Posts tagged copilarie

Old times…

Pentru ca tati azi este ocupat cu facutul bagajelor (adica mami, ca tati bantuie pe la parinti si socri …:D)..s-a gandit el sa se serbeze mai devreme, adica ieri. Asa ca ne-am strans toti prietenii de suflet si finii intr-o carciumioara . Ziua de ieri a fost pentru mine (si sunt sigura ca si pentru el!) una absolut minunata. Eu una parca m-am intors pe vremuri, cand, neavand copii, ne strangeam cu totii si vorbeam ore in sir, despre de toate si despre nimic, ne contraziceam, radeam, depanam amintiri, purtam tot felul de discutii „filosofice”. Ieri, toata lumea si-a lasat copiii acasa cu bunicii si „ne-am intors in timp”. Singura care a venit cu bebele la purtator, a fost o viitoare mamica din grupul nostru. A fost ciudat si in acelasi timp minunat…ciudat pentru ca, inevitabil, faceam ce faceam si tot la copii ajungeam :D. Nu am fost in stilul tipic al mamelor care ajung sa discute numai despre copii…mai degraba tatii au fost de aceasta data cei care se laudau care mai de care cu zambetele, nazbatiile si evolutiile copiilor lor. A fost foarte frumos pentru ca, dupa multe vreme, am reusit sa ne strangem toti, ca pe vremuri…

Ma uitam la prietenii nostri si mi-am dat seama cat de schimbati suntem toti. M-am bucurat ca anii nu au trecut peste noi degeaba…peste niciunul dintre noi. Ma uitam la chipurile lor (unii dintre ei imi sunt prieteni de cand aveam 5 ani, la fel si in cazul sotului meu) si imi aminteam franturi din trecut, din copilarie, din adolescenta, din facultate…

Nu vreau sa devin nostalgica (desi clar sunt), dar am descoperit cu bucurie, ca am un grup de prieteni in care, fiecare individ in parte a urcat treapta cu treapta si niciunul nu a dat inapoi ca racul. Suntem altfel si totusi aceeasi….suntem mai intelepti si totusi nu ne-am pierdut obiceiurile de pe vremuri de a ne tachina unii pe altii, de a rade unii de altii…nu ne-am abandonat poreclele, nu ne-am blazat, nu ne-am pierdut ardorea cu care ne contraziceam pe diferite subiecte si nici interesul pe care-l avem unii fata de altii. Nu simtim nici o secunda ca nu avem ce ne spune, nu exista pauze in conversatie…Intalnirea de ieri mi-a dat o putere interioara si o bucurie foarte mare. Avem amintiri impreuna, dar ceea ce este mai frumos este ca avem prezent impreuna si acest lucru, din punctul meu de vedere, este ceva ce nu gasesti prea des in zilele noastre. Ne vedem destul de rar strasi la un loc, tot grupul…culmea este ca de fapt sunt doua grupuri care s-au unit, intr-un mod absolut minunat – grupul meu de prieteni si grupul sotului meu de prieteni+ cei care au aparut dupa ce ne-am cunoscut eu si sotul meu. Din tot grupul au mai ramas doar doi necasatoriti si fara copii…ceea ce nu este deloc un impediment pentru ca amandoi iubesc copiii la nebunie, ii iubesc si ii rasfata pe copiii nostri, ai celorlalti din grup si se integreaza perfect cu umor si interes chiar si in discutiile noastre despre „plozii nostri minunati”.

Un amanunt pe care l-am sesizat ieri…si este cam prima data de cand avem copii si vad ca se intampla asta. Toata lumea a stat cu telefoanele pe masa, pregatiti sa raspundem la vreun apel venit de la bunici, dar in orele petrecute impreuna, niciunul din noi nu a pus mana pe telefon sa sune acasa sa vada ce fac copiii- semn ca si ceilalti, cred eu, au simtit ca si mine acea intoarcere in timp.:D E drept, la un moment dat unii s-au ridicat brusc si au declarat ca este ora de mancare, de somn de etc a copiilor…dar, culmea, la final s-a intamplat din nou ceea ce se intampla pe vremuri. Ne-am oprit la usa restaurantului sa ne luam „la revedere”…unde am mai stat vreo 20 de minute de vorba…apoi ne-am dus la masini sa plecam…si iar am facut „un popas” pentru cateva minute….iar cand am ajuns acasa…ei bine, am mai vorbit putin la telefon intre noi (ce de’, nu ne vazusem de multa vreme:D) ca sa povestim cum au reactionat copiii la vederea cadourilor primite!

Asadar, ieri, din punctul meu de vedere, nu am serbat numai ziua lui tati ci a fost exact ca pe vremuri…good times, old times.

