Posts tagged muci

Teoria „muciosilor” si responsabilitatea parintilor

Citeam intr-o zi pe blogul unei mamici o relatare despre o alta mamica care se plangea ca al sau copil se jucase cu un copil blonav in parc…mamica care spunea ca nu intelege de ce-si aduc parintii copiii blonavi in parc. Mamica care scria pe blog…finaliza postarea spunand ca nu intelege de ce se dadea mamica cealalta de ceasul mortii privind multimea de virusi care proveneau din stranuturile copiilor blonavi pentru ca ea nu si-a pus niciodata problmea. Intr-adevar, nu si-a pus-o pentru ca are inca un copilas micut care nu a intrat in colectivitate „ca la carte”….cand va intra, va intelege din plin. Am vrut sa scriu demult despre acest subiect…iata ca o fac acum.

Teoria „muciosilor” si responsabilitatea parintilor in viziunea mea este mult mai ramificata si consider ca sunt multe, multeeeee de tot de spus.

Pana sa o am pe Catinca nu ma interesa defel la ce virusi ma expun. Lucram intr-un mediu extrem „de contaminat” pentru ca aveam contact cu zeci si chiar sute de suflete pe zi. Dupa ce am nascut-o am avut insa parte de un instructaj specializat foarte amanuntit legat de riscurile la care expun copilul, un instructaj facut de multi medici pediatri care mi-au explicat, cu amanunte, ce si pana unde se poate intampla. Am ferit copilul in prima luna de viata, ca la carte. Din a doua luna…copilul meu a intrat intr-un mediu social foarte aglomerat. Casa noastra a reanceput sa fie mereu plina    de prieteni, ca inainte de a o naste, dar toti erau expusi la vesnica intrebare: „esti bolnav, iti curge nasul, stranuti?” si era invitat sa vina altadata daca avea ceva. Multi dintre ei (majoritatea celor care nu aveau copii) nu prea intelegeau si li se parea usor exagerata grija mea legata de acest subiect. Cei mai multi dintre ei au ajuns intre timp sa fie parinti si azi imi recunosc, cu zambetul pe buze ca sunt la fel de preocupati de acest lucru si ca de abia acum, cand sufera si ei alaturi de sufletelele lor, realizeaza ca nu eram deloc exagerata.  Aceasta insa a fost o categorie de oameni. Cea de-a doua este categoria parintilor carora NU le pasa! La ei ma voi opri astazi.

in aceasta categorie am intalnit cateva tipologii:

