Posts tagged carut

Despre mame, despre alegeri!

Sunt in urma cu cititul pe bloguri si totusi azi, citind la Bogdana si la Alina am ajuns la o postare dintr-un blog pe care nu mai intrasem pana acum, un blog unde s-a comentat intens…atat de intens incat s-a ajuns la grosolanii, feminism, mojicie….s-au vehiculat concepte, s-a aruncat cu rosii…totul din cauza unor alegeri pe care le fac niste mame!

Unele mame aleg sa-si alapteze copilul pana la Sfantul asteapta! So what?

Unele mame aleg sa nu-si alapteze copilul deloc si prefera biberonul! So what?

Unele se machiaza, altele nu, unele ies la cafea cu prietenele dupa ce nasc si au o viata sociala, altele nu. So what?

Unele umbla sleampate si copilul lor devine centrul universului, ratiunea lor de a trai, altele nu stiu cum sa-l puna mai repede in bratele unei bone si sa se intoarca la viata de dinaintea sarcinii, sa bata cafenelele cu prietenele si sa mearga la sala ca sa-si recapete silueta de dinainte. SO WHAT?

Cine  si ce ne da dreptul sa ne judecam unele pe altele, sa aratam cu degetul si sa incadram o anumita mama intr-o anumita categorie? O spuneam si in comentariul meu de la postul respectiv: exista cumva legi scrise intr-o directie sau alta – legi care sa spuna ca o mama este denaturata sau proasta sau tampita daca alege sa faca intr-un fel sau altul? Exista niste norme sociale care ne impun sa plimbam carutul machiate si date cu ruj sau care din contra ne impun sa impingem carutul imbracate intr-un trening jerpelit, singurul (dintr-un sifonier plin!)  care ne incape in acel moment?

Unde scrie ca esti o tampita daca stai acasa doi ani cu copilul (pentru ca asa iti permite legea!) sau unde scrie ca esti o idioata daca te intorci la munca dupa cateva luni de la nastere? De ce aud mereu alte generatii de mamici care-si manifesta frustrarea de a nu fi avut suficient timp (prin lege!) sa stea acasa cu bebelusul prin aruncarea cu clatita in capul mamicilor care au posibilitatea sa o faca? Cotizante de 2 ani, 10 sau 15ani…este un drept pe care legea ti-l da si de care tu poti profita pentru a-ti creste copilul, pentru a fi alaturi de el in cele mai frumoase momente…de ce trebuie mereu sa moara capra vecinului, doar pentru ca a ta a fost bolnava?

 N-am vazut in parcuri pancarte pe care sa scrie „Interzis alaptatul in public”, nici „Loc de alaptat”…am vazut insa o multime de mame care isi alapteaza pruncul, pe o banca ferita …din dorinta de intimitate si din pudoare…asa cum am vazut mame care tin copilului la gurita un biberon cu lapte? SO What? E un lucru care tine de alegerea fiecaruia.

Sunt mama…am un copil de 2 ani, minunat, cuminte, care din fericire mi-a lasat destul de mult timp sa fac „lucruri” si in aceeasi masura nu mi-a lasat destul timp ca sa fac „lucruri”. Nu regret nimic din ceea ce am facut sau nu am facut pentru ca a fost ALEGEREA MEA! Fiecare dintre noi avem dreptul sa alegem asa cum credem ca ne este noua si familiei noastre mai bine, fara sa ne uitam cu teama in jur, ca vom fi judecati sau priviti chioras, fara sa ne pese de soapte. A avea un copil  este un „job” permanent…mai „permanent” decat orice job din lume si fiecare il face asa cum stie mai bine, cum crede mai bine, fiecare evolueaza si merge pe o carare unica.

