Posts tagged calatorii

Calatorii- Franta prin ochii unui copil, unei adolescente, unui adult!

A fost odata ca niciodata o fetita de 5 ani, un urs numit Tetu (care mai exista si azi, intr-o forma de dezintegrare avansata!) , mamica, taticul si bunicii ei Mia si Nele, doi bunici pe care nu vroia deloc sa-i lase acasa, in Romania. Aceasta fetita a trebuit intr-o zi sa plece in prima ei calatorie, catre o tara numita Franta, un oras numit Paris…un oras despre care toata lumea spunea ca este minunat…dar ea vroia la Mia ei nu in orasul acela cu mami si cu tati. Dar a plecat…pentru cativa ani! Mintea si sufletul ei de copil a „stocat” informatiile si peste ani, fetita si-a amintit, fara sa fie ajutata, urmatoarele:

Parisul este un loc unde ploua tot timpul, unde rareori ajungi sa porti sandale, unde tu, copil „cocolosit” de Romania, privesti cu ochii mari cum ceilalti copii umbla in sosete si sandale pe 18 grade. Parisul este un loc unde exista un muzeu mare, Louvre, pe care ea, fetita de 5 ani l-a vizitat de atat de multe ori incat invatase prezentarile ghizilor pe dinafara. Ce a retinut un copil de 5 ani din celebrul muzeu? Tabloul Giocondei, niste scaune mari (asa pareau!) aurite si un perete care mirose ingrozitor a pipi…lumea vorbea ca era un rege, cam nerusinat – dupa parerea ei de fetita, care nu facea pipi la wc ci pe perete.

Fetita a retinut si o cladire mare, numita George Pompidou…i-au placut mult scarile rulante imbracate in niste tuburi de sticla. De asmenea a retinut un bulevard mare careia mami si tati ii spunea Champs Elysees, cel mai frumos bulevard pe care-l vazuse ea pana atunci, plin de luminite in apropiere de Craciun. Cele mai ‘magice’ amintiri le-a avut legate de Craciun cand a fost la niste magazine mari (imense zicea ea!) care aveau vitrine cu tot felul de animale, din plus, miscatoare…mirosea a castane coapte, amestecate cu mirosul ploii si sus, pe o cladire era o reclama luminoasa frumoasa cu „pisicile aristocrate”…atunci a mancat  mere trase in zahar ars rosu!

Fetita isi mai aminteste curtea mare unde se juca cu copii, gradinita unde nu vroia sa mearga, dar unde exista un profesor pe care il adora, il chema Bernard. De altfel, Bernard si orele de lutarie (o camera mare plina cu lut, cuptoare unde copiii erau liberi sa faca tot felul de minuni!) erau singurele ei bucurii la gradinita! In clasa ei era o fetita…ei i se parea o printesa, era fata de conte. Fetita asta despre care toti spuneau ca este foarte bogata, venea in fiecare zi la scoala cu un animal. Odata a venit cu un sarpe (inofensiv, dar mare!) pe care l-a pierdut …din cauza asta s-au oprit toate orele de curs. Amintiri neplacute …are si din alea…a luat paduchi de le un copil murdar de la scoala, a facut pipi pe ea la gradinita pentru ca nu a stiut sa spuna in franceza ca vrea pipi (dar asta a facut-o sa invete repede franceza!).

La coltul strazii unde locuiau era un magazin cu fructe, in piata era o rotiserie care mirosea divin…si tot acolo era un magazin de reviste de unde mami o trimitea (ca sa vorbeasca franceaza!) sa ceara si sa cumpere singura figurine panini cu strumfi (niste cartonase autocolante pe care le lipeai in niste cataloage si faceai o poveste!)

Aromele, culorile, stralucirile…Paris…o lume pentru o fetita de 5 ani, „aterizata” dintr-o tara care nu avea aceste lucruri.

Franta…au vizitat mult si s-au plimbat…

Castele vechi, reci, intunecate ca vremea de afara, care nu-i placeau deloc…zone frumoase cu multe vii, colorate, un oras Lyon absolut superb (asa i s-a parut ei!), un peste sarat (imbracat in sare) care ei i-a placut la nebunie (simte si acum mirosul lui in nari!), un loc „la tara”: unde mergeau deseori cu prietenii…care avea o curte imensa si un deal in curte (o movila, spune adultul de azi!) care de fiecare data era cazemata copiilor. Tuturor le placea sa stea pana tarziu in noapte, vara…in acea curte…ei, fetitei, ii placea acolo pentru ca de acolo, de la un magazin, ii lua mami bomboana ruj si guma de mestecat care pocnea in gura.

