Archive for Iulie, 2010

Prima accidentare serioasa cu bicicleta

Hello Kitty, bicicleta noastra mult dorita si iubita a produs prima accidentare serioasa. Dupa ce a invatat sa pedaleze, datorita sistemului de pedalare „in gol” construit de bunicul Fane, Catinca a luat-o voiniceste „la pedale” …trage tare si cu viteza, doar ca la fel de tare trage si de volan. Intr-o dupa-amiaza, ma suna tati, care era in parc la „biciclit” cu printesa familiei si-mi spune sa pregatesc o portie de inghetata, recompensa pentru campiona care mergea foarte, foarte bine. Ajung  ei acasa si aflu ca trebuie sa pregatesc portie dubla de inghetata pentru „campioana” accidentata si curajoasa: o ditamai julitura trona pe cotul „capioanei”. Bicicleta a cedat unei zmucituri de ghidon, efectuata pe o zona usor nisipoasa si…lipsa cotierelor si genunchierelor si-a spus cuvantul.

Ca atare, campioana nu mai pleaca fara echipament complet (genunchiere, cotiere) la care se adauga si plasturele mare cu animale colorate.

Cand se plictiseste de „condus” bicicleta…Catinca trece direct la condusul masinii!

Comments (4) »

Zoo Anvers si „jucaria noua”

Nu, nu Catinca are jucarie noua…eu si tati avem: ne-am luat un aparat foto smecher pe care eu ma chinui sa pun in aplicare cunostintele capatate despre fotografie, in timpul facultatii. Prima zi de folosire s-a soldat cu vreo 350 de cadre trase la gradina zoologica din Anvers…cateva au iesit super frumoase, dar mai am de invatat despre noua jucarie. Gradina zoologica din Anvers este absolut minunata…iar Catinca nu s-a lasat „dusa” de acolo decat dupa vreo 4 ore si ceva… Poze:

Un pui de maimuta trist..

Gramada cere varf

Wild

Maimuta mica..in carca unei maimute mari si tati pe post de „centura de siguranta”

Familie

O poza muncita….

Eu sunt mic…

Tati, Cati si zebrele

Girafita 1 (Cati+tati), girafa 2 (adica girafa), girafa 3 (adica eu!)

Iluzie optica…doua girafe sau una cu doua capete?!

La masa, langa girafe

Eu si un prieten

„Tu est mon chocolat”…alintul de ultima ora folosit de fiica mea!

Foca…am tras vreo 10 cadre ca sa iasa unul cam asa….

Fish world…

Mda…gata cu pestii!

Renii lui Mos Craciun

Arta naturii

Cea mai buna „chestie din lume” …

Somnul de frumusete

Regele si regina si joaca de dupa-amiaza

Puisorii

Scandalagii…eu n-am vazut papagali care sa faca mai urat ca astia doi!

Spectacol cu foci (observati ca singura persoana care sta in picioare este Catinca….si batea din palme si topaia!)

Flamingo

Lumea lui Hipo

Puiul de „himpompotam” (citat din Catinca) nascut anul trecut in gradina zoologica din Anvers….o poza „pe furate” pentru ca era foarte activ

In mod clar ne place la zoo

Comments (4) »

O lume normala!

Azi, ne-am dus, ca de obicei, in parcul favorit, Georges Henri, sa ne jucam la leagane si mai ales la nisip. Imi este tare greu sa scriu acest post, dar o voi face, in primul rand pentru ca mi-as dori ca ceea ce am vazut azi, sa fie posibil si acasa, in Romania, fara ca parintii sa de bir cu fugitii si sa-si fereasca copiii „ca de ciuma”.

Pana azi, Catinca nu a vazut fata in fata un copil care sa aiba vreun handicap. Cand am ajuns la nisip era acolo un grup de copilasi (vreo 5) cu diverse probleme, in principal autism si sindrom Down. Ceea ce am vazut m-a cutremurat, m-a induiosat, m-a impresionat extrem de tare si m-a facut sa-i multumesc lui Dumnezeu, pentru a mia oara, in ultimii aproape trei ani, ca am un copil sanatos!

