Archive for Noiembrie, 2011

Prima fita de domnita!

Incepe fenomenul…il vad venind, il simt si ma infior! 😀

Umblam dupe ghete groase imblanite sau dupa apreski-uri asemenea. In weekend s-a lasat cu jale mare in parcare pentru ca printesa familiei nu a ma gasit numarul ei la apres-ski-urile argintii imblanite si cu talpa groasa. Azi, ne-am dus din nou dupa asa ceva. Nu ma grabesc extrem de tare…aici este uscat si avem temperaturi constant situate intre 7-12 grade, darrrrr….se apropie momentul intoarcerii acasa, in Romania, si simt eu asa ca nimenim direct cu nasul in zapada dupa ce aterizam. Asa ca ne pregatim.

Iau fata de la gradi si plecam la colindat. Intr-un magazin gasim niste cizmoace decente, care pe mine insa nu m-au dat pe spate. Imblanite, colorate, cam grele si cam butucanoase si o pereche de ghete asemanatoare cu cele de anul trecut, doar ca negru cu bleumarin.

Catinca le priveste intens si spune:

„Ghetele astea nu…sunt negre, eu nu port negru stii bine!”

O ignor si iau si ghetele la probat.

Inghite in sec si le probeaza. Se ridica in picioare face doi pasi si spune: „vezi, sunt mari, sunt urate si arat ca un baiat!”

Auccccchhhh.

Erau mari, mai mici nu aveau si nici eu nu eram incantata.

Luam cizmoacele la probat. Rosii, ii faceau piciorul de ursulet, mare, mare si lat, lat….nu mi-au placut din secunda unu, dar nu i-am zis nimic, ma prefaceam preocupata de cat de bine ii vin ca marime.

Catinca spune cu o nota de disperare in glas….

„Mami, hai sa plecam, magazinul asta chiar nu are lucruri frumoase…tu nu vezi ce urat imi stau astea? Ce daca sunt rosii, sunt urate! Vor rade copiii de mine la gradinita!”

Am plecat……

Cum spuneam…incepe fenomenul, il vad venind….fite, fite, de domnite! Auchhhhhh! 😀

O poza dimineata inainte de a pleca la gradinita!

Anunțuri

Comments (8) »

Provocarea de vineri!

Laura  are un blog interesant. L-am citit intodeauna cu placere, chiar daca nu am avut timp nicodata sa intru in „joc” atunci cand ea a propus cate ceva. In fiecare vineri lanseaza o provocare…o tema la care cine vrea si cine are placere se alatura. Saptamana aceasta m-a prins intr-o dispozitie de blogareala si cu putin timp liber asa ca, in sfarsit, dau si eu curs unei provocari.  In aceasta saptamana provacarea o constituie  „gadgeturile” de bucatarie. Nu sunt o mare bucatareasa, nici nu ma pasioneaza din cale afara gatitul. Am inceput sa prepar altceva decat fripturi la gratar si cartofi si oua…dupa ce am nascut-o pe Catinca.  Din fericire am un sot care nu si-a luat nevasta pentru ca vroia o bucatareasa care sa-i puna mancarea calda pe masa cand ajunge acasa…intotdeauna, pana sa o avem pe fata, ajungeam de la birou si unul si celalalt aterizand in prealabil pe la parintii nostri care ne cam dadeau sa si mancam…asa ca nu aveam nevoie sa gatim! De cand exista Catinca insa m-am apucat serios de bucatareala…mi-am umplut casa cu tot felul de carti, tot felul de reviste cu retete, mi-am luat tot felul de aparate si aparatele minune si a inceput sa-mi placa. Nu gatesc in fiecare zi (mai ales de cand merge la gradi), nu gatesc orice, nu gatesc precum mama sau soacra mea….nici nu vreau sa visez ca o sa ajung sa le fac vreodata concurenta (:D)- prefer sa gateasca ele in continuare cel mai bine! Cu toate astea, dorindu-mi sa fiu foarte atenta ce si cum mananca fata, am preferat sa invat sa gatesc cat mai sanatos si nu sa cumpar porcarii, in primul rand pentru ea. Din fericire, dintr-o mare fericire, am un copil extrem de mancacios. Mananca orice i se da, are foarte putine alimente pe care le refuza pe motiv ca nu-i plac, suporta bine orice combinatii de legume si primeste extrem de usor alimente sau preparate noi. Chiar si in aceste conditii incerc tot timpul sa fac in asa fel incat mancarea sa fie atractiva si din punct de vedere vizual, coloristic etc. Pe copii ii atrage, ii distreaza si intotdeauna mananca mai cu spor daca le place cum arata.

