Sistem scolar belgian/sistem scolar romanesc

septembrie 20, 2013 · Înregistrat sub Diverse din capul si din mintea mea!

Am asteptat sa treaca mai mult de 2 saptamani de scoala, de clasa 1, ca sa pot sa-mi formez o opinie cat de cat obiectiva asupra sistemului de invatamant belgian.

Ca persoana care a avut si inca mai are legaturi cu sistemul de invatamant romanesc (prin intermediul clientilor magazinului meu, prin intermediul prietenilor mei care sunt cadre didactice, dar si prin intermediul prietenilor care sunt parinti care au copii la gradinita si la scoala) am multe de comentat si de spus despre nemultumirile mele legate de invatamantul romanesc si, dupa ce veti citi aceasta postare, veti intelege si voi de ce (desi stiu ca multi dintre voi va manifestati aceste nemultumiri). Comparatiile insa fac lucrurile mult mai evidente.

Asadar o mica radiografie a sistemului, a profesorilor, dar si a parintilor……cu promisiunea ca voi mai reveni pe parcusrul anului si cu alte postari de acest gen!

Sistemul de invatamant!

Invatamantul romanesc: orar greoi, incarcat si extrem de incorsetat in programe si tone de hartii… atat pentru profesor cat si pentru copil/parinte. Cel belgian: Nu exista orar. Sistemul de invatamant este un sistem integrat, din clasa 1 pana la final. Singurele ore specificate in asa-zisul orar al copilului sunt cele de: sport, gimnastica, arte, lutarie si inot (inotul este obligatoriu inca din clasa 1)

Invatamantul romanesc: foarte teoritizat, lipsit de aplicatii practice, segmentat, tone de teme lipsite de orice fel de atractivitate pentru copil si bazate pe munca, munca si iar munca, lipsit de imaginatie, invatat pe de rost etc. O tona de culegeri si materiale aditionale pe care se dau sute de lei.

Invatamantul belgian: fiind invatamant integrat, totul se inlantuie, se leaga materiile una de alta. Exemplu: Incepem ziua prin a merge intr-un parc unde desenam un nuc. Ajungem la scoala si scriem o fraza despre nuc si invatam cate ceva despre nuci, anotimpuri etc. Cu nucile culese de copii incepem si facem calcule, adunari, scaderi, impartiri, multimi etc. Apoi stim ca nucile se pot utiliza la mancare si facem o prajitura….sauuuu, pentru ca avem ora de arta in acea zi, profesorul de arta ne invata cum putem face o vopsea eficienta din praful de nuci….Ne intoarcem la clasa si primim pentru acasa o tema super tare: a doua zi, pe langa fraza scrisa la clasa (aici nu se invata intai literele ci se incepe de la fraza catre litere…asta este o alta poveste legata de sistemul de invatamant, dar o sa o spun altadata) trebuie sa aducem imagini cu fructe sau chiar fructele respective…ce fructe vrem noi. Daca vrem putem ruga parintii sa scoata si cate o fraza reprezentativa pentru fiecare fruct…informatie pe care va trbui s-o prezentam singurei, in fata clasei, cand ne vom prezenta fructele aduse. Si uite asa incepe ziua 2…in care vom face dulceata, vom calcula cu fructe si vom transcrie apoi in caiete calculele atat in cifre cat si in desene. Dupa aceea ne vom intrece in a face impreuna o fraza cat mai frumoasa despre fructe, fraza care va fi transcrisa in caietele de scriere si pe care o vom amesteca (ca si cuvinte) formand alte fraze sau propozitii cu fraza de cu o zi inainte…cea despre castane. La atelierul de arta vom face cu profesorul lutarie….si fiecare dintre noi va trebui sa creeze nucul pe care l-a vazut in parc, cu nuci cazute pe langa el si cu frunzelede nuc asa cum ne-au ramas ele in memorie. Sa-mi explice si mie cineva cum poate sa nu-i placa unui copil scoala in astfel de conditii? Cum poate sa nu-i faca placere unui profesor sa predea intr-un astfel de sistem.

Invatamantul romanesc: Nefiind un sistem integrat (si nemanifestandu-se din nicio parte, nici profesor, nici parinte, interes pentru anumite aspecte de dezvoltare creativa) se pune foarte mult accent pe invatare tip papagal, pe munca fizica (scris si iar scris) etc si foarte putin pe imaginatie, creativitate, invatare ludica. Acestea din urma sunt prezente doar la orele dedicate, intr-un mod atat de invechit incat unii dintre noi, fosti elevi, azi parinti, am ramas si acum marcati de cuvinte gen: hartie creponata, hartie glasata, figurine din castane, planse de hartie si caiete de activitati. O spun sincer …bleahhhh!

