Soarele de pe strada mea!

„Copilul meu de suflet” creste! Sunt tare fericita ca micul nostru magazin, la inceput de drum, a fost primit atat de bine!

Avem deja 300 de prieteni la contul de pe facebook, 96 de like-uri la pagina de pe facebook…

Avem comenzi…ssssttt, va spun un secret…am terminat deja unele produse din stoc! 😀 (dar le mai aducem sau daca nu pe acelea unele chiar mai frumoase)

Avem promotii de nerefuzat in aceasta saptamana si va pregatim noi surprize.

Avem prieteni din blogosfera Gabi si Ileana- Carmen  care vorbesc despre noi de bine si am aparut si in Garbo.ro . Le multumim si pe aceasta cale.

LATER EDIT: Azi am aparut si pe Envy.ro. Multumim!!!

Foarte, foarte curand vom lansa blogul unde va asteptam pe toti cei care ati fost deja clienti sa participati si sa aratati lumii ce ati facut voi cu materialele achizitonate de la CreaShop.

Cate un pas, cate un pas…CreaShop intra pe drumul pe care mi-l doresc.

In rest…imi cer scuze..s.tiu ca sunt restanta cu raspunsul la unele emailuri, ca am de trimis niste bannere unor doamne foarte dragute care s-au oferit sa mi-l puna la ele pe blog….dar AVEM si muci (la ea instalati….pe mine vad ca ma „incearca”)…fira-r ei sa fie de muci. O saptamana de gradinita si am executat prima viroza combinata cu faringita incipienta si cai respiratorii suprainfectate. Asa ca, printre vizite la doctor, copil ciufut ca nu merge la gradinita, creatii pe care le facem impreuna ca sa ne omoram timpul (ca si asa afara e o vreme de-ti vine sa …fugi in tarile calde!), magazin, trimis de marfa in Romania..reusesc si eu…acum, in miez de noapte sa postez ceva. Voi reveni cu noutati

Nici nu stiu cu ce sa incep….a fost o zi extrem de intensa, de plina de emotii de toate tipurile, de momente neasteptate…a fost o zi mai mult decat plina. Este prima zi, dupa luni de zile…ce, mint, dupa aproape un an de zile, cand m-a rapus oboseala si, in timp ce Catinca dormea, n-am rezistat si am adormit si eu pe canapea. Am fost trezita, in cel mai dulce mod posibil pe acest Pamant, cu multe pupicuri si mangaieri….

Hai s-o luam de la capat. Am inceput ziua abrupt si violent cu sunetul enervant al ceasului care ma anunta ca trebuie sa duc copilul la gradinita. 7.45…..iar eu ma culcasem la 2.30 dimineata. M-am ridicat din pat si, dupa halul in care imi bubuia capul, mi-am dat seama ca este una din zilele acelea tipice si mizerabile Bruxelului in care voi avea parte de nenumarate reprize de ploaie, iar intre ele voi suferi cumplit de dureri de cap (asta este, sunt meteo sensibila). Uimitor, copilul care se ridica din pat la prima strigare, s-a intors cu fundul in sus si mi-a zis ca „mai sta putin”. Inutil sa va spun ca miscarile mele au fost incetinite, ale copilului la fel, sotul parca imi statea numai in drum si….am intarziat la gradinita. N-am rezistat si am intrat pret de 2 secunde sa dau un send/receive la emailuri. Multeeee, de la prima ora. Ziua incepea sa se anunte deja mult mai buna decat fusese pana atunci. Pana la 12.30 cand am plecat sa o iau pe fata de la gradi am mosmondit la site si mi-am alinat durerea de cap citind emailuri, mesaje si postari legate de magazinasul nostru proaspat lansat. 

Asa cum am spus la finalul zilei pe facebook sunt absolut impresionata  si fericita de faptul ca exista in viata mea oameni pe care nu i-am cunoscut  personal, oameni de care insa m-am apropiat virtual, in diverse momente,  oameni despre care voi vorbi intotdeauna cu drag si cu inima plina de bucurie pentru ca mi-au fost aproape, nu numai azi, nu numai in ultima saptamana, ci de mult timp incoace.  Maria si Valy sunt doua dintre aceste persoane, iar postarea lor de azi, de pe blog, m-a lasat muta multe minute si cu multe lacrimi in ochi. Le multumesc si pe aceasta cale pentru ca exista, pentru ca au fost alaturi de mine si as vrea sa le pot spune in mai multe cuvinte cat imi sunt de dragi….dar uite ca iar mi-am amintit de postarea lor si cuvintele mele nu mi se par suficient de bune ca sa exprim mai mult- asa ca doar le imbratisez cu mare, mare drag! 