Ceea ce vreau sa povestesc insa tine de notiunea de „ACCEPTARE”, o notiune care, din pacate, am vazut ca inca nu este foarte prezenta in Romania. Parintii care au astfel de copii, ii feresc de ceilalti copii si o fac pe buna dreptate, pentru ca a lasa un copil cu dizabilitati, la joaca, cu ceilalti copii din parc poate trezi tot felul de reactii absolut aberante ale parintilor care au copii „normali”. Am spus intotdeauna ca normalitatea tine de fapt de niste reguli sociale …acceptarea tine insa de deschiderea unei societati si de dorinta de a integra in ea si pe cei care au avut mai putin noroc. Copiii de care va vorbesc erau insotiti de 3 femei care aveau mare grija de ei si ii urmareau pretutindeni. Cu toate astea, nu-i impiedica nimeni sa se amestece in grupurile de copii care se jucau, iar grupurile de copii (insotiti de parinti) ii acceptau ca atare in jocul lor. Sa va spun ca nimeni nu-si lua copilul de langa acesti copii? Sa va spun ca toti copiii sanatosi nu-i acceptau pe acesti 5 copilasi? Sa va spun ca vreo mama, mai mult sau mai putin grijulie se supara daca vreunul din copiii bolnavi incepea sa arunce cu nisip in toate directiile si-si lua degraba plodul de acolo ca sa nu fie „traumatizat”? NU, nu va voi spune asta. Va voi spune insa ca acesti copii, care in majoritatea timpului se tarau in 4 labe, se tavaleau prin nisip, mancau nisip, isi puneau nisip in haine-  erau integrati absolut in peisajul parcului si nimeni, dar absolut nimeni, nu si-a miscat sau nu si-a luat copilul de langa ei! O lume normala! O lume in care copiii mai putin norocosi au LOC fara a fi considerati niste ciudatenii traumatizante!

Catinca statea la umbra si se juca in nisip cu formele, impreuna cu o fetita de varsta ei. Una din ingrijitoare l-a adus aproape pe brate, pe unul din copii, un baietel de vreo 8-9 ani, la umbra, in spatele Catincai. La inceput, fi-mea nu l-a vazut. Apoi, privirea i-a fost atrasa de faptul ca micutul statea intins complet pe nisip si isi tot punea nisip in cap. S-a intors spre mine si m-a intrebat:

” Mami, de ce baietelul ala nu este cuminte? Isi arunca cu nisip in cap si se tolaneste pe nisip ca un cochon. Nu-l cearta mamica lui?”

I-am explicat ca baietelul este bolnav si nu face acest lucru pentru ca este rau ci pentru ca, fiind bolnav, nu-si da seama ca se murdareste. I-am explicat ca mamica lui (era prea complicat sa-i dau detalii privind ingrijitoarea) nu-l cearta pentru ca el oricum nu intelege si am rugat-o, sa-l lase sa se joace cu jucariile ei daca el va dori asta.

Baietelul era la numai 2 metri de ea si de cealalta fetita. Azi am inteles ca da, copiii au cel mai pur suflet. Numai faptul ca devenim adulti intr-o societate unde normalitatea este o „norma” stabilita de ceilalti adulti ca noi, reci si de multe ori indiferenti, ne strica aceasta puritate pe care o avem copii fiind. Cand baietelul s-a ridicat in fund (era destul de „prezent” desi suferea de autism) Catinca si fetita s-au dus langa el cu jucarii cu tot si i-au dat o lopatica. Imediat, a aparut langa el ingrijitoarea care i-a spus sa nu arunce cu nisip si sa se joace frumos cu fetitele. Nu l-au prea interesat jucariile pentru nisip in schimb a fost extrem de incantat de apa din galeata Catincai, galeata pe care a turnat-o sistematic pe haine, cu o precizie si o dozare impresionanta. Dupa aceea „a luat-o la fuga” in genunchi catre ingrijitoare, razand fericit.

