Archive for noiembrie, 2010

Casuta pentru papusi, hand made!

noiembrie 30, 2010 · Înregistrat sub Catinca mea, printesa mea, iubita mea

V-am povestit acum multa vreme despre ideea mea de a face, impreuna cu Catinca, o casuta pentru papusi. Ceea ce nu v-am spus este ca, pana de curand (cand am facut publica dorinta) mi-am dorit in secret o casuta din aceea cum au colectionarii adevarati, mobilata putin cante putin cu toate minunile, cu lumini cu toate cele…exact ca aceea pe care am vazut-o cand eram copil, la vecina bunicii mele dinspre tata. Poate, daca sunt cuminte, mi-aduce Mosul una. 😀

Revenind la casuta noastra hand made…de la pozele initiale, cu niste cutii de pantofi am ajuns in sfarsit spre final. Casa este gata, am muncit mult la ea, mai avem finisajele…adica sa spalam geamurile, sa facem retusuri pe unde se mai vede cartonul, pe unde am lipit stramb (adica pe unde a lipit Catinca stramb). Asteptam sa ne aduca Mos Niculae mobila natur pe care s-o picteze Catinca in culorile asortate ambientului ales de ea.

Iata rezultatul (nu puteam cere perfectiune pentru ca mami este la prima incercare, iar Cati are preferintele ei), dar ne declaram multumite de marea casuta (care ocupa mult loc, dar ne face fericite!)

Poze si explicatii (daca va bate gandul sa va apucati de asa ceva!):

Casa se face din cutii de pantofi, de preferinta de aceeasi dimensiune, altfel va veti chinui ca mine sa le potriviti! Se folosesc 8 cutii, 4 pentru fata si 4 pentru spatele casei. Cele pentru spatele casei se lipesc una de alta, cele pentru fata se lipesc fiecare (cu ceva care poate permite articularea lor-adica deschidere/ inchidere) de laturile exterioare ale cutiilor care formeaza spatele.

In prima imagine aveti spatele casei -4 cutii lipite una de alta si imbracate unitar cu un carton subtire. Geamurile au fost decupata inainte de lipirea cartonului, astfel incat dupa lipirea acestuia sa se poata decupa frumos, fara a lasa urme urate. Geamurile sunt facute din folie de plastic tare. Verdeata de pe casa se gaseste la punguta (aici, in Romania nu stiu daca exista) si este special facuta pentru a decora constructii de acest gen…este destul de migaloasa la aplicare- trasezi cu lipici zona si o pui pe deasupra prin presare.

Spatele casei

Fata casei

Casa deschisa- „articulatiile” casei au fost facute din hartie gumata (nu stiu cum se numeste) care este elastica si permite deschiderea si inchiderea, fara sa se rupa.

Tot din hartie „gumata” am facut ramele de la geamuri, usile si jaluzelele. Dezavantajul acestei hartii este ca se taie stramb, pentru ca este elastica. Avantajul – creeaza impresia de tridimensional.

Lipirea este destul de dificila pentru ca fiind elastica se stramba si se deplaseaza. In fotografia de jos…voi fi nevoita sa colorez cu verde zonele unde s-a deplasat pentru a nu se vedea cartonul roz.

Jardiniera este facuta din acelasi carton ca si cel aplicat pe casa, umpluta cu iarba decorativa si cu flori cumparate ca atare.

Toate abtibildurile sunt aplicate de Catinca (nu sunt pe gustul meu, dar e casa ei!:D)

Oglinzile interioare sunt facute din bucati specifice mozaicului…se vand ca atare in magazin, la pungute. Noi am ales bucatile din oglinda si bucatele mici albe pe care le-am combinat/sau nu cu postav si autocolante.

Autocolantele in cazul de mai jos albe, se vand la folie, dar pot fi inlocuite cu bucatele desenate si decupate dupa bunul plac.