Invatamantul belgian: Evoluat, activ, dinamic, cu implicare maxima a copilului…atat de evoluat, incat chiar si mie, un parinte care are foarte multa legatura cu activitatile creative, manuale, handmade etc imi este greu uneori sa tin pasul (si nu de acum, din clasa 1, inca din gradinita!). Tone de materiale fizice (si cand spun fizice nu ma refer la plansele alea amarate si la hartia decupata si la chinurile alea la care se auto-supun -de nevoie sau de bunavoie- si pe pe care cu greu le fac profesorii pe la scolile romanesti schimbandu-le si dandu-le de la unii la altii): luturi, paste polimerice, vopseluri create de ei in clasa din diverse lucruri, suporturi de decorare atat de diversificate, reciclare (altele decat peturi si folosirea castanelor si ghindelor), materiale achizitionate etc  etc. Aici NU se lucreaza NICIODATA  cu caiete de actvitati (poate pentru ca aici nu trebuie satisfacute pilele de la inspectorate care recomanda  anumite edituri pentru caiete de activitati nu? poate pentru ca aici profesorii au si baza legala prin care factureaza LEGAL parintii pentru materiale adevarate, dar au si interesul sa faca lucruri? poate pentru ca aici parintii inteleg clar ca invatamant NU inseamna numai gratis si nu inseamna numai culegeri si imbuibarea copilului cu matematica si gramatica facute in cel mai clasic mod?)

Copilul din invatamantul romanesc: Un copil care pleaca zi de zi la scoala (si de la scoala inapoi) carand niste tone de caiete si de carti in carca (inteleg ca aici lucrurile incep sa se mai schimbe in sensul ca au aparut si in Romania dulapioare), un copil care inghite tone de informatie ca atare, intr-un mod aproape mecanic si invatand de multe ori pe dinafara. Un copil care nu descopera placerea calcului, scrisului si cititului, realizarii de proiecte, deocumentarii individuale…ci doar le INVATA. Un copil care are teme pentru acasa, inca din clasa 1…teme care insa nu-i solicita deloc imaginatia, creativitatea si dorinta de a invata lucruri in mod logic….care are 100 de caiete si face liniute, carligute si toate cele in mod mecanic, la numar de pagini si pentru care cele 4 ore de stat la scoala inseamna o mare suprasolicitare si oboseala, urmata de alta suprasolicitare si oboseala, acasa, la teme.

Copilul din invatamantul belgian: Copilul care sta la scoala de la 8.30 pana la 15.30 (si peste la after-school daca nu-l iau parintii) si invata ca la scoala e foarte „TARE”. Se duce cu mainiile in buzunare (in ghiozdan avand doar caietul de corespondenta cu parintii si cutia cu gustarea de la ora 10 pentru ca la ora 12.30 mananca pranzul la bucataria scolii. Toate lucrurile lui sunt in dulapul de la scoala (caiete, echipamente de sport, de gimanstica si de inot). Singura zi in care ghiozdanul este plin este vineri cand aduce acasa toate materialele si caietele folosite in acea saptamana pentru ca parintele sa vada ce a facut in acea saptamana si toate echipamentele de sport pentru a fi spalate). Copilul care are 3 pauze intr-o zi, mari, nu de cate 10 minute, in care se relaxeaza, mananca si se joca la leaganele din curtea scolii, la nisip sau jucandu-se cu mingii, palete si alte cele. Copilul care invata ce inseamna ordine, ce inseamna implicare, ce inseamna responsabilitate: strange masa, cara vase,  este responsabil pentru masa lui (care are alti 6 copii), verifica dulapurile, este responsabil de hranirea animalului din clasa, este responsabil de colectarea obiectelor pierdute intr-o zi etc (fiecare, prin rotatie, face de toate). Copilul care vine acasa si se culca sau se joaca sau face ce vrea el, fara sa stea pana la 8 seara ca disperatul sa rezolve probleme din culegeri sau sa scrie alte teme. Copilul care, atunci cand are teme are teme care cer pe bune implicare si il solicita in mod placut…un fel de joaca-invatat. Copilul care este indemnat sa isi dezvolte si partea oratorica, partea de confruntare cu societatea, interactivitatea: sustine proiectele pe care le face, prezinta planse, prezinte informatii, explica, raspunde la intrebarile colegilor (si daca nu stie este ajutat de profesor), participa, in fiecare saptamana la reuniunea de clasa, unde are dreptul sa-si spuna pasul legat de problemele pe care le-a avut cu colegii, cu temele, lucrurile care nu i-au convenit, care i s-au intamplat etc.

