii se transforma in razboi, in doctrina, in extreme, in judecati la adresa altora! La naiba….lasati-ne si pe noi sa traim cum vrem si nu ne mai intoxicati si judecati! Vedeti-va de parenting-ul vostru fara sa agresati vizual, verbal….e prea mult deja!

Comments (13) »

Magia lui…”a crede”

Sa crezi in Mos Nicolae, sa crezi in Mos Craciun…acea magie, acea nerabdare, liste si pandit doar, doar ii vezi…sunt lucruri pe care noi, adultii, le-am pierdut. Sunt lucruri pe care unii copii le pierd prea devreme. Din comoditatea parintilor care le spun prea repede adevarul.

Aseara, Catinca si-a pus, la locul obisnuit, doua perechi de incaltari: ghetele si UGG-ei „ca sa aiba loc Mosul sa-mi puna toate cadourile! ” . Le-am pus si noi langa ale ei. Din caua emotiei si a nerabdarii nu a reusit sa adoarma pana pe la 12.30, timp in care eu am facut 13-14. Dimineata trebuia sa ajungem mult mai devreme la scoala+ sa avem timp sa ne vedem cadourile!

Intr-un final, orbecaind prin intuneric, pe la 1 noaptea, Mos Nicolae a venit. Saracu’ de el insa e tare batran si destul de ramolit 😀 asa ca a uitat sa lase doua cadouri 😀 ….dar sigur le lasa azi, cat e Cati la scoala si eu in oras cu treaba.

(dimineata, 7.30)

DSC_9805 DSC_9798 DSC_9799 DSC_9807

 

 

Cum spuneam, dimineata trebuia sa ajungem mai devreme la scoala. Am primit ieri hartie in caietul de corespondenta sa ajungem inainte de 8.30, adica inainte de ora obisnuita. Toata lumea stia ca azi e zi speciala, ca vine Mos Nicolae, dar nimeni nu stia ce se intampla la scoala azi…nici acum nu stiu, dar dupa cum am vazut ca au inceput ziua….sunt sigura ca va fi distractie pe cinste! Azi nu vor face aproape deloc scoala, din ceea ce-mi amintesc de anul trecut vor avea o zi plina de activitati distractive. Masa de pranz nu va fi una obisnuita ci un bufet cu de toate (si multe dulciuri!) special pentru aceasta sarbatoare. Astept povestile dupa 15.30 cand o iau pe Cati! 🙂

In Belgia, Mos Nicolae este de fapt Mos Craciun ca sa zic asa….el aduce cadourile, el este cel mai iubit, el umple casa cu jucarii…Mos Craciun este pentru ei un nene american care trece si el pe aici, dar nu exista sarbatori specifice in acest sens. In afara targurilor si paradelor. Ca atare aici se „crede” si se asteapta Mos Nicolae. Ca atare, noi suntem nevoiti sa sarbatorim usor diferit pe ambii. Nu se poate ca Mos Nicolae sa-i aduca Catincai doar dulciuri si fructe si nimicuri ca in in Romania….si la ceilalti copii sa le aduca si alte cadour! 😀

Revenind…am ajuns la scoala cu cateva minute inainte de 8.30…si contrar altor dati am gasit chiar si loc de parcare nemaifiind nevoita sa o las pe Catinca la kiss&ride-ul scolii. Cand am ajuns la poarta scolii…supriza…gardul era baricada cu panze albe si nu se vedea nimic inauntru (decat prin gaurile pe unde nu fusesera bine prinse panzele. Parintii la poarta. Nimeni, nici chiar parintii care aduc copiii la gradinita nu aveau voie inauntru. Cei mici erau preluati de una dintr suplinitoare care paea poarta. Cei mai mari, de scoala, intrau singurei.Din curtea scolii se auzea muzica si la microfon vorbea directoru. Catinca a fost atat de grabita incat e prima data cand nu-si ia la revedere de la mine. A intrat pur si simplu, fara sa priveasca in urma. M-am postat si eu strategic, dandu-mi coate cu alti parinti, langa una din garile de la panza. Curtea era plina, cei mari stransi la locurile lor, cei mici pe laterale, cantau, strigau, ilstrigau pe Mos Nicolae….Tot stand noi asa…dupa vreo 3-4 minute ma trezesc cu Mosul langa mine…iata-l! Exista, si pe bune, Mosul asta are un costum fabulos si un par frumos alb, piptanat si aranjat! Nu se vede din poze, dar credeti-ma pe cuvant…costumul lui mi-a placut la nebunie….era chiar foarte foarte tare! Nu stiu de la ce firma se imbraca, dar sigur e una smechera!:)

mos

Cand a intrat in curtea scolii au izbucnit uralele, strigatele….a fost super! Muzica a inceput sa bubuie…ajutoarele Mosului l-au dus chiar acolo, in mijlocul copiilor. Am plecat, cu un usor regret, pentru ca nu mai vedeam nimic(venisera prea multi parinti si era deja imbulzeala la gaura din panza). Mosul tocmai isi incepea discursul.

Acestea fiind zise….lasati copiii sa creada cat mai mult in ei…in Mos Nicolae si Mos Craciun! Lasati-le aceasta magie, aceasta bucurie…sclipirea din ochii lor atunci cand e vorba de ei, de cadourile pe care le aduc, de povestile acestor Mosi…este incredibila!

La Multi Ani tuturor celor care-si sarbatoresc azi ziua numelui! La Multi Ani Niculetu unchiuletu! La Multi Ani Nico!

Sa aveti o zi minunata!

Comments (2) »

Draga Mos Nicolae..prima scrisoare in limba romana

Greu la deal…prima scrisoare in limba romana a fost o premiera din multe motive.Primul ar fi ca pana in clasa a doua nu am voie sa o invat pe Catinca sa scrie romaneste…ca atare copiaza…fara sa inteleaga foarte bine ce scrie acolo si, evident, confunda multe cuvinte romaneasti, multe grupuri de litere etc.  Sistemul educational belgian este complet diferit de cel romanesc. In primul rand ei invata pornind de la fraza, apoi cuvant, apoi grup de litere si de abia apoi litera. Literele pe care le invata sa le identifice in timp sau sa le scrie nu au denumirile lor uzuale…asa ca eu si taica-su am invatat limbajul morse: litera o este „domnul cu cascheta”, litera l este „maman boucle”, litera e  este „bebe boucle” etc…Un alt lucru…aici nu se scrie pe linie, nu se fac bastonase si nu are importanta dimensiunea literelor. Cel mai important este ca un copil sa descopere placerea scrisului fara constrangeri de acest gen. Constrangerile apar pe parcurs, dupa ce copilul scrie (sau mai bine zis la inceput copiaza intensiv) frazele invatate in timp. Catinca este in etapa 3 din 3…ceea ce inseamna ca a ajuns pana in prezent la cel mai inalt nivel (nu toti copiii ajung deoadata la acest nivel)…adica este capabila sa citeasca si sa scrie toate frazele invatate, este capabila sa identifice si sa scrie cuvinte si este capabila sa scrie si sa identifice grupuri de litere. Stie sa combine cuvintele pentru a forma noi fraze care sa aiba sens si stie sa le combine pentru a forma fraze simpatice, care nu au sens. Metoda este invatarea in esenta vizuala, nepunandu-se accent pe caligrafie sau pe numele literelor ci pe intelegera lor, a cuvintelor pe care acestea le formeaza. Adica…exact invers decat in Romania unde se invata mecanic literele si apoi se invata formarea cuvintelor cu acestea.

Scrierea scrisorii in Romana a fost un basm..pe cuvant….copilul scria in romana si pronunta literele in varianta lor franceza descrisa mai sus…nu intelegea ce e cu virgulitele de la s si t….dar a reusit si sunt mandra de ea. A reusit inclusiv sa scrie drept pe linie (nu a mai fost supusa la asa ceva pana acum!) si sa faca literele aproximativ egale. Inca nu pricepe ea de ce p treubie sa depaseasca linia…sau f, dar am lasat-o in pace fara expicatii supliementare….

Dupa aceasta incercare a decis ca lui Mos Craciun ii va scrie in franceza ( in mod evident, din anumite puncte de vedere o sa fie mult mai simplu). 🙂 Pentru ea mai simplu…eu trebuie sa ma obisnuiesc ca litera u este „pahar”, litera r este „scaunel” , t este „ancora” etc ….daca nu i le dictez asa…le dicte degeaba. 😀

 DSC_9793 DSC_9795

Leave a comment »

Despre frica copiilor si caderea primilor dintisori!

Eu am un obicei….nu-mi mint copilul! Stiu, stiu…uneori se zice ca e bine sa ocolesti elegant adevarul! Eu prefer sa nu-l ocolesc desi poate nu este ceea ce-si doreste sa auda copilul meu si poate unii adulti ma privesc chioras. Daca inveti insa, ca parinte, sa „imbraci” adevarul in „hainele” potrivite, daca ai rabdare sa explici si gasesti argumentele si explicatiile potrivite….sigur ai tras lozul castigator. Fi-mea nu crede un bau-bau – l-am respins cu virulenta si am interzis tuturor sa-l foloseasca pe post de sperietoare. Da, viseaza uneori monstri (ca de’, nu poti tine la infinit copilul departe de televizor), dar stie ca monstrii nu exista si sunt doar in desene. Ii viseaza, se trezeste si se culca la loc, fara discutii suplimentare (cu alte cuvinte eu aflu a doua zi dimineata ca a visat monstri). Stie ca vrajitoarele sunt in povesti, stie ca injectiile pot sa doara, stie ca spitalul nu este un loc placut, dar este un loc unde te poti insanatosi daca esti bolnav.

Imi amintesc si acum cat de terorizata eram cand trebuia s-o duc sa-i fac analize de sange. Toti parintii din jurul meu imi povesteau cat de speriati sunt copiiilor, cat de tare se zbat, cat de frica le este. Am ales tot adevarul spunandu-mi ca da, risc, dar am sanse. E drept ca si „materialul clientului” imi permite, dar cred cu tarie, acum, dupa multiple teste, ca daca ai rabdarea si abilitatea sa-i explici copilului adevarul, imbracat intr-o forma cat mai putin inspaimantatoare….ai toate sansele sa ai parte de liniste si de intelegere si de un copil cuminte care poate face fata, fara sa dezvolte frustrari, la orice chestie la care noi, adultii, prin prisma experientelor, avem frici. E drept…nu e deloc usor sa faci ceea ce am ales eu sa fac si trebuie sa pui „la bataie” toata imaginatia de care dispui, toata rabdarea si sa ai pregatite mereu si mereu noi argumente. Nu toti au rabdarea sa faca acest lucru…multi considera ca e mai usor sa minta frumos….si uneori chiar asa este, dar se plateste un pret pentru aceasta usurinta!

Atunci cand i-am facut prima data analize de sange…avea cam 3 ani. I-am explicat exact, cu detalii, absolut tot ce se va intampla, dinainte sa ajungem acolo. I-am explicat de ce facem asta, cum se introduce acul in piele si in vena, cat de mult doare,  cum curge sangele prin tub si se duce in fiola…unde se duce fiola si am inventat o poveste despre sangele magic care se transforma in aur in fiola de sticla. Rezultatul a fost acesta: ne-am dus si am fost pusa sa o imobiliez asa cum se procedeaza de regula. Am refuzat explicand asistentei ca daca fac acest lucru stricam tot.Ea a insistat, eu am refuzat…si i-am demonstrat! Fi-mea era relaxata, curioasa si isi privea insistent mana stransa in garou. Si-a privit curioasa sangele curagand prin tub si nici nu s-a clintit. Nu lacrimi, nu plansete, nu a clipit! STIA exact, pas cu pas, de dinainte ce se va intampla. Eu cred cu tarie ca un copil care stie ce i se va intampla nu va dezvolta frici fata de acele lucruri. Doctorul nu a fost niciodata o sperietoare ci un prieten care intotdeauna o ajuta sa treaca cu bine peste boli si probleme…asa ca daca de mine nu asculta si se stramba spunandu-mi ca nu stiu ce medicament are gust rau…daca e de la doctor citire…il inghitim fara comentarii. Nici macar spitalul, de care am avut de doua ori parte (o data in Belgia si o data in Romania) nu o sperie chiar daca a aflat ce inseamna perfuzii, monitorizare de oxigen, analize din patru  in patru ore etc. La 6 ani Catinca stie foarte clar ca daca ajungem sa mergem la spital, chiar si in urgenta, noaptea, o facem pentru ca mami si tati au epuizat toate solutiile pe care le cunosc si ca asa e mai bine sa facem daca acest lucru inseamna ca terminam odata cu suferinta. Repet, nu va inchipuiti ca este un comportament si o atitudine usor de obtinut, dar daca aveti grija din vreme sa nu faceti greseli si sa speriati copilul, daca aveti grija ca altii sa nu faca acest lucru…aveti sanse extrem de mari sa obtineti ceea ce am obtinut noi.Totul…numai cu explicatii si sinceritate.