In afara de Maria si Valy mi-au fost alaturi cele cateva persoane dragi mie, cititoare fidele ale acestui blog, care nu m-au parasit atunci cand nu am mai publicat constant ci s-au mutat la conversatii pe email, facebook sau au strigat dupa mine pe aici pe la comentarii: Ada, Bea, Roxana, Diana, Anda,  Gabi, Zoozie. Imi cer scuze daca am omis pe cineva, dar sunt realmente extrem de obosita…si nu as vrea sa supar pe cineva! Au aparut nume noi in ultimele saptamani de cand am reinceput sa scriu si sper sa ne mai viziteze.

In postarea de pe facebook am mai spus ceva si am sa revin la acele afirmatii pentru ca cei dragi mie au „sarit” imediat sa-mi zica sa nu fiu necajita! 😀  Le multumeam nu numai celor care m-au sustinut, m-au ajutat cu sfaturi, cu tot ceea ce au putut ei, cu postari cu imprastierea vestii etc,  le multumeam (si o fac si pe aceasta  cale) si celor care au ales sa ne trateze priectul cu indiferenta. Am sa ma explic putin….acum niste ani, experienta unui om foarte apropiat mie m-a invatat ca „PRIETEN ADEVARAT” este acela care stie sa se bucure IMPREUNA CU TINE, nu numai acela care iti este alaturi la necaz. De ce? Pai simplu: a te bucura sincer pentru bucuria altcuiva, a fi alaturi de el in acele momente, fara sa faci mare lucru…doar sa ii arati ca esti acolo este o demonstratie de prietenie, de sinceritate, de lipsa de egoism, de lipsa de rautate si invidie. A fost o lectie extrem de pretioasa pentru mine, dar am experimentat-o la intensitate majora de abia acum, azi, ieri, in ultimele zile. Nu, nu m-am intristat, nu m-am enervat. Intr-un fel, la unele persoane ma asteptam. Eu traiesc pe principiul ca fiecare isi stie interesul si sunt constienta ca odata ce nu mai prezinti un „potential” interes (indiferent de natura „interesului”)….esti dat uitarii. Tocmai de aceea le-am multumit si lor pentru ca mai ales AZI contrastul creat intre ei si ceilalti a fost atat de mare incat m-a izbit direct in frunte (aia care deja ma durea) facandu-ma sa ma decid ca, in urmatoarea perioada,  sa fac o selectie extrem de drastica a lungii liste de facebook pe care o am, a tonelor de contacte de emailuri, a listei de bloguri de pe acest blog.  De ce? Pai simplu….atunci cand am cerut ajutorul in mod direct cuiva am facut-o crezand cu tarie ca acea persoana imi este apropiata si pot apela la ea….si, pana acum, cu cateva mici exceptii, s-a materializat intr-un ajutor la care chiar nu ma asteptam sa fie atat de mare, atat de frumos si din suflet. In ceea ce priveste celebrul facebook (de care ajungem incet, incet cu totii dependenti) am dat share, am cerut „prietenii” sau „like” pentru noua pagina/cont al magazinului la 3 categorii de oameni: prietenii foarte apropiati (care, in mare parte au fost acolo, ca intotdeauna!), unor oameni pe care i-am cunoscut in trecut (am lucrat impreuna, am fost colegi, ne-au unit ani si mii de ore petrecute impreuna, amintiri) si unei liste de oameni pe care ii cunosc virtual, cu care am comunicat, am legat relatii, mai mult sau mai putin apropiate (asta judeca fiecare din punctul lui de vedere…eu credeam ca mai apropiate). Ei bine….se pare ca inca, dupa atatia ani, nu am ajuns sa ma pricep la oameni (nu o spun cu naduf pentru ca uite, azi am invatat un mare CEVA) pentru ca exact oamenii la care ma asteptam sa-mi fie alaturi….ei bine exact ei au tratat cu indiferenta, continuand sa posteze in ritmul lor propriu, chestiile lor uzuale pe facebook sau pe blog (filmulete muzicale, poze, alte campanii, alte like-uri :D)…iar ceilalti s-au oferit sa ma ajute, au facut-o din start, fara sa cer eu ceva, au facut cate un „ceva”, mi-au dat un sfat, m-au atentionat de cate o chestie gresita din site, … au scris ceva oricat de putin pe email, pe blog sau pe facebook sa ma faca sa ma simt bine, sa-mi dea curaj si mai ales sa-mi arate ca sunt alaturi de mine. Le multumesc  din nou acestor persoane si le asigur de tot respectul si admiratia mea….mai ales acelora care nici macar nu ma cunosc personal si acelora de care ma leaga un trecut profesional, colegial si care, in momentul acesta, nu s-au facut ca nu ma mai cunosc.  Asadar…am lamurit si aceasta problema: NU sunt trista! NU sunt dezamagita! Consider ca iata, CreaShop mi-a mai adus ceva bun in viata mea….o „selectie” pe care trebuia s-o fac de multa vreme si pe care uite…n-a fost nevoie s-o mai fac eu…s-a facut singurica! 😀  In plus sunt fericita pentru ca m-am ales cu prieteni „noi”, adevarati, care si-au aratat (in ultima vreme) o fata pe care nu prea ai ocazia s-o vezi decat in momente din astea de intensitate maxima. 