Gadget-ul de bucatarie cel mai nou l-am achizitionat de la un targ de handmade la care am fost acum vreo luna, la Namur. Nu stiu ce cautau nenii aia la un targ de handmade, dar am stat vrajita in fata standului lor si am cascat ochii la ceea ce faceau cu aparatelul. La finalul demonstratiei n-am plecat cu mana goala ci cu aparatul de mai jos care stie sa faca…..flori. Flori din legume, din orice fel de legume, oricat de tari sau de moi ar fi. Flori atragatoare care fac si pe cel mai lingav copil sa manance un morcov, o telina sau alta leguma cruda. Aparatul este de fapt o ascutitoare de dimensiune mare, putin mai „desteapta” decat o ascutitoare banala. A costat 10 euro si deja si-a scos banii. Florile din imagine au fost devorate la 10 minute dupa ce le-am facut si de atunci am mai incercat cu ridiche si cu pastarnac.

Comments (10) »

Despre mine si oameni in general….partea 1- lumea virtuala

In lungul timp in care am absentat de pe blog am „adunat” un bagaj mare de ganduri pe care as vrea sa le pun pe hartie. De fiecare data cand ma apucam de scris intervenea ceva si zbura si ideea si gandul…apoi o punem intr-un sertar mental pentru mai tarziu. Azi este una din acele zile in care scot din sertarul mintii mele cate ceva…despre de toate, despre nimicuri in general, despre mine si oameni in special

Pe masura ce trece timpul constat ca imi creste „anduranta”  la  diverse lucruri la care probabil, (nu! sigur :D) alatadata as fi fost extrem de vocala. Nu ma mai enervez atat de usor, diplomatia mea capata forme noi. Nu mai sunt atat de usor de entuziasmat intr-o directie sau alta. Am trecut chiar si de pragul acela pe care, uman vorbind, il avem toti la un moment dat, pragul in care ne place sa iesim in evidenta intr-un fel sau altul, sa „dam bine” in fata unor oameni pe care ii cunoastem sau nu, doar ca sa avem o imagine buna „in societate”…fie ea si societate virtuala. Nu ma mai oripilez, nu ma ma ingrijorez, nu mai sufar atat de rau pentru fiecare neregula, pentru fiecare lucru facut aiurea in societate sau pentru fiecare suferinta din jurul meu (televizor, realitate, sau realitate virtuala). Aceasta ultima afirmatie poate fi interpretata de catre rautaciosi ca nepasare, nesimtire, suficienta sau cine stie mai cum…dar eu una va spun ca nu este vorba despre asta: prefer sa rezolv lucrurile my way, sa le rezolv in tacere, sa le filtrez, sa fac ceva fara sa fiu vocala. Daca acum un an as fi ridicat plina de revolta stergatoarele unei masini parcata „cu eleganta” in mijlocul trotuarului….acum reactia este aceea de a ma uita dupa un echipaj de politie. Daca acum un an m-as fi repezit la blog sa ma zburlesc toata despre cat de nenorociti sunt romanii ca-si parcheaza masinile in mijlocul trotuarului si o mama cu un carut trebuie sa ocoleasca pe carosabil….acum prefer sa tac si sa actionez intr-un mod in care sa insemne ceva, nu doar strangere de „aplauze” pe blog! Cred ca am devenit mai practica, mai „aplicata” pe probleme. Daca acum ceva vreme as fi polemizat la nesfarsit pe o tema unde cineva nu era de acord cu mine, cautand sa aduc miliarde de argumente pentru a-l convinge pe acel cineva ca eu am dreptate….acum, sunt undeva in zona gri a problemei….in sensul ca, la un anumit punct al discutiei, cand realizez ca deja devine inutil sa incerc sa conving pe cineva de un „ceva” de care el este deja convins- ei bine, ii spun ca eu am aceasta parere si argumentele necesare si ca daca doreste sa la discutam reluam discutia sa spunem peste cateva zile, timp in care avem amandoi vreme sa sedimentam informatia. De ce am scris toate cele de mai sus va veti lamuri pe parcurs. Ele nu sunt o scuza, nu sunt o pledoarie, sunt pur si simplu EU si nu-mi este rusine cu ceea ce sunt.