Profesorul roman: Stresat! Nervos, supus la presiuni din toate partile, DAR si delasator si incorsetat (de multe ori de buna voie, din lasitate…sau din lene -cazuri, dar exista si nu putine), intr-un sistem invechit, prost platit,  plicticos, lipsit de imaginatie, bazat pe indopare cu informatie si lipsa de originalitate. Se scuza si se ascunde uneori dupa programa (PROASTA!) care nu-l lasa sa faca, uneori dupa parintii care pun presiuni, alteori dupa lipsa de bani pentru a face lucruri si de riposta parintilor care nu vor sa dea bani decat pentru culegeri si caiete de activitati (decupam si taiem, decupam si lipim…si gata cica am facut ora de abilitati practice….). Un alt  profesor care se lupta cu aceste presiuni si uneori incearca sa gaseasca modalitati colaterale pentru a oferi  un „ceva” in plus, modalitati pe care insa le gaseste pe TIMPUL lui liber (care evident nu mai e liber), pe munca lui suplimentara (neplatita), pe neputinta lui de a trece mai departe de canoanele invatamantului clasic, aproape comunist, neschimbat ca stil si ca abordare de zeci de ani…sistem de care atunci cand VREA, nu-l poate ocoli din cauza mentalitatii parintilor, dar si din cauza sistemului in care „functioneaza” – directori care ii explica sa se „descurce si el cum poate si cum reuseste sa-si convinga parintii din clasa”, directori si inspectori care „recomanda” calduros caiete de activitati si culegeri (sa continui si sa spun si de ce?….nu cred ca este cazul, toata lumea stie!). Exista si profesorul care NU vrea…cel care n-are chef sa stea sa expuna parintilor argumente si sa se „ia cu ei de gat” pentru a demonstra ca abordarea lui este mai buna decat a lor si ca decat sa bage banii in culegeri mai bine ii baga in materiale de calitate, cu adevarat utile. Cel care nu are puterea sau considera ca este mai simplu sa cumperi decat sa apelezi la implicarea parintelui (sa cumparam un aspirator, o imprimanta, banci noi ca astea vechi sunt prea grele si nu le putem muta din loc, perdele noi gata facute- in loc de: cine are un aspirator mai vechi, cine are o imprimanta mai veche sau poate dona una, ce bunica este dispusa sa ne faca niste perdele ca sa cumparam doar materialul ca e mai ieftin, cine se ofera sa ne puna niste roti la mese ca sa miscam mai usor – exemple luate din postarea Laurei Frunza care are mare dreptate!). Profesorul care nu stie sa ceara…sau sa zic nu stie cum sa ceara si sa convinga mentinandu-se in legalitate!

Profesorul belgian: RELAXAT! La dispozitia parintelui, dar conform regulilor nu cand are parintele chef sa dea buzna peste el. Se comunica totul printr-un bilet, se stabileste o intalnire, in functie de programul celor 2. Ferm atat fata de parinti cat si fata de copii. INTERESAT- si aici ma refer la interesat pe bune sa faca altceva decat sa indoape mecanic copilul cu informatii, interesat de fie creativ si sa foloseasca tot felul de lucruri (nu numai hartie galsata, creponata, ghinde si planse printate de pe internet). Independent- fata de orice presiuni (pornind de la director sau inspectorat pana la parinti). Constient si aplecat asupra faptului ca are un sistem de invatamant si pe ala il foloseste nelasandu-se presat de dorintele parintilor (de fapt chiar il doare in cot de asa ceva) de a indopa copilul cu teme din culegeri si nici de presiuni interne sistemului datorate doritntei de a favoriza anumite medii. Profesorul care VREA si POATE (pentru ca vrea) sa lucreze cu materiale performante si cu tehnici pedagogice performante …..in mod cert un profesor care atunci cand ajunge acasa, citeste linistit o carte, se uita la un televizor, isi plimba copilul in parc sau isi face mancare in casa…in loc sa stea sa „manance” planse pe internet, sa faca tone de hartogaraie pentru inspectii, caiete de activitati pentru punctaje, sa-si sparga creierii cum sa mai ofere ceva nou si interesant copilului la scoala adica sa faca din „rahat bici” (scuzati expresia, dar chiar asa fac unii dintre ei!). Mai e un profesor, rusinea breslei (si credeti-ma, exista!): profesorul care se simte jignit daca primeste flori la final de ani si nu un cadou (nu detaliez nici aici ca stie toata lumea la ce ma refer!).

