Bruxelles, prima seara si prima zi!

ianuarie 15, 2011 · Înregistrat sub Diverse din capul si din mintea mea! · Tagged avion, bruxelles, cersetori, stewardese, Tarom, zboruri

Mda, am ajuns aseara. Zbor ok, cu doua exceptii:

– o „ciocnire” mai puternica cu o steweardesa care mancase acasa o mare cantitate de „scarba si infatuare” (asta apropo despre limbajul celor care sunt angajati sa presteze „servicii” despre care vorbea si Bogdana zilele trecute)

–  finalul zborului, inainte de aterizare, care a fost unul zgaltait la propriu.

Am plecat de la Bucuresti pe soare si vreme buna si am ajuns la Bruxelles, cum altfel decat pe o ploaie tipic belgiana. Ne-am suit cuminti in avion, am asezat copilul pe locul lui (primul rand dupa clasa bussines- osa vedeti de ce specific acest lucru) si am constatat ca nu am unde sa-mi pun bagajele de mana deoarece toate compartimentele erau pline. Cum aveam loc de o singura geanta deasupra noastra, am ales sa inghesui geanta cu mancarea Catincai. Ramanea poseta mea in care era pus si aparatul Nikon+banii+ alte chestii importante, trollerul micut al fetei in care erau jucariile (pe care le mai cere uneori) si hainele noastre. Am asteptat sa se suie lumea ca sa nu blochez culoarul si am solicitat ajutorul doamnei in cauza. Cucoana, o stewardesa din „trupa veche” (dupa etate, dupa fite si dupa stratul gros de farduri) imi arunca peste umar, cu o scarba vadita: „Vedeti mai  la coada avionului”. Ii explic civilizat ca nu imi pot duce lucrurile in coada avionului deoarece sunt cu un copil mic care va avea nevoie pe drum de diverse lucruri. Se uita la mine cu aceeasi scarba vadita si imi spune pe un ton ridicat: „Asa si? Ce vreti sa fac eu…sa le scot pe ale celorlalti ca sa le puneti dumneavoastra?” Incerc sa-mi pastrez calmul si ii spun pe un ton jos ca nu este cazul sa ridice tonul la mine si ca nu consider normal sa-mi duc poseta, in care poate am lucruri de valoare si bani, la coada avionului doar pentru ca ei ii este prea dificil sa gaseasca o solutie de bun simt…ca de exemplu sa le puna in urmatorul compartiment, de la clasa bussiness (clasa care nu avea decat doi calatori…si deci extrem de multe compartimente goale si foarte apropiate de mine). In acel moment cucoana incepe sa urle la mine de se uita tot avionul la noi ca ea nu are ce sa faca si ca nu este ea obligata sa se ocupe de bagajele mele….imi sare tandara, o intrerup, explicandu-i ca este lipsita total de bun simt si ca daca are probleme nervoase sa nu si le verse pe mine. Imi iau tot calabalacul in brate hotarata sa zbor cu ele asa si decisa sa fac mare circ daca vine cineva sa-mi zica ca nu am voie. Ca din minune apare un baiat tanar, de 20 si ceva, stewart si el care imi zice politicos sa tin poseta la picioarele mele si sa ii dau restul, iar daca am nevoie de ele sa-l chem ca le aduce el de unde le pune, adica de la coada avionului.  Ulterior, pe tot parcursul zborului, el a venit de vreo 50 de ori, sa vorbeasca cu fi-mea, sa glumeasca cu ea, sa-mi aduca, sa-mi dreaga si, sa-si ceara scuze pentru colega lui ca „are o zi proasta”….Lipsita de orice lipsa de bun  simt, cucoana, s-a preumblat pe langa mine de nenumarate ori, evitand sa isi intersecteze privirea cu a mea…am constatat ca si-a scos ecusonul pe care-l avea agatat la gat si ca de cate ori trecea pe langa mine isi tragea reverul peste ecusonul metalic (cu numele) pe care-l avea in piept. Toate acestea s-au intamplat pe un zbor Tarom si da, eu sunt extrem de multumita de serviciile Tarom-ului, in general (spun in general pentru ca ma omoara plecatul din Romania, intotdeauna, de la ultimul terminal al Otopeniului, situat la naiba in praznic, la subsol, unde ajungi coborand pe multeee scari ca lift nu e, cu doua bagaje de mana, cu copil mic etc, etc…un chin). Nu as fi pomenit despre aceasta poveste daca nu ar fi totusi a doua oara (a se tine cont ca zbor extrem de des si numai cu Taromul) cand ma lovesc de un astfel de specimen de stewardesa  pe zborurile Tarom. Am mai patit o astfel de chestie, tot cu o cucoana din „garda veche”, in vara, cand am zburat spre Bucuresti, cu mama, Catinca si sotul meu si am fost tratati sub orice critica tot de o cucoana „din garda veche” care s-a strambat ingrozitor cand i-am cerut apa pentru copil si ulterior ne-a zvarlit mancarea in fata de parca facea aruncarea cu clatite. Nu inteleg aceasta atitudine sub orice critica, cu atat mai mult cu cat nu sunt genul care sa stea cu mana pe butonul de apelare stewart si nu am un copil care face circ sau se plimba sau deranjeaza…ca atare nu se justifica…asta ca sa nu mai spun ca nu s-ar justifica oricum…pentru ca in final asta le este jobul, ei si l-au ales, sa fie stewarzi, iar in fisa postului lor nu cred ca scrie ca trebuie sa urle la pasageri. In  timp ce zburam mi-am adus aminte de una din regulile scrise cu litere mari in avioane: aceea ca au dreptul sa te dea jos din avion daca esti recalcitrant, daca faci scandal etc….exista oare reguli privind atitudinea stewarzilor si daca da, verifica oare cineva?