Sunt fericita pentru ca am lansat magazinul, pentru ca feedback-ul general a fost acela ca PLACE celor care au intrat sa-l viziteze.

Sunt fericita ca maiine este o noua zi in care voi astepta comenzile pasionatilor de creatie…..

Sunt fericita ca azi-dimineata cand am lasat-o pe Catinca la gradi…a strigat in urma mea „Bafta mami la magazinul NOSTRU!”….si a fost cea mai frumoasa urare a zilei!

Va multumesc tuturor celor care mi-ati fost alaturi si va urez o noapte frumoasa….si prieteni la fel de buni cum ati fost voi pentru mine!

Cine a citit postarea anterioara stie deja! Am deschis!

Azi, 19 octombrie, 5% discount pentru orice produs (in promotie sau nu)!

Acum cateva minute, CreaShop Hobby&Crafts  a intrat in lumea virtuala! Da, S-A DESCHIS! Sentimentele mele sunt multiple si extrem de amestecate si mi-e foarte greu sa scriu si sa vorbesc acum despre ele! Tot ce pot spune: dupa multe luni de munca, aproape un an, mi-am indeplinit un vis, am dus la capat un proiect de suflet! Sper, din toata inima ca acest proiect sa aduca bucurie si celor din jur. Fiti bineveniti in lumea CreaShop

Acestea fiind spuse….SA DESCHIDEM IMPREUNA FEREASTRA CATRE IMAGINATIE SI SAMPANIA VIRTUALA PROMISA! (nu este handmade, dar e buna, garantat) . Sa ne traiesti micul nostru shop!

19 octombrie 2011, ziua in care lumea “virtuala” se va imbogati cu un nou magazin: CreaShop Hobby&Crafts (www.creahobbycraft.ro) .

Veti spune: „Ok, un alt magazin online printre multe altele”!

Gresit! Acest magazin are cel putin o „tusa de culoare aparte”…este facut cu pasiune, este in primul rand un proiect de suflet si de abia in al doilea rand o afacere. 

Ce m-a „apucat” sa-mi fac magazin?

Istoria este lunga, dar simpla.

Sunt mamica, o femeie de 35 de ani care toata viata ei a fost extrem de activa. Sunt de meserie jurnalist si am si experienta de 7 ani ca PR-ist si organizator de evenimente. Am fost obisnuita sa nu stau si sa nu am stare asa ca refugiul meu in momentele de inactivitate a fost creatia. Mi-a placut enorm, de cand ma stiu sa mesteresc cate ceva. Nu m-a invatat nimeni, nu m-a impins nimeni de la spate…poate doar spiritul meu meticulos si ideea de a avea satisfactia lucrului finit, facut de manuta mea. Am mancat tutoriale  „pe paine” (de fapt pe internet) si am incercat pana mi-a iesit ceea ce mi-am dorit. Dupa ce am nascut-o pe Catinca, fata mea, am am vrut, ba nu, am simtit ca trebuie sa-i ofer totul si sa fiu parinte cu „norma intreaga”…asa ca „jobul” meu permanent a devenit ea. Dupa 2 ani de stata acasa, viata mea, viata noastra a avut o cotitura neasteptata si ne-am mutat cu totii in Belgia. Toata pasiunea mea pentru creatie am incercat sa i-o imprim si fetei mele, iar mutarea in Belgia, tara in care dezvoltarea creativitatii la copii si la adulti este un „must”…m-a ajutat enorm sa inteleg, sa II dezvolt si sa IMI dezvolt latura creativa. Prima data cand am descoperit magazinul de materiale de creatie (pozitionat la 5 strazi distanta) de noi ….am fost ca un copil lasat singur in cel mai mare magazin de jucarii din lume! 😀 Am stat acolo, impreuna cu fetita mea, vreo 3 ore. Nu, nu va inchipuiti ca este vreo hala in care te pierzi…este intr-adevar un magazin mare, suficient de mare incat sa te simti in raiul handmade-ului! In timp, am ajuns sa nu lipsim de acolo …cam 5 zile pe saptamana :D! Facem ce facem si ne dam seama ca ne mai lipseste un  nimic de care „avem obligatoriu nevoie ca sa terminam o creatie inceputa”. 

