Posts tagged fotografii

Bruxelles vazut de sus

De cand am ajuns in Bruxelles am fost impresionata de Basilica Koekelberg…o vezi de departe si iti dai seama din prima ca are niste dimensiuni impresionante. Duminica, tati a venit cu ideea sa mergem si noi acolo.

Este frumoasa, impunatoare, simpla si totusi „lucrata” cu mare finete. Mi-a placut.

Aceasta Basilica este a cincea in” topul” celor mai mari biserici din lume. Istoria ei a inceput in 1880 cand regele Leopold vrea sa faca pe platoul Koekelberg un cartier regal. Desi intial a vrut sa faca acolo un Pantheon, a renuntat nefiind sustinut de popor. Asa i-a venit ideea sa construiasca „un sanctuar national”. Inspirat de ideea parizienilor de a pune Sacre Coeur in Montmartre…a ales sa faca o constructie imensa, care sa poata fi vazuta din capatul celalat al unuia din cele mai mari bulevarde din Bruxelles. Piatra de temelie a fost pusa in 1905 si s-a pornit la constructie fundatiei pentru o basilica in stil neo-gotic. Primul razboi mondial a secat insa finantele si a schimbat gusturile arhitecturale asa ca s-a optat in final pentru un nou proiect, de aceasta data un proiect art-deco. Arhitectul a realizat, in 3 ani, o macheta a ceea ce avea sa devina Basilica, o macheta la scara 1/40. Basilica a fost terminata multi ani mai tarziu, in 1969.

Mie una mi-a placut foarte mult si faptul ca exista un lift care te duce pana sus pe terasa de unde ai vedere asupra intregului Bruxelles. Un alt plus sunt vitraliile (pe care le-am vazut de foarte aproape) care sunt exceptional lucrate.

Iata cateva imagini. Mai multe veti gasi pe blogul meu de fotografie, Lentila de cauciuc.

Comments (2) »

Old times…

Pentru ca tati azi este ocupat cu facutul bagajelor (adica mami, ca tati bantuie pe la parinti si socri …:D)..s-a gandit el sa se serbeze mai devreme, adica ieri. Asa ca ne-am strans toti prietenii de suflet si finii intr-o carciumioara . Ziua de ieri a fost pentru mine (si sunt sigura ca si pentru el!) una absolut minunata. Eu una parca m-am intors pe vremuri, cand, neavand copii, ne strangeam cu totii si vorbeam ore in sir, despre de toate si despre nimic, ne contraziceam, radeam, depanam amintiri, purtam tot felul de discutii „filosofice”. Ieri, toata lumea si-a lasat copiii acasa cu bunicii si „ne-am intors in timp”. Singura care a venit cu bebele la purtator, a fost o viitoare mamica din grupul nostru. A fost ciudat si in acelasi timp minunat…ciudat pentru ca, inevitabil, faceam ce faceam si tot la copii ajungeam :D. Nu am fost in stilul tipic al mamelor care ajung sa discute numai despre copii…mai degraba tatii au fost de aceasta data cei care se laudau care mai de care cu zambetele, nazbatiile si evolutiile copiilor lor. A fost foarte frumos pentru ca, dupa multe vreme, am reusit sa ne strangem toti, ca pe vremuri…

Ma uitam la prietenii nostri si mi-am dat seama cat de schimbati suntem toti. M-am bucurat ca anii nu au trecut peste noi degeaba…peste niciunul dintre noi. Ma uitam la chipurile lor (unii dintre ei imi sunt prieteni de cand aveam 5 ani, la fel si in cazul sotului meu) si imi aminteam franturi din trecut, din copilarie, din adolescenta, din facultate…

Nu vreau sa devin nostalgica (desi clar sunt), dar am descoperit cu bucurie, ca am un grup de prieteni in care, fiecare individ in parte a urcat treapta cu treapta si niciunul nu a dat inapoi ca racul. Suntem altfel si totusi aceeasi….suntem mai intelepti si totusi nu ne-am pierdut obiceiurile de pe vremuri de a ne tachina unii pe altii, de a rade unii de altii…nu ne-am abandonat poreclele, nu ne-am blazat, nu ne-am pierdut ardorea cu care ne contraziceam pe diferite subiecte si nici interesul pe care-l avem unii fata de altii. Nu simtim nici o secunda ca nu avem ce ne spune, nu exista pauze in conversatie…Intalnirea de ieri mi-a dat o putere interioara si o bucurie foarte mare. Avem amintiri impreuna, dar ceea ce este mai frumos este ca avem prezent impreuna si acest lucru, din punctul meu de vedere, este ceva ce nu gasesti prea des in zilele noastre. Ne vedem destul de rar strasi la un loc, tot grupul…culmea este ca de fapt sunt doua grupuri care s-au unit, intr-un mod absolut minunat – grupul meu de prieteni si grupul sotului meu de prieteni+ cei care au aparut dupa ce ne-am cunoscut eu si sotul meu. Din tot grupul au mai ramas doar doi necasatoriti si fara copii…ceea ce nu este deloc un impediment pentru ca amandoi iubesc copiii la nebunie, ii iubesc si ii rasfata pe copiii nostri, ai celorlalti din grup si se integreaza perfect cu umor si interes chiar si in discutiile noastre despre „plozii nostri minunati”.