1. Parintele inconstient care se ascunde  sub masca „calesc copilul”. Caleste-l frate cat vrei tu, tine-l si dezbracat pe cuburi de gheata daca asta consideri tu…cine sunt eu sa te judec? – DAR nu mi-l expune si pe al meu! Faptul ca pe un astfel de parinte nu-l deranjeaza ca al lui copil behaie ca o oita chinuita, ca e cu mucii permanent pana in barba si ca il duce la petreceri cu febra 38-39…este fix problema lui. Devine insa problema mea cand acest lucru ma afecteaza pe mine si mai ales pe copilul meu. Mi se pare o jignire si chiar o lipsa de respect  sa iti aduci copilul bolnav (cu sau fara febra) la mine in casa sub pretextul…”lasa draga, n-are nimic…e doar racit ca a mancat inghetata!” In primul rand nu exista doar racit…toate sunt viroze..cine nu ma crede sa caute pe net…raceala este sinonimul virozei…evident, virozele sunt si ele de toate felurile: foarte usoare, extrem de usoare, grele etc. Rosul in gat nu se face de la inghetata ci de la faptul ca inghetata rece a ajuns pe un teren „minat” (imunitate usor scazuta) si a activat unul din miile de virusi sau bacterii existente latent in corpul nostru. Intrebarea este: cam de cate mii de ori poti sa explici un astfel de lucru? Eu una niciodata nu mi-am dus copilul bolnav intr-o casa sau intr-un mediu unde sunt si alti copii. Din respect pentru copii si parintii lor, pentru ca stiu cat se chinuie un micut si parintele pe langa el, cand nu dorm nopti, fac febra, tusesc pana vomita etc. Am aceeasi pretentie si de la cei care imi calca pragul sau care urmeaza sa aiba intalniri sociale cu mine. Evident, de cele mai multe ori, raman cu pretentiile si de cele mai multe ori…cu o viroza capatata! Cand a facut doi ani, Catinca s-a trezit, chiar in dimineata in care ii serbam ziua de nastere, bolnava cobza…ii curgeau ochii, nasul era praf, dar nu avea febra. Cu numai doua ore inainte de petrecere am sunat absolut toti invitatii si i-am anuntat ca fata este bolnava, ca noi, familia vom fi la locul unde am decis s-o serbam si ca nu ma voi supara deloc daca vor alege sa nu vina. Au venit absolut toti, dar toti parintii au avut dreptul sa aleaga si daca au ales astfel au fost cu ochii pe copii sa-i tina mai departe. Desigur, petrecerea era in aer liber ceea ce a micsorat sansele ca acei copii sa se imbolnaveasca, dar am considerat normal, de la sine inteles, sa-i dau dreptul parintelui sa aleaga daca vine sau nu. Pe de alta parte, mie mi s-a intamplat sa merg la petreceri unde nu numai ca sarbatoritul era bolnav ci toata gasca tusea…fara sa-mi fi spus cineva vreun cuvat.

2. Tipologia 2 este parintele care nu da doi bani pe ceilalti copii. Se aseamana mult cu primul, doar ca argumentele sunt altele: „nu am cu cine sa-l las, trebuie sa-l duc la gradinita” sau „trebuie sa-l scot si pe el putin in parc cu copiii ca altfel innebuneste” etc, etc. Pai mai omule, lucrurile sunt simple: esti parinte, el este copil. Daca esti parinte ar trebui sa te gandesti ca poate va veni ziua (de regula foarte curand) in care vei intalni unul ca tine care-ti va pune copilul lui nas in nas cu copilul tau- ii va tusi de doua ori si tu vei face vreo 5-10 zile de nopti albe…sau nu, ca poate nu-ti pasa deloc si are cine sa ingrijeasca copilul in timp ce tu dormi. Nu ai cu cine sa-l lasi…iti iei concediu! Nu, nu trebuie sa-l scoti in parc sa se joace cu ceilalti copii, tusind si stranutand in nasul lor. Nu, nu innebuneste si daca nu esti destul de abil sau de capabil sa-l distrezi cat sta amaratul in casa…macar ai bunul simt si tine-l in parc, izolat, ca sa nu-i imbolnaveasca pe altii. Problema este universala…nu se intampla doar in Romania, ba chiar, in alte parti e  mai rau. In Belgia spre exemplu exista asa numitul concediu pentru copil bolnav si cu toate astea ii vezi cu lamunarile pana in barba, tusind si cu febra la gradinita. Pediatra (stricta si destul de tipic belgiana a Catincai) numeste aceasta atitudine nesimtire. Poate in Belgia este chiar nesimtire. In Romania sa zicem ca exista anumite contexte sociale actuale care ar justifica unul din acele argumente (cel cu gradinita) desi…eu una chiar as face pe „ala” in patru ca sa nu-mi duc copilul bolnav la gradinita – riscand (in afara de potentiala agravare a bolii) sa se mai captuseasca si cu altceva pe deasupra- asta ca sa nu mai zic de imbolnavitul celorlalti.