Despre spatiul virtual

Spatiul virtual este o minune a vremurilor noastre. Ne permite sa traim in timp real unde vrem noi, ne permite sa ne asternem gandurile pe un ecran alb, pentru noi, pentru oameni cunoscuti sau pentru oameni al caror chip nu-l cunoastem (decat poate tot virtual sau deloc).  Se leaga prietenii, se creeaza gasti virtuale, se creaza grupuri creative, se creaza asocieri, se creaza „asociatii” ad-hoc de binefacere sau caritate. Este un spatiu frumos, bogat, in care fiecare isi gaseste locul daca vrea. „Virtual”  ramane un cuvant care nu defineste insa acest spatiu pentru ca,  precum prietenia si lucrurile frumoase care se pot face virtual, la fel se pot face si cele urate ale vietii reale: spiritul de gasca, barfa, rautatea…tehnica moderna le permite pe toate: facebook, mesaje private, forumuri, chat-uri, emailuri, etc. Fiind doar o transpunere virtuala a realitatii….si in spatele ecranelor fiind tot oameni, oamenii pe care ii intilnim in viata noastra, pe strada, la birou oriunde….acest spatiu este o „bucata” mare de realitate pentru cei care intra de bunavoie in el. Stiu, nu va spun nimic nou. La fel de „vechi’ pentru cei care traiesc „spatiul virtual” la intensitate mare este si faptul ca spatiul virtual, fie el blog, retea de socializare etc…naste „monstri ascunsi” (e putin cam dur cuvantul, dar asta simti uneori) pe care daca ii lasi iti acapareaza si iti influenteaza viata, chiar daca nici macar nu-i cunosti. Nu o data am vazut adevarate razboaie pe bloguri, forumuri etc  legate de alaptare, legate de alimentatie, legate de haine, de femei, de barbati de absolut orice. …razboaie gratuite, pe concepte si lucruri in care cineva vrea absolut si obligatoriu sa convinga pe ceilalti ca el este mai cu mot! Asa se nasc si evolueaza curente, mode, judecati….de uneori, daca te plimbi prin 5 bloguri „prietene”, care si ele sunt la randul lor „prietene” intre ele…ajungi sa te crezi in zona crepusculara si sa ai impresia ca tu esti ala „defect” daca in 3 dintre ele apare ceva ce tu nu ai promovat sau ceva ce pe tine nu te misca defel. Iti ramane insa, din fericrire, libertatea de a a face click si de a te muta acolo unde cineva rezoneaza cu tine…asta pana la urmatoarea campanie sau razboi. Curios este ca, desi am ajuns sa incerc sa ma detasez de aceasta lume virtuala, am ajuns sa o sedimentez si mi-am format o parere extrem de bine argumentata despre ea….ei bine, curios este ca m-am afundat si mai tare in ea, odata cu deschiderea magazinului meu online. Am invatat insa sa fiu extrem de selectiva si sa ma concentrez pe ceea ce ma intereseaza de fapt, dezvoltarea afacerii mele, ignorand restul lucrurilor. Nu din indiferenta, nu din nesimtire, ci pentru ca pur si simplu viata reala este facuta din asa ceva: din gasti care se ajuta unele pe altele, din gasti care stau dupa colt si barfesc, din oameni care te plac sau nu te plac, din oameni care bat din palme si fac pe interesantii si apoi te ignora, din oameni care rezoneaza unii cu altii, din oameni care nu dau doi bani unii pe altii, din oameni care se baga in seama, din „interesati” atunci cand au nevoie de tine, din supremii „ignor” care uita cum te numesti cand nu mai au treaba cu tine, din prieteni adevarati, din oameni deosebiti care intra in viata ta cand te astepti mai putin, din oameni care vor sa faca ceva virtual, un ceva care le aduce lor un beneficiu (direct de cele mai multe ori) sau nu etc…..asta este viata, asta este realitatea. Asa ca am inceput sa tratez realitatea virtuala exact cum o tratez pe cea de zi cu zi…selectand, ignorand, afiliindu-ma acolo unde imi gasesc locul si da, catalogand oamenii in functie de ceea ce sunt si nu de ceea ce vor sa para. Chiar daca nu cunosti un om in carne si oase sau il cunosti prea putin…virtualul, cuvintele asternute, te invata multe despre el, in timp, daca ai rabdare si chef sa citesti printre randuri. Apoi devine extrem de simplu sa filtrezi informatia obtinuta si sa decizi daca „mergi mai departe intr-o relatie virtuala cu el”…e exact ca in viata reala. La inceputurile acestui blog credeam, in inocenta mea, ca numarul comentariilor este de fapt masura perfecta a aprecierii tale ca blogger. Nu, nu l-am facut ca sa contorizez comentarii, nici trafic….dar este imposibil sa nu te gandesti la un moment dat si la asa-zisa „celebritate” virtuala. Apoi, mi-am dat seama, destul de repede, ca nu numarul comentariilor este cel important, de multe ori importanta acestui numar este egala cu 0…..ci numarul oamenilor care te citesc din umbra, care revin, revin si revin…doar pentru a te citi.