Un amanunt pe care l-am sesizat ieri…si este cam prima data de cand avem copii si vad ca se intampla asta. Toata lumea a stat cu telefoanele pe masa, pregatiti sa raspundem la vreun apel venit de la bunici, dar in orele petrecute impreuna, niciunul din noi nu a pus mana pe telefon sa sune acasa sa vada ce fac copiii- semn ca si ceilalti, cred eu, au simtit ca si mine acea intoarcere in timp.:D E drept, la un moment dat unii s-au ridicat brusc si au declarat ca este ora de mancare, de somn de etc a copiilor…dar, culmea, la final s-a intamplat din nou ceea ce se intampla pe vremuri. Ne-am oprit la usa restaurantului sa ne luam „la revedere”…unde am mai stat vreo 20 de minute de vorba…apoi ne-am dus la masini sa plecam…si iar am facut „un popas” pentru cateva minute….iar cand am ajuns acasa…ei bine, am mai vorbit putin la telefon intre noi (ce de’, nu ne vazusem de multa vreme:D) ca sa povestim cum au reactionat copiii la vederea cadourilor primite!

Asadar, ieri, din punctul meu de vedere, nu am serbat numai ziua lui tati ci a fost exact ca pe vremuri…good times, old times.

Asa ca dragii nostri prieteni care cititi (si stiu ca cititi!!!), eu va multumesc pentru ziua de ieri…mi-a lipsit, mi-ati lipsit…asa stransi cu totii la un loc.

Dovada:

Stanga, fina mea (aoleu ce ciudat suna!) Georgiana , prietena mea din coplarie (yep…de pe la vreo 5-6 ani ai ei si ai animei). Drepta, Mada, tot prietena mea din copilarie, Mada (cea care este un izovor nesecat de Hello Kitty pentru fi-mea, fapt pentru care, Catinca este mereu nerabdatoare sa o vada!). Si cu ea ma stiu de cand ea avea vreo 5 ani si ii faceam tot felul de lucruri ca sa o sperii si s-o terorizez… 

El este Cristi, tata de baieti gemenei si baiat dragut de felul lui, doar ca asa se stramba el intotdeauna la poze (nu am poze normale cu el va jur!)…Cristi, prieten cu sotul meu din facultate

Stanga este Dana, mama de gemenei si sotie de Cristi (sau Cristi sot de Dana:D) prietena veche de care ma leaga amintiri multe, care ii explica viitoarei mamici Adriana (o alta prietena veche de care ma leaga multe amintiri) cum este cu bebeii…adica face pregatire loco. Dupa privirea Adrianei…ceeea ce povesteste nu este incurajator….:D (Adriana este sotie de Andrei care s-a ascuns de poze), adica sotia celui mai bun prieten al sotului meu, prieten din frageda pruncie!)

El este Tudor, alias Boieru sau mai nou, de cativa ani, Mos Craciun :D….prieten si coleg din facultate cu tati. Locul la masa nu l-a ales el, dar asa s-a nimerit …oricum el este o sursa nesecata de bunadispozitie si glume.

Ea este Nico, mama finutei mele si prietena mea. Viata a vrut ca noi sa ne cunoastem la un moment dat, sa fim vecine usa in usa si best friends ever…Cristina, fetita ei mai mare este prietena cea mai buna a Catincai.

In dreapta, Gelu, sotul Nicoletei si Nichi, finul numarul 1, sotul Georgianei.

Sarbatoritul zilei in timp ce-si astepta invitatii…

Astia sunt prietenii nostri….si ma bucur ca SUNT.

Later edit: Am stat eu si m-am gandit si m-am decis sa caut poze mai vechi cu ei si sa le postez ca sa vada si ei ce tineri eram…hihihi.

Comments (4) »

Lentila de cauciuc

Imi dorem de multa vreme sa fac asta. Iaca, am facut-o acum, cu batista la nas, cu un ceai de zmeura langa mine si cu gandul la fetita mea, „exilata” din motive de siguranta, la bunici. Noul meu blog, caci despre asa ceva este vorba, se numeste Lentila de cauciuc . Nu va asteptati la ceva nemaivazut- acest nou blog este si va ramane un loc unde voi posta atunci cand voi „vedea” ceva interesant prin „lentila mea de cauciuc”, cand voi vedea viata, intr-un anumit fel. Va fi un blog de fotografie facuta de mine. Asa cum am spus si in postarea introductiva a acestui nou blog, nu stiu daca am talent sau veleitati de fotograf, dar nu acesta este scopul…este mai degraba o transpunere a felului in care vad eu, in anumite momente, LUCRURI, MOMENTE…

Atat… si sper sa va placa!

Comments (6) »

Restante 3 – Bruxelles, Grand Place inainte de Craciun

Cateva poze pe care le-am facut intr-o seara, in Grand Place si imprejurimi. Am ajuns exact la finalul spectacolului de lumini si nu am mai prins decat ultima „culoare” de pe cladiri, dar Catinca s-a distrat. Nu va uitati ca suntem atat de zgribuliti…n-am plecat de acolo pana n-a mancat copilul gaufre de Craciun pe bat si pana nu mi-am facut damblaua sa pozez, cu maiinile degerate, cateva vitrine!

Comments (1) »