Intre copacelul verde, frumos mirositor si fi-mea a fost dragoste din primul an. Avea cateva luni cand s-a trezit pusa printre jucarii, sub crengile lui parfumate si radea cu gurita pana la urechi…tare ii mai placea! Un an mai tarziu, in 2008 era atat de indragostita de bradut si luminitele din el incat, in primele seri (cam pana dupa Craciun) ne-a tras o sperietura zdaravana pentru ca refuza sa mai doarma….si statea treaza pana incepea sa cada in fund de oboseala. Finalul era cam acelasi, adormea in brate la taica-su, pe canapea, privind bradul si luminitele. 2009 a fost primul an in care a devenit cu adevarat interesata sa puna ea globuri, dar i-a placut mai mult sa le pun eu si ea sa se fataie printre picioarele mele. 2010 a fost anul cu primele pretentii…l-a studiat, l-a admirat, a decis ea in ce culori il facem, a ales locuri speciale pentru anumite globuri dragi ei…s-a implicat cam 70%. 2011, anul maturizarii, i-as spune, a fost anul in care bradul a avut cu adevarat mare importanta si primele semne de constientizare a simbolisticii bradutului, semne manifestate cu un an inainte s-au concretizat in pareri clare, bine argumentate, legate de modul de impodobire, culori, locul luminilor, implicare 100% la impodobire etc. Daca eu sunt cea care impodobeste bradul cu ea, tatal ei are o alta traditie (de 4 ani incoace pentru ca in primul an era prea mica), o traditie tata-fiica: ea in carca la tati pune steluta in varful bradului. Cred ca anul asta mai merge, dar de la anul sa-l vad eu pe tati cum suie „caprita” in carca! 😀
O alta traditie a acestei perioade, pe care am imortalizat-o in fiecare an…a fost rochita ei de Craciunita pe care a purtat-o din 2008 pana in 2011. Rochita a fost mare de la bun inceput si a fost modificata de strabunica ei astfel incat, in timp, sa putem da drumul la volanasele de la manecute si la cel de la poale….intre timp am dat drumul la toate volanasele posibile si rochia a ajuns un fel de bluzita :D…Anul trecut, cu greu ne mai acoperea funduletul….M-am gandit sa-i cumpar alta, n-am mai gasit una care sa se compare cu aceasta (cred ca mintea mea care s-a fixat pe rochia aceasta e de vine, nu rochitele de pe piata). Totusi, de amorul artei, chiar si cu rochia devenita bluza….voi face aceasta fotografie si in 2012. 😀
Ne pregatim sa impodobim bradul…momentul solemn este rezervat zilei de maiine….asadar spatiul lipsa…anul 2012, va fi completat curand. 😀
Soarele de pe strada mea! 