In tot acest timp imi tot trecea prin cap ideea unui astfel de magazin in Romania…si cam ce impact ar avea, ce castig enorm ar insemna el pentru oamenii creativi, pentru parintii interesati sa isi indrume copiii in zona asta, dar si pentru cadrele didactice care isi doresc sa  schimbe ceva in cadrul orelor de „abilitati practice”. Mi-a luat cam un an ca sa realizez ca ideea asta nu-mi dadea deloc pace si ca sa o sedimentez…sa o constientizez. Intr-o dimineata m-am trezit si i-am spus sotului meu, asa, pe nepusa masa: esti dispus sa investesti intr-o idee a mea? Si a fost! A fost chiar incantat pentru ca stia ca eu imi bat foarte mult capul cu ideile care-mi vin…ca le tratez cu foarte multa migala, le intorc pe toate partile pana sa deschid gura, pana sa fiu sigura ca vreau….si mai stia ca, de la venirea in Belgia, eram mereu framantata de ideea ca nu-mi gasesc locul, ca nu imi mai practic meseria…ca nu sunt EU!

Am redevenit EU. M-am apucat de acest proiect cu o ardoare si cu o pasiune pe care, recunosc, nu am mai avut-o de la inceputurile vietii mele profesionale.

Pornind de la premisa ca nu poti vinde ceva ce nu cunosti am devorat si incercat fiecare tehnica in parte…am invatat materiale, am studiat ce se face cu ele, am testat impreuna cu Catinca, am mesterit….as spune chiar ca am imbinat placerea cu afacerile intr-un mod unic, iar Catinca a fost mereu parte activa din acest proiect…ce mi-as putea dori mai mult ca mama, ca femeie si chiar ca om de afaceri- sa faci ce-ti place, sa dezvolti creativitatea copilului si sa faci o afacere din asta! Apoi, urmare fireasca…am inceput sa studiez piata din Romania….cu studii de piata, cu studierea concurentei, a potentialilor clienti, cu nopti in care am „bantuit” pe bloguri ale oamenilor creativi, pe forumuri de profil din Romania. Au urmat furnizorii (Belgia, Franta, Olanda, Germania)…o lista lunga, bogata in tot felul de materiale minune, din tari in care handmade-ul este cultura, este arta, din tari in care atelierele de creatie sunt pline de copii si de adulti care au ziua scoala sau job si seara se duc sa se relaxeze si sa creeze de placere.