Exista acum o multime de curente despre care am citit si rascitit: atasament parental, purtarea wrap-ului, alaptarea continua pana la orice varsta, diversificarea de la x varsta dupa unii, de la x varsta dupa altii. Se vehiculeaza nume sonore, studii medicale, demonstratii, teste, decizii ale celui mai inalt for medical din lume etc, etc….si totusi, fiecare dintre noi, mamele, ajungem sa facem o medie, ajungem sa alegem ceea ce credem noi ca ni se potriveste structurii, credintei, dorintei noastre de a ne creste copilul. Nu e nimeni nici tampit, nici inapoiat nici prost daca nu urmeaza toate studiile…fiecare face o alegere si traieste cu ea!

Nu mi-a placut niciodata ideea cu wrapul si nici nu sunt de acord in totalitate cu acel concept de copil atasat permanent de mama, purtat in brate permanent. Am citit despre ele, m-am documentat si am ales! Ma simt confortabil cu alegerea mea care este undeva la mijlocul tuturor acestor concepte: imi tin copilul in brate ori de cate ori are chef, dar el nu cere in brate non-stop, ii ofer caldura, il mangai, dar el nu se catara ca o maimutica mereu la mine in brate…cu toate acestea, conceptele despre care vorbeam spun ca un copil „purtat” este mai fericit, mai zambitor, nu plange etc. Ei bine, nici copilul meu nu plange, este fericit si zambitor. Sunt o mama denaturata pentru ca nu ma alatur acestui curent si am ales sa-mi plimb copilul in carut si, mai tarziu, de mana? Nu cred. Sunt pur si simplu o mama care a ales ceea ce crede ea ca este mai bine. Sunt denaturate mamele care au ales sa „poarte” acei copii lipiti de ele pana la o varsta marisoara? NU. Au facut o alegere si traiesc fericite cu ea, convinse, ca si mine, ca au facut ceea ce este mai bine pentru copilul lor.

Am alaptat putin, foarte putin. Ghinionul a facut sa imi pierd laptele in urma unei probleme la stomac (cu medicatia de rigoare si chinurile de rigoare!)….m-am straduit cat am putut sa prelungesc momentele de alaptare…dar nu a fost sa fie. In plus, copilul meu a fost extrem de mancacios de la bun inceput si laptele meu putin nu i-a ajuns…sugea in gol mititica….sunt denaturata pentru ca ii completam cu lapte din biberon ca sa o satur si asta dupa ce o tineam la san pana amorteam si eu si ea? As fi vrut sa am lapte sa o alaptez pana la un an. La un an m-as fi oprit pentru ca asa simt eu…asta ar fi fost alegerea mea! De ce se tot arunca cu noroi in mamele care alapteaza pana la Sfantul asteapta…de ce se da cu noroi in mamele care nu alapteaza sau aleg sa alapteze doar o perioada de timp (le scoatem pe cele care nu alapteaza din motive medicale!)? Se vorbeste despre ignoranta, despre exagerare, despre dezgust, despre inconstienta…oameni buni, traim intr-o lume in care Slava Domnului avem de ales si chiar avem de ALES! Din fericire laptele de mama a fost „creat” sa existe si sub forma de praf …aproape identic cu cel al mamei. Da, laptele de mama este de departe cel mai bun si nu ma apuc eu iar sa fac teoria chibritului…dar exista intotdeauna optiunea 2, salvatoare pentru foarte multe mame, comode sau nu!  Revin si spun din nou…de ce ne mananca pe noi sa ne uitam in ograda altuia si sa-l judecam? Este cumva copilul nostru acela care este hranit asa (oricare ar fi acel asa?), este cumva o crima pentru umanitate sa alegi intr-un fel sau altul? Veti spune ca indiferenta nu este buna…si ca genereaza si face si drege…ok, de acord, dar cine imi da mie dreptul sa ma uit chioras la viata altei femei fara sa stiu toata datele despre viata ei? Cum as putea sa stiu vreodata toate datele despre viata ei daca acea femeie nu sunt EU?

Postarile pe care le-ma citit pe blogul acela mi-au lasat un gust extrem de amar…gustul pe care ti-l lasa frustrarile altor oameni, duhoarea aia mizerabila de care m-am saturat, pe care o simti ca mama cand se uita lumea la tine ca la felul 16 pentru ca faci ALEGERI: pentru ca alegi sa nu indopi bebelusul cu pufuleti, pentru ca nu-i dai copilului tau de 1 an sau 2 ciocolata, pentru ca face sau nu face pipi in pampers, pentru ca vorbeste sau nu vorbeste, pentru ca merge prea devreme sau prea tarziu, pentru ca nu are sau are caciula etc.

