Soarele de pe strada mea!

Ati incercat vreunul din voi, in ultima vreme, un exercitiu de memorie si de sentimente…ati incercat sa va amintiti cum erati la 14 ani? Ce simteati? Ce va doreati? Ce visati? Ce gargauni aveati in cap?

Zilele acestea, in paralel cu acerbele cautari de corturi am mai avut parte de ceva….mi-am amintit cum e sa ai 14 ani! Pe 22 august, exact cu o zi inainte de ziua Catincai, sora mea dinspre tata, face 14 ani! Super varsta nu-i asa?

Eu una…imi amintesc de varsta asta foarte bine, cu un gust dulce-amarui…pe de o parte amar pentru ca este exact varsta la care s-au despartit parintii mei, pe de alta parte pentru ca este o varsta la care au fost foarte multe premiere misto: am mers prima data la discoteca (se organiza la noi in liceu, in holul salii de festivitati…era super smecherie sa te duci!), a fost revolutia din ’89 si am avut parte de evenimente care mi-au schimbat cursul vietii, care m-au ajutat sa compar ce-a fost cu ce este si sa constientizez (mai mult decat generatiile mai mici si mai putin decat generatiile mai mari) ce diferita poate fi viata „cand se intampla lucruri”, am simtit ca sunt smechera pentru ca mi-am luat buletin (ca atunci era mare smecherie sa-ti iei buletin…nu ca acum!)…m-am indragostit „iremediabil si pe veci” (asa credeam eu atunci!), am dat „cu nasul” de ceva mai multa libertate decat pana atunci, m-am maturizat destul de mult (date fiind circumstantele despartirii parintilor mei!) si da, atunci mi-am hotarat intr-un fel viitorul…pentru ca tot atunci mi-am ales viitorul profesional…intrand in „clubul exclusivist” al pustilor care aveau ocazia sa faca intr-o Romanie iesita din comunism prima revista pentru adolescenti..va mai amintiti de revista „Salut” a lui George Mihaita? Am fost in grupul care pret de niste anisori a „facut jurnalism” (daca ii putem spune asa, dar oricum, din primii bani castigati am fost in tabara la mare, am avut bani de cheltuiala, mi-am luat si 2 perechi de blugi si am avut si prima…bilet gratuit la Michael Jackson! va dati seama??????). Pentru mine a fost un prim pas…un pas extrem de important pentru care ii sunt recunoscatoare atat lui George Mihaita care mi-a oferit aceasta sansa sa-mi creez un fagas, dar mai ales mamei mele care a avut curajul sa lase o pustoaica de 14 ani sa creada in visul ei si sa si-l urmeze…cu tot ceea ce implica el (stat in redactie pana noaptea tarziu, evenimente, ore, zile pierdute etc). Din fericire, pentru mine, scrisul chiar a fost o pasiune si am urmat acest drum in mod natural si logic…alte ziare mai serioase, apoi televiziune, apoi reviste si mai serioase, apoi facultate de profil etc, etc….

Una peste alta varsta de 14 ani, considerata una critica in viata unui adolescent, mi-a adus mai mult bine (a la long vorbind!) decat rau! Daca a existat conflict intre generatii in acea perioada…sincer, nu-mi amintesc (asta ar trebui sa spuna mama, tata sau bunica mea!)..pentru ca eu eram prea ocupata si preocupata de pasiunea mea de a deveni ziarista! Familia m-a sustinut tot timpul, chiar si tata care si-ar fi dorit sa fac cu totul alta meserie (una mai de viitor si mai banoasa!) a sfarsit prin a-si da seama ca la mine chiar este o pasiune si nu un moft si s-a mandrit cu ceea ce faceam!

Revenind la cei 14 ani ai sorei mele….diferenta de generatii se simte….ma simt frustrata, dar o spun…chiar nu credeam ca o sa ajung (eu, cea cu idei libertine si flexibilitate!) sa zic asta! Acum vreo saptamana si ceva mi-am pus brusc problema ce-i fac eu cadou Mirunei, sora mea! Undeva, in fundul sufletului stiam foarte clar ca nu conteaza valoarea materiala ci mai mult ca sigur conteaza ca acel lucru sa fie ceea ce-si doreste ea! Totusi, ca un adult incorsetat in printipii si idei ce ma aflu acum….il sun pe tata (desi mi-am dat imediat seama ca este o mare greseala!) sa-l intreb ce-si doreste sora-mea……

Tata, imi raspunde, pe tonul tatalui de fata de 14 ani, iritat de „piticii pe creieri vestimentari” ai copilului lui…ca sora-mea are tot felul de ciudatenii vestimentare, „asa cum aveam si eu la varsta ei” :D, ca poarta niste tenisi din aia de panza naspa, ca niste salupe si ca nu mai vrea decat blugi rupti si ca are tot felul de gargauni. Brusc mi-am dat seama ca mai important decat un cadou surpriza ( la care am toate sansele sa ratez!) este mai nimerit un cadou dorit de o adolescenta de 14 ani, indiferent de gargaunii din cap! Asa ca am apelat la metoda sigura…conversatia pe mess!