Pe acest blog a existat o singura data un concurs, o pornire a mea, din suflet, fara idei ascunse, pornire in urma careia s-a nascut o idee buna, ideea magazinului meu, dar sincer, acum, uitandu-ma in urma nu cred ca as mai face pe blogul propriu asa ceva. Moda asta nebuna de Give-away ca sa-ti „salti” traficul la blog mi se pare cel putin ciudata. Nu judec pe nimeni, departe de mine asa ceva, doar ca pur si simplu nu inteleg de ce atata pasiune si atat disperare pana la urma pentru a face concursuri random pe un blog propriu. Inteleg chestia asta ca metoda de marketing pe un blog cu vanzare, pe un magazin virtual …dar pe un blog propriu? Care este totusi castigul in toata treaba asta? Pana la urma ideea nu este sa-ti „salti” blogul (daca asta este ceea ce-ti doresti cu adevarat) prin calitatea postarilor, prin ceea ce scrii?  De ce sa-l transformi intr-o platforma de promovare a lui x si a lui Y…..Ma rog….fiecare face, asa cum am mai spus, ce vrea si cum vrea cu blogul personal! Eu una nu promovez pe blogul meu decat magazinul propriu si rar, lucruri in care cred, nu lucruri care sunt la moda doar pentru ca toata blogosfera mamiceasca s-a apucat sa le promoveze pentru ca x patron este prietenul lui Y blogger care este popular in blogosfera. In aceasta nota si ca urmare a celor spuse mai sus, nici nu ma astept sa fiu promovata de alti bloggeri…desi unii (destul de multi de altfel) s-au oferit la un moment dat si „oferta” a ramas doar oferta. Apropo de promovat, vreau sa le multumesc din suflet celor care mi-au pus linkul magazinului, logo-ul sau referiri la magazin pe blogul propriu. Despre multi dintre ei nici nu am stiut….am aflat tot datorita tehnicii moderne (programul de statististici si monitorizare al magazinului meu! :D)