Sunt multe lucruri in cresterea unui copil pe care le consider gresite,  la care nu subscriu cu zambetul pe buze! Le spun…incerc sa le spun daca mi se da un semn cat de mic ca un „cineva” si-ar dori parerea mea…sau le spun cuiva daca povestesc experientele proprii…dar nu le bag nimanui pe gat ca fiind axiome! Eu am ales asa, altul alege cum vrea el! Eu consider ca el greseste, poate daca-i spun va face ca mine, poate nu!  „Spusul” asta insa, cand vine vorba de copilul altuia, trebuie obligatoriu sa fie unul informativ si nu imperativ…argumentat cat se poate de mult…si STOP! Mai departe de atat nu mergi! Ma deranjeaza enorm cand aud lucruri de genul-  „cum nu i-ai dat inca ciocolata? Al meu mananca deja de un an!” si nu dau doi bani pe o astfel de remarca. Apreciez insa o informatie de genul: „acum ai putea sa-i dai ciocolata neagra pentru ca se spune ca este mai sanatoasa…in cantitati mici, ca sa nu devina dependenta”…o astfel de adresare ma face sa ma duc sa caut, sa cercetez si sa ma gandesc daca da sau nu!

Revin la postarile de pe blogul respectiv…poate sunt putin incoerenta, dar credeti-ma…nu mi-a venit sa cred ce am citit acolo!

Mame sleampate versus mame dichisite.

Eu am impresia ca acea cucoana  care a scris acolo, sub anonimat, NU este mama. Serios. 

Dupa ce am nascut am fost sleampata, multa vreme….am avut multe kilograme in plus, nu ma incapeau hainele, altele nu aveam chef sa-mi cumpar de frica sa nu „ma culc pe o ureche” si sa abandonez ideea de a mai incapea in hainele mele de 54 de kilograme. Asa ca am fost sleampata, in mare parte a timpului. Inainte sa nasc imi cumparam in fiecare saptamana cate ceva de imbracat, de incaltat, ma machiam, ma vopseam. Ei bine, dupa ce am nascut, nu am avut chef, timp si rabdare sa ma ocup de asa ceva, desi, undeva in fundul sufletului, mi-o doream. Catinca era centrul Universului meu…asa cum este si acum. Intr-un fel, faptul ca nu vorbea, nu mergea, nu ma putea privi constienta de schimbari….m-a ajutat sa ma mentin sleampata, chiar daca cei din jurul meu (familia) faceau presiuni pentru „schimbarea imaginii”. Adidasii au inlocuit pantofii, balerinii au inlocuit tocurile si da, ma uitam cu jind la hainele mele din dulap….un an din viata mea am fost SLEAMPATA…madam blugi, trening si tricou! So what? Intr-o zi, am descoperit ca intru in blugii de 57 de kilograme si brusc am avut o revelatie VREAU! Imi vreau hainele inapoi, imi vreau kilogramele inapoi, imi vreau colantii mulati…si i-am capatat inapoi! Pe toti! Acum am 54 de kilograme (cu 24 mai putin decat exact cu o zi inainte de nastere!) si ma simt mult mai frumoasa decat inainte. Am facut o alegere atunci: am fost eu slempata si m-am concentrat pe bebe sa fie cat mai „scos din cutie”, cat mai alintat, cat mai plimbat cu carutul (apropo, am facut la un moment dat incercarea de a ma duce in parc pe tocuri- Catinca tocmai invata sa mearga…ce greseala!!!!!). Acum, am facut o alta alegere…sa fiu EU, cea de dinainte! Si sunt! Pe tocuri, in fuste scurte, colanti si orice imi trece mie prin cap! Am descoperit chiar ca imi sta mult mai bine machiata doar cu rimel si putin fard de pleoape! Mai mult de atat, am langa mine, ma tine de mana,vorbeste cu mine, merge cu mine la cumparaturi, cel mai pretios lucru de pe Pamant, o am pe Catinca! Spunea Bogdana ca pentru fiecare lucru vine o vreme…mare dreptate are…fiecare dintre noi are momente de delasare, de insingurare, de cochetarie, de lux….