Cea mai puternica amintire…Mont Saint Michelle…o insula si  peninsula (in timpul fluxului este insula, in timpul refluxului este peninsula!)  in acelasi timp, un spectacol marcant, inpaimantator si totusi magic pentru un copil de 5 ani…un loc pe care viseaza sa-l revada! Bratara lucrata manual pe care a cumparat-o mama ei de acolo si pe care ea o poarta azi cu mandrie.

Multe jucarii, magazine imense, colorate, pline de minunatii…Auchan, locul unde isi faceau cumparaturile si unde fetita se simtea ca intr-un rai…

Anii au trecut…fetita s-a intors acasa cu parintii ei, a inceput scoala…Franta a ramas in sufletul ei ca fiind acel oras intunecat si totusi extrem de luminos, cu arome de castane coapte, culori de mere trase in zahar rosu si lumini de neinchipuit.

Ajunsa adolescenta, fetita vorbea ca o frantuzoiaca, dar gandea ca o romanca…Franta era o amintire, un loc format din franturi de imagini, mirosuri, culori, lumini….iar ea vroia sa se intoarca acolo ca sa le completeze. La Paris nu a ajuns, in Franta da! Avea 17 ani…si mama ei, dupa o perioada foarte grea prin care trecusera amandoua, a facut un efort urias pentru a-si putea trimite fata, impreuna cu colegii ei intr-o excursie care avea ca destinatie finala…Franta!

Destinatia finala a fost Gorges du Tarn…un loc extrem de rustic, un satuc format din casute de piatra (absolut toate), in care se pescuieste direct cu mana, din rau…un loc unde se bea lapte proaspat de vaca si se mananca extraodinar. Un loc…la numai cateva zeci de kilometri de Marsilia. Ochii adolescentei au privit uimiti o alta Franta…o tara mult mai verde, mai colorata si mai vie decat Parisul pe care-l cunoscuse ea…mai vie, mai salbatica. A regasit pestele acela cu sare dupa miros, pe unul din cheiurile pline de pescari care-si vindeau marfa, din Marsilia. A mancat fructe de mare, salata de alge. S-a sprijinit de palmieri giganti si a stat si a privit apusurile de soare de sus, dintr-o casuta de piatra. Cand spunea Franta dupa aceasta calatorie nu se putea gandi decat la un singur oras: Avignon…celebrul oras-cetate langa care se afla podul atat de „cantat”….un oras care a marcat spiritul ei romantic de adolescenta. Stradute mici, atat de inguste incat daca intindeai maiinile in lateal atingeai peretii, muscate si flori atarnand de la geamuri si mici piatete pietruite…un orasel magic, cu mici magazine de artizanat local…un oras care face o adolescenta sa viseze la printul pe cal alb si printesele din povestile copilariei. Pe langa vegetatia vazuta…Marsilia a palit…a ramas vie amintirea celebrului Chateau D’ if, despre care Dumas povestea in „Contele de Monte Cristo”…o insula inconjurata cu apa de un albastru socant de stralucitor si transparent…o insula fara prea mari pretentii…dar cu mari povesti!

Si au mai trecut anii…multi ani. Adolescenta a devenit adult si a venit vremea sa completeze puzzle -ul…cel putin asa credea ea!  Impreuna cu sotul ei, la numai un an de la casatoria lor…au decis sa faca, cu masina, un mic tur al Europei, o mica extravaganta, avand ca destinatie finala…ce altceva decat Franta…de aceasta data Nisa.