A venit partea cea mai grea….venirea in Romania si constructia fizica a site-ului. Mi-am ales firma care sa-l faca si mi-a fost recomandat web designerul. Dupa o luna eram deja disperata si dezamagita pentru ca nu ma intelegeam cu web designerul…el nu pricepea ce vreau si in neseriozitatea lui mi-a trimis, dupa nenumarate discutii si intalniri, un layout fara legatura cu ceea ce discutasem, un layout facut pe genunchi, in cateva minute, pe care eram capabila sa-l reproduc in Photoshop in cateva minute. I-am spus „pa” lui nenea si am ramas cu buza umflata, cu procesul de creatie blocat. Am inceput sa caut un alt web designer…si cand gasisem mi-am dat seama ca este extrem de complicat. Eu eram deja in Belgia…trebuia sa stau cu omul acela fata in fata ca sa-i explic….sau sa-i fac o schema cam cum as vrea sa arate site-ul. M-am apucat de schema si am tot lucrat….pana cand a venit sotul meu intr-o seara, s-a uitat la ce lucram eu in Photoshop si mi-a zis asa intr-o doara…”auzi, da de ce muncesti tu aiurea la schite si nu-ti faci singura web designul? Ce presupune chestia asta in afara de a stii sa lucrezi cu programele de design  pe care tu le stapanesti deja?” Ole! Ce bine e sa ai un sot destept! Initial mi-a fost frica de ideea data de el…ok, ma pricep la reviste, la machetare, fac scrapbooking digital de ceva vreme, dar sa fac singura designul site-ului? Am discutat cu cei de la firma care imi facea site-ul si am primit un raspuns incurajator….asa ca i-am dat drumul. Am lucrat zi si noapte….si cand am terminat tot mi se parea ca trebuie sa mai schimb ceva (chiar si acum as schimba mereu si mereu cate ceva! :D). Din acel moment a inceput lupta cu timpul….cu furnizorii, cu legile din Romania, cu hatisul hartiilor si actelor, cu crearea site-ului…..rotile au inceput sa se miste rapid, din ce in ce mai rapid….mi-am dat seama ca mi-am pierdut „antrenamentul” – a trecut ceva vreme de cand nu am mai trait in ritmul asta si Doamne…ce bine este, ce frumos este! Cred ca am facut cea mai buna si cea mai frumoasa alegere. Stau langa Catinca, sunt propriul stapan, muncesc pentru mine si o fac cu drag, cu pasiune. Mai mult, muncesc si lucrez cu ceea ce-mi place mie mai mult. In plus….acum pot sa ofer oamenilor creativi, frumosi si talentati de acasa, din Romania, o bucatica din „minunea  materialelor handmade” de care avem noi parte, zi de zi, aici. Orice miscare pe care am facut-o legata de aceasta mini-afacere am facut-o gandindu-ma ce am eu aici si nu as fi avut acasa, pentru mine, pentru fetita. Orice material l-am ales gandindu-ma cat as fi batut eu magazinele in cautarea lui, cate ore as fi cautat pe net si cat m-as fi enervat sa caut si sa gasesc ceea ce caut in magazine disparate….pentru ca apoi sa constat ca nu este de calitatea pe care mi-as dori-o. CreaShop este un inceput….un inceput asa cum l-am vazut eu. Sunt convinsa ca nu este perfect, sunt convinsa ca am de luptat ca sa devina un brand, ca am de luptat sa-l fac cunoscut si ca trebuie sa demonstrez ca merita sa devina un brand. Sunt insa la fel de convinsa…ca aceasta bucatica magica  a handmade-ului ”va fi o fereastra catre imaginatie” pentru multi…si sper sa fie asa chiar si pentru cei care, din diverse motive nu s-au incumetat pana acum sa faca ceva cu manuta lor. Este frumos, este uimitor sa faci singur ceva cu mana ta, este si mai frumos sa vezi cum face un copil ceva cu mana lui, iar daca esti „profesionist” in handmade este chiar magic sa vezi ce poate iesi dintr-un material de calitate.

CreaShop se deschide in cateva zile. Singurul lucru pe care mi-l doresc, dincolo de „bucataria mea interna” care inca imi mai da batai de cap…este sa vad, sa simt ca acest site inseamna si pentru altii macar pe jumatate din ceea ce inseamna pentru mine. Ar fi cea mai mare realizare pentru ca acest magazin este o particica din sufletul meu!

Creashop sa ne traiesti si sa cresti!

Mami si Cati

Maximele zilei de azi, ziua in care am implinit 35 de ani:

– 35 de trandafiri superbi de la tati.

– O masa la restaurantul chinezesc favorit alaturi de nasi si doi prieteni (pentru a fi chiar maxima zilei mi-as fi dorit sa imi fie toti cei dragi alaturi…dar m-am gandit la ei)

– Tort cu bezea (singurul tort pe care-l mananc eu) achizitionat in secret de tati si cu doua lumanari (3 si 5) cu tweety.

– O tona de mesaje pe facebook, telefon, email si blog de la oameni care s-au gandit la mine!

– Un pui mic care dimineata mi-a facut cadou un pumn de pufuleti de modelat vopsiti – „cadou pentru ziua mea” si care in seara aceasta m-a strans in brate tare, tare si mi-a zis: „La Multi Ani mami, te iubesc! Poate sa fie ziua ta in fiecare zi si sa sarbatorim tot timpul?”

Acum, spuneti-mi voi….mai poate un om sa vrea ceva in plus?

In miez de noapte……35 si o spun cu mandrie! Nu-i ascund, nu ma dau de 25 si sunt fericita sa-i recunosc cu voce tare!

Marturisesc, in aceasta seara scriu sub „influenta” unei ultime perioade excelente din punct de vedere psihic si a unui pahar de Teachers „on ice”.