24 de kilograme in plus, un bebelus care plange si suspina, un carut greu de coborat niste trepte (pentru ca nu exista rampe),un carut de urcat si coborat repetitiv in masina, „meniurile bebelului” intinse pe toate hainele, un copil care invata sa mearga si dupa care trebuie sa alergi permenent, tarat prin nisip dupa el…hello!!!! cine naiba vrea machiaj, tocuri si rochii smechere in astfel de momente? Asa ca da, nu aratam cu degetul mamicile nemachiate, nedichisite si fara unghii facute….

Ca se poate si altfel…da, se poate! Am vazut cazuri de mamici care s-au dus direct de la coafor la spital sa li se faca cezariana. Am vazut cazuri de mamici care nu au renuntat la sala, la intalnirea de joi cu fetele, la masajul de vineri, la vuitton, la cumparaturile de sambata! Este o chestiune de time management si de alegere! Sunt de admirat, dar nu toata lumea poate fi la fel, nu toata lumea face aceste alegeri…pentru ca atunci cand alegi ceva…faci o alegere in detrimentul altui ceva….lasi copilul singur, sari o alaptare si iti mulgi laptele sa i-l lasi in biberon, nu lasi copilul sa alerge in voie pentru ca „esti pe tocuri” si nu poti alerga dupa el, nu intri in nisip pentru ca-ti murdaresti pantalonii albi, nu-l tii in brate in orice moment pentru ca poate sa regurgiteze pe bluza ta in orice secunda…etc, etc. ALEGERI!

As putea continua la nesfarsit sa scriu…dar am obosit si gustul amar dupa cele citite tot nu mi-a trecut! Anonimi sau nu…cei care au aruncat cu pietre in acea postare mai au multe de invatat in viata asta…cat despre mine…ma bucur din inima ca viata mi-a scos in cale oameni mai mult buni decat rai, mai mult toleranti decat cu „spirit fascist”. Da, sunt fericita cu alegerile pe care le-am facut…si nu voi schimba niciodata nimic din structura mea interioara doar ca „sa dau bine la public”.

Reclame

Comments (14) »

Inventii pentru bebelusi 4

Scaun la purtator

O inventie foarte utila pentru vizite in care nu ai chef sa cari dupa tine carutul sau nu ai cum sa iei cu tine scaunul-masuta pentru bebe! Cantareste 140g, se pliaza la dimensiunea unui portofel mai mare, este lavabil si este destul de scump pentru o bucatica de material cu centuri (50 euro)…dar este o inventie! L-am gasit AICI.

in-the-pocket-baby

DESIGN SI NU NUMAI!

Arata spectaculos si modernist…se pare insa ca are si o gramada de „beneficii ascunse”: hamacul este facut din bumbac organic, patul este gandit in asa fel incat odata ce ai pus copilul in el incepe sa se legene foarte usor ajutandu-l sa adoarma si inlaturandu-i (prin aceste miscari) si eventualele colici (la faza asta ma indoiesc profund, dar ei asa spun!), este putin inclinat (ridicat) la nivelul capului pentru a preveni refluxul gastric. Nu stiu cat de „smecher” este in realitate, dar in mod cert, ca piesa de mobilier, este interesant! L-am gasit AICI

9802_180808125035

CARUTUL INTR-UN RUCSAC!

Visul oricarei mamici…un carut super usor, pliabil la o dimnesiune cat mai mica si usor de manevrat! El exista…este carutul care se pune intr-un rucsac! Catareste 4kg cu tot cu rucsac, este destinat copiilor de peste 6 luni si arata bine! L-am gasit AICI

3093_3110573827

 

Comments (4) »