Parintele roman: De cele mai multe ori este parintele care considera scoala gratuita dar are pretentii pana la cer. E de stat, e gratuita…stiti voi, sistemul „asteptam de la stat”…De cele mai multe ori parintele care NU se implica, dar are o tona de pretentii…care insa, din cauza sistemului in care a crescut si a invatat se reduc la „sa-i imbubam cu matematica, cu romana, cu gramatica…sa invete, la scoala nu ne pierdem vremea cu porcarii din astea creativitate…trebuie sa invete!” (in conditiile in care, in toata Europa -mai putin la scolile traditionale, tip scoli catolice etc- sistemul de invatamant este unul integrat, bazat pe dezvoltarea creativitatii, oratoriei, implicarii si din ce in ce mai putin bazat pe acumulare automata, invatare pe de rost. Ca atare, acesta este parintele care la sedinta cu parintii va urla din rarunchi sa nu cumparam nimic altceva decat culegeri ca de alea si doar de alea avem nevoie. Parintele NEIMPLICAT! Desigur, de dimineata pana seara munceste ca un caine ca sa asigure minimul necesar pentru copil, chiar si culegerile alea…omitand insa ca un minim de implicare in viata scolara a copilului sau poate reduce costurile, poate reduce multe costuri (de ce? veti vedea la parintele belgian). Parintele deschis- vrea, dar nu poate! Pentru ca ii sar ceilalti parinti in cap, pentru ca nu vor sa dea bani, pentru ca nu se implica cu nimic, pentru ca profesorul nu cere, pentru ca profesorul nu este interesat din comoditate sau din inertie….exista toate aceste categorii si sunt prezente in fiecare clasa, in fiecare scoala. Ultimul tip de parinte- parintele care da spaga avand impresia ca daca o face este suficient ca fiul sau fiica sa fie tratati mai „atent”, sa invete „mai bine” si sa ia note mari (parinte care se enerveaza ingrozitor daca progenitura incaseaza o nota mica, in ciuda „cadourilor”).

Parintele care considera ca este o tampenie sa socializeze cu ceilalti parinti (o face doar la poarta scolii cand barfeste putin profesorul), sa participe la reuniuni, la sedinte, la intalniri in care mai multe maiini si capete pot pune la punct si pot rezolva, alaturi de cadrul didactic, multe probleme. Timpul sau este pretios, pretentiile sunt mari, implicarea trebuie sa fie 0….este doar o scoala de stat care trebuie sa ofere.

Costurile scolare in Romania : Rechizite si tone de caiete (unele inutile sau scumpe, alese dupa coperta Disney sau preferinta copilului). Materiale auxiliare: hartie creponata, lipici, foarfeci, hartie glasata+ altele (alese de parinte si cumparate la diferite preturi, in functie de chef, posibilitati etc)= o tona de materiale cumparate aiurea! Sa ne amintim ce bataie e pe ele in supermarketuri inainte de a incepe scoala si la cat declara parintii ca se ridica inviestitia initiala? Culegeri, caiete de activitati (total inutile intr-un sistem de invatamant occidental unde performanta de tip olipiada se atinge altfel). Echipamente de sport (din nou alese de parinte in conformitate cu buzunarul, dar mai ales cu imprimeul si sclipiciul de pe ele). Uniforme (unde exista) impuse de scoala sau sugerate ca si tip de vestimentatie (ok, daca esti adeptul uniformei, gresit daca nu esti adeptul uniformei si esti constient ca exista modalitati de ponderare a stilului vestimentar prin reguli clare si de bun simt- nu genul de regula „copiii nu trebuie sa fie imbracati colora! dahhhh…da’ cum doamna profesoara, in alb, negru si gri la 6 ani? ). Banci, dulapuri, imprimante, calculatoare, perdele etc (aici lucrurile sunt extrem de fragile si de impartite: unele sunt responsabilitatea scolii si in conditiile actuale sunt greu sau imposibil de obtinut…altele sunt lucruri care se pot realiza fie in modalitatile expuse mai sus, fie prin strangerea unor fonduri globale de catre scoala, in mod legal, pentru toata scoala, nu pentru o singura clasa).