Mi-a placut foarte tare ideea Catincai…ea si-a dorit asa ceva pentru ca vazuse in curtea unui prieten al nostru, dar a fost tare greu s-o fac. Este facuta din bete de frigarui, taiate pe masura, lipite, pictate si de abia dupa aceea am lipit iarba si am pus florile.

Gardul l-am cumparat ca atare

Cosul l-am cumparat, l-am umplut cu iarba si am pus flori.

Camerele

Nu au inca toate o destinatie precisa, dar Catinca a ales tapetul, parchetul si toate cele!

Bucataria

Podul

Covoarele sunt facute din material subtire care aici se vinde la foaie A4, pe care am aplicat prin lipire, autocolante sau bucatele de hartie.

Roaba, din lemn natur, pictata de Catinca

Mobila pe care o asteptam arata cam asa…doar ca este din lemn natur si este dezasamblata. Mai jos un dulap pictat si decorat de Cati

Dragii mei…cam asta e casuta noastra. Sper ca v-a placut si promitem sa postam poze cu ea mobilata si umpluta cu papusi.

Comments (19) »

Paris, inainte de Craciun

noiembrie 29, 2010 · Înregistrat sub Povestea iepurasului Bocanila!

In copilarie, mi-am petrecut cativa ani la Paris impreuna cu parintii mei. Eram mica, aveam 5 ani, dar mi-au ramas in minte amintiri foarte puternice: imagini cu locuri, cu lucruri pe care daca le-am revazut le-am recunoscut imediat, obiecte, mirosuri, arome, aromele copilariei cum le spun eu de multe ori. Doua din aceste imagini sunt cea a vitrinelor „miscatoare” de la Galeriile Lafayette si Champs Elysees luminat de Craciun. Alaturi de merele „trase” in zahar rosu, de mirosul de castane coapte vandute pe strada si de magazinele de papetarie cu tot felul de nimicuri (pixuri lucitoare, colorate puternic , gume de sters parfumate etc) sunt cele mai dragi amintiri ale copilariei mele in Paris. De altfel, cred ca ideea de Craciun inseamna si azi pentru mine toate aceste imagini adunate la un loc+ Mosul.:D

Cand am nascut-o pe Catinca am visat cu ochii deschisi, de nenumarate ori, sa vina o zi in care sa o pot duce si pe ea acolo…sa dau visul mai departe. Mintea copiilor este complet altfel „construita” decat a adultilor…ei simt, stocheaza si isi amintesc lucruri si detalii pe care adultii le vad cu totul altfel sau nu le vad deloc..eu sunt dovada vie a acestui lucru: intotdeauna mi-am amintit din Paris lucruri pe care mama nici nu-si imagina vreodata ca mi le voi aminti- am recunoscut strada pe care locuiam fara mare greutate, datorita unui magazin de fructe si legume care era deschis acum 29  de ani acolo si care mai exista si azi!

Ei iata, weekedul care a trecut mi-am implinit dorinta si am transmis „visul” mai departe. Haha, nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc – ce mult m-am schimbat de cand o am pe Cati: acum 3 ani si ceva as fi visat sa am sansa sa ajung la Paris sa-mi fac shopping-ul pentru Craciun, acum am visat sa ajung sa miros castanele coapte, sa vad luminile incredibile si vitrinele miscatoare.

Incep prin a va spune ca Parisul copilariei mele a disparut…sau eu am „devenit” adult, dar cateva lucruri esentiale, exact acelea pe care mi le doream eu sa i le arat Catincai au ramas la fel. Atat eu cat si tati am fost pur si simplu sufocati de un trafic incredibil. Spuneam ca mai rau ca in Romania nu se poate…ohhh, ba da…se poate mult mai rau, la Paris! In afara faptului ca se merge bara la bara, soferii parizieni sunt un pericol public – absolut toti. Se merge intr-un haos total, se trece pe rosu, pe verde, pe orice culoare, se lovesc, se ciocnesc, parcheaza fortat masinile lovind in masina din fata si in masina din spate, pana isi fac loc si ei pe locsorul ramas, taie fata, claxoneaza…un infern. Cred ca daca as trai acolo, m-as lasa de sofat, oricat de mult imi place mie sa stau la volan.  Aglomeratia pietonala este si ea incredibila-o concentratie de populatie pe metrul patrat absolut incredibila.