Ce mi-a adus mie 35….hmmm, un bilant pe care il fac cu mintea (inca) clara si cu inima plina. Anul trecut, pe vremea aceasta era destul de „framantata” , de nesigura, cu „up-s and down-s”  zilnice. In seara aceasta ziua mea m-a prins  intr-o etapa psihica atat de buna…cum n-am mai avut de mult timp. A fost un an greu…un an in care m-am luptat cu mine, cu cei din jur, cu sotul meu…cu tot ceea ce ma inconjoara. A fost un an greu in care  nu ma puteam decide, nu ma puteam adapta, nu gaseam DRUMUL, un an in care oaza mea de liniste si de echilibru, universul meu, a fost permanent Catinca.  Ea a fost cea care m-a tinut pe linia de plutire permanent. Mintea mea a refuzat cu multa incapatanare sa accepte adaptarea in Belgia, sufletul si simturile mele au refuzat cu incapatanare sa accepte orice sugestie venita din exterior. Am avut nevoie sa fiu lasata in pace sa-mi gasesc eu calea, linistea, echilbrul. In momentul in care s-a produs declicul s-au schimbat toate. Asa mi se intampla mereu…cu cat ma preseaza cineva sa fac un lucru, sa simt un lucru etc…cu atat ma indepartez mai tare de lucrurile respective si refuz sa le analizez la rece. Ca o balanta tipica ce sunt am nevoie sa-mi egalez eu singura talerele, cum stiu eu si cum pot eu….si iata-ma acum, la 35 de ani…intr-o noua etapa a vietii mele. Nu am vorbit prea mult despre mine pe acest blog pentru ca este blogul Catincai si ea este personajul principal, dar in aceasta seara simt ca pot s-o fac si stiu s-o fac…pentru ca pana acum nu prea stiam unde si cum „sa pun degetul”.

Asa ca iata…la 35 de ani mi-e dor….

1. Sa scriu! Ciudat sau nu, in ultima vreme, persoane fara legatura intre ele, apropiate sau mai putin apropiate mi-au spus ca se vede si se simte ca mi-e dor de meseria mea. Da, imi este, intr-un mod aparte, greu de explicat….daca ma pui sa scriu un articol sunt sigura ca m-am pierdut antrenamentul si imi va lua infinit mai mult decat in vremurile in care scriam pe banda rulanta, dar la fel de sigura sunt si de faptul ca mi-ar produce o fericire imensa.

2. Mi-e dor de copilarie. Am fost in Romania cu fi-mea  in Herastrau si m-am trezit, povestind ca o bunicuta, istorii din copilaria mea, lucruri care s-au petrecut in parcul acela. M-am plimbat prin Bucuresti, pe strazile unde am copilarit si ma vedeam, pustoica fiind, facand tot feluri de nimicuri….amanunte si nimicuri pe care aveam impresia ca mintea mea nu le-a stocat. Mi-am dus copilul la scoala unde am invatat eu si tatal ei si am avut sentimentul ca vreau sa ma asez in careu, ca vreau sa ma duc in clasa, ca vreau sa chiulesc impreuna cu gasca mea de colegi :D…m-am intors in timp.

3. Mi-e dor de lucruri banale, de mirosuri, de obiecte,de sentimente, ciudat este ca toate se identifica cu  anumite perioade….o perioada cuprinsa undeva intre 5 si 9 ani si una intre 15-18 ani.

La 35 de ani am schimbat:

1. In vara asta am facut ceva ce ani de zile nu m-a convins nimeni sa fac…am dat jos tot din dulapuri, am scos saci cu haine si cutii de pantofi de sub pat si mi-am retrait toate perioadele mele (ciudate sau mai putin ciudate) vestimentare. Am reusit, cu greu, sa renunt la 3/4 din garderoba mea. Am pastrat piese de rezistenta sau de suflet (mai ales lucruri croite sau facute de bunica mea, croitorul meu personal, acum croitor personal al Catincai si al papusilor ei). Restul le-am dat  sau urmeaza sa le dau…stau cuminti in saci, haine cu povesti, istorii, unele de vechi de 15 ani….ce sa-i faci sunt un harciog cand e vorba de haine si pantofi.

