Archive for decembrie, 2009

Zile grele….

Ce numai catinca sa fie chinuita de masele? Apropo, se poate muri de durere de masea…ca eu am crezut azi-noapte ca voi muri…imi era frica si sa respir, atat de mare era durerea!

De 3 zile sufar gradat! Intai a inceput ca o „electrocutare” (pe bune, asta era senzatia!) la o masea care de abia fusese imbracata si reconstruita si care era imposibil sa aiba ceva. Aseara si azi-noapte s-a transformat in cosmarul vietii mele…nu mai stiu unde am auzit, dar cineva spunea ca durerea de masele este echivalenta cu durerile nasterii! Ceea ce am trait eu aseara a fost foarte, foarte aproape de o nastere fara epidurala cum am avut eu, doar ca a durat toata noaptea de ajunsesera sa-mi zangane creierii in cap!

Dimineata plangeam in timp ce incercam s-o imbrac pe fata si s-o duc cat mai repede la bunici pentru a ajunge la o clinica stomatologica (pe care sotul meu nu reusea s-o gaseasca pentru ca toate erau inchise! Algocalminul sau orice alt analgezic nu-si mai faceau efectul, aseara incepusem sa iau de capul meu Augmentin (pentru ca am vazut ca incep sa ma umflu!). Fetita mea frumoasa imi spunea: „de ce plangi mami, te pup eu sa treaca maseluta!”…offff, dulce poate fi copilul asta!

Intr-un final am gasit o clinica, undeva in Drumul Taberei (am refuzat sa ma duc la Facultate ca avem amintiri nasoale rau cu Facultatea de Stomatologie!). M-am asezat pe scaun si a venit la mine o fatuca de abia iesita de pe bancile scolii care dupa ce i-am spus povestea, s-a uitat in gura mea, nu a vazut nimic cariat si mi-a spus politicos sa astept sa termine colega ei, un medic ceva „mai in varsta” adica cam de varsta mea…:D pentru ca ea nu stie ce sa-mi faca! Ma luasera transpiratiile nu numai de durere, dar si de teama ca am nimerit intr-un loc unde nimeni nu stie nimic!

A venit doctorita cealalta…mi-a ciocanit in masele si mi-a spus senina dupa ce am icnit de durere…”asta este”! O masea plombata acum foarte multi ani, absolut intacta la suprafata, dar in momentul in care a pus freza pe ea s-a facut bucati! Caria sapase adanc de tot! Diagnostic: pulpita si cangrena partiala! Fericita ca scap de durere am stat cuminte pana mi-a scos nervul…credeti ca s-a terminat????? Noooo…

Ma dor de mor intepaturile de la anestezic, nu pot inchide gura, nu pot musca pe masea ca simt ca-mi ies ochii din cap, doctora cu pricina cred ca si-a facut treaba, dar a uitat sa-mi pileasca maseaua asa ca dupa ce mi-a trecut anestezia am constatat ca am limba zob de cat m-a zgariat maseaua….si…pentru ca ma durea stomacul de la atatea medicamente am incercat sa mananc cat inca mai aveam anestezia…Urmarea? Mi-am muscat buza atat de rau (nu mi-am dat seama decat in momentul in care am simtit gust de sange in gura!) incat acum arat ca si cum m-ar fi altoit barbatul zdravan, cu buza umflata si rosie! Bine macar ca am mancat cat am fost anesteziata pentru ca dupa aceea, altceva decat supa nu am mai pus in gura, din cauza durerii!

Asa ca maiine nu mai plecam spre Bulgaria cum era in plan ci spre un alt cabinet unde sa-mi pileasca si mie cineva maseaua ca altfel raman si fara limba si sa-mi mai curete canalele (eventual sa-mi mai puna ceva acolo ca ma doare de crap!)….

Imi faceam probleme ca am mancat cam mult zilele astea si se pun kilogramele la loc! Iaca, am rezolvat problema!