De cand a auzit ca mergem la Paris, Catinca si-a amintit de Tour Eiffel si de caruselul de langa…asta isi dorea ea…a si vata de zahar roz! Eu una ma bucur orice si-ar aminti pentru ca Dumnezeu ne-a dat sansa sa fim la 3 ore distanta de Paris (de mers cu masina) si sa ne permitem sa ii oferim amintiri frumoase. Am plecat sambata dimineata la 9 si am ajuns la Paris la pranz. Ne-am cazat si am fugit cat de repede am putut noi (adica cu 2km/h) pana la Tour Eiffel …unde am fost informata de fata mea ca „turnul nu este turn ci un castel de printese”….adultul din mine vede doar coada incredibila, frigul intepator si imbulzeala de vanzatori ambulanti de turnuri miniaturale care nu-ti dau pace. Totusi….”miroase” a Paris, mi-am spus in gand. Ne-am plimbat putin prin Champ de Mars, parcul unde altadata calcau alte picioare micute si unde o fetita fugea mereu din mana mamei…eu! Cati si tati mi-au incetinit marsul decis si viteza cu care vroiam sa ajung la caruselul mult dorit (de frig nu de altceva) pentru ca micuta printesa, bine infofolita, a ajuns la concluzia ca frunzele pariziene sunt mai interesante decat cele belgiene (fapt pentru care le-a adus acasa, bine ascunse in trollerul ei!). Am ajuns la carusel, am bifat si dorinta cu vata de zahar roz pe care pitica a devorat-o (veti vedea in pozeimpreuna cu cine). Friggggg mon cher! Fuga catre „scopul” calatoriei: vitrinele miscatoare de la Galeriile Lafayette si de la Printemps. Am „vaslit” din nou cu viteza melcului catre bulevardul cu pricina si a inceput vanatoarea de locuri de parcare….nimic. Intr-un final, am gasit loc intr-o parcare subterana si am intrat in Galerii. Imbulzeala de nedescris, niste preturi astronomice la absolut orice, un decor absolut spectaculos! Ani de-a randul am avut de-a face cu organizarea evenimentelor intr-unul din cele mai mari magazine din Bucuresti si sambata muream de furie cand am vazut cat de mult ne mai trebuie noua, romanilor, pana sa intelegem ca simplitatea de calitate este mult mai spectaculoasa decat luxul de prost gust. Ne-am dus direct la etajul 5 din galerii unde stiam ca este Mos Craciun, tati a facut o poza „clandestina” cu fata si Mosul (pentru  ca daca vroiai la Mosul trebuia sa platesti 10 euro pe poza!) si ne-am intalnit in sfarsit, in fata raionului Barbie cu o colega de-a mea de clasa (care locuieste la Paris) pe care nu o mai vazusem de cand am terminat liceul. Cea mai mare aventura a fost cand am ajuns jos, la vitrine. In fata fiecarei vitrine erau zeci de suflete, cu copii mari si mici, care se imbulzeau sa ajunga sa vada jucariile miscatoare si scenele de poveste. Mi s-au parut mici, atat de mici in comparatie cu ceea ce isi amintea creierul meu (adica niste papusi mari de tot care faceau tot felul de lucruri magice intr-o vitrina). Catinca, catarata la tati in carca privea cu ochii mari si cu gura cascata. Eu, cu aparatul la gat, cu geanta pe umar incercam sa pozez, copil cu tata, vitrine si ii strigam din cand in cand sa inchida gura ca raceste. Denisa, colega mea din liceu statea calma pe marginea trotuarului si radea de mine. Intr-un final, am reusit sa ne strecuram langa o vitrina, dupa parerea mea cea mai frumoasa, cu niste ursuleti care impodobeau activ un brad si cu niste papusele care dansau. A fost momentul in care mi-am dat seama cu adevarat ca „am transmis visul mai departe”. O Catinca cu gura cascata, cu ochi lucitori se minuna de zor cum trage ursuletul de beteala si incearca sa o agate in brad.

