Ce numai catinca sa fie chinuita de masele? Apropo, se poate muri de durere de masea…ca eu am crezut azi-noapte ca voi muri…imi era frica si sa respir, atat de mare era durerea!
De 3 zile sufar gradat! Intai a inceput ca o „electrocutare” (pe bune, asta era senzatia!) la o masea care de abia fusese imbracata si reconstruita si care era imposibil sa aiba ceva. Aseara si azi-noapte s-a transformat in cosmarul vietii mele…nu mai stiu unde am auzit, dar cineva spunea ca durerea de masele este echivalenta cu durerile nasterii! Ceea ce am trait eu aseara a fost foarte, foarte aproape de o nastere fara epidurala cum am avut eu, doar ca a durat toata noaptea de ajunsesera sa-mi zangane creierii in cap!
Dimineata plangeam in timp ce incercam s-o imbrac pe fata si s-o duc cat mai repede la bunici pentru a ajunge la o clinica stomatologica (pe care sotul meu nu reusea s-o gaseasca pentru ca toate erau inchise! Algocalminul sau orice alt analgezic nu-si mai faceau efectul, aseara incepusem sa iau de capul meu Augmentin (pentru ca am vazut ca incep sa ma umflu!). Fetita mea frumoasa imi spunea: „de ce plangi mami, te pup eu sa treaca maseluta!”…offff, dulce poate fi copilul asta!
Intr-un final am gasit o clinica, undeva in Drumul Taberei (am refuzat sa ma duc la Facultate ca avem amintiri nasoale rau cu Facultatea de Stomatologie!). M-am asezat pe scaun si a venit la mine o fatuca de abia iesita de pe bancile scolii care dupa ce i-am spus povestea, s-a uitat in gura mea, nu a vazut nimic cariat si mi-a spus politicos sa astept sa termine colega ei, un medic ceva „mai in varsta” adica cam de varsta mea…:D pentru ca ea nu stie ce sa-mi faca! Ma luasera transpiratiile nu numai de durere, dar si de teama ca am nimerit intr-un loc unde nimeni nu stie nimic!
A venit doctorita cealalta…mi-a ciocanit in masele si mi-a spus senina dupa ce am icnit de durere…”asta este”! O masea plombata acum foarte multi ani, absolut intacta la suprafata, dar in momentul in care a pus freza pe ea s-a facut bucati! Caria sapase adanc de tot! Diagnostic: pulpita si cangrena partiala! Fericita ca scap de durere am stat cuminte pana mi-a scos nervul…credeti ca s-a terminat????? Noooo…
Ma dor de mor intepaturile de la anestezic, nu pot inchide gura, nu pot musca pe masea ca simt ca-mi ies ochii din cap, doctora cu pricina cred ca si-a facut treaba, dar a uitat sa-mi pileasca maseaua asa ca dupa ce mi-a trecut anestezia am constatat ca am limba zob de cat m-a zgariat maseaua….si…pentru ca ma durea stomacul de la atatea medicamente am incercat sa mananc cat inca mai aveam anestezia…Urmarea? Mi-am muscat buza atat de rau (nu mi-am dat seama decat in momentul in care am simtit gust de sange in gura!) incat acum arat ca si cum m-ar fi altoit barbatul zdravan, cu buza umflata si rosie! Bine macar ca am mancat cat am fost anesteziata pentru ca dupa aceea, altceva decat supa nu am mai pus in gura, din cauza durerii!
Asa ca maiine nu mai plecam spre Bulgaria cum era in plan ci spre un alt cabinet unde sa-mi pileasca si mie cineva maseaua ca altfel raman si fara limba si sa-mi mai curete canalele (eventual sa-mi mai puna ceva acolo ca ma doare de crap!)….
Imi faceam probleme ca am mancat cam mult zilele astea si se pun kilogramele la loc! Iaca, am rezolvat problema!
Si ca totul sa fie negru ca noi cu gri nu ne multumim…catelul meu e pe moarte! Da, unii vor rade, dar il am de 19 ani…a fost „copilul” meu, prietenul meu, insotitorul meu in parc si la strand…il am din secunda in care l-a fatat mamica lui. Era atat de mic incat il tineam in palma pe el si pe cei doi fratiori ai lui…Acum, ma uit neputincioasa cum se chinuie cu batranetea si o boala neurologica aparuta din senin+ ficat facut praf +coloana paradita…eu ma uit, mama se chiunuie cu el! Nu se mai tine sarcul pe picioare, se izbeste de toate lucrurile din casa, nu se mai poate ridica, mananca intins pe jos…urla, geme, schiauna….un chin groaznic. Eu una as vrea sa-i curm suferinta, ai mei nu au aceasta putere…pe de alta parte, stiu sigur ca daca as lua decizia asta definitiv eu ar trebui sa fiu cea care sta langa el si-l tine in brate in acele ultime clipe….si as face-o daca asta ar insemna sa-i ofer in sfarsit liniste si sa-i curm suferinta.
M-am indepartat de el…foarte mult de cand s-a nascut Catinca, de fapt de dinainte, de cand m-am mutat cu sotul meu si l-am lasat la mama si la bunica impreuna cu fratiorul lui.
Inainte il luam in brate, ma jucam cu el, il alergam, il scoteam la plimbare, il invatam sa sara peste banci…dar nu am mai facut nimic din toate astea si imi pare rau. Azi l-am luat in brate pentru ca plangea si gemea si mi s-a parut ca nu mai era nimic si nimeni acolo….doar o bucatica de catel, slab, batran si bolnav care nu mai intelege nimic… cu toate astea s-a lipit de mine si a tacut…a stat asa, inert si cuminte, fericit ca este acolo!
Am fost intotdeauna copilul, adolescenta si apoi adultul care si-a dorit animale, a iubit animalele….acum ma uit in urma si ma gandesc la pisicutele mele care nu mai sunt, ma uit la Ike, catelul meu si imi dau seama ca nu mai vreau si nu mai pot trece prin astfel de sentimente…va fi greu pentru ca in mod cert Catinca imi mosteneste dragostea pentru animale si da, nu cred ca-i voi lua vreunul…azi, cand l-a vazut la mine in brate…s-a apropiat cu ochii mari si uimiti si mi-a zis: „ii dau un pupic de la distanta!” „Da, mami, dar nu pune manuta pe el ca este foarte bolnav si il doare!” I-a trimis bezele si s-a uitat in jos la celalat catel (fratele care are aceeasi varsta si probleme cardiace si este orb!)…”dar el nu e bolnav nu? doar nu vede!”
Ma doar sufletul…dar asa e facuta viata!
N-am avut o zi prea buna nu-i asa?
Soarele de pe strada mea! 