Si ca totul sa fie negru ca noi cu gri nu ne multumim…catelul meu e pe moarte! Da, unii vor rade, dar il am de 19 ani…a fost „copilul” meu, prietenul meu, insotitorul meu in parc si la strand…il am din secunda in care l-a fatat mamica lui. Era atat de mic incat il tineam in palma pe el si pe cei doi fratiori ai lui…Acum, ma uit neputincioasa cum se chinuie cu batranetea si o boala neurologica aparuta din senin+ ficat facut praf +coloana paradita…eu ma uit, mama se chiunuie cu el! Nu se mai tine sarcul pe picioare, se izbeste de toate lucrurile din casa, nu se mai poate ridica, mananca intins pe jos…urla, geme, schiauna….un chin groaznic. Eu una as vrea sa-i curm suferinta, ai mei nu au aceasta putere…pe de alta parte, stiu sigur ca daca as lua decizia asta definitiv eu ar trebui sa fiu cea care sta langa el si-l tine in brate in acele ultime clipe….si as face-o daca asta ar insemna sa-i ofer in sfarsit liniste si sa-i curm suferinta.

M-am indepartat de el…foarte mult de cand s-a nascut Catinca, de fapt de dinainte, de cand m-am mutat cu sotul meu si l-am lasat la mama si la bunica impreuna cu fratiorul lui.

 Inainte il luam in brate, ma jucam cu el, il alergam, il scoteam la plimbare, il invatam sa sara peste banci…dar nu am mai facut nimic din toate astea si imi pare rau. Azi l-am luat in brate pentru ca plangea si gemea si  mi s-a parut ca nu mai era nimic si nimeni acolo….doar o bucatica de catel, slab, batran si bolnav care nu mai intelege nimic… cu toate astea s-a lipit de mine si a tacut…a stat asa, inert si cuminte, fericit ca este acolo!

Am fost intotdeauna copilul, adolescenta si apoi adultul care si-a dorit animale, a iubit animalele….acum ma uit in urma  si ma gandesc la pisicutele mele care nu mai sunt, ma uit la Ike, catelul meu si imi dau seama ca nu mai vreau si nu mai pot trece prin astfel de sentimente…va fi greu pentru ca in mod cert Catinca imi mosteneste dragostea pentru animale si da, nu cred ca-i voi lua vreunul…azi, cand l-a vazut la mine in brate…s-a apropiat cu ochii mari si uimiti si mi-a zis: „ii dau un pupic de la distanta!” „Da, mami, dar nu pune manuta pe el ca este foarte bolnav si il doare!” I-a trimis bezele si s-a uitat in jos la celalat catel (fratele care are aceeasi varsta si probleme cardiace si este orb!)…”dar el nu e bolnav nu? doar nu vede!”

Ma doar sufletul…dar asa e facuta viata!

N-am avut o zi prea buna nu-i asa?

Comments (7) »

La Multi Ani bunicu’ Stefan!

La Multi Ani bunicule! Te pupam toti 3!

La Multi Ani finutului meu Stefanut!

La Multi ani tuturor Stefanilor si Stefaniilor!

Comments (2) »

Un dar virtual!

Multumim Laurei care a facut  colajul…un mic dar virtual si multumim din nou Abramburikai care a avut ideea acestui „joculet”. Noi doua…Cati si cu mine, am fost foarte incantate sa daruim si sa primim daruri frumoase!

Comments (2) »

A fost Mosul pe la noi!

Da, da….pana la urma am fost cuminti si noi si Catinca si a fost Mosul pe la noi! Se pare ca Barbie Catinca a fost cea mai cuminte pentru ca deja casa noastra si-a schimbat configuratia…daca ieri sufrageria se transformase in camera de ingrijit bebelusii…azi a devenit si bucatarie!

Mai multe amanunte…la fiecare poza in parte!

Asteptandu-l pe Mos Craciun…ne-am facut frumoase, ne-am imbracat in Craciunita, mami si pus cerceii cu braduti, cati clamele cu reni si Mosi si bateam din pinteni pe langa usa!

Ce-ar mai fi de facut????…Ah, da, mai aranjam putin globurile in brad!

Siiiii….a venit! Cum toata povestea s-a filmat si s-au facut extrem de putine poze…calitatea imaginilor extrase din filmulete nu este grozava!

Prima imi este cea mai draga…cand s-a deschis usa si l-a vazut pe Mos Craciun si-a impreunat manutele si a stata asa o buna bucata de vreme, rusinata, fericita….