Iata ca ieri a venit vremea unei noi etape…caderea dintilor! Stiu…stomatologii sunt teroarea multor oameni…e mea nu, nu de cand il am pe Mihai, serios! Am fost la multi stomatologi in viata mea si nu-mi place, recunosc, dar MIhai este singurul la care nu ma duc cu frica! Este exact acelasi lucru ca la copii…cineva care sa aiba rabdare sa-ti explice ce-ti face, de ce iti face, cu ce iti face. Am luat-o pe Catinca cu mine de mai multe ori cand am fost la Mihai…au devoltat o relatie de prietenie, fara ca ea sa se suie pe scaunul de pacient vreodata…(bine…o relatie si mai speciala are cu fiul lui Mihai, dar asta e alta poveste 🙂 ). Ca atare, vizitele mele la Mihai i-au oferit ocazia sa studieze fara sa simta efectiv ce se intampla acolo. Prima data cand a suit-o Mihai pe scaun ca sa-i verifice dintii…a fost neprogramat si nu avusesem timp sa vorbesc cu ea…asa ca, odata ajunsa pe scaun, a tremurat usor…avea vreo 4 ani.Doar a tremurat…fara lacrimi sau altceva.

Ei bine….de o vreme i se misca dintisorii si dau semne ca stau sa cada…lucrurile s-au agravat cu un dintisor de jos (de altfel primul ei dintisor). De cateva zile se tot plange ca nu mai poate sa muste pe el si ca o doare din ce in ce mai tare. Explicam cum e cu scosul dintilor, ce se intampla dupa ce cad, cat de tare doare, cat timp doare etc…toate detaliile, inclusiv cele mai dureroase. Aseara se culca si se da jos din pat 15 minute mai tarziu.

” Mami, te rog sa-l suni pe Mihai sau pe Mihaela (sotia lui Mihai) si sa vorbesti cu ei sa mergem sa-mi scoata dintele asta ca eu nu mai pot. Nu mai pot sa ma chinui asa! Sa-l scoata si sa scap odata ca eu nu mai pot nici sa dorm…dau cu limba si mi-e frica ca o sa cada si il inghit.”

Evident ca am luat copilul in serios. Cum sa nu-l iau? Un copil de 6 ani care-ti cere sa-l duci la doctor ca nu mai suporta….nu poate sa nu fie luat in serios, da? Pana la urma…are dreptate biata de ea…de ce sa se chinuie daca se poate termina totul in 10 minute, nu?

Inainte sa ajungem la Mihai…i-am facut instructajul…dar am omis ceva…anestezia! Sincer, habar nu aveam ca ii va face. Urasc anesteziile (se pare ca mai tare decat fi-mea…stiu, Mihai daca citesti razi de mine pt ca stii tu bine de ce!)!I-am spus ca doare putin, ca doare si dupa gingia, ca ramane o rana mica etc…i-am spus cam tot ceea ce trebuia spus. Inclusiv ca este cel mai curajos copil pe care l-am vazut in viata mea! Daca stiam ca este vorba de anestezie ii explicam si ce inseamna asta…

Am ajuns la Mihai cu ea extrem de relaxata, ba chiar usor nerabdatoare…toata ziua a numarat orele pana la momentul x, dorindu-si sa scape mai repede de dintele ala care o chinuia. S-a suit pe scaun, zambitoare, s-a plans de lumina care ii intra in ochi si a ras la glumele facute de MIhai. I-am cerut voie inante, pe drum, sa filmez sau sa pozez si mi-a spus ca nu….asa ca nu am filmat decat pregatirea pentru extractie….eu ma tin de cuvant cand promit ceva copilului! Culmea e ca acum ii pare rau ca nu m-a lasat sa pozez si sa filmez! Mihai…ca un magician a inceput sa-i explice de solutia speciala, magica, pe care o pune pe gingie (un tampon cu anestezic care sa amorteasca locul pentru anestezia facuta cu seringa). I-am zis lui Mihai sa-i spuna adevarul, dar el a preferat sa mearga pe metoda lui si sincer…nu cred ca a gresit deloc…desi la intrebari suplimentare a trebuit sa raspund eu :). Desi a vazut seringa nu a clipit, nu i-a fost frica. Ulterior i-am spus eu exact cate injectii i-a facut Mihai, unde si de ce…Pe cuvant….eu sunt o fricoasa pe langa copilul meu….singurele lucruri pe care mi le-a reprosat dupa extractie: ca nu i-am spus ca ii amorteste asa tare buza si ca pe ea o enerveaza senzatia aia ca nu simte buza….si cu durerea gingiei dupa extractie cum ramane? Pai….nu ramane…ca de aia stia si nu pare atat de suparata de ea cat este de chestia cu buza amortita. Concluzia: am plecat sa scoatem 1 dinte si am plecat de la Mihai fara 2 dinti (al doilea urma sa cada peste o saptamana deci mai faceam un drum in plus, anestezie in plus, etc). Concluzia 2: daca ii povesteam si de anestezie chiar nu aveam niciun fel de discutie suplimentara…asa m-am ales cu reprosuri ca nu am dat explicatii legate de senzatiile ciudate pe care le da anestezia (explicatiile de dupa au ajutat, dar nu sunt acelasi lucru ca cele preliminare). Concluzia 3: daca vrei sa ai un copil fara teama, spune-i adevarul! Eu i-am spus ca o va durea gingia dupa ce trece anestezia…si Mihai i-a spus…si rezultatul a fost ca „da, ma doare….dar nu e asa rau…pot sa mananc si nu-mi mai e frica ca-mi inghit dintele!” …in schimb buza amortita mi-a dat batai de cap vreo 30 de minute…timp in care a trebuit sa explic detaliat tot ce se inatmpla….Concluzia finala: NU exista frica de durere ci frica de necunoscut! Daca ii spui copilului adevarul, fie el si  „presarat” cu durere stie exact ce urmeaza, nu este surprins….si nu dezvolta fobii si frici…asa, ca noi adultii.

PS1: Nu o doare nimic la aceasta ora…a mancat, a baut, a vorbit pe skype cu prietena ei si cu bunica si strabunica…si si-a pus dintii in cutia Zanei Maseluta care trebuie sa-i lase 2 cadouri, unul pentru fiecare dinte!  (in ane are voie sa creada pentru ca sunt bune nu?)

PS2: Dupa ce s-a dus anestezia…la vreo 2 ore dupa extractie…arata asa!

PS3: O fac doctorita….si da, am de gand sa nu-mi mint copilul…adevarul e cel mai bun…chiar daca uneori are ace lungi ca seringa de la doctor!

Multumim Mihai si Mihaela! Pupici de la nora voastra stirba!

DSC_9783

Comments (2) »

De ce sa mergi la biblioteca daca nu stii sa citesti!?

Da, chiar, de ce ar merge un copil de clasa intai la biblioteca sa imprumute carti daca nu stie sa citeasca? Asta a fost una din intrebarile pe care mi le-am pus acum 3 saptamani, prima data cand Catinca a venit fericita acasa cu o carte imprumutata de la biblioteca: „Je suis le plus beau!”. Povestea de cateva pagini a unui lup care se crede cel mai puternic si mai ales cel mai frumos. Frumos ilustrata, cu coperta lacuita si cateva randuri scrise pe fiecare pagina. Ea si-a ales-o! Azi a dus-o inapoi si a venit cu alta! Le fel de fericita…asta este despre girafe „Comment les girafes disent-elles maman?” (Cum spun girafele mama?)

Eu mi-am raspuns la intrebarea din titlu acum 3 saptamani cand, stand de vorba cu ea. Le place sa mearga la biblioteca si scoala incurajeaza (ca sa fiu cinstita, nu numai ca incurajeaza, participarea este obligatorie) din plin acest lucru pentru ca isi aleg carti interesante din care citesc acasa, impreuna cu parintii sau pur si simplu (daca parintii nu au timp de ei) identifica imagini si creeaza o poveste. Le place mai ales pentru ca, de regula, cand duc o carte inapoi isi spun unii altora cum a fost cartea lor si practic doar fac schimb de carti intre ei. Isi povestesc cartea, isi impartasesc impresii despre ea…se lauda si, mai nou, vad ca fi-mea incepe sa identifice cuvinte (v-am mai spus eu ca aici e alt sistem de invatare a scrierii si lecturii)…ca atare incepe sa descifreze, putin cate putin cuvinte care o duc catre tema cartii. Le place pentru ca au consilieri in biblioteca, care ii pot ajuta sa gaseasca o carte pe o tema anume (ce-si doresc ei) si pentru ca de 3 ori pe luna, parinti volutari vin sa le citeasca povesti in biblioteca. Le place pentru ca la clasa toata lumea a imprumutat carti si se discuta saptamanal despre cate una din aceste carti .

Azi mi-a spus ca a luat aceasta carte pentru ca prietena ei  Clemence a avut-o si i-a spus ca este „minunata!!!”.

Asadar, azi o voi lasa sa o rasfoiasca singura, asa cum am facut cu prima carte si apoi o vom citi impreuna…timp de 3 saptamani. Cu alte cuvinte, i-o voi citi de mai multe ori, pana o va invata si va incepe sa urmareasca singura, pagina cu pagina, ceea ce citesc…Cam asa este sistemul pe aici.

Ca mama, ca om care a iubit cartile toata viata lui si care, copil fiind, „manca” carti dimineata, pranz si mai ales seara (pe sub patura cand trebuia sa doarma)…sunt fericita pentru ca ii vad atractia pentru carte. Oricat de moderni am fi, oricat de „tehnologici”, nimic, dar nimic nu se compara cu o carte tiparita. Eu una asa simt!

 

Comments (2) »

Cu zambetul pe buze

37 si ma mandresc cu ei! Ieri a fost o zi deosebita si azi va fi la fel. Fiecare zi este deosebita pentru mine pentru ca o am pe ea: pe Catinca! Intr-un fel ma simt ca si cum in fiecare zi e ziua mea….azi insa ma voi simti si mai si!

Am bagat-o in pat, m-a luat de gat si mi-a soptit la ureche complice: „maiine te asteapta un cadou surpriza pentru ziua ta…dar ti-l dau cand vin de la scoala pentru ca nu am avut timp sa-l termin…il termin maiine in pauza” 😀  Va dati seama ca in mod sigur nu exista un cadou mai pretios decat cel pe care-l voi primi maiine de la ea!

In rest…nu stau sa fac bilanturi…este poate prima data, dupa multi ani, cand spun doar atat happy, happy, me happy! Mi-e dor de mama, mi-e dor de Mia mea (bunica mea), mi-e dor de ai mei de toti, mi-e dor de prietenii mei, de casa, dar simt, pentru prima data dupa niste anisori ca am si o alta casa, aici…si sunt bine, sunt eu, sunt happy!

Ma gandesc cu drag la voi toti….mi-e dor de vremurile in care eram impreuna si dadeam petreceri pana dimineata! Amintirea nu e suficienta, dar undeva, in fundul sufletului, sper ca o vom repeta, in formatie completa, aici, in Bruxelles, in curand!

Nu vreau nimic decat sa fim sanatosi cu totii si sa va stiu pe toti, voi cei dragi mie fericiti si sanatosi.

Just me….happy 37 !

 

 

Comments (5) »

Legatura intre scoala, metrou, dulceata si Adam si Eva!

Ieri am primit un bilet in caietul de corespondenta in care invatatoarea imi scria sa ma duc urgent sa-i fac fetei abonament pe toate mijloacele de transport ca maiine (adica marti) are nevoie de el ! Hmmmm? !

Stiam de la sedinta cu parintii ca abonamentul se face la metrou, este GRATIS pana la 12 ani (adica il faci acum si il are pana la 12 ani), pe toate mijloacele de transport: metrou tramvai, autobuz si un autobuz special care circula pe aici prin oras (nu stiu ce e cu el si unde duce!)

Am intrebat-o pe Catinca unde merg si mi-a raspuns cu nonsalanta: ” La Piata!”

– La piataaaaa? Ce sa faceti acolo?

– Sa cumparam fructe pentru dulceata!

Din ce in ce mai stupefiata…am continuat.

– Ce dulceata?

– Dulceata de fructe, ne decidem acolo de care.

– Adica voi o sa faceti dulceata sau face bucatarul?

– Nu, noi facem dulceata, la bucatarie, cu bucatarul!

:D…si liniste!

Asadar…azi fata mea a fost cu metroul (cu vesta reflectorizanta ca asa se umbla pe aici cand sunt cu scoala si cu colier cu numele scolii si numarul de telefon in caz ca se pierde vreunul). Fara mine! A fost la piata. Fara mine! A cumparat fructe si a cascat ochii la tarabe (stiu exact ce vindeau aia acolo…si ce paiine si ce ceasuri de mana, mese de par pentru fetite, legume, peste din ala de care fac eu etc :D). Maiine face dulceata! Fara mine! (bine, la faza asta ma bucur…nu-mi place sa fac dulceata!). Cand a ajuns la scoala a trebuit sa se gandeasca la o propozitie legata de plimbarea lor si sa i-o spuna profesoarei. Aceasta i-a scris propozitia in caietul de lucru din clasa si ea a trebuit s-o rescrie de cateva ori.