Asa ca dragii nostri prieteni care cititi (si stiu ca cititi!!!), eu va multumesc pentru ziua de ieri…mi-a lipsit, mi-ati lipsit…asa stransi cu totii la un loc.

Dovada:

Stanga, fina mea (aoleu ce ciudat suna!) Georgiana , prietena mea din coplarie (yep…de pe la vreo 5-6 ani ai ei si ai animei). Drepta, Mada, tot prietena mea din copilarie, Mada (cea care este un izovor nesecat de Hello Kitty pentru fi-mea, fapt pentru care, Catinca este mereu nerabdatoare sa o vada!). Si cu ea ma stiu de cand ea avea vreo 5 ani si ii faceam tot felul de lucruri ca sa o sperii si s-o terorizez… 

El este Cristi, tata de baieti gemenei si baiat dragut de felul lui, doar ca asa se stramba el intotdeauna la poze (nu am poze normale cu el va jur!)…Cristi, prieten cu sotul meu din facultate

Stanga este Dana, mama de gemenei si sotie de Cristi (sau Cristi sot de Dana:D) prietena veche de care ma leaga amintiri multe, care ii explica viitoarei mamici Adriana (o alta prietena veche de care ma leaga multe amintiri) cum este cu bebeii…adica face pregatire loco. Dupa privirea Adrianei…ceeea ce povesteste nu este incurajator….:D (Adriana este sotie de Andrei care s-a ascuns de poze), adica sotia celui mai bun prieten al sotului meu, prieten din frageda pruncie!)

El este Tudor, alias Boieru sau mai nou, de cativa ani, Mos Craciun :D….prieten si coleg din facultate cu tati. Locul la masa nu l-a ales el, dar asa s-a nimerit …oricum el este o sursa nesecata de bunadispozitie si glume.

Ea este Nico, mama finutei mele si prietena mea. Viata a vrut ca noi sa ne cunoastem la un moment dat, sa fim vecine usa in usa si best friends ever…Cristina, fetita ei mai mare este prietena cea mai buna a Catincai.

In dreapta, Gelu, sotul Nicoletei si Nichi, finul numarul 1, sotul Georgianei.

Sarbatoritul zilei in timp ce-si astepta invitatii…

Astia sunt prietenii nostri….si ma bucur ca SUNT.

Later edit: Am stat eu si m-am gandit si m-am decis sa caut poze mai vechi cu ei si sa le postez ca sa vada si ei ce tineri eram…hihihi.

Comments (4) »

Azi mi-am amintit…

Azi mi-am amintit:

Ce gust aveau, in copilarie, corcodusele, caisele verzi si ciresele „furate” din pomul vecinilor mei..

Ce farmec aveau iesirile cu prietenii in parc cu rolele sau cu bicicleta…

Ce gust avea mancarea bunicii cand ajungeam acasa obosita de atata joaca influecam o farfurie intreaga in timp ce incercam sa-i povestesc printre dumicati copilariile facute de X sau de Y….

Ce senzational mi se parea ca vedeam la televizor telejurnalul si Mihaela….

Ce frumoase erau vacantele cu mama si tata sau cu bunicii mei la mare sau la munte …

Ce gust bun avea Brifcorul, sunca si cremvurstii (facuti rost cu greu de bunicul meu)….

Ce super smecherie era sa ai teava si cornete si sa tragi in geamurile vecinilor…

Ce fascinata eram de felinarele din pepene verde pe care le facea bunicul meu pentru mine…

Ce mandra eram cand mergeam la cumparaturi cu bunica pe Dorobanti si imi lua pantofi noi de la magazinul Sofia si hainute de la Tineretului….

Ce buna era inghetata la vafa din Herastrau…

Ce frumos a fost cat am locuit cu parintii mei la Paris …cand mama se ruga de mine dimineata sa mananc o felie de paiine cu Nutella si cand de frica sa nu ma bage in casa de la joaca eram in stare sa fac si pipi pe mine…

Ce importanti ne simtem noi copiii cand ne apuca 9 seara la joaca (in vacanta), pe scara la bunica mea sau in curte la prietena mea Mada…

Ce pulovere smechere cu tot felul de modele imi tricota mama mea…faceam furori cu ele la scoala…

Ce importanta ma simteam cand unchiul meu dadea petreceri si ma primea si pe mine sa dansez cu cei mari….

Ce frumos era vara, in curte la buncii mei..cand scoateau masa si scaunele de rafie si stateam de dimineata pana seara afara….sau cand ma trezeam dimineata si aveam deja piscina instalata in curte de bunica (o cadita plina cu apa in care sa ma balacesc!)