Desi putin speriata la inceput, chiar usor bagata dupa picioarele mele….Catinca s-a prezentat in fata Mosului de nota 10: i-a spus cum o cheama, cati ani are, i-a cantat si i-a spus si o poezie (Aia cu Ala bala portocala!)…dar ochii ii fugeau innebuniti dupa cadouri. La un moment dat, vazand ca treaba se prelungeste cam mult si Mosul e cam vorbaret…a ales cadoul cel mai mare si a zis „acum deschidem cadoul asta?”

Cantecul…l-a pornit mami, dar l-a cantat si ea cu foc, balansandu-se de pe un picior pe altul!

L-a invitat pe Mosu’ sa stea pe fotoliul ei si i-a „prezentat” bradul.

In sfarsit cadourile!!! Primul….cel mai mare!

Al doilea…cu mami ca Mosul a plecat si la alti copii!

Desi extrem de fericita ca a primit ceea ce ceruse- reunite din diverse parti (unchiuleti, bunic, noi etc) sub acelasi acoperis (apropo cand Mosul i-a spus ca i-a adus ce i-a scris in scrisoare…maimuta „it-ista” i-a replicat…”nu in scrisoare, pe calculatorul meu Mosule!”) nu s-a putut abtine si mi-a zis ca Mosul a uitat sa ii aduca bucatarie din aia mare cu frigider si cuptor (bucataria o astepta sub bradul bunicii Ada si strabunicii Mia)! Aseara i-am zis ca Mosul mi-a spus ca i-a lasat niste cadouri si la bunici si ca este posibil ca bucataria sa fie acolo!

Rezultatul montajului dupa plecarea Mosului si Catinca in actiune!

Rezultatul nocturn….n-am dormit de la 5.30 incolo! Extrem de obosita, dar si agitata si extaziata de ceea ce i s-a intamplat, la 5.30 Catinca a inceput sa ne trezeasca din 15 in 15 minute…sub diverse motive…numai ca sa nu mai doarma! Asa ca suntem si am fost intreaga zi zombi si noi si ea! La pranz, inainte de masa de Craciun de la bunica si strabunica, a dormit fix 30 de minute dupa care gata….”sa mergem!”

Cum spuneam, sub brad o astepta mult visata bucatarie! Reactia la nivelul scontat s-a produs de abia in aceasta seara, dupa ce, maimutica a tras un pui de somn de vreo ora, in masina, intre doua vizite! Am ajuns acasa si m-a pus s-o montez si s-o aranjez si s-a apucat sa „gateasca” pentru Coco….

Bucataria insa fusese deja montata de bunicul Stefan…asa ca am adus-o in masina ca atare!

Pe langa bucatarie Mosul i-a mai lasat niste cadouri la unchiuletu si de la prietenii nostri de familie care le-au adus la bunica si strabunica….asa  ca s-au mai strans….

In pauzele de „gatit” mai si mancam…

Maiine…o noua runda de cadouri lasate de Mos Craciun sub bradul bunicii Olga si bunicului Stefan!

Intre timp…doarme (in sfarsit, dar sa vedem pana cand!). Patul lui bebe, este pus langa patul ei, dar este ocupat de printese (bebe este tot cu ea in pat!), masa de infasat este ocupata de Baby Alive, iar in cada doarme un alt bebelus pe care-l avea aici in Romania. In cuptor a lasat niste pui la facut (trebuie sa sting eu cuptorul inainte sa ma culc!). Miroase a brad si luminitele merg…a fost Mos Craciun la noi si suntem tareeee fericiti!

Comments (3) »

Sarbatori Fericite!

Dragii Mosului…am trecut si pe la blogul Oanei si Catincai ca sa va las un mesaj: VOI VENI DISEARA! V-am citit scrisorile, v-am pregatit cadourile si renii mei sunt gata de plecare! Stati cu totii langa bradutul vostru si asteptati-ma!

Mami, tati si Catinca ureaza tuturor celor care-i citesc CRACIUN FERICIT SI SARBATORI FRUMOASE DE POVESTE!

 

Comments (6) »

Sania, renii si spiridusii Mosului + bonus!