In concluzie…despre blog:

1. Nu va asteptati sa ma vedeti participand sau organizand give away pe blogul propriu nici cu produsele mele nici cu ale altora. Voi deschide un blog al magazinului si acolo, da, vad rostul de a organiza asa ceva (pentru ca acolo promovezi un magazin, produse si ai interesul ca proprietar al site-ului ca acele produse sa fie cunoscute)….dar pe un blog propriu, in care este vorba despre viata cuiva, despre copiii cuiva, despre orice altceva,  nu! Din punctul meu de vedere tipul asta de promovare este un marketing vremelnic care nu-ti aduce, tie, ca proprietar de blog, nici macar 1% cititori fideli, ci doar interesati si culmea, nu „interesati” de tine ci de ceva  ce se da gratis, in mod aleator. Nu voi organiza give away nici pe alte bloguri personale – asta ca raspund concret si definitiv unor solicitari pe care le-am primit. Nu o fac din zgarcenie….pur si simplu, ma repet, nu cred in aceasta metoda de promovare. Daca o voi face, o voi face pe bloguri de profil, bloguri creative, bloguri care se „ocupa” cu ceea ce vand eu, pe forumuri de creatie sau pe facebook…unde este cu totul altceva pentru ca iti alegi prietenii in functie de preferintele si ocupatiile lor. Stiu, acum multi se vor supara pe mine si vor spune ca i-am atacat…REPET…nu judec pe nimeni, pur si simplu asta este parerea mea despre fenomen si doresc sa imi pastrez blogul propriu…strict legat de viata mea si de lucrurile mele…nu de ale altora. Ok, pot sa promovez un creator, un artizan…pentru ca-mi place, pentru ca vreau, pentru ca ….dar nu o voi face daca acest lucru este un curent, o moda aparuta de undeva, de la cineva….ci pentru ca vreau eu!

Ajunsa in acest punct…simt eu asa ca acest articol nu va aduna prea multe comentarii si ca se va diminua si rata de citire a blogului….but no problem….chiar era timpul sa fac putina curatenie de sezon in lista de bloguri! 😀

Inchei prin a spune urmatorele:

 Cititorii fideli ii stiu…si pe cei din umbra si pe cei care sunt prezenti in viata mea aici sau pe facebook. Cititorii ocazionali, adica cei care citesc ceea ce scriu eu doar cand le este atrasa atentia de titlul postarii mele (care apare in bara lor de bloguri)……si pe aceia ii stiu sau macar ii banuiesc! 😀  In ceea ce-i priveste pe cititorii care ma citesc doar pentru a avea ce sa mai comenteze virtual sau live cu „gasca de blogareala” ii invit cu respect sa ma stearga din listele lor….chiar nu-si are rostul …am fost „muscata” la viata mea de atatea ori ca mi s-a intarit carnea si nu prea mai simt…de’, ce sa-i faci viata te intareste la un moment dat!  Blogul acesta este blogul unde sunt bineveniti prietenii mei si vreau sa ramana astfel…..stiu, multa lume se va mira si ma va intreba ce m-a apucat taman acum! Raspunsul  este NIMIC. Chiar nimic! Nu mi-a facut nimeni nimic, nu mi-a zis nimeni nimic rau sau urat pe privat, n-am fost injurata sau hulita :D. Pur si simplu vroiam sa spun lucrurile astea de ceva vreme….sunt in lumea asta virtuala de prea multa timp ca sa nu stiu sa citesc „printre randuri” si sa nu inteleg ce inseamna anumite atitudini blogosferice, anumite semnale,  sa nu stiu ce inseamna sa nu vrei sa mergi cu „valul” doar ca sa dai frumos in peisaj si sa nu simt, in spatele unor emaiuluri sau convorbiri pe chat politicoase, uneori chiar mieroase, ceea ce trebuie sa simta un om realist. Asa ca asta m-a apucat! Sunt realista si refuz sa intru in „gasti”, refuz sa fac frumos si sa ma prind in hore ca sa am o imagine virtuala de „eroina”, sa ma placa lumea si sa ma laude ce frumoasa, ce inalta si ce desteapta sunt eu,  refuz sa accept, in general si in particular, sa fac sau sa spun anumite lucruri doar pentru a fi pe aceeasi linie cu altii, indiferent ce linie este aceea. Motivul pentru care am avut in viata multi dusmani este tocmai asta: mama si bunica mea m-au invatat sa spun adevarul! Asa ca il spun…ele sunt vinovate! 😀 Il spun si nu fac frumos in fata nimanui…sunt EU si cui nu-i place…e liber sa faca click si sa-si vada de drum…la final raman tot eu cu familia mea frumoasa si cu o „mana de prieteni adevarati”…lucrurile nu se schimba cu nimic. Sunt Eu si in lumea aceasta virtuala nu vreau sau fiu un alt Eu doar ca sa plac altora…scopul meu in viata nu este sa plac tututor ci cui trebuie….fiecare dintre noi are o „plaja” de oameni ale carora afinitati coincid cu ale sale. Atat.

Sotul meu mi-a spus, acum foarte putina vreme, cand eram putin intrigata de o conversatie pe email cu cineva…..ca eu sunt ca Sagrada Familia (frumos compliment nu..sa te compare sotul cu o opera de arta!)…ca sunt un amestec si o aglomerare de lucruri care cuiva ii pot placea si altcuiva nu.Pur si simplu. Mi-a mai spus ca asa aglomerata si amestecata cum este aceasta constructie oameni din toate colturile lumii se duc si casca gura mare la ea, neterminata de constructorul sau si intr-un vesnic proces de finisare.  M-a facut  sa inteleg ca eu sunt EU si ca trebuie sa-mi asum ceea ce sunt si sa fiu mandra de ceea ce sunt si ca cine ma place ma place asa „incarcata si aglomerata” cum sunt. Cine nu, nu ma va placea si orice as orice as face va cauta nod in papura. Asa suntem fiecare…o Sagrada Familia, o aglomerare si un amestec….

In concluzie….dragi prieteni carora va place „Sagrada Familia umana”, adica eu…sunteti bineveniti…ceilalti cautati o Sagrada Familia mai pe placul vostru!

 

Comments (24) »

Casuta din povesti!

Mai oameni buni…astia de inventeaza tot felul de minuni prin magazine, ca sa ia ochii, n-au pic de minte! Ei nu se gandesc niciodata ca poate, unii copii, cer lucrurile acelea? Sau ca poate, copiii aia au mame suficient de nebune incat sa se apuce sa si incerce sa le faca?