3. Tipologia 3 este parintele care declara sus si tare, ridicand din umeri a neputinta „n-am ce face…ar insemna sa nu-l scot niciodata din casa pentru ca al meu este tot timpul bolnav”. Pai si atunci, vin eu si intreb…trebuie sa fie si al meu tot timpul bolnav pentru ca exista din ce in ce mai multi parinti care declara asta? Daca nu as fi trecut prin perioada mizerabile in care copilul meu scapa de o viroza, il duceam la gradinita doua zile si venea cu alta…si o tineam lant asa…as fi zis ca nu stiu ce inseamna sa ai copilul tot timpul bolnav. Totusi, am sesizat ca aceasta tipologie de parinti s-au obisnuit cu ideea ca al loc copil este tot timpul bolnav (cum oare ca eu una nu as putea sa o aud pe fi-mea tusind non-stop si sa fiu senina ca o zi de primavara!) si ajung sa perceapa acest lucru ca pe o normalitate, fara sa mai incerce in vreun fel sa diminueze aceste episoade…ci mai degraba incercand sa gaseasca argumente de genul inghetatei, sucului rece, vantului etc…si cam atat. Se ignora complet faptul ca un lant virotic poate fi complet evitat (mai ales in colectivitati) prin izolarea completa, de la primele semne, a copiilor bolnavi…si se ajunge la un cerc vicios: a mea se imbolnaveste, hai s-o duc la gradi. Il imbolnaveste pe un altul pe care parintele il aduce la gradi si ala da mai departe si tot asa…cand de fapt lucrurile se pot evita cu mare gratie. Daca tu ca adult nu poti evita astfel de situatii pentru ca muncesti, ai un job, un coleg bolnav etc…pentru copil o poti face extrem de usor, totul este sa VREI si sa-ti PESE de al tau in primul rand si de al altora in al doilea rand.

Multi ajung sa-si dea seama de aceste lucruri de abia cand incep copiii sa faca viroze dupa viroze, boli dupa boli, multi nu-si dau seama niciodata! Povestea cu imunizarea naturala chiar nu functioneaza oameni buni decat dupa multi, multi ani, cand ai toate sansele ca al tau copil sa fi capatat deja o sensibilitate (la urechi, la gat, la nas) dupa multiple boli si complicatii facute datorita dorintei tale de parinte de a-l imuniza. Nu o spun eu, o spun medicii…si am vazut-o demonstrata pe cazuri concrete. Orice copil capata o anumita sensibilitate si nu, nu-l poti ajuta defel sa se imunizeze daca-ti face mereu complicatii la care este necesara adminstrare repetata de antibiotic. Fetita prietenei mele a inceput sa faca, de mica, otite. Otite peste otite, mers la gradi, iar otita, iar mers la gradi iar otita. Otita aparea mereu ca o complicatie la viroze pentru ca avea canalul de comunicatie intre nas si urechi scurt (asa cum este la toti copiii pana in 7 ani). Dupa prima otita facuta, au urmat altele si altele…mereu tratate cu antibiotice. Mama ei continua sa o trimita la gradi sperand ca la un moment dat lucrurile vor inceta. Nu au incetat…s-au agravat! S-a ajuns la otite seroase, la operatii de polipi repetate, la chinuri, nu a mai raspuns decat la antibiotic intravenos. Toate astea…din cauza unor viroze asa-zise banale care la unii se manifestau doar cu muci si tuse. Fetita este la scoala acum si a fost operata, de curand, din nou de polipi pentru ca acestia s-au refacut, otitele au reaparut si i s-a dimiunat extrem de tare auzul.

 As putea sa ma mai povestesc si alte cazuri similare pentru ca stiu destule…asta pentru a demonstra ca simplii muci la copilul meu pot sa nu fie deloc simpli la copilul vostru

Dupa cate am tras cu fi-mea, un copil extrem de sanatos, caruia pana la doi ani i-a curs nasul o singura data…am ajuns sa filtrez extrem de diferit lucrurile. Cand am ajuns in Blegia si a inceput sa se imbolnaveasca in lant, cand imbolnavirile au fost din ce in ce mai dese pentru ca a intrat in colectivitate…si eu si sotul meu ne-am lasat „pacaliti” de chestia cu „lasa ca asa isi formeaza imunitatea”, de chestia cu „nu exista copil sensibil, doar parinte exagerat”. Am suportat cu stoicism ironii, filosofii si povesti spuse de altii cum ca ai lor copii au trecut prin asta si ca se va termina in 3-6-9 luni. A venit insa momentul in care toate aceste „mituri” au fost daramate ca un castel de cuburi …dupa o serie interminabila de antibiotice administrate (sa tinem cont de faptul ca medicii belgieni nu sunt ca cei romani sa dea antibiotic la orice!) ca urmare a unor complicatii facute de la viroze (vezi faringite virale), dupa drumuri noaptea la spital si chinuri cu copilul care statea cu masca pe gurita pentru ca se sufoca de tuse, dupa ce a dormit nopti intregi in fundulet pentru altfel tusea pana voma, dupa o pneumonie virala venita capac pe un organism slabit de atatea boli…am inteles si noi in sfarsit (si am primit  aceeasi recomandare de la medic) ca nu asa se face imunitatea si ca nu asa trebuie sa mearga lucrurile. Ca multi alti parinti care fac asta (zic eu sanatosi la cap!) am urmat recomandarea medicului si am retras copila de la gradinita pana la toamna, cand vom incerca din nou. Discutam , ma repet, despre un copil care nu a fost bolnav pana la doi ani, care nu a luat nici macar varicela (imunitate buna) desi a fost expusa in mod direct (o data mai mult decat direct) de doua ori, care mananca tone de fructe si legume fara sa fie nevoie sa ma rog de ea. Am inteles ca are o sensibilitate si ne-am asumat acest lucru…asa cum ne asumam sa nu expunem nici macar un suflet de copil atunci cand ea este bolnava, macar pentru simplul fapt ca un copil nu merita sa sufere, nici macar de o banala raceala (care poate pentru fi-mea e banala, dar pentru el aduce complicatii).

Asa ca nu, dragi mamici, tatici, bunici, unchi si matusi, nici mie nu mi se pare absolut deloc normal ca nepotul, copilul dumneavoastra sa-i stranute, tuseasca sau sa-mi tina copilul de mana dupa ce si-a sters mucisorii cu acea mana! El, copilul, nu are vina (desi poate fi educat si invatat reguli de igiena si protectie in astfel de cazuri – ca banalul pus al maiinii la gura atunci cand tuseste – „banal” pe care eu nu-l prea vad la copii). Voi, ca adulti insa aveti si vina si responsabilitate si daca pe voi nu va deranjeaza sa-l scoateti afara bolnav (vorba lui Badea – „atunci bine”) este treaba voastra, dar faceti in asa fel incat sa nu sufere altii.

Comments (49) »

Febra, muci, tuse, febra…

Cam asa stam. Dupa o zi in care febra a ajuns la apogeu…39 de grade si a scazut, cu mare greutate, dupa doua ore si ceva, la 38.6 (cu supozitor cu novocalmin si sosete cu otet)…o noapte cu treziri etrem de dese si cu febra tinuta „in frau” cu anittermice alternate, ferbra care a refuzat sa scada sub 38…a venit ziua de sambata.

Ziua de sambata apogeul mucilor care s-au declansat ca un robinet. Ochi lacrimosi de nu-i putea tine deschisi si chinuiala cu aparatul de scos muci. Noaptea de ieri a fost un cosmar pentru mine…treziri din ora in ora, cosmarurile Catincai, muci, febra, tuse…

Azi, parca e ceva mai bine, febra se mentine la cote rezonabile…38.1-38.2 sub antitemice administrate la intervale de 4 ore. Mucii incep sa se diminueze, ochisorii nu mai curg asa rau.

Maiine dau o fuga sa o asculte pediatra la plamani ca sa fiu sigura ca suntem pe drumul cel bun.

Singurul lucru bun…in mare si-a pastrat pofta de mancare…a refuzat laptele de dimineata, dar in rest a mancat absolut normal…ba chiar si cu febra 39 ea cerea mancare.

Mama ei de viroza belgiana!

Comments (22) »