2. Am decis ca trebuie sa-mi urmez visele, indiferent de ceea ce vor, simt sau cred altii ca ar trebui sa fac. Am avut curajul, dar mai ales sustinerea totala si neconditionata a sotului  meu si am pornit proiectul meu cu magazinul. Proiectul meu de suflet in  care el s-a implicat total financiar si deloc in rest …mi-a lasat mana libera sa fac asa cum cred, cum simt, cum vreau. S-a bucurat cu mine, a crezut in mine, fara sa ma preseze cu nimic….a contat enorm pentru ca eu sunt o persoana care nu raspunde deloc bine la presiuni si nici la genul de idei „fa cum iti spun eu ca asa se face”. Este a doua oara in viata cand schimb total macazul si da, chiar vorbeam amandoi in seara asta, in orice proiect am avut am pus mult suflet, multa munca…sunt tipicara. Totusi, acest prioiect, magazinul de crafting, este pentru mine ceva cu totul aparte. El reuneste, in mare parte, foarte multe din cunostintele mele profesionale adunate de-alungul vremii, dar si terenuri noi, total noi, pe care a trebuit sa le invat, sa le aprofundez, sa le sap, sa le cultiv etc. Nu este doar entuziasm…este multa munca, munca de aproape un an, munca de detaliu. Pentru mine, indiferent ce va urma, ca va avea succes sau nu…acest magazin ramane una din marile mele realizari din punct de vedere interior. Acest proiect m-a readus, din punct de vedere psihic si profesional pe linia de plutire. Ma repet, daca nu ar fi fost sotul meu care sa sustina financiar toate visele mele, probabil ramanea un vis…pentru ca fara finalul „financiar”, munca mea ar fi fost zadarnica. Va spun un secret….acest proiect mai inseamna ceva: cand am plecat din Romania, m-am dus sa-mi dau demisia de la vechiul job (plecarea in Belgia era deja stabilita) cu un soi de sentiment de victorie. Stiam ca daca ma intorceam acolo, urma sa fiu pusa pe liber curand pentru ca se externalizau toate departamentele. Aveam back-up firma mea de PR, dar era un moment prost in piata, iar competitia firmelor mari era acerba, mai ales ca eu statusem doi ani pe bara sa cresc fata. Desi toata lumea ma impingea de la spate sa-mi gasesc un job in Belgia (stiu franceza perfect…deci teoretic nu era o problema), undeva, in fundul sufletului meu…o voce urla…ca NU VREA (realitatea sta putin altfel pentru ca aici ti se cere si flamanda deci nu este asa usor cum pare). Nu, nu am mai vrut sa muncesc la stapan, nu, nu am vrut sa am un job 9-18, timp in care fata mea sa stea la gradinita cu program lung. Am vrut sa fiu acolo pentru ea…sa o duc la gradi, sa o iau la pranz, sa nu ma milogesc de sefi sa-mi dea liber ca e copilul bolnav, sa nu depind de programul de la job cand am ceva de facut…intr-un cuvant, am vrut sa fiu propriul sef…Ironia face ca de cand am demarat acest proiect am un sef  tare afurisit 😀 care ma munceste non stop pana la 2 noaptea :D. Fi-mea ne spunea azi in masina ca de abia asteapta sa dau drumul la site ca sa muncesc mai putin la „serviciul meu”. Asa ca iata-ma in acest punct, la mai putin de doua saptamani de lansare a magazinului. Sunt ca un copil mic, zgarm in cutiile cu marfa, casa este vraiste plina cu marfa si valize nedesfacute, capul meu este un haos (noroc cu agenda pe care o tin cu sfintenie ca altfel ar fi jale!). Sunt fericita…asta este cuvantul cel mai potrivit. Azi am desfacut cutiile cu marfa impreuna cu fata mea, le-am sortat impreuna (am ajutor de nadejde) le-am verificat, am pus Nikon-ul la treaba intr-un studio improvizat (unele dintre fotografiile venite de la furnizor erau jale)…si acum urmeaza sa le ambalam si sa le trimitem in Romania. In aceasta seara am fost la o petrecere…cand m-am intors acasa si am deschis usa si am vazut maldarele de marfa m-a cuprins iar fericirea. Dincolo de scopul financiar, afaceristic, se ascunde acea bucurie, o bucurie reala si poate greu de inteles de catre unele persoane, ca aceste materiale vor ajunge in casele si in mainile unor oameni care se vor bucura in mod real de ele, ale unor oameni care poate s-au saturat sa se aprovizioneze de la Sam, Dragonul Rosu sau de pe la mici comercianti ocazionali. Am ales cu sufletul marfa asta, am ales cu ochii omului caruia ii place sa creeze, care are si un copil pasionat de asa ceva, care are in jur oameni pasionati de asa ceva si cadre didactice. Am ales lucruri care poate nu sunt foarte cunoscute in Romania ca tehnica, dar care, pentru pasionati si cunoscatori inseamna CEVA. E o afacere de nisa…dar mie asa imi place…imi plac provocarile. Cel mai frumos lucru din toata aceasta poveste lunga este faptul ca fata mea, este extrem de implicata in proiect si a fost tot timpul. I-am aratat designul pe masura ce-l cream cu mana mea, am numit firma dupa numele ei (doar e talismanul meu), sortam produse…se milogeste de mine ca vrea si ea si din aia, si din cealalta….:D

3. Am inteles ca locul meu este acolo unde ii este fetei mele mai bine…acum, de ce sa fiu ipocrita, dupa aproape 3 luni de stat acasa, in Romania, sunt cu bateriile incarcate chiar daca sederea mea acasa a insemnat mai mult afaceri si negocieri si alergatura….i-am avut aproape pe ai mei, pe prieteni si a fost CALDDDD (da, asta este una din problemele majore ale organismului si mentalului meu…urasc vremea din Belgia!)