Casuta din povesti trona acum vreo 3-4 zile la intrarea din supermarketul unde ne facem cumparaturile curente. imediat ce a vazut-o, Catinca a inceput sa ii faca ochi dulci….si sa ma implore cum stie ea mai frumos si mai bine sa-i fac si ei una. I-am promis ca o sa-i fac. Exact in acea zi am cumparat o revista cu bucatareli si retete pentru Craciun. Am descoperit in ea o tanti care facea cu fi-sa o casuta din asta si care povestea cu foarte mare usurinta ca exista la Ikea kituri din turta dulce, numai bune de asmablat si obtinut casuta. Am zis ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap. In aceeasi seara l-a  rugat pe sot sa fuga cu fata pana la Ikea sa cumpere un kit din ala si asa au facut. A doua zi, adica ieri, am luat fata de la gradi, am fugit la supermarket sa luma bomboane de decorat, frisca la tub si toate cele necesare pentru casuta. Instructiunile de folosire de pe casuta de la ikea spuneau ca se lipeste cu zahar topit. M-am apucat de treaba…inutil sa va spun ca dupa o ora deja imi venea sa plang, porcaria aia de casuta kit era rupta si facuta praf. Kitul ala este o porcarie….foile de turta dulce sunt subtiri, se rup imediat, sunt prost gandite…ce mai….eram un pachet de nervi, iar Catinca avea o mutra de ziceai ca s-a daramat pamantul. Asa ca….i-am zis „lasa mami, facem maine alta si o facem asa cum se gandeste mami nu cum spun prostiile astea de kituri!” Azi, am luat fata de la gradi si iar am fugit la supermarket! Am cumparat 3 checuri marisoare, deja taiate felii si decorate pe partea superioara cu bucatele de zahar, niste ciocolata pentru fondue si gata! Am culcat fata si m-am apucat de mesterit….am taiat „caramizile”, le-am potrivit…pana am facut zidurile. Am pus ciocolata la topit si am inceput, precum zidarii….sa lipesc caramizile, una cate una. Cand s-a trezit Catinca eram deja gata – casa era la „rosu”. Acoperisul l-am facut pe un carton pe care am pus cu lingurita zahar topit si deasupra biscuiti.

Asadar partea grea trecuse, casa statea in picioare, fatei ii  luceau ochii in cap….era momentul ei! Am dat cu frisca multe pe casa si pe geamuri si am lasat-o sa decoreze in voie cu bomboane.

Concluziile zilei…

Casa mea arata multttt mai bine decat orice kit de la Ikea si cu mandrie spun, arata mai bine si decat cea de la supermarket!

Nu mai fac in viata mea o casa din asta…ma jur! Mi-a iesit os prin os si am transpirat de o mie de ori pana m-am convins ca nu se prabuseste casa, ca se lipesc biscuitii etc! 😀

Zambetul si fericirea Catincai sunt rasplata suprema!

Acum muncesc in plus pentru ca trebuie sa fac ordine in frigider ca sa ii gasesc un loc de depozitare.

Etapele, mai jos:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments (10) »

Maritisul, castelul si alte Catincisme!

Zilele trecute fi-mea isi manca linistita supa si eu stateam cu ea. La un moment dat imi zice:

„Mami, eu nu inteleg de ce vrea Andreas sa se marite cu mine! ” (Andreas, prietenul ei pe care la- cunsocut la mare, in  Turcia, si de care s-a atasat foarte tare-reciproca valabila). Luata prin surprindere…intru totusi in jocul ei si ii spun: „Pentru ca esti frumoasa, esti buna, te porti frumos cu el si cu alti copii…baieteilor le plac aceste lucruri. ….dar tu de ce vrei sa te mariti cu el?” 😀

„Din cauza castelului!” oupssssss! 😀

„Ce castel mami?”

” Castelul ala mami…” cu o mutra usor exasperata!

„Pai ce…tu crezi ca Andreas are castel, mami? Are si el o casa, un apartament, ca si noi”

„Nu mami, castelul ala unde o sa ne duca caleasca dupa ce ne maritam…un castel din ala cu diamante multe, frumos, mare, aranjat, cu perne roz…ca in povesti stii tu…”

Hmmmmm…stiu eu si pentru moment am lasat-o asa cum a picat…de ce sa-i stric imaginatia cu realitatile lumii ! 😀