A venit acasa cu tema pentru ziua de azi: sa duca o reteta de dulceata (de prune sau de mere…) pe care sa stie s-o explice colegilor.

Mama mi-a sugerat dulceata de prune si de mere…asa ca m-am apucat si am scris reteta, ingrediente, cantitati, mod de preparare si am invatat-o impreuna. Sa nu se duca copilul cu lectia nefacuta la scoala! 😀

Pana aici ati inteles legatura intre scoala, metrou si dulceata!

Ce-i cu Adam si Eva? Catinca face 2 ore de religie pe saptamana. O ora de religie ortodoxa (aici iti alegi ce religie vrei sa faca copilul daca nu esti intr-o scoala catolica) si o ora de religie si morala unde se invata lucruri generale, comune tuturor religiilor si percepte morale de baza. Profesorul de religie ortodoxa este grec (belgianizat desigur). Ei bine….Nicholas le-a povestit ieri istoria cu Adam si Eva…si, din spusele Catincai, „au ajuns pana la frunze!” 😀

Stupoare! Doamne, ce-i invata pe astia la scoala?! -Care frunze?

-Pai alea pe care le purta Adam cand a iesit din ascunzatoare. Stii, cred ca eu sunt cam interesanta pentru copiii de la mine din clasa care nu prea stiu multe despre Romania.

– De ce mami?

– Nicholas a zis ca frunzele alea pe care le purta Adam sunt de la un copac care se gaseste la noi in Romania….

Ce credeti ca a facut ma-sa in secunda 2? Evident, s-a repezit la calculator si a googalit sa vada ce naiba de frunza purta nenea Adam ca habar nu avea! 😀 Da, era vorba despre smochin! (in viata mea nu mi-am pus problema ce frunze purta Adam…cred ca saptamana viitoare urmeaza sa aflu si cei soi de mar era ala din aceeasi poveste! :D)

M-am dus victorioasa sa-i spun copilului ca frunzele erau de smochin si m-a privit intelegatoare….

– Stiam ca sunt de figue…dar n-am stiut sa-ti traduc asa ca ti-am zis frunze pur si simplu! 😀

Comments (2) »

Sistem scolar belgian/sistem scolar romanesc

Am asteptat sa treaca mai mult de 2 saptamani de scoala, de clasa 1, ca sa pot sa-mi formez o opinie cat de cat obiectiva asupra sistemului de invatamant belgian.

Ca persoana care a avut si inca mai are legaturi cu sistemul de invatamant romanesc (prin intermediul clientilor magazinului meu, prin intermediul prietenilor mei care sunt cadre didactice, dar si prin intermediul prietenilor care sunt parinti care au copii la gradinita si la scoala) am multe de comentat si de spus despre nemultumirile mele legate de invatamantul romanesc si, dupa ce veti citi aceasta postare, veti intelege si voi de ce (desi stiu ca multi dintre voi va manifestati aceste nemultumiri). Comparatiile insa fac lucrurile mult mai evidente.

Asadar o mica radiografie a sistemului, a profesorilor, dar si a parintilor……cu promisiunea ca voi mai reveni pe parcusrul anului si cu alte postari de acest gen!

Sistemul de invatamant!

Invatamantul romanesc: orar greoi, incarcat si extrem de incorsetat in programe si tone de hartii… atat pentru profesor cat si pentru copil/parinte. Cel belgian: Nu exista orar. Sistemul de invatamant este un sistem integrat, din clasa 1 pana la final. Singurele ore specificate in asa-zisul orar al copilului sunt cele de: sport, gimnastica, arte, lutarie si inot (inotul este obligatoriu inca din clasa 1)

Invatamantul romanesc: foarte teoritizat, lipsit de aplicatii practice, segmentat, tone de teme lipsite de orice fel de atractivitate pentru copil si bazate pe munca, munca si iar munca, lipsit de imaginatie, invatat pe de rost etc. O tona de culegeri si materiale aditionale pe care se dau sute de lei.

Invatamantul belgian: fiind invatamant integrat, totul se inlantuie, se leaga materiile una de alta. Exemplu: Incepem ziua prin a merge intr-un parc unde desenam un nuc. Ajungem la scoala si scriem o fraza despre nuc si invatam cate ceva despre nuci, anotimpuri etc. Cu nucile culese de copii incepem si facem calcule, adunari, scaderi, impartiri, multimi etc. Apoi stim ca nucile se pot utiliza la mancare si facem o prajitura….sauuuu, pentru ca avem ora de arta in acea zi, profesorul de arta ne invata cum putem face o vopsea eficienta din praful de nuci….Ne intoarcem la clasa si primim pentru acasa o tema super tare: a doua zi, pe langa fraza scrisa la clasa (aici nu se invata intai literele ci se incepe de la fraza catre litere…asta este o alta poveste legata de sistemul de invatamant, dar o sa o spun altadata) trebuie sa aducem imagini cu fructe sau chiar fructele respective…ce fructe vrem noi. Daca vrem putem ruga parintii sa scoata si cate o fraza reprezentativa pentru fiecare fruct…informatie pe care va trbui s-o prezentam singurei, in fata clasei, cand ne vom prezenta fructele aduse. Si uite asa incepe ziua 2…in care vom face dulceata, vom calcula cu fructe si vom transcrie apoi in caiete calculele atat in cifre cat si in desene. Dupa aceea ne vom intrece in a face impreuna o fraza cat mai frumoasa despre fructe, fraza care va fi transcrisa in caietele de scriere si pe care o vom amesteca (ca si cuvinte) formand alte fraze sau propozitii cu fraza de cu o zi inainte…cea despre castane. La atelierul de arta vom face cu profesorul lutarie….si fiecare dintre noi va trebui sa creeze nucul pe care l-a vazut in parc, cu nuci cazute pe langa el si cu frunzelede nuc asa cum ne-au ramas ele in memorie. Sa-mi explice si mie cineva cum poate sa nu-i placa unui copil scoala in astfel de conditii? Cum poate sa nu-i faca placere unui profesor sa predea intr-un astfel de sistem.

Invatamantul romanesc: Nefiind un sistem integrat (si nemanifestandu-se din nicio parte, nici profesor, nici parinte, interes pentru anumite aspecte de dezvoltare creativa) se pune foarte mult accent pe invatare tip papagal, pe munca fizica (scris si iar scris) etc si foarte putin pe imaginatie, creativitate, invatare ludica. Acestea din urma sunt prezente doar la orele dedicate, intr-un mod atat de invechit incat unii dintre noi, fosti elevi, azi parinti, am ramas si acum marcati de cuvinte gen: hartie creponata, hartie glasata, figurine din castane, planse de hartie si caiete de activitati. O spun sincer …bleahhhh!

Invatamantul belgian: Evoluat, activ, dinamic, cu implicare maxima a copilului…atat de evoluat, incat chiar si mie, un parinte care are foarte multa legatura cu activitatile creative, manuale, handmade etc imi este greu uneori sa tin pasul (si nu de acum, din clasa 1, inca din gradinita!). Tone de materiale fizice (si cand spun fizice nu ma refer la plansele alea amarate si la hartia decupata si la chinurile alea la care se auto-supun -de nevoie sau de bunavoie- si pe pe care cu greu le fac profesorii pe la scolile romanesti schimbandu-le si dandu-le de la unii la altii): luturi, paste polimerice, vopseluri create de ei in clasa din diverse lucruri, suporturi de decorare atat de diversificate, reciclare (altele decat peturi si folosirea castanelor si ghindelor), materiale achizitionate etc  etc. Aici NU se lucreaza NICIODATA  cu caiete de actvitati (poate pentru ca aici nu trebuie satisfacute pilele de la inspectorate care recomanda  anumite edituri pentru caiete de activitati nu? poate pentru ca aici profesorii au si baza legala prin care factureaza LEGAL parintii pentru materiale adevarate, dar au si interesul sa faca lucruri? poate pentru ca aici parintii inteleg clar ca invatamant NU inseamna numai gratis si nu inseamna numai culegeri si imbuibarea copilului cu matematica si gramatica facute in cel mai clasic mod?)

Copilul din invatamantul romanesc: Un copil care pleaca zi de zi la scoala (si de la scoala inapoi) carand niste tone de caiete si de carti in carca (inteleg ca aici lucrurile incep sa se mai schimbe in sensul ca au aparut si in Romania dulapioare), un copil care inghite tone de informatie ca atare, intr-un mod aproape mecanic si invatand de multe ori pe dinafara. Un copil care nu descopera placerea calcului, scrisului si cititului, realizarii de proiecte, deocumentarii individuale…ci doar le INVATA. Un copil care are teme pentru acasa, inca din clasa 1…teme care insa nu-i solicita deloc imaginatia, creativitatea si dorinta de a invata lucruri in mod logic….care are 100 de caiete si face liniute, carligute si toate cele in mod mecanic, la numar de pagini si pentru care cele 4 ore de stat la scoala inseamna o mare suprasolicitare si oboseala, urmata de alta suprasolicitare si oboseala, acasa, la teme.

Copilul din invatamantul belgian: Copilul care sta la scoala de la 8.30 pana la 15.30 (si peste la after-school daca nu-l iau parintii) si invata ca la scoala e foarte „TARE”. Se duce cu mainiile in buzunare (in ghiozdan avand doar caietul de corespondenta cu parintii si cutia cu gustarea de la ora 10 pentru ca la ora 12.30 mananca pranzul la bucataria scolii. Toate lucrurile lui sunt in dulapul de la scoala (caiete, echipamente de sport, de gimanstica si de inot). Singura zi in care ghiozdanul este plin este vineri cand aduce acasa toate materialele si caietele folosite in acea saptamana pentru ca parintele sa vada ce a facut in acea saptamana si toate echipamentele de sport pentru a fi spalate). Copilul care are 3 pauze intr-o zi, mari, nu de cate 10 minute, in care se relaxeaza, mananca si se joca la leaganele din curtea scolii, la nisip sau jucandu-se cu mingii, palete si alte cele. Copilul care invata ce inseamna ordine, ce inseamna implicare, ce inseamna responsabilitate: strange masa, cara vase,  este responsabil pentru masa lui (care are alti 6 copii), verifica dulapurile, este responsabil de hranirea animalului din clasa, este responsabil de colectarea obiectelor pierdute intr-o zi etc (fiecare, prin rotatie, face de toate). Copilul care vine acasa si se culca sau se joaca sau face ce vrea el, fara sa stea pana la 8 seara ca disperatul sa rezolve probleme din culegeri sau sa scrie alte teme. Copilul care, atunci cand are teme are teme care cer pe bune implicare si il solicita in mod placut…un fel de joaca-invatat. Copilul care este indemnat sa isi dezvolte si partea oratorica, partea de confruntare cu societatea, interactivitatea: sustine proiectele pe care le face, prezinta planse, prezinte informatii, explica, raspunde la intrebarile colegilor (si daca nu stie este ajutat de profesor), participa, in fiecare saptamana la reuniunea de clasa, unde are dreptul sa-si spuna pasul legat de problemele pe care le-a avut cu colegii, cu temele, lucrurile care nu i-au convenit, care i s-au intamplat etc.

Profesorul roman: Stresat! Nervos, supus la presiuni din toate partile, DAR si delasator si incorsetat (de multe ori de buna voie, din lasitate…sau din lene -cazuri, dar exista si nu putine), intr-un sistem invechit, prost platit,  plicticos, lipsit de imaginatie, bazat pe indopare cu informatie si lipsa de originalitate. Se scuza si se ascunde uneori dupa programa (PROASTA!) care nu-l lasa sa faca, uneori dupa parintii care pun presiuni, alteori dupa lipsa de bani pentru a face lucruri si de riposta parintilor care nu vor sa dea bani decat pentru culegeri si caiete de activitati (decupam si taiem, decupam si lipim…si gata cica am facut ora de abilitati practice….). Un alt  profesor care se lupta cu aceste presiuni si uneori incearca sa gaseasca modalitati colaterale pentru a oferi  un „ceva” in plus, modalitati pe care insa le gaseste pe TIMPUL lui liber (care evident nu mai e liber), pe munca lui suplimentara (neplatita), pe neputinta lui de a trece mai departe de canoanele invatamantului clasic, aproape comunist, neschimbat ca stil si ca abordare de zeci de ani…sistem de care atunci cand VREA, nu-l poate ocoli din cauza mentalitatii parintilor, dar si din cauza sistemului in care „functioneaza” – directori care ii explica sa se „descurce si el cum poate si cum reuseste sa-si convinga parintii din clasa”, directori si inspectori care „recomanda” calduros caiete de activitati si culegeri (sa continui si sa spun si de ce?….nu cred ca este cazul, toata lumea stie!). Exista si profesorul care NU vrea…cel care n-are chef sa stea sa expuna parintilor argumente si sa se „ia cu ei de gat” pentru a demonstra ca abordarea lui este mai buna decat a lor si ca decat sa bage banii in culegeri mai bine ii baga in materiale de calitate, cu adevarat utile. Cel care nu are puterea sau considera ca este mai simplu sa cumperi decat sa apelezi la implicarea parintelui (sa cumparam un aspirator, o imprimanta, banci noi ca astea vechi sunt prea grele si nu le putem muta din loc, perdele noi gata facute- in loc de: cine are un aspirator mai vechi, cine are o imprimanta mai veche sau poate dona una, ce bunica este dispusa sa ne faca niste perdele ca sa cumparam doar materialul ca e mai ieftin, cine se ofera sa ne puna niste roti la mese ca sa miscam mai usor – exemple luate din postarea Laurei Frunza care are mare dreptate!). Profesorul care nu stie sa ceara…sau sa zic nu stie cum sa ceara si sa convinga mentinandu-se in legalitate!