4. Lucruri lumesti nebunesti sau mai putin nebunesti: mi-am schimbat culoarea la par, radical. M-am decis sa-mi fac un tatuaj – stiu, omul se tampeste la batranete!(inca ma gandesc la model), Apropo de asta am decis ca fi-mea va manca bataie rau de tot daca vrea urmatoarele: cercel in buric, in nas, in limba, motocicleta (la asta se alatura si ta-su cu bataia). Daca va dori, cand o vor apuca nebunelile adolescentine sa-si faca tatuaj…eu ma duc cu ea…daca vrea 5 gauri in urechi…eu i le fac (asa cum mi le-am facut si eu pe ale mele), dar pentru alea de mai sus…zau ca o bat, indiferent cat e de mare la momentul cand le va dori.

Ce-mi doresc intre 35 si 36….

1. Sa fim sanatosi. Mai ales Catinca! Pentru mine, sanatatea ei este pe primul loc, indiferent ca este vorba de virusi, de alimentatie sau de orice altceva care o poate influenta.

2. Sa am parte de aceeasi minunatie de copil ca si pana acum. Este absolut fabuloasa fetita asta a mea….stiu, povestea cu cioara…dar acum pe bune, nu o spun doar eu! Din punctul meu de vedere avem multe la care trebuie sa lucram, dar nu inceteaza sa ma uimeasca! Fiecare minut cu ea este o feerie. Este la vartsa la care explodeaza eu-ul din ea….independenta, incapatanarea….Doamnea, asta este un alt lucru pe care mi-l doresc din toata inima…sa fie un copil si mai apoi un adult care sa stie sa se „miste” prin viata…iar eu una vreau sa fiu acolo, sa am puterea si stiinta sa o invat tot ce stiu, tot ce pot si sa pot sa fac abstractie de canoanele sociale in care suntem” legati” noi, adultii, si sa o las sa se dezvolte cat mai liber.

3. Sa am familia sanatoasa, sa ne bucuram de ei si sa le fie bine. Parintii si bunicii nostri sunt extrem de pretiosi…si de multe ori omitem acest amanunt extrem de important.

4. Sa-l am pe sotul meu cel intelept si pisalog langa mine asa cum a fost in ultimele luni…a fost „the perfect man”…stiti aia cu printul pe cal alb…el a fost ala! Sa ai un sot care sa-ti ofere suport, spatiu, libertate, fara presiuni, fara constrangeri…si sa fie doar al tau…perfect!

5. CreaShop sa devina un brand- nu obligatoriu prin cifra de afaceri ci prin aprecierea  si schimbarea mentalitatii de afacere de nisa.

6. Sa reusesc sa ma decid definitiv daca ii fac sau nu Catincai un frate sau o sora. E un teren tare minat pentru mine, dar timpul curge. Nu ma preseza nimeni  (uneori aduce vorba Catinca :D). Undeva in fundul sufletului ma trezesc gandindu-ma la acest lucru….dar sunt atatea ecuatii de rezolvat si atatea intrebari si temeri si iar intrebari…ca zau ca abandonez ideea.

7. Sa-mi schimb masina si sa inlocuiesc rosioara Opel cu un camion 😀 (glumesc, asa le spune Catinca masinilor mari), mare si negru. Sa schimb laptopul, sa-mi iau un obiectiv smecher la Nikon….

8.S-o ducem pe Catinca la Venetia (la 5 ani) sa manance inghetata in San Marco asa cum am visat eu cand eram gravida cu ea. Eu una ador Venetia…nu ma satur de orasul asta ori de cate ori merg acolo!

 9. Sa reusesc sa mentin echilibrul mental si psihic de acum. Daca reusesc sa fac asta…va fi tare bine pentru mine si sunt sigura ca si pentru cei din jurul meu. 😀

Cam asta ar fi…35 si bilant…si un Teachers neterminat (ca am avut mainile ocupate :D).

Azi am facut 35 de ani….sunt o femeie fericita, scriind  pentru cine o vrea sa citeasca, scriind din suflet, cu drag, marturisiri. Fata doarme linistita, nu tuseste, sotul a adormit, iar eu ascult ploaia belgiana.

Happy Birthday to me….si noapte buna voua, oriunde va aflati!