Recunosc, am clacat si am renuntat sa mergem la celalat magazin Printemps. Ne era foame, era frig si Cati obosise. Ne-am strecurat intr-un restaurant micut din apropiere si Cati a devorat o pulpa imensa de pui caramelizat si o portie mare de piure cu sofran (pe care eu il urasc!). Am depanat amintiri cu Denisa vreo ora dupa care fiecare si-a urmat drumul…ea acasa, noi spre magia luminilor nocturne, Champs Elysees. Aici se afla de altfel si targul de Craciun (unul dintre ele) la care ne-am promis ca vom reveni a doua zi, dar si o roata imensa, in care Catinca a decis ca „trebuie” sa se dea! Sambata seara, traficul pe acest bulevard este absolut socant, bara la bara si o multitudine de limuzine din acelea lungi, de 10-12 locuri….Pana la jumatatea bulevardului, copilul adormise, eu ma chinuiam de zor sa scot aparatul pe geam si sa pozez, iar tati bodoganea soferii francezi. Una peste alta insa…bulevardul pe care mi-l aminteam eu…luminat ca in copilaria mea.

Duminica am mancat micul dejun rapid, ne-am baut cafeluta si laptele, am pus bagajele in masina si am plecat catre ultima destinatie a weekendului nostru parizian: Champs Elysees, din nou. Am parcat si am pasit curajosi in frigul cumplit de afara. Tati si Cati au luat-o spre roata, eu am luat-o spre targul de Craciun. Revin asupra acestui amanunt pentru ca si pe mine m-a socat reactia mea….nu aveam chef de shopping…vroiam doar sa „miros” aromele copilariei mele. Cum am pasit pe langa prima casuta de lemn, frumos decorata, am simtit mirosul de castane coapte…am intors capul si i-am vazut pe nenii aia cu tipsii mari incinse, pline de castane, cornetele din copilarie, tot…am simtit mirosul de vin fiert, de clatite…m-am intors in timp…atat de mult incat la un moment dat ma uitam in jur s-o vad pe mama. Am pornit incet, in plimbare, prin multime, trecand pe langa fiecare casuta: jucarii, foarte multe bijuterii, caciuli, fulare si extrem de multa mancare atat de imbietoare incat iti muta nasul. Lume vesela, zgribulita de frig, cu pahare de vin fiert in mana marsaluia alaturi de mine. N-am facut poze…oricum aparatul era la tati care poza Parisul de sus, din Roata…dar cred ca nici nu as fi avut dorinta sa fac poze…pur si simplu am „trait”. O ora mai tarziu, m-am reantalnit cu tati si cu Cati…si am pornit in trei sa cautam trenulet si carusel. Am baut un vin fiert cu lamaie si scortisoara in timp ce Cati testa jucariile mai sus mentionate si am tot mers…pana ne-am trezit departe, spre capatul celalalt al bulevardului. In mod exceptional, magazinele de pe Champs Elysees sunt deschise in preajma sarbatorilor, chiar si duminica. Am intrat in vreo doua ca  sa ne incalzim putin, am mancat cartofi prajiti la casoleta …totul pana am ajuns la locul cel mai periculos pentru copii mici, mari si foarte mari: magazinul Disney. Cand a vazut vitrina, Catinca s-a smuls din mana lui taica-su si a luat-o la goana. In vitrina il veti vedea pe Aiurel, magarul din Winnnie the Pooh, o noua  pasiune a Catincai…statea in fata vitrinei si striga cat o tineau puterile: Aiurelllllllll. Cu greu am reusit s-o intorc cu fata spre taica-su ca sa-i faca o poza cu Aiurel. Evident, am intrat! Oricum vroiam sa intru, dar pana sa-mi dau acceptul verbal, Catinca deja se inghesuia sa intre. Vroiam sa intru pentru ca nu am gasit nicaieri o papusa Clopotica, iubita zana a Catincai, iar acolo stiam sigur ca o voi gasi.Cand s-a vazut intrata Catinca a stiut clar ce cauta : Clopotica. I-o va aduce mosul la bunica Ada acasa, asa ca am luat-o, dar a fost o aventura. Catinca s-a enervat ca nu duc papusa la casa ca sa i-o dea vanzatorii Mosului si sa-i spuna ca este pentru ea, taica-su a plimbat-o prin magazin, dar facea si facea si tot la raionul cu personajele din Clopotica ajungea si intepenea acolo, vorbind continuu. Pana la urma a reusit s-o scoata din magazin si eu am reusit sa platesc papusa si s-o indes in geanta.