Azi dimineata o duc la gradinita. Este ziua in care nu au bucatar asa ca fiecare isi duce mancarea. Cu gentuta cu mancare, fuge la madame si ii spune „madame, mon picnic”. Ii pune femeii geanta in brate si intra in clasa (asa e procedura!). Plec si ma uit pe geam…in clasa doar 4 copii (dimineata au voie sa se plimbe intre cele doua clase care comunica) si fi-mea, care sta izolata la o masa si se joaca cu niste lego. Ii bat in geam si o intreb prin gesturi de ce nu se joaca cu copiii. Imi raspunde tot prin gesturi….stergandu-se la nas si simuland suflatul nasului….am inteles, nu se juca cu ei pentru ca erau muciosi! Bietul copil este deja stresat de cat de des se imbonaveste. Nu o streseaza atat boala in sine cat faptul ca trebuie sa stea acasa si sa nu mearga la gradinita. Am sesizat inca de ieri ca a devenit precauta cu chestia asta pentru ca ieri mi-a zis ca nu s-a jucat cu nu stiu ce prietena a ei pentru ca aceasta tusea foarte tare.  Offf….tare mi-as dori sa se intareasca si ea ca sa nu mai treaca prin asa ceva. Apropo de muci si boala….totul s-a extins la jucarii. De exemplu, Coco, magarul ei minune este bolnav de acum doua zile pentru ca „a luat virus peste virus” expresie auzita la mine cand povesteam cuiva  ca ea a luat un virus peste alt virus.

Puterea exemplului!

Zilele trecut o aud vorbind singura. Ma duc si ascult, ascunsa dupa usa, ce vorbea. Vorbea cu jucariile si le spunea:

„V-am spus ca nu este frumos sa strang eu mereu dupa voi…uite ce dezastru ati facut aici in camera. Acum o sa zica mami ca eu l-am facut si tot pe mine ma pune sa strang. Bine, bine, nici mie nu-mi place sa fac curat singura, va ajut!  Altadata insa sa nu mai faceti asa ca ma suparati si nu va mai cumpar jucarii daca va bateti joc de ele,  da?”

Mentionez ca ma imita perfect….chiar si tonalitatile vocii….:D

Seara de seara avem o ora, o ora si jumatate de creatie!

„Mami ce facem azi? ”

„Nu stiu, vedem dupa-amiaza!” …

” Trebuie sa facem un program de pe acum ca sa stiu!”

„De ce, ce treaba ai diseara?”

„Offf, azi chiar sunt ocupata. Trebuie sa le fac mancare la copii, sa le spal rufele si sa-l invat pe Coco sa numere”

Apropo de numarat!

Avem o mare problema cu numaratul si adunatul. Stie, dar nu vrea…cifra 4 este total absenta din viata ei. Daca o intrebi cati ani are spune intotdeauna ca 5. Nu inteleg de ce nu-i place de 4 asta!:D

Intr-o seara il apuca pe taica-su avantul s-o invete sa numere si sa adune.

„Cati, cate labute are vaca?” (jucaria ei)

„Una, doua, una, doua!”

Adica cate?

” Pai ti-am spus deja!”

Dar Coco si vaca cate labute au?

„una, doua…, una doua….” (apoi numarand restul pe degete)….8, tati! Raspuns bun, dar fereasca sfantul sa-l spuna pe 4 ala!

Tot numaratul!

„Mami, eu stiu sa numar pana la 10 si sa socotesc…de ce nu-mi iei ceas? ”

Pentru ca inca nu stii bine si oricum nu stii sa citesti ceasul….

„Dar mami…e simplu….tu tot timpul il citesti…”

” O sa inveti si tu si o sa-ti cumpar ceas’

” Bine, dar un ceas care doar sa sune dimineata, fara sa stiu sa citesc nu exista…poate mi-l iei pe ala!? ”

Creatii

Seara de creatie

„Cati schimba-ti hainele de strada ca le murdaresti”

Catinca razand la mine….”pana una alta, schimba tu blugii si pune pantalonii de creatie  (trening) ca tocmai ai picat vopsea alba pe ei! ”

Ole!

Comments (2) »