Ochii si simturile adultului pierdut intr-o lume materialista, ratacit de visele copilariei si adolescentei au regasit totusi cateva elemente comune cu vremurile trecute: mirosul de castane coapte, merele si o Franta cu totul noua. O Franta a luxului…o Riviera franceza care rimeaza cu povestile din filme, Jandarmeria din Saint Tropez, Monte Carlo cu petreceri la care particpa Angelina Jolie, un Cannes luxos.. Adultul a fost fermecat de vilele cu piscine imense care parca se prabusesc in Marea Mediterana, de viata de noapte si petrecerile Nisei, de micul dejun (cafe au lait si croissant) luat la o cafenea minuscula de langa celebra piata de flori din Nisa. Adultul a fost fermecat de luxul din Monte Carlo, de mirosul de parfum scump care pluteste pe toata strazile Saint Tropezului, de inghetata de menta savurata pe cheiul la care stau acostate iahturi de lux, lucitoare…aroma bogatiei, aroma vietii fara griji in care te cufunzi cu mare usurinta si uiti de tot. S-au trezit dimineata si priveau pe geam marea…au ramas nemancati la pranz pentru ca habar nu aveau ca restaurantele se inchid in timpul pranzului…Adolescenta de altadata s-a intors in Marsilia…un oras care i s-a parut tern si neimpresionant pe langa ceea ce vazuse pe toata coasta…dar s-a dus din nou la Chateau d’If…si a descoperit istorie…alta decat in cartile lui Dumas…iar apa era la fel de transparenta si de uimitoare ca data trecuta. Adultul a descoperit locuri atat de frumoase…incat se va intoarce acolo mereu, mereu…o liniste combinata cu viata traita la maxim…lumina, soare, cald, oameni zambitori si relaxati…flori, cafenele micute cu una- doua mese..unde sa-ti pierzi vremea…. Riviera Franceza este de departe locul unde „vedeta” nu este vedeta ci doar un alt turist care se plimba alene pe strazile Cannes sau Monte Carlo, cu papucii in mana, palaria si ochelarii de soare. Riviera Franceaza este de departe un loc unde muritorul de rand (adica cel ce nu-i vedeta!) isi poate face o minunata vacanta la preturi decente, apropiate de Romania…este un mit ca este scump…nu cazarea este scumpa, mancarea, autostrazile…alea te omoara.

Daca ar fi vreodata sa ma mut si sa traiesc in alta parte (pentru tot restul vietii mele!) as alege unul din orasele mici de pe langa Cannes, Nisa sau Saint Tropez.  Nu in cele celebre..exista cateva orasele in jurul acestora care sunt un rai…

Aceasta a fost prima poveste a calatoriilor mele…Franta, locul de care ma leaga cele mai multe amintiri legate de calatorii, bune, rele…amintirile copilariei, adolescentei si maturitatii…locul in care ma voi intoarce mereu pentru un motiv sau altul….locul pe care vreau sa-l descopere incet, incet fetita mea – poate peste ani veti citi, pe acest blog, viziunea ei despre Franta.

Later update: Pozele adultului :D… Riviera Franceza !

Nisa

Buna dimineata…din camera noastra!

Promenade des anglais

Piata de flori!

Parcul de langa hotel…Albert I

Nisa seara

Cannes

Marsilia

Piata de peste

Chateau D’if

Monte Carlo

Petrecere Angelina Jolie

Circuitul de la Monte Carlo

Casino de Monte Carlo

Saint Tropez

Celebra jandarmerie!

Petele albastru deschis sunt piscinele luminate ale vilelor!

Comments (24) »

Orasul de turta dulce

Azi inauguram o noua rubrica! Rubrica numita „POVESTILE LUI TATI” (ca daca e articolul lui…na’, e blogul meu si ii spun rubricii cum vreau!). Sotul din dotare, de singuratate, de plictiseala sau pur si simplu pentru ca incepe sa-l atinga „microbul blog” a inceput sa „se produca” jurnalistic si fotografic (intre noi fie vorba…e innebunit sa viziteze, sa calatoreasca…daca vrei o vacanta linistita la soare, in care sa zaci pur si simplu…nu ti-ai gasit persoana potrivita!). Pe mine ma bucura pentru ca are talent (pe care si l-a folosit ani de zile in radiourile bucurestene!) la vorbit, dar are talent si la scris. Ca atare..am sa-i gazduiesc cu drag povestile pe blog 😀 (asta daca nu cumva se decide sa-si faca si el unul)! Plata se face in natura 😀 (are de platit bine pentru ca m-am caznit sa-i aranjez pozele in ordinea in care le-a trimis – data viitoare trimite-le ca atasamente numerotate si cu indicatii precise!). Mai era si un filmulet, dar l-am scos pentru ca nu stiu din ce motiv nu merge sonorul.

 Prima este aceasta! Mie mi-a placut foarte mult!