Profesorul belgian: RELAXAT! La dispozitia parintelui, dar conform regulilor nu cand are parintele chef sa dea buzna peste el. Se comunica totul printr-un bilet, se stabileste o intalnire, in functie de programul celor 2. Ferm atat fata de parinti cat si fata de copii. INTERESAT- si aici ma refer la interesat pe bune sa faca altceva decat sa indoape mecanic copilul cu informatii, interesat de fie creativ si sa foloseasca tot felul de lucruri (nu numai hartie galsata, creponata, ghinde si planse printate de pe internet). Independent- fata de orice presiuni (pornind de la director sau inspectorat pana la parinti). Constient si aplecat asupra faptului ca are un sistem de invatamant si pe ala il foloseste nelasandu-se presat de dorintele parintilor (de fapt chiar il doare in cot de asa ceva) de a indopa copilul cu teme din culegeri si nici de presiuni interne sistemului datorate doritntei de a favoriza anumite medii. Profesorul care VREA si POATE (pentru ca vrea) sa lucreze cu materiale performante si cu tehnici pedagogice performante …..in mod cert un profesor care atunci cand ajunge acasa, citeste linistit o carte, se uita la un televizor, isi plimba copilul in parc sau isi face mancare in casa…in loc sa stea sa „manance” planse pe internet, sa faca tone de hartogaraie pentru inspectii, caiete de activitati pentru punctaje, sa-si sparga creierii cum sa mai ofere ceva nou si interesant copilului la scoala adica sa faca din „rahat bici” (scuzati expresia, dar chiar asa fac unii dintre ei!). Mai e un profesor, rusinea breslei (si credeti-ma, exista!): profesorul care se simte jignit daca primeste flori la final de ani si nu un cadou (nu detaliez nici aici ca stie toata lumea la ce ma refer!).

Parintele roman: De cele mai multe ori este parintele care considera scoala gratuita dar are pretentii pana la cer. E de stat, e gratuita…stiti voi, sistemul „asteptam de la stat”…De cele mai multe ori parintele care NU se implica, dar are o tona de pretentii…care insa, din cauza sistemului in care a crescut si a invatat se reduc la „sa-i imbubam cu matematica, cu romana, cu gramatica…sa invete, la scoala nu ne pierdem vremea cu porcarii din astea creativitate…trebuie sa invete!” (in conditiile in care, in toata Europa -mai putin la scolile traditionale, tip scoli catolice etc- sistemul de invatamant este unul integrat, bazat pe dezvoltarea creativitatii, oratoriei, implicarii si din ce in ce mai putin bazat pe acumulare automata, invatare pe de rost. Ca atare, acesta este parintele care la sedinta cu parintii va urla din rarunchi sa nu cumparam nimic altceva decat culegeri ca de alea si doar de alea avem nevoie. Parintele NEIMPLICAT! Desigur, de dimineata pana seara munceste ca un caine ca sa asigure minimul necesar pentru copil, chiar si culegerile alea…omitand insa ca un minim de implicare in viata scolara a copilului sau poate reduce costurile, poate reduce multe costuri (de ce? veti vedea la parintele belgian). Parintele deschis- vrea, dar nu poate! Pentru ca ii sar ceilalti parinti in cap, pentru ca nu vor sa dea bani, pentru ca nu se implica cu nimic, pentru ca profesorul nu cere, pentru ca profesorul nu este interesat din comoditate sau din inertie….exista toate aceste categorii si sunt prezente in fiecare clasa, in fiecare scoala. Ultimul tip de parinte- parintele care da spaga avand impresia ca daca o face este suficient ca fiul sau fiica sa fie tratati mai „atent”, sa invete „mai bine” si sa ia note mari (parinte care se enerveaza ingrozitor daca progenitura incaseaza o nota mica, in ciuda „cadourilor”).

Parintele care considera ca este o tampenie sa socializeze cu ceilalti parinti (o face doar la poarta scolii cand barfeste putin profesorul), sa participe la reuniuni, la sedinte, la intalniri in care mai multe maiini si capete pot pune la punct si pot rezolva, alaturi de cadrul didactic, multe probleme. Timpul sau este pretios, pretentiile sunt mari, implicarea trebuie sa fie 0….este doar o scoala de stat care trebuie sa ofere.

Costurile scolare in Romania : Rechizite si tone de caiete (unele inutile sau scumpe, alese dupa coperta Disney sau preferinta copilului). Materiale auxiliare: hartie creponata, lipici, foarfeci, hartie glasata+ altele (alese de parinte si cumparate la diferite preturi, in functie de chef, posibilitati etc)= o tona de materiale cumparate aiurea! Sa ne amintim ce bataie e pe ele in supermarketuri inainte de a incepe scoala si la cat declara parintii ca se ridica inviestitia initiala? Culegeri, caiete de activitati (total inutile intr-un sistem de invatamant occidental unde performanta de tip olipiada se atinge altfel). Echipamente de sport (din nou alese de parinte in conformitate cu buzunarul, dar mai ales cu imprimeul si sclipiciul de pe ele). Uniforme (unde exista) impuse de scoala sau sugerate ca si tip de vestimentatie (ok, daca esti adeptul uniformei, gresit daca nu esti adeptul uniformei si esti constient ca exista modalitati de ponderare a stilului vestimentar prin reguli clare si de bun simt- nu genul de regula „copiii nu trebuie sa fie imbracati colora! dahhhh…da’ cum doamna profesoara, in alb, negru si gri la 6 ani? ). Banci, dulapuri, imprimante, calculatoare, perdele etc (aici lucrurile sunt extrem de fragile si de impartite: unele sunt responsabilitatea scolii si in conditiile actuale sunt greu sau imposibil de obtinut…altele sunt lucruri care se pot realiza fie in modalitatile expuse mai sus, fie prin strangerea unor fonduri globale de catre scoala, in mod legal, pentru toata scoala, nu pentru o singura clasa).

Costurile scolare in Belgia:  Nimeni nu cumpara rechizite dupa cum are chef. Parintii primesc liste clare cu materialele care trebuie cumparate de catre parinte (tip de penar, tip de creion, guma ,carioci, lipici,  creioane si pixuri etc….totul cat mai uniform, simplu, eficient, la preturi de bun simt, evitand diferentele intre copii si eficientizand si munca copilului si profesorului). Materialele auxiliare pentru orele de activitati practice NU sunt cumparate de catre parinti. Ele sunt facturate si achizitionate (mult mai ieftin decat daca s-ar lua individual pentru ca este vorba de cantitati mari), in fiecare trimestru de catre scoala, fiecarui parinte in parte. LEGAL, cu facturica si de toate! Varianta 2 este aceea ca fiecare profesor poate achizitiona toate aceste materiale si poate prezenta factura parintilor care isi achita partea! (lucru practicat, extrem de rar si in Romania- de regula sunt miliarde de comentarii si se lasa la latitudinea parintelui suma pe care o da pentru asa ceva….ceea ce e gresit pentru ca clar nu vrea nimeni sa dea bani!). Caietele sunt achizitionate de catre scoala (toate la fel si din nou, la preturi mai mici decat le iau parintii in mod individual) si facturate parintilor in fiecare trimestru. Echipamentul de sport este impartit: unele scoli te obliga sa cumperi echipament de sport inscriptionat cu sigla scolii (sau sa-l cumperi partial) , altele iti impun un echipament simplu: spre exemplu sort alb la gimnastica fara buzunare, sort bleumarin la sport,  si trening simplu, fara inscriptii. Cheltuielile de diminueaza pentru ca dispare factorul „vreu cu barbie, vreau cu Bat man”. Cheltuielile se diminueaza pentru ca lucrurile simple sunt in general si mai ieftine. Nu e comunism, nu e puscarie….e organizare, o organizare care nu interzice copilului sa mearga la scoala cu bluza Barbie, dar ii interzice sa fie o varza totala, plina de sclipici, de dantele, funde si pampoane. Banci, dulapuri etc…se fac odata, nu tot timpul, nu in fiecare an, nu la fiecare serie. Da, aici e o problema…profesorul isi pastreaza clasa (sala de clasa) si beneficiaza in timp de ele, refolosind sau reparand atunci cand este nevoie. Lucrarile mari, tip pus geamuri, zugravit, schimbat banci, pus draperii se factureaza catre parinte, o singura data pe an, la inceput, o cheltuiala gramada si gata, s-a terminat cu sume si sume pe timpul anului. Un plus: pe timpul anului se organizeaza o multime de targuri cu obiecte realizate de catre copii, zilele scolii (in care se vand tot felul de prajituri si lucruri facute de parinti voluntari), targuri de carti pe care le doneaza copii, de jucarii etc …banii stransi in urma acestor targuri sunt redirectionati catre scoala si folositi, in mod legal in beneficiul copiilor- imbunatatirea si modernizarea scolii. Habar nu am daca in sistemul romanesc exista parghiile pentru a face astfel de actiuni, iar daca exista banuiesc ca oricum nu s-ar baga prea multa lume sa practice acest sistem pentru ca astfel de lucruri cer un voluntariat foarte mare de la parinti (si de la profesori), voluntariat care aici este uzanta, in Romania este raritate. Intrebare: ati merge intr-o sambata la curatat legume sau la curatat scoala dupa ce acolo va avea loc un weekend al parintilor si copiilor veniti sa manance mancaruri preparate de bucatari, sa socializeze si sa se cunoasca? Aici lumea o face! Nu numai profesorii decoreaza scoala la evenimente, nu numai profesorii aranjeaza scoala, nu numai femeile de serviciu curata dupa astfel de evenimente, nu numai politia se ocupa de trecerile de pietoni e langa scoala, dimineata si la pranz! Voluntarii parinti o fac. Tot voluntarii parinti vin saptamanal la biblioteca sa citeasca copiilor povesti, copiilor ramasi la after school, sa le recomande carti si sa-i indrume. Tot voluntarii parinti (care muncesc pana la 18 majoritatea, dar isi iau juma de zi libera pentru asa ceva!) .

Asadar…cam asta este sistemul scolar belgian…si cel romanesc (pe care stiu ca il cunoasteti) comparate cu minimum de detalii. Sincer…eu una sunt fericita ca am marea sansa ca fiica mea sa invete intr-un astfel de sistem si nu intr-unul romanesc. Sper doar ca, intr-o zi, parintii, profesorii si copiii de azi (care poate vor fi profesori si vor fi si parinti) vor avea curajul sa schimbe, sa ceara, sa-si deschida mintea si mai ales sa VREA!

Comments (22) »

Negrutu- albutu, povestea unui suflet de caine si a unui suflet de copil

De cand ma stiu am avut animale. Am crescut in casa cu un catel, apoi, mai tarziu am avut cainele meu si numai al meu si o pisica. De fapt am avut 2 pisici si doi caini. Am devenit mama si am ajuns sa inteleg (uneori greu pentru ca mila era mare), dincolo de iubirea mea pentru animale ca oricat ai iubi un animal locul lui nu este pe strada. Sunt mama si realizez cat de periculos este un catel pe strada. Povestea pe care v-o spun este insa una reala, ca multe mii de alte povesti poate, dar este una de suflet si sper din inima ca veti face tot ce veti putea pentru protagonistul acestei povesti.