Singurul lucru pe care l-a sesizat Catinca a fost asta: „mami, s-a udat tot pe haine…o sa se imbolnaveasca daca ramane asa ud!”

I-am privit pe fiecare, cu sufletul strans si da, pentru o clipa, m-am gandit ca poate Catinca nu ar trebui sa vada inca aceasta fata nefericita a vietii. Mi-am dat seama insa foarte repede ca sunt impinsa de „norme” sa gandesc astfel si ca daca fata mea are intrebari, voi sti ce sa-i raspund. Mi-am dat seama ca sufletul si ochii ei de copil percep cu totul diferit fata de mine, mi-am dat seama ca ceea ce fac eu si ceilalti parinti este normalitate.

M-am uitat la cei 5 copii cat de fericiti erau, intr-o lume numai a lor…si in acelasi timp intr-o lume a noastra, a celor care eram acolo. Mi-am amintit cu tristete de o scena din parcul Floreasca (Catinca avea un in jur de un an) cand la nisip a fost adusa o fetita intr-un carucior cu rotile, luata in brate de catre mama ei si pusa in nisip alaturi de ceilalti copii – in maxim 2 minute toti parintii si-au luat copii pe o raza de vreo 10 metri ca si cum acel copil ar fi fost „ciumat”. Mama nu a avut absolut nici o reactie…era obisnuita. Nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca un grup de copii, ca cei pe care i-am vazut azi, ar fi „poposit” intr-un parc de la noi….

Mi-au dat lacrimile cand au plecat…una din fetite a inceput sa planga cu sughituri pentru ca nu vroia sa plece…din nefericire, singura manifestare de protest pe care putea sa o aiba era acel plans …pleca dintr-o lume normala!

Mi-a fost ingrozitor de greu sa-i privesc si da, ziua mea nu mai este frumoasa pentru ca ma gandesc la chinul lor, dar mi-as dori sa pot sa fac, de fiecare data, ceea ce am facut azi: SA ACCEPT si sa traiesc INTR-O LUME NORMALA ca cea in care am trait azi. Vreau ca fetita mea sa invete sa pastreze aceasta normalitate, vreau ca fetita mea sa nu ajunga unul din acei copii care striga in gura mare in parc…”eu nu ma joc cu acel copil pentru ca este handicapat!”

Azi, in parc (in fundal, baietelul din povestea mea!)

Comments (5) »

Knokke…o statiune „altfel”

Sambata dimineta era cald rau in Bruxelles….evident, primul gand a fost sa mergem la mare. De aceasta data am ales Knokke, o statiune cunoscuta ca fiind „mai de fite” si mai animata. Oameni buni…astia nu stiu ce inseamna „de fite” (nu in acceptiunea romanului), iar despre animat….ca sa zic, un Neptun al zilelor noastre, nu in sezon, ci in afara sezonului. Statiunea, interesanta, frumos construita, pe alocuri luxoasa, dar destul de pustie pentru renumele pe care-l are. Plaja, plina,  un cort cu muzica, curata, frumoasa, fara balarii sau mizerii pe jos. Frumos, dar departe de a fi locul ideal pentru cineva care este obisnuit cu plajele cu adevarat animate ale altor tari. Ideal insa pentru a merge cu un copil ….

In drum spre Knokke s-a anuntat la radio ca, in cursul dupa-amiezii, vor fi furtuni care vin dinspre granita cu Franta…adica foarte aproape de unde eram noi. Am ajuns pe plaja, 25 de grade, apa extrem de calda, soare arzator. „S-a stins lumina” dupa vreo ora si nici nu am mai vazut soarele…am ramas insa inca vreo ora pentru ca fata se distra tare bine si nu erau semne de ploaie. Am asistat la reflux (aproape 60 de metri intr-un timp foarte scurt…maxim 45 de minute), ne-am plimbat pe nisipul ondulat de valuri si am strans scoici. Am pornit spre masina exact in momentul in care incepuse sa picure.