In paranteza fie spus…daca in copilaria Mirunei am fost destul de prezenta ca sora mai mare…in adoelscenta…am fost cam absenta…de abia acum, in ultimii 2 ani am ajuns la mici confesiuni legate de trairi, vestimentatii si in final baieti! Sora-mea este un copil cuminte…si cand spun copil…spun copil! E tinuta „din scurt”, traieste inca copilaria si se bucura de lucruri relativ simple, nu bate discoteci, nu bate strazile…nu este tocmai Generatia PRO…decat din punct de vedere al trairilor si al vestimentatiei. Il adimir pe tatal meu si pe Lili, mama Mirunei, ca au reusit, intr-o lume ca cea de azi, s-o tina departe de aceste tentatii atat de puternice si sa o ajute sa-si traiasca o adolescenta si nu o maturitate timpurie !

Revenind…am cautat-o pe mess…si am intrebat-o pur si simplu ce-si doreste! Conversatia, una haioasa, nu o voi reproduce…pentru ca este sora mea si tin sa pastrez anumite discutii intime…cert este ca in final am ajuns la 2 lucruri….Vans (wtf is that? i-am zis intai…eu habar nu am firmele mari de articole sport..), Converse…de astia am auzit, da’ zau daca imi plac si dorinta suprema…un  tricou negru, lungut, cu o inima mare, rosie, pe el!

Imi zic in capul eu…”hopa…am bagat-o poe maneca…unde naiba ii gasesc eu tricou negru, lungut si cu inima mare rosie pe el?”

Cu Vans m-am lamurit repede ca mi-a trimis o poza pe care i-am trimis-o lui Cristi dupa ce am cautat un magazin in Bruxelles care distribuie aceasta incaltaminte. S-a dus…n-a gasit magazinul! Ramanea tricoul… Trec cateva zile in care bat eu o multime de magazine din centre comerciale de renume si nu gasesc nimic care sa semene cu ceea ce-si dorea ea. Din nou paranteza…va dati seama cat de simple sunt trairile la 14 ani reali ? Un anumit tricou…te face cel mai fericit sau ca sa o citez ” daca imi gasesti tricou din ala te pup pana mori!” Ce semnificatie are acel tricou? Mi-a zis ca pur si simplu si-l doreste si ca ii place modelul…dar eu stiu sigur ca este mult mai mult de atat – o colega care are, un coleg caruia vrea sa-i trasmita un mesaj etc, etc! 😀

Putin iritata ca nu pot sa-i satisfac niciuna din dorinte o caut din  nou pe mess si o intreb….”cum trebuie fata mea sa fie tricoul ala..arata-mi un model”…in capul meu era un tricou simplu, negru, cu o inima mare, simpla, rosie, pe tot pieptul…bine ca nu m-am luat dupa capul meu! (invechita si demodata ce sunt!)

In capul ei…era cu totul altceva….mi-a trimis cateva modele de pe net…mi-am dat seama si mi-a venit o idee! Puteam sa-i fac exact tricoul pe care si-l doreste…totul era sa gasesc inima ideala si tricoul ideal! M-am pus pe cautat si am stat cu ea pe net trimitandu-i o tona de modele de inimi de pe net sa-si aleaga…fara sa-i spun ce am de gand! In final a decis…castigatoarea le puncte este asta ( eu n-as fi ales in veci asa ceva…pentru mine!):

M-am pus pe tifetat in Adobe, am pus-o pe fundal negru,  apoi pe un stick si m-am suit in masina directia Unirea, magazin de inscriptionat tricouri….am ales un tricou mai lung (cred insa ca nu e atat de lung cum vroia ea!) simplu si i-am inscriptionat inima pe el! O dorinta simpla-complicata a unei adolescente de 14 ani…o bucurie care insa stiu sigur ca va fi reala si nu politicoasa si mi-e tare drag si sunt tare fericita ca pot sa i-o fac.

In paralel, fi-mea a ales dintr-un magazin un alt tricou cu tot felul de scrisuri pe el…care cred ca-i va placea ( e tot negru!), iar eu ca sa-l impac si pe tata saracu’ ca este disperat de blugii rupti…i-am luat si o pereche de pantaloni trei sferturi albi moderni, dar nu prea moderni…(daca intelegeti ce vreau sa zic)!

Una peste alta…14 ani…o varsta tare misto…la care te bucuri de nimicuri care au sens numai pentru tine….ce misto!

Ma simt tare bine pentru ca, intr-un fel, zilele astea, am retrait, indirect, dorintele si visele ascunse pe care le aveam la 14 ani!

Ma bucur ca o am pe sora-mea…La Multi Ani, Miru si te iubesc mult! (chiar daca ea habar nu are de existenta acestui blog, dar poate….va afla de ziua ei!)

PS: As vrea …sa am puterea sa raman mereu deschisa la astfel de dorinte adolescentine…as vrea sa nu ma „inchid” niciodata in canoane si restrictii sociale si mentale, sa raman aproape pe de Miruna si, cand va creste Catinca…sa fac aceleasi lucruri cu acelasi avant si cu aceeasi placere, oricat de copilaresti sau adolescentine mi se vor parea! As vrea sa pot retrai mereu varsta de 14, 15, 18 ani…cu aceeasi bucurie ca in aceasta saptamana…si sper ca o voi face! Asa cum ii spuneam Mirunei….” daca exista bunavointa…nimic nu este imposibil!”