Se numeste Negrutu-albutu si a fost botezat astfel de fiica mea de 6 ani. L-am « cunoscut » iarna trecuta cand, venind acasa,  in Romania, in vacanta de iarna, sotul meu care plecase cu copilul la plimbare ma suna din fata blocului. « Poti te rog frumos sa-mi arunci pe geam ceva de mancare ? Un catel s-a lipit de mine si nu ma lasa sa ma misc ». Am crezut ca glumeste, sotul meu fiind o persoana extrem de precauta si retincenta in ceea ce priveste cainii de pe strada si mai ales nefiind deloc de acord cu hranirea cateilor maidanezi. Am deschis geamul si am vazut : un catel marisor statea cu botul lipit de el, fix in fata lui, cu botul in sus, sprijinit de geaca lui si-l privea in ochi. Daca sotul meu incerca sa faca un pas, catelul facea si el unul in aceeasi directie. Cu delicatete si o privire de milog ingrozitoare. Cu o insistenta incredibila. Am descoperit apoi ca acest catel era deliciul intregii gasti de copii din jurul blocului, copii care-l calareau ca pe un ponei. Era mangaiat, alintat, nimeni nu se ferea de el. Nu latra, nu facea scandal noaptea si nu se alatura niciodata « gastii » de caini agresivi din zona. Un bot de catifea, o privire de milog sentimental, o blana lunga neagra si niste « cizmulite » albe. Era si frumos pe deasupra. Am plecat din tara si am revenit de Paste. L-am gasit tot in fata blocului, cu acelasi caracter lipicios si milog. M-am gandit ca in mod clar acest catel a apartinut vreodata cuiva. Nu avea caracterul si atitudinea unui caiine trait o viata pe strada. In mod ciudat l-am regasit si acum, in august cand am revenit in Romania in vacanta. Recunosc, m-am gandit sa-l iau cu mine acolo unde stam noi. Din nefericire insa nu sunt stapanul care-i trebuie. Calatorim mult si nu am avea cu cine sa-l lasam cand venim in Romania, nu avem nici spatiul necesar in care sa-l tinem. Pe 6 august dimineata am auzit latraturi nervoase ale unui caiine. M-am ridicat si am vazut pe geam un alt caiine, din haita de caini, care fugea mancand pamantul. Mi-am mutat privirea si exact de sub masina mea iesea prostovanul de Negrutu albutu, dand din coada si indreptandu-se catre ….HINGHERI. L-au luat pe sus FARA lat, fara nimic….n-a scheunat, n-a latrat, nu s-a zbatut….el era convins ca va primi fix acelasi tratament cu care era obisnuit. Pret de o zi am fost paralizata, incapabila sa gandesc sau sa iau decizii…suficient de capabila insa sa-mi mint copilul care i-a sesizat imediat lipsa. A doua zi m-am mobilizat si mi-am spus ca acest caiine trebuie salvat, DAR nu trebuie sa mai ajunga in strada. Am fost furioasa si am scris o reclamatie in care l-am intrebat pe domnul director de la hingheri DE CE un caiine bland este ridicat si ne este lasat exact caiinele agresiv (cel care fugise si nu s-a obosit nimeni sa-l ridice este agresiv)…de ce nu-si fac treaba cum ar trebui daca tot o fac ? N-am primit raspuns nici in ziua de azi.  Am aflat intamplator cine a chemat hingherii si m-am lamurit ca fusesera chemati exact pentru cel agresiv (evident, mai greu de prins…de ce atata efort) care, este tot negru cu alb, dar in mod evident nu la fel de prost si de bland. M-am decis sa fac ceea ce cred ca ar trebui sa faca multi dintre cei care pretind ca iubesc cainii….am sunat la adaposturile hingherilor si i-am dat de urma. Stiam ora cand a fost ridicat, stiam ziua, aveam clar semnalementele, cainele era castrat si avea crotal. In mod surprinzator pentru unii dintre voi….nu toti cei care lucreaza in aceste locuri sunt oameni lipsiti de suflet…am dat de o doamna, la Palldy, pe nume Rodica Dumbrava. Amabila si extrem de sufletista a fost de acord sa caute  si l-a gasit. In zona noastra fusese ridicat el si inca un catel (ulterior am aflat ca celalat catel  era din curtea unor oameni, vecini cu noi – amaratul scapase din curte cand au plecat copiii la joaca  si a picat in plasa si el). Am rugat-o pe doamna respectiva cu toate puterile mele sa-l separe intr-o cusca singur promitand ca voi veni cu o fundatie sau un ONG si-l voi lua de acolo. Am fost asigurata ca acest lucru se va intampla si credeti-ma…s-a tinut de cuvant. Pe sistemul « daca vrei poti » am inceput sa sun in toate directiile ca sa am un rezultat. Nu-mi puteam asuma responsabilitatea sa scot acest catel pe numele meu si apoi sa-l las din nou pe strada. NU asta era scopul, oricum. Toate cunostintele mele au deja animale deci nu puteam sa gasesc aici solutia…si mie imi trebuia urgent o solutie. Am apelat la o cunostinta care are legaturi de voluntariat cu diverse asociatii legate de catei abandonati. Toata lumea imi spunea ca va fi foarte greu. E vara, toti sunt in concedii, adaposturile pentru catei sunt mai mult decat pline si fondurile inexistente. De fiecare data cand inchideam telefonul nu vedeam decat privirea fetitei mele cautandu-l pe el….si apoi vedeam ochii lui de milog. Intr-un final am primit vestea cea buna de la cunostinta mea, Gabi Ghimpasanu : gasise o asociatie mica (Asociatia pentru Siguranta Mediului si a Animalelor ), cu puteri reduse si mult suflet, dispusa sa il ia. Mi s-a spus inca de la inceput ca ar fi mai usor sa-i gasesc ceva daca sunt dispusa sa suport o parte din cheltuielile lui…mancare sau ceva si am acceptat fara sa clipesc. V-ati facut vreodata socoteala pe cate tampenii aruncati banii…sau cata mancare aruncati din frigider…eu mi-am facut in acele momente si mi-am dat seama. Desigur…e simplu sa arunci intr-o plasa resturile si sa le duci langa bloc….riscand. Mai complicat e sa le strangi sau sa virezi o suma cat de mica, cat poti tu, unei astfel de asociatii. Da, stiu…exista lucruri mai importante…dar TOATE sunt importante : si sa donezi pentru un copil bolnav 2 euro, si sa donezi pentru niste animale care nu-ti vor musca copilul 2 euro…e o problema spinoasa si de dezbatut, o problema pe care multi nu o vad decat intr-o directie, dar care, cu putina, foarte putina bunavointa ne poate scuti de multe probleme. Asa ca am spus clar ca sunt dispusa sa acopar cheltuielile pentru Negrutu.

Negrutu a fost ridicat de catre cei de la asociatie luni 12 august si dus in adapost. Da, se aflla singur intr-o cusca, asa cum mi s-a promis, dar a ajuns la adapost muscat de bot, cu spume la bot si foarte speriat. Avea insa caracterul complet neschimbat. A fost « cazat » intr-un tarc cu  2 « domnisoare » cateluse si un domn catel unde s-a adaptat imediat. Fiind plecati din Bucuresti am ajuns sa-l vizitam de abia la cateva zile dupa ce a ajuns acolo. In secunda in care ne-a vazut, pe mine, fiica mea si sotul meu….a inceput sa sara pe gard, sa-si bage botul ca sa linga si sa vrea sa iasa afara. Mi-a lins fiecare milimetru de piele gasit, telefonul cu care vroiam sa-i fac poze. Nu l-a interesat nici mancare nici nimic….doar sa stea lipit de noi, de mine si de copil. M-a surprins enorm reactia fata de proprietara asociatiei ASMA …pe care o adora deja, dupa numai cateva zile.

Negrutu are 2 ani, este un « brunet flocos », castrat, are vaccinul antirabic facut si mai presus de orice….are foarte, foarte multa dragoste de oferit. NU este un caine de paza, nu este un caiine de pus pe lant….este un caiine care vrea mangaiere, atentie, copii, vrea sa viseze cu ochii la cer (asa sta el de obicei…cu capul in sus, privind cerul)…este un caiine de companie. Este un suflet care mi-a readus sufletul de copil prin trairile copilului meu care atunci cand a aflat ca era la hingeri si l-am scos de acolo, timp de doua zile mi-a spus de cateva ori pe ora « multumesc mami ca l-ai salvat ! te iubesc mami ca l-ai salvat ! »

MI-AS DORI din toata inima mea sa nu ramana la adapost si sa aiba un stapan. Un stapan pe care cu siguranta il va iubi din toata inimioara lui de animal. Exista undeva un astfel de stapan care sa-l vrea ? Depinde de voi si de mine sa-l gasim….pentru ca merita si pentru ca in mod cert as vrea ca fetita mea sa stie ca am facut ceea ce trebuie, pana la capat. Ma ajutati sa-i gasim un stapan pe masura lui ?

Va multumesc

PS : Nu-l voi scoate de la Fundatie pana cand nu voi gasi stapanul care sa indeplineasca conditiile enumerate mai sus +inca una : Catinca si-ar dori sa i se permita sa-l revada atunci cand venim in Romania, adica o data la cateva luni.

43 6 2

Leave a comment »

Iubesc cainii! Respect oamenii! Poate exista echilibru fara barbarie! Vrea cineva asa ceva?

Iubesc cainii! (da, stiu sunt o tampita inconstienta!)
2. Nu-i vreau pe strada niciodata! (da stiu, sunt din nou tampita)
3. NU vreau sa-mi manjesc constiinta cu sangele acestor caini! (da, stiuuu, sunt tampita!)
4. NOI toti suntem vinovati de existenta lor pe strada! (stiu, IAR sunt tampita)
5. Nu-i vreau casapiti si nici sa se puna recompense de 20 euro pe cap de caiine mort asa cum sugera o minte bolnava (si cate mai sunt asa?)….vreau sa moara de batranete (DA stiu…ma repet cu parantezele de mai sus )
6. Nu vreau nici sa cobor cu frica copilul in strada, nici sa fie oameni muscati sau omoarati (offf Doamne, devine obositor, dar da, sunt tampita nu?)
7. Din anumite motive nu pot tine un caiine in casa….(ohhhh, da, o tampita cu gura mare nu-i asa?)
Cum ai da-o, de orice parte ai fi, chiar si daca incerci sa te mentii in echilibru si cu mintea limpede IN FATA UNORA ESTI TAMPIT !

Si totusi…EU am facut ceva, cu mult inainte sa se intample tragedia cu acel copilas: am luat un caiine de pe strada, din dragoste pentru acel suflet, dar si din dorinta ca intr-o zi, un copil sa nu pateasca ceva! Ii platesc mancarea intr-un adapost al unei Fundatii. E departe de strada si de oamenii carora, la un moment dat, le-ar putea face rau! Il vizitez, ii duc zgarda anti-purici si ii caut un stapan bun si responsabil , pentru ca eu nu-i pot fi stapan (decat unul „adoptiv”) desi mi-as dori. Cainele acela NU va musca pe nimeni, dar NICI NU va muri chimic sau in mod barbar. Are 2 ani si este un caine bland care probabil a avut odata stapan, care iubeste copiii si a fost folosit de miliarde de ori pe post de « ponei » de catre acestia.
VOI, cei care v-ati impartit in tabere “iubitori” si “hateri” sunteti gata sa faceti ceva? Pentru copiii vostri, pentru voi, dar si pentru aceste suflete a caror SINGURA vina este ca traiesc printre noi? Sunteti gata sa faceti altceva decat sa:
– iesiti in strada sa va strigati frustrarile si tristetea (unii sincer, altii doar mascati de acest miting)
-decat sa asteptati sa mai moara copii ?
-decat sa va revarsati ura de o parte si de alta, pe retele de socializare si sa votati tot felul de petitii care nu vor ramane decat niste petitii absurde, injurand pe oricine spune ca trebuie gasita o alta solutie decat eutanasierea in masa
-atceva decat sa doriti sange si moarte (de orice parte pentru ca ma refer la ambele tabere)
– altceva decat sa stati cu mana intinsa la Oprescu, Chiliman, ONG-uri sau sa asteptati la nesfarsit sa va rezolve cineva problemele de care nu va pasa decat din punct de vedere vocal si NUMAI cand se mediatizeaza un caz care va da apa la moara
– altceva decat sa priviti PASIVI cum niste cretini arunca pui de caiine in cutii la margine de bloc sau pe camp
– altceva decat sa va lasati manipulati de televiziuni si sa dati ca niste roboti share si emailuri la tot ce produc mintile (sau sa spun interesele de rating) ale acestor ziare si televiziuni ?
– altceva decat sa va plangeti de mila ca va ataca cainii pe strada ?