De la stanga la dreapta….Cati, mami si tati!

Cati a adormit destul de repede in masina…si a inceput si ploaia. Am trecut prin toate tipurile de ploaie:marunta si deasa, marunta si rara, picaturi mai si rare, picaturi mari si dese! Aglomeratie pe autostrada din belsug- toata lumea fugea de la mare de la Knokke si de la Osteende. Cand am intrat in Bruxelles, in jurul orei 8 era bezna ca la ora 11 (la noi se intuneca pe la 10.30!), un cer negru taciune. La coltul strazii noastre a inceput furtuna, o furtuna atat de puternica ca nu mai vedeam pe unde mergem cu masina. A urmat piatra…pietricele maricele cam cat juma de nuca (yeppp, nu mint!). S-a trezit si copilul de zgomotul lor! am bagat masina direct in garaj! Mda…o alta zi tipic bruxelleza. La ora la care scriu, cerul arata cam asa (sambata era mai rau de atat!):

Asta-i semn de alta furtuna! Din fericire, Catinca nu va mai cere sa mearga in parc pentru ca e rupta de oboseala (doarme!) – dimineata ne-am petrecut-o la piscina! 😀

Leave a comment »

Romantica in Knokke

A intrat soarele in nori, ne pregatim de plecare ca s-a anuntat furtuna…cateva minute de romantism la malul Marii Nordului…

Comments (4) »

Orasul favorit „mi-a luat” palaria!

Despre Brugges v-am mai vorbit. Cred ca va zic a mia oara deja ca daca ajungeti in Belgia, Brugges este un „must”. Numit si Venetia Belgiei, Brugges, m-a lasat duminica trecuta fara palarie. Imi luasem una la fel cu a Catincai, doar ca avea panglica turcoise. In timp ce-i priveam, de pe mal, pe tati si pe Catinca imbarcandu-se pe salupa ca sa faca o tura cu barca…m-a batut o pala de vant si am asistat neputincioasa la scufundarea palariei mele de pai…ehhh, asta sa fie paguba. In rest…a fost minunat. Am descoperit un alt Brugges, cel de vara, care este si mai uimitor decat cel pe care-l vazusem eu pe frig, ploi si zloata. n-am vrut sa ma duc cu ei cu barca pentru ca am vrut sa haladui pe stradutele inguste…un deliciu vizual. Din pacate, aparatul a ramas la sotul meu  si nu am putut fotografia cateva stradute pe care le-am descoperi si care m-au lasat fara grai. Inchipuiti-va niste stradute inguste, case tipice  Brugges(va dati seama din poze!) ale caror usi si tocuri de la geamuri erau vopsite in rosu. La fiecare geam erau jardiniere pline cu muscate rosii si albe….o incantare absoluta. Bunicii si-au facut propria plimbare, au mai stat la o terasa si ne-am raintalnit dupa vreo ora . Personajul principal al acestui blog, a inaugurat noua salopeta de la zara si  si-a luat de acasa umbrela de ploaie ca s-o foloseasca pentru a se apara de soare…ceea ce a si facut. Am „executat ” o inghetata (cu mare pofta!) si ne-am pozat! Iaca asa!

Inainte de plecare- aveam inca palaria mea!

Cu bunicu’

Cu bunicii paterni…le facem poze!

Ciocolata belgiana!

Cu vreo 3 minute inainte sa-mi ia vantul palaria

Nu mai pleaca barca asta?

Admiram peisajul cu seriozitate!

Brugges

Comments (16) »

O sirena la Oostende!

Stiti cine este Ariel? Bunnnnn. Printesele le stiti? Ok! Iata un mix intre printese si Ariel!

Aceasta este Sirena Ariel, printesa Catinca…la primul contact cu marea, in acest an!

Fite de printesa!

Din nou in apa…

Ne uscam si plecam!

Comments (6) »