Cand mergeam cu mama si cu tata in diverse vizite…

Cum ma duceam la sosea, pe Aviatorilor si faceam curse de role sau de biciclete pe aleea pietonala…

Cum ingrijeam impreuna cu bunicul meu puii de porumbei cazuti de pe casa…si ii faceam bine si zburau…

Cum Miti, pisica mea, isi cara puii de abia fatati la mine in pat (odata erau sub patura si era sa ma arunc in pat peste ei!)…

Cum mi-a murit papagalul vorbitor si, ca sa nu plang, ai mei mi-au zis ca a zburat in plopul din curte si m-am uitat o saptamana dupa el…sa vad daca mai e acolo…

Cum mirosea curtea bunicilor in serile de vara, dupa ce bunica uda gradina…

Cum tata „facea pe iepurasul si pe motanul” la telefon (iepurasul si motanulerau niste personaje care „locuiau” la „casa mica cu balcon” adica la primul apartament al parintilor mei), iar tata mieuna si facea ca toate alea pretinzand ca aceste personaje vorbesc cu mine…

Cum suflam in pestii zburatori de acasa de la mama si de la tata…o sfoara pe care erau agatati o multime de pestisori care parca erau din plastic  subtire colorat….

Cat de mult imi placea sa cotrobai la mama in sertare….si mai ales cat de mult imi placeau cizmele ei de antilopa si bustiera din paiete aurii (care era o fusta foarte misto pentru mine!)…

Cat de tare mi se parea prima plimbare cu un baiat (eram in clasa a doua) cu bicicleta mea cu sa lunga (super en vogue atunci!)…

Cat de multe as avea de spus, cat de multe pagini as putea umple…..

Azi, mi-am amintit ce super copilarie am avut…si ce dor imi este de vremurile acelea, in care singura mea grija era sa ma distrez!  Tot azi mi-am propus sa fac in asa fel incat fata mea sa-si aminteasca la fel de multe, daca nu mai multe, lucruri frumoase despre copilaria ei…..

Leave a comment »

Beller-ul din copilaria mea!

Bellerul, protipendada fitelor de azi, arata pentru mine azi „ca un alt film”…..de multe ori ma duc sa iau ceva de la Nic, de la farmacie, de la Mothercare si-mi amintesc cu greu ce era inainte acolo…am insa amintiri vii despre anumite locuri…niste „flashbackuri”, legate mai mult de senzatiile placute sau neplacute pe care acele locuri mi le-au lasat in copilarie.

Multi isi amintesc spre exemplu ca celebrul Ambiance Cafe…locul unde „smecherii” isi aliniaza seara masini care impreuna calculate depasesc milioane de euro…era pe vremuri un wc public. 😀 Iacss…da, un wc public, vopsit cu verde deschis…din acela in care trebuia sa cobori trepte ca sa ajungi. Mirosea urat, ti se intorcea stomacul pe dos daca treceai pe langa el…iar noua ,adolescentelor, ne era frica sa trecem pe langa el cand ne intorceam de la scoala pentru ca era de foarte multe ori „populat” cu obsedati sexuali…Evident, doar un sfert din populatia care frecventeaza azi acest local are habar ce a fost…restul…nici nu erau nascuti sau erau in carucioare…(afirmatia asta ar trebui sa ma faca sa ma simt batrana??!!!)

Pe mine m-a prins „revolutia” la coada la ratia de zahar si ulei (impreuna cu bunicul si mama mea)…eram sus la Venus. Care Venus? Pai…. Mothercare de azi….de multe ori cand urc sa-i iau fetei hainute imi amintesc ca pe vremuri…cum urcai pe scari in dreapta erau „singurele motive” pentru care, copil fiind imi placea sa merg acolo: niste borcane pline cu bomboane (cubaneze, cu cafea, cu lapte )…bomboane pe care daca le-as vedea azi…cred ca as da bir cu fugitii de cat de urat arata…dar atunci mi se pareau minunate si nu plecam fara o punguta de hartie (urata si aspra) plina cu ceva bombonele. Pentru cei care ati fost in Mothercare…pe stanga, acolo unde sunt acum expuse tot felul de accesorii pentru copii (babete, biberoane etc) era ca o cusca din metal de unde luai paiinea…iar in fundul magazinului era uleiul si apa. Unde erau bomboanele era si faina, malaiul si zaharul….uite, chiar nu-mi amintesc ce era cum intrai, in fata, acolo unde sunt acum hainutele. 😀

La parter, unde se afla Nic-ul (doar ca nu era la subsol) si Miniblu…era pe vremuri aprozar….imi amintesc ca nu-mi placea acolo..ca parca tot timpul era intuneric si nu-mi placea mirosul….