Dupa magazinul Disney Catinca a inceput sa-si manifeste oboseala….mergea deja de aproape 3 ore pe jos. Am mai facut cateva poze la vitrinele care mi-au placut si am luat metroul doua statii inapoi pana la parcare.

Tot drumul spre casa Catinca a dormit nemiscata, nu inainte de a tine un discurs despre Clopotica si prietenii acesteia…

A fost Paris inainte de Craciun. Pentru mine, pentru Cati, pentru tati. Totul multumita ideii lui tati caruia ii multumim. A fost Parisul copilariei Catincai, impodobit pe ici si colo cu amintirile unei fetite cu o pufoaica groasa, grena, cu o caciulita si un fular grena (asa era mama sau iar visez eu cu ochii deschisi?)

Poze

Comments (18) »

Am reaparut!

noiembrie 26, 2010 · Înregistrat sub Catinca mea, printesa mea, iubita mea

Incep prin a va multumi tuturor celor care ne-ati scris comentarii pe blog sau ne-ati trimis mesaje pe email. Da stiu, am disparut fara urma. Am primit numeroase reprosuri pentru faptul ca am „abandonat” blogul…dar iata ca revenim. Nu am abandonat blogul doar ca eu am trecut printr-o perioada in care am fost complet lipsita de „inspiratie”. N-am sa vorbesc prea mult despre ceea ce s-a intamplat de cand nu am mai scris….important este ca suntem bine, voiosi si pregatiti sa mergem acasa, in vacanta..

Catinca isi lungeste cu fiecare ora care trece lista de cerinte pentru Mos Nicolae si Mos Craciun…si devine pe zi ce trece mai independenta si mai incapatanata. Este un copil cuminte, dar este extrem de voluntara si de decisa sa nu faca decat ceea ce crede ea ca trebuie sa faca si nu ceea ce i se spune. Mai mult, pe zi ce trece ne uimeste cu rationamentele ei si cu imaginatia ei.  Un lucru este cert: ca si mine, ca si taica-su, nu este o persoana pe care „s-o manevrezi” prea usor – gand cu care, eu ca mama, ma impac si nu prea ma impac, constienta fiind ca va fi mai greu s-o strunesc.

Zilele trecute discutam despre Mos Craciun si m-a intrebat daca eu cred ca Mosul o sa aiba suficienti bani ca sa-i cumpere tot ce isi doreste ea. I-am zis ca nu stiu sigur, dar ca mai mult ca sigur, daca va fi cuminte va primi multe lucruri de pe lista ei, chiar daca Mosul nu are bani suficienti ca sa-i aduca tot. Concluzia discutiei ai fost: „Pai mami, daca n-are bani suficienti sa se duca sa munceasca mai mult, ca sa castige mai mult, ca sa poata sa-mi aduca.” M-am blocat total. Ea nu a auzit niciodata discutii despre bani, despre multi, putini, dar i-am explicat ca lucrurile nu vin de la sine ci trebuie sa muncesti ca sa ai bani si sa le cumperi. Initial am vrut sa fiu putin dojenitoare si sa-i explic ca nu i se cuvine totul si ca trebuie sa si merite…apoi mi-am dat seama cat de important este ca gandeste singura asa si ca un astfel de rationament l-a facut singura, fara ajutor si m-am rezumat la concluzia esentiala: a inteles ca trebuie sa muncesti ca sa castigi bani si ca sa poti cumpara cu ei. Pentru moment este mai mult decat suficient, mai ales ca, Catinca, nu este genul de copil care sa se dea cu fundul de pamant atunci cand ii spui ca nu-i cumperi ceva.