 

Habar nu am daca intr-adevar ideea de turta dulce reprezinta pentru toata lumea acelasi lucru ca si pentru mine, dar pur si simplu cind am intrat in centrul istoric al orasului Gent la asta m-am gindit. Asa ca fiind povestea mea o voi intitula cum vreau. Trebuie sa admit din capul locului ca habar nu am sa spun povesti si atit mai putin sa le creez, dar de cind sotia mea a inventat termenul de „tara cealalta” pentru a ii explica fetitei noastre unde plec si unde o sa vina si ele, „parfumul” de basm imi inunda din cind in cind narile. Asta e „imaginea orasului de turta dulce”.

image002

 

 

 

 

 

 

 

Asa cum se intampla cu orice mare descoperire, am ajuns la Gent din intimplare. Trebuie sa cumparam niste mobila si m-am gindit ca ar fi bine sa dau o fuga pe la IKEA (corporatist basmul asta nu?). Am decis ca Ikea de linga Bruxelles nu e buna, ca ziua e lunga si  ca nu ar strica sa fac putin  turism asa ca am ales Ikea Gent ca sa si vizitez ceva. Si nu-mi pare rau deloc.

 GPSul m-a dus pe stradute strimte, cu autobuze si tramvaie, direct in centrul istoric al orasului. Am parcat masina si m-am uitat dupa un turn de catedrala … normal, ca sa gasesc chiar centrul.

image003

 

 

 

 

 

 

 

Pe stradute o multime de magazine. Pot spune despre mine ca sunt destul de cumpatat atunci cind e vorba de cumparaturi, ca fac diferenta intre ceea ce am nevoie si ceea ce nu am nevoie. Din vitrine, anunturile inspititoare „Solden, solden, solden, solden”, insa pentru mine turismul comes first!!! Asa ca am vizitat una dintre cele doua catedrale. L-am vazut chiar si pe un nene care vindea bilete ca sa te urci in turn … dar cum nu aveau lift am renuntat … experienta San Pietro ma face sa fiu ceva mai circumspect atunci cind e vorba de scari multe  in spirala…

image0004

 

 

 

 

 

 

 

In centru istoric, lume muuuulta de tot. Turisti cita frunza si iarba, o multime de muzici si miros de haburgeri si de cirnati pe gratar. Pina la urma m-am lamurit ca este o sarbatoare a orasului. In toata atmosfera aia de petrecere persista insa o urma foarte apasata de bun gust. De unde si pina unde? Pai muzica pe care am auzit-o era jazz si inca unul bine cintat, nu ca m-as pricepe, dar gidila frumos de tot urechea. Ma indrept spre locul cu pricina, un fel de cort alb, unde niste oameni beau bere, iar niste pusti (in jur de 20 de ani) cintau de zor jazz. Acea locatie era festivalul de jazz rezervat tinerelor talente. Am prins chiar finalul, cu aplauze, suficient sa ma bucur de bucuria celor 4 baieti de pe scena ca sunt aplaudati pentru prestatia lor. Imi pare rau ca nu i-am pozat … stiu nu sunt un jurnalist bun de calatorie, dar inca nu aveam complet sentimentul de „fairytale”. Am mai mers 2 pasi si am dat de „vara africana”.

image0005

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea atmosfera de petrecere, de oameni linistiti, care nu au nici o grija si pentru care asta inseamna vacanta. Am luat-o pe malul apei si am gasit si cetatea, se vede si in poza asta, in spate.

image 006

 

 

 

 

 

 

image oo7

 

 

 

 

 

 

 

Cetatea, evident, am vizitat-o si m-am urcat in turnuri, evident,  fara lift. Poate pentru un copil, evul mediu inseamna cavaleri si printese, pentru mine, armele expuse acolo si torturile descrise, temnita si acum umeda, reprezinta un indiciu despre cit de violent este trecutul omenirii. Din cetate am pozat orasul, fumos, vazut de sus … mai putin 4-5 blocuri comuniste si un furnal, de-ti vine sa te intrebi daca arhitectul sef al orasului nu a fost neam cu Ceausescu.

image 008

 

 

 

 

 

 

image 009

 

 

 

 

 

 

image 0010

 

 

 

 

 

 

image 0011

 

 

 

 

 

 

 

Sincer, daca aveam un aparat de fotografiat mai serios decit telefonul, le ceream inapoi o parte din banii de pe bilet pentru ca mi-au stricat pozele cu blocurile lor.

image 0012

 

 

 

 

 

 

 

 In drum spre parcare am trecut pe linga solduri, solduri, solduri, si intr-un final mi-am luat o camasa … ca pina la urma toata povestea cu soldurile te prinde, ajungi sa fii convins ca TREBUIE sa iti cumperi ceva. In fine, amanuntul cel mai simpatic este ca tot acest festival cu muzica, bere, cirnati si chiftele este sabatorirea zilei cind Charles Quintul i-a scot in strada pentru a-i umili pe cei care refuzau sa platesca impozitele din ce in ce mai mari.

Comments (5) »