Romania e impartita si deja lupta a inceput ! Sigurii invinsi din toata lupta asta sunt deja cainii…niste animale care nu au nici cea mai mica vina ca au ajuns acolo (pe strada !). Aruncati vina pe legi, pe primarii, pe oricine, dar numai pe voi nu ! De cate ori ati privit pasivi cum sunt aruncati caini in strada ? De cate ori ati incercat sa convingeti un vecin sa ia cainele caruia ii arunca oala cu resturi pe geam, sa-l ia in casa- fara sa-i urlati in fata, intr-un mod argumentat ? DE CATE ORI ati fost dispusi sa faceti ceva mai mult decat sa va multumiti cu gandul ca platiti taxe si statul TREBUIE sa faca ? Statul nu a facut !? Dar voi, voi ce ati facut altceva decat sa va plangeti pe la colturi si sa asteptati? Sa asteptati pana cand un copil a murit!
Un sac de 10 kg de macare costa 20 lei. UN pret mic, foarte mic, pentru linistea noastra, a fiecaruia. Un pret mic, foarte mic pentru viata COPIILOR nostri. Daca una din 3 persoane ar face macar o data la doua luni (ca sa nu zic lunar) acest efort, lucrurile ar sta altfel. V-ati gandit la asta ? Nu, desigur…pentru ca nu e treaba voastra, nu-i asa, deja platiti taxe, nu ? Vreti o « tara ca afara », dar nu va dati seama ca « afara » oamenii curata rahatul cainilor lor, « afara » nu latra cainii pentru ca sunt invatati sa nu latre, « afara » NU sunt caini pe strada pentru ca oamenii II adopta pe bune si NIMENI nu arunca caini sau pui in strada, « afara » oamenii sunt pe bune uniti si saritori si nu se impart in haite (ca si cainii, dar suntem « fiinte superioare » ce naiba ! ), « afara » se ajuta si fac toti un lucru « iubitori » sau « hateri » fac CEVA. Altceva decat sa omoare in masa, altceva decat sa ucida cu bate animale, altceva decat sa fure banii de mancare ai cainilor comunitari tinuti in adaposturi, altceva decat sa instige la ura, omor si violenta, altceva decat sa se catere cu bocancii pe nefericirea si amarul unei familii, pozand in « militanti » acerbi de o parte sau de alta, ALCEVA decat sa planga neputinciosi langa sicriul unui copil mutilat si omorat de caini vagabonzi, pentru ca lor NU li se intampla asa ceva. Da, stiu…nu-mi spuneti din nou…sunt o insensibila, fara suflet si da, TAMPITA….in loc sa dau banii copiilor nevoiasi sau cu probleme ii dau pentru un caine. Gresit….o fac alternativ ! Stiti de ce ? Pentru ca imi pasa de copiii altora, de copii cu nevoi speciale, de copii care sufera, dar IMI pasa la naiba,imi pasa si de copilul meu si da, imi pasa si de sufletul acelui animal a carui singura vina este ca s-a nascut intr-o lume in care omul are liberul arbitru ! Un liber arbitru care ii permite sa-l mangaie, dar si sa-l articuleze cu piatra si cu bata, sa-l ucida animalic. Platind mancarea unui caiine comunitar, eu dorm linistita noaptea STIIND ca am facut ceva, eu AM facut ceva pentru copilul meu sau al altuia. Nu m-am manjit cu sangele nimanui. Am luat un caiine de pe strada. TU, ala care tipi, esti vocal peste tot, pe Facebook, pe blog sau oriunde….CE AI FACUT ? Tu, ala care te folosesti de suferinta intens mediatizata a acelei familii, CE AI FACUT ? Ce ai facut pentru tine, pentru copilul tau, pentru copilul altcuiva INAINTE ca Ionut sa moara ?
Dincolo de publicitate, dincolo de magarii financiare, dincolo de orice…..
ESTI iubitor de caini ? Demonstreaz-o : nu semnand petitii ci facand ceva pentru un animal ! Din experienta proprie « te costa » jumatate de zi din viata ta si maxim 60 de lei pe luna. NU esti iubitor de caini sau nu vrei/nu poti sa dai acesti bani ? No problem…se intampla, nu putem iubi toti aceleasi « lucruri »….DAR lasa ura la o parte pentru aceste fiinte si fa un efort pentru tine si pentru copilul tau….da 5 lei, da, 2 lei si hraneste un caiine dintr-o Fundatie, in primul rand pentru linistea ta (2 lei= o sticla cu apa si peste 70% dintre noi isi permit sa renunte la aceasta sticla cu apa pentru siguranta lor si acopiilor lor). Daca se strang bani, in mod real, din donatii acestia vor deveni suficienti pentru a face alte padocuri si pentru mancarea…cainii vor putea ajunge acolo daca nu-i vrea nimeni acasa si vor muri de batranete…iar noi nu ne vom manji mainile cu sangele lor si nici nu ne vom obloji ranile provocate de agresivitatea lor.

Vreti normalitate ! Toti vrem ! Normalitate nu inseamna caiini pe strada. Nu inseamna nici o mare de oameni care ies in piata x si striga moarte cainilor (asta este doar democratie pe care o respect ca atare) ! Nu inseamna copii morti, sute de oameni muscati, mii de oameni muscati ! Nu inseamna nici pasivitate si nici degete intinse acuzator in toate directiile ! Nu inseamna « razboaie » si jigniri pe Facebook si bloguri. Nu inseamna nici siringi folosite pe toboganurile de la locurile de joaca. Nu inseamna nici paznici de parc care se uita gales la tine cand ii anunti ca sunt seringi folosite pe tobogan si iti explica ca ei sunt acolo ca sa pazeasca spatiul verde si bancile noi din parc. Nu inseamna nici canale deschise, nici masini care parcheaza pe trotuar, gata-gata sa te calce pentru ca ai tupeul sa te afli acolo. Nu inseamna nici santiere nepazite, lasate in paragina, unde pot ajunge copii nesupravegheati si pot muri. Nu inseamna nici copii cazuti in haznaua unei scoli. Nu inseamna nici copii ajunsi la spital pentru a cazut pe ei un panou publicitar din interiorul unei banci. Nu inseamna nici copii tinuti in lanturi sau in custi de catre familiile lor.
Normalitate inseamna sa casti ochii in jurul tau, sa traiesti in „jungla” protejandu-ti copilul tau, invatandu-l sa iubeasca si sa faca si el ceva pentru el si pentru altii si mai ales pui mana sa faci TU ceva, sa reactionezi, in primul rand pentru tine si familia ta, chiar daca pe margine sunt unii care stau si se uita indiferenti si prefera sa traiasca pasivi in aceeasi „jungla”. Sa faci ceva constructiv, nu distructiv, nu violent, nu agresiv. Ceva care sa inlature pericolele, fara a genera suferinta sau daune altora (fie ei animale sau oameni). Cei din jur te vor vedea si macar unul din 5 care te privesc vor ajunge sa faca si ei daca se vor gandi ca o fac pentru copiii lor.
Zilele astea am fost injurata si blamata pentru pozitia mea….probabil, dupa aceasta postare voi incasa in continuare diverse lucruri « dragute »…dar stiti ce ? Nu-mi pasa ! Eu respect oamenii si le respect parerile, atata vreme cat nu discutam despre moarte, violenta si agresivitate. Atata timp cat nu discutam agresiv si incercam, in mod real, sa gasim solutii la orice….daca veniti si imi urlati (in scris) in fata ca sunt o TAMPITA….in mod clar este singura voastra forma de exprimare si atata puteti, iar eu nu pot cere mai mult de la voi pentru ca stiu ca atat de departe vreti/puteti sa ganditi.
Nu vreti echilibru, nu-l cautati ! Eu voi continua sa-l caut, fara sa fac rau si incercand sa fac bine ! Ca sa dorm noaptea linistita ! Ca sa stiu ca fac ceea ce e bine pentru mine, pentru copilul meu, pentru familia mea si da si pentru voi, cei din jurul meu !
E prea multa isterie la mijloc si prea putini sunt manati de dorinta reala de a gasi solutia, o solutie eficienta, dar si echilibrata. Majoritatea sunt manati acum de revolta, de ura, de suferinta proprie din trecut care a iesit la suprafata…ceilalti sunt manati de dragoste de animale, de inconstienta, de un drum in care vor sa faca bine unor animale, dar ignora ca animalele sunt prietenii omului, nu stapanii nostri si ca isi au locul alaturi de om,impreuna cu el, dar nu pe strada.

EL este cainele salvat de pe strada si dus de mine la Fundatie. Uitati-va in ochii lui…nu va musca pe nimeni pentru ca nu are cum. E acolo, in siguranta, pentru el si mai ales pentru noi ! Daca vreunul dintre voi crede ca poate fi stapanul lui, un stapan care sa-l hraneasca, sa-l plimbe in lesa, sa nu-l puna pe lant, sa nu-l bata si mai ALES sa nu-l arunce din nou in strada, anuntati-ma ! NU voi scoate acest caiine de la Fundatie decat dupa ce ma voi convinge ca acel care il ia este capabil sa aiba grija de el. Altfel, efortul meu a fost inutil.
PS : mana din poza este a copilului meu pe care nu l-am putut baga in cusca unde se afla cainele pentru ca acolo era si o catea care fusese batuta crunt si schilodita de catre copii si care, la vederea copiilor, devenea agresiva. N-a fost insa nevoie ca fetita mea sa intre deoarece cainele s-a lipit de gard cu bucurie cand a vazut-o si se zbatea sa iasa ca sa vina la ea. El este Negrutu! Eu l-am luat de pe strada si am grija de el…ca mine mai sunt o mana de oameni! De ce nu faci un efort sa te numeri printre ei?

4

3

Comments (6) »

Draga mea fetita mare….

Draga mea fetita mare, draga mea scolarita,
Azi ai inceput clasa 1. Ma simt de parca eu incep clasa 1. Ma simt de parca, intr-un fel, mi-am pierdut bebelusa.Imi place sau nu tu cresti si este un pas si un moment importat ceea ce ti se intampla azi. De abia acum, in postura de mama, inteleg emotiile multimii de parinti care se adunau la careu, in prima zi de scoala, atunci cand eram eu copil. Inteleg de ce aveau fetele acelea de parca li se innecasea corabiile, de ce aveau, in acelsi timp zambete mandre, de ce faceu mii de poze si de ce toti aveau ochii in lacrimi. Azi am fost la fel: mandra, fericita, speriata, emotionata, cu ochii in lacrimi (chiar daca obiceiurile pentru inceputul clasei intai sunt complet diferite fata de cele din Romania). Si eu si tatal tau.
Aseara, inainte sa ma culc am stat langa tine, pe marginea patului tau si m-am rugat sa ai un drum lin, sa inveti bine, sa-ti fie bine, sa cresti frumos si sa devii in viitor ceea ce-ti doresti tu, ceea ce-ti place tie. Mi-am luat intr-un fel la revedere de la Catinca cea mica care merge la gradi si i-am spus bun venit unei noi Catinca, Catinca scolarita mea! Esti tot Catinca, printesa mea, iubita mea, dar de azi stiu ca incepi un nou drum, un drum care nu o sa fie usor, dar o sa fie frumos. De anii de scoala, de colegii de scoala, de profesorii tai iti vei aminti mereu si, intr-o zi, vei povesti si tu copiilor tai momentele frumoase din aceasta perioada, asa cum ti le-am povestit eu, de atatea ori pe ale mele.
Nici eu, nici tati nu am prea dormit azi-noapte. Ne-am trezit des si desi niciunul nu a recunoscut fatis dimineata, am avut emotii mari. Sa stii ca si tu ai avut..te-ai trezit si tu o data azi-noapte, iar dimineata, cand au sunat ceasurile noastre erai deja in picioare. Erai fericita si emotionata ca mergi la scoala si m-am bucurat ca am vazut pe chipul tau aceasta fericire. De altfel…tu esti tot timpul un copil vesel si fericit si sper sa ramai asa toata viata ta.
Ti-am privit chipul si am vazut cu cata emotie si sfiala i-ai intins noii tale invatatoare florile si desenul facut pentru ea. Te-am urmarit cum te-ai asezat langa colegii tai (unii noi, altii mai vechi), usor stinghera si foarte atenta la ceea ce era in jurul tau. M-am bucurat ca te-ai reantalnit cu Alicia, colega ta de gradinita din grupa mica si te-am vazut ca te-ai relaxat cand ai vazut-o.
Ai pornit cu dreptul micuta mea si cu dreptul sa mergi si de acum inainte.
Intr-o zi, vei citi aceste randuri (chiar foarte curand pentru ca acum vei invata sa citesti si sa scrii) si mami si tati vor ca tu sa stii, acum si intotdeauna ca te iubim enorm si ca suntem extrem de mandri de tine, in orice zi, in orice clipa.

DSC_9360 DSC_9361 DSC_9364 DSC_9365 DSC_9372 DSC_9377 DSC_9383 DSC_9385 poza2 poza3 poza5 poza7

Leave a comment »

6, o cifra magica si o schimbare!

I-am spus Catincai in aceasta seara, in timp ce o tineam strans in brate:

– Mami stii ca in aceasta seara este ultima ta seara de fetita de 5 ani?

Zambind strengareste mi-a raspuns:

–         De ceee?

–         Pentru ca de maiine o sa fii o fetita mai mare, de 6 ani !

