Posts tagged lucru manual

Maine se deschide CreaShop Hobby&Crafts

Incepand de maiine pasionatii de handmade, crafting, lucru manual (fiecare ii spune cum doreste), oamenii creativi, mici si mari, vor avea un nou magazin online de unde sa se aprovizioneze cu materiale.  Ideea www.creahobbycraft.ro  , adica CreaShop Hobby&Crafts a aparut din dragostea pentru handmade a unei mamici (adica eu) si a  fetitei ei (adica Catinca). Ne place sa facem cu mana noastra tot felul de minuni ca sa ne coloram, sa ne infrumusetam casa si viata. Ne plac oamenii creativi, oameni de la care intotdeauna consideram ca avem de invatat lucruri minunate. Ne place oferta infinita de materiale, accesorii si de tehnici de lucru si ne dorim sa cream si altora posibilitatea de a „gusta” din aceste placeri. Desi suntem la inceput si, ca orice magazin debutant, nu vom avea rafturile pline ochi, promitem ca incet, incet, sa le umplem cu materiale destinate tuturor tehnicilor de lucru, de care sa beneficieze atat adultii cat si copiii. Noi nu vindem seturi de creatie care, odata folosite, vor fi aruncate si uitate intr-un colt…noi va oferim bucatele „natur” de vise, accesorii care va ajuta sa le infrumusetati si sa le faceti obiecte de decor-obiecte si si decoratiuni care vor sta la loc de cinste in viata voastra, a apropiatilor sau a celor care le vor cumpara. Va oferim o fereastra catre imaginatie, un  loc unde scrapbookingul, felicitarile manuale, tehnica servetelelui, tehnica confectionarii de bijuterii, modelajul, mozaicul etc sunt „regine si regi”. Avem oferte speciale pentru cadre didactice, pentru clienti fideli, pentru amatori si profesionisti  avem materiale de cea mai buna calitate din tari  (Belgia, Franta, Olanda, Germania) unde handmade-ul nu mai este un hobby ci un mod de viata. Partenerii, colaboratorii si toti prietenii nostri vor avea, in curand, la dispozitie un blog al magazinului, un loc special, unde vor putea arata tututor minunile create de ei cu materiale achizitionate de la noi, vor putea posta tutoriale, sfaturi si indrumari pentru cei care vor sa incerce si ei sa creeze, sa guste aceasta pasiune numita handmade…. 

Va asteptam cu drag,

Oana si Catinca

Comments (6) »

Concurs de hobby si lucru manual! Ce parere aveti?

Mi-a venit o idee!

Eu sunt pasionata de creatie…imi plac provocarile noi.

 Nu, nu tricotez si nici nu crosetez pentru ca nu-mi place (reminiscentele de la lucru manual din scoala). In afara de acest lucru ma poti pune sa fac orice lucru care implica creativitate, migaleala, lucru manual. Dincolo de procesul in sine imi place sa vad rezultatele finale. Le pastrez pentru mine sau le dau la familie si prieteni.

Intr-o vreme, long time ago, ma apucase „nebuneala” sa creez bijuterii din FIMO. Cum materialele din Romania mi se pareau insuficiente si greu de gasit (trebuia sa culeg de pe mai multe site-uri!) am apelat la comenzi de pe site-uri straine. Apoi a aparut Catinca si orizontul meu in ale creatiei s-a largit considerabil: scrapbooking digital, calendare pesonalizate, carte de povesti personalizata, scrapbooking manual, creatie din lut, creatie de casute, globuri, mozaic, pictura, „metoda servetelului”, felicitari, casete de bijuterii, cuiere sau placute din traforaj decorate, pictate, asamblate etc…facute de una singura sau impreuna cu fi-mea. Am descoperit atunci ca-mi place la nebunie sa fac „lucruri”. Ajunsa in Belgia am descoperit ca hobby-urile de acest gen nu numai ca sunt incurajate ci sunt deja o adevarata „cultura”, atat pentru copii cat si pentru adulti. Am descoperit un univers intreg, ofertant, magazine imense cu absolut tot ceea ce ti-ai putea dori, ateleiere de creatie in care inveti si faci cam tot ceea ce inseamna produs hand-made pe acest pamant. Cand intru in aceste magazine stau acolo cu orele, cand intru pe magazinele virtuale…la fel. Craftingul este deja o adevarata industrie…dupa parerea mea, prea putin prezenta in Romania, din cauza numarului mic de comercianti, numarului restrans de produse si preturilor destul de piperate. Desi nu comentez niciodata, urmaresc foarte multe bloguri de creatie din Romania si mi se pare ca mainile acelor persoane fac adevarate minuni. Imi place sa fac, dar imi place sa si privesc ceea ce fac altii. Stiu, astfel de pasiuni necesita timp si de foarte multe ori bani . In multe cazuri insa, banii nu sunt importanti pentru ca unele dintre ele nu sunt asa scumpe, iar rezultatele sunt chiar spectaculoase.