Pe partea cealalta, intesata acum de cafenele, farmacii, nic de lux, Cofetaria Ana…era un magazin de vinuri, un magazin de menaj (unde, desi nu gaseai decat porcarii comuniste…imi placea sa merg pentru ca erau colorate – o savoniera de alta culoare decat alba, din plastic din ala urat finisat pe margini…oauuu ce gaselnita, o oala cu buline rosii pe ea – o vroiam obligatoriu! 😀 ) si cofetaria…despre care am amintiri nenumarate (acolo mergeam cu colegii mei dupa ore si mancam eclere si amandine). De cofetaria asta ma leaga un multe amintiri, dar si un episod haios, cum numai adolescentilor din vremea aia li se putea intampla (ca de’ , cam astea erau glumitele pe vremea noastra!). Intr-o iarna, am iesit de la scoala…cred ca era prin calasa a 7-a si, in drum spre casa, ne-am dus la un suc si o prajitura (doua fete si doi baieti – Daca Horia, unul din baietii de atunci va citi vreodata, sigur isi va aminti). Afara e destul de frig, dar zapada incepuse sa se topeasca..era o zloata noroioasa. Am intrat si am comandat 4 brifcoruri 3 amandine si o savarina si ne-am asezat la o masa….mesele aveau pe ele niste fete de masa oribile care nu stiu daca ajungeau sa fie spalate vreodata (cu patratele albastre)…Horia tot facea „glumite” si vroia sa ne scuture in cap fata de masa…asa ca, am facut si eu o „glumita” buna si i-am tras scaunul de sub el, exact cand era cu farfuria cu savarina in mana si dadea sa se aseze. Evident, savarina i s-a proptit fix in poala, pe geaca (stateam cu gecile pe noi ca nu era caldura in cofetarie)….haha, ce-am mai ras…dar ce-am plans dupa aia…..cand am plecat!!! 

O convinsesem pe mama sa-mi dea geaca ei…o geaca misto, rosu-grena, trei sferturi, cu buzunare mari, dreptunghiulare, adusa de la Paris, „de fite”…facusem furori cu ea la scoala ca era foarte la moda sa ai geci umflate, gen pufoiaca….Cand ne pregateam sa plecam…ajunsesem deja la usa….Horia mi-a intors „glumita” mea buna si mi-a turnat jumatate de pahar de Brifcor in buzunarul de la geaca…offf, cat am mai suferit, cat am mai plans, cat de disperata eram ca am stricat geaca mamei si ca nu o sa-mi mai dea niciodata nimic….Din fericire, Brifcorul de atunci nu era Coca_cola de azi (care, conform unora cu minti crete topeste vopseaua de pe masini!) si a iesit la primul spalat.

Azi, ma plimb aproape zilnic pe Beller cu fata mea sau singura (cu treaba! – mai o plata la bancomat, mai o cumparatura de la farmacie, ceva de pe la Nic, de piata nu ma apropii ca arde si frige la buzunare!) si de multe ori imi amintesc de Bellerul linistit de altadata, pavat cu piatra cubica, insorit si curat (ca de’, era in drumul lui Ceausescu, trebuia sa fie permanent curat), de verdeata care, desi mai exista…spre parc incolo, parca este ofilita de agitatie, de praf, de aglomeratie, de claxoane, de masini de fite, barbati smecheri cu ochelari negri pe nas, trabuc in gura si mers tantos de cocos, de pitipoance cu Vuittoane si buric la vedere….de parfum Dior si Gabanna …si ma gandesc  cu mintea adultului…daca ii simt sau nu lipsa vechiului Beller…

Amintirile copilului din mine parca tipa uneori ca vor vechiul Beller…pentru ca principala mea grija de atunci era sa fiu copil….adultul de azi, care a trait intr-un fel sau altul vremurile de atunci (cand oala cu buline, bomboanele cubaneze si savoniera colorata erau chestii „cool”, cand statul la coada la ratie era o chestiune „super importanta” si un eveniment asteptat de mine pentru ca „socializam” si ma simteam „super mare”, cand prajiturile de la cofetarie erau cel mai misto eveniment intr-o zi dupa ore….) spune ca se bucura ca miroase a Dior, ca priveste Vuittoane si masini de sute de mii de euro…chiar daca nu-i apartin…se bucura pentru ca, din fericire, copilul lui, traieste intr-o lume in care ai de ales, in care bomboanele sunt frumos ambalate si ai de unde alege, in care prajiturile la cofetarie nu sunt singura distractie de dupa scoala, in care nu trebuie sa se simta mare si important pentru ca sta la coada cu parintii lui..pentru o ratie lunara de mancare, pentru ca nu-si va aminti la maturitate de magazine urat mirositoare, cu rafturi goale, intunecoase…..

Cumva, in mintea mea s-a creat un echilibru…iubesc Bellerul copilariei mele…pentru ca este o amintire….dar iubesc si Bellerul de azi, cu Ambiance, fost wc public…pentru ca este o realitate…una pe care am norocul s-o traiesc si s-o compar!

Comments (11) »