Probabil este una din ultimele postari pana dupa Craciun. Catinca, mami si tati ureaza cu aceasta ocazie tuturor cititorilor nostri Craciun Fericit si imbelsugat si va dorim sa va aduca Mos Craciun tot ce visati voi!

Cum era si de asteptat….mini- vacanta noastra este una foarte, foarte aglomerata, avem multe de facut si incercam din rasputeri sa le facem pe toate!

Seara de ieri a fost una la fel de speciala pentru ca fata mea a impodobit al doilea brad…cel de la bunica Ada si bunica-strabunica Mia. Cand s-a trezit din somn dupa-amiaza…era chitita sa mearga acolo ca sa puna tobitele in brad. Tobitele sunt singurul lucru pe care fiica mea si l-a amintit despre brazii de Craciun de anul trecut: „tobitele alea din bradul de la fete cu care ma jucam eu cand eram bebelusa!” :D. Asa ca…ne-am dus…intre noi fie vorba…mami a impodobit 2 brazi, dar nu-i bai….mi-a facut mare placere. Bradul de la Ada si de la Mia …a decis Ada ca trebuie sa fie argintiu cu rosu (pe aproape de al nostru!). Cateva poze…

Nu-i Jidvei….sunt globuri!

 

Fundite rosii….

Rezultatul….un  bradut pitic, frumusel foc, des si echilibrat, impodobit de Cati, mami si strabunica-bunica si montat de tati….bunica Ada nu este in peisaj pentru ca facea papa bun!

Seara, in amor nebun cu tati al ei!

Episodul 2- Azi

Ne-am dorit din toata inima sa reusim sa ajungem cu Barbie, Catinca Barbie la sania cu reni si la Mos Craciun. Ziua de azi a tinut cu noi! Nu a fost foarte frig, a fost si soare, ne-am si trezit in timp util…asa ca fuga in Herastrau.

Am ajuns acolo si mi-era teama sa nu o dezamagesc pe Catinca pentru ca Mos Craciun nu era. S-a plimbat foarte fericita cu sania cu reni de doua ori, i-a mangaiat „pe fetita, nu pe baiait ca baiatul e cam suparacios” (in traducere- renul baiat nu poate fi mangaiat ca isi infige coarnele in tine, pe cand fetita e cuminte si te lasa sa o mangai!). Catinca a fost foarte fericita…cand sa o sui in sanie intreb asa intr-o doara pe unul din ingrijitori …”cand vine Mosul?”. Ingrijitorul l-a trimis pe spiridusul Mosului sa-l aduca….si a venit!!!! Catinca, suita deja in sanie pentru a doua plimbare a inceput sa strige, cand l-a vazut venind,  intai timid, apoi cu foc…”Mosuleeeee!”. A dat mana cu Mos Craciun si cand acesta s-a suit in sanie…s-a postat in fata lui, si a inceput sa cante cu o voce tremuranda „Mos Craciunnnn, Mos Craciun…” atat si-a mai amintit din cantecel! Nu-i problema, dar Mosul e batran si cam surd…si i-a zis sa cante mai tare…si a cantat mai tare! Cu greu am reusit s-o dezlipim de acolo momind-o cu locul de joaca din apropiere. La locul de joaca a fost euforie….am stat o gramada, dar a fost super ok…leagane impresionant de noi si de adecvate varstei ei…super frumusele, soare, ce mai…o minune!  Gata, vreti si poze nu?
Iaca!

Aici Mosul ii promite ca vine maiine la ea daca este cuminte si papa tot…ca urmare…copilul meu adormit in masina, in drum spre casa (+ ce a mai dormit dupa aceea in patul ei)…cum s-a trezit a cerut mancare!!!!

Episodul 3- In vizita!

Dupa ce a dormit, dupa ce a papat, Catinca a cerut sa mearga la bunica Ada si bunica- strabunica Mia. Desi numai de noi nu aveau ele loc (piftii, sarmale si alte alea!) am dat o fuga pe la ele, inainte de a merge la bebeii gemeni ai prietenei mele despre care v-am tot vorbit. Catinca nu a apucat sa-i cunoasca pana azi pentru ca erau mult prea mititei si am zis sa-i ferim  putin de ea! Azi insa a fost marea intalneala…peste cativa ani vor merge la disco/club impreuna!