Cand vorbesc de hobby, mai ales atunci cand vine vorba de copii, nu ma gandesc la desenat, lipit hartie colorata (glasata sau creponata)….o alta reminiscenta a scolii de pe vremea mea care dainuie si in ziua de azi in clasele 1-4 si chiar si la gradinite. Chiar ma uit cu tristete si vad ca desi  hobby-ul si creatia a ajuns o adevarata „cultura” in alte tari, la noi, unii invatatori inca se rezuma la asa ceva ignorand multiplele posibilitati. De regula, justificarea este pretul materialelor, pret pe care il suporta parintii si din care invatatorii isi iau procent. Putini sunt cei care au facut un calcul si au vazut ca renteaza mai mult, rezultatul este cu mult mai spectaculos si imboldul dat copilului de a-si dezvolta creativitatea este mult mai mare daca de exemplu, in loc sa creezi o felicitare de Craciun din bucatele de fetru si hartie …creezi un glob (la care folosesti un glob de polistiren pe care lipesti bucatele de hartie (servetel) si aplici putin sclipici sau niste poze ale parintilor decupate chiar de copil). Te costa tot cam pe acolo, dar este un lucru care ramane, pe care parintii sigur il vor pune in brad, an dupa an, pe care copilul va fi mandru sa-l arate la toata lumea care intre in casa….pe cand, o felicitare ajunge clar intr-un sertar si acolo ramane. Acesta este doar un exemplu, dar pot continua si cu altele- iaca, coronitele de printesa facute din carton (am primit si eu una la un moment dat de la un copilas) sunt frumoase, dar atat de anoste daca te gandesti ca pe ele se poate face si altceva decat un desen cu o carioca: se pot aplica pufuleti din aceia (gen blanita), sclipici (care exista si sub forma de lipici), bucatele de mozaic, pene colorate etc. Ma opresc aici in ceea ce priveste creatia pentru copii, dar voi relua poate, intr-o alta postare.

Revin acum la adulti, la cei care creeaza pentru si impreuna cu copiii lor, la cei care creeaza din pasiune si de ce nu la cei care au avut curajul sa faca din creatie o afacere. Am tot studiat piata de produse de crafting din Romania si am ajuns la concluzia ca e saracuta si prost organizata. Exista cateva site-uri care amesteca intr-o varza totala, produsele de birotica, cele de crafting si seturile creative pentru copii. Birotica, dupa parerea mea nu are ce cauta in zona aceasta, chiar daca exista uneori produse pe care le regasesti in ambele zone. Sa vinzi prese si aparate de legat la un loc cu margele si perforatoare cu model…hmmm, nu prea vad legatura. Cu toate astea, romanii pasionati se descurca. Isi fac rost de materiale de pe unde pot, in general din strainatate, unde materialele sunt mai ieftine sau de pe la micii comercianti ilegali care fac „bisnita” pe internet unde sansa sa iei teapa este majora. La un moment dat aparuse un magazinde crafting (nu-i dau numele sa nu-i fac reclama) care se „misca binisor”, dar ulterior a marit preturile atat de mult incat putini i-au ramas clienti…

Chiar daca romanul este creativ si din maiinile lui ies lucruri minunate (multe dintre blogurile si site-urile de creatie ale romanilor bat de departe ca produse site-urile strainilor care totusi beneficiaza de materiale mult mai multe) oferta de materiale este „subtire” si destul de piperata, daca este. La un moment dat, cand ma apucase pe mine facutul de bijuterii, mi s-a terminat provizia de lant auriu…am cautat o zi intrega, am gasit pe un site lanturi si am comandat. Raspunsul a venit dupa trei zile: „lant auriu nedisponibil. Deoarece cererea este prea mica nu importam pana nu avem suficiente comenzi. Daca doriti, comandati si va vom anunta cand vine.” Multam, nu vreau sa comand pentru ca eu am nevoie de el acum si da, eram dispusa sa platesc pretul care este de 3 ori mai mare decat afara, doar ca sa mi-l trimiti tu maiine! Cam asa se fac afacerile la noi. Eu chiar nu inteleg…daca tot te apuci de asa ceva, cum naiba poti sa dai un astfel de raspuns? Spune ca nu este in stoc si gata…macar asa nu suna insultator.

Asa ca uite ca mi-a venit ideea….de fapt este o provocare pentru voi, cele/cei pasionati de creatie, de hobby, oricare ar fi el! Ce ati zice daca m-as apuca sa fac un concurs (nu vorbim inca despre reguli, modalitati etc) la care sa poata participa oricine, indiferent de hobby-ul sau sau de ceea ce creaza, la care premiul/premiile sa fie produse (in conformitate cu ceea ce creaza), trimise de mine (pe banii mei – nu plateste nimeni premiul:D), de aici din Belgia. Ce ziceti o facem?

Astepta pareri si comentarii si daca va place ideea…ii dam drumul.

PS: Va marturisesc ca mi-ar placea ca la acest concurs sa participe nu numai mamici ci oricine care are un hobby, care face „lucruri” (care are blog sau nu, care are chiar o mica afacere din ceea ce creeaza!). Asa ca, daca cititi aceste randuri si cunoasteti astfel de persoane…dati-le de stire, poate sunt interesate.

Comments (75) »

Restante 1 – casuta la final…

Am promis ca vom posta imagini cu „marea ctitorie” la final. Catinca a pictat mobila (dupa ce am asamblat-o eu), a ales ales culorile si locurile si papusile si-au luat in primire noua locuinta. Mai avem nevoie de cate ceva (de exemplu nu avem paturi suficiente asa ca inca dorm inghesuite toate intr-un pat…..) dar ne vom ocupa la intoarcere.

Iata rezultatul:

O parte din mobila nepictata:

Catinca s-a decis…sufragerie albastra!

Rezultatul

Dormitorul la final

Vasele

Piese din mobilierul de la dormitor, folosite pentru alta camera

O alta camera

Baia si wc-ul – cada e prea mare…asa ca am facut o imparteala:

Terasa cu brad si cu lampi…firul de la lampi este prea scurt si a trebuit sa le punem aproape una de cealalta…important este ca lumineaza nu?

Comments (5) »