–         …dar nu o sa fiu mai inalta decat acum, doar mai mare ca varsta ! 😀

 Fotografiile de mai jos sunt facute in aceasta seara, intr-unul din momentele noastre din fiecare seara cand, ca un ritual,  ne tinem in brate si ne povestim diverse intamplari. Nu povesti….de mai mult de jumatate de an, aceste momente s-au transformat in momente de o complicitate aparte intre mama si fiica, cateva minute pe seara in care ii povestesc ce pozne faceam eu cand eram mica, ce pozne facea ea cand era mica, despre bunici, despre strabunici, despre copilarie, despre iubire, despre prieteni…despre orice. Ne tinem in brate, imi spune a mia oara pe ziua respectiva ca ma iubeste si o strang in brate cat sa-mi ajunga toata noaptea, pana a doua zi !.

In aceasta seara, tatal ei i-a spus povestea…eu doar am tinut-o in brate…asa cum am tinut-o acum aproape 6 ani, cand tatal ei, plecat la cumparaturi a sesizat ca nu ii dau telefoane ca de obicei ca sa-i spun ca am uitat sa trec pe lista de cumparaturi una alta. Venit acasa, m-a gasit pe aceeasi canapea din poza, dormind cu fata strans in brate. Era un ghemotoc de nici o saptamana…iar azi…e aproape la fel de lunga ca mine.

 DSC_8990

DSC_8995

Mai sunt 10 minute pana la ora 12 cand intram in ziua urmatoare si Catinca nu doarme. Nu vrea, ne tot intreaba cat este ceasul, daca « s-a facut deja maiine » si ne-am petrecut ultimele 10 minute intinsi toti 3 la ea in pat, pe latul patului, pupandu-ne si magaindu-ne. Am fugit de acolo dupa ce am pupat-o si magaiat-o putin, dupa ce am mirosit pielicica ei, dupa ce i-am privit prifilul de printesa….dar peste cateva minute vom fi iar acolo ca s-o pupam si s-o strangem in brate…..asa ca fiti siguri, aceasta postare e scrisa pe bucati, dar exprima sentimentele in timp real…ce poate fi mai frumos ?

 Later edit…..12.00…am intrat tiptil in camera ei si am auzit din  intuneric :

–         E deja maiine mami?

Mi-am luat puiul in brate si i-am spus ca ea este magia mea, cea mai puternica si cea mai rezistenta magie dintre toate. Impreuna cu tati ne-am unit maiinile, palmuta ei mica intre maiinile noastre si ne-am inbratisat.. Desi initial a zis ca nu vrea cadourile in aceasta seara…s-a razgandit repede si a zis ca vrea doua cadouri in seara asta si ce mai ramane maiine.

 Iepurasul Bocanila face azi 6 ani….o cifra magica, o noua etapa din viata ei asa cum i-am spus. O noua etapa din viata noastra ca si parinti. Credeti sau nu anul acesta chiar mi-e greu sa scriu aceasta postare….s-au schimbat atat de multe in ultimul an cu fetita mea ….si se vor schimba atat de multe….cu ea, cu mine, cu noi. Poate suna egoist…dar ma simt usor furioasa ca incepe scoala. Incepe o noua viata, intra intr-o noua viata, complet diferita de tot ceea ce a cunoscut pana acum….iar pentru mine va fi la fel de greu ca si pentru ea. M-am obisnuit sa o am langa mine, avem programele noastre, ritualurile noastre…de la 1  septembrie cand va incepe scoala (da, noi nu avem grupa pregatitoare, intram direct in « paine »), clasa 1, va fi altfel. Totul va fi altfel…pentru ea, pentru mine…am senzatia ca lumea vrea sa-mi „fure” ce am avut pana acum.

Daca anul care a trecut am simtit si am experimentat schimbari majore in evolutia si in comportamentul ei…anul ce vine….se vor schimba si mai multe. Am fetita mare !

Anul care a trecut a fost unul al schimbarilor din toate punctele de vedere. Catinca a avut o evolutie absolut uimitoare…o spune un om care sta zi de zi cu ea si totusi nu se poate abtine sa nu le contorizeze. Schimbarile fizice au fost poate cele mai evidente pentru ceilalti….pentru mine insa au fost altele, mult mai puternice, cu un impact mult mai mare si as putea spune cu un grad sporit de dificultate pentru mine ca si parinte.

Catinca este o fetita foarte, foarte inalta pentru varsta ei. In acest moment, iubita mea are 135 cm si  24 kg. Conform medicului ei din Belgia are inaltimea unui copil de 8 ani (confirm pentru ca aceasta masura ii cumpar la haine) si greutatea unui copil de 8 ani….

Dincolo de aceste schimbari insa, asa cum spuneam, ca mama, am simtit mult mai pregnant schimbarile de comportament. Incapatanarea s-a accentuat, intrebarile si curiozitatile normale s-au inmultit. Am fost pusa la incercare de nenumarate ori…intrebari despre ecologie, reciclare, viata, iubire, prieteni, probleme existentiale, religie si cate si mai cate…..plus intrarea brusca si destul de accentuata in societate, societate in care se regasesc si rautati, si mici frecusuri si gastile de fetite si inceputurile de sentimente aparte fata de baietei. Le-am descoperit pe toate, rand pe rand, impreuna, mama si fiica, cu intrebari, lacrimi, consolari, invataminte, minute si ore petrecute pentru a invata « drumul »…acel drum unic, specific fiecaruia dintre noi, acel drum in care avem nevoie de « mama » de « mama prietena », apoi de „tata”, de „tata baiat”,  de consolare, de cineva care sa ne faca sa intelegem « de ce ? » urile varstei de 5 ani cand nu intelegi de ce fetita x a spus ca ea e cea mai frumoasa, cand fetita y te-a trimis la plimbare pentru ca nu vroia sa se joace cu tine, cand baietelul z, prieten pana atunci cu tine, te-a dat la o parte ca sa se joace cu masinutele cu alti baieti, cand doua fetite rele iti fac viata amara la gradinita etc.

Eu ca adult am redescoperit rabdarea si am invatat ca numai sentimentele de parinte te ghideaza si te invata sa-ti consolezi copilul invatandu-l totodata sa isi aleaga calea, sa se comporte, sa faca fata unei societati care da, incepand de azi, de la 6 ani, va deveni din ce in ce mai prezenta in viata copilului tau. Din punctul meu de vedere anul acesta, intre 5 si 6 ani a fost poate cel mai greu an ca si parinte, pana acum. Este greu sa incerci sa-i explici copilului tau de ce exista diferente, de ce unii sunt saraci si unii bogati, de ce unii fac lucruri care nu sunt normale si tu trebuie sa treci prin ele, de ce unii sunt rai desi tu nu le faci nimic, de ce in fiecare moment de bucurie trebuie apreciat si fiecare moment de tristete este un moment din care trebuie sa inveti….e greu pentru mine ca adult sa inghit unele lucruri si a fost greu sa le explic copilului meu astfel incat sa nu-l frustrez, sa nu-l indoctrinez…sa creez calea cea buna, sa creez acel echilibru la care ravnim toti, sa-i pastrez copilaria. Anul acest  a auzit pentru prima data teoria ca nu exista Mos Craciun si iepurasul si a fost atat de vehementa incat a redus la tacere pe toata lumea…fara ajutor din partea mea. Intrebarile ulterioare au existat…asa cum incep sa existe intrebari despre iubire, despre casatorie, despre copii, despre moarte, despre Dumnezeu,  despre orice este uman….evoluam ! Anul acesta am inteles ca nu voi putea niciodata sa fiu prietena ei si sa am o relatie deschisa, fiind in acelasi timp mama, daca o mint…ca atare, absolut orice promisiune am facut …am stat si in cap sa mi-o tin….pentru ca copilul meu sa stie ca eu NU o mint niciodata si ca daca promit ceva asa fac. Sunt pasi mici, sunt pasi grei uneori, sunt pasi care pentru unii adulti pot parea banalitati si prostii copilaresti…dar sunt pasi care, desi noi, adultii nu vrem sa recunoastem, conteaza. Daca eu adult imi pun/las copilul sa minta…intr-o zi ma va minti si pe mine pentru ca va sti ca minciuna exista si este acceptata intr-o forma sau alta….si atunci tot acest castel fragil se va darama. Daca eu adult promit si nu ma tin de cuvant…copilul meu va veni si va spune ca i-am promis si nu m-am tinut de cuvant. Am invatat sa fiu si eu altfel…nu promit, nu fac si in general incerc sa nu ma comport fata de ea asa cum o invat sa nu faca ea. Cu alte cuvinte….EU am devenit un om mai bun de dragul si datorita existentei ei. Catinca este un copil destul de complex as spune…nu se exteriorizeaza si uneori te ia prin surprindere atat de tare incat te blocheaza. Unul din cele mai socante momente ale anului acesta a fost acela cand am decis legat de scoala ei. Aveam doua optiuni pe care eu si tata lei le-am cantarit luni intregi…sa ramana la scoala unde a facut gradinita sau sa mearga la o scoala, considerata mult superioara, unde a fost acceptata si unde se patrunde foarte greu (chiar si catre bruxellezi nativi) . Am cantarit indelung avantaje si dezavantaje si ea si-a exprimat o singura data pararea, fara prea mult patos- vroia sa ramana la scoala unde a facut gradinita. Din anumite considerente am decis si noi acest lucru. Cand i-am comunicat acest lucru reactia ei ne-a blocat pe amandoi…luminandu-ne definitiv asupra unui lucru : trebuie sa avem mare grija si sa privim cu atentie la copilul nostru pentru ca aparentele lui insala ! In momentul in care am chemat-o si i-am spus decizia noastra a inceput sa planga de bucurie, sa ne imbratiseze si sa ne multumeasca. A fost un moment care pe noi, ca parinti,  ne-a marcat profund pentur simplul motiv ca nici eu, nici tata lei nu am putut sesiza niciun moment cat de important era pentru ea acest lucru….a asteptat in tacere decizia noastra, fara multe comentarii….

Asadar, dragii mei…sunt o norocoasa ! Chiar sunt! Am un copil fantastic de curios, de mandru, de ambitios…si mai ales de iubitor! Momentele mele si numai ale mele de dragoste, de iubire, de imbratisari, de complicitate cu fata mea nu se compara cu nimic pe lumea asta. Privesc si momentele de complicitate cu tata lei si imi dau seama cat de intense sunt si cat de diferite, dar la fel de importante. Fiecare dintre noi doi are un loc aparte….este o piesa de puzzle perfecta in mintea si in viata ei. Fiecare din noi are rolul lui si in mod clar minunea aceasta de copil si-a creat o scara de valori, un sistem de viata pe care noi nu-l putem intelege. Tatal ei este zeul ei….care face el si numai el minuni si lucruri pe care NIMENI nu le poate face. Mama ei este cealalta parte a puzzle-ului care face ceva ce NIMENI altcineva nu poate face….suntem acolo, fiecare cu locul lui…fiecare prezent in desenele ei, in picturile ei, in modul ei de a se manifesta si de a ne face parte la trairile ei. Cu mine, complicitate, povesti, activitati, probleme…cu tati, distractie, parc, miscare, sport, intrebari, muzica….sincer…in seara asta imi vad familia ca pe un aluat care nu se leaga defel decat daca suntem toti trei….

In ultimul an de zile, minunea mea a trecut prin multe transformari si a trait multe…poate mult mai multe schimbari si presiuni fata de alti copii. In ultimul an de zile fata mea trait presiunea faptului ca este un copil strain intr-o tara straina. Daca era in Romania ar fi interactionat altfel fata in fata cu rautatile copiilor….in mod cert, handicapul limbii a facut-o uneori sa rectioneze altfel, neavand puterea limbajului pentru a se apara, puterea totala pe care ar fi avut-o in gradinita, in Romania. A marcat-o si sper ca am fost suficient de aproape, amandoi, ca sa o sustinem. S-a luptat sa-si faca prieteni, intr-o societate din care nu prea facea parte dat fiind faptul ca nu a frecventat pana in acest an, in mod constant gradinita si cand a inceput sa se intareasca din punct de vedere al sanatatii a fost nevoita sa intre in grupuri deja formate de multa vreme.

Si-a pierdut bunica…brusc si cu explicatii minime din partea noastra pentru a nu o introduce prea devreme intr-o zona a vietii care sa o intristeze. O bunica pe care a iubit-o foarte mult, care i-a fost aproape intodeauna si despre care are amintiri frumoase si cu care a avut o relatie speciala. Bunica care in mod cert azi ar fi extrem de mandra de ea,  bunica care de fiecare data cand statea de vorba cu mine ma facea si pe mine sa fiu mandra de mine pentru felul in care ma ocup eu de fata mea . Bunica cu care facea biscuiti si care era intotdeauna acolo pentru ea. Se gandeste la ea mereu si sunt convinsa ca se gandeste mai mult decat imi spune chiar si mie….

A invatat ca acasa este in doua locuri : acasa in Romania unde ii sunt bunicii, unchii, prietena ei dintotdeauna si acasa in Belgia, unde suntem noi trei…noi trei care facem numai lucruri minunate, unde este viata ei de acum, unde va invata, unde isi va face prieteni.