Pentru inceput, am facut un instructaj atent…nu punem mana pe fata lor, pe manutele lor…ii mangaiem pe cap, pe burtica si pe picioruse (daca au pantalonei!). Nici prin cap nu mi-a trecut sa-i zic sa nu-i pupe…pentru simplul motiv ca fata mea NU pupa, decat poate dupa indelungi insistente…

Vadit incantata, Catinca nu s-a suparat ca eu am stat tot timpul cu unul din ei in brate…radea toata, punea intrebari, ii mangaia docila pe capsor (si pe unul si pe altul sa nu se supere!)…la un moment dat…in timp ce Vlad era la mine in brate si Radu „lua masa”, Catinca s-a repezit si i-a tras o pupatura apasata pe crestet lui Vladut. Am intepenit! Am incercat sa-i explic ca ei nu sunt bebelusii ei si ca nu pupa decat bebelusii ei…ca pe cei doi ii pupa mamica lor…raspunsul a venit dezarmant „am vrut sa-l iubesc putin!”. Nu stiu daca prietena mea s-a suparat sau nu pe mine….ca de’ stiti cum e cu copiii foarte mici, nu-ti convine sa-i pupe lumea, mai ales un copil care poate fi purtator de diversi virusi…dar ce sa mai fac…m-a luat si pe mine prin surprindere! Una peste alta…cei doi gemenei sunt superbi si-mi sunt tare dragi…dupa cum vedeti nu seamana deloc unul cu celalalt..unul este leit maica-sa, celalalt leit taica-su!

Episodul 3 -Accident

O zi atat de frumoasa nu se putea incheia decat cu o Catinca neatenta…care s-a rostogolit cat este de mare din pat. Nu a cazut de la inaltime mare, dar s-a dat pur si simplu peste cap, in cadere. Eram la doi pasi de ea, dar a fost tardiv. Initial am ras si i-am zis „Ce faci mai mami, mai?”, dar in secunda 3 au inceput urletele care au durat pret de jumatate de ora, timp in care a stat agatata ca o maimuta la mine in brate, a transpirat fleasca…de a trebuit sa-i usuc parul cu feonul. Ea zice ca s-a lovit la cap! Cel putin asta am inteles dupa ce s-a oprit din plans! Eu, care am vazut scena…spun ca s-a speriat ingrozitor…pentru ca nu am vazut sa fi dat cu capul de pamant! Acum….ce mai conteaza! S-a baut lapticul, se face nani!

Maiine vine Mosul!!!!!! Vom face o tona de poze si filmulete!

CRACIUN FERICIT TUTUROR SI SA SPUNETI POEZII SI CANTECELE FRUMOASE MOSULUI!!!!!

Comments (3) »

Acum 20 de ani sau povestea prin ochii unei pustoiace!

M-am tot gandit daca sa scriu pe blog sau nu ce imi amintesc! Se spune ca iti raman vii in minte lucrurile care te impresioneaza….

Acum 20 de ani aveam 13 ani!

Acum 20 de ani, Revolutia m-a prins la coada la ratia de zahar, balind langa singurele borcane, cu singurele bomboane „disponibile” pe piata …alea cubaneze parca…verzulii albicioase si albe.

Acum 20 de ani am dormit sub masa ( in prima noapte!), apoi pe hol, privind cu ochii mari la televizor, unde, pentru prima data se emitea dupa ora 8!

Acum 20 de ani, am vazut pentru prima data in viata mea un morman de arme, aliniate in apartamentul meu!

Acum 20 de ani am aflat ce inseamna parasutisti si cu ce se ocupa ei!

Acum 20 de ani era s-o incasez de la mama pentru ca am vrut sa ma duc la Televiziune!

Acum 20 de ani era sa mor impuscata desi habar nu aveam ce este aia libertate, dar invatam ce inseamna lupta pentru supravietuire!

Asta, eliptic vorbind!

Povestea scurtata!