Costurile scolare in Belgia:  Nimeni nu cumpara rechizite dupa cum are chef. Parintii primesc liste clare cu materialele care trebuie cumparate de catre parinte (tip de penar, tip de creion, guma ,carioci, lipici,  creioane si pixuri etc….totul cat mai uniform, simplu, eficient, la preturi de bun simt, evitand diferentele intre copii si eficientizand si munca copilului si profesorului). Materialele auxiliare pentru orele de activitati practice NU sunt cumparate de catre parinti. Ele sunt facturate si achizitionate (mult mai ieftin decat daca s-ar lua individual pentru ca este vorba de cantitati mari), in fiecare trimestru de catre scoala, fiecarui parinte in parte. LEGAL, cu facturica si de toate! Varianta 2 este aceea ca fiecare profesor poate achizitiona toate aceste materiale si poate prezenta factura parintilor care isi achita partea! (lucru practicat, extrem de rar si in Romania- de regula sunt miliarde de comentarii si se lasa la latitudinea parintelui suma pe care o da pentru asa ceva….ceea ce e gresit pentru ca clar nu vrea nimeni sa dea bani!). Caietele sunt achizitionate de catre scoala (toate la fel si din nou, la preturi mai mici decat le iau parintii in mod individual) si facturate parintilor in fiecare trimestru. Echipamentul de sport este impartit: unele scoli te obliga sa cumperi echipament de sport inscriptionat cu sigla scolii (sau sa-l cumperi partial) , altele iti impun un echipament simplu: spre exemplu sort alb la gimnastica fara buzunare, sort bleumarin la sport,  si trening simplu, fara inscriptii. Cheltuielile de diminueaza pentru ca dispare factorul „vreu cu barbie, vreau cu Bat man”. Cheltuielile se diminueaza pentru ca lucrurile simple sunt in general si mai ieftine. Nu e comunism, nu e puscarie….e organizare, o organizare care nu interzice copilului sa mearga la scoala cu bluza Barbie, dar ii interzice sa fie o varza totala, plina de sclipici, de dantele, funde si pampoane. Banci, dulapuri etc…se fac odata, nu tot timpul, nu in fiecare an, nu la fiecare serie. Da, aici e o problema…profesorul isi pastreaza clasa (sala de clasa) si beneficiaza in timp de ele, refolosind sau reparand atunci cand este nevoie. Lucrarile mari, tip pus geamuri, zugravit, schimbat banci, pus draperii se factureaza catre parinte, o singura data pe an, la inceput, o cheltuiala gramada si gata, s-a terminat cu sume si sume pe timpul anului. Un plus: pe timpul anului se organizeaza o multime de targuri cu obiecte realizate de catre copii, zilele scolii (in care se vand tot felul de prajituri si lucruri facute de parinti voluntari), targuri de carti pe care le doneaza copii, de jucarii etc …banii stransi in urma acestor targuri sunt redirectionati catre scoala si folositi, in mod legal in beneficiul copiilor- imbunatatirea si modernizarea scolii. Habar nu am daca in sistemul romanesc exista parghiile pentru a face astfel de actiuni, iar daca exista banuiesc ca oricum nu s-ar baga prea multa lume sa practice acest sistem pentru ca astfel de lucruri cer un voluntariat foarte mare de la parinti (si de la profesori), voluntariat care aici este uzanta, in Romania este raritate. Intrebare: ati merge intr-o sambata la curatat legume sau la curatat scoala dupa ce acolo va avea loc un weekend al parintilor si copiilor veniti sa manance mancaruri preparate de bucatari, sa socializeze si sa se cunoasca? Aici lumea o face! Nu numai profesorii decoreaza scoala la evenimente, nu numai profesorii aranjeaza scoala, nu numai femeile de serviciu curata dupa astfel de evenimente, nu numai politia se ocupa de trecerile de pietoni e langa scoala, dimineata si la pranz! Voluntarii parinti o fac. Tot voluntarii parinti vin saptamanal la biblioteca sa citeasca copiilor povesti, copiilor ramasi la after school, sa le recomande carti si sa-i indrume. Tot voluntarii parinti (care muncesc pana la 18 majoritatea, dar isi iau juma de zi libera pentru asa ceva!) .

Asadar…cam asta este sistemul scolar belgian…si cel romanesc (pe care stiu ca il cunoasteti) comparate cu minimum de detalii. Sincer…eu una sunt fericita ca am marea sansa ca fiica mea sa invete intr-un astfel de sistem si nu intr-unul romanesc. Sper doar ca, intr-o zi, parintii, profesorii si copiii de azi (care poate vor fi profesori si vor fi si parinti) vor avea curajul sa schimbe, sa ceara, sa-si deschida mintea si mai ales sa VREA!