A crescut mult…sau cel putin asa mi se pare mie, la fel cum mi se pare ca s-a maturizat foarte mult si a are deja alura de fetita mai mare, ca i se schimba mimica…ma tot intreb cum vor reactiona bunica si strabunica cand o vor vedea pe viu dupa cateva luni bune de cand nu au mai vazut-o.

Voi, cele care sunteti mame de copii mai marisori de 3 ani…nu aveti impresia uneori ca ii certati prea mult? Eu sunt intr-un moment in care fac eforturi foarte mari si sunt mereu pusa intr-o balanta ciudata: sa o cert sa nu o cert. Am impresia uneori ca insist prea mult si ca am pretentii prea mari de la ea, dar, in acelasi timp imi este frica sa nu sar anumite etape din educatie, sa nu trec peste niste chestii, care pot crea precedente, fara sa le punctez. Pe de alta parte o vad ca nu se simte deloc „afectata”…spune cel mult „scuze mami” si isi vede in continuare de treaba ei, chiar facand acelasi lucru pentru care am certat-o. Ma dezarmeaza…nici nu mai stiu cum sa reactionez. Am recurs si la unele pedepse..ii este frica si nu de pedepese…in sensul ca nu vrea sa fie pedepsita, dar nici nu acorda prea mult interes faptului ca este pedepsita.

In ultima vreme a dezvoltat o adevarata pasiune pentru Clopotica, un desen animat la care ma uit inclusiv eu…mi se pare atat de cald, de bine realizat, de frumos…si are si pilde legate de comportament…chiar imi place!

Sa va spun cate ceva despre celebra casuta pe care am inceput, cu mult timp in urma sa o construim…e gata, adica suntem la ultimele detalii si asteptam „sa ne aduca Mos Nicolae” mobila. A participat activ la construirea ei, chiar daca in mare parte este „opera” mea. Ea a fost cea care a ales tapetul pentru fiecare camera, covoarele pe care le-am confectionat si decorat, culorile la tot ceea ce tine de interioare. Ea s-a ocupat de decorarea cu abtibilduri a covoarelor si a casutei, lipeste, taie…pune flori…a fost foarte atrasa. Cand m-am apucat de casuta asta n-am stiu la ce ma bag pentru ca da, au intrat ceva banisori in ea (mai multi decat daca luam o casa de plastic gata facuta) si multe ore de munca…dar a meritat.Este foarte incantata si ne-am dedicat cate o ora in fiecare seara pentru a o face. Avem inclusiv iedera si ghivece cu flori, jaluzele,  etc. Foarte curand vom posta poze ca sa vedeti ce am facut noi.

Pentru ca ne place sa fim creative, am descoperit o noua pasiune pe care insa nu o putem dezvalui pentru ca ceea ce facem noi constituie „cadouri” pentru bunici, dar va garantez ca este o munca migaloasa.

De cand nu am mai scris Catinca a inceput sa coloreze in adevaratul sens al cuvantului. Eu ma tot straduiam s-o invat, dar nu prea manifesta mare interes. Intr-o zi, s-a asezat la masa, si-a luat cariocile si s-a apucat sa coloreze intr-o carte cu Clopotica….am fost absolut socata cand am vazut rezultatul – nu depasise contururile si alesese culori foarte frumoase. Din acea zi, isi petrece zilnic, macar 10 minute colorand. Alte pasiuni: tablourile din frunze lipite pe hartie, colajele din bucatele de hartie colorata, pictura.

Cam asta pentru inceput….vom reveni cu noutati luni, cand voi raspunde tuturor celor care mi-au scris pe blog.

Pana atunci, cateva poze recente cu printesa Catinca:

Comments (11) »