Acum 20 de ani, ma aflam in zona de „foc maxim” : la doi pasi de Televiziune, la o strada distanta de casa lui Valentin Ceausescu, in incinta unui magazin pe Beller care se numea Venus (azi se numeste Mothercare!)…eram impreuna cu bunicul meu si cu mama …luam ratia de zahar, ulei, etc, etc. Eu stateam la coada la zahar cand au venit vanzatoarele agitate ca au ajuns tancurile in piata. N-am inteles nimic…era panica, era bucurie, era frica..am coborat scarile in fuga cu mama si bunicul  pentru ca bunicul meu a spus ca „trebuie sa ne grabim ca sa mai apucam sa traversam strada sa ajungem acasa”. Strada era Dorobantiul de azi. Nu stiu decat ca eu, cu permisiunea lor am fugit cat m-au tinut picioarele si nu m-am oprit pana nu am ajuns in casa, la bunica mea. Cu coada ochiului, am vazut, foarte aproape, cum veneau dinspre televiziune tancuri si oameni multi.

Ulterior, cateva ore mai tarziu, am iesit cu bunicul meu la coltul strazii sa vad si eu euforia…oamenii pe tancuri…m-am bucurat, desi nu intelegeam exact pentru ce ma bucur!

Mama s-a dus acasa la noi, eu am ramas la bunici. Noaptea a fost un cosmar. Casa bunicilor mei era exact spate in spate cu strada pe care statea un nene numit Valentin Ceausescu…cica baiatul Dictatorului. Toata noaptea s-a tras ingrozitor, atat la Televiziune (care era la o aruncatura de bat cat si pe strada cu pricina!)…atat de mult si de tare incat zanganeau geamurile si a trebuit sa ne bagam sub masa pentru a fi in siguranta.

A doua zi bunicul, bunica si unchiul meu au decis ca nu suntem in siguranta si ca nu putem sa mai ramanem acolo…au decis sa plecam spre apartamentul mamei si al tatalui situat undeva langa patinuarul Floreasca. Am fost preveniti telefonic de multe persoane sa nu o luam pe Beller pentru ca se tragea din toate partile asa ca am decis sa o luam pe langa actualul liceu Caragiale, sa traversam pana la restaurantul Primavara (Mario Plaza de azi) si apoi, pe stradute sa ajungem la destinatie. Imi tremurau picioarele si deja incepeam sa contientizez ca e ” groasa rau”….murisera oameni, multi oameni…oare era posibil sa patesc ceva? Bunicul cu bunica in fata, eu cu unchiul meu in spate. Ei au trecut strada prin parculetul unde era lupoaica printre suieraturi de gloante…unchiul meu a decis sa trecem chiar pe la coltul liceului.

Cea mai puternica amintire…aveam o geaca grena, de fas,lunga pana la genunchi, luata de la celebrul Tineretului, de care eram tare mandra…ei bine, geaca exista si azi, ca marturie a ingerului care a falfait desupra mea in acele momente. In secunda in care am pus piciorul jos de pe trotuar s-a tras de sus, de pe Primavara. Glontul a trecut pe langa mine, razant, arzandu-mi, gaurindu-mi geaca, in dreptul soldului, ricosand, Dumnezeu stie unde, din caldaram. Am fugit, am fugit…imi amintesc niste garduri verzi de care ma lipeam, apoi niste scari de bloc prin care am trecut, apoi parcul Floreasca, reintilnirea cu bunicii mei de care ne pierdusem…si am ajuns acasa la ai mei.

Noaptea care a urmat a fost la fel de rea….se tragea din toate partile…a trebuit sa dormim pe hol.

Vecinul de deasupra era parasutist la Boteni (parca asa se numea nu?)…si primise ordin sa apere Televiziunea…a venit a doua zi  sa-si vada nevasta, impreuna cu alti cativa colegi! Erau obositi, sleiti, murdari, infometati si tristi…in noaptea care trecuse…un coleg de-al lor fusese omorat (i se daduse cu patul pustii in cap!) in incinta televiziunii. Avea 2 copii.  Sotia vecinului si mama i-au impartit in doua grupuri – unii la noi, altii la vecinul ca sa-i hraneasca. Pe hol, in apartamentul meu zacea un morman de arme. Au mancat in 10 minute, au baut cate un ceai cald si au plecat.

Am vrut sa plec cu ei! Vad si acum momentul…eram pe balcon si i-am spus mamei ca ma duc cu ei! Cat eram de mare…era sa o incasez….