Revenind, restul zborului a decurs super ok. Ca de obicei, Catinca a fost extrem de cuminte, a mancat, a „citit” reviste si a tras si un pui de somn de o ora. Cand am ajuns deasupra Belgiei am stiut fara sa-mi spuna cineva. De regula, ultimele 15-20 de minute sunt destul de pline de turbulente. De data aceasta, chiar si eu, cea fara frica de avion, m-am cam prins cu maiinile de scaun (precum toti cei din avion). Turbulentele au fost foarte, foarte mari, goluri de aer ca la balamuc…bietul avion era ca o frunza in bataia vantului. Se pare ca am dat ceva ture de aeroport pentru ca nenea pilotul nu prea reusea sa echilibreze „animalul zburator” si sa aterizeze. Cand am atins pamantul am fost atat de incantata, incat am uitat complet s-o intreb pe cucoana, pe care-mi propusesem s-o reclam, cu ce nume a fost botezata de parintii ei.

Si iata-ne ajunse la „casa din Belgia” cum spune Catinca. Fi-mea s-a repezit instant la tablita lasata de Mos Craciun aici si s-a pornit pe creat. De abia am reusit sa-i scot geaca si caciula. Dupa ce a creat putin a mancat niste spaghete cu branza facute de tati si apoi din nou la tablita.

Ca sa va arat ca am inceput usor cu „stangul” reantoarcerea mea in Belgia…ei bine, dimineata, ies eu ca o floare sa ma duc la cumparaturi (ca nu prea aveam mancare si trebuia sa gatesc ceva pentru pranz). Ma sui in masina proprie si personala, reglez scaunul, retovizoarea, oglinda din stanga….si cand sa o reglez pe cea din dreapta constat ca nu exista. Ma uit mai atent si o vad atarnand. Oglinda din dreapta era spre trotuar…deci primul gand, acela ca a lovit-o cineva cu masina si a rupt-o a disparut imediat. Cobor si constat ca hotul ori nu a fost hot si a fost doar o gluma tampita a vreunui pusti beat, pus pe distrugeri, ori a fost un hot tampit care nu a reusit s-o smulga de acolo. Oglinda balanganinda nu este rupta, dar au disparut niste chestii de la ea…deci nu poate fi reparata. Masca oglinzii, din metal, in culoarea masinii, era pusa pe capota, dar nici pe aia nu am vazut-o decat tarziu, pentru ca fiind rosie ca masina, se confunda usor cu locul unde era pusa. Plina de nervie il chem pe sot care o lipeste vitejeste cu scoci..urmeaza sa comandam alta.

Ajung in parcare la GB (adicatela un supermaket micut al lui Carrefour) si cand sa intru inauntru ma trezesc cu o roma cu copchilul in brate care se agata de mine la propriu….milogindu-se in franceza. Ma gandesc s-o injur in romana, ca sa ma racoresc, dar trec mai departe fara sa spun  nimic. Imi fac cumparaturile si cand ies…era tot acolo. Ma urmareste cu privirea pana la parcare si cand vede masina vine fuga langa mine si ma ia pe romaneste. Nu cred ca vreti sa va reproduc discutia…cert este ca mai avea putin si imi punea plodul in portbagajul deschis ca sa poata sa isi bage maiinile in buzunarele mele. Una peste alta discutia s-a incheiat cu „fira-ti voi  ai d… de „ajunsi” ca nu ne dati si noua nimic”…ce am zis eu…ramane acolo unde am spus pentru ca nu a fost defel elegant, dar tare bine m-am simtit.

Acum este seara…restul zilei a decurs calm…cu pilaf cu legume, carnita de curcan la cuptor si supa cu galuste pentru Catinca si tortellini pentru noi. Cati a dormit si cum s-a trezit si-a luat din nou tablita in primire. Este multumita ca dimineata a fost cu tatal ei in parc  si l-a vazut pe magarul Toupi si Poneiul Zorro, prietenii ei. Este a doua seara la Bruxelles…si ma simt ca si cum as fi acasa, la Bucuresti: oglinda smulsa, romi care-ti sar in masina…stau cu urechea ciulita sa vad daca nu cumva incep sa se auda si haitele de caini vagabonzi, dar sigur asta nu se va intampla aici.