 In timpul unui proiect la gradinita a fost pusa sa deseneze steagul tarii ei si ceva despre locul care inseamna acasa….a desenat steagul Romaniei si pe mama si tata. Cand mi-a spus in masina, in drum spre casa, despre acest proiect am inceput sa plang….nu i-am indus eu acest lucru…asta simte ea si pentru mine a fost suficient ca sa INTELEG, a fost suficient ca sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru darul meu, pentru fetita mea.

As putea sa scriu sute de pagini despre acest an….despre talentul ei la desen care a fost sesizat deja de foarte multa lume (avizata sau mai putin avizata), despre momentele in care ne jucam amandoua cu papusile, « ca fetele, pentru ca baietii ca tati si bunicu nu stiu sa se joace cu papusile », despre cum a catigat anul acesta primul concurs de schi dupa ce a facut scoala de schi o saptamana,  despre victoria de saptamana aceasta cand in urma unui efort sustinut al lui tati si bunicu’ a inceput sa mearga in sfarsit pe bicicleta pe doua roti, despre cum « prefera » sa invete sa mearga pe role daca se suie si mami pe rolele ei, despre constructiile complexe din lego, cand facem castele pentru ponei sau despre momentele in care ne punem amandoua la masa de lucru si decoram cu tehnica servetelului, facem felicitari cu Big Shot, decoram rame si tot felul de minuni, despre plimbarile ei cu tati in parc mancand cartofi prajiti si ducandu-se sa faca echilibristica pe barna…..despre toate momentele unice pe care acest copil ni le ofera noua ca si parinti…despre profilul ei smecher de printesa cu nasucul in vant, despre picioarele lungi pe care i le admir cu o usoara invidie de pe acum…despre cum imi alege ea haine din magazin, despre cum isi alege singura haine din magazin si apoi selectam impreuna ce se potriveste….stiu…ma bucur acum de ele. Peste cativa ani probabil voi fi « depasita » si nu voi mai avea aceleasi gusturi la haine cu ea…peste cativa ani muzica si educatia muzicala pe care i-o da taica-su cu care sta si canta toate hit-urile la moda…nu va mai fi pe gustul ei…dar e magic, e minunat, e fenomenal ! Nici eu, nici taica-su nu am putea trai un moment fara ea. Asa am fost tot timpul, impreuna…asa suntem si acum. Nu exista vacanta fara ea, nu exista proiect fara ea…ea a fost tot timpul cu noi si asa ne-am construit viata de cand exista Catinca. Ne place, nu putem vedea lucrurile altfel…asa este normalitatea pentru noi. Asa este magic….ea este magica !

Azi are 6 ani….si peste putin timp incepe scoala ! Incepe o noua etapa, o noua viata, intr-un sistem care ii este la fel de strain cum imi este si mie sau tatalui ei. Vom invata impreuna, vom face pasi mici, vom evolua…dar eu simt ca putin cate putin… « creste prea mare ». Mi-e dor de talpitele ei mici care incapeau amandoua in palma mea…deja mi-e dor de orele acelea pe care nu le voi mai petrece cu ea, de momentele in care, fara griji legate de scoala, lectii si alte nebunii, plecam noi doua la cumparaturi sau ne apucam de un proiect sau pur si simplu stateam impreuna. Acum am fetita de scoala…si trebuie sa ma obisnuiesc incet cu acest nou statut de « mama de scolarita »

La Multi Ani magia mea…La Multi Ani sufletul meu !

Asa cum ti-am zis amandoi in seara cand asteptai « sa se faca maiine »…te iubim amandoi si te vom iubi mereu.

Mami si tati

 

Comments (5) »

Jungla din mijlocul Bruxelles-ului

Dragii mei…azi am fost intr-o jungla, in mijlocul Bruxelles-ului unde erau 12 grade Celsius! 😀 Chiar nu mint!

In fiecare an, scolile din Belgia sarbatoresc Fancy Fair…sarbatoarea scolilor! Fiecare se organizeaza dupa chef, buget si imaginatie. Unii fac mai putin, altii mai mult…altii mai deloc. Scoala Catincai este una din scolile care face pregatiri intensive : mai mult de o saptamana de pregatiri, repetitii non stop (si cand spun non-stop spun chiar non-stop), fiecare clasa in parte si toate clasele la un loc, coregrafii, cantece,montaje, lucru manual…cam tot ce trebuie. Pe langa asta parintii sunt bombardati cu sute de hartii privind organizarea standurilor de vanzare, materiale cu care pot ajuta, modalitati in care se pot implica etc. E o aventura intreaga. Anul trecut nu am fost in mijlocul perioadei fierbinti, Catinca fiind si mult mai mica (pentru cei mici de tot lucrurile decurg mai  bland), dar si pentru ca exact in acea perioada a lipsit de la scoala fiind bolnava si am dus-o strict cu doua zile inainte sa invete cat de cat ceva din coregrafie. Anul acesta insa….

Totul a inceput acum vreo luna de zile cand am primit primul set de hartii care anuntau ca tematica acestei sarbatori va fi “jungla” si ca suntem invitati sa participam cu ceea ce credem noi de cuviinta legat de aceasta tematica: liane, animale de plus, altfel de animale etc. Catinca  isi stabilise si costumul…vroia sa fie zebra (stiu…nu e din jungla! :D). Doua saptamani mai tarziu am fost anuntati in scris ca NU trebuie sa facem costume, sa cumparam sau ceva…doar sa o imbracam in alb si negru, fara modele, picturi pe fata etc. Totul a fost secret sau semi-secret pana azi. De ce alb si negru ? Ca si anul trecut fiecare clasa are un cod de culoare…cod de culoare care este foarte, foate strans legat de coregrafie si de firul povestii pe care o prezinta in spectacol copiii. Ca sa intelegeti mai bine ce si cum iata povestea pe care o veti vedea in imagini :

A fost odata o jungla in care au venit oamenii…mai precis un magnat si echipa lui care a decis sa construieasca acolo un resort de lux (cu piscine, jacuzzi, baruri si toate cele). S-au angajat echipe de constructori si specialisti care s-au apucat de treaba….facand rau intai plantelor, apoi animalelor. Oamenii i-au atras atentia ca face rau animalelor si plantelor si a chemat niste specialisti care, in urma unor cercetari, au descoperit ca folosisera niste substrante care albeau atat plantele cat si animalele….toate devenisera albe si negre (clasa Catincai a avut ca rol atat plante albe cat si animale albe, Catinca alegand singura sa fie papagal spre distractia intregii familii si supararea ei ca radem de ea :D). Dupa ce au descoperit cauza suferintei plantelor si animalelor oamenii s-au dus la magnat si l-au somat sa opreasca constructia si sa faca la loc asa cum erau plantele si animalele. Specialistii s-au reunit si s-au decis ca exista o singura modalitate sa faca acest lucru : sa-i picteze, unul cate unul…..si au chemat in ajutor o echipa talentata de copii de la scoala Catincai care sa faca acest lucru. EXACT inainte ca acestia sa ajunga a aparut un urangutan imens (directorul scolii, foarte iubit de copii, Paco) care l-a mancat pe magnat. Povestea se incheie cu toata lumea dansand (copii, animale, plante, constructori, specialisti etc) si cantand pe negativul uneia dinte melodiile din Cartea Junglei.

Acum ca v-am spus povestea pot sa va spun cu mandrie ca fata mea stie cel mai bine sa aleaga rolul instinctiv (decat noi adultii « uraciosi » care ne-am amuzat ca a ales sa fie papagal). Rolul papagalului s-a dovedit a fi cel mai activ din coregrafia clasei ei, fi-mea dand ture, dand din aripi si dansand in jurul celorlalti, ca un mic titirez, ca « piesa » centrala a scenei respective. Inutil sa va spun cat de mandra am fost si azi, dar si ieri cand educatoarea mi-a spus ca se descurca minunat si ca a fost super receptiva si atenta la ceea ce au invatat pentru piesa. Ca mentiune colaterala…Catinca a prestat cu  o viroza in urcare. Sa nu va mirati de faptul ca veti vedea acolo picioare goale, bluze cu maneca scurta (la belgieni) si pe langa geci, esarfe, bluze groase si pulovere (la cei de alte nationalitati decat belgienii :D)…..discutam de Belgia, de belgieni si de temperaturi curente si normale aici…12 grade la umbra si sufocare la soare. Eu inghetata…ei inghetati, dar ce conteaza….asa este la ei tot timpul – diferenta o face faptul ca eu nu m-am obisnuit, ei da ! 😀

Acestea fiind spuse…va las sa vizionati cateva poze. Voi interveni cu anumite comentarii la unele dintre ele si cu cateva detalii despre ceea ce a urmat dupa spectacol.

 DSC_7504

 DSC_7505DSC_7513DSC_7519

 

DSC_7520

DSC_7526

 

DSC_7527

 

DSC_7528

 

 

 

DSC_7540

Cu spatele (elastic de par rosu), Catinca!

DSC_7544

Inainte de a intra pe „scena”!

DSC_7545

 

DSC_7546

„Papagalul” in actiune

DSC_7550

 

DSC_7551

 

DSC_7557

Iesirea din scena

DSC_7569

Pe margine….

DSC_7573

„Discutie” din priviri (ideea era…imi pun sau nu geaca? )

DSC_7577

 

DSC_7583

 

DSC_7599

Directorul scolii e un „maimutoi”????

DSC_7602

Da, este si copiilor le place la nebunie!!!

DSC_7605

 

DSC_7610

 

DSC_7614

Un final de 100 de puncte…sute de copii dansand si cantand

DSC_7626

Degerata si fericita!

DSC_7631

La fel de degerat si la fel de fericit

DSC_7633

DSC_7639

 

Asa cum v-am spus, implicarea parintilor in tot acest proces este absolut esentiala, de nu obligatorie. Uimitor, dar parintii chiar se implica si veti vedea si cum. Din pacate eu am ratat anul acesta implicarea deoarece aveam programat sa plecam la un targ de materiale handmade,  la Paris, imediat dupa spectacol, plecare amanata fix acum 3 zile (din motive de targ « neinteresant »). Acum chiar regret ca nu m-am implicat mai mult.

Fiecare profesor/educator primeste in grija, unul sau mai multe standuri…un stand poate fi stand cu vanzare sau poate fi loc de joaca, ponei, pictura pe fata, stad cu mancare, bautura etc. Pe strada, in fata scolii, in curtea mica a scolii (cea unde este spectacolul este curtea mare unde se joaca copiii din generala, cea mica este pentru gradinite) se amenajeaza, in stilul temei alese standuri unde se vinde mancare calda, facuta pe loc, prajituri, bomboane, bauturi racoritoare si alcoolice (pentru adulti), pictura pe fata, pictura henna, jocuri gen roata norocului, pescuit cu premii, bile pe apa, tobogane gonflabile etc. Strada este blocata de catre politie  pe tot parcursul zilei, pe o portiune maricica in jurul scolii. La fiecare dintre aceste standuri stau, prin rotatie, in afara de profesor/educator, parintii.Tot parintii vin si ajuta la decorare, montare, demontare si chiar curatenia de dupa. Nimic obligatoriu, repet, nu se uita nimeni stramb la tine daca nu o faci, dar cei mai multi o fac. Nu se cumpara lucruri cu bani ci cu niste cartoane. Cartoanele au pe ele casute de la 1 la 10, le poti achizitiona din timp sau pe loc (2 cartoane costa 10 euro). La fiecare stand exista mentionat numarul de casute care iti va fi bifat pentru ceea ce achizitionezi de acolo. De exemplu…o apa plata « costa 2 casute », o plimbare cu poneiul « 5 casute », o frigaruie, 4 casute etc. Toata suprafata este sonorizata, canta muzica, lumea sta la mese, mananca, bea, se joaca, glumeste etc. E fun, fun, fun….si aglomerat rau de tot. Cozile sunt imense si este bine sa te organizezi din vreme adica sa-ti cumperi tichetele cu cateva zile inainte si sa te asezi repede la coada cand ai ochit ce vrei sa mananci/bei/faci … 😀

Anul acesta a existat si o noutate….un stand cu specific italian (lasagna) si unul cu specific grecesc (salate). Pentru noi insa, ca intotdeauna, caii sunt cei mai importanti…Cati ii adora si niciodata, dar niciodata, nu rateaza ocazia daca are cum sa se suie pe un cal. Azi a renuntat la toboganul gonflabil si la trambulina, numai ca sa stea 15 minute la coada la ponei.

 Intrarea in curtea scolii…sau altfel zis locul unde ne pupam si ne luam la revedere in fiecare dimineata (nu am voie sa intru in scoala!)

 

DSC_7636

 

DSC_7641

Caii si poneii marea ei iubire!

DSC_7643

 

Pe contrasens pe ulita din Bruxelles 

DSC_7645

Mama si fiica la  momentul conversatiei…

DSC_7653

Comments (1) »