Zilele care au urmat…au fost un permanent du-te vino…baietii aia, in momente in care li se permitea, veneau, mancau ceva si plecau. Povestile lor erau triste, ei erau doborati de oboseala, dar, dintr-un motiv sau altul chipul lor era zambitor…erau fericiti si mandri de ceea ce faceau.

Prima mea iesire pe strada a fost un soc…numai case ciuruite….

Primele mele sentimente de libertate, primele mele intrebari de adolescent nestiutor, trait intr-o lume oarba si lipsita de prea multe culori…”De ce?” De ce sa moara oameni, de ce sa fi murit noi, ce-mi ofera libertatea? Intrebari pe care nu le-am pus niciodata cu voce tare pentru ca incordarea din familia mea facea cat 100 de cuvinte….aud ca un ecou si azi…vocea bunicului meu…in prima noapte, acolo, sub masa din sufragerie…”o sa fie bine…”

El nu a mai trait suficient cat sa vada cum a evoluat acest „bine”…

E bine…e mai bine..e doar altfel…a meritat atatea vieti si familii distruse…pentru unii da, pentru unii mai mult, pentru altii mai putin…pentru unii foarte putin…pentru mine, privind cu ochii adultului, copilul care eram atunci…..inca sunt nenumarate intrebari la care nu am raspuns, inca exista „de ce?-uri”, franturi de vorbe, franturi din scenele televizate …vazute cu ochii unei pustoaice de 13 ani si gandite azi cu mintea unui adult.

Un lucru stiu sigur: ma bucur din inima ca nu trebuie sa stau la cozi interminabile pentru a manca ceva, orice, ma bucur ca fetita mea nu poarta pantofi luati dupa o „vanatoare” de la Sofia, ma bucur ca nu merge prin locuri in care singurele culori vii sunt savonierele de plastic verde si canile rosii cu buline facute din plastic nefinisat, ma bucur ca nu va simti niciodata senzatia ca  singurele bomboane de pe pamant sunt unele verzi si unele mici numite „cip”, ma bucur ca poate vorbi ce vrea si cand vrea, ca poate trai intr-o lume altfel decat „gri”…orice ar insemna acest gri!

De ce nu ma bucur? Nu ma bucur pentru ca exista oameni care la Revolutie nici nu erau nascuti sau erau in fasa, dar vorbesc cu patos despre comunism si neo-comunism, despre sacrificiu, despre o gramada de alte filosofii….scuipand pur si simplu ura in jurul lor. Nu ma bucur pentru ca incet, incet, multi dintre noi uitam de la ce am plecat si calcam in picioare cu ignoranta ceea ce totusi avem…cu pretul vietii unor oameni, aducand in prim-plan mereu si mereu acea zicala…”s-a suit scroafa in copac”.

Viata inainte de Revolutie…este povestea noastra…a celor care am trait atunci (pasiv sau nu!)  Revolutia si da, o spunem…dar cui mai foloseste? Sufletele pierdute nu le aducem inapoi, nu mai putem schimba nimic, nu putem remedia greselile, nu putem da timpul inapoi….e TRECUTUL! Un trecut extrem de dureros pentru unii, un trecut care ii ingretoseaza pe altii, un trecut superficial, bazat pe imagini, franturi din viata,  pentru unii care nu intelegeau prea bine ce li se intampla (de fapt cred ca nimeni nu prea intelegea ce i se intampla!)…

Mi se pare bizar….20 de ani si totusi scriind aceste randuri …parca a fost ieri! E momentul sa ma reintorc la „azi”…stau in fata unui laptop, televizorul merge pe unul din zecile de programe disponibile, fetita mea care s-a uitat pana acum la DVD la un desen animat doarme linistita intr-un pat frumos de printesa, frigiderul nu e gol, maiine nu trebuie sa stau la coada…am un brad magic, Craciunul va fi unul cu multe cadouri pentru ea si pentru noi….si totusi…acum 20 de ani nu aveam nimic din toate astea nu? Acum 20 de ani…

„O sa fie bine…..” spunea bunicul meu…

Generic de final….

Comments (4) »

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,496 de alți urmăritori