Ora 8.20! Se zguduie patul! Nu, nu este cutremur! Aoleu copilu’! Se darama casa! Ce sa fie, ce sa fie? Deschid ochii gata sa sar din pat si il vad pe sotul meu in picioare langa mine: „O sa ai de tras cred zilele astea! S-au apucat astia de sus sa-si faca apartamentul!”
Se aud bucati de pereti cum cad, incepem sa nu ne mai intelegem unul pe altul! Constat uimita ca fata doarme…”nu pentru multa vreme, zice sotul meu care e gata de plecare!”
Imi pun papucii, imi iau o geaca pe mine si urc sa le sun la usa…nu aud…inutil…cobor si astept o jumatate de ora! Ma duc din nou…somnul meu s-a dus pe apa sambetei…in final imi raspunde un nene care imi spune spasit ca proprietara l-a asigurat ca a vorbit cu toata lumea din bloc si ca este ok.
Noi nu suntem toata lumea, dar totusi existam…si cum in „blocul” nostru nu sunt decat 4 apartamente din care doar doua locuite…ma intreb cine este „toata lumea”…poate doar scotianca de alaturi, femeie in varsta si cu probleme de auz! Ii explic frumos ca am copil mic si ca l-as ruga daca se poate sa nu mai bage picamerul de la 8 dimineata (sa inceapa si el de la 9) si sa respecte macar orele de somn de la pranz ale copilului. Cadem la pace pentru ora 14…il rog frumos sa-i transmita proprietarei ca in aceasta cladire locuieste si o familie cu un copil mic…in cazul in care nu cunoaste si ca normal si civilizat ar fi fost sa ne anunte si sa discute si cu noi! Imi spune cu regret in glas ca-i pare rau ca si el are copil mic si stie cat de mare este zgomotul, dar ca vreo 2-3 zile vom fi supusi la acest zgomot.
Cobor….trec 5 minute si picamerul reincepe. Casa se zguduie cu mine…in ritmul picamerului deja de o ora si!
Curios….Catinca inca doarme…asta in conditiile in care ii este foarte frica de zgomote de picamer si bormasini! Slava Domnului!
Sa vedem daca isi respecta promisiunea legata de ora 14…
Ma simt ca acasa in Romania…de ce oare????